Actul administrativ sa fie emis de autoritatea publica competenta si in limitele competentei sale

Actul administrativ sa fie emis de autoritatea publica competenta si in limitele competentei sale

Competenta, in sens larg, nu este altceva decat suma atributiilor cu care este investita autoritatea publica prin lege sau prin alt act normativ, putand emite acte cu sau fara semnificatie juridica . In sens restrans, notiunea de competenta exprima doar ansamblul atributiilor in limitele carora este investita autoritatea publica de a emite acte administrative, pentru indeplinirea unor sarcini legale .

Competenta nu lasa organului administrativ libertatea de a alege o conduita sau alta, ci creeaza in sarcina sa o obligatie si anume aceea de a actiona conform atributiilor pe care le are in organizarea si executarea legilor si a actelor administrative normative[3]. Normele care reglementeaza competenta autoritatilor publice au un caracter imperativ si nu se poate deroga de la ele.

Aplicarea corecta a principiului autonomiei locale si a descentralizarii administrative face ca organului administrativ sa nu i se poata substitui organul ierarhic superior pentru a emite acte date de lege in competenta acestor organe.

Atributiile autoritatilor administrative sunt stabilite prin acte normative care totodata determina si limitele de exercitarea ale acestora.

In literatura juridica s-a facut distinctie intre competenta si capacitatea administrativa a administratiei publice. Aceasta din urma categorie este proprie autoritatilor publice si desemneaza posibilitatea acestora de a participa ca subiecte de drept in raporturi juridice administrative

Capacitatea administrativa se distinge prin urmatoarele caracteristici:

1. Capacitatea administrativa este proprie numai organelor administrative.

2. Capacitatea administrativa nu poate fi transmisa altui subiect de drept.

3. Unele autoritati administrative pe langa capacitatea administrativa au si o capacitate juridica civila, fapt ce le confera posibilitatea de a intra si in raporturi juridice civile

Atributia este investirea legala a autoritatii publice cu anumite prerogative, ceea ce face ca exercitarea ei sa fie obligatorie.

Competenta se caracterizeaza prin urmatoarele

1. Competenta are un caracter legal, adica atributiile sunt stabilite prin lege, in functie de specificul si caracterul autoritatii publice, "de amploarea si de natura raspunderii ce le revine, precum si de cerintele de eficienta si eficacitate" (art. 7 al. 2 din Legea nr. 215/2001 a administratiei publice locale)

Dar, nu credem ca poate sa existe eficienta atata timp cat redactarea unora din textele Legii nr. 215/2001 este insuficienta. Astfel, in unele articole se folosesc categoriile de competenta si atributii alaturat, ca si cum ar fi notiuni distincte, uitandu-se probabil ca prima categorie o inglobeaza pe cea de-a doua (de exemplu, in art. 7 al. 2 se spune "stabilirea de competente si atributii").

Din caracterul legal al competentei deriva mai multe reguli.

O prima regula stabileste ca o autoritate administrativa nu va putea transmite, cu de la sine putere, atributiile sale altui organ.

Este evident insa ca acest transfer de competente se va putea realiza insa numai prin dispozitiile unei legi ulterioare.

De la regula ca o autoritate administrativa nu poate sa-si delege atributiile ce i-au fost conferite, exista cel putin trei exceptii reflectate in posibilitati de adaptare in practica activitatii administrative

a. Repartizarile de atributii. Astfel, sta in puterea organului colegial al organului administrativ sa stabileasca ce atributii ale sale si de catre cine anume vor putea fi indeplinite intre sedinte temporare sau cu caracter permanent.

b. Delegarea de atributii. Unii functionari superiori, atunci cand legea o prevede expres, pot transfera cu caracter permanent sau temporar, total sau partial, exercitarea unor atributii unor functionari inferiori. De exemplu, potrivit art. 70 din Legea nr. 215/2001 a administratiei publice locale, primarul poate delega viceprimarului sau dupa caz viceprimarilor, prin dispozitie emisa in cel mult 30 de zile de la validare, exercitarea atributiilor ce ii revin potrivit art. 68 al. 1 (indrumarea si supravegherea gardienilor publici, controlul igienei si salubritatii localurilor publice si produselor alimentare puse in vanzare pentru populatie, repartizarea locuintelor sociale, controlul asupra activitatii din targuri, piete, oboare, locuri si parcuri de distractie, inventarierea si administrarea bunurilor care apartin domeniului public si domeniului privat, s.a.m.d.).

Intr-un sens cu totul aparte, aceasta delegare de atributii o intalnim si in cazul actului administrativ normativ. Prin Constitutia din 1991 s-a prevazut institutia 'delegarii legislative' (art. 115), prin care Parlamentul, printr-o lege speciala de abilitare, insarcineaza Guvernul sa elaboreze norme generale de conduita, impersonale, repetabile si obligatorii in domenii care nu fac obiectul legilor organice. In cazuri exceptionale se recunoaste dreptul originar al Guvernului de a adopta ordonante de urgenta, fara nici o abilitare anterioara din partea Parlamentului. Delegarea legislativa, institutie de drept public, grefata pe ideea de mandat din dreptul privat (art. 1552 si art. 1553 Cod civil), nu echivaleaza cu o dezinvestire, nici chiar temporara, a Parlamentului de competenta sa fundamentala, atata timp cat el ramane singurul in drept sa adopte, sa modifice sau sa aprobe legi organice. Cum o lege organica poate modifica, suspenda sau abroga o lege ordinara, nu se poate spune ca Parlamentul a renuntat, nici chiar temporar la competenta de a elabora reglementari in domeniul legilor ordinare

c. Inlocuirea unor functionari. In anumite situatii (boala, deplasare din localitate, etc.) legea poate stabili inlocuitorul de drept al unui functionar sau daca nu o face legea , atunci aceasta substituire in exercitarea atributiilor ramane chiar la latitudinea functionarului.

O a doua regula ce deriva din caracterul legal al competentei, consta in faptul ca ea trebuie sa fie concret determinata, delimitarea atributiilor si a cadrului lor de exercitare sa se faca prin lege. Depasirea competentei de catre autoritatea administrativa, compartimentul sau functionarul abilitat, duce la ilegalitatea actului administrativ emis. Ilegalitatea actului administrativ nu poate fi acoperita prin confirmare, dar autoritatea administrativa competenta poate emite un act nou care sa produca efectele juridice urmarite

O a treia regula ce se desprinde din caracterul legal, pretinde ca ori de cate ori legea prevede in mod expres ca o atributie va fi indeplinita de un organ administrativ desemnat de ea, organul superior nu se va putea substitui organului inferior pentru a emite el actul respectiv.

In acest caz vorbim de organe cu competenta exclusiva carora legea le stabileste atributii in elaborarea actelor, organe ce nu pot fi substituite de organul superior si organe ajutatoare ce sunt constituite in cadrul organelor cu competenta exclusiva (departamente, directii, etc.), in cazul carora organul superior poate exercita oricand atributiile incredintate acestora, deoarece organul ajutator nu exercita atributii proprii ci pe cele ale organului in cadrul caruia sau pe langa care functioneaza

Altfel se pune problema in cazul actelor administrative normative, respectiv aceasta regula nu poate fi aplicata, deoarece, oricand organul superior va putea emite norme juridice prin care sa elaboreze noi norme juridice, sa le schimbe sau sa le abroge

2. Competenta are caracter obligatoriu, adica exercitarea atributiilor nu este lasata la aprecierea autoritatii publice, deci nu are un caracter facultativ. Caracterul obligatoriu face ca la nevoie sa se recurga la mijloacele de constrangere ale statului.

3. Conpetenta are caracter continuu, adica competenta este atributul autoritatii administrative care va emite actul administrativ atata timp cat legea ii va recunoaste acest drept care corelativ constituie obligatie, ori de cate ori se implinesc situatiile juridice pretinse de lege

Competenta autoritatilor administrative poate imbraca mai multe forme: materiala, teritoriala, personala, temporala, generala sau speciala.

Competenta materiala (ratione materiae) este data de totalitatea atributiilor specifice cu care a fost investita o autoritate administrativa. Ea este stabilita numai prin acte normative (legi organice, ordinare, ordonante, etc.). Competenta materiala poate fi o competenta generala cand atributiile unui organ cuprind toate problemele de activitate administrativa pe un teritoriu determinat, avand indrumarea si conducerea organelor subordonate (de exemplu, Guvernul exercita conducerea generala a administratiei publice , consiliul judetean se constituie ca autoritate a administratiei publice locale, pentru coordonarea activitatii consiliilor comunale si orasenesti, in vederea realizarii serviciilor publice de interes judetean ) sau o competenta speciala cand atributiile unui organ se limiteaza la o ramura sau domeniu de activitate (de exemplu un minister pe un domeniu de activitate , serviciile publice descentralizate ale ministerelor, etc.)

Indiferent de caracterul organului, general sau special, acesta nu poate rezolva orice raport juridic ce se naste in jurisdictia sa, ci numai pe acela dat in competenta sa prin lege sau alt act normativ . Prin urmare pentru determinarea competentei administrative materiale a unei autoritati publice nu este suficienta cunoasterea locului unde se afla organul, locul unde actioneaza, s.a.m.d., ci va trebui cunoscuta si natura raportului social pe care trebuie sa il rezolve

Competenta teritoriala (ratione loci) este determinata de limitele in spatiu in care isi exercita atributiile conferite de lege o autoritate publica . De altfel, de aici din doctrina deriva si clasificarea constitutionala in autoritati ale administratiei publice centrale (cu competenta pe intreg teritoriul tarii - de exemplu Guvernul) si autoritati ale administratiei publice locale (cu competenta in limitele unei autoritati administrativ-teritoriale - de exemplu, consiliile locale, consiliile judetene, etc.). Daca pentru autoritatile publice centrale problema competentei teritoriale nu se discuta prin faptul ca acestea actioneaza pe intreg teritoriul tarii, pentru autoritatile locale exercitarea atributiilor se desfasoara in limitele unitatilor administrativ-teritoriale configurate prin lege.

Potrivit Legii nr. 151 din 15 iulie 1998 privind dezvoltarea regionala in Romania consiliile judetene si Consiliul General al Municipiului Bucuresti pot hotari cu acordul consiliilor locale interesate, ca zona care cuprinde teritoriile judetelor in cauza, respectiv a Municipiului Bucuresti, sa constituie regiune de dezvoltare. Desi regiunile de dezvoltare nu sunt considerate unitati administrativ-teritoriale si nu au personalitate juridica isi pot constitui prin conventii avizate de Guvern, structuri teritoriale pentru dezvoltarea regionala. Astfel, la nivelul fiecarei regiuni de dezvoltare se infiinteaza Consiliul pentru dezvoltare regionala (compus din presedintii consiliilor judetene si din cate un reprezentant al fiecarei categorii de consilii locale) ca organ deliberativ, iar pe langa acest organism se va constitui o agentie pentru dezvoltare regionala ca organism neguvernamental, nonprofit, de utilitate publica si cu personalitate juridica, care sa actioneze in domeniul specific dezvoltarii regionale. Agentia are printre alte atributii si punerea in aplicare a programelor de dezvoltare regionala, a planurilor de gestionare a fondurilor, identificarea zonelor defavorizate din cadrul regiunilor de dezvoltare, asigurarea asistentei tehnica de specialitate s.a.m.d. In scopul promovarii si coordonarii politicii de dezvoltare regionala s-a infiintat Agentia Nationala pentru Dezvoltare Regionala, ca organ executiv al Consiliului National pentru Dezvoltare Regionala, cu personalitate juridica, condusa de un presedinte, cu rang de secretar de stat.

In privinta competentei teritoriale de subliniat ca atributiile autoritatilor publice locale se stabilesc numai prin lege si acestea sunt depline si exclusive, cu exceptia cazurilor prevazute de lege (art. 5 al. 1 din Legea nr. 215/2001). In relatiile dintre autoritatile administratiei publice locale si consiliul judetean, pe de o parte, precum si intre consiliul local si primar nu exista raporturi de subordonare (art. 6 al. 2 din Legea nr. 215/2001).

In dreptul administrativ nu exista un criteriu principal de determinare a competentei organului administrativ, ca in dreptul civil, dar exista regula ce pretinde ca actul normativ ce reglementeaza autoritatea administrativa de executie sau de dispozitie, trebuie sa indice organul competent . De exemplu, domiciliul poate avea importanta pentru stabilirea competentei organului administrativ pentru inscrierea in listele electorale, alteori o actiune sau omisiune ce a avut loc in raza de competenta a unei autoritati administrative atrage competenta de solutionare in cazul plangerilor impotriva proceselor-verbale de stabilire si sanctionare a contraventiilor, sau autorizatiile de constructie se elibereaza de organul administrativ pe raza caruia este situat bunul, s.a.m.d.

Este de principiu ca normele care reglementeaza competenta autoritatilor administrative sunt imperative ceea ce inseamna ca, intotdeauna competenta este absoluta.

Domiciliul reclamantului atrage competenta instantei judecatoresti in cazul actiunilor in contencios administrativ (art. 6 din legea nr. 29/1990).

Competenta personala (ratione personae) poate avea doua sensuri. Un sens desemneaza limitele atributiilor stabilite pentru exercitarea unei functii de catre o persoana . In acest caz competenta de a face acte administrative este legata de functia pe care o indeplineste autorul actului si nu de persoana acestuia . Un al doilea sens, este legat de faptul ca o autoritate are o competenta personala in functie de calitatea speciala a subiectului de drept cu care intra intr-un raport juridic . De exemplu, potrivit art. 44 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, calitatea de militar in termen atrage competenta de aplicare a unor masuri disciplinare de catre comandantul unitatii militare in locul sanctiunii contraventionale. Agentul constatator al contraventiei este obligat sa transmita comandantului unitatii militare procesul verbal de constatare

Uneori, pentru determinarea competentei unei autoritati administrative pe langa competenta personala, se mai cere sa existe si o competenta materiala si teitoriala

Competenta temporala presupune limitele in timp in care autoritatea administrativa este in masura sa isi exercite atributiile. Intr-un sens, aceasta competenta presupune o exercitare limitata in timp pentru persoanele ce ocupa functii eligibile (primar, consilier) . In literatura juridica s-a exprimat opinia ca in cazul autoritatilor publice locale alese nu se pune problema competentei temporale a acestora, ci doar limitarea in timp a mandatului unor persoane alese care ocupa aceste functii . Intr-un alt sens, chiar legea prevede in privinta activitatii unor autoritati administrative ca aceasta este limitata in timp. De exemplu, comisiile locale infiintate pe langa primari in baza Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar au un caracter temporal, acestea incetandu-si existenta in momentul realizarii activitatii ori la data ce a fost prevazuta in lege.