Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AdministratieDrept


Promovarea si evaluarea performantelor profesionale

Administratie



+ Font mai mare | - Font mai mic



Promovarea si evaluarea performantelor profesionale

Potrivit legii in derularea carierei, functionarul public beneficiaza de dreptul de a promova in functia publica si de a avansa in gradele profesionale.

Promovarea este modalitatea de dezvoltare a carierei prin ocuparea unei functii publice vacante prin concurs sau examen. Dreptul de a promova poate privi o functie publica de executie din gradul profesional principal sau din gradul superior ori o functie de conducere vacanta.



Pentru a participa la concursul de promovare intr-o functie publica de executie din gradul profesional principal, functionarii publici trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii minime: a) sa aiba o vechime minima de 2 ani in functiile publice de executie din gradul profesional asistent in clasa corespunzatoare studiilor absolvite; b) sa fi obtinut la evaluarea performantelor individuale din ultimii 2 ani, cel putin calificativul "foarte bun"; c) sa indeplineasca cerintele specifice prevazute in fisa postului.

La concursul pentru promovarea intr-o functie publica de executie din gradul profesional superior pot participa numai functionarii publici care indeplinesc urmatoarele conditii minime: a) sa aiba o vechime minima de 2 ani in functiile publice de executie din gradul profesional principal sau 4 ani in functiile publice de executie din gradul profesional asistent, in clasa corespunzatoare studiilor absolvite; b) sa fi obtinut la evaluarea performantelor profesionale individuale din ultimii doi ani cel putin calificativul "foarte bun"; c) sa indeplineasca cerintele specifice prevazute in fisa postului.

Pentru ocuparea functiilor publice de conducere vacante functionarii publici trebuie sa indeplineasca mai multe conditii: a) sa fie absolventi ai programelor de formare specializata si perfectionare in administratia publica, organizate de catre Institutul National de Administratie, centrele regionale de formare continua pentru administratia publica locala precum si alte institutii specializate din tara sau strainatate; b) au fost numite intr-o functie publica din clasa I; c) indeplineste cerintele specifice prevazute in fisa postului, precum si conditiile de vechime prevazute de lege.

Vechimea in specialitate ceruta de lege pentru ocuparea functiilor de conducere difera in functie de natura si importanta functiei. Bunaoara pentru functiile publice de sef birou, sef serviciu si secretar al comunei se cere o vechime de minimum 2 ani iar pentru functiile publice de director general adjunct, director si director adjunct, din aparatul unui minister si al celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, vechimea minima este de 5 ani.

In urma dobandirii unei diplome de studii de nivel superior in specialitatea in care isi desfasoara activitatea, functionarii publici de executie au dreptul de a participa la concursul pentru ocuparea unei functii publice vacante intr-o clasa superioara celei in care sunt incadrati.

Procedura organizarii concursului sau examenului pentru promovarea intr-o functie publica superioara vacanta sau pentru ocuparea unei functii publice vacante, intr-o clasa superioara se stabileste prin lege.

Promovarea functionarilor publici in functiile publice superioare sau intr-o clasa superioara este strans legata de evaluarea performantelor profesionale individuale ale fiecaruia, operatie administrativa care se realizeaza anual, conform metodologiei aprobate prin hotarare a Guvernului, la propunerea Agentiei Nationale a Functionarilor Publici dupa consultarea organizatiilor sindicale ale functionarilor publici reprezentative la nivel national. Evaluarea activitatii functionarilor publici se realizeaza prin raportarea criteriilor de performanta ale fiecarei functii publice, la gradul de indeplinire a obiectivelor individuale prevazute pentru perioada evaluata.

Procedura de evaluare a performantelor profesionale individuale se aplica fiecarui functionar public, in raport cu realizarea obiectivelor individuale stabilite in baza atributiilor prevazute in fisa postului si are ca scop: a) avansarea in gradele profesionale; b) retrogradarea in grade profesionale; c) promovarea intr-o functie publica superioara; d) eliberarea din functia publica; e) stabilirea cerintelor de formare profesionala a functionarilor publici.

Perioada evaluata este cuprinsa intre datele de 1 ianuarie si 31 decembrie ale fiecarui an iar perioada de realizare a operatiei administrative de evaluare este stabilita intre 1 ianuarie si 15 februarie ale anului urmator, celui pentru care se evalueaza performantele profesionale individuale ale functionarilor publici.

Pentru a fi realizata evaluarea anuala a performantelor profesionale individuale functionarul public trebuie sa fi desfasurat o activitate de cel putin 6 luni intr-o functie publica, cu exceptiile prevazute de lege.

Evaluarea performantelor profesionale individuale ale functionarilor publici de executie se realizeaza de catre conducatorul compartimentului in care acestia isi desfasoara activitatea iar ale functionarilor publici de conducere se fac de catre functionarul public de conducere ierarhic superior.

Performantele profesionale ale inaltilor functionari publici se evalueaza de catre o comisie de evaluare, compusa din 5 personalitati, recunoscute ca specialisti in administratia publica, propuse de ministrul administratiei si internelor si numite prin decizie a primului ministru.

In urma evaluarii performantelor profesionale individuale functionarului public i se acorda unul dintre urmatoarele calificative : exceptional, foarte bun, bun, satisfacator si nesatisfacator.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1487
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved