Activitatea Curtii Permanente de Arbitraj

Activitatea Curtii Permanente de Arbitraj

"Din examinarea cauzelor solutionate de Curtea Permanenta de Arbitraj rezulta ca o mare parte au constituit-o incidentele de o gravitate redusa, care nu ar fi putut provoca un razboi. Marea majoritate a cauzelor au avut la baza cereri de despagubiri, reparatii sau restituiri (exceptie fac trei litigii, care s-au purtat asupra unor neintelegeri de frontiera). CARE SUNT ACELEA?????????? DE UNDE AVETI INFORMATIA ? ? ? ? ?

In decursul anilor, activitatea Curtii a scazut treptat. Cu toata lipsa activitatii de solutionare, Curtea - mai exact Biroul International - poarta o larga corespondenta, fiind solicitat sa dea lamuriri asupra organizarii si rostului Curtii in relatiile internationale."

Se considera necesar ca, in cateva cuvinte sa se examineze conceptia care a stat la baza infiintarii Curtii si limitele de competenta stabilite de acei care au hotarat, pentru prima data in istoria omenirii, constituirea unui asemenea organ international, cat si motivele care au determinat pastrarea acestui organ, atat dupa infiintarea Curtii Permanente de Justitie Internationala, cat si in prezenta Curtii Internationale de Justitie.

"Arbitrajul nu s-a nascut odata cu infiintarea Curtii Permanente de Arbitraj. Vechii greci foloseau arbitrajul, iar in timpuri mai apropiate se cunosc cazuri in care unele litigii de importanta au fost stinse pe calea arbitrajului. Astfel, la 1263, regele Ludovic al IX lea al Frantei a arbitrat conflictul dintre regele Angliei si nobilimea rasculata, de asemenea, Papa a fost de mai multe ori arbitru in cursul istoriei. Ca mijloc de prevenire a razboielor, Congresul de la Paris din 1856, reunit in urma razboiului Crimeii, a recomandat tuturor statelor, in caz de conflict, inainte de a recurge la razboi, sa recurga la bunele oficii ale unui stat tert, care sa arbitreze in conflict. In anii care au urmat, personalitati politice, ca presedintele Republicii Franceze, imparatul Austo-Ungariei si Papa sau institutii de prestigiu, cum era Curtea de Casatie franceza, au arbitrat litigii ivite intre state.

Juristii si diplomatii au emis diferite pareri asupra celor mai bune solutii in domeniul respectiv, printre acestia se citeaza diplomatul roman Grigore Sturza, care preconiza, pe la sfarsitul secolului trecut, o intelegere intre cele cinci mari state ale Europei, state care formau Tripla si Dubla Alianta, ai caror reprezentanti cu puteri depline ar fi urmat sa constituie Tribunalul Arbitral International."

Arbitrajul intre state poate fi inteles ca un mod de solutionare a conflictelor dat in seama unei persoane, a unui grup de persoane, a unei institutii si chiar a unui stat. Utilizarea in prezent, din ce in ce mai rara, sau chiar renuntarea la arbitrajul international a fost motivata prin diverse argumente. In acest sens s-a invocat faptul ca prin hotararea pronuntata de un organ suprastatal este incalcata suveranitatea statelor [1].

Cu toata imperfectiunea Curtii Permanente de Arbitraj, imperfectiune datorata in principal starilor de fapt existente intr-o lume impartita in tari mari si mici, in blocuri de tari cu interese ascutit cotradictorii, un numar de litigii internationale au fost solutionate pe calea arbitrajului. In realitate, poate ca lumea a asteptat prea mult de la Curtea Permanenta de Arbitraj de la Haga. Asa cum scria un jurist aproximativ doua decenii, Curtea nu este propriu-zis o instanta, ci o institutie chemata doar sa usureze crearea tribunalelor de arbitraj si sa ajute la promovarea arbitrajului international [2].

Dintre litigiile mai insemnate pentru fundamentarea unor principii de drept international si recunoasterea unor reguli procedurale solutionate de Curtea Permanenta de Arbitraj, merita sa fie amintite:

■ Conflictul dintre Statele Unite si Mexic din 1902 privind problema unor fonduri bisericesti, la solutionarea caruia s-a adoptat o hotarare de principiu cu privire la modul de comunicare a documentelor intre partile in litigiu, alegerea limbii in care urma sa se desfasoare procesul, desemnarea reprezentantilor si avocatilor si posibilitatea inserarii, intr-un compromis incheiat de parti, a clauzelor privind eventualitatea unei revizuiri a hotararii;

■ Conflictul dintre Statele Unite si Marea Britanie din 1910, privind dreptul de pescuit in apele Atlanticului de Nord, in solutionarea caruia Curtea a considerat, printe altele, ca notiunea de "servitute internationala", notiune care implica posibilitatea folosirii de catre un stat a teritoriului apartinand altui stat, trebuie, "limitata cat mai mult posibil[3]";

■ Conflictul dintre Italia si Peru din 1912, in care Curtea a fost solicitata sa statueze, "pe baza principiilor de drept" cu privire la unele pagube suferite de doi cetateni italieni in urma unor masuri luate de guvernul Peruvian. Hotararea pronuntata in acest litigiu a fost deseori invocata in legatura cu dreptul dublei nationalitati;

■ Conflictul dintre Statele Unite ale Americii si Norvegia din 1922, privind sechestrarea unor nave, pentru solutionarea caruia Curtea a fost solicitata sa se conduca nu numai dupa principiile de drept, ci si dupa echitate. Desi in cele din urma s-au conformat hotararii de arbitraj, Statele Unite au protestat initial impotriva ei. Arbitrul american Anderson a refuzat sa fie prezent la pronuntarea acesteia, sustinand ca ceilalti arbitri si-ar fi depasit mandatul si ca ar fi comis erori grosolane    in darea unei astfel de hotarari;

■ Conflictul dintre Statele Unite si Olanda din 1928, privind dreptul de suveranitate asupra insulei Palmas, in care partile au convenit ca solutionarea sa se faca de un singur arbitru; prin sentinta, arbitrul a decis ca insula este in intregime teritoriu olandez.

Foarte multe - asa cum au aratat - dintre litigiile rezolvate de completele arbitrale ale Curtii au fost conflicte in legatura cu navigatia maritima. Curtea nu a avut insa numai o activitate arbitrala. In baza celor doua conventii, din 1899 si 1907, partile au cazut de acord, in cateva cazuri, sa constituie comisii internationale de ancheta, care au activatatea, de asemenea, pe langa Curtea Permanenta de Arbitraj. Cel mai spectaculos caz cercetat de o astfel de comisie a fost cel provocat de bombardamentul accidental al unor vase de pescuit britanice, de catre o flota rusa, in octombrie 1904, in Marea Nordului, in timpul razboiului ruso-japonez. In conflictul anglo-rus care a urmat, a intervenit guvernul francez, care a propus formarea unei comisii de ancheta, ale carei lucrari s-au efectuat la Paris, insa sub egida Curtii Permanente de Arbitraj." In realitate, se spune ca Biroul International al Curtii a avut o activitate redusa in acest litigiu. Comisia a intocmit un raport, in urma caruia guvernul rus a acceptat sa plateasca guvernului englez suma de 65.000 de lire sterline, avand ca titlu de despagubiri si incidentul a fost astfel inchis."