Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AdministratieDrept


CONTRACTUL DE CONSIGNATIE

Administratie

+ Font mai mare | - Font mai mic



CONTRACTUL DE CONSIGNATIE




NOTIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND CONTRACTUL DE CONSIGNATIE

Consideratiuni generale privind contractul de consignatie

Contractul de consignatie este reglementat de Legea nr.178/1934 pentru reglementarea contractului de consignatie, modificata prin Legea nr.34/1936. Legea defineste acest contract ca fiind acea conventie prin care una dintre parti, denumita consignat, incredinteaza celeilalte parti, denumita condignator, marfuri sau alte obiecte mobile, pentru a fi vandute pe socoteala consignantului ( art.1 alin.1 din lege).

Privit din punctul de vedere al consignantului, contractul de consignatie este un contract comercial, in prezent frecvent intalnit in practica, deoarece consignatarul si-a facut din vanzarea bunurilor „o profesiune obisnuita”. Pentru consignant, actul de vanzare prin intermediul consignatarului a unui bun mobil este, de regula, izolat, asa incat consignantul nu poate fi considerat, in acest caz, comerciant. De altfel, art.9 din Codul comercial prevede ca „Orice persoana care intr-un chip accidental face o operatiune de comert nu poate fi considerata comerciant”. Alta este situatia cand consignantului,care, cu totul izolat, apeleaza la un consignatar pentru a-i vinde un bun mobil, contractul de consignatie este civil.

Contractul de consignatie mai este cunoscut si ca un mandat fara reprezentare sau prin interpunere de persoane , insa majoritatea autorilor il trateaza ca o specie a contractului de comision. De altfel, art.405 alin.2 din Codul comercial prevede ca intre comitent si comisionar exista aceleasi drepturi si obligatii ca intre mandat si mandatar, evident, contractul de comision avand anumite particularitati.

Cu toate acestea, contractul de consignatie are un profil juridic distinct de cel al celorlalte contracte. Vanzarea se va face la pretul stabilit anticipat de partile contractante, in termenul stipulat in contract, la implinirea carora, daca bunul mobil nu a fost vandut, va fi restituit exact in conditiile in care a fost primit, iar daca a fost vandut, se va preda consignantului pretul incasat, consignatarul retinandu-si comisionul.

Nu trebuie sa se confunde contractul de vanzare-cumparare cu contractul de consignatie. In primul caz, vanzatorul vinde direct cumparatorului un bun, in schimbul unui pret, pe cand, in al doilea caz, vanzarea are loc intotdeauna prin intermediar, care vinde bunul unui tert, in numele sau personal.

Deosebirea dintre contractul de consignatie si contractul de comision obisnuit consta in faptul ca, in cazul consignatiei, se preda un bun mobil unui intermediar, care il va vinde in numele sau personal; la comision, comisionarul poate incheia unul sau mai multe acte juridice in numele sau, insa in contul comitentului. Deci, obiectul contractului de comision este mult mai vast decat cel al contractului de consignatie.

Notiunea si cadrul de reglementare al contractului

Contractul de consignatie poate fi definit ca acel contract prin care o parte numita consignant, incredinteaza celeilalte parti, numita consignatar anumite bunuri mobile pentru a fi vandute, in nume propriu, dar pe seama consignantului, la un pret stabilit anticipat, cu obligatia consignatarului de a remite consignantului pretului obtinut sau de a-i restitui bunul nevandut.

Imprejurarea potrivit careia operatia de “consignatie” nu si-a gasit o reglementare in Codul comercial a fost de natura sa nasca adevarate discutii referitoare la comercialitatea. Legii pentru reglementarea consignatiei si, indirect, la contractul de consignatie. Cu privire la caracterul comercial al legii, aceasta rezulta, din precizarea pe care o face art. 21. Aceasta se refera la situatia in care unul dintre subiectii contractului de consignatie (consignatarul) ar intra in stare de faliment. Cum starea de faliment este de esenta comertului, nu mai poate fi pusa in discutie comercialitatea acestei legi. In aceasta situatie, ramane de stabilit in ce masura consignatia poate fi considerata ca o varietate a unei alte institutii comerciale. Astfel, s-a spus ca ar fi o varietate a contractului de mandate sau a contractului de depozit.

Pana in decembrie 1989, activitatea de consignatie era desfasurata numai in anumite unitati de stat, specializare, ulterior insa, prin liberalizarea pietei, acest contract a capatat, intr-un timp scurt, o raspandire considerabila. Contractul se poate incheia, in prezent, intre persoane fizice si intre persoane fizice si persoane juridice (de stat si private).

Acest contract, cu o larga sfera de aplicabilitate in activitatea comerciala, este definit in art.1 din Legea nr. 178/1934 astfel: ”Contractul de consignatie este conventia prin care una din parti, numita consignant, incredinteaza celeilalte parti, numita consignatar, marfuri sau obiecte mobile spre a le vinde pe socoteala consignantului”. Nu intereseaza daca bunurile se predau consignatarului toate o data sau repetat prin note sau facturi succesive.

Potrivit legii (art. 3 din Legea pentru reglementarea contractului de consignatie din 30 iulie 1934) contractul de consignatie nu transmite consignatarului proprietatea bunurilor ce au fost incredintate, consignantul pastrand toate drepturile asupra acestora si putand, in continuare dispune oricand de ele, afara de o stipulatie contrara in contract. Astfel, intentia legiuitorului a fost ca bunurile date in consignatie sa intre in posesia consignantarului.

Din definitie rezulta caracteristicile contractului de consignatie care individualizeaza fata de contracte de comision, astfel:

Ø    imputernicirea consignantului data consignatararului consta, intotdeauna, in vinderea unor bunuri mobile apartinand celei din intai;

Ø    vanzarea bunurilor se face la un pret stabilit anticipat de catre consignant;

Ø    consignatarul este obligat sa remita consignantului fie suma de bani, daca bunul a fost vandut, fie bunul in natura, daca nu a putut fi vandut;

Ø    marfurile nu trec in proprietatea consignatarului ci numai in detentia acestuia, de la data incredintarii acestora pana la data vanzarii catre terti.

Avand in vedere elementele mai sus enuntate, contractul de consignatie mai poate fi definit ca fiind acordul de vointa prin care o parte, numita consignant sa-i depoziteze si sa-i vanda marfurile, in nume propriu, dar pe seama consignatului, in schimbul unei remuneratii (comision).

Din ultima definitie rezulta ca acest contract este o varietate a contractului de comision, fiind guvernat de aceleasi principii. Operatiile de consignatie apartin insa atat mandatului cat si depozitului.

Consignantul isi pastreaza dreptul de proprietate asupra bunurilor predate consignatarului in vederea vanzarii. In acest fel consignantul va avea dreptul sa ceara oricand restituire a bunurilor nevandute, sa controleze si sa dea dispozitii de modificare a preturilor de vanzare a bunurilor.

Consignatarul are dreptul numai la un comision, fixat in sume de bani si prevazut prin contract. El realizeaza un castig prin majorare preturilor de vanzare stabilit de consignant, cu un procent, de regula de 15%. Consignatarul are obligatia de a receptiona cantitativ si calitativ bunurile primite pentru a fi vandute in regim de consignatie, el raspunzand din momentul primiri lor, de depozitare, pastrare si expunere a acesteia in vederea vanzarii.

Particularitatea contractului de consignatie consta insa in revocabilitatea in orice moment al contractului, chiar daca acesta a fost incheiat pe o perioada de timp determinata. Dreptul de revocare al contractului este rezervat consignantului. Acesta poate prelua si ridica oricand toate sau o parte din bunurile incredintate chiar fara preaviz.

Ca procedura judiciara de ridicare a lucrurilor este folosita ordonanta presedentiala. Daca contractul de consignatie a fost incheiat in forma autentica, ordonanta va putea fi data fara citare. In cazul in care contractul este intocmit insa prin act sub semnatura privata, ordonanta va fi data cu citirea partilor(potrivit art.4 din lege).

Regimul juridic al contractului de consignatie

Particularismul acestei forme de vanzare consta in interpunerea in raporturile dintre furnizori si cumparatori a consignatarului, care indeplineste functii de intermediar.

Din punctul de vedere aratat, consignatia se analizeaza ca o specie a contractului de comision: consignantul detine, analogic vorbind, pozitia de comitent, iar consignatarul pe cea a unui comisionar.

Spre deosebire insa de acesta, consignatarul are atributii mai limitate, in sensul ca incheie numai acte de vanzare, iar nu de cumparare; pe de alta parte, el isi mai asuma o serie de obligatii decurgand din faptul ca devine si depozitar al marfurilor pe care se angajeaza sa le desfaca propriilor sai clienti.

In activitatea de comert exterior, vanzarea prin consignatie poate fi folosit atat in raporturile stabilite cu parteneri din alte state, cat si in relatiile dintre centralele industriale din tara si depozitele sau magazinele de piese de schimb pe care le-au infiintat in strainatate si care se organizeaza, de regula, pe cont propriu, conform principiului autogestiuni economico-financiare si valutare. Aceste din urma raporturi fiind insa lipsite de elemente de extraneitate semnificative, nu ne preocupa.

Materia este carmuita in principal de legea 178 din 30.07.1934 pentru reglementarea contractului de consignatie, cat si prevederile generale ale legislatiei comerciale.



Caracterele juridice

Din definitia data rezulta caracterele juridice ale contractului de consignatie:

Ø   Contractul de consignatie este un contract sinalagmatic (bilateral), deoarece creeaza obligatii reciproce in sarcina consignantului si consignatarului.

Ø   Contractul de consignatie este un contract consensual, deoarece ia nastere prin simplul acord de vointa al partilor. Este adevarat ca incheierea, modificarea sau desfiintarea contractului „se pot dovedi numai prin proba scrisa”. In acest caz, forma scrisa a contractului este ceruta de lege ad probationem si nu ad validitatem. Contractul va fi valabil chiar si in absenta formei scrise, numai ca, in acest caz, dovada lui se va face in conditiile prevazute de lege.

Ø   Contractul de consignatie este un contract cu titlu oneros, deoarece fiecare parte contractanta urmareste sa obtina un anumit folos material.

Ø   Contractul de consignatie poate fi revocat oricand de catre consignant. In acest sens, contractul „este revocabil de catre consignant in orice moment, chiar daca a fost incheiat pe o durata determinata. Face exceptie situatia cand prin contract partile au stipulat in mod expres clauza, potrivit careia contractul nu va fi revocat de vreuna din ele.In absenta unei clauze exprese de nerevocare, consideram ca consignantul va putea revoca oricand contractul”.

CONDITII DE VALABILITATE ALE CONTRACTULUI DE CONSIGNATIE

A.  Capacitatea de a contracta

Partile trebuie sa aiba capacitatea de a contracta. Conditia este ceruta consignatarului, deoarece el se obliga in nume propriu, dar si consignantului, deoarece actul juridic se incheie pe socoteala sa. Cum in practica activitatea de consignatie este desfasurata de anumite societati comerciale, este absolut necesar ca in obiectul lor de activitate sa existe si posibilitatea incheierii contractului de consignatie.

B. Consimtamantul partilor

Consimtamantul este enumerat de dispozitiile art. 948 Cod Civil printre conditiile esentiale ale contractului.

In sens larg (consimtamantul – cum sentire ), prin consimtamant se intelege insusi acordul de vointa al partilor dintr-un contract.

Din aceasta formulare s-ar putea trage concluzia ca n-ar mai fi nevoie de celelalte elemente structurale, de vreme ce prin consimtamant intelegem insusi acordul de vointa al partilor. Este adevarat, vointa este cel mai important element structural al contractului. Dar manifestarea de vointa a partilor, luata fiecare in parte in sens de a consimti (consimtamant) nu acopera in intregime toate sensurile si valentele producatoare de efecte juridica.

Analiza completa a vointei exprimate de parti implica privirea impreuna a consimtamantului si a cauzei, ambele elemente esentiale ale contractului, fiecare dintre ele cu consecinte juridice distincte in planul formarii contractului care, in conditiile legii, pot duce pana la anularea contractului (negotium juris).

Pe de alta parte, nu trebuie omis faptul ca unirea vointei partilor (consimtamantul) trebuie sa se refere la ceva, la prestatiile la care partile se obliga, ceea ce constituie un al treilea element structural al contractului. Si daca adaugam faptul ca vointa se poate exprima si poate produce efecte juridice numai daca autorul manifestarii de vointa este, potrivit legii, capabil sa o faca, ceea ce subliniaza necesitatea unui alt element esential – capacitatea de a contracta - , putem conchide ca o asemenea concluzie (a considera consimtamantul drept echivalentul contractului insusi ) este gresita. Numai existenta si legatura indisolubila dintre toate aceste elemente acopera structural notiunea de contract. Asadar, prin consimtamant in sens larg trebuie sa intelegem exprimarea vointelor ambelor parti, adica luarea lor in considerare impreuna, nu insusi contractul.

In sens restrans, consimtamantul insemneaza vointa uneia dintre parti, manifestata la incheierea contractului.

Contractul de consignatie se incheie prin acordul de vointa al partilor. Acest acord de vointa are la baza imputernicirea consignantului data consignatarului de a vinde anumite bunuri ale consignantului.

Prin imputernicire se stabilesc conditiile de vanzare a bunurilor (pret, termen, etc).

Avand in vedere efectele pe care le implica acest contract, manifestarile de vointa ale partilor trebuie sa fie exprese.

Par, incheierea contractului poate fi si tacita, ea poate rezulta din exercitarea de catre consignatar a insarcinarii primate din partea consignantului.

C. Obiectul

Obiectul contractului de consignatie nu poate fi decat un bun mobil care se gaseste in circuitul civil Art.1 din Legea nr.178/1934 prevede ca pot forma obiectul contractului doar marfurile si obiectele mobile, care sunt incredintate spre vanzare consignatarului. La randul sau, art.4 alin.1 din lege se refera la reluarea si ridicarea bunurilor predate spre vanzare consignatarului. Un bun imobil nu va putea face niciodata obiectul contractului de consignatie.

EFECTELE JURIDICE ALE CONTRACTULUI DE CONSIGNATIE

La aceasta faza se disting: efectele contractului intre consignant si consignatar; efectele contractului intre consignatar si tertul cumparator; efectele contractului intre consignant si tertul cumparator.

1. Efectele contractului de consignatie intre consignant si consignatar

1.1. Drepturile consignatarului

a) In absenta unei stipulatiuni contrare, consignantul pastreaza toate drepturile asupra bunurilor incredintate spre vanzare, avand posibilitatea sa dispuna oricand de ele. Intr-adevar, contractul de consignatie nu transmite consignatarului proprietatea asupra bunurilor incredintate, astfel ca titularul dreptului de proprietate continua sa fie consignantul, calitate care ii confera dreptul de a dispune liber de bunul sau.

b) Dreptul de a relua si ridica oricand , integral sau partial, bunurile incredintate, chiar fara un preaviz, indiferent daca contractul a fost incheiat pe o durata determinata.

c) Consignantul are dreptul de a controla si verifica bunurile incredintate consignatarului si de a proceda la inventarierea lor. Daca consignatarul ar impiedica exercitarea acestui drept, consignantul va putea recurge la procedura urgenta a ordonantei prezidentiale sau, pur si simplu, va revoca contractul.

d) In absenta unei clauze contrare, consignantul va putea oricand sa modifice, in mod unilateral, conditiile de vanzare, modificari obligatorii pentru consignatar, din momentul in care i-au fost aduse la cunostinta in scris.

Obligatiile consignantului

a) Obligatia de a preda consignatarului bunurile care vor fi vandute. Art.1 din Legea nr.178/1934 prevede ca bunurile vor fi incredintate celeilalte parti, predarea privind fie toate bunurile, fie treptat; art.4 din lege se refera la drepturile consignantului de a ridica bunurile de la consignatar. De altfel, nici nu ar fi posibila vanzarea, in absenta bunului mobil predat.

b) Obligatiile la plata comisionului datorat consignatarului. Modalitatea de plata a remuneratiei se va stabili de parti in contract. Ea poate fi suma fixa sau se va stabili procentual. Este posibil ca partile sa fi omis sa prevada in contract retributia sau beneficiul consignatarului. In acest caz, consignatarul „va stabili dreptul numai la suprapreturile ce va obtine din vanzari sau notele, facturile si dispozitiile consignantului. Atunci cand, nici prin contract, nici prin notele, facturile sau dispozitiile consignantului nu s-a prevazut nici un pret, iar vanzarea se face de consignatar la pretul curent, acesta va putea adresa justitiei pentru fixarea retributiei sale.

De asemenea, legea nu recunoaste consignatarului dreptul de retentie asupra bunurilor incredintate pentru vanzare, asupra sumelor sau valorilor rezultate din vanzarea bunurilor.

c) Obligatia consignatarului de a restitui consignatarului toate cheltuielile efectuate pentru conservarea si desfacerea bunurilor predate, in consignatie, daca s-a prevazut in mod expres ca aceste cheltuieli sa le suporte consignantul. Asemenea cheltuieli cad in sarcina consignatarului, dar partile pot stabili, de comun acord, ca ele sa fie suportate de consignant.



1.3. Drepturile consignatarului

a) Cand vanzarea bunurilor date in consignatie se face pe credit, creanta pentru pretul datorat apartine consignatarului. In acest caz, consignatarul are dreptul, fata de debitori si fata de terti, sa faca, in mod valabil, orice acte asupra creantei si, in mod special, va putea primi plata, urmari incasarea ei si lua orice masuri de asigurare.

b) Consignatarul va avea dreptul, atunci cand prin contract i s-a permis sa vanda pe credit, sa acorde credite numai comerciantilor din bransa respectiva, pe termen de maximum 90 de zile, pe baza de cambii acceptate sau bilete la ordin.

Obligatiile consignatarului

a)    Obligatia consignatarului de a lua toate masurile pentru conservarea in buna stare a bunurilor ce i-au fost incredintate. El va raspunde de orice lipsa, pierdere sau deteriorare a bunurilor incredintate, provocate din culpa sa sau a prepusilor sai. Bunurile primite vor fi pastrate in ambalajele lor originale, conservand intacte etichetele, marcile si orice alte semne exterioare, asa cum au fost aplicate de consignant. Cand in contract s-a prevazut de catre parti un anumit loc de depozitare a bunurilor incredintate, consignatarul le va depozita in locuri a caror folosinta o are pe baza de acte scrise cu data certa, avand obligatia de a aduce la cunostinta consignatarului locul unde au fost depozitate bunurile sau unde au fost mutate.

b)   Obligatia consignatarului de a comunica in scris consignantului viciile aparente si viciile ascunse ale bunurilor incredintate. Absenta comunicarii face sa se considere ca bunul a fost primit de consignatar in buna stare. Comunicarea viciilor aparente se va face in termen de doua zile, iar a celor ascunse, tot in termen de doua zile de la descoperirea lor. Dupa expirarea acestor termene , consignatarul nu mai poate invoca exonerarea sa de raspundere, pe temeiul existentei viciilor.

c)    Obligatia consignatarului de a suporta toate cheltuielile de conservare si desfacere a bunurilor predate in consignatie.

d)   Obligatia consignatarului de a asigura bunurile incredintate, la o societate de asigurare acceptata de consignant. Asigurarea se va face pentru o valoare cel putin egala cu pretul bunurilor prevazute in contract sau in notele ori facturile respective. Primele de asigurare vor fi achitate periodic de catre consignatar. Neasigurarea sau desfiintarea asigurarii, ca urmare a neplatii la termen a primelor, fara sa se considere ca, consignatarul este de drept in culpa si va fi raspunzator de orice lipsuri sau pagube produse prin caz fortuit sau forta majora, orice asigurare contractata de consignatar, referitoare la bunurile incredintate, se considera de plin drept ca fiind incheiata in favoarea consignantului, cu conditia ca acesta sa notifice asiguratorului existenta consignatiei, inainte de plata despagubirilor.

e)    Obligatia de a vinde bunurile incredintate numai in conditiile stabilite in contract. Daca in contract nu sunt mentionate conditiile de vanzare si nici nu exista o dispozitie scrisa din partea consignantului, consignatarul nu va putea vinde bunurile incredintate decat contra numerar si la preturile curente ale pietei.

Vanzarea bunurilor se poate face si pe credit, caz in care creanta pentru pretul datorat apartine consignantului. Consignantul are dreptul oricand sa interzica consignatarului sa vanda pe credit anumitor firme sau persoane anume determinate, chiar daca, prin contract, consignatarul a fost imputernicit sa faca vanzari pe credit, cu sau fara restrictii. Consignatarul va trebui sa respecte intocmai ordinul consignantului, din moment ce el a fost adus la cunostinta in scris.

f)     Obligatia consignatarului de a contabiliza toate operatiunile referitoare la bunurile incredintate pentru a usura controlul lor.

g)    Obligatia de a-l instiinta pe consignant, la termenele stabilite in contract, despre vanzarile facute. Instiintarea va cuprinde bunurile vandute contra numerar si cele vandute pe credit, indicandu-se, pentru acestea din urma, numele si adresa exacta a fiecarui debitor, suma datorata, termenul de plata acordat si cambiile sau garantiile primite. Daca, in legatura cu aceasta obligatie, nu s-a prevazut nimic in contract, consignatarul va fi obligat sa faca instiintarea vanzarilor cel mai tarziu la sfarsitul fiecarei saptamani, pentru toate operatiunile din timpul saptamanii respective.

h)    Obligatia de a remite consignantului, la termenele stabilite in contract, pretul tuturor bunurilor vandute contra numerar, precum si toate sumele obtinute din incasarea creantelor rezultate din vanzarea acestor bunuri, pana la concurenta preturilor, precum si garantiilor primite de la cumparator. Daca in contract nu s-a prevazut nimic in legatura cu aceasta, atunci consignatarul va fi obligat sa predea, cel mai tarziu la sfarsitul fiecarei saptamani, toate sumele de bani. Important de retinut este faptul ca, pana la remiterea sumelor, consignatarul nu poate face nicii un act de dispozitie asupra sumelor de bani sau a valorilor rezultate din vanzarea bunurilor incredintate, el fiind un simplu depozitar al lor.

i)     Obligatia consignatarului de a restitui consignatantului bunurile incredintate spre vanzare, daca nu au fost vandute in termenul stabilit in contract. In eventualul faliment al consignatarului, consignantul va putea revendica bunurile incredintate sau pretul neachitat.

2.2. Capacitatea partilor la contractele economice interne

Capacitatea civila este recunoscuta tuturor persoanelor fizice si juridice[1]. Persoanele pot dobandi drepturi si asuma obligatii numai in masura stabilita de principiul specialitatii lor.

Unitatile cu personalitate juridica pot intra in raporturi juridice, inclusiv cele de drept civil, incheind contracte in baza carora dobandesc drepturi si isi asuma obligatii. Ele vor putea dobandi numai acele drepturi si asuma numai acele obligatii care, prin specificul lor, sunt de natura sa conduca la realizarea scopului pentru care au fost infiintate[2].

Unitatile isi exercita drepturile si isi indeplinesc obligatiile prin organele lor[3]. Actele juridice facute de organele sale, in limitele puterilor ce le-au fost acordate, sunt actele persoanei juridice insasi.

Capacitatea de a contracta a unitatilor economice – persoane juridice – nu este determinata numai de principiul specialitatii lor; in intreaga lor activitate contractuala se va tine seama de relatia dintre contractul economic intern si sarcinile de plan ce revin fiecarei unitati (contractul economic intern fiind, in acelasi timp, instrument de fundamentare a sarcinilor de plan si instrument de realizare a acestor sarcini). Se adauga caracterul dirijat al unor contracte prin mijlocirea balantelor materiale si a reparatiilor.

2.3. Capacitatea partilor la contractele externe

In privinta partii romane, problema capacitatii de a contracta se pune in aceeasi termeni ca si la partile din contractul economic intern. Se adauga inca o conditie: incheierea contractului este posibila numai dupa obtinerea autorizatiilor si a celorlalte documente prealabile cerute de lege.

Partenerii straini trebuie sa aiba capacitatea de a contracta, ceruta de legea statului caruia ii apartin. Ei pot fi atat persoane fizice cat si persoane juridice.

Incheierea contractului de consignatie impune indeplinirea de catre parti a conditiilor de capacitate cerute de lege.

Consignantul trebuie sa aiba capacitatea de a incheia acte de comert, deoarece actele juridice de vanzare se incheie pe seama sa.

Consignatarul trebuie sa aiba capacitatea deplina de exercitiu, caci el incheie acte juridice “propria nomine”.

De obicei, consignatarul este un comerciant, care incheie asemenea acte juridice cu caracter profesional.



BIBLIOGRAFIE

Viorel Gaina, Curs de drept comercial roman, Editura Universitaria, Craiova, 2003;

Belu Magdo Mona-Lisa, Contracte comerciale. Traditionale si moderne , Editura Tribuna Economica, Bucuresti, 1996;

Fr. Deak, St. Carpenaru, Contracte civile si comerciale Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1993;

Turcu I., Pop L., Contracte comerciale. Formare si executare, vol. I, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1997;

I. L. Georgescu, Drept comercial roman, vol. I, Editura Soces, Bucuresti, 1946;

Ion Turcu, Teoria si practica dreptului comercial roman, vol. I, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1998;

Smaranda Angheni, Drept comercial, Editura Oscar Print, Bucuresti, 1997;

Vasile Patulea, Corneliu Turianu, Elemente de drept comercial, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1996;

Cristina Popa Nistorescu, Contracte de intermediere in materie civila si comerciala, Editura Universitaria, Craiova, 2003;

E. Safta-Romano, Contracte civile. Incheiere. Executare. Incetare, Editura Polirom, Bucuresti, 1999;

R. Motica, V. Popa, Drept comercial roman si drept bancar, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1999;

R. Petrescu, Principalele contracte de drept comercial, Editura Oscar Print, Bucuresti, 1999;

Romul Petru Vonica, Drept comercial, vol. I, Editura Victor, 1997;

Angheni S., Volonciu M., Stoica C., Lastun M., Drept comercial, Editura Oscar Print, Bucuresti, 2000;

I. N. Fiintescu, Drept comercial roman, vol. I, Editura AL Th. Doicescu, 1929;

Petre Porontiu, Tratat de drept comercial, Editura Universitatii Cluj, vol.I;

L.I. Anca, Compendiu de drept comercial Cluj,

C. Balescu, Curs de drept comercial, Cluj, vol.I, 1946.








Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1106
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site