Valori, dorinte, trebuinte

Valori, dorinte, trebuinte

Valorile nu sunt, dupa firea lor proprie, nici mituri, nici sentimente ale posesiunii, nici subiecte sau predicate ale judecatilor de valoare. Valorile sunt subiecte ale dorintii. Dorinta cuprinde valorile ca pe obiectele ei corelative. S-ar putea totusi spune ca dorinta nu cuprinde decat lucrurile, fiintele si faptele omenesti concrete capabile s-o indestuleze sau acele calitati determinate pentru care aceste lucruri, fiinte sau fapte sunt ravnite. Cine doreste sa-si astampere setea isi reprezinta apa sau acele calitati ale apei prin carea setea se poate astampara.

Abraham Maslow (1908-1970) a fost una dintre cele mai stralucite minti americane care s-a ocupat de cercetarea fenomenelor psihice, iar celebra piramida pe care a gandit-o este o reprezentare grafica care sintetizeaza una dintre cele mai importante categorii psihice: trebuintele umane. Desi Abraham Maslow s-a evidentiat in studiul unei structuri psihice cu mult mai complexe decat nevoile umane si anume Sinele, fiind totodata si unul din fondatorii psihologiei transpersonale, se pare ca el va ramane in memoria unui mare numar de oameni tocmai datorita studiilor lui despre trebuintele umane.

Aceasta deoarece piramida nevoilor umane este un model mai uzual si mai accesibil decat avansatele teorii psihanalitice in intelegerea comportamentului consumatorilor, a pietei in general si a unor procese psihice de compensare care iti pot explica multe din tainele psihicului uman.

Lasand la o parte teoria motivationala a trebuintelor, motivatiilor,     valentelor, intereselor si convingerilor, vom folosi reprezentarea piramidei lui Maslow pentru a descifra unul dintre cele mai misterioase si mai fascinante fenomene psihice si anume nevoia, setea de putere. Piramida lui Maslow este gandita pe cinci nivele de trebuinte ierarhice, dar aflate in relatii de dependenta:

La baza piramidei se afla nevoile elementare, de baza, pe care trebuie sa si le satisfaca orice fiinta umana: nevoile de somn, respiratie, apa, alimente, caldura, adapost, miscare etc. Satisfacerea lor asigura supravietuirea biologica, iar nesatisfacerea duce invariabil la incetarea functionarii organismului intr-o perioada de timp mai mare sau mai mica: omul rezista doar cateva minute fara oxigen si cateva zile fara apa.
La urmatorul nivel al piramidei sunt reprezentate nevoile care tin de siguranta: satisfacerea instinctului de conservare si nevoile de securitate, protectie si siguranta. Satisfacerea acestor nevoi tine tot de supravietuirea biologica si inseamna garantarea securitatii personale in fata diverselor agresiuni ale mediului extern care pot pune in pericol viata.
Al treilea nivel ierarhic cuprinde nevoile sociale. Nevoile sociale au drept continut toate aspiratiile fiintei umane de a trai si a se realiza in si prin societate. Cele mai importante cerinte sociale sunt: trebuintele de apartenenta, comuniune sociala, structura, comunicare, implicare in rezolvarea problemelor sociale, de participare la viata comunitatii al carei membru esti, participarea la evenimentele sociale, nevoia de iubire si afectiune etc.

Deci functia afectiva a personalitatii, cu toate aspectele ei vitale pentru viata se realizeaza in principal prin intermediul nevoilor sociale de pe nivelul trei al piramidei lui Maslow. Nesatisfacerea nevoilor sociale duce la singuratate, la un fel de moarte psihica, persoana fara motivatii si initiativa. Slabirea sistemului psihic inseamna insa si pierderea vitalitatii si slabirea sistemului imunitar, moartea biologica in timp a organismului devenind doar o chestiune probabilistica.

La al patrulea nivel ierarhic se regasesc reprezentate puternicele si vizibilele trebuinte ale Eului. La fel ca si in cazul precedent, satisfacerea acestor trebuinte asigura sanatatea psihica, nesatisfacerea lor marcand inceputul unui proces de alienare psihica la capatul caruia moartea biologica nu este exclusa. Dintre trebuintele Eului mentionam: trebuinta de marire, de putere, control, posesiune, libertate, prestigiu, faima, recunoasterea sociala a valorii, de etalare a averii, de pretuire, lauda, apreciere, de recunoastere a meritelor si efortului, de ascultare si inteles, etc. Daca trebuintele sociale transforma omul intr-o mica rotita necesara functionarii imensei masinarii numita societate, trebuintele Eului sunt cele care personalizeaza, evidentiaza in masa oamenilor, legitimeaza omul ca individualitate unica.

La varful piramidei lui Maslow se gasesc reprezentate rafinatele trebuinte de autorealizare. Nesatisfacerea acestor nevoi nu ameninta existenta psihica ori biologica, ele asigura totusi implinirea ca fiinta superioara, demna de menire si existenta pe acest pamant. Autorealizarea inseamna trebuintele de implinire a visurilor si scopurilor propuse, reusita in viata, hobby, activitatea de creatie, constientizarea rolului si rostului nostru in lume, relaxare, meditatie, distractie, contemplatie, confort si placere.

Intre nivelele ierarhice ale piramidei se stabilesc relatii de dependenta a unei trepte de nevoi asupra unei alte trepte:

a. Atata timp cat nu sunt satisfacute trebuintele inferioare ierarhic de pe treptele unu si doi, nu se poate accede la sistemul motivational dat de treptele superioare trei, patru si cinci. Perceperea si satisfacerea trebuintelor sociale si ale Eului sunt conditionate de satisfacerea mai intai a nevoilor de baza biologice si de siguranta. Nu numai ca satisfacerea treptei 3 sau 4 este trecuta pe plan secund, in asteptare, pana se satisfac nevoile treptelor inferioare, dar aceste trebuinte superioare nici macar nu sunt percepute ori constientizate suficient.    

b. Prioritara este nevoia care trebuie satisfacuta cat mai urgent. Chiar daca viata decurge normal, lin si implinita in cadrul treptei 5, o problema aparuta in cadrul treptei 2, 3 sau 4 solicita atentia care se va concentra asupra nevoii - problema, chiar neglijand satisfacerea trebuintelor superioare. De exemplu, este clar ca vor fi amanate activitatile de relaxare si placere stiind ca exista posibilitatea sa fie pierduta functia ori daca exista neantelegeri in familie.

Dar daca intelegerea acestor conexiuni ale nivelelor ierarhice tine de bunul simt, urmatoarea conexiune este mai putin cunoscuta si inteleasa.

c. Un deficit de satisfacere a nevoilor intervenit la nivelele 2 si 3 - nevoile de securitate si cele sociale - conduce printr-un proces de compensare la intarirea si accentuarea satisfacerii nevoilor din cadrul treptei 4 - trebuintele Eului. Mai concret, deficitul functiei afective si a nevoii de securitate intervenit la nivelele 2 si 3 va supraestima importanta satisfacerii nevoii de putere de pe nivelul 4.

Cea mai importanta functie a personalitatii prin care practic fiinta umana se exprima si isi traieste viata este functia afectiva. Continutul acestei functii este dat de afectivitate, cu tot ce inseamna ea: stari, dispozitii, emotii, sentimente, pasiuni, credinte etc. Gradul de maturitate a afectivitatii fiecarui om difera insa. Unii manifesta afectivitatea sub forma de franturi de afecte sub forma emotiilor, altii ajung la nivelul sentimentelor, iar cei cu afectele cele mai profunde ajung sa manifeste pasiuni.

Deficitul functiei afective inseamna ca exprimarea afectivitatii se face in principal prin emotii care formeaza o emotivitate de fond, hipersensibilitate, si sentimente majoritar negative: teama, nesiguranta, neincredere, inferioritate, incertitudine, toate concentrandu-se in sintagma "complex de inferioritate".

O astfel de exprimare a afectivitatii ar crea un permanent disconfort psihic si ar pune sub semnul intrebarii sanatatea mintala. Totusi, pentru ca asa ceva sa nu se intample, inconstientul ia pentru om unele decizii interesante: apare fenomenul de credinta si se suprasolicita nevoile de putere ale Eului.[1]

A. Valoarea juridica

Valorile juridice, legalitatile de diferite categorii, sunt valori reale. Spiritul le atribuie unor lucruri, adica tuturor acelor institutii ale dreptului public sau privat, care sunt inzestrate cu o putere de rezistenta fata de injonctiunile vointei noastre, fara ca ele insasi sa exercite actiuni de valorificare, asa cum fac persoanele. Legale nu sunt niciodata persoanele ci doar raporturile dintre persoane. Faptele omenesti sunt suportul unor valori estetice, ca de pilda in cazul virtuozitatii artistice sau, mai ales, al unor valori morale. Din aceasta cauza, ori de cate ori prin actiunea unui individ se constituie un raport juridic, nu ne putem impiedica de a supune acea actiune si unei valorificari morale, pentru a ajunge la concluzia ca acea actiune este si legala si morala sau legala si imorala sau ilegala si morala. Faptul insa ca este nevoie sa atribuim in chip expres unora din faptele omenesti si legalitate si moralitate dovedeste ca fiecare din aceste valori apartine actiunii considerate in chipuri deosebite. Cu atat mai mult ni se impune aceasta concluzie atunci cand, in legatura cu o fapta oarecare, observam discrepanta dintre valoarea ei etica si juridica. Intr-adevar, legale sunt faptele cuiva numai in masura in care, coordonate cu ale altcuiva sau conformate unor norme de drept, dau nastere unor raporturi sau situatii reale, cum ar fi contractele de diferite categorii, starea civila a unei persoane, regimul bunurilor sale etc.

Valorile juridice sunt astfel simple mijloace si au un sens pur perseverativ. Nimeni nu urmareste valorile juridice pentru ele insele, ca pe niste scopuri, ci numai pentru a-si asigura acel cadru legal care sa-i permita atingerea finalitatilor substantiale ale existentei. Numai in cazul temperamentelor procesive, adica al acelora care urmaresc tot timpul o hotarare legala in favoarea lor si au impresia ca au gasit un continut de viata in permanenta punere in miscare a aparatului judiciar si administrativ, valorile juridice par a fi devenit niste scopuri ale existentei. Dezaprobarea, uneori ironica, a procesivitatii, nu lasa insa nici o indoiala asupra faptului ei, in cazul ei, constiinta axiologica sanctioneaza o substituire neingaduita a mijloacelor prin scopuri. Valorile juridice nu au decat sensul de a asigura perseverarea fiintei noastre in latura ei sociala, si ecoul lor in constiinta subiectului ramane, din aceasta pricina, cu totul limitat. Ele sunt apoi insumabile, deoarece putem vorbi in legatura cu organizarea unor raporturi de drept, de mai multa sau mai putina legalitate. Legalitatea nu se gaseste in fiecare moment la tinta ei finala. Restabilirea unei legalitati tulburate poate trece prin mai multe etape; ea poate cunoaste cuceriri treptate si care se aduna intre ele. De aceea, spunem, ca valorile juridice sunt integrabile.

B. Valoarea politica

Valorile politice, adica puterea publica, ordinea si autoritatea, organizarea coexistentei sociale in diferitele ei planuri etc. sunt valori personale. Spiritul le atribuie unor persoane cum sunt statul, natiunea, biserica etc. in acest punct se declara deosebirea cea mai de seama dintre valorile politice si cele juridice. Caci daca este adevarat, dupa cum am aratat mai sus, spre deosebire de bunurile reale, bunurile personale sunt nu numai valorificabile, dar si valorificatoare, ca aceste bunuri sunt ele insele niste centre de valorificare, atunci avem un nou criteriu de apreciere a diferentei dintre valorile juridice si politice. Intr-adevar, in timp ce casatoria sau divortul, ipoteca si toate celelalte institutii ale dreptului privat nu au ele insele nici o atitudine axiologica, nu valorifica; statul, natiunea si biserica, parlamentul, partidul politic si toate celelalte institutii politice adopta atitudini si dovedesc prin aceasta calitatea lor de persoane. In nenumarate imprejurari vorbim de atitudinile statului si ale organelor lui constitutionale si administrative, de hotararile, preferintele si estimarile lor, ceea ce ar alcatui un mod cu totul nepotrivit de a vorbi, daca n-am atribui tuturor acestor suporturi ale valorilor politice calitatea unor persoane. Pe de alta parte, dupa cum am aratat de asemeni, bunurile personale, spre deosebire de cele reale, nu numai ca atrag valorificarea, dar o si impun. Nu exista indiferentism fata de persoane. Caracterul personal al valorilor politice iese in evidenta si cu acest prilej. Caci pe cand bunurile juridice sunt uneori valorificate, ca de pilda atunci cand in fata unor anumite instante judecatoresti cineva afirma sau contesta legalitatea acestor bunuri, ramanand destule alte imprejurari in care nici nu reflectam, nici nu luam atitudine fata de legalitatea lor, bunurile politice nu pot sa nu fie valorificate, in asa fel ca daca exista un indiferentism juridic, nu exista unul politic. Atitudinea politica este mult mai inradacinata si mai activa decat atitudinea juridica si aceasta din pricina naturii insasi a valorilor politice, adica a conexiunii lor cu suporturi personale. Daca examinam deci realitatea afirmatiei unor indivizi ca ei n-au atitudine politica, ca sunt politiceste indiferenti, ne convingem ca ei nu-si doresc sa spuna altceva decat ca nutresc veleitatea de a lua parte la exercitiul puterii publice sau ca isi rezerva atitudinea si opinia lor, nu ca atitudinile si opiniile politice nu se formeaza nicidecum. De fapt, valorificarile se formeaza neaparat in domeniul politic, cum ele se formeaza fata de orice persoana aparuta in sfera experientei noastre.

Suportul valorii politice nu este numai personal, dar si spiritual. Statul si toate celelalte bunuri politice sunt persoane spirituale. De aceea incercarea de a atribui valorilor politice laturile materiale ale unei societati falsifica imaginea acelor valori. Ideologiile, traditiile spirituale, finalitatile morale nu sunt, in institutiile politice, simple reflexe, produse secundare si suprastructuri ale unor procese materiale, ci stofa insasi din care aceste institutii sunt constituite. Teoriile relative la originea si dezvoltarea institutiilor pot ascunde acest adevar, dar observatia axiologica il restabileste numaidecat. Pentru punctul de vedere al observatiei directe, nici statul, nici celelalte institutii politice nu sunt lucruri materiale, nici personale, considerate in functiunile lor materiale, economice sau biologice, ci persoane spirituale propriu-zise, cu care putem innoda aceleasi legaturi de asociatie, fidelitate, credinta etc., caracteristice in genere relatiilor dintre persoane spirituale. Conexabile cu suporturi personale si spirituale, valorile politice sunt insa valori-mijloace si sensul lor este perseverativ. Aspiratia catre puterea politica ca simplu scop al exercitiului acestei puteri, adica tratarea valorilor politice ca niste scopuri absolute ale vietii, da nastere la deformatii axiologice pe care constiinta le cenzureaza neaparat. Chiar cand o societate aspira catre mai multa putere politica, spre o extindere a ariei in care urmeaza sa impuna stapanirea si organizarea ei, putem distinge tot un sens perseverativ. Societatea care urmareste largirea ariei sale politice sprijina aceasta aspiratie pe constiinta ca, numai in aceste cadre extinse, fiintarea ei este cu putinta.

Desigur, atunci cand se schimba Constitutia unei tari si, odata cu aceasta, raportul si ierarhia puterilor in stat, avem impresia hotarata ca prefacerea nu este numai formula. Cand in raportul puterilor publice, ajung sa prepondereze fie puterile deliberative legislative si judecatoreasca, fie cele executive, ceea ce variaza cu adevarat este insasi conceptia omului, pe care reformatorul politic vrea sa-l indrume pe aceasta cale catre finalitati morale deosebite, catre ethosul libertatii sau al supunerii, al descatusarii sau al incadrarii si sacrificiului. La finalul oricarei reforme politice sta astfel o anumita conceptie normativa a omului, a tintelor morale pe care el se cuvine a le urmari. Valorile politice raman intre acestea neschimbate. Caci oricare ar fi forma institutiilor, ele continua sa sprijine aceleasi valori politice: puterea publica, ordinea, autoritatea, organizarea sociala etc., ramase identice cu ele insele chiar cand sunt inlantuite cu scopuri morale diferite. Nu exista regim politic, democratic sau autoritar, care sa nu pretinda ca sustine valorile politice tipice,
cum sunt ordinea, autoritatea, organizarea etc. Diferenta dintre numeroasele forme de organizare a coexistentei sociale provine din scopul moral pe care ele doresc sa-l impuna omului.