Votul forma rationala de participare la viata politica

Votul forma rationala de participare la viata politica

1. Ritualul votului

Considerata ca fundament al ordinii democratice, operatiunea votarii nu trimite doar la o simpla tehnologie de desemnare a reprezentantilor, ci releva in aceeasi masura un imaginar al cetateniei moderne. Referindu-ne la ritualul civic, punem accent pe aceasta parte a sacrului si a manipularii interzisului care foloseste inca relatiile pe care guvernatii le intretin cu puterea.

Scena electorala este un loc pe alocuri magic unde se mobilizeaza afecte, unde se proiecteaza fragmente de morala civica si unde "fiecaruia i-ar placea sa creada ca actul de a vota [] este un demers al Ratiunii si nu un siretlic de Stat"[1].

Dupa cum credea Gambetta, "votul universal este area sfanta a democratiei'. Sacralizarea republicana a sufragiului universal trimite la considerarea sa ca ultim principiu de legitimare. Dar apelul la vointa generala cere un cetatean luminat, rational, desprins de vechile apartenente. Problema imaturitatii poporului nu a incetat niciodata sa fie pusa, din 1948. Ea joaca un rol fundamental in gandirea republicana care se straduie intotdeauna sa reconcilieze "superioritatea numerica cu superioritatea intelectuala'.

Odata cu instaurarea sufragiului universal se impune principiul egalitatii in fata urnei de vot, conditie primara a democratiei. Aceasta egalitate afirma un tip de echivalenta de calitate intre indivizi, in dezacord complet cu traditionala viziune organicista a corpului politic. Cu toate acestea, acest principiu al greutatii identice a fiecarui cetatean in exercitiul gestului sau suveran trebuie sa fie nuantat printr-o practica mai putin toleranta. Astfel, putem identifica numerosii exclusi ai votului (femeile si militarii pana in 1944, locuitorii indigeni ai coloniilor, cei lipsiti de drepturi si exilatii), putem sublinia efectele cateodata exagerate ale delimitarilor circumscriptiilor sau a modurilor de scrutin privind punerea in practica a ecuatiei "un om egal un vot".

Sufragiul universal se bazeaza, pe o anumita mistica a vointei poporului considerata drept apel la unitate. De-a lungul secolului al XlX-lea, fantasma consensului a impiedicat sufragiul universal sa fie considerat ca instrument de arbitraj si de alegere in interiorul unei dezbateri pluraliste. Dimpotriva, actul electoral va fi inteles ca un gest de adeziune, o manifestatie simbolica de apartenenta la colectivitate. Alegerea apare ca un rit al comuniunii, caci "daca a vota pentru separa, a vota uneste'. Idealul democratic care sustine instaurarea votului universal in Franta se bazeaza pe o reprezentare ireala a societatii fara clase, fara diviziuni, reconciliata in comemorarea propriei sale unitati.

"Gratie votului universal nu mai este posibila revolutia pentru ca nu mai exista o revolutie la care sa tinzi'. Gambetta precizeaza in acesti termeni virtutile a ceea ce el numea "mecanismul ordinii'. De acum inainte, alegerea prin vot universal elimina ciclul convulsiilor revolutionare si leaga politica de ritmul rabdator al reformelor. Votand, cetateanul isi demonstreaza vointa de a-si supune pasiunile virtutilor, asteptarii electorale. In acest sens, alegerile sunt o procedura de conservare a ordinii sociale. Ea indeplineste ceea ce Pierre Rosanvallon[2] numea "puterea ultimului cuvant", altfel zis, sfarsitul unei epoci revolutionare care stiuse sa legitimeze strada ca teatru privilegiat al politicii.

Ritul electoral se bazeaza si pe construirea unei imagini a cetateanului care stie sa asimileze noile virtuti cerute de catre republica. Prevazut cu toate calitatile, acest alegator inedit va trebui sa invete regulile jocului electoral. Insa idealul rationalizant care conduce la aparitia sa nu rezista la realitati. Votul apare ca un loc de investire psihologica a dorintelor individuale. [3]

Dreptul de vot

Una dintre bazele sufragiului universal este triumful individului si abolirea ordinelor. Alegatorul modern s-a nascut in ziua in care el a putut sa se elibereze de vechile apartenente. Apartenenta, mai intai fata de grup, fata de comunitatea sateasca sau parohiala. Intr-o Franta mult timp rurala, alegerea era o practica de unanimism social. Se vota colectiv intr-un fel de ceremonie de asigurare identitara.

Dar cu timpul au fost slabite legaturile de supunere sau de fidelitate. Nobilul de tara, notabilul, apoi patronul au incarnat fiecare la randul sau aceste imagini ale autoritatii traditionale de care alegatorul a trebuit sa se elibereze. A trebuit, pentru aceasta, ca tehnologia electorala sa asigure integritatea votului si sa protejeze cetateanul de presiuni si de fraude (cabina de vot dateaza abia din 1913).

Instruirea cetateanului are ca rol neutralizarea comportamentelor deviante. Mult timp campaniile electorale si zilele de scrutin au fost teatrul violentelor si tentativelor de coruptie: amenintari, cumparari de voturi, spargeri ale urnelor[4]. Pacificarea votului necesita implementarea de aranjamente materiale si de reglementari juridice destinate sa instaleze si sa controleze buna decurgere a operatiilor (urne, buletine imprimate, plicuri). Doar abolirea progresiva a manevrelor deviante faciliteaza (cu repetarea scrutinurilor) obisnuinta votului. Caci, sa nu uitam, pentru a merge la vot cetateanul trebuie mai intai sa se convinga ca are motive bune pentru a o face.

Pe langa functiile sale politice (desemnarea reprezentantilor, legitimarea puterii si a institutiilor), votul ofera o serie de satisfactii de ordin psihoafectiv care consta in alocarea unui anumit numar de sentimente pozitive fiecarui alegator[5]. Gratificatiile electorale releva acest sentiment de a actiona asupra vietii politice, de a fi parte, chiar minuscula, a poporului suveran. Exersarea dreptului de vot inseamna, intr-un anumit mod, a-ti afirma existenta sociala.

Tinand cont de toate aceste considerente dreptul de vot poate fi definit ca dreptul recunoscut in conditiile legii cetatenilor unui stat de a-si exprima in mod liber, direct sau indirect optiunea electorala pentru un anumit partid politic sau candidat propus de o grupare politica sau pentru un candidat independent. Dreptul de vot se exprima in mod obisnuit prin completarea unui buletin de vot si depunerea acestuia in urna[6]. Exercitarea acestui vot are ca scop alegerea membrilor Parlamentului sau a Presedintelui, ai consiliilor locale, a primarilor, a altor persoane in diverse functii publice eligibile (guvernator, serif, judecator s.a.); prin urmare, ea contribuie la constituirea structurii de guvernare la nivel central si local intr-un anumit stat.

Dreptul de vot se exercita in diverse modalitati, practic, fiecare stat stabilind in mod distinct, printr-o lege, procedurile electorale. Esential este ca votul sa fie exprimat liber, fara nici o constrangere sau presiune, deci sa fie manifestarea neviciata a vointei personale si a constiintei politice si civice a alegatorului.

In evolutia statelor lumii pot fi identificate sisteme care au limitat exercitarea dreptului de vot, in functie de avere, de pregatire sau capacitate intelectuala, de apartenenta la anumite clase sociale, de calitatea de membru al unor partide sau formatiuni politice, de apartenenta la o comunitate etnica sau religioasa s.a. Intr-un sens general, toate aceste restrangeri ale dreptului de vot sunt apreciate ca discriminari. Anumite restrictii impuse exercitarii drepturilor electorale prezinta o gravitate deosebita, fiind adevarate incalcari ale dreptului natural (de exemplu, excluderea de la vot a cetatenilor apartinand unei anumite clase sociale, comunitati etnice sau religii sau unui anumit partid politic).

a. Sufragiul cenzitar

Acest sistem a fost cel mai raspandit si a constat in recunoasterea calitatii de alegator si, implicit, a dreptului de vot, cetatenilor avand un anumit venit anual evaluabil in titluri de proprietate imobiliara (terenuri, cladiri) s-au stabilit in functie de cuantumul impozitelor platite anual asupra veniturilor incasate.

Motivatia unui asemenea sistem de vot pare simpla, cu conditia de a ne situa in epoca in care s-a aplicat (sfarsitul secolului XVIII - inceputul secolului XX), averile importante, indeosebi proprietatile funciare, erau concentrate la o parte restransa a populatiei formand o "elita sociala". Aceasta avea rolul determinant in procesul de conducere sociala, ea era sursa importanta de venituri ale statului, deci sursa veniturilor unui stat. Averea - scriau profesorii Paul Negulescu si George Alexianu - face sa apara spiritul conservator, iubitor de liniste si ordine, elemente atat de necesare intr-o guvernare. In sfarsit, averea implica o responsabilitate. Acei care au avere mai mare platesc impozitele cele mai mari. Raspunderea greselilor guvernamentale se repercuteaza in mod mai evident asupra lor. Acei care suporta aceasta raspundere trebuie sa aiba si dreptul de a conduce[7]. Categorica, asertiunea facuta exact acum cinci decenii este corecta, daca ne situam in epoca respectiva. Astazi, responsabilitatea guvernarii are alte conotatii. In ultima instanta, alegatorii sunt responsabili pentru "buna gestiune a afacerilor publice" deoarece au "ales" guvernantii incapabili. Totodata, asupra lor se rasfrang toate consecintele negative ale unei astfel de guvernari. Concluzia: toti cetatenii au vocatia de alegatori.

Desi sistemul votului cenzitar nu a fost suprimat in intregime in toate statele, el poate fi analizat ca o relicva istorica a unei "democratii cenzitare". Astfel, paragraful I al Amendamentului 24 al Constitutiei S.U.A., adoptat in anul 1964, prevede ca "dreptul cetatenilor Statelor Unite de a vota in orice alegeri preliminare sau de altfel pentru Presedinte sau vicepresedinte, pentru electorii pentru Presedinte sau vicepresedinte, ori pentru senator sau Reprezentant in Congres, nu va fi refuzat sau limitat de catre Statele Unite sau oricare stat, datorita neplatii unei taxe pe cap de locuitor sau oricarui alt impozit".

b. Sufragiul intelectual

Potrivit practicii constitutionale a unor state, "acordarea" sau recunoasterea dreptului de vot a fost conditionata de detinerea de catre alegator a unui certificat, diploma sau a oricarui act care ii atesta pregatirea intelectuala. Este vorba despre ceea ce profesorul francez Charles Cadoux numeste "aptitudinea intelectuala" de a vota. Acest sistem a fost aplicat frecvent in Europa pana in a doua jumatate a secolului al XIX-lea. In unele regiuni (coloniile franceze) s-a practicat si dupa cel de-al doilea razboi mondial, iar in unele state sudice ale S.U.A. se practica si astazi, cel putin, pentru anumite alegeri[8]. In esenta, acest sistem raspunde cerintei ca alegatorii, avand un nivel ridicat de pregatire intelectuala si de intelegere a fenomenelor politice, a jocului politic, sa fie in masura sa cunoasca si sa inteleaga platformele si programele electorale ale partidelor, sa faca judecati de valoare pertinente asupra prezentarii candidatilor care sunt inscrisi in competitia electorala, deci sa aiba o cultura politica .

c. Excluderea de la vot a anumitor categorii de cetateni

Practic, acesta nu este un sistem de vot, desi in doctrina constitutionala franceza este denumit "sufragiu politizat", ci o excludere arbitrara de la dreptul de vot a exponentilor anumitor clase sociale sau a celor care detin calitatea de membru al anumitor partide si formatiuni politice. Motivele excluderii sunt exclusiv politice. Practic, in toate fostele tari socialiste, adversarii regimului comunist au fost exclusi de la exercitarea drepturilor electorale pana in momentul cand liderii politici au considerat ca opozitia politica a fost lichidata sau ingenunchiata si silita sa se conformeze ideologiei si practicii sociale comuniste.

d. Votul universal

Votul universal este un adevarat drept natural pe care statul este dator sa-l garanteze fiecarui cetatean. Votul universal este proclamat in toate constitutiile moderne. Dupa cum afirma Gabriel A. Almond si Sidney Verba, democratia este caracterizata prin faptul ca puterea asupra deciziilor autoritare semnificative intr-o societate este distribuita in randurile populatiei. Se asteapta ca omul obisnuit sa ia parte activa la afacerile guvernamentale, sa fie constient de modul in care sunt luate deciziile si sa-si faca cunoscute conceptiile[10].

El este recunoscut exclusiv cetatenilor statului respectiv. Acordarea dreptului este conditionata de indeplinirea unei anumite varste ("majoratul politic"), ca si de intrunirea unor cerinte vizand conduita sociala a alegatorilor. Este in general admis ca votul sau sufragiul universal este egal, direct (sau indirect) si secret. In unele sisteme electorale se mai adauga si alte caracteristici. De pilda, pe langa cele trei caracteristici mentionate, Constitutia Romaniei ca, de altfel, si alte constitutii stabilesc ca votul este liber exprimat.

Exercitarea dreptului de vot este conditionata, intre altele, "de majoratul politic" al alegatorului, care se acorda in functie de varsta acestuia. In acest sens, dreptul la vot presupune ca alegatorul are o varsta care ii permite sa inteleaga importanta sociala a alegerilor si, in consecinta, sa aiba o reprezentare cat mai reala a acestora. In general, majoratul politic coincide cu majoratul legal (18 ani).

3. De ce nu se voteaza?

Problema votarii este ca multi oameni nu cred ca puterea sta in urna de votare. Ei cred ca puterea sta in casa de bani. Dat fiind numarul impresionant de oameni care sunt convinsi ca banii conteaza mai mult decat voturile, participarea redusa la alegeri nu ar trebui sa surprinda. Participarea la vot a cunoscut un declin in ultimii 30 de ani. Spre exemplu, in cei mai buni ani, Statele Unite au participarea la vot mai mica decat cele mai multe dintre statele democratice. Faptul ca oamenii nu merg sa voteze nu inseamna neaparat ca ei cred ca omul ales intr-o functie, cum ar fi presedintele, nu conteaza. Doar ca ei cred ca voturile individuale nu conteaza in masura in care conteaza alti factori.

O alta problema ar putea sa fie urmatoarea: votarea nu le permite cetatenilor sa exprime tot ceea ce simt in legatura cu problemele politice. In cel mai bun caz, votul este restrictiv pentru ca alegerile sunt limitate la "da" si "nu". Votul este confirmarea unei optiuni care exista dinainte; el nu permite o adevarata exprimare politica. Mai mult, mecanismele politice fundamentale nu pot fi "votate". Acestea trebuie elaborate in timp, printr-un proces interactiv. Votul vine dupa. Este ultimul lucru pe care oamenii il fac in politica, dar nu cel de pe urma.

Este, de asemenea, evident ca nu votarea este acum modul de inregistrare a dezaprobarii sistemului politic. Pentru unii, nu votul este actul de protest; nu actul de votare inseamna a vota. Intrebat de ce nu s-a dus sa voteze, un tanar a raspuns: "Nu vreau sa-i incurajez" (referindu-se la politicieni).

Acest fel de cinism se autohraneste si poate ajunge la nivele periculoase. Dar nici chiar numarul mare al oamenilor cu o asemenea atitudine nu dovedeste ca s-a intors spatele politicii. Sau ca oamenii, in sufletul lor, nu vor sa participe. Dimpotriva, multi par sa se abtina de la politica. Ei nu s-au indepartat cu totul de politica, doar se sustrag participarii pana cand vor vedea ca este posibila schimbarea. "Este mai mult frustare decat nepasare in fata sistemului", a explicat un cetatean nefericit. "Oamenilor le pasa chiar foarte mult, dar nu reusesc sa vada cum ar putea schimba lucrurile". Cetatenii fac distinctia clara intre a nu fi interesat de ceea ce se intampla inauntrul sistemului politic si a fi adanc frustrat de incapacitatea de a produce schimbari. Cand oamenii merg la vot, sunt de cele mai multe ori condusi la urne de claritatea solutiilor politice si de propriul lor atasament fata de acestea.

Cresterea participarii la vot, din anumite perioade de timp, pare sa fie direct legata de ceea ce cetatenii au inteles ca fiind o mai mare concentrare asupra problemelor lor si o mai mare abilitate in a-i intreba pe candidati despre problemele publice[11]. Claritatea vine din intelegerea modului in care rezolvarile afecteaza interesele oamenilor. Atasamentul vine nu numai din cunoastere, dar si din lupta cu o problema, din efortul pe care il facem pentru a o rezolva. De exemplu, in forurile publice, unde oamenii efectiv depun un efort in a face o alegere intr-o anumita chestiune publica, ei par sa inteleaga mai mult decat atunci cand li se pun in fata doar faptele. Incercarea de a exprima o optiune alaturi de altii cu o investitie intelectuala si emotionala care naste atasamentul .