FORMAREA

FORMAREA

1. Continutul formarii ideale

-Cand se vorbeste despre formare, specialistii avanseaza mai multe componente:

• O minte inzestrata: cultura generala;
• O cunoastere a tehnicilor: practica;
• O cunoastere a continutului: specificitatea;
• Un simt aparte: inteligenta;
• O anume creativitate;
• O anume smerenie.

2. Problemele formarii

2.1. Neglijenta organizatiilor

2.2. Formarea la locul de munca

2.3. Formarea generala de baza

-Toti partenerii sunt de acord ca este nevoie de o solida formare de baza pentru a practica aceasta meserie, dar nu sunt de acord asupra a ceea ce ar trebui sa contina o asemenea formare.

-Dificultatea de a impune o serioasa cultura de baza provine si din faptul ca viitorii relationisti spera sa obtina o stapanire rapida a tehnicilor.

-Cultura de baza trebuie sa fie reinnoita continuu. Cultura generala se construieste pornind de la un fond solid de cunostinte care se dezvolta de-al lungul unei vieti.

3. Diversitatea formarilor

3.1. Comunicarea instrumentala

-Comunicarea este prezentata ca un instrument util. Este, intr-un fel, formarea in tehnicile de comunicare.

-Formarea consta aproape exclusiv in dobandirea abilitatii esentiale pentru practicarea meseriei de relationist. Este vorba de a invata comunicarea ca pe o practica profesionala.

3.2. Comunicarea strategica

-Comunicarea strategica permite considerarea comunicarii ca fiind o veritabila unealta de gestiune pentru organizatie. Ea contine notiunea de decizie si se exercita pe doua trepte: a decide cea mai buna tehnica pentru a-ti atinge obiectivele si a decide obiectivele insele.

4. Formarea in institutii scoalare

4.1. Formarea in colegii

4.2. Formarea in universitati

-In principiu, universitatea isi stabileste drept misiune dezvoltarea la studenti a capacitatii de a gandi si analiza, de a se juca cu ideile si conceptele si de a contribui la dobandirea unei anume maturitati si rigori intelectuale.

4.2.1. Cursuri de ciclul intai

4.2.2. Cursuri de ciclul al doilea

-Relatiile publice sunt predate dupa o formare de baza intr-o alta disciplina, in domeniul stiintelor umane, sociologiei, al stiintelor comunicarii sau al managementului.

5. Formarea profesionala

5.1. Organizatiile - au adesea in personalul lor o echipa specializata in formarea personalului.

5.2. Benchmarking-ul: invatarea prin exemplu - proces de invatare in functie de reperele de excelenta.

5.3. Formarea privata

6. Realitatea formarii

-In organizatii exista numerosi comunicatori care nu au primit nici o formare deosebita pentru a exercita acest rol.

-Nu exista filiera unica de formare recunoscuta.

-In fiecare an se indreapta spre relatii publice persoane cu profiluri diverse, care-si exercita bine meseria, dar care nu au nici o formare in PR.

6.1. Absenta formarii

-Daca trebuie sa admitem ca formarea este o necesitate, trebuie sa recunoastem si ca numerosi excelenti practicieni ai acestei discipline nu au nici o formare specifica. Intalnim insa si cazuri dezastruoase printre cei care au beneficiat de formare.

6.2. Cultura de baza

-Daca o formare in relatii publice nu este esentiala in exercitarea meseriei, in schimb un bagaj de cunostinte de baza este esential. Acesta se poate dobandi la locul de munca sau intr-o unitate de invatamant si trebuie reinnoit continuu.

6.3. O formare comuna pentru jurnalism si pentru relatii publice

6.4. Preocuparile divergente ale intervenientilor

-Exigentele de calificare variaza in functie de deschiderea spirituala, de specializarea initiala a persoanei care recruteaza si de post.

Putem concluziona ca:

• Diferitii intervenienti nu se inteleg asupra a ceea ce ar fi formarea ideala in PR;
• Asociatiile profesionale propun o formare ideala respinsa de institutiile universitare;
• Institutiile universitare sunt angajate in cautarea unui public mare de studenti, fapt care poate dauna obiectivelor de formare;
• Profesorii sunt atrasi mai mult de propria cercetare decat de indatorirea lor de a forma practicieni.