Administrarea probei cu martori

ADMINISTRAREA PROBEI CU MARTORI

1. Propunerea martorilor

Ca si celelalte dovezi, proba cu martori trebuie propusa de fiecare parte, in conformitate cu regulile generale referitoare la propunerea probelor, adica prin cererea de chemare in judecata de catre reclamant (art. 112, pct. 5 c.proc.civ.) si prin intampinare sau la prima zi de infatisare de catre parat (art. 115, pet. 3 si art. 118 c.proc.civ.), iar in cazurile la care se refera c.proc.civ., la termenul acordat de instanta la prima zi de infatisare. Proba cu martori poate fi propusa si in cursul judecatii in cele trei cazuri prevazute de art. 138 c.proc.civ[1].

Partea care n-a propus proba cu martori potrivit regulilor generale prevazute de art. 112, 115, 118 si 132 c.proc.civ. si care nu se afla in nici unul din cazurile prevazute de art. 138 c.proc.civ., decade din dreptul de a mai propune martori in tot cursul judecatii, asa cum decade si din dreptul de a propune orice alte probe (art. 138 alin. 1 c.proc.civ.).

Decaderea poate fi insa evitata daca partea potrivnica nu ridica exceptia decaderii la primul termen, caci dispozitia care prevede aceasta sanctiune n-are caracter imperativ si tot astfel, daca instanta dispune din oficiu audierea martorului propus tardiv, ceea ce avand in vedere rolul activ al instantei aceasta poate ordona, in scopul descoperirii adevarului chiar daca cealalta parte se impotriveste. De altfel, audierea martorilor poate

fi ordonata din oficiu de catre instanta de judecata in tot cursul judecatii, in temeiul rolului ei activ, chiar daca ambele parti se impotrivesc ( art. 129, alin. 2, c.proc.civ.)[2].

Cand una dintre parti renunta la ascultarea unui martor propus cealalta parte isi poate insusi martorul la care s-a renuntat (art. 168, alin. 3 c.proc.civ.), iar instanta de judecata poate dispune ascultarea acestui martor, chiar daca cealalta parte nu si l-a insusit (art. 129, alin. 2 c.proc.civ.).

La aceste reguli generale referitoare la propunerea probelor, se adauga unele reguli speciale care privesc numai proba cu martori.

Astfel, potrivit dispozitiilor prevazute de art. 112, pct. 5 si art. 115, pct. 3 c.proc.civ. proba cu martori trebuie ceruta in mod concret prin aratarea numelui si locuintei martorilor propusi, indicatiile necesare atat pentru a se putea verifica - in

cadrul discutiilor contradictorii care au loc in vederea incuviintarii ascultarii martorilor daca cei propusi nu intra cumva in categoriile de persoane a caror audiere ca martori este interzisa sau care sunt scutite de a depune marturie, cat si pentru a permite emiterea citatiilor ca urmare a incuviintarii ascultarii lor. O cerere de incuviintare a probei cu martori facuta principial fara aceste indicatii nu satisface exigentele legii[3]. Cu toate acestea in cazurile prevazute de art. 138 c.proc.civ., in care probele pot fi propuse exceptional in cursul judecatii, va fi necesar ca instanta de judecata sa se pronunte mai intai asupra admisibilitatii in principiu a probei cu martori solicitata tardiv, spre a verifica daca partea se incadreaza in vreunul din acele cazuri, urmand ca apoi asa cum stabileste art. 186 alin. 2 c.proc.civ. sa se depuna lista martorilor, sub sanctiunea decaderii, in termen de 5 zile de la incuviintarea data in principiu.

O alta dispozitie inscrisa in alin. 4 si 5 din art. 167 c.proc.civ. care se refera de asemenea la cazurile prevazute de art. 138 c.proc.civ. stabileste, sub sanctiunea

decaderii, ca atunci cand ascultarea martorilor a fost incuviintata in cursul judecatii, dovada contrara trebuie ceruta in aceeasi sedinta, daca ambele parti sunt de fata, iar daca

una din ele lipseste, aceasta este obligata sa ceara dovada contrara in sedinta urmatoare si in caz de impiedicare, la prima sedinta in care se infatiseaza.

O regula speciala este si aceea potrivit careia inlocuirea unui martor cu un alt martor nu poate fi incuviintata 'decat in caz de deces, disparitie sau motive bine intemeiate', urmand ca indicarea noului martor sa se faca, sub aceeasi sanctiune, in acelasi termen de 5 zile de la incuviintarea inlocuirii (art. 186, alin. 3 c. proc. civ.), daca nu s-a facut in insasi sedinta in care s-a solicitat inlocuirea. Desi legea nu prevede, socotim ca aceasta dispozitie se refera numai la martorii incuviintati de instanta, care sunt dobanditi cauzei, dar nu si la martorii propusi, insa neincuviintati inca, care pot fi inlocuiti de catre parti si in alte cazuri, cu singura restrictie de a nu se provoca amanarea procesului, in care inprejurare inlocuirea va trebui sa fie incuviintata de catre instanta de judecata.

Consideram de asemenea ca sanctiunea decaderii prevazuta de art.167 alin.4 si 5 si art.186 alin.2 si 2 c.proc.civ. poate fi evitata, in modurile aratate mai sus, si in aceste cazuri ca si in cazurile in care proba cu martori n-a fost solicitata potrivit regulilor generale prevazute de art. 112, 115, 118 si 132 C.proc.civ.

Incuviintarea probei cu martori

Proba cu martori propusa de fiecare parte trebuie sa fie pusa de catre instanta in dezbaterea contradictorie a partilor[4] pentru ca in cadrul acesteia sa se lamureasca faptele ce urmeaza a fi dovedite prin martori, admisibilitatea dovedirii lor prin proba cu martori, utilitatea acestei probe cat si chestiunile legate de interdictiile si scutirile de a fi ascultat ca martor ceea ce implica si discutarea nominala a martorilor propusi . Potrivit

dispozitiei prevazute de art. 114 al. 4 c.proc.civ. presedintele instantei poate sa dispuna atunci cand fixeaza termenul de judecata citarea martorilor propusi, sub rezerva dezbaterii contradictorii a incuviintarii lor la termen[6] .

Dupa aceasta dezbatere contradictorie, instanta de judecata va pronunta o incheiere prin care va incuviinta sau va respinge motivat ascultarea martorilor propusi iar in caz de incuviintare va arata faptele ce urmeaza a fi dovedite prin ascultarea martorilor incuviintati art. 168 al. 1 proc.civ.[7]. Motivarea incheierii prezinta importanta mai ales in cazul respingerii probei cu martori sau a respingerii ascultarii unor martori propusi, precum si in cazul incuviintarii acestor probe sau a incuviintarii ascultarii unor martori in conditiile opunerii partii adverse, in vederea cercetarii de catre instantele de control judiciar a legalitatii si temeiniciei solutiei adoptate . Art. 187 c.proc.civ. confera instantei de judecata facultatea de a limita numarul martorilor propusi in scopul de a inlatura tendinta unor justitiabili de a propune ascultarea unui numar prea mare de martori in credinta ca isi intaresc astfel pozitia in proces sau de a inlatura incetarea uneia sau a ambelor parti de a taragana prin acest mijloc judecarea unui proces. Instanta de judecata va trebui sa tina seama, in exercitarea acestei facultati de scopul in vederea careia i-a fost acordata si sa aiba grija de a nu restrange pe aceasta cale dreptul partilor la proba. Dupa cum in mod sugestiv s-a spus 'limitarea numarului martorilor prevazut de lege pentru a urma orice abuz de drept nu trebuie sa fie ea insasi un abuz . Limitarea numarului martorilor se poate hotari de catre instanta numai inainte de incuviintarea

ascultarii martorilor propusi caci, odata martorii admisi ei sunt dobanditi cauzei si instanta nu-si mai poate exercita acest drept[10]. E ceea ce reiese de altfel si din redactarea

art. 187 c.pr.civ. care se refera in mod exclusiv la marginirea numarului martorilor propusi. In exercitarea dreptului de a limita numarul martorilor propusi, instanta de judecata trebuie sa tina seama si de principiul egalitatii partilor in proces incuviintand in masura in care este posibil, acelasi numar de martori ambelor parti[11]

3. Persoane care pot fi ascultate ca martori

In principiu orice persoana care are cunostinta de faptele sau imprejurarile ce se judeca, poate fi ascultata ca martor in acea cauza.

De la acest principiu exista, insa, si unele derogari. Astfel, legea noastra procesuala stabileste in art. 189 C.pr.civ. o categorie de persoane care nu pot depune ca martori, iar in art. 191, o alta categorie de persoane care sunt scutite de a fi martori.

Potrivit art. 189 C.pr.civ., nu pot fi ascultati ca martori:

a) rudele si afinii pana la gradul al treilea, inclusiv[12];

b) sotul, chiar despartit;

c) interzisii si cei declarati de lege incapabili de a marturisi;

d) cei condamnati pentru marturie mincinoasa.

In practica judiciara s-au facut urmatoarele precizari: 'calitatea de ruda a unui martor cu una din parti constituie o piedica legala pentru ascultarea sa in proces, conform art. 189 C.proc.civ., numai daca persoana interesata a ridicat obiectii in privinta audierii sau nu a cunoscut legatura de rudenie; in caz contrar declaratia urmeaza a se

declara ca o proba valabila'[13] si ca 'dispozitiile art. 189 C.pr.civ., prin care se prevede ca nu pot fi ascultati ca martori rudele si afinii pana la gradul al treilea inclusiv, instituie o incapacitate relativa a acestor persoane pentru a fi primite ca martori, prezumandu-se lipsa lor de obiectivitate in depozitiile ce le-ar face. Textul este edictat pentru apararea intereselor partii adverse.

Fata de finalitatea mentionatelor dispozitii, audierea unor asemenea persoane este posibila prin introducerea al. 2 pe baza ordonantei de urgenta nr. 138/02.10.2000. ori de cate ori partea in favoarea careia a fost edictata prevederea legala nu intelege sa faca vreo obiectiune acceptand audierea lor in cunostinta de cauza, acceptarea putand fi expresa sau tacita .

Spre deosebire de celelalte categorii de persoane declarate de lege incapabile de a depune ca martori in orice proces civil, rudelor si afinilor lor se stabileste o incapacitate relativa. Astfel in pricinile privitoare la starea civila sau de divort, art. 190 C.pr.civ. precede posibilitatea audierii ca martori si a rudelor si afinilor in gradul prevazut de lege in celelalte pricini, pe motiv ca acestia sunt cei mai in masura sa cunoasca viata intima si de familie a partilor[15].

In aceasta ordine de idei, in practica judiciara s-a aratat ca inlaturarea ca nesincera a declaratiilor unor astfel de martori trebuie sa fie temeinic motivata, intrucat uneori in asemenea procese de divort alte probe decat cele ce provin de la rudele sotilor nu exista[16].

Intr-un loc s-a aratat ca in cazul in care se solicita rezolutionarea unui contract de vanzare-cumparare pe motiv ca in realitate reprezinta o donatie deghizata, iar partile

sunt rude, devin admisibile orice mijloace de proba pentru aflarea adevarului in sensul ca nu s-a platit pretul, inclusiv ascultarea rudelor[17]. Manifestam rezerve fata de acest punct de vedere, dat fiind ca de cele mai multe ori, rudele ce se pretind a fi audiate sunt interesate in solutionarea cauzei. De aceea, consideram ca stabilirea imprejurarii daca s-a platit sau nu pretul stipulat trebuie facuta pe cat posibil cu alte mijloace de proba si numai in lipsa acestora, sa se recurga la ascultarea ca martori a unor rude ale partilor, cu observatia ca si in aceasta ipoteza depozitiile lor sa fie privite prin prisma relatiilor pe care le au cu partile si a efectelor ce s-ar rasfrange asupra situatiei lor patrimoniale prin solutionarea intr-un mod sau altul a pricinii.

Trebuie precizat ca si aici legea face o exceptie cu privire la descendenti, care pe motiv de moralitate nu pot fi ascultati nici in asemenea pricini.

Deosebit de categoria persoanelor care nu pot fi ascultate ca martori, in art. 191 C.pr.civ. sunt enumerate categoriile de persoane scutite de a fi martori.

Acestea sunt:

a) slujitorii cultelor, medicii, moasele, farmacistii, avocatii, notarii publici si orice alti muncitori pe care legea ii obliga sa pastreze secretul cu privire la faptele incredintate lor in exercitiul indeletnicirii;

b) functionarii publici si fostii functionari publici asupra imprejurarilor secrete de care au avut cunostinta in aceasta calitate.

In alineatul final al art. 191 C. pr. civ. se precizeaza ca ambele categorii, in afara de slujitorii cultelor, vor putea fi obligate sa depuna daca au fost dezlegate de indatorirea pastrarii secretului de cel interesat in pastrarea lui[18]. Ratiunea scutirii acestor doua categorii de persoane de a depune ca martori o gasim in dispozitiile codului penal, care incrimineaza atat marturia mincinoasa, cat si divulgarea secretului profesional. Intr-adevar, daca o asemenea persoana va fi ascultata ca martor si cu aceasta ocazie nu ar spune tot ce stie cautand sa pastreze secretul, prin aceasta atitudine ea s-ar face vinovata de savarsirea infractiunii de marturie mincinoasa (art. 260 C.pen.); dimpotriva, daca va face marturisiri cu privire la secretul incredintat, fara sa fi fost autorizata sau obligata, incalca dispozitiile codului penal, care incrimineaza infractiunea de divulgare a secretului profesional (art. 196 C.pen.). Evident, pentru a nu se ajunge la nici una din aceste situatii, legea scuteste cele doua categorii de persoane aratate mai sus, de a fi martori;

c) cei care prin raspunsurile lor s-ar expune ei insisi sau ar expune pe vreuna din persoanele aratate in art. 189 la punctele 1 si 2 la o pedeapsa penala sau la dispretul public. Ratiunea scutirii acestei categorii de persoane de a depune ca martori consta in aceea ca o persoana care a savarsit o infractiune, nu trebuie sa fie pusa in situatia de a alege intre a fi condamnat pentru fapta savarsita ori a suferi un prejudiciu moral sau material prin condamnarea unei persoane apropiate, daca ar spune adevarul, si a fi condamnata pentru marturie mincinoasa, daca il ascunde.

Cu privire la persoanele care pot fi ascultate ca martori, in art. 195 C.pr.civ. gasim inscrisa o dispozitie speciala: 'copilul mai mic de 14 ani si persoanele care din pricina debilitatii mintale sau in mod vremelnic sunt lipsite de discernamant, pot fi ascultate, insa la aprecierea depozitiei, instanta va tine seama de situatia speciala a martorului'.

Observam ca persoanele enumerate de art. 195 C.pr.civ. legiuitorul nu le interzice de a depune ca martori, insa la aprecierea depozitiilor va trebui sa tina seama de dezvoltarea si puterea de intelegere a minorului, respectiv de gradul de debilitate mintala sau a infirmitatii celui audiat[19].

4. Prezentarea martorilor

Dupa incuviintarea ascultarii martorilor propusi de catre parti sau ordonarea din oficiu a audierii unor martori, acestia sunt citati sa se prezinte in fata instantei de judecata la termenul stabilit pentru ascultarea lor.

Martorii sunt obligati sa se prezinte in fata instantei de judecata pentru a-si face depozitiile, deoarece potrivit principiului nemijlocirii judecatorii trebuie sa ia cunostinta personal de intreg materialul probatoriu si deci si de depozitiile martorilor[20]. Declaratiile facute in afara instantei de judecata, chiar daca au caracter autentic, nu constituie depozitii de martor. Cand o asemenea declaratie este inaintata instantei, aceasta poate cita din oficiu ca martor pe cel care a facut-o, daca apreciaza ca declaratia sa contine elemente ce pot fi folositoare in solutionarea cauzei[21].

In cazul in care instanta competenta sa judece cazul apreciaza ca anumite imprejurari (varsta, starea sanatatii, ocupatia etc.) justifica ascultarea unui martor in alta localitate, ea va putea dispune ascultarea acestuia 'prin comisie rogatorie de catre o alta instanta de acelasi grad sau in lipsa de un grad mai mic, din acea localitate cu sau chiar fara citarea partilor, daca acestea se innoiesc (art. 169 alin. 2 C.proc.civ.)[22]

Pentru a asigura prezentarea martorilor in fata instantei de judecata la termenul fixat, legea prevede ca partea care i-a propus este obligata sa depuna suma fixata de instanta pentru transportul martorilor si pentru despagubirea lor de castigul din munca de care vor fi lipsiti din cauza deplasarii la sediul instantei, precum si sa inainteze recipisa de depunere a sumei la grefa instantei, in termen de 5 zile de la incuviintarea ascultarii lor, termen care poate fi prelungit pana la 15 zile cand proba cu martori a fost incuviintata in cursul judecatii, in cazurile prevazute de alin. 2 si 4 din art. 138

C.proc.civ. sau chiar dupa acest termen, daca prin intarzierea depunerii sumei nu se provoaca amanarea judecatii (art.170 c.proc.civ.).

Sanctiunea decaderii partii din dovada cu martori incuviintata in caz de indeplinire a acestor obligatii prevazute in art. 170 alin. 3 c.proc.civ. -, se acopera daca martorii indreptatiti la avansarea sumei fixate de instanta se prezinta la termenul stabilit

pentru ascultarea lor, cu toate ca suma nu le-a fost remisa (art. 186 alin.ultim c.proc.civ.). In cazul martorilor a caror audiere a fost ordonata din oficiu, in tacerea legii, solutia care apare ca fireasca este aceea ca instanta sa oblige la avansarea sumei partea care are sarcina probei faptului cu privire la care martorii respectivi urmeaza sa fie audiate[23].

O alta masura prin care se urmareste asigurarea prezentarii martorilor in fata instantei de judecata este aceea prevazuta de art. 188 c.proc.civ. potrivit careia instanta va emite mandat de aducere impotriva martorului care lipseste la prima citare si il va putea obliga totodata prin incheiere executorie, la plata unei amenzi de la 500 la 3000 lei, asupra careia instanta va putea reveni, tot prin incheiere, daca martorul isi justifica neprezentarea prin motive temeinice.

Aceste masuri constituie sanctiunea nerespectarii de catre martor a indatoririi sale de a inlesni aflarea adevarului.

Daca nici dupa emiterea mandatului de. aducere martorul nu se prezinta instanta 'va putea pasi la judecata' (art. 188 alin.3 c.proc.civ.), partea care l-a propus decazand astfel din dreptul la audierea acestui martor . Este un drept pe care instanta de judecata va trebui sa-l exercite cu precautie, tinand seama de rolul activ ce-i revine in probatiune, in temeiul careia ea este obligata 'sa staruie prin toate mijloacele legale, pentru a descoperi adevarul si pentru orice greseala in cunoasterea faptelor' (art. 130 alin. 2 c.proc.civ.). In functie de probele existente in cauza si de importanta imprejurarilor cu

privire la care martorul absent urma sa fie ascultat, instanta va trebui sa aprecieze - tinand seama de faptul ca aprecierea sa este supusa controlului judiciar al instantelor superioare[25] - daca nu este cazul sa staruie in ascultarea martorului care nu s-a prezentat, emitand un al doilea mandat de aducere impotriva acestuia si aplicand o amenda in limitele plafonului stabilit in art.188 c.proc. civ.

Instanta de judecata poate dispune aducerea martorilor cu mandat chiar la primul termen in 'pricinile urgente' (art. 188 alin. 2 c.proc.civ.), fie ca urgenta judecarii este prevazuta de lege, fie ca pricina este apreciata ca atare de catre instanta.

In ultimul alineat, art. 188, c.proc.civ. prevede o exceptie de la regula generala potrivit careia 'administrarea dovezilor se face in fata instantei de judecata' (art. 169 c.proc.civ.), stabilind ca atunci cand martorul este impiedicat de a se prezenta la instanta, aceasta poate incuviinta sa fie ascultat la locuinta sa. Ascultarea martorului se va face in aceleasi conditii ca si la sediul instantei, adica in fata intregului complet de judecata si in prezenta partii adverse.

5. Ascultarea martorilor

Potrivit regulii inscrise in art. 196 alin. 2 c.proc.civ., ordinea ascultarii martorilor se stabileste de catre presedintele instantei de judecata tinand seama si de cererea partilor. Uzanta este de a asculta mai intai martorii propusi de reclamant care formuleaza pretentii impotriva paratului - si apoi martorii propusi de parti in aparare, ordine care este fireasca. Nu mai putin regula ramane statornicita de lege si, drept urmare, presedintele instantei de judecata poate stabili, dupa caz si o alta ordine mai ales cand partile de comun acord ar solicita-o.

a) Procedura ascultarii martorilor incepe cu luarea datelor personale. La cererea presedintelui instantei de judecata, martorul care urmeaza a fi audiat trebuie sa comunice instantei, potrivit art. 92 c.proc.civ., urmatoarele date personale:

- nume si prenume, varsta, profesiunea sau indeletnicirea si locuinta;

- daca este ruda sau afin cu una din parti si, in caz afirmativ, in ce grad;

- daca se afla in serviciul uneia dintre parti;

- daca este in judecata, in dusmanie sau in legatura de interese cu vreuna din parti[26].

Cunoasterea acestor date personale ale martorului de catre instanta de judecata prezinta interes din mai multe puncte de vedere: pentru identificarea martorului; pentru a verifica daca nu se afla in categoriile de persoane a caror audiere este interzisa sau care sunt scutite de a depune marturie pentru a se cunoaste legaturile martorului cu una sau alta dintre parti, elemente folositoare la aprecierea sinceritatii si obiectivitatii depozitiei martorului.

Dupa luarea acestor date personale, inainte de a fi ascultat, martorul depune urmatorul juramant: 'Jur ca voi spune adevarul si nu voi ascunde nimic din ceea ce stiu' (art. 193 alin. 1 c.proc.civ.). Dupa depunerea juramantului, presedintele instantei are obligatia de a pune in vedere martorului sa spuna adevarul, atragandu-i totodata atentia ca in cazul contrar s-ar expune la aplicarea sanctiunilor prevazute de legea penala pentru martorii care nu-si respecta aceasta datorie (art. 193 alin. 2 c.proc.civ.). Dispozitia referitoare la depunerea juramantului nu se aplica insa in cazurile in care martorii sunt minori sub 14 ani; acestora li se atrage numai atentia sa spuna adevarul (art. 139 alin. ultim).

Datele personale se consemneaza in procesul verbal de audiere a martorului, in care se face mentiune si despre depunerea juramantului si prevenirea martorului de a spune intregul adevar ce cunoaste.

b) Ascultarea martorilor. Martorii sunt ascultati de instanta de judecata in intregul ei. Fiecare martor este ascultat separat, fara ca ceilalti inca neaudiati sa fie de fata (art.196 alin.1 C.proc.civ.), masura prin care se urmareste ca martorii sa se influenteze unul pe altul.

Potrivit uzantei stabilita in practica in procesele civile martorii sunt ascultati prin procedeul intrebarilor si raspunsurilor. Martorului i se pun intrebari prin intermediul presedintelui instantei sau direct cu incuviintarea acestuia mai intai de catre partea care l-a propus mai apoi de catre cealalta parte si in fine de catre presedinte si judecatori. In exercitarea rolului activ care le revine la probatiunea juridica, presedintele si judecatorii au dreptul de a pune martorilor orice intrebari necesare pentru lamurirea starilor de fapt. Acest drept este si o obligatie pe care ei trebuie sa o indeplineasca cu cea mai mare atentie, caci 'judecatorii sunt datori sa staruie prin toate mijloacele legale pentru a descoperi adevarul si pentru a preveni orice greseala in cunoasterea faptelor' (art.130 alin.2 c.proc.civ.). Legea prevede ca instanta nu va incuviinta ca partile sa puna intrebari care nu pot duce la 'dezlegarea pricinii sau care sunt jignitoare ori tind la stabilirea unui fapt a carui dovedire este oprita de lege 197 alin. 3 c.proc.civ. Martorul trebuie sa raspunda pe loc la fiecare intrebare. Legea opreste ca martorul sa citeasca un raspuns pregatit de mai inainte. Cu incuviintarea presedintelui, el se poate folosi in raspunsurile sale de insemnari dar numai cu privire la cifre si denumiri (art. 196 alin. 3 c. pr. civ.).

Procedeul de ascultare a martorilor in procesele penale este diferit: martorul este lasat mai intai sa spuna de la sine ce stie in legatura cu procesul dupa care urmeaza sa raspunda la intrebarile ce i se pun art. 327 C.pr.pen. Procedeul acesta prezinta insemnate avantaje: martorul spune ce stie din capul locului fara a fi sugestionat prin intrebari asa cum cercetarile experimentale arata ca se intampla de multe ori; martorul poate relata in expunerea sa si fapte cu privire la care nu i s-ar pune intrebari dar care ar avea importanta in proces; instanta are posibilitatea sa se convinga de sinceritatea martorilor si de veracitatea depozitiei sale comparand expunerea sa spontana cu raspunsurile date

apoi la intrebari. Procedeul are in schimb inconvenientul ca martorul va relata de multe ori instantei fapte care nu au nici o legatura cu procesul, incovenient ce poate fi insa corectat prin interventia presedintelui care-i va atrage atentia de a se referi numai la faptele care intereseaza in proces.

Avand in vedere ca in codul de procedura civila nu se indica procedeul de ascultare a martorilor, nimic nu impiedica instanta civila de a folosi procedeul prevazut de legea penala care e chiar recomandabil, datorita avantajelor aratate mai ales in procesele in care starea de fapt este mai complexa si mai greu de stabilit[27].

Martorul care nu se poate exprima in limba romana, va fi ascultat prin intermediul unui traducator autorizat, in lipsa, prin intermediul unei persoane de incredere in care caz se vor aplica dispozitiile privitoare la experti, iar daca judecatorul cunoaste limba in care se face expunerea martorului va putea face el insusi oficiul de traducator (art. 142 C.pr.civ.).

Prin aceste dispozitii se realizeaza in ceea ce priveste ascultarea martorilor imbinarea armonioasa a principiului constitutional care statorniceste ca 'procedura judiciara se face in limba romana, cu cel care garanteaza populatiei de alta nationalitate decat cea de limba romana folosirea limbii materne in justitie art. 127 din Constitutie si se asigura totodata ascultarea ca martori in procese a strainilor.

Martorul care fiind mut, surd sau surdo-mut, nu intelege intrebarile care i se pun oral sau nu poate fi inteles in felul cum se exprima ori si una si alta va depune marturie cu ajutorul scrisului, punandu-se intrebari in scris si raspunzand la acestea tot in scris; dupa caz, afara daca nu stie a citi si scrie situatie in care se va folosi un 'talmaci', aplicandu-se dispozitiile privitoare la experti 143 C.pr.civ.

Dupa ce a fost ascultat martorul ramane in sala de sedinta pana la sfarsitul audierii martorilor, afara daca instanta hotaraste altfel (art. 196 al. 3 c.pr.civ.) masura prin care se urmareste ca martorii audiati sa nu comunice cu cei neascultati avandu-se in vedere o eventuala confruntare.

Art. 197 c.pr.civ. prevede, intr-adevar, ca martorii pot fi din nou intrebati daca instanta considera aceasta necesar si ca martorii a caror raspunsuri nu se potrivesc vor fi intrebati din nou fiind 'pusi fata in fata', confruntati. Reascultarea martorilor si confruntarea lor se poate face si in alta sedinta chiar dupa inchiderea dezbaterilor, prin repunerea cauzei pe rol si citarea din nou a martorilor (art. 159 C.proc.civ.).

In cazurile in care ascultarea martorului starneste banuieli pternice de marturie mincinoasa sau de mituire a martorului, instanta de judecata va incheia un proces verbal si martor in fata organelor de urmarire penala art. 199 C.pr.civ..

c) Consemnarea in scris a depozitiilor martorilor art. 198 C.pr.civ.

Marturiile, care se fac numai oral se consemneaza in scris in procesele verbale de ascultare a martorilor ce se incheie separat pentru fiecare martor in parte. Depozitia martorului se scrie de grefier dupa dictarea presedintelui si se semneaza pe fiecare pagina si la sfarsitul ei, de martori, de presedinte si grefier dupa ce mai intai martorul a luat cunostinta de cuprinsul ei fie ca o citeste el insusi fie ca cere sa-i fie citita. Daca martorul nu voieste sau nu poate sa semneze, se va face mentiune despre aceasta imprejurare in procesul verbal in scopul de a se inlatura orice posibilitate de alterare ulterioara a textului scris a depozitiei. Legea prevede ca locurile ramase nescrise trebuie implinite cu linii astfel incat sa nu se poata adauga nimic si ca orice adaugiri, stersaturi sau schimbari facute in cuprinsul textului depozitiei trebuie incuviintate si semnate de presedinte, grefier si martor sub sanctiune de a nu fi luata in calcul in cazul contrar.

Consemnarea in scris a depozitiilor martorilor prezinta o importanta deosebita caci pe textul scris al depozitiilor de martor se intemeiaza atat prima instanta de judecata cand in vederea pronuntarii hotararii stabileste starea de fapt tinand seama de toate probele de la dosar, cat si instantele superioare chemate sa efectueze controlul judiciar al legalitatii si temeiniciei hotararii respective. lata de ce este de cea mai mare importanta ca presedintele instantei de judecata sa dicteze grefierului toate imprejurarile relatate de martor care se refera la faptele in litigiu si care pot avea vreo insemnatate in solutionarea procesului. Consemnarea fidela, exacta si precisa a raspunsurilor martorilor, in procesele

verbale de audiere a acestora constituie o chezasie de temeinicie a hotararilor judecatoresti. In conditiile dezvoltarii actuale a tehncii inregistrarii mecanice a vocii, folosirea acestei tehnici pentru inregistrarea dec1aratiilor martorilor ar prezenta desigur avantaje deosebit de insemnate.

6. Sanctiunile ce se aplica martorilor care lipsesc sau

refuza sa depuna marturie

Prezentarea si depunerea marturiei in fata instantei a persoanelor citate ca martori constituie indeplinirea unei obligatii cetatenesti. Dispozitiile Codului de procedura civila nu prevad obligatia partii de a aduce martorii in proces si nici sanctiunea decaderii din proba testimoniala pentru imposibilitatea prezentarii lor, ci, in baza rolului activ, instanta trebuie sa puna in vedere partilor sa indice adresele martorilor si sa dispuna administrarea acestei probe prin emiterea citatiilor pentru martori si eventual, a mandatelor ori sanctionarea in caz de neprezentare, potrivit art. 188 din Codul de procedura civila[28]. Numai dupa ce instanta va fi procedat in acest mod poate recurge la decaderea din proba incuviintata, daca martorul nu se prezinta .

Daca o persoana citata ca martor nu se prezinta in instanta, ea poate fi adusa cu mandat de aducere, putandu-i-se aplica prin incheiere executorie si o amenda de la 500 la 3000 lei; pentru motive temeinice amenda poate fi ridicata.

Daca si dupa luarea acestor masuri martorul nu se infatiseaza, instanta va putea trece la judecarea pricinii, partea fiind decazuta din proba cu martorul respectiv (art. 188 alin.3, C.pr.civ.