CATEGORII DOCUMENTE |
Administratie | Drept |
TIMPUL AFECTAT ACTIVITATII SI TIMPUL DE ODIHNA
Sectiunea I
Timpul afectat activitatii functionarului
Regimul general al activitatii functionarilor
europeni este
guvernat de principiul potrivit
caruia functionarii in activitate sunt in permanenta la dispozitia institutiei
lor
(articolul 55 (7)(8)(16).
Precizari:
1. Acest
principiu nu trebuie interpretat in sensul ca functionarii
europeni in mod efectiv sunt in permanenta la serviciu.
Functionarii trebuie sa se consacre functiei sale de o maniera
personala, exclusiva si continua.
O asemenea interpretare ar
fi imposibila si din punct de vedere
juridic si practic, in acelasi timp.
Interpretarea care se
impune este aceea ca institutiei europene ii
este recunoscuta aptitudinea de a apela, cand are nevoie, la
functionarii sai, iar acestui fapt ii corespunde obligatia functionarilor
europeni de a da curs solicitarilor institutiei europene.
O a doua precizare vizeaza faptul ca actiunea
acestui
principiu nu exclude, ci dimpotriva, presupune:
recunoasterea
pentru functionar a unor durate limita zilnice
sau saptamanale de munca;
organizarea,
in aceste limite, a programului zilnic de
activitate a functionarilor in functie de specificul functiei si de
nevoile reale ale institutiei;
in stransa dependenta cu
aceasta, de fapt ca o consecinta a ei,
faptul ca nu regasim o uniformitate a programului pentru toti
functionarii europeni;
regasim in schimb aceeasi
durata maxima saptamanala
pentru toti, respectiv patruzeci si doua de ore saptamanale.
In legislatiile nationale,
majoritatea statelor "au consacrat o
durata maxima a zilei de lucru de 8 ore '.
Constatam ca specific dreptului comunitar
al functiei publice
este o durata saptamanala mai mare de lucru, respectiv 42 de ore, fata
de 40 cum regasim in majoritatea legislatiilor nationale
Articolul 2 din Carta
Sociala Europeana, intitulat "dreptul la
conditii de munca echitabile ' instituie, ca prima obligatie a partilor
contractante, pe aceea de a fixa o durata rezonabila a timpului de
munca zilnic si saptamanal, saptamana de lucru trebuind sa fie
redusa progresiv in masura in care cresterea productivitatii si
ceilalti factori care intra in joc o permit.'
3. Un alt aspect care vizeaza timpul afectat activitatii functionarului este acela
ca el se deruleaza in baza unui orar, intocmit de autoritatea investita cu puterea de numire.
Este vorba de doua tipuri de orare:
un orar general, aplicabil majoritatii functionarilor;
orare speciale, adecvate
anumitor categorii de functionari
comunitari care indeplinesc sarcini speciale, stabilite de aceeasi
autoritate, insa dupa consultarea comitetului de personal.
In anumite situatii,
determinate de nevoile serviciului sau de
cele care privesc securitatea muncii, este posibil sa i se impuna
functionarului, in afara duratei normale de lucru, sa se afle la
dispozitia institutiei fie la locul de munca fie la domiciliu. O
asemenea posibilitate si necesitate, in egala masura, este decisa de
institutie insa cu avizul comitetului de personal.
5. Este recunoscuta posibilitatea
ca activitatea functionarului
sa se deruleze sub limita saptamanala de 42 de ore, care
reprezinta regula generala.
Asupra existentei unor
asemenea situatii precum si asupra
faptului ca ea nu afecteaza interesele institutiei este competenta sa se
pronunte autoritatea investita cu puterea de numire.
Functionarul european care a fost autorizat sa-si
exercite
atributiile in program redus este obligat sa realizeze in fiecare luna
sarcinile de serviciu corespunzatoare unei durate de munca egala
cu jumatate din durata normala de munca.
Regimul juridic al acestei
situatii este consacrat de Anexa nr. IV
bis si el presupune urmatoarele:
durata minima pentru program redus poate fi de
o luna iar
cea maxima de cel putin trei ani;
daca au
incetat cauzele obiective care au determinat
autorizarea desfasurarii activitatii cu jumatate de norma, autoritatea
investita cu puterea de numire, care a acordat o asemenea
autorizare, poate sa o retraga;
este posibila reinnoirea
autorizatiei de a presta activitatea cu
jumatate de norma, daca exista motive reale care sustin
prelungirea si daca functionarul a solicitat acest lucru printr-o
noua cerere, formulata cu cel putin doua luni inainte de
expirarea perioadei pentru care a fost acordata autorizatia.
dreptului de a exercita o
jumatate de norma ii corespunde
dreptul de a primi o jumatate din retributia cuvenita daca
functionarul ar fi desfasurat durata normala de activitate.
este interzis
functionarului care se afla in aceasta situatie sa
mai desfasoare o alta activitate lucrativa pe perioada cat dureaza
situatia respectiva.
desi primeste jumatate de
retributie, functionarul european va
continua sa perceapa 100 % alocatia pentru copii, alocatiile scolare
sau pentru intretinere, iar contributiile sociale pentru boala sau pentru
pensii sunt calculate la salariul de baza al functionarului care-si
exercita activitatea cu norma intreaga.
6. In principiu, este interzisa obligarea
functionarilor europeni
care lucreaza cu program redus la efectuarea de ore suplimentare.
O asemenea situatie subzista in doua cazuri:
in cazuri de urgenta, cand
nevoi iminente impun efectuarea de
ore in plus;
in cazul in care are loc o
supradimensionare a sarcinilor de
serviciu, care atrage aceleasi consecinte. Munca de noapte si cea din
zilele de duminica sau de sarbatoare nu pot fi autorizate decat in baza
procedurii decisa de autoritatea investita cu puterea de numire.
Statutul impune si o limita maxima a orelor suplimentare, astfel ca totalul lor nu poate depasi 150 de ore pentru o perioada de sase luni.
Efectuarea
de ore suplimentare atrage consecinte diferite, in
functie de categoria de functionari care le presteaza.
Astfel cand orele sunt prestate de
functionarii din categoriile
Ad si AST 5-11, Statutul nu recunoaste dreptul la compensare sau
la retribuirea orelor respective.
Atunci cand orele
suplimentare sunt efectuate de functionari din
categoriile AST 1-AST4, acestia au dreptul sa li se acorde, dupa caz:
zile libere in compensare,
daca nevoile serviciului permit
acest lucru, acestea urmand a se acorda in luna urmatoare efectuarii
orelor suplimentare;
daca nevoile serviciului
nu permit acest lucru, functionarilor le este acordata o retributie
corespunzatoare programului suplimentar
efectuat.
7.
Efectuarea de ore suplimentare poate rezulta din doua
categorii de situatii:
in cazuri exceptionale, ca
acelea discutate anterior, fiind
vorba despre urgente sau supraaglomerarea sarcinilor de serviciu;
in cazuri obisnuite, cand
specificul atributiilor unui functionar
confera activitatii suplimentare a acestuia un caracter permanent si
obisnuit, pe timpul noptii, in zilele nelucratoare sau in sarbatorile
legale, determinat de nevoile serviciului, de exigentele de securitate
din institutie. Acest lucru atrage posibilitatea de a i se acorda
functionarului o indemnizatie.
Competenta de a stabili
lista functionarilor care se incadreaza in
aceasta categorie apartine Consiliului, la propunerea Comisiei,
urmand a se stabili si indemnizatiile acordate functionarilor in cauza.
Sectiunea a II-a
Timpul de odihna al functionarului european
Reglementarile
interne si internationale contin, pe de o parte,
prevederi privind timpul de munca al persoanelor care desfasoara o
anumita activitate, iar, pe de alta parte, necesitatea ca lui sa-i
corespunda o perioada de odihna.
Raportandu-ne la Carta
Sociala Europeana, vom constata ca
articolul 2 instituie mai multe obligatii pentru partile contractante
care privesc materia abordata de noi:
a) sa instituie o durata
rezonabila a timpului de lucru, ratiunea
acestui caracter fiind aceea de a permite si refacerea prin odihna a
celui in cauza (alin. 1);
b) sa prevada zile de sarbatoare platite (alin. 2);
c) sa asigure dreptul la
concediu platit anual de minimum doua
saptamani (alin. 3);
d) sa asigure o reducere a duratei timpului de munca sau
concedii suplimentare pentru cei care lucreaza in conditii insalubre
sau periculoase (alin. 4);
e) sa asigure un repaus
saptamanal care sa coincida, pe cat
posibil, cu ziua saptamanii recunoscuta ca zi de repaus prin traditie
sau uzantele tarii sau regiunii (alin. 5).
Timpul de odihna se concretizeaza in mai multe elemente:
a)limitarea timpului de munca,
este vorba, in ceea ce-i priveste pe functionarii
europeni, de 42 de ore saptamanale. Aceasta limitare are menirea sa
asigure atat repausul zilnic cat si cel saptamanal.
b) regimul
concediului anual, care se asigura tuturor
salariatilor;
c) regimul altor categorii de
concedii, care vizeaza anumiti
functionari europeni (exemplu concediu pentru femeile insarcinate,
pentru cauza de boala, in caz de accident etc.
d) regimul instituirii unor zile de sarbatoare.
A. CONCEDIUL ANUAL DE ODIHNA
Este reglementat de
articolul 57 din Statut, din continutul caruia
desprindem urmatorul regim al acestui concediu:
a) este recunoscut tuturor functionarilor europeni;
b) reprezinta unul din
drepturile functionarilor europeni, in
egala masura in care reprezinta si un drept al functionarilor nationali2
sau al salariatilor.
c) se calculeaza prin raportare la anul civil;
d) acordarea acestui drept ca
si limitele concediului anual insusi
nu sunt diferentiate in functie de sexul functionarilor europeni,
regasind aplicabila egalitatea in drepturi a tuturor functionarilor indiferent
de sex sau vreun alt criteriu.
e) statutul stabileste limita
minima si maxima a concediului,
revenind autoritatilor competente dreptul de a stabili durata fixa,
intre limitele ingaduite de el. Este vorba despre durata minima de
24 de zile iar durata maxima de treizeci de zile lucratoare.
f) institutiile Comunitatilor sunt cele
vor determina durata
concediului anual de odihna al functionarilor lor, in baza unui acord
comun si cu avizul Comitetului Statutar.
g)
din punct de vedere al modului in care poate fi efectuat,
articolul 2 din Anexa nr. V ingaduie ca acest concediu sa se efectueze:
o singura perioada, in
care sa fie acoperite toate zilele de
concediu cuvenite;
in mai multe fractii
(perioade) in functie de nevoile
functionarilor dar si ale serviciului, cu conditia ca o perioada sa fie
de cel putin doua saptamani consecutive;
h) concediul anual de odihna poate fi acordat abia
dupa trei
luni de la intrarea in serviciu. In cazuri exceptionale si temeinic
motivate, concediul anual pentru noii functionari europeni poate
fi acordat si inaintea acestei perioade.
i) regasim institutia suspendarii concediului de
odihna in cazul
in care a intervenit o boala care l-ar impiedica sa-si indeplineasca
serviciul, ceea ce atrage prelungirea duratei de concediu de
odihna cu perioada corespunzatoare incapacitatii de munca
provocata de boala respectiva;
j) este recunoscuta, de principiu, posibilitatea ca
efectuarea
concediului sa nu fie epuizata in timpul unui an, din ratiuni care
privesc nevoile serviciului si implicit, necesitatea prezentei sale la
serviciu.
In
aceasta situatie, efectuarea concediului se poate face in anul
imediat urmator, fara a fi posibil ca perioada neefectuata sa
depaseasca 12 zile.
k)
Concediul anual al functionarului care isi desfasoara
activitatea cu jumatate de norma este redus corespunzator pe
perioada respectiva (art. 59 a (8)(96).
B. CONCEDIILE SPECIALE
Sunt acele concedii care se acorda peste
concediile anuale,
functionarilor europeni care se afla intr-una din urmatoarele situatii
prevazute de articolul 6(24)(96) din Anexa V la Statut.
a) casatoria functionarului
il indrituieste pe acesta la acordarea
unui concediu de patru zile;
b) mutarea (schimbarea
domiciliului) functionarului atrage
posibilitatea de a i se acorda un concediu de doua zile;
c) boala grava a sotului
(sotiei) naste dreptul la un concediu
special de pana la trei zile;
d) decesul sotiei (sotului)
determina acordarea unui concediu de
patru zile;
e) boala grava a unui parinte
(ascendent) sau decesul acestuia
indrituieste la un concediu de pana la doua zile;
f) nasterea unui copil - 10
zile care pot fi acordate in cursul a
10 saptamani care urmeaza nasterii;
g) casatoria unui copil - doua zile;
h) boala grava a unui copil indrituieste functionarul european
la un concediu suplimentar de doua zile.
i) decesul unui ascendent ingaduie acordarea unui
concediu de
patru zile;
j) decesul sotiei in
timpul concediului de maternitate - un
numar de zile care corespunde concediului de maternitate neefectuat;
k) imbolnavirea grava a unui copil atestata
medical sau
spitalizarea unui copil in varsta de pana Ia 12 ani - pana la 15 zile
de concediu;
1) adoptarea unui copil - 20 de saptamani si
24 de saptamani
in cazul unui copil handicapat;
m) concedii speciale in caz de
perfectionare profesionala,
care sunt acordate in limita prevazuta in programul de perfectionare
profesionala stabilit de fiecare institutie in conformitate cu articolul
24 (8)(96)paragrafele 3 si 4 din Statut.
Acest concediu se acorda
independent de concediul prevazut de
articolul 57 femeilor care exercita o functie europeana si care
urmeaza sa nasca, in urmatoarele conditii, reglementate de articolul
58(8)(24)(96) din Statut:
a) sa prezinte un certificat
medical in care sa se regaseasca
situatia in care se afla si data probabila in care va interveni nasterea;
b) acest concediu are doua componente:
concediu prenatal, el
putandu-se acorda cu sase saptamani
inainte de data probabila a nasterii;
concediu postnatal,
respectiv paisprezece saptamani dupa
ce a avut loc nasterea.
Constatam
ca statutul limiteaza durata acestui concediu la douazeci de saptamani, care nu
poate fi nici prelungita nici
acordat un concediu inferior acestei limite.
D. CONCEDIUL DE BOALA
Este
reglementat de articolul 59 (8) (96) din Statut, dupa cum
urmeaza:
a) beneficiaza de acest
concediu acei functionari care dovedesc
faptul ca se afla in imposibilitate de a-si indeplini functiile
datorita unei boli sau unui accident;
b) acest concediu se acorda
de plin drept, functionarul trebuind
doar sa faca dovada ca exista cauzele care atrag acordarea lui. in
acest scop:
c) functionarul trebuie sa anunte in cel mai scurt
timp
institutia despre starea sa de indisponibilitate si locul unde se
afla si este obligata sa prezinte certificat medical daca absenteaza
mai mult de trei zile;
- el trebuie, in a cincia
zi, de la interventia starii respective,
calculata de la data postei, sa faca dovada printr-un certificat
medical, a bolii sau accidentului;
d) institutia
poate decide sa-1 supuna unui control efectuat de
medici din interiorul ei. in cazul in care controlul nu poate fi
efectuat din vina functionarului, se va considera ca acesta absenteaza
nemotivat, din data in care trebuie sa se faca controlul. Daca, in urma
controlului, se constata ca functionarul este apt sa-si desfasoare
activitatea, se va considera ca el lipseste nemotivat de la data cand s-
a efectuat controlul.
Numarul de zile de
concediu medical de care poate beneficia
functionarul este limitat la douasprezece zile pentru un an, depasirea
lor atragand obligatia functionarului sa prezinte certificat
medical pentru orice absenta care este motivata prin cauza de
boala.
e) daca pe o perioada de trei
ani functionarul cumuleaza mai
mult de douasprezece luni de concediu medical, autoritatea
investita cu puterea de numire poate sesiza comisia de
invaliditate pentru a se pronunta asupra situatiei create.
f) concediu medical poate fi
acordat atat la cerere cat si din
oficiu, in urma unui control efectuat de medici consilieri din cadrul institutiei,
in situatia in care starea sanatatii impune acest lucru sau
exista o boala contagioasa in familia sa care determina concediul
functionarului;
g) asupra
eventualelor situatii de contestare facute atat de
institutie cat si de functionar urmeaza sa se pronunte comisia de
invaliditate, prin avize;
h) functionarii
europeni se supun unui control medical anual,
care se efectueaza fie de medici consilieri ai institutiei, fie de medici
alesi de fiecare functionar;
i) este admisa posibilitatea ca functionarul
sa-si petreaca in
alt loc decat cel unde isi are resedinta concediul medical, insa este
obligat sa ceara autorizarea prealabila a autoritatii investita cu
puterea de numire.
F. ZILELE PUBLICE DE SARBATOARE
Existenta
unor zile de sarbatoare este, in dreptul national,
determinata de traditiile si de specificul fiecarei tari, si ea atrage
crearea cadrului necesar pentru a reprezenta o efectiva sarbatoare,
ceea ce se realizeaza prin caracterul de zile libere al lor. Zilele de
sarbatoare pot avea atat caracter laic cat si religios.
La nivelul Uniunii regasim
o lista comuna a zilelor de
sarbatoare, stabilita prin acordul comun al institutiilor europene si
in baza unui aviz emis de Comitetul Statutului.
S. E. Tanasescu in M. Constantinescu, A. Iorgovan,
I. Muraru, S. E.
Tanasescu, op. cit., 2004,
p. 97.
O asemenea posibilitate este recunoscuta tuturor
functionarilor care isi
pot desfasura activitatea "in timp complet sau partial'. in ceea ce
priveste
durata zilei de serviciu, in Franta, problemele care au format obiectul unor
revendicari constante sunt: reducerea generala a timpului de lucru, fara
diminuarea^ salariului si reducerea voluntara cu diminuarea proportionala a
retributiei. In prezent in Franta durata zilei de lucru a functionarului este
de 39 ore saptamanale pentru personalul administrativ si 41 ore pentru
personalul de serviciu. (S. Salon, J. Ch. Savignac, op. cit, pp.
126-127).
Din modul in care este conceput regimul timpului de
lucru al
functionarului rezulta ideea ca regula o reprezinta respectarea duratei
normale stabilita de Statut iar exceptia posibilitatea ca functionarul
comunitar sa-si desfasoare activitatea in alt regim care reprezinta un minus
sau un plus fata de durata normala de lucru.
In ceea ce ne priveste nu impartasim o asemenea
prevedere si credem
ca ea este in contradictie cu principiul sacru al nediscriminarii pe nici un
criteriu si egalitatea tuturor in fata legii inscrise in documentele
internationale
privind drepturile omului.
Articolul 2 din Declaratia Universala defineste
principiul egalitatii.
" Cum egalitatea nu are un obiect specific, ci
obiectul ei il constituie toate
drepturile a caror aplicare in conditii identice pentru toti oamenii o
asigura, Declaratia a asezat articolul ei despre egalitate inaintea celor
privitoare la celelalte drepturi fundamentale. Egalitatea apare astfel ca o
garantie aplicabila fiecarui drept fundamental'. (Tudor Draganu, Declaratiile de drepturi ale omului si repercusiunile
lor in dreptul
international public, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1998, p. 207).
Despre semnificatia unui statut ne-am pronuntat inca
de la inceputul
acestei lucrari si analiza clauzelor lui este o dovada ca beneficiul unui
statut este una din garantiile fundamentale ale situatiei functionarilor'
(Alain Plantey, Reformes dans la
function publique, LGDJ, 1978, p. 46).
Articolul 24 (8)(96) alin. (3) instituie obligatia
Comunitatilor de a
facilita perfectionarea pregatirii profesionale a functionarilor, in masura in
care acest lucru este compatibil cu cerintele bunei functionari a serviciilor
si conform propriilor interese ale functionarilor.
Modul in care este conceput regimul acestui drept al
functionarului
este influentat de spiritul reglementarilor internationale si in primul rand de
Declaratia Universala a Drepturilor Omului deoarece, " datorita statutului
sau moral si a importantei juridice si politice dobandite de-a lungul anilor,
Declaratia sta alaturi de Magna Carta, Declaratia franceza a drepturilor
omului si Declaratia de independenta a Americii ca reper fundamental in
lupta omenirii pentru libertate si demnitate umana' (Thomas Buergenthal, Renate
Weber, Dreptul international
al drepturilor omului, Ed. AU,
Bucuresti, 1996, p. 23).
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 1416
Importanta:
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved