Raspunderea juridica a functionarilor publici

Raspunderea juridica a functionarilor publici

1.1.1. Consideratii generale

Dreptul ca fenomen social are finalitati complexe la nivel macro si micro-social referitoare la asigurarea coerentei, functionalitatii si autoreglarii sistemului social, in solutionarea conflictelor relatiilor interumane in apararea si promovarea valorilor sociale, a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului. In acest sens, normele juridice orienteaza, stimuleaza, influenteaza si determina comportamente umane, interventia sa normativa specifica fiind asigurata la nevoie prin forta de constrangere a statului.

Nu orice conduita umana are relevanta din punct de vedere juridic, ci numai aceea care cade, intr-o forma sau alta, sub incidenta normelor juridice. Conduita umana poate sa fie conforma normelor juridice sau, dimpotriva, sa contravina acestora. In primul caz conduita este licita, legala iar in al doilea caz ea este ilicita sau ilegala. Conduita licita este exprimata in anumite actiuni sau in obtinerea de a savarsi anumite actiuni prin care subiectele de drept folosesc in limitele prescrise drepturile subiective sau isi indeplinesc obligatiile juridice pe care le au. Deci, conduita licita este data de actiunile sau inactiunile conforme sau chiar determinate de normele juridice.

Pentru calificarea comportarii licite nu intereseaza motivele, care pot fi extrem de diverse, de la convingere, pana la teama de pedeapsa, ce determina persoana la o asemenea comportare. Trebuie retinut insa ca are valoare juridica numai comportarea constienta responsabila.

Astfel, comportarea unui alienat mintal nu are valoare juridica, nu poate fi calificata ca ilicita, deoarece ea nu este rezultatul unei determinari constiente si ca atare, alienatul mintal nu poate avea raspunderea juridica a faptelor sale.

Conduita ilicita consta intr-o actiune contrara prevederilor normelor juridice, savarsite de o persoana care are capacitatea de a raspunde pentru faptele sale. In principiu incalcarea prevederilor normelor juridice atrage raspunderea juridica a persoanei vinovate.

,,Se poate aprecia ca raspunderea juridica este o expresie specifica a ideii de responsabilitate sociala in conformitate cu care, fiecare om trebuie sa isi asume si sa suporte consecintele faptelor sale" .

Oamenii traiesc in societate si pe parcursul istoriei isi castiga diverse grade de libertate, dar aceasta nu inseamna in nici un caz liber arbitru, a actiona dupa bunul plac. Fiecare individ trebuie sa accepte si sa permita libertatea altuia.

,,Pe de alta parte, colectivitatea insasi nu poate ramane indiferenta fata de comportamentele care incalca regulile sociale. Raspunderea indivizilor fata de comportamentele lor poate avea forme diverse: politica, morala, religioasa, culturala, juridica. In cazul raspunderii juridice se pot remarca o serie de caracteristici care sunt conferite de specificul dreptului, al normelor si sanctiunei juridice, de faptul ca ea implica, in diverse grade constrangerea statala" .

Raspunderea juridica poate fi definita ca un raport statornicit de lege, de norma juridica, intre autorul incalcarii normelor juridice si stat, reprezentat prin agentii autoritatii, care pot sa fie instantele de judecata, functionarii de stat sau alti agenti ai puterii publice. Continutul acestui raport este complex, fiind format in esenta din drepturile statului ca reprezentant al societatii de a aplica sanctiunile prevazute de normele juridice, persoanelor care incalca prevederile legale si obligatia acestor persoane de a se supune sanctiunilor legale, in vederea restabilirii ordinei de drept.

Intre raspunderea juridica si sanctiunea juridica se instituie relatii complexe. Astfel sanctiunea juridica apare ca o premisa a institutiei raspunderii juridice, deoarece raspunderea juridica are ca temei incalcarea normelor juridice dotate prin excelenta cu sanctiuni juridice. Apoi sanctiunea juridica constituie obiectul raspunderii juridice, ea aflandu-se la capatul acesteia ca scop, ca finalitate, desi nu singura a raspunderii juridice. Din aceasta perspectiva, raspunderea juridica apare ca un cadru juridic de realizare si intruchipare a sanctiunii juridice.

Sanctiunea juridica poate consta in restituirea unui lucru, anularea unui act, repararea unei pagube, cat si intr-o pedeapsa. Aceasta din urma ca specie a sanctiunii juridice este caracterizata prin faptul ca ea implica constrangere, suferinta chiar, exercitata de stat in numele societatii in mod nemijlocit asupra persoanei si a atributelor ei esentiale. Cele mai semnificative pedepse sunt cele din domeniul dreptului penal.

Astfel, in acest domeniu, pedeapsa a fost definita ca "acea sanctiune de drept penal care consta intr-o masura de constrangere si reeducare prevazuta de lege pentru savarsirea unei anumite infractiuni si care se aplica de instanta de judecata infractorului in scopul prevenirii savarsirii de noi infractiuni ". Pedeapsa este data intuitu personae deci avand in vedere o anumita persoana, gradul de vinovatie al acesteia. Ea nu poate fi transmisibila, ca de pilda, in cazul unei sanctiuni de drept civil care consta in repararea unei pagube, obligatie care se poate transmite mostenitorilor. Desigur ca, toata aceasta distinctie intre sanctiune si pedeapsa nu e straina si de alte feluri de raspundere juridica, "distinctia mentionata fiind totusi relativa".

In literatura juridica se fac interesante remarci despre sanctiune si pedeapsa, modul in care acestea au evoluat de-a lungul istoriei cum s-a dezvoltat si diferentiat institutia raspunderii juridice.

Astfel in mod instinctiv, in societatea primitiva, individul lezat raspundea in mod simplu printr-o reactie imediata fizica, cat putea mai violenta. Violenta raspundea astfel in mod reflex la violenta.

Un pas inainte fata de acest stadiu, este ideea de razbunare, care "rafineaza violenta amanand-o un timp. Odata cu aceasta conceptie apare si ideea rationala a justitiei. Caci pentru un om primitiv, razbunarea este un drept al lui, el intelege ca are dreptul sa faca un rau, oricat de mare, aceluia care, la randul lui i-ar fi facut vreun rau. Ideea insasi de razbunare este astfel o idee juridica. Ea contine in germene intreaga idee a dreptului, asa cum s-a dezvoltat mai tarziu".

Indata ce societatea a inceput sa devina mai complexa, razbunarea a inceput sa fie inlocuita cu compozitia privata. Individul amenintat ofera o valoare oarecare, pentru a se renunta la razbunare. Un pas important a fost facut cand statul a intervenit pentru a reglementa razbunarea si compozitia, fixand un tarif de compensatii, care de data aceasta devine de drept public. Astfel aflam evolutia dreptului roman la inceput, asemenea tarife, care arata cu cat se plateste fiecare infractiune comisa.

In forma primitiva a dreptului de razbunare, chiar atenuat prin compozitie, nu exista proportii intre pedeapsa si fapta. Legea talionului, "ochi pentru ochi, dinte pentru dinte", cu privire la care I. Kant spunea ca reprezinta un ideal de dreptate intrucat faptuitorul trebuie sa stie ca rezultatele faptelor sale si le aplica si sie insusi, a constituit un mare pas spre progresul juridic. Mai departe s-a stabilit o proportie nu numai intre fapta si rasplata, chiar si intre vinovatie si pedeapsa, individualizandu-se pedeapsa. Dar progresul in aceasta privinta a mers mai departe. De ce acela care a faptuit o fapta grava este pedepsit? Pentru ca el si-a nesocotit obligatiile morale elementare. Daca vinovatul ajunge sa-si restabileasca echilibrul moral, in anumite conditii el poate sa suporte o pedeapsa atenuata. Ideea de justitie cere astfel ca "sanctiunea sa se intemeieze pe o expiatiune morala a vinovatului, acesta trebuie sa simta propria lui greseala, propria lui decadere morala" . Este fara indoiala ca pentru aplicarea unei pedepse, trebuie sa se ia in consideratie toate circumstantele reale ale faptei, realizandu-se cat se va putea mai exact vinovatia faptuitorului.

1.1.2. Formele raspunderii juridice

Se pot distinge mai multe" forme ale raspunderii juridice" in functie de o serie de factori care trebuie considerati interdependenti si interferenti ca de pilda valorile sociale lezate, tipul de norma juridica a carei dispozitie a fost incalcata, gradul de pericol social al faptei i

licite, vinovatia faptuitorului.

Astfel in domeniul fiecarei ramuri de drept s-au conturat forme specifice ca: raspunderea penala, raspunderea civila, raspunderea contraventionala, raspunderea disciplinara., raspunderea patrimoniala.

raspunderea disciplinara, fundamentata pe incalcarea normelor de disciplina specefice raportului de functie publica;

raspunderea contraventionala, pentru savarsirea, de catre functionarul public, a unor fapte antisociale calificate prin lege ca si contraventii;

raspunderea patrimoniala, fundamentata pe dispozitiile art. 48 din Constitutie si ale Legii nr. 29/1990 a conteciosului avministrativ;

raspunderea civila, cara rezulta din fapte personale ale functionarului public, pe care acesta le comite datorita slabiciunilor inerente fiintei umane, si provoaca prejudicii particularilor;

raspunderea penala, care intervine atunci cand functionarul public a comis fapte prevazute in Codul penal sau alte legi speciale .

Raspunderea penala este definita ca "insusi raportul juridic penal de constrangere, nascut ca urmare a savarsirii infractiunii intre stat pe de o parte, si infractor, pe de alta parte, raport complex al carui continut il formeaza dreptul statului ca reprezentant al societatii de a trage la raspundere pe infractor, de a-i aplica sanctiunea prevazuta pentru infractiunea savarsita si de a-l constrange sa o execute, precum si obligatia infractorului de a raspunde pentru fapta sa si de a se supune sanctiunii aplicate in vederea restabilirii ordinii de drept si restaurarii autoritatii legii" .

In materia dreptului civil se disting doua forme ale raspunderii civile: raspunderea civila delictuala si raspunderea civila contractuala.

La randul sau raspunderea civila delictuala poate fi:

a)      raspunderea pentru fapta proprie;

b)      raspunderea pentru fapta altei persoane;

c)      raspunderea pentru lucruri, edificii si animale.

Daca in cazul raspunderii delinctuale, obligatia incalcata este o obligatie legala, cu carcter general, care revine tuturor, obligatia de a nu vatama drepturile altuia prin fapte ilicite, in cazul raspunderii contractuale, obligatia incalcata este o obligatie concreta, stabilita printr-un contract preexistent, valabil, incheiat intre cel pagubit si cel care si-a incalcat obligatiile contractuale.

Raspunderea contraventionala este atrasa in cazul comiterii unei contraventii care este definita ca o fapta ce prezinta pericol social mai redus decat infractiunea, fapta care este prevazuta ca atare, de lege sau alt act normativ si care este savarsita cu vinovatie.

Raspunderea disciplinara a fost definita ca o "institutie specifica dreptului muncii si consta intr-un ansamblu de norme legale privind sanctionarea faptelor de incalcare cu vinovatie de catre orice persoana incadrata, indiferent de functie sau de postul pe care il ocupa, a obligatiilor asumate prin contractul de munca" .

Cu toata diversitatea si dinamica formelor raspunderii juridice acestea sunt fundamentate pe o serie de principii comune ca: legalitatea raspunderii, "aceasta fiind declansata si realizata in conformitate cu normele juridice ce o reglementeaza, principiul raspunderii personale, principiul raspunderii pentru vina, principiul individualizarii raspunderii juridice" .