Cuprinsul testamentului. Principalele dispozitii testamentare.

Testamentul poate cuprinde una sau mai multe dispozitii de ultima vointa care, fiecare in parte, constituie un act juridic independent de celelalte.

Conform Codului civil roman, cuprinsul principal al testamentului il constituie legatele, adica actele juridice cu titlu gratuit referitoare la bunurile ce alcatuiesc masa mostenirii.

In dreptul roman, obiectul necesar al testamentului era instituirea unora sau mai multor mostenitori, instituire care trebuia facuta in termeni sacramentali, la inceputul testamentului. Mostenitorul instituit culegea intreaga mostenire caci dreptul roman nu admitea, spre deosebire de dreptul modern, coexistenta mostenirii ab intestat cu cea testamentara[1].

In prezent, in dreptul romanesc, deosebit de legate, testamentul poate sa cuprinda ti alte dispozitii de ultima vointa ale testatorului si anume:

Sarcini impuse legatarilor, adica anumite obligatii pe care trebuie sa le execute cel gratificat prin testament, daca accepta legatul. Aceste sarcini micsoreaza emolumentul liberalitatii testamentare (art. 830 Codul civil);

Dezmosteniri (exheredari) adica dispozitii privind inlaturarea de la mostenire a tuturor sau a unora dintre mostenitorii legali nerezervatari sau a celor rezervatari de calitatea disponibila. Legea limiteaza posibilitatea exheredarii, in sensul ca mostenitorii rezervatari nu pot fi inlaturati cu desavarsire de la mostenire (art. 802 si 841 C. civ.);

Desemnarea unui executor testamentar - adica a unei persoane fizice care sa indeplineasca actele de ultima vointa ale testatorului (art. 910 C. civ.);

Revocarea unui testament intocmit anterior;

Retractarea revocarii dispozitiilor unui testament anterior;

O imparteala de ascendent (art. 795 C. civ.);

Recunoasterea unui copil din afara casatoriei (art. 57 C. fam.);

Dispozitii cu privire la inmormantarea sa.

Dupa cum se vede, testamentul este o forma juridica care poate cuprinde diferite acte juridice cu regim juridic diferit. Rezulta ca nulitatea unei dispozitii testamentare nu atrage dupa sine si nulitatea altor dispozitii testamentare. Astfel, daca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de lege pentru forma testamentului acesta este nul absolut, insa unele acte juridice cu regim juridic separat pot ramane valabile (de ex. recunoasterea unui copil)[2].

I. LEGATUL

Notiunea legatului. Desemnarea legatarului.

Testamentul poate cuprinde una sau mai multe dispozitii de ultima vointa, care, fiecare in parte, reprezinta un cat juridic independent de celelalte. Deci testamentul este o forma, un tipar, in care se cuprind ca principale acte juridice: legatul, dezmostenirea (exheredarea) si executiunea testamentara.

Obiectul principal al testamentului il reprezinta legatul.

Literatura juridica de specialitate a definit legatul ca fiind actul juridic cuprins intr-un testament, prin care testatorul desemneaza una sau mai multe persoane care, la decesul sau, vor primi intreg patrimoniul, o fractiune din el sau bunuri determinate din patrimoniul testatorului.

Din aceasta definitie reies urmatoarele:

Desemnarea legatarului, a persoanei care dobandeste prin mostenire un legat, trebuie facuta prin testament.

Deci testatorul trebuie sa precizeze in testament persoana legatarului sau, cel putin, sa prevada elementele necesare cu ajutorul carora poate fi identificat legatarul.

Legatul facut unei persoane nedeterminate sau insuficient determinate este nul.

Daca testatorul nu indica in testament numele si prenumele legatarului, ci doar precizeaza ca numele acestuia l-a comunicat verbal mostenitorilor sai legali, atunci legatul va fi nul.

Desemnarea legatarului trebuie sa se raporteze nu la data intocmirii testamentului, ci la cea a deschiderii succesiunii. Prin exceptie, se va putea face ulterior, cand determinarea beneficiarului ar depinde de un eveniment viitor (exemplu: de un concurs).

Desemnarea legatarului trebuie facuta personal, de catre testator. De aceea legatul prin care testatorul a dispus ca persoana legatarului sa fie aleasa de o terta persoana (legatul cu facultatea de alegere) va fi nul.

Legatul reprezinta o liberalitate pentru cauza de moarte. In cazul legatului cu facultate de alegere, testatorul necunoscand persoana celui pe care il gratifica, si nici macar categoria din care el face parte, nu poate sa aiba intentie liberala si de aceea liberalitatea sa va fi nula, pentru lipsa de cauza.

Orice persoana poate fi desemnata de testator ca beneficiar al unui legat. Din Decretul 31/1954 reiese ca poate fi instituit legatar si copilul conceput care inca nu s-a nascut, insa cu conditia de a se naste viu.

Legea nu cere anumite forme sacramentale pentru desemnarea persoanei legatarului. Insa este necesar ca din testament sa rezulte intentia testatorului de a face o liberalitate in favoarea legatarului.

Desemnarea poate fi directa, prin indicarea numelui si prenumelui legatarului sau prin indicarea unor calitati ale acestuia care-l individualizeaza, ajutand la identificarea lui (de exemplu: "surorilor mele", "nepoatei mele de fiu" etc.).

Desemnarea legatarului se poate face si indirect, printr-o dezmostenire a mostenitorilor legali nerezervatari ai testatorului sau doar a unora dintre acestia. Mostenitorii legali rezervatari sunt descendentii, ascendentii privilegiati si sotul supravietuitor. Ceilalti mostenitori legali sunt nerezervatari. In cazul in care testatorul a dezmostenit pe unul din succesorii sai legali, partea acestuia va reveni, cu titlu de legat, celorlalti mostenitori legali[3].

Legatarul care a supravietuit cat de putin testatorului, a dobandit un drept asupra legatului, transmitandu-l mostenitorilor sai.

Clasificarea legatelor

Legatele pot fi clasificate astfel:

Din punct de vedere al modalitatii care afecteaza vointa testatorului, exista:

legate pure si simple;

legate cu termen (suspensiv sau extinctiv, cert sau incert);

legate sub conditie (suspensiva sau rezolutorie);

legate cu sarcini.

Din punct de vedere al obiectului lor, legatele pot fi:

universale;

cu titlu universal;

cu titlu particular.

Clasificarea legatelor dupa modalitatile care afecteaza vointa testatorului

Legatul pur si simplu - este legatul care isi produce efectele la data mortii testatorului, data de la care legatarul dobandeste si incepe sa-si execute drepturile.

Legatul cu termen - este legatul a carui executare sau stingere depinde de implinirea unui termen, adica a unui eveniment viitor si sigur ca realizare.

Termenul poate fi suspensiv sau extinctiv.

Termenul suspensiv suspenda executarea legatului, legatarul putand cere predarea legatului numai la data implinirii termenului (de ex.: "masina mea se va preda legatarului la un an de la decesul meu").

Termenul extinctiv stinge, la implinirea lui, dreptul care a luat nastere si s-a executat din momentul deschiderii succesiunii (de exemplu: "Las lui X prin legat uzufructul unei livezi pana cand implineste 60 de ani").

Termenul poate fi cert sau incert.

Termenul este cert (precis) daca i se cunoaste dinainte momentul exact al implinirii. Spre exemplu, se considera legat cu termen cert acela prin care testatorul dispune ca bunul legat sa fie predat la data de 15 iulie 2005.

Termenul este incert (imprecis) daca nu i se cunoaste dinainte momentul exact al implinirii. De exemplu, se va considera legat cu termen incert, cel care contine urmatoarea formulare: "Las lui A 50000000 lei care ii vor fi predati la moartea lui B".

Legatul sub conditie - Este legatul a carui nastere sau stingere depinde de un eveniment viitor si nesigur ca se va indeplini.

Conditia poate fi suspensiva sau rezolutorie.

Conditia suspensiva suspenda, pana la indeplinirea ei, dobandirea legatului insa, o data indeplinita, dreptul legatarului este dobandit retroactiv de la data deschiderii succesiunii. (Exemplu: "Las cate 30 de milioane nepotilor pe care ii voi cununa dupa terminarea studiilor superioare")

Conditia rezolutorie, la implinirea ei, desfiinteaza retroactiv dreptul la legat, drept nascut si executat in momentul deschiderii succesiunii.

Legatele sub conditie rezolutorie si cele cu termen au ca efect doar intarzierea intrarii legatarului in posesia bunului mostenirii, ele neafectand cu nimic transmiterea dreptului de proprietate care are loc la data deschiderii mostenirii.

In practica, exista uneori dificultati in a stabili daca un legat este cu termen sau sub conditie. In astfel de situatii judecatorul va decide asupra intentiei testatorului in functie de termenii la care testatorul a recurs in testamentul sau[4].

1.4 Legatul cu sarcina - este legatul care prevede o obligatie (o sarcina) de a da, a face sau a nu face, impusa de testator legatarului, in schimbul legatului.

Sarcina poate fi prevazuta:

a.       In interesul testatorului - atunci cand, de exemplu, legatarul va trebui sa plateasca datoriile testatorului, sa-i publice postum operele sale etc. in schimbul legatului primit.

In principiu, testamentul va fi tot un act cu titlu gratuit: daca valoarea sarcinii o depaseste pe cea a legatului, actul va fi oneros.

In practica judiciara s-a stabilit ca testatorul nu-i poate impune legatarului obligatii pe care sa i le presteze in timpul vietii.

b. In interesul legatarului - de exemplu, testatorul lasa legatarului o suma de bani cu care acesta sa-si continue studiile.

c. In interesul unei terte persoane - de exemplu, testatorul lasa printr-un legat averea sa legatarului, cu sarcina de a intretine o persoana incapabila de munca. Astfel de legate sunt mai frecvent intalnite.

In testament, sarcinile trebuie prevazute expres, chiar daca nu se folosesc termeni sacramentali in acest sens, fiind suficient ca sarcina sa se desprinda, in mod neechivoc, din act.

O simpla dorinta sau speranta, o rugaminte intr-o formulare generala, nu pot constitui o sarcina si de aceea, neexecutarea lor nu va determina revocarea testamentului.

In caz de neindeplinire a sarcinii impuse, mostenitorii interesati sau creditorii sarcinii pot solicita instantei competente revocarea legatului, deoarece daca a acceptat legatul cu sarcina, legatarul este obligat sa execute sarcina, independent de posibilitatile sale.

Sarcina nu trebuie confundata cu conditia sub care se face un legat. Spre deosebire de conditie, sarcina nu afecteaza nici nasterea si nici executarea dreptului legatarului. Sarcina poate fi cel mult un motiv de revocare a dreptului ce rezulta din legat. Conditia este o modalitate a actului juridic civil si reprezinta un eveniment viitor si nesigur ca indeplinire, pe cand sarcina este o obligatie de a da, a face sau a nu face ceva, instituita de testator gratificatului.

Un criteriu al distinctiei l-ar constitui faptul ca sarcina este o afectare economica a unui bun, pe cand conditia ar privi doar statutul personal al legatarului. Dar, sunt situatii cand nici acest criteriu nu este suficient, de exemplu sarcina de a locui in locuinta lasata prin testament. Sarcina vizeaza in acest caz bunul, dar si persoana legatarului.

Insasi formularea folosita de testator poate fi, in unele cazuri, irelevanta.

Astfel este un legat cu sarcina si nu un legat afectat de o conditie: "Las 10 milioane de lei lui A cu conditia sa-i dea lui B un milion de lei".

La fel, nu este cu sarcina, ci afectat de o conditie (mixta) urmatorul legat: "Las lui X un apartament cu sarcina de a o lua de sotie pe Y".

Legatarul cu titlu universal are o raspundere proportionala, astfel ca instanta va trebui sa stabileasca procentul din activul succesoral ce-l reprezinta valoarea legatului cu titlu universal, in raport de care sa se calculeze suma in limita careia urmeaza sa se raspunda pentru sarcinile succesiunii.

In practica judiciara s-a statuat revocarea unui legat cu sarcina lasat legatarului pentru neindeplinirea obligatiei de intretinere a sotiei supravietuitoare a testatorului.

Atunci cand legatul a fost instituit cu sarcina intretinerii unei persoane, cu mentiunea ca executarea obligatiei sa se faca in natura, aceasta obligatie nu va putea fi convertita in bani de catre instanta la cererea beneficiarului intretinerii.

Testamentele afectate de sarcini sau conditii imposibile, imorale sau ilicite sunt nule.

Clasificarea legatelor dupa obiectul lor

Din punct de vedere al obiectului lor, legatele pot fi: universale, cu titlu universal si cu titlu particular.

2.1 Legatul universal - este definit de art. 888 C. civ., conform caruia: "legatul universal este dispozitia prin care testatorul lasa dupa moarte-i, la una sau mai multe persoane, universalitatea bunurilor sale".

In literatura juridica, aceasta definitie a fost criticata, pe drept cuvant, deoarece din ea reiese ca ceea ce este esential este emolumentul cules, adica universalitatea bunurilor. Art. 888 C. civ. Ne face sa credem ca ceea ce caracterizeaza un astfel de legat este imprejurarea ca legatarul culege efectiv toate bunurile mostenirii. In realitate, nu emolumentul (cantitatea bunurilor culese), ci vocatia determina caracterul universal al legatului. Legatarului universal nu i se transmite intinderea unor drepturi, ci intinderea unei chemari, a unei vocatii, putand sa preia drepturile renuntatorilor sau legatele caduce.

Deci legatul universal este acela care-i confera legatarului o vocatie eventuala la intreaga succesiune, indiferent care vor fi foloasele efectiv culese (emolumentul), care poate fi diminuat sau chiar suprimat de prezenta mostenitorilor rezervatari sau de existenta unor legate particulare. Rezulta urmatoarele consecinte:

in situatia in care testatorul a instituit mai multi legatari universali, exista posibilitatea ca mostenirea sa fie acceptata de toti sau numai de unul din ei. Daca toti accepta legatele, atunci fiecare va culege efectiv numai o parte din averea succesorala, natura legatului ramanand nemodificata. Daca un singur legatar va accepta legatul, atunci in virtutea vocatiei sale universale, el va culege intregul patrimoniu succesoral;

legatul ramane universal, chiar daca emolumentul devine neinsemnat datorita existentei unor legate cu titlu particular si cu sarcini, deoarece daca acesti legatari nu vor culege legatele ce le-au fost atribuite sau beneficiarii sarcinilor nu ar pretinde drepturile lor, atunci legatarul universal, avand vocatie la intreaga mostenire, va culege totul.

In situatia in care legatele particulare si sarcinile impuse legatarului particular absorb intreaga mostenire, doar instanta de judecata este in masura sa aprecieze in functie de circumstantele cauzei si sa stabileasca daca testatorul a dorit sa lase un legat universal, sa instituie un executor testamentar sau pretinsul legatar este numai o persoana interpusa.

Din Codul civil nu reiese ca ar fi necesare anumite formule pentru redactarea testamentului care contine un legat universal. Deci testatorul poate folosi orice cuvinte, din care sa rezulte neindoielnic, ca legatarul are vocatie asupra intregului patrimoniu succesoral.

Testatorul poate califica el insasi legatul, spunand ca face un legat universal sau poate folosi forme echivalente. Astfel, alcatuiesc legate universale:

legatul tuturor bunurilor mobile si imobile ale testatorului;

legatul mediei proprietati a intregii succesiuni, deoarece legatarul (sau mostenitorii sai) va deveni proprietar deplin dupa stingerea uzufructului;

legatul cotitatii disponibile, caci legatarul are chemare la intreaga mostenire in cazul cand la deschiderea succesiunii, fie nu sunt mostenitori rezervatari, fie mostenitorii rezervatari renunta la succesiune sau sunt nedemni;

legatul ramasitei (prisosului) - cel al tuturor bunurilor mostenirii care raman dupa executarea celorlalte legate pe care le cuprinde testamentul. S-a considerat ca, daca nu sunt rezervatari sau daca legatarul cu titlu universal nu poate sau nu voieste sa vina la mostenire, atunci ramasita va cuprinde intreaga mostenire si se va cuveni celui desemnat ca legatar al prisosului care are vocatie la universalitatea mostenirii.

Potrivit art. 893 C. civ., legatarul universal este obligat la plata datoriilor si a sarcinilor succesiunii, pana la concurenta sumei sale. De asemenea, el este obligat sa achite, in aceleasi conditii si legatele cu titlu particular (art. 902 C. civ.).

Legatarul universal va trebui sa ceara punerea in posesie in conditiile art. 889 C. civ. sau ale art. 891 C. civ.

Problema legatarilor universali (si a altor categorii) se pune numai in materia mostenirii testamentare, pentru ca succesorii legali sunt dobanditori universali, oricare dintre ei avand vocatie la intreaga mostenire.

2.2 Legatul cu titlu universal

Potrivit art. 894 C. civ. legatul cu titlu universal este acel legat care are ca obiect doar o fractiune din mostenirea lasata de de cujus, precum jumatate, a treia parte sau toate imobilele, sau toate mobilele sau o fractiune din imobile sau mobile. Deci legatul cu titlu universal este legatul care confera vocatie numai la o fractiune din patrimoniul succesoral al testatorului.

Intre legatul cu titlu universal si legatul universal exista o identitate de natura juridica, ambelor legate fiindu-le caracteristica intinderea vocatiei succesorale si nu emolumentul.

In cadrul dreptului roman, singura deosebire intre legatele universale si cele cu titlu universal consta in aceea ca, pe cand legatarul universal are vocatie la intreaga succesiune, astfel incat caducitatea unuia dintre legatele universale va profita, pe cale de acrescamant, celorlalti legatari din aceiasi categorie, legatarul cu titlu universal nu are chemare decat pentru fractiunea din patrimoniu cu care a fost gratificat, astfel incat caducitatea unuia dintre legatele cu titlu universal nu profita colegatarelor din aceeasi categorie, ci mostenitorilor ab intestat sau legatarului universal iar, in absenta lor, statului.

In art. 894 C. civ. sunt enumerate limitativ legatele cu titlu universal:

legatul unei fractiuni din mostenire (ex. o jumatate, o treime etc.);

legatul tuturor bunurilor mobile;

legatul tuturor bunurilor imobile;

legatul unei fractiuni din totalitatea bunurilor mobile;

legatul unei fractiuni din totalitatea bunurilor imobile;

Acestora li se adauga si legatul pe care minorul de 16 ani il face cu privire la intreaga sa avere. Conform art. 807 C. civ. minorul de 16 ani nu poate dispune prin testament decat de jumatate din ceea ce ar fi putut dispune daca ar fi fost major. De aceea, un legat asupra intregii averi facut de un minor, este, in realitate, legatul unei jumatati din mostenire, adica un legat cu titlu universal.

Legatul cu titlu universal se situeaza intre legatul universal si legatul cu titlu particular.

La fel ca si legatarul universal, si cel cu titlu universal este obligat la sarcinile si datoriile succesiunii, insa in proportie cu partea sa. De asemenea, el va fi tinut la plata legatelor particulare.

Legatarul cu titlu universal are o raspundere proportionala si, de aceea, va trebui sa se stabileasca ce procent din activul succesoral detine legatarul cu titlu universal. In functie de acesta, se va determina suma in limita careia legatarul respectiv va raspunde pentru datoriile si sarcinile succesiunii. Deci legatarul cu titlu universal plateste datoriile in limita sumei amintite si nu in limita valorii bunurilor ce i-au fost testate.

Daca legatul cu titlu universal aduce atingere rezervei succesorale, atunci el va fi supus reductiunii, pana la limita cotitatii disponibile, insa va ramane tot un legat cu titlu universal.

Cand exista dificultati in a se stabili daca un legat este cu titlu universal sau universal, judecatorul va trebui sa decida care a fost intentia testatorului in ceea ce priveste vocatia la legatele renuntatorilor sau la legatele caduce.

2.3 Legatul cu titlu particular

Este legatul prin intermediul caruia testatorul ii confera legatarului vocatie succesorala la unul sau mai multe bunuri succesorale, determinate sau determinabile, considerate in individualitatea lor (ut senguli).

Prin legatul care are ca obiect un bun cert si determinat, testatorul ii transmite legatarului dreptul de proprietate asupra bunului, ori ii constituie un alt drept real asupra acestuia.

Prin legatul care are ca obiect un bun generic determinat (de ex. o suma de bani) testatorul ii confera legatarului un drept de creanta impotriva mostenitorilor legali sau testamentari.

In concluzie, orice bun, sub conditia de a fi in comertul juridic, poate constitui obiectul unui legat particular. Astfel, vor avea acest caracter:

legatul unui bun cert si determinat:

a.       casa

b.      terenul

c.       automobilul

d.      animalul etc.

legatul unui lucru determinat prin genul sau: o suma de bani, o cantitate de grau sau de vin etc.

In acest caz, potrivit art. 908 C. civ., mostenitorul nu va fi obligat sa dea lucruri de cea mai buna calitate, dar nu va putea oferi nici din cea mai proasta.

Deci pot fi obiect al unui legat si bunurile determinate generic insa, cu conditia de a fi precis determinate cantitativ.

legatul uni bun incorporal (creanta pe care testatorul o avea impotriva unei persoane)

legatul prin care debitorul este iertat de datoria pe care o avea fata de testator (legatum liberationis)

legatul unor bunuri situate intr-o anumita localitate

o succesiune cuvenita lui de cujus, nelichidata la decesul acestuia.

Caracteristica legatului cu titlu particular consta in faptul ca el confera un drept asupra unor bunuri singulare si nu asupra unei universalitati sau a unei fractiuni din universalitate. In concluzie, spre deosebire de legatarul universal sau de cel cu titlu universal, legatarul cu titlu particular nu raspunde de pasivul succesiunii. Insa pot exista situatii in care legatarul cu titlu particular sa fie tinut la plata datoriilor lui de cujus, de exemplu: cand legatul cu titlu particular are ca obiect un imobil grevat de o ipoteca, cand testatorul i-a impus legatarului plata unei datorii sau a unei sarcini, cand in masa succesorala nu se mai gasesc alte bunuri decat cel legat, cand legatele intrec cotitatea disponibila, ele sunt reductibile fara a deosebi dupa obiectul lor.

Legatul unui bun individual determinat creeaza dificultati in ipoteza in care bunul nu apartine testatorului, nici la data intocmirii testamentului si nici la data deschiderii succesiunii ci unei alte persoane. Situatia difera, dupa cum testatorul a cunoscut sau nu ca bunul testat nu-i apartine:

Daca testatorul a stiut ca bunul de care a dispus nu-i apartine, atunci legatul este valabil, intrucat se prezuma ca testatorul a dorit sa-l oblige pe cel insarcinat cu executarea dispozitiilor testamentare sa procure bunul respectiv si sa-l transmita legatarului. Acesta va avea doua alternative: ori sa procure bunul pentru a-l preda legatarului, ori sa-i dea legatarului valoarea bunului din momentul mortii testatorului (art. 906 C. civ.)

Daca testatorul dispune de un bun al altuia, nestiind ca nu-i apartine, atunci legatul va fi nul. In acest caz, se prezuma ca testatorul a fost in eroare, deoarece daca ar fi stiut ca bunul nu este al sau nu ar fi dispus de el (art. 907 C. civ.)

Sarcina probei va reveni legatarului, el fiind cel ce emite o pretentie. Legatarul va trebui sa faca dovada ca in momentul intocmirii testamentului, testatorul stia ca dispune de bunul altuia. Proba poate fi atat intrinseca cat si extrinseca.

Pentru ca legatul lucrului altuia sa fie valid, se cer sa fie intrunite urmatoarele conditii:

obiectul unui astfel de legat trebuie sa fie un bun individual determinat, caci doar acesta poate sa apartina altei persoane. Legatul care are ca obiect un lucru determinat generic, nu ridica nici problema deoarece un gen de bunuri nu poate apartine unei anumite persoane, asa incat legatul va fi valabil, chiar daca in patrimoniul testatorului nu se gasesc bunuri de genul respectiv;

testatorul sa nu aiba nici un drept asupra bunului ce alcatuieste obiectul legatului.

Deci, in cazul legatului bunului altuia, legiuitorul roman nu a mai mers pe filiera franceza, care considera nul un astfel de legat, ci a adoptat solutia romana amintita, rezolvare valabila doar cu respectarea conditiilor de mai sus.

Si in cazul legatului cu titlu particular exista pericolul confuziei cu alte legate. Privitor la aceasta posibilitate, legiuitorul roman nu ne ajuta prea mult. In Codul civil, el doar se limiteaza la a defini legatul cu titlu particular intr-o forma negativa, prevazand ca este cu titlu particular orice legat care nu este universal sau cu titlu universal (art. 894 alin. 2 C. civ.). Desi si in acest caz va trebui intotdeauna sa se stabileasca cu exactitate intentia testatorului in ceea ce priveste vocatia atribuita legatarului particular. Aceasta se impune mai ales in situatia in care legatarului i s-a testat un grup de bunuri, dar acestea nu constituie universalitatea succesiunii sau o fractiune din acea universalitate. In acest caz, este vorba de un legat cu titlu particular.

Definitorie pentru corecta determinare a naturii juridice a legatului, nu este intinderea drepturilor primite ci intinderea vocatiei, a chemarii la totalitatea mostenirii (legatul universal), la o fractiune din aceasta (legatul cu titlu universal) sau numai la un anumit bun determinat (legatul cu titlu particular).

Referitor la bunul determinat ce poate forma obiectul unui legat particular, el poate fi orice bun mobil sau imobil, corporal sau necorporal, prezent sau viitor, inclusiv toate drepturile reale sau personale, cu conditia de a se afla in circuitul civil. De asemenea, pot face obiectul legatului particular si unele dezmembraminte ale dreptului de proprietate, cum ar fi: dreptul de uzufruct, dreptul de uz, de abitate, de servitute. Mai pot fi obiect a unui astfel de legat: cota parte indiviza dintr-un bun, un fond de comert, o opera de arta, un manuscris etc.

Insa legatul particular va avea ca obiect, atat bunuri individual determinate, cat si bunuri determinate numai de genul lor (prin mentionarea speciei, cantitatii, calitatii, numarului, masurii etc.).

In cazul unui legat cu titlu particular care are ca obiect un bun individual determinat, legatarul va dobandi dreptul de proprietate asupra bunului testat chiar din momentul deschiderii succesiunii. In situatia in care obiectul legatului este un bun determinat prin gen, dreptul de proprietate va fi transferat doar in momentul predarii lui.

Prin conferirea unei vocatii la o universalitate de bunuri sau la o fractiune din universalitate, un legat cu titlu particular poate fi transformat intr-unul universal sau cu titlu universal.

De asemenea, exista posibilitatea ca prin intermediul aceluiasi testament sau prin testamente diferite, testatorul sa desemneze o persoana ca legatar cu titlu particular asupra unui bun imobil si totodata ca legatar cu titlu universal asupra tuturor bunurilor mobile din patrimoniul succesoral. Deci, in dreptul romanesc, nu exista incompatibilitate intre calitatea de legatar cu titlu particular si cea de legatar cu titlu universal a unei persoane. Insa in cazul unei persoane care cumuleaza cele doua legate (cu titlu particular si cu titlu universal), nu este vorba de o vocatie universala, chiar daca patrimoniul testatorului ar fi un singur imobil.

Ineficacitatea legatelor

Prin cauze de ineficacitate a legatelor se inteleg acele fapte, situatii, imprejurari si evenimente anterioare, concomitente sau posterioare intocmirii unui legat, intrinseci sau extrinseci continutului acestuia, dependente sau independente de vointa testatorului si a legatarului, care fac ca legatul sa fie lipsit de eficacitate juridica[5].

Cauzele care determina ineficienta legatelor sunt: nulitatea, revocarea sau caducitatea. Intre aceste cauze exista asemanari si deosebiri.

Toate aceste cauze determina ineficacitatea legatelor prin desfiintarea lor cu efect retroactiv.

Astfel, legatele pot fi nule (absolut sau relativ) dupa cum sunt contrare normelor imperative ale legii, ordinii publice sau bunelor moravuri. Cauzele de nulitate sunt intotdeauna anterioare sau concomitente cu intocmirea testamentului.

Dimpotriva, atat cauzele de revocare, cat si cele de caducitate sunt posterioare intocmirii testamentului. Deci, in caz de revocare sau caducitate, legatele au luat nastere in mod valabil dar, datorita unor cauze posterioare, au fost desfiintate. Revocarea nu trebuie confundata cu caducitatea. Revocarea poate fi de doua feluri: revocarea voluntara care se datoreaza vointei unilaterale a testatorului si revocarea judecatoreasca, datorata unor fapte culpabile, savarsite de legatari. Caducitatea reprezinta imposibilitatea de executare a legatului independenta de vointa testatorului sau de faptele culpabile savarsite de legatar.

Legatul poate fi sanctionat cu nulitatea atunci cand se naste nevalid, si cu revocarea sau cu caducitatea atunci cand se naste valid dar cauze posterioare intocmirii lui il fac ineficient juridic.

Nulitatea legatelor

Nulitatea reprezinta o sanctiune civila care intervine in cazul incheierii unor acte juridice cu nerespectarea conditiilor de validitate (de fond sau de forma) impuse de lege. Un legat sanctionat cu nulitatea nu mai produce efecte juridice fiindca legea nu-i recunoaste valabilitatea.

Cauzele de nulitate sau de anulare a legatelor sunt:

a.       cauze comune care privesc orice act juridic: incapacitatea persoanei care intocmeste actul, viciile de consimtamant, lipsa formei ceruta de lege pentru valabilitatea actului, obiectul sau cauza actului sunt ilicite sau imorale etc.

b.      cauze expres prevazute de lege:

testamentul conjunctiv se sanctioneaza cu nulitatea absoluta;

este nul si legatul bunului altuia, in ipoteza in care testatorul nu a cunoscut ca lucrul nu-i apartine;

substitutiile fideicomisare sunt nule.

Mostenitorul poate cere anularea actului de ultima vointa in cazul in care considera ca acesta a fost intocmit cu incalcarea dispozitiilor legale privitoare la capacitatea de a dispune sau de a primi prin testament. De asemenea, el poate cere si anularea partiala a dispozitiei testamentare care depaseste limitele prevazute de art. 807 C. civ. (testamentul minorului de 16 ani).

Daca testamentul contine mai multe dispozitii, iar numai una dintre ele este nula, restul testamentului va fi valabil si va produce efecte juridice.

Fiind un act juridic de ultima vointa, legatul va produce efecte juridice doar din momentul deschiderii succesiunii. De aceea si termenul de prescriptie a actiunii in anularea testamentului nu poate sa inceapa inainte de moartea testatorului.

Revocarea legatelor

a. Consideratii generale:

Exista si situatii in care legatele au luat nastere in mod valabil, dar datorita unor imprejurari posterioare, aceste legate vor fi revocate, adica desfiintate.

Revocarea legatelor poate fi opera vointei testatorului (revocarea voluntara) sau a instantei de judecata pentru faptele savarsite de legatar (revocarea judecatoreasca).

Revocarea voluntara a legatelor

Este revocarea facuta de testator. Acesta, pana in ultima clipa a vietii, are dreptul sa revina asupra dispozitiilor testamentare, fara sa fie necesar consimtamantul altei persoane. Acest drept al testatorului decurge din faptul ca potrivit art. 802 C. civ. "testamentul este un act revocabil".

In dreptul nostru, testatorului ii este permis a revoca nu numai legatele, indiferent de obiectul lor, ci si celelalte dispozitii testamentare, daca in privinta acestora din urma "din lege sau din natura lor nu ar reiesi ca ele nu pot fi revocate".

Nici unei persoane nu-i este ingaduit sa-l impiedice in vreun fel pe testator de a revoca un legat. Nici chiar testatorului nu-i este permis sa renunte valabil la dreptul de revocare a dispozitiilor testamentare, declarand, de exemplu, ca testamentul sau este irevocabil. O asemenea renuntare ar fi lovita de nulitate absoluta.

Din punct de vedere al intinderii ei, revocarea voluntara poate sa fie totala, cand se refera la intregul testament, sau partiala, cand are ca obiect una sau mai multe dispozitii testamentare.

Dupa modul de manifestare a vointei testatorului, revocarea poate fi expresa sau tacita.

1. Revocarea voluntara expresa este revocarea ce rezulta dintr-o declaratie a testatorului cuprinsa intr-un inscris intocmit in forma testamentara sau autentica (art. 920).

Deci revocarea voluntara expresa este un act juridic solemn si se realizeaza printr-un testament posterior sau printr-un inscris autentic obisnuit. Forma actului de revocare este ceruta ad validitatem si de aceea nerespectarea ei atrage nulitatea absoluta a revocarii.

Cand revocarea se face printr-un testament ulterior, acest testament nu trebuie sa fie intocmit neaparat in forma in care a fost facut testamentul revocat. El poate fi realizat in oricare din formele permise de lege, nefiind obligatorie o simetrie a formelor. Esential este ca testamentul posterior sa fie valid. Astfel, un testament autentic va putea fi revocat printr-un testament olograf sau mistic. Vointa de a revoca nu trebuie sa fie viciata si testatorul trebuie sa fie capabil.

Potrivit art. 922 C. civ., revocarea este valabila, chiar daca celelalte dispozitii ale testamentului revocator ar fi nule pentru anumite motive, numai daca testatorul n-a intentionat sa conditioneze revocarea primului testament de validitatea integrala sau partiala a celui de-al doilea.

Testatorul este liber sa revina asupra revocarii sale, insa retractarea revocarii exprese va trebui sa se materializeze in aceleasi forme prin care s-a facut revocarea, adica atat printr-un testament ulterior, cat si printr-un act autentic.

Daca actul autentic prin care s-a facut revocarea este nul, atunci si revocarea va fi lovita de nulitate.

Revocarea voluntara expresa nu trebuie facuta in termeni sacramentali. In practica se considera valabila revocarea unui testament prin scrierea cuvantului anulat, a datei si a semnaturii testatorului. S-a decis ca aceasta forma echivaleaza cu un testament olograf. Intr-un asemenea caz trebuie indeplinite conditiile de valabilitate ale testamentului olograf si de aceea, lipsa datei ori a semnaturii testatorului face ca revocarea sa nu produca efecte. Un astfel de testament pe care doar s-a scris cuvantul "anulat" sau care doar a fost taiat cu doua linii in diagonala nu este considerat revocat si el va ramane valabil in continuare.

2. Revocarea voluntara tacita este revocarea care, fara a fi fost expres declarata, rezulta neindoielnic din anumite acte sau fapte savarsite de testator. Deci este o revocare indirecta.

Codul civil prevedea doar doua cazuri de revocare tacita:

a.       incompatibilitatea din punct de vedere material sau juridic, sau contrarietatea dintre dispozitiile noului testament si dispozitiile testamentului anterior (art. 921 C. civ.)

b.      instrainarea voluntara a bunului care face obiectul legatului (art. 923 C. civ.)

In literatura juridica si in practica judecatoreasca s-a considerat ca aceste doua cazuri prevazute de Codul civil nu reprezinta cazuri limitative si deci tot despre revocare tacita a testamentului este vorba in cazurile:

c.       distrugerii voluntare de catre testator ori din ordinul sau a bunului de formeaza obiectul unui legat cu titlu particular (exceptand cazul cand legatul are ca obiect bunuri de gen)

d.      distrugerea testamentului de catre testator

a.      Atat incompatibilitatea, cat si contrarietatea dintre doua legate succesive exprima intentia testatorului de a revoca legatul anterior.

Incompatibilitatea dispozitiilor testamentare nu trebuie confundata cu contrarietatea.

Astfel, incompatibilitatea intervine in cazul in care testatorul a facut doua sau mai multe testamente care contin dispozitii a caror executare impreuna este imposibila datorita unui obstacol material sau juridic. De exemplu, testatorul, in primul testament, ii lasa legatarului o creanta pe care el o are impotriva unui tert. Ulterior, printr-un alt testament, testatorul prevede o iertare de datorie in favoarea tertului debitor al creantei respective. Intr-un astfel de caz vor avea efect dispozitiile din ultimul testament si deci debitorul va fi iertat de datorie.

Dispozitiile incompatibile pot exista in dar chiar si in cuprinsul aceluiasi testament.

Faptul ca testatorul a dispus asupra bunurilor sale prin mai multe testamente, fara ca intre acestea sa existe incompatibilitatea sau contrarietate, nu presupune o revocare tacita a testamentelor anterioare. Deci ambele testamente isi vor produce efectele daca nu exista incompatibilitate intre dispozitiile lor.

Contrarietatea intre cele doua dispozitii testamentare intervine in situatia in care testatorul lasa acelasi bun, prin doua testamente diferite la doua persoane. In acest caz, legatele nu vor putea fi executate impreuna, ele fiind contrare, asa incat ultimul legat il revoca pe primul.

Deci exista contrarietate intre doua dispozitii testamentare cand executarea lor impreuna este imposibila din punct de vedere material sau juridic, insa vointa testatorului a fost ca ele sa se execute concomitent. In acest caz, se cere neaparat ca dispozitiile contrarii sa fie cuprinse in doua testamente succesive.

Daca sunt cuprinse in acelasi testament, ambele dispozitii se executa concomitent, legatul urmand a se imparti intre toti legatarii mentionati.

Conform art. 921 C. civ., atat in cazul incompatibilitatii cat si al contrarietatii, revocarea se produce numai in legatura cu dispozitiile care sunt incompatibile sau contrare, celelalte ramanand valabile, daca testatorul nu a dispus altfel.

b.      Instrainarea voluntara a bunului are face obiectul legatului este considerata tot o revocare voluntara tacita.

Potrivit art. 923 C. civ. "orice instrainare a obiectului legatului, facuta cu orice mod sau conditie, revoca legatul pentru tot ce s-a instrainat chiar cand instrainarea va fi nula, sau cand obiectul legat va fi reintrat in starea testatorului".

Rezulta ca instrainarea voluntara a bunului care face obiectul legatului, denota vointa testatorului de a revoca legatul facut prin primul testament. Important este ca manifestarea de vointa a testatorului, din care rezulta intentia de a instraina, sa insemne ca a dorit revocarea legatului. Instrainarea nu determina revocarea testamentului decat in cazul legatelor cu titlu particular, nu si in cazul celor universale sau cu titlu universal.

Pentru a produce revocarea, instrainarea trebuie sa fie voluntara, adica consimtita de testator si nu silita.

De asemeni, instrainarea trebuie sa fie reala, indiferent de titlul sub care se face, iar nu un simplu proiect de instrainare.

Instrainarea are valoare de revocare totala sau partiala, dupa cum ea s-a referit la intregul obiect al legatului, sau numai la o parte din acesta.

c. Distrugerea voluntara de catre testator sau de altii (cu stirea testatorului) a bunului individual determinat, ce face obiectul unui legat cu titlu particular reprezinta tot o revocare voluntara tacita. Distrugerea involuntara de catre testator sau de catre alte persoane, insa fara stirea acestuia, a bunului testat nu produce revocarea, ci caducitatea legatului.

d. Distrugerea testamentului olograf de catre testator are valoare revocatorie, daca este reala si voluntara. Daca insa distrugerea este independenta de vointa si stirea testatorului, legatul nu este revocat. Astfel, daca distrugerea testamentului se datoreste unui tert sau uni caz de forta majora, cei interesati vor putea sa dovedeasca nimicirea si cuprinsul testamentului, prin orice mijloace de proba.

Distrugerea de catre testator (prin rupere) a exemplarului din testamentul autentic aflat asupra sa, nu are valoarea unei revocari a acestuia, deoarece cel putin un exemplar al testamentului se mai afla in arhiva notarului public.

In cazul testamentului olograf distrus de testator prin rupere in bucati, pastrarea de catre acesta a fragmentelor ramase, nu poate echivala cu o retractare a revocarii, atat timp cat faptul material al ruperii testamentului echivaleaza cu revocarea acestuia.

Legea admite posibilitatea retractarii revocarii insa ea trebuie facuta in aceleasi conditii ca si revocarea. Ea are ca efect reinvierea dispozitiilor testamentare revocate. In cazul testamentului distrus, retractarea revocarii se va face prin intocmirea unui alt testament.

In concluzie, in toate cazurile, revocarea este un act formal.

Astfel, pentru a produce efectele juridice dorite, revocarea expresa trebuie facuta in forma autentica sau testamentara, iar revocarea tacita va trebui sa rezulte din incompatibilitatea sau contrarietatea dintre doua dispozitii de ultima vointa, ori din instrainarea voluntara a obiectului legatului.

Revocarea judecatoreasca

Legatul poate fi revocat si prin hotarare judecatoreasca, ca sanctiune pentru faptele culpabile savarsite de catre legatar fata de defunct sau fata de memoria acestuia. Aceasta forma de revocare este echivalenta, in materia succesiunii testamentare, cu nedemnitatea succesorala, prevazuta pentru succesiunea legala.

Daca revocarea voluntara este consecinta faptelor testatorului, revocarea judiciara se realizeaza ca urmare a faptelor legatarului, presupunand o culpa a acestuia.

Revocarea judecatoreasca a legatelor poate avea loc numai dupa decesul testatorului si numai la cererea persoanelor interesate. Ea se produce numai in cazurile limitativ prevazute de lege si nu trebuie confundata cu nulitatea sau cu caducitatea.

Cazurile in care opereaza revocarea judiciara sunt urmatoarele:

a.       Cazuri comune cu cele de la revocarea donatiilor (art. 930 C. civ.)

b.      Un caz specific revocarii judecatoresti, prevazut de art. 931 c. civ.

a. Cauzele de revocare judecatoreasca a legatelor, aplicabile si donatiilor sunt:

1. neexecutarea sarcinilor de catre legatarul care a fost gratificat cu un astfel de legat (art. 830 si art. 930 C. civ.)

Trebuie sa fie vorba de o sarcina propriu-zisa si nu despre o simpla recomandare cuprinsa in testament pentru ca neindeplinirea ei sa constituie cauza de revocare a legatului. De asemenea, trebuie sa fie o neexecutare a sarcinii si nu o simpla intarziere in executarea ei. Neexecutarea sarcinii trebuie sa fie culpabila, daca ea se datoreaza unui caz fortuit ori de forta majora, atunci legatul nu va putea fi revocat.

In toate cazurile, actiunea in revocare apartine celor ce au interes ca liberalitatea testamentara sa fie revocata.

Actiunea in revocare pentru neindeplinirea de sarcini se prescrie in termenul general de trei ani prevazut de art. 3 din Decretul 167/1958.

2. ingratitudinea celui gratificat (art. 831 C. civ. Si art. 930 C. civ.)

Ingratitudinea legatarului se poate manifesta astfel:

Atentat la viata testatorului. In astfel de situatii, legea cere doar sa se constate neindoielnic intentia legatarului de a-l ucide pe testator. Nu se cere ca legatarul sa fi fost condamnat penal pentru fapta sa si este indiferenta calitatea in care acesta a actionat (autor, coautor, instigator, complice). Faptele savarsite fara intentie, din imprudenta, nu justifica revocarea legatului.

Savarsirea unor delicte, cruzimi sau injurii grave, calificate ca atare de instanta competenta.

Prin cruzimi, legea se refera la rele tratamente fizice, iar prin delicte la acele fapte pedepsite de legea penala. Injuria desemneaza suferintele morale pricinuite cu stirea testatorului. Pentru a putea fi aplicata revocarea, injuria trebuie sa fie grava (de exemplu, infidelitatea sotului constituie o injurie grava).

Refuzul de alimente nu reprezinta o cauza de revocare a legatelor, deoarece legatarul nu are nici o obligatie fata de testator cat timp acesta este in viata. Drepturile legatarului se nasc odata cu deschiderea succesiunii, deci la moartea testatorului.

Spre deosebire de donatii, in cazul testamentelor, survenienta de copii nu constituie o cauza de revocare. Legatul nu va fi revocat nici in cazul in care copilul se naste dupa moartea testatorului, fara ca acesta sa fi stiut de sarcina femeii. Insa el va fi caduc, deoarece a disparut cauza ce-l determinase pe testator sa intocmeasca testamentul. Se prezuma ca testatorul nu ar fi testat bunurile sale in favoarea unei alte persoane daca ar fi stiut ca va avea un copil.

b. Cauza specifica revocarii judecatoresti prevazuta de art. 931 C. civ. este injuria grava la adresa memorie lui de cujus. Insa la o analiza mai atenta s-a observat ca aceasta este tot o manifestare a ingratidunii.

Nici in caz de ingratitudine, revocarea nu opereaza de plin drept, ea trebuie sa fie ceruta, pe cale de actiune in justitie, de catre persoanele interesate, care pot fi mostenitorii legali sau chiar alti legatari. Cererea de revocare a legatului pentru ingratitudinea legatarului trebuie introdusa in termen de un an de la savarsirea faptei, ori de la data cand cei interesati au cunoscut fapt. Acest termen de un an este un termen de decadere si nu de prescriptie, deci el nu este susceptibil de intrerupere, suspendare ori de repunere in termen. Neintroducerea actiunii in acest termen duce la concluzia ca testatorul l-a iertat pe legatarul ingrat.

Revocarea legatului va produce efecte din ziua cererii de chemare in judecata, din aceeasi zi fiind datorate si fructele.

Legiuitorul nu distinge intre efectele revocarii, legatelor universale, cu titlu universal sau cu titlu particular.

Caducitatea legatelor

Desi se intocmeste in timpul vietii testatorului, testamentul produce efecte numai la moartea acestuia. In perioada de timp, cuprinsa intre momentul incheierii testamentului si momentul in care acesta incepe sa-si produca efectele, pot interveni anumite imprejurari care sa impiedice executarea legatelor. Daca imprejurarile care impiedica executarea testamentului sunt straine de vointa testatorului sau de vreo culpa a legatarului, atunci legatul devine caduc.

Deci caducitatea legatelor (de la cadere, a cadea) constituie un mod de desfiintare retroactiva a legatelor nascute valide si nerevocate, pentru cauze care au intervenit posterior intocmirii testamentului, straine de vointa testatorului sau de vreo culpa a legatarului si care fac imposibila executarea legatului (acesta fiind lipsit de efecte)[6].

Caducitatea intervine in urmatoarele cazuri:

1. Predecesul legatarului. Conform art. 942 C. civ. "orice dispozitie testamentara devine caduca cand acela in favoarea caruia a fost facuta a murit inaintea testatorului". Asadar, daca legatarul moare inaintea testatorului, legatul devine caduc, adica nu mai produce efecte juridice. Ratiunea acestei cauze de caducitate se regaseste in caracterul intuitu personae al legatului, care naste prezumtia ca aceasta liberalitate a fost facuta doar pentru legatar. Insa aceasta prezumtie poate fi inlaturata in cazul in care, prin interpretarea vointei testatorului se stabileste ca acesta a dispus ca in caz de predeces al legatarului, legatul sa fie cules de mostenitorii acestuia.

Potrivit aceluiasi principiu, art. 925 C. civ., dispune ca legatul facut sub conditie suspensiva va fi caduc daca legatarul moare inainte de implinirea conditiei chiar daca a supravietuit testatorului. Dreptul legatarului sub conditie suspensiva nu este transmisibil mostenitorilor, cat timp conditia nu s-a indeplinit. Aceasta regula derogatorie de la principiul retroactivitatii conditiilor, este proprie testamentului[7].

Regula ca legatarul sa existe in momentul mortii testatorului, se aplica atat in cazul persoanelor fizice, cat si al celor juridice.

Rezulta ca legatul facut unei persoane juridice, care a incetat sa existe inainte de moartea testatorului, este caduc.

2. Incapacitatea legatarului de a primi legatul. (art. 928 C. civ.)

Legatul este caduc daca, dupa moartea testatorului, dar inainte de predarea legatului, legatarul devine incapabil de a-l primi. Daca legatarul este deja incapabil in momentul intocmirii testamentului, legatul nu este caduc ci nul. De exemplu, in cazul persoanelor juridice care, dupa moartea testatorului, au incetat sa mai existe sau, datorita modificarii capacitatii de folosinta, si-au schimbat obiectul de activitate.

In cazul legatului sub conditie, caducitatea va opera daca legatarul era incapabil la data implinirii conditiei.

In cazul in care, prevazator, testatorul a facut o substitutie vulgara, desemnand persoana care va lua legatul atunci cand primul legatar nu il poate primi datorita incapacitatii, legatul nu va fi caduc, ci valid, el revenind substituitului.

3. Pieirea in intregime a bunului care a facut obiectul legatului cu titlu particular, dupa intocmirea testamentului, dar inainte de decesul testatorului, indiferent de cauza pieirii (culpa testatorului, a legatarului, fapta unui tert, forta majora).

Din punct de vedere juridic are importanta daca obiectul legatului a pierit in intregime inainte de deschiderea succesiunii sau dupa aceasta data.

Daca bunul a pierit inainte de deschiderea succesiunii, legatul va fi caduc caci nu mai are obiect.

Caducitatea va interveni numai daca obiectul legatului este un lucru individual determinat (ex.: o casa, un tablo etc.) nu si in cazul lucrurilor determinate generic (ex.: o suma de bani, o anumita cantitate de grau etc.) stiut fiind ca "genera non pereunt".

Acest caz de caducitate nu poate interveni decat daca legatul este cu titlu particular, caci daca este universal sau cu titlu universal, pieirea bunului nu poate avea ca efect decat reducerea emolumentului.

Pentru a determina caducitatea legatului, pieirea lucrului trebuie sa fie totala. Daca bunul a pierit numai in parte, atunci caducitatea va fi si ea numai partiala, rezultand ca legatul se va cuveni legatarului pentru partea ramasa.

In caz de pieire totala a bunului legat, legatul va fi caduc in intregime, iar legatarul nu are dreptul nici la accesoriile lucrului legat, daca acestea nu au pierit. Daca lucrul legat a pierit numai in parte, legatarului i se cuvin accesoriile ramase.

Modificarile de forma ale lucrului legat, fara a-l denatura, nu pot atrage caducitatea legatului, deoarece lucrul isi pastreaza natura sa juridica (de exemplu o constructie reparata si supraetajata).

Daca bunul piere dupa decesul testatorului, legatul nu va fi caduc. In acest caz, se pune problema suportarii riscului, daca bunul a pierit fortuit sau a raspunderii daca a pierit din culpa.

Neindeplinirea conditiei suspensive.

In cazul in care legatul este facut sub conditie suspensiva si este sigur ca aceasta nu se va realiza, legatul este caduc. In cazul in care conditia este rezolutorie, dreptul legatarului se va naste ca si cand ar fi pur si simplu, adica de la deschiderea succesiunii, dar se va desfiinta retroactiv, daca se indeplineste conditia.

Refuzul legatarului de a primi legatul (art. 928 C. civ.)

Renuntarea legatarului trebuie sa aiba loc dupa deschiderea succesiunii pentru a produce caducitatea legatului, in caz contrar legatul va fi nul. De asemenea, pentru a se produce caducitatea, este necesar ca testatorul sa nu fi facut o substitutie vulgara, refuzul legatarului determinand culegerea legatului de catre substituit.

Cazul in care legatul incalca rezerva succesorala.

In situatia in care prin legatele cuprinse in testament este depasita cotitatea disponibila si astfel se incalca rezerva succesorala, va avea loc reductiunea acestor legate excesive, efectul fiind caducitatea lor partiala sau totala.

Cazul in care ar exista dispozitii imperative sau prohibitive ale legii, care sa impiedice predarea legatului.

4. Dreptul de acrescamant

In legatura cu ineficacitatea legatelor (prin nulitate, revocare sau caducitate) apare problema stabilirii destinatiei bunurilor care au facut obiectul unui legat devenit ineficace.

Ca regula generala, de ineficacitatea legatului, profita persoana care este obligata sa execute legatul sau persoanele a caror parte din mostenire a fost diminuata de existenta legatului: mostenitorii legali sau testamentari care au vocatie universala sau cu titlu universal.

De ineficacitatea unui legat particular va profita legatarul particular insa numai daca a fost desemnat de catre legatar sa se ocupe cu predarea sau cu plata legatului. De exemplu, testatorul a desemnat doi legatari universali, iar unul nu accepta legatul; atunci va profita cel de-al doilea legatar universal care va culege si cealalta parte deoarece are vocatie la intreaga mostenire. Daca ambii renunta, atunci mostenirea va fi culeasa de mostenitorii legali.

Se presupune ca legatul nul, caduc sau revocat nu a existat niciodata.

De la principiul prezentat mai sus, Codul civil se abate in doua cazuri, cand de ineficacitatea legatului profita alte persoane:

in caz de substitutie vulgara - cand legatul ineficace va fi cules de persoana indicata de catre testator a-l culege in locul si in lipsa legatarului initial desemnat (art 804 C. civ.); deci in lipsa instituitului, legatul va fi cules de substituit;

in cazul legatului conjunctiv, cand opereaza dreptul de acrescamant (sau de adaugire) in favoarea colegatarului (art. 929 C. civ.)

Legatul conjunctiv si dreptul de acrescamant

Legatul conjunctiv este acea dispozitie testamentara prin care testatorul a dispus de acelasi bun in favoarea mai multor legatari, fara a arata partea fiecaruia, astfel ca, oricare dintre colegatari are o vocatie eventuala la intregul obiect.

In cazul legatului conjunctiv, pot exista doua situatii:

cand toti legatarii accepta legatul, caz in care chemarea la intreg a fiecaruia va fi limitata la o parte din bun. Rezulta ca bunul se va imparti in mod egal intre colegatari.

cand unul sau mai multi legatari nu pot sau nu doresc sa primeasca legatul; in consecinta, partile acestora se vor cuveni celorlalti colegatari care primesc legatul si ale caror parti vor creste, in mod corespunzator. Acesta este dreptul de acrescamant sau de adaugire, de crestere.

Dreptul de acrescamant opereaza numai daca legatul este conjunctiv. Caracterul conjunctiv al legatului depinde de vointa exclusiva a testatorului, care se interpreteaza cu ajutorul elementelor cuprinse in testament. Depinzand de vointa testatorului, dreptul de acrescamant poate fi acordat de acesta sau, dimpotriva, poate fi inlaturat, chiar si atunci cand legea il admite prin instituirea substitutiei vulgare.

Dreptul de acrescamant va fi recunoscut atunci cand:

a.       Conjunctia este reala si verbala (conjunctio re et verbis) - se intampla atunci cand testatorul a lasat prin aceeasi dispozitie testamentara acelasi lucru la mai multi legatari, fara a stabili partea fiecaruia (ex: las casa mea lui X, Y, Z);

b.      Conjunctia este numai reala (conjunctia re tantum) - cand testatorul a lasat acelasi obiect la mai multi legatari, prin dispozitii testamentare diferite, cuprinse in acelasi testament, fara a stabili cota-parte a fiecaruia (ex: las casa lui X, las casa lui Y, las casa lui Z).

Daca conjunctia este numai verbala (conjunctio verbis tantum) dreptul de acrescamant nu va mai opera. Conjunctia este numai verbala, atunci cand testatorul lasa acelasi bun la mai multi legatari, prin aceeasi dispozitie testamentara, determinand insa partea care va reveni fiecarui colegatar (ex: las cate o treime din casa lui A, B, C, D). In acest caz, colegatarii au vocatie doar la o parte a bunului care formeaza obiectul legatului si de aceea nu va opera dreptul de acrescamant, exceptand situatia in care din testament ar rezulta vointa contrara a testatorului.

Pentru ca dreptul de acrescamant sa opereze, trebuie indeplinite urmatoarele conditii:

Sa existe o pluralitate de legatari;

Dispozitiile facute in favoarea colegatarilor sa aiba acelasi obiect;

Testatorul sa nu fi stabilit partea din legat ce s-ar cuveni fiecarui legatar, lasandu-i astfel fiecarui colegatar o vocatie eventuala la intregul obiect;

unul sau mai multi colegatari sa nu poata sau sa nu doreasca sa primeasca legatul.

In literatura de specialitate si in practica judecatoreasca, s-a stabilit ca dreptul de acrescamant opereaza obligatoriu si de drept (fortat). Reiese ca toti colegatarii sunt obligati sa primeasca adaosul.

In toate cazurile, dreptul de acrescamant se intemeiaza pe vocatia legatarului la intregul obiect al legatului; cand colegatarii accepta, ei accepta pentru intreg si nu doar pentru o parte a legatului. Deci, in lipsa unei stipulatii contrare a testatorului, colegatarii care primesc legatul sunt obligati sa execute sarcinile care reveneau colegatarilor care nu au voit sau nu au putut sa primeasca legatul, exceptand sarcinile cu caracter personal - cele strans legate de persoana colegatarilor care nu au primit legatul.

Dreptul de acrescamant se aplica si in cazul succesiunii legale. Daca succesiunea se cuvine mai multor succesori legali, partile renuntatorilor si a nedemnilor vor fi dobandite de ceilalti succesori legali care au vocatie la intreaga mostenire, fiecare profitand potrivit cotelor prevazute de lege. In cazul reprezentarii, partea reprezentantului decedat se imparte intre reprezentantii lui.

Si in cazul mostenirii legale, dreptul de acrescamant opereaza obligatoriu si intotdeauna cu sarcini.

II. EXHEREDAREA (DEZMOSTENIREA)

O alta dispozitie testamentara principala ce poate fi cuprinsa in cadrul testamentului este exheredarea sau dezmostenirea.

Exheredarea (dezmostenirea) reprezinta acea dispozitie testamentara prin care testatorul inlatura de la mostenire pe unul sau pe mai multi mostenitori legali.

Dreptul roman a cunoscut aceasta institutie a dezmostenirii. Astfel, in dreptul roman clasic, exheredarea fiind permisa fara limita, descendentii si ascendentii lui de cujus se puteau dezmosteni reciproc. In timpul lui Justinian, cauzele de exheredare au fost limitate; prin Novela 115 erau prevazute doar 14 cazuri in care parintii isi puteau dezmosteni copiii si doar 7 cazuri in care copiii ii puteau dezmosteni pe parinti.

In dreptul francez cutumiar, testamentul neputand conferi titlul de mostenitor, nu putea nici sa-l rapeasca, insa instantele au admis totusi exheredarea ca pe o forma de sanctiune[8].

Dreptul revolutionar a suprimat exheredarea, iar Codul lui Napoleon nu a reintrodus-o, rezultand ca testatorul nu poate rapi, prin act de vointa, drepturile mostenitorilor asupra rezervei. El poate insa sa-i dezmosteneasca cat priveste partea disponibila.

Vechiul nostru drept, Codul Calimach, inspirandu-se din dreptul roman, a prevazut o multitudine de cauze ce puteau duce la dezmostenire (de ex: neimpartasirea in biserica ortodoxa, impiedicarea prin mijloace dolosive de a face un testament, nepreocuparea parintilor de a-si ingriji copii, desfraul etc.). Testatorul avea obligatia de a mentiona expres in testament numele celui dezmostenit si motivele dezmostenirii[9].

Cauze de dezmostenire reciproca intre parinti si copii sunt prevazute si in codul Caragea, precum si in Codul lui Andronache Donici.

In legislatia actuala, oricine este indreptatit sa inlature de la mostenirea bunurilor sale pe oricare dintre rude sau pe sotul supravietuitor insa aceasta prerogativa a lui de cujus trebuie exercitata in limitele prevazute de lege.

Astfel, dreptul de dezmostenire al testatorului poate fi exercitat, cat priveste mostenitorii rezervatari, numai in limitele cotitatii disponibile, fara a se aduce nici o atingere rezervei succesorale de la care acestia nu pot fi inlaturati prin vointa testatorului. In schimb, pot fi dezmosteniti fara nici o limita mostenitorii nerezervatari: fratii, surorile si descendentii acestora, bunicii si strabunicii, unchii si matusile, verii primari, precum si fratii si surorile bunicilor.

Din punct de vedere al modului de manifestare, vointa de a dezmosteni poate fi directa sau indirecta rezultand ca testatorul isi poate manifesta dreptul de a dezmosteni prin exheredarea directa sau prin exheredarea indirecta.

Exheredarea directa este acea dispozitie prin care testatorul declara in mod expres prin testament vointa sa de a inlatura de la mostenire anumiti mostenitori legali. Ea poate fi partiala sau totala. Exheredarea este partiala cand ii vizeaza doar pe unii dintre mostenitorii legali, partea de mostenire ce s-ar fi cuvenit exheredatilor va reveni celorlalti mostenitori legali. Prin dezmostenirea unui sau mai multor mostenitori (insa nu a tuturor), testatorul a acceptat indirect sporirea partilor celorlalti mostenitori legali. Deci exheredarea directa partiala poate fi interpretata si ca o instituire directa de legatari[10].

Exheredarea directa poate fi totala atunci cand toti mostenitorii legali sunt inlaturati de la mostenire; astfel, in lipsa mostenitorilor rezervatari, succesiunea va reveni statului. Dezmostenirea totala nu poate viza si statul (art. 680 C. civ.). In cazul in care testatorul ar fi inserat in testament si o asemenea dispozitie, aceasta ar fi lovita de nulitate absoluta.

Exheredarea indirecta se realizeaza prin instituirea de catre testator a unor legate care epuizeaza intreaga sa cotitate disponibila, dezmostenindu-i astfel pe rezervatari si pe ceilalti succesori legali, sau care consuma intreaga mostenire inlaturandu-i astfel pe mostenitorii nerezervatari. In practica, o situatie speciala intervine in cazul in care testatorul a lasat un legat universal, dezmostenindu-i astfel pe toti mostenitorii legali nerezervatari iar legatul este caduc. S-a pus problema daca intr-un astfel de caz bunurile mostenirii se vor cuveni mostenitorilor legali sau statului. Rezolvarea problemei depinde de interpretarea vointei testatorului:

daca testatorul a dorit sa indeparteze neconditionat mostenitorii legali de la succesiune, atunci bunurile se vor cuveni statului;

daca testatorul s-a multumit sa prefere numai persoana instituita ca legatar universal altor mostenitori, bunurile vor reveni mostenitorilor legali.

Exheredarea indirecta se produce chiar daca legatele prin care ea se realizeaza sunt nule sau caduce.

Exheredarea sanctiune este o dispozitie de ultima vointa prin care testatorul prevede ca vor fi inlaturati de la mostenire acei mostenitori care vor ataca testamentul cu actiune in nulitate.

Aceasta dispozitie testamentara a aparut datorita dorintei testatorilor de a-i impiedica pe mostenitori sa atace prevederile testamentului, excluzandu-i de la mostenire sau reducandu-i la rezerva legala.

Exheredarea sanctiune este nula daca are ca scop sa apere dispozitiile testamentare ilicite sau imorale. Ea este valabila insa, daca are ca scop asigurarea executarii unor dispozitii testamentare care nu sunt contrare legii.

In concluzie, in dreptul nostru civil, mostenitorul rezervatar nu va putea fi niciodata exheredat, dezmostenirea este valabila numai in cazul mostenitorilor nerezervatari. In acest caz, exheredarea poate fi directa, manifestandu-se printr-o dispozitie expresa din partea testatorului sau indirecta cand testatorul dispune de bunurile sale in favoarea altor persoane.

III. EXECUTIUNEA TESTAMENTARA

Notiune

Potrivit legii, mostenitorii legali si legatarii universali au dreptul si indatorirea de a executa dispozitiile testamentare. Insa testatorul poate desemna unul sau mai multi executori testamentari, pentru a fi sigur ca ultimele sale dorinte vor fi indeplinite (art. 910 C. civ.). Executorul testamentar poate fi si un profesionalist.

Executorul testamentar este o persoana impusa de testator, prin testament, mostenitorilor legali sau legatarilor universali, "in scopul de a obtine o cat mai exacta, mai sigura si mai diligenta indeplinire a ultimelor sale vointe".

In cazul in care, printr-un testament a fost instituit un executor testamentar, este necesar ca notarul public sa-i elibereze un certificat care sa constate aceasta calitate.

Temeiul institutiei executiei testamentare isi are justificarea in faptul ca, de cele mai multe ori, mostenitorii legali, urmarindu-si interesele egoiste, sfarsesc prin a lasa neindeplinite acele dispozitii testamentare care ii prejudiciaza. Cu toate ca era necesara o astfel de institutie, totusi, parcurgand istoria, observam ca in dreptul roman ea era foarte putin cunoscuta si se limita mai mult la o supraveghere a indeplinirii unor dispozitii speciale.

De abia in veacul al XIV-lea, dreptul cutumiar francez, influentat si de biserica, a pus bazele institutiei testamentare.

Ea a fost modelata de-a lungul timpului de jurisprudenta, a fost dezvoltata in Codul lui Napoleon, de unde a fost preluata de Codul nostru (art. 910-919).

Natura juridica a executiunii testamentare

Sub aspectul naturii juridice, executiunea testamentara se prezinta ca un mandat, in care executorul testamentar este mandatarul iar testatorul mandantul. Executorul testamentar este doar mandatarul testatorului, pentru a-i aduce la indeplinire dispozitiile sale de ultima vointa; el nu este insa mandatarul mostenitorilor legali sau testamentari deoarece, daca ar fi asa, el ar putea fi oricand revocat.

Executiunea testamentara este un mandat de natura speciala, deosebit in unele privinte de un mandat de drept comun, astfel ca normele generale vor fi aplicabile doar daca nu sunt derogari.

Principalele particularitati ale executiunii testamentare sunt:

executorul testamentar este numit sau revocat de catre testator numai prin testament. In dreptul comun, mandatul poate fi oferit prin orice inscris, chiar si tacit;

atributiile executorului testamentar sunt stabilite de lege, in timp ce in dreptul comun, mandantul stabileste atributiile mandatarului;

daca a acceptat executia testamentara, executorul testamentar nu mai poate renunta la ea, spre deosebire de mandatarul obisnuit care poate oricand sa renunte la mandat;

executiunea testamentara incepe sa produca efecte de la moartea testatorului, in timp ce mandatul din dreptul comun inceteaza la moartea mandantului;

atributiile si durata mandatului ordinar sunt stabilite prin vointa partilor, pe cand atributiile si durata mandatului executorului testamentar sunt stabilite de legiuitor (de ex. pentru executorul testamentar cu sezina este de un an).

Cu toate aceste deosebiri exista si elemente comune intre mandatul obisnuit si cel al executorilor testamentari[11]:

asemenea oricarui mandatar, si executorul testamentar are dreptul sa refuze mandatul;

asemenea oricarui mandat acre este gratuit si executorul testamentar lucreaza, in principiu, gratuit;

puterile executorului testamentar sunt limitate, ca la orice mandat, asa incat, daca el moare, obligatiile sale nu trec asupra mostenitorilor sai. Cu toate acestea, testatorul va putea dispune ca executorul testamentar sa-si poata substitui o alta persoana.

Functiile si puterea executorului testamentar

Rolul executorului testamentar este acela de a veghea la executarea dispozitiilor testamentare si de a asigura realizarea lor.

Puterile executorului testamentar variaza dupa cum testatorul ita conferit sau nu sezina, adica posesiunea bunurilor mobile, in vederea executarii dispozitiilor testamentare.

a.      Executorul testamentar cu sezina

Acesta are doar un rol de supraveghere si de control al executarii dispozitiilor testamentare, fara a executa el insusi aceste dispozitii (art. 916 C. civ.).

Executorului testamentar fara sezina are urmatoarele drepturi si indatoriri:

supravegheaza si controleaza executarea corecta a dispozitiilor cuprinse in testament si in codicil;

sa ceara notarului public punerea pecetilor, daca sunt mostenitori minori, interzisi sau absenti;

sa staruie ca notarul public sa faca inventarul bunurilor succesorale in prezenta mostenitorilor prezumtivi;

sa ia toate masurile pentru conservarea bunurilor succesorale;

executorul are dreptul sa intervina in judecata pentru apararea validitatii testamentului, in caz de contestatie a executarii acestuia; el poate porni o actiune pe cale principala pentru asigurarea indeplinirii dispozitiilor testamentare (art. 916 alin. 4 C. civ.).

b.      Executorul testamentar cu sezina

Executorul testamentar cu sezina are puteri mult mai mari si un rol mai activ daca testatorul i-a conferit sezina. In acest caz, rolul executorului nu mai este limitat doar la supravegherea indeplinirii dispozitiilor testamentare ci are sarcina de a executa el insusi respectivele dispozitii.

Sezina consta in posesiunea unei parti sau a totalitatii bunurilor mobile date de testator executorului testamentar. Potrivit art. 911 C. civ., testatorul "poate sa le dea de drept in posesiune totala sau parte numai din averea sa mobila, pentru un timp care nu va trece peste un an de la moartea sa".

Sezina nu-i confera executorului testamentar o adevarata posesiune a bunurilor, deoarece el detine bunurile respective nu pentru sine, ci pentru mostenitori; executorul are mai degraba un drept de detinere a bunurilor mobile, ca un fel de sechestru, pentru a indeplini ultima vointa a testatorului.

Sezina nu este opera legii ci a vointei testatorului. De aceea, ea trebuie sa-i fie conferita expres de catre testator. Ea nu trebuie declarata in termeni sacramentali, dar din dispozitiile testamentare, trebuie sa rezulte neindoielnic intentia testatorului cu privire la aceasta.

Aceasta detinere poate avea ca obiect numai bunuri mobile (art. 911 C. civ.), corporale sau necorporale, ea nefiind posibila asupra imobilelor.

Durata sezinei este de cel mult un an de la data mortii testatorului. Acest termen poate fi scurtat fie de testator, fie de mostenitori, cand acestia din urma ofera sume indestulatoare pentru plata legatelor avand ca obiect bunuri mobile sau dovedesc ca au platit aceste legate (art. 912 C. civ.).

Daca executorului testamentar i s-a sfarsit sezina, el va putea sa-si continue sarcina, insa cu puterile limitate, fiind doar un simplu executor fara sezina.

Executorul testamentar cu sezina are atat drepturile si indatoririle celui fara sezina, cat si drepturi si indatoriri proprii:

executorul testamentar cu sezina are dreptul sa incaseze creantele mostenirii (ele fiind bunuri mobile);

poate cere vinderea bunurilor succesorale mobile, spre a-si procura sumele necesare pentru plata legatelor (art. 916 alin. 3 C. civ.);

insa principala sa misiune este aceea de a achita legatarilor particulari, legatele ce au ca obiect bunuri mobile (art. 916 alin. 3 C. civ.).

Raspunderea executorului testamentar

Ca orice mandatar, executorul testamentar raspunde pentru indeplinirea obligatiilor sale. Se are in vedere atat dolul cat si simpla greseala.

La incetarea executiunii testamentare, executorul cu sau fara sezina, este obligat fasa de mostenitori sa dea socoteala de gestiunea sa asupra bunurilor mostenirii (art. 916 alin 5 C. civ.) si sa inapoieze daca este cazul, bunurile mobile succesorale ramase. El are dreptul sa i se restituie cheltuielile facute pentru indeplinirea imputernicirii (art. 919 C. civ.) si sa fie despagubit pentru daunele pricinuite in timpul exercitarii mandatului (art. 1549 C. civ.).

In situatia in care au fost mai multi executori sezinari, ei raspund solidar de gestiunea bunurilor mobile ce li s-au incredintat. Exceptie - cazul in care testatorul le-a delimitat functiile si fiecare dintre executori s-a limitat la functiile incredintate (art. 918 C. civ.).

Cauzele de incetare a executiunii testamentare

Incetarea executiunii testamentare se produce in urmatoarele cazuri:

a.       indeplinirea tuturor dispozitiilor testamentare;

b.      prin moartea executorului testamentar (art. 917 C. civ.);

c.       prin renuntarea executorului testamentar, in cazul in care continuarea executiunii ii cauzeaza prejudicii;

d.      revocarea executorului testamentar de catre instanta de judecata, la cererea mostenitorilor, pentru abuz sau pentru incapacitate in exercitarea imputernicirii.

Incetarea executiunii testamentare nu trebuie confundata cu incetarea sezinei; daca incetarea executiunii testamentare (inaintea termenului de un an) determina si incetarea sezinei, in schimb, incetarea sezinei la termenul limita nu determina si incetarea executiunii testamentare.