Romania ca actor politic international, autor al unor politici sub-regionale, regionale si geo- politice

Romania ca actor politic international, autor al unor politici sub-regionale, regionale si geo- politice

Romania nu-si poate imagina rezolvarea problemelor sale decat Intr-un context regional. O asemenea asertiune este in mod egal valabila, fie ca se au In vedere problemele curente ale natiunii, fie capacitatea sa de a micsora, pe termen mediu si lung, distanta care o separa de plutonul mijlociu al democratiilor consolidate si al economiilor prospere din Europa. In consecinta, este vital pentru Romania sa conceapa o oferta de politica internationala care sa compenseze handicapurile cronice ale politicii sale interne. O buna politica externa este, astfel, pentru Romania, singura sursa de valoare adaugata apta sa acopere deficitul de performanta pe plan intern. Prin aceasta, politica externa romaneasca tinde sa se autonomizeze. Mai mult decat ca piata, Romania poate interesa ca agent apt sa sustina cu eficacitate politica sub-regionala a puterilor regionale si globale. Aceasta realitate priveste in primul rand patru regiuni: Europa Centrala (a se vedea relatiile bilaterale, trilaterale, tetralaterale etc. cu Ungaria, Polonia, Austria, Slovenia); Europa de Est (relatiile cu Ucraina, Moldova si, eventual, chiar cu Rusia); Europa de Sud-Est; zona Marii Negre (si eventual a Transcaucazului CE cel putin de Vest). Cateva dintre aceste zone intra in aria de preocupare (in aria de securitate) americana, demonstrand ca ele au o semnificatie nu numai europeana, ci si euro-atlantica.

Aici, Romania ar putea interveni ca mediator si moderator, ca factor de corectie a unor stari de fapt cu potential ridicat de risc sau cu potential scazut de evolutie pozitiva. In toate aceste zone, Romania poate fi pivotul unor formule de colaborare sub-regionala care, ulterior, ar constitui: CE componente-parti ale structurii de rezistenta a unei federatii paneuropene; CE o vecinatate prietenoasa pentru o federatie paneuropeana. Avand in vedere experienta formulelor de colaborare regionala, este cazul sa ne intrebam daca experienta invocata nu ar fi un indemn sa gandim o Europa a regiunilor, ca pe o formula opusa Federatiei Europene. Nu sustinem aceasta teza, dimpotriva, cele doua nu se exclud. Daca, intr-adevar, statul national urmeaza sa se descentralizeze mergand pe calea subsidiaritatii si a devolutiunii, el va trebui, in ceea ce priveste problemele pentru care este prea slab spre a gasi o solutie, sa transfere competenta unor structuri transfrontaliere care reconstituie spatii istorice traditionale. Acestea sunt maiadecvate pentru desfasurarea unor activitati civice si economice, debarasate de amenintarea conflictelor identitare si, totodata, apte a promova idealuri culturale nationale, fara a le lega de suportul teritorial ori a pune in discutie modificari de frontiere.

O uniune politica la nivelul intregului continent ar fi prea departe si prea mare, fata de dimensiunea unor asemenea probleme. De aceea, astfel de structuri intermediare s-ar putea dovedi potrivite, evident, cu conditia ca ele sa se manifeste intr-un cadru coerent organizat de institutiile continentale/federale. In masura in care Romania ar contribui la constituirea si functionarea unor structuri subregionale, ea ar aduce un serviciu cert procesului de formare a sistemului (federal) de conducere si administrare general european si, in acelasi timp, si-ar satisface propriile interese, prin integrarea convenabila in sistem.

1. Interesele Romaniei si procesul de integrare in Uniunea Europeana

Din fericire, interesele popoarelor europene nu sunt contrare, nu intra in coliziune cu interesele romanilor. Dimpotriva, cele doua interese converg prin acomodarea reciproca a unor natiuni distincte la un proiect care fructifica o identitate mai bogata decat fiecare dintre identitatile actuale. Cum se poate acorda interesul Romaniei cu cel al Uniunii Europene?

Autorii sunt ferm convinsi ca popoarele Europei si ale lumii nu pot decat sa profite de o Europa adancita si extinsa. Ca urmare, Romania este interesata: (a) sa se integreze in UE; (b) sa se integreze intr-o Uniune Europeana cu o structura cat mai ferma; (c) sa asigure un proces de evolutie european, care sa permita absorbtia In constructia europeana a unor state ce au nevoie de mai mult timp pentru a atinge standardele specifice integrarii.

Interesele romanesti sunt corelate cu doua tipuri de standarde. Unele ar fi standarde ferme, nenegociabile, fiind specifice valorilor etico-politice. Prin statutul lor, ele pot structura spatiul socio-politic romanesc, atat de deficitar in domeniul statului de drept, al egalitatii de sanse, al solidaritatii sociale. Ele depind de vointa politica; de aceea, stadiul actual in care se afla Romania nu reprezinta, in sine, un obstacol insurmontabil. Celelalte standarde trebuie sa fie suficient de flexibile CE in primul rand, in ceea ce priveste cerintele din domeniul economic. Intrucat ele presupun timp, resurse etc., este nevoie de asigurarea unui timp suficient de lung pentru ca statele deficitare sa le poata atinge, fara sa fie pus in primejdie insusi procesul de constructie europeana. Apoi, ar fi un avantaj decisiv posibilitatea de a cuceri acquis-ul comunitar din interiorul Uniunii, nu din afara lui. Iata de ce o federatie flexibilale, definita politic, pare mai capabila sa se adapteze varietatii situatiilor din tarile candidate.

Referindu-ne la interesele Romaniei, dam acestei formulari un sens, desigur, diferit de cel primitiv. Daca interesul national este definit prin prudenta si judecata pozitiva, daca el permite observatorului sa aseze actiunile specifice Intr-un context mai larg si sa judece necontradictoriul, atunci interesele noastre trebuie vazute in corelarea lor cu interesele legitime ale altora si in asezarea lor in timp. Iata de ce promovarea intereselor Romaniei in procesul de integrare in Uniunea Europeana presupune dialogul permanent cu interesele actualelor state membre ale UE, interesele altor state ce doresc integrarea CE precum Republica Moldova CE si interesele globale, in conexiune cu efectele unei federalizari europene asupra Americii.

Am putea indica cel putin doua criterii exprimand interesul national: (a) corelarea problemelor proprii de indeplinire a standardelor economice si sociale ale UE cu statutul de tara mica subdezvoltata; (b) responsabilitatea pentru viitorul Republicii Moldova;

A) Dupa disparitia mecanismului de echilibru si control specific sistemului bipolar, prin noua dezordine internationala subsecventa incheierii razboiului rece, s-a revenit, intr-o oarecare masura, in mod spontan, la concertul puterilor. Aceasta face ca logica oricaror programe de cooperare si asistenta interguvernamentala sa fie subsumata consensului marilor puteri si intereselor pe care le circumscrie. Un atare aspect afecteaza Romania, cu atat mai mult cu cat, fata de numarul candidatilor eliberati din fostul lagar sovietic si care bat la portile UE, aceasta nu mai poate mobiliza, se pare, aceleasi eforturi pentru noii membri la parametrii pe care le-a mobilizat in favoarea Greciei, spre exemplu, ulterior primirii sale in Uniune.

Din aceste motive, statele mici sunt astazi mai interesate decat statele mari sa iasa dintr-o asa-zisa cooperare interguvernamentala, in cadrul careia aspiratiile si demnitatea lor sfarsesc prin a fi mai totdeauna marginalizate. Ele au motive sa se orienteze spre o structura institutionala suprastatala, care ar actiona in mod transparent si potrivit unor reguli clare. Daca nevoile constitutionale ale unei asemenea structuri institutionalizate ar fi corect stabilite, atunci s-ar cunoaste de la inceput atat normele conform carora se va proceda, cat si modul in care redistributia veniturilor va crea oportunitati pentru echilibrarea dezvoltarii economice si sociale a natiunilor participante. Romania este interesata in mod obiectiv de aceasta solutie. Astfel, drepturile si obligatiile sale ar capata predictibilitate, iar aspiratiile sale ar putea fi realist dimensionate si efectiv infaptuite. Pe o atare baza s-ar garanta stabilitatea si securitatea prin cooperare, prin transparenta sI prin dialog multicultural.

Trebuie adaugat si faptul ca Romania este prea mare pentru a fi usor asimilata intr-un sistem de cooperare interguvernamentala si, totodata, prea mica pentru a nu putea fi ignorata sau pentru a impune respect. In aceste conditii, numai integrarea sa negociata intr-o constructie europeana comuna, stabila si institutionalizata Ii poate oferi o nisa convenabila, sansa de a juca un rol continental corespunzator atat asteptarilor sale, cat si potentialului sau. Dar, mai mult decat argumentele anterioare, ce privesc natura relatiilor care se stabilesc intr-o comunitate structurata de state, problema Romaniei este cea a dificultatii, aproape insurmontabile se pare, de a atinge integrarea politica prin succesul integrarii economice (si nu invers). Raportul Comisiei Europene din 8 noiembrie 2000 arata, din acest punct de vedere, dramatic. Comisia califica reforma administrativa drept foarte limitata. Ea deplange slabiciunea masurilor pentru eradicarea coruptiei. Romania nu poate fi privita ca avand o economie de piata si nu este capabila sa suporte pe termen mediu presiunea competitionala si fortele pietei din Uniune. Perspectivele sale economice nu au fost ameliorate substantial.la Mediul macro-economic este fragil, mediul legislativ si cel institutional sunt nesigure, economia la negru a crescut, investitiile au scazut.

Disciplina financiara, crearea unui mediu de afaceri prietenos si accelerarea privatizarii si restructurarii raman Inca deziderate. Comisia mai critica crizele din sistemul bancar, absenta protectiei datelor personale, cere reforma structurala in agricultura, calificand ministerul de resort ca lipsit complet de experienta manageriala. Nerezolvate sunt Codul muncii, acquis-ul in domeniul telecomunicatiilor, statutul strainilor, frontiera de stat, statutul ofiterilor de politie. In sfarsit, Raportul isi exprima indoiala asupra capacitatii institutiilor romanesti de a administra nivelul crescut al fondurilor Uniunii Europene.

Negocierile cu Uniunea Europeana vor continua, la fel si sprijinul Uniunii pentru Romania. Dar este evident ca progrese In acest domeniu nu pot fi facute intr-un mod radical, nici macar in ceea ce priveste schimbarea vitezei de ameliorare. Problema are o dimensiune structurala, nu numai una de lipsa a vointei sau a competentei politice. Iata de ce o radiografiere precum cea facuta de Comisia Europeana in Raportul sau din 2000 arata nevoia absoluta a Romaniei de a promova curentul de integrare politica a Uniunii, in concurenta cu tendinta de integrare economica.

B) In ceea ce priveste Republica Moldova, intaietatea intereselor de integrare ale Romaniei raportata la relatia speciala cu acest stat este aproape unanim subinteleasa. Desi aceasta asertiune a fost sustinuta doar cu caracter exceptional 39 si a fost intampinata cu proteste vehemente, totusi ea reflecta o judecata si o realitate practica obisnuite.

Ultima proba a acesteia este decizia Ministerului de Interne roman de a impune utilizarea pasaportului CE nu doar a buletinului CE la granita dintre Romania si Republica Moldova. O perspectiva care separa ireversibil si radical Romania de Republica Moldova nu situeaza statul roman sub rigorile unui comportament de etica internationala. In plus, o astfel de politica va crea intotdeauna dificultati interne Romaniei. Viitorul Republicii Moldova este nesigur nu numai datorita presiunilor economice si sociale. Ea nu sufera doar de presiunea externa, in special de cea venita din directia Federatiei Ruse care, prin incurajarea separatismului transnistrean, incalca suveranitatea statului moldovean. Marea fragilitate a Moldovei este cauzata, dincolo de actualele dificultati practice, de lipsa unui proiect de viitor. In ce spatiu se va integra Moldova? In Comunitatea Statelor Independente? Va forma ea o alianta cu Rusia, cum este cea incheiata de Belarus?

Autorii moldoveni vorbesc deseori despre o Moldova aflata in fata unei alegerili. Citam unul dintre acestia, care nu este singular: Optiunea de pana acum, cea de dezvoltare prioritara a relatiilor cu CSI, a fost insotita de reforme graduale, mult prea lente, un grad scazut de diversificare a partenerilor externi, investitii straine neinsemnate si o scadere tripla a PIB-ului in numai sapte ani. O alta optiune, examinata in prezent, este cea a integrarii europene. In realitate, nu este vorba despre o optiune a Republicii Moldova, ci despre o optiune a decidentilor europeni, pentru un model de evolutie a arhitecturii Uniunii Europene care sa prelungeasca granita UE la marginea ei, definita prin separare fata de Federatia Rusa.

Pentru Romania, asezarea pe continent a Moldovei este inca un argument in favoarea acestui ultim model de dezvoltare a unei federatii fane uropene.

Aliantele Romaniei in interiorul si exteriorul regiunii

Autorii pleaca de la premisa, poate surprinzatoare pentru unii, ca principalul partener al Romaniei In Europa este Germania. Aceasta pozitie este motivata de argumente vizand asezarea geografica, istorica, culturala si de aspiratii. In particular, trebuie avut in vedere faptul ca vecinii Romaniei din Europa Centrala si din Europa de Sud-Est au aceleasi motive, sau motive echivalente, sa se orienteze spre Germania. De aici rezulta avantajele unei posibile sinergii sau, in orice caz, ale evitarii unor situatii conflictuale in chiar zona geografica de care apartine Romania.

In ceea ce priveste celelalte accente de politica externa ale Romaniei, trebuie avuta in vedere, in special cele cu Ungaria si Ucraina, si existenta unor parteneriate precum cel stabilit cu Italia. Autorii considera, de asemenea, ca Statele Unite, ca putere globala, trebuie vazute si mai departe ca partener strategic al Romaniei. Continuarea implicarii majore a Statelor Unite in Europa este atat in interesul Romaniei, al Europei, cat si al Americii.Concluzia acestui desen, privind harta politicilor Romaniei ca actor international promotor al unor politici sub-regionale, regionale si geo-politice ar fi acordarea unei mai mari atentii si a unui mai mare atasament optiunilor unor actori precum Germania si Statele Unite privind viitorul UE. In acest sens, optiunea federala, argumentata in ultimul timp de Germania si dorita, cel putin implicit, dintotdeauna de America, are din start de primit, pentru un concept romanesc al viitorului UE, un punct in plus.