PRESIUNEA FISCALA

PRESIUNEA FISCALA

Faptul ca impozitele au fost percepute de contribuabili ca o povara, a determinat aparitia in teoria si practica financiara a preocupaarilor pentru stabilirea unor limite ale impozitelor.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, in tarile dezvoltate se aprecia ca ponderea impozitelor in produsul intern brut nu trebuia sa fie mai mare de 25%.

Nevoile de resurse financiare au dus, dupa anii 1980 la cresterea acestei ponderi pana la 35-40%.

Limitele impozitelor sunt determinate de factori care actioneaza si in interiorul si exteriorul sistemului de impozite. Factorii din afara sistemului sunt: nivelul produsului intern brut, prioritatile stabilite de stat in distribuirea reusrselor si natura institutiilor publice. Din categoria factorilor din interiorul sistemului fac parte: modul de determinare a materiei impozabile si progresivitatea impozitului.

Economistii liberali spun ca o presiune prea mare va descuraja contribuabilii sa investeasca, sa economiseasca, sa produca si chiar sa munceasca.

Raportul dintre ansamblul impozitelor si contributiile sociale efectiv incasate si produsul intern brut pun in evidenta rata presiunii fiscale. Acest indicator asigura baza unor comparatii intre tari sau in aceeasi tara, in diferite perioade de timp.

Presiunea fiscala sau fiscalitatea arata intensitatea preocuparilor statului pentru procurarea resurselor banesti necesare acoperirii cheltuielilor publice.

La nivel macroeconomic,in conditiile unei evolutii normale a economiei, prelevarile obligatorii se materializeaza in serviciile publice pe care statuleste investit sa le asigure. Lipsa serviciilor publice, calitatea necorespunzatoare a acestora determina contribuabilii sa perceapa fiscalitatea ca pe o povara, ca pe o presiune.

Cunoasterea mai buna a presiunii fiscale se realizeaza cu ajutorul analizei structurii acesteia. Analiza ofera informatii in legatura cu ponderea fiecarei categorii de impozite sau a fiecarui impozit in totalul resirselor financiare.

Cunoasterea structurii fiscalitatii are importanta practica si teoretica in urmarirea modului in care se realizeaza echilibrul dinamic la nivelul macroeconomic intre capacitatea de dezvoltare a economiei si puetrea de cumparare necesara asigurarii posibilitatilor de utilizare a ceea ce se produce.

Pentru a nu influenta negativ, fiscalitatea trebuie conceputa in asa fel incat sa satisfaca urmatoarele cerinte:

sa asigure eficienta economica si echitatea sociala;

sa contribuie la ameliorarea dezechilibrelor macroeconomice;

sa simplifice operatiunile de colectare a impozitelor, contributiilor si taxelor;

sa creeze cadrul necesar evitarii fraudei si evaziunii fiscale.

Rezulta ca problemele ce se pun pentru rezolvarea acestor cerinte nu se refera numai la colectarea unui anumit volum de venituri.

Aspectele sunt mult mai complexe si impun o analiza riguroasa care sa ofere raspunsuri la urmatoarele intrebari:

de la cine se colecteaza resursele si an ce proportie ;

ce volum de venituri ramane la dispozitia contribuabilului;

ce poate face contribuabilul cu suma ramasa;

ce efecte se obtin in urma incasarii impozitelor si taxelor.

In structura fiscalitatii intervin mutatii ca urmare a modificarilor legislative prin care se constituie noi impozite, taxe, contributii, cu un grad de fiscalitate diferit de la o tara la alta (Suedia -50%, Austria- 473,5%, Italia- 42,5%, Grecia -40,5%, Germania- 39%).

In Romania, modificarile legislative care au avut loc dupa anul 1992 au dus la modificari insemnate in structura fiscalitatii.

S-au introdus impozitul pe profit in locul varsamintelor din beneficiile unitatilor economice si taxa pe valoare adaugata in locul impozitului pe circulatia marfurilor, s-a introdus mecanismul accizelor; s-au introdus fondurile speciale pentru sanatate, pentru dezvoltarea sistemului energetic, pentru modernizarea drumurilor.

In anul 1990, rata presiunii fiscale era de 57%,in urmatorii ani a avut loc o reducere de pana la 33-34%. Factorii care influenteaza nivelul si structura fiscalitatii la nivel macroeconomic sunt variati: cresterea sau descresterea stocurilor, reevaluarea mijloacelor fixe; gradul de utilizare a amijloacelor fixe, arieratele dintre intreprinderi, arieratele privind plata impozitelor si taxelor; rata somajului.

Teoria si practica financiara au demonstrat ca in orice moment prelevarile obligatorii au o limita peste care ele pot influnta negativ activitatea economica. Profesorul american Arthur Laffer a demonstrat ca se poate stabili punctul optim al curbei randamentului unui anumit impozit, pornind de la ideea ca o rata micsorata de impozitare poate atrge la buget venituri cel putin egale cu o rata mai ridicata, prin efectele de antrenare pe care il are asupra activitatii economice generale.

Curba Laffer prezinta suma prelevarilor obligatorii ca o functie crescatoare a ratei presiunii fiscale, dar pana la un anumit prag maximal. Dupa acest prag, prelevarile inscriu o functie descrescatoare a ratei respective pana la anulare. Explicatia consta in faptul ca prelevarile obligatorii foarte mari distrug asieta fiscala si provoaca fenomene de rezistenta si de reducere a efortului productiv, care in final determina scaderea sumelor totale.

Aceasta curba prezinta doua zone: zona din stanga, denumita normala sau admisibila si zona din dreapta denumita zona inadmisibila .

Fenomenul este prezentat in schema nr.2.3.

Schema nr.2.3. - Curba lui Laffer

Laffer apreciaza ca in conditiile in care pragul maximal este depasit si este urmat de o diminuare a presiunii fiscale, aceasta ar fi de natura sa conduca la cresterea randamentului prelevarilor obligatorii, redinamizand economia, favorizand munca, economiile si investitiile.

Curba Laffer are doar importanta teoretica intrucat nu permite identificarea cu exactitate a marimii pragului de impozitare de la care presiunea fiscala poate fi considerata excesiva.

Consecintele determinate de cresterea presiunii fiscale sunt:

riscuri de diminuare a eforturilor productive;

frauda si evaziunea fiscala;

riscul inflatiei;

diminuarea conditiilor necesare concurentei internationale.

Plafonul fiscale este flotant, deoarece presiunea fiscala maxima este mai mult o perceptie care variaza in functie de circumstante economice, politice, psihologice. In literatura de specialitate se prezinta limite ale presiunii fiscale de ordin psihologic si politic, impuse de reactiile contribuabililor, care pot opune rezistenta cresterii prelevarilor obligatorii, cand ei estimeaza a fi excesive, prin: evaziune, frauda, reducerea activitatii productive si protest.

O alta limita a presiunii fiscale este de ordin economic si apare atunci cand prelevarile obligatorii pot avea ca efect franarea inclinatiei spre munca, economii si investitii, precum si slabirea spiritului intreprinzator.

Compensatiile induse de presiunea fiscala, constituie un avantaj pentru contribuabili, prin intermediul cheltuielilor publice pe care le finanteaza.