CONTRACTUL DE TRANSPORT - ASPECTE GENERALE

CONTRACTUL DE TRANSPORT - ASPECTE GENERALE

Notiunea contractului de transport

Contractul de transport se poate defini ca fiind acel contract prin care un agent economic specializat (numit unitate de transport, transportator sau caraus), se obliga, in schimbul unui pret (taxa de transport sau tarif), sa transporte pana la destinatie, intr-un anumit termen, calatorii si bagajele lor, sau sa transporte, pazeasca si sa elibereze destinatarului, marfurile sau bagajele ce i-au fost incredintate in acest scop.

Din aceasta definitie rezulta ca indiferent de categoria de transport si obiectul transportului prin natura sa, 'contractul de transport este o institutie a dreptului civil caracterizata prin existenta unor raporturi patrimoniale reglementate potrivit principiului echivalentei prestatiilor'.

Potrivit codului civil, contractul de transport apare ca o locatiune de lucrari, alaturi de contractul de munca si de contractul de antrepriza, fiind reglementat in art. 1410-1490. Codul civil aplica in materia transporturilor raspunderea contractuala pentru carausi si capitanii de corabii in cazul pierderii marfurilor predate, fiind exonerati, potrivit art. 1475, Cod civil numai daca vor putea dovedi cauzarea acestor prejudicii din motive neimputabile lor, de exemplu, forta majora sau cazul fortuit.

Contractul de transport de marfuri este reglementat si prin dispozitiile Codul comercial din 1887, in art. 413-441, iar contractul de transport maritim de marfuri si calatori, in art. 557-600, sub denumirea de contract de incheiere.

Codul comercial cuprinde dispozitii referitoare la documentul de transport, dreptul autonom al destinatarului, raspunderea carausului, recunoasterea existentei simultane a doua drepturi independente asupra lucrurilor ce se transporta etc. Codul comercial face deosebirea intre transporturile efectuate de carausi organizati sub forma de intreprinderi, caz in care activitatea, de transport cade sub incidenta prevederilor Codului comercial, fiind considerata fapta de comert si cazul in care transportul nu este executat de intreprinderi, cand vor fi aplicabile dispozitiile Codului civil.

In masura in care dispozitiile Codului comercial nu sunt abrogate sau modificate, expres sau tacit, prin actele normative care reglementeaza activitatea de transport, in conditiile in care acestea se executa prin intermediul agentilor economici specializati, ele isi mentin aplicabilitatea.

Caracterul autonom al contractului de transport

Autonomia contractului de transport - ca institutie juridica - trebuie inteleasa intr-un dublu sens si anume:

a) raporturile nascute din contractul de transport sunt independente de raporturile existente intre expeditor si beneficiar, care au la baza un alt contract: de furnizare, de vanzare-cumparare etc., raporturi ce nu-i sunt opozabile carausului. Rezulta deci ca suntem in prezenta a doua contracte de sine statatoare, fiecare cu efectele ce-i sunt proprii.

b) contractul de transport reprezinta o institutie juridica cu caractere specifice, care il deosebesc de toate celelalte contracte cu continut economic sau de drept civil care au ca obiect prestari de servicii; el reprezinta pe plan juridic concretizarea unor raporturi economice de natura speciala - deplasarea obiectului transportului - ceea ce confera o figura juridica proprie, cu caractere distincte.

Contractul de transport este un contract unitar, autonom si de sine statator, in continutul caruia se imbina elemente care, in individualitatea lor, se aseamana cu elementele specifice altor contracte (de antrepriza, de locatiune de lucrari, depozit), dar care in ansamblul lor confera acestui contract o natura juridica proprie.

Trebuie subliniat faptul ca nu orice deplasare de lucruri dintr-un loc in altul formeaza obiectul unui contract de transport, ci numai atunci cand transportul se face pe baza obligatiei asumate de caraus in acest sens si pe care le-a luat in prealabil in primire la locul de incarcare si le va preda la locul de destinatie. Deci, nu vor putea fi considerate contracte de transport acelea care desi constau intr-o deplasare materiala dintr-un loc in altul a unor lucruri, aceasta nu s-a facut cu predarea prealabila a lor.

Contractul de transport se deosebeste si de contractul de expeditie, care poate fi definit ca fiind acel contract in baza caruia o persoana numita expeditionar (comisionar) se obliga fata de cealalta parte contractanta numita expeditor (comitent) ca in temeiul imputernicirii date de acesta, sa incheie cu un caraus, in nume propriu, dar pe seama expeditorului, un contract de transport de marfuri si sa efectueze toate operatiunile auxiliare expedierii marfurilor sau primirii lor la destinatie, iar expeditorul se obliga sa-i plateasca o anumita suma de bani si pretul prestatiilor auxiliare.

Raporturile juridice care se stabilesc intre partile contractului de expeditie sunt de natura juridica complexa.

In raporturile dintre expeditionar (comisionar) si expeditor (comitent) se suprapun doua contracte civile: un contract de mandat (fara prezentare), in baza caruia expeditorul (comitentul) il imputerniceste pe expeditionar (comisionar) sa incheie cu un caraus contractul de transport si un contract de prestari de servicii in baza caruia expeditionarul (comisionarul) trebuie sa execute toate operatiunile necesare transportului (preluarea marfurilor si incarcarea lor in mijloacele de transport, intocmirea formalitatilor necesare etc.).

Caracterele juridice ale contractului de transport

Contractul de transport prezinta un numar mare de varietati, care se deosebesc intre ele fie datorita specificului pe care il presupune obiectul activitatii desfasurate de caraus (transport de calatori, de marfuri, bagaje si mesagerii), fie datorita varietatii si specificitatii mijloacelor de transport folosite (feroviar, rutiere-auto sau hipo-aerian, pe apa), fie datorita particularitatilor pe care le implica transporturile internationale fata de cele interne.

Indiferent de felul sau, contractul de transport prezinta urmatoarele trasaturi esentiale:

1. Contractul de transport este un contract bilateral (sinalagmatic), deoarece chiar de la incheierea sa da nastere la obligatii reciproce si interdependente in sarcina ambelor parti contractante si anume: carausul se obliga sa transporte dintr-un loc in altul incarcatura sau o anumita persoana, iar expeditorul sau calatorul are obligatia sa plateasca pretul transportului, deci obligatiei fiecarei parti sa-i gasim cauza juridica in obligatia celeilalte.

2. Contractul de transport este un contract cu titlu oneros, deoarece fiecare parte contractanta urmareste sa obtina un folos, o contraprestatie, in schimbul obligatiei asumate. Astfel, expeditorul urmareste deplasarea marfurilor catre destinatarul desemnat de el in contract (sau calatorul sa ajunga la destinatie), iar carausul vrea sa primeasca pretul convenit (tariful de transport) ca un contraechivalent al prestatiei asumate.

3. Contractul de transport este un contract comutativ deoarece partile cunosc intinderea obligatiilor reciproce pe care si le asuma chiar din momentul incheierii contractului si pot aprecia valoarea acestor prestatii reciproce ca fiind echivalente.

Tarifele pe baza carora se stabileste pretul transportului cuvenit carausului fiind aprobate de regula prin acte normative cu caracter imperativ, sunt obligatorii pentru toti participantii la activitatea de transport, nefiind susceptibile de negociere.

c) Contractul de transport de persoane este un contract, in principiu consensual, deoarece el se incheie valabil prin simplu consimtamant al partilor dovada incheierii lui se face insa printr-un inscris (biletul sau legitimatia de calatorie).

d) Contractul de transport de marfuri, cu exceptia celui maritim, are un caracter real, deoarece pentru incheierea sa valabila, consimtamantul partilor trebuie sa fie materializat in predarea efectiva a marfurilor care urmeaza sa fie transportate de catre caraus.

e) Contractul de transport de marfuri incheiat intre agentii economici este un contract cu continut economic.

Incheierea contractului de transport ( partile contractului )

In transportul de persoane contractul se incheie si executa intre caraus sau transportator si calator sau pasager. In cazul bunurilor, incheierea contractului are loc intre expeditor si caraus.

Fata de aceste parti de baza ale contractului de transport se adauga, dar numai in calitate de parte, destinatarul, care e un tert fata de contract, ce dobandeste drepturi si obligatii direct din contractul de transport.

Partile contractului

Carausul- este principalul subiect al contractului care se angajeaza sa efectueze deplasarea de persoane sau bunuri printr-o activitate organizata si obisnuita de transport, pt care e autorizat in baza unei licente de transport si care are calitatea de comerciant.

In cazul transportului persoana juridica, trebuie sa respecte principiul specialitatii capacitatii de folosinta.

Nu au calitate de carausi mandatarii sau comisionarii de transport ( expeditionarii)

Expeditorul- reprezinta cocontractantul carausului care se mai numeste si clinent, incarcator sau predator.

Expeditorul este proprietarul marfii vandute, iar transferul dreptului de proprietate asupra marfii vandute se realizeaza de regula la predarea marfii catre caraus in vederea transportului.

In practica se intalnesc urmatoarele situatii:

Cand expeditorul incheie contractul prin comisionar sau mandatar. Expeditorul trebuie sa precizeze persoana- destinatarul caruia urmeaza sa-I fie predata marfa.

Expeditorul isi poate rezerva dreptul de a fi destinatarul marfii.

Expeditorul poate schimba destinatarul, modificand unilateral contractul de transport.

Contractul de transport genereaza raporturi juridice trilaterale avandu-l in vedere si pe destinatarul care primeste marfa.

Calatorul- e cocontractantul carausului in contractul de transport de persoane. El e un necomerciant, dar pt faptul ca una din parti ( carausul )e comerciant, contractul se incheia in cadrul contractelor mixte.

Pozitia destinatarului in contractul de transport

Contractul de transport se incheie intre intreprinzatorul de transport (carausul) si expeditor, care apar in mod obisnuit ca subiecte ale contractului.

In cazul in care transportul de bunuri se face in folosul unei alte persoane decat aceea a expeditorului, atunci destinatarul, desi nu este parte in contract, dobandeste anumite drepturi din contractul respectiv, motiv pentru care problema clarificarii juridice a drepturilor destinatarului a dat loc la ample discutii, in literatura de specialitate emitandu-se mai multe opinii.

Astfel, in dreptul roman, carausul a fost considerat ca un 'negutiorum gestor' al destinatarului, ceea ce contravine situatiei reale, deoarece executarea transportului este urmare a initiativei expeditorului si nu a carausului si pentru ca, obisnuit, marfa ce se transporta initial apartine expeditorului si nu destinatarului.

Potrivit altei opinii, drepturile care izvorasc din contractul de transport trec de la expeditor la destinatar (prin cesiune) pe baza unei oferte prezumate de cesiune facuta de expeditor destinatarului, in momentul sosirii marfii si prin intermediul carausului.

Dupa o alta opinie criticabila din literatura de specialitate, datorita faptului ca destinatarul dobandeste un drept propriu fata de caraus, drept izvorat din contractul incheiat de caraus cu expeditorul, se considera ca drepturile destinatarului sunt identice cu cele ale tertului beneficiar din stipulatiunea pentru altul.

Dar acestea sunt doua situatii distincte, deosebirile dintre ele constand in urmatoarele:

a) in cazul stipulatiei pentru altul, tertul beneficiar dobandeste drepturile sale din momentul incheierii contractului de transport, destinatarul dobandeste dreptul la eliberarea marfii numai din momentul cand marfa a ajuns la destinatie si este pusa la dispozitia sa, moment pana la care expeditorul are dreptul, de a dispune de marfa;

b) tertul beneficiar in cadrul stipulatiei pentru altul, poate deveni numai titular de drepturi, deoarece nu poate fi obligat printr-un act de vointa apartinand altcuiva, pe cand destinatarul dintr-un contract de transport poate avea atat drepturi cat si obligatii, ca de exemplu, de a achita tariful de transport si alte cheltuieli de transport, prin aceasta el se asociaza sau adera la contractul de transport (care initial s-a incheiat intre expeditor si caraus), adica il accepta;

c) de asemenea, in practica, adesea, in baza aceluiasi contract de transport, carausul este actionat concomitent de expeditor si de destinatar. Acest lucru contravine teoriei stipulatiei catre altul, conform careia, din momemntul aderarii destinatarului la contractul de transport, expeditorul nu ar mai avea, in principiu, dreptul de a actiona pe caraus, deoarece prin primirea scrisorii de trasura si a marfii de catre destinatar, acesta s-ar substitui expeditorului in ceea ce priveste valorificarea oricarui drept derivand din contractul de transport.

Tinand seama de aceste deosebiri, in literatura de specialitate s-a ajuns la concluzia ca 'ideea stipulatiei pentru altul nu poate explica, pe deplin, pozitia destinatarului in contractul de transport, pozitia suigeneris, care nu poate fi incadrata in principiile aplicabile stipulatiei, desi din alte puncte de vedere se aseamana cu acesta, contractul de transport este o stipulatie pentru altul cu unele particularitati'.

Datorita faptului ca legislatia in vigoare atribuie un rol activ tuturor partilor din contractul de transport inclusiv destinatarului, in literatura de specialitate s-a aratat ca ar fi necesara sa se reexamineze pozitia destinatarului in contractul de transport pentru a se vedea in ce masura caracterul de contract bipartit mai corespunde in prezent si daca n-ar trebui sa se adopte un nou punct de vedere, potrivit caruia acest contract este un contract tripartit, ceea ce ar corespunde mult mai bine dintr-un asemenea contract sa aiba un rol activ.

Acceptarea (aderarea la contract) a destinatarului nu are efect constitutiv de drepturi, deoarece acestea s-au nascut chiar din momentul incheierii contractului de transport de catre expeditor si deci, prin ea, destinatarul isi consolideaza numai aceste drepturi stipulate in favoarea sa.

Legitimatia de transport

Ex.:- biletele de tren- titluri la purtator improprii, au caracter concret (cauzal) fiind netransmisibile, emise pe o durata scurta.

Legislatia consacra forma scrisa in cazul contractului de transport, forma care este ca o cerinta atat ad validitatem cat si ad probationem.

Contractul de transport cuprinde si unele clauze speciale fara de care contractul ar fi nul, cum ar fi: data, identitatea partilor si a destinatarului, a marfurilor transportate, obligatiile partilor, semnaturile.

Lipsa unor inscrisuri dezavantajeaza expeditorul.

Documentele de transport au si functia de mijloc de proba care dovedeste:

a)      existenta contractului de transport

ex.: factura eliberata pt livrarea marfii nu atesta prin ea insasi existenta contractului de transport

b)      Dovada obligatiilor asumate de caraus

c)      Preluarea marfii in posesia si custodia carausului

In cazul marfurilor calitatea de titular revine initial expeditorului, dar ulterior aceasta trece asupra destinatarului cand documentul ajunge in posesia acestuia; destinatarul ajuns in posesia documentului poate cere carausului eliberarea marfurilor daca expeditorul nu a emis un alt ordin.

Efectele contractului de transport de marfuri ( pers.)

Efectele oricarui contract constau in drepturile si obligatiile partilor ce rezulta din contractul respectiv.

Executarea transportului in baza contractului se realizeaza in 4 faze:

prercontractuala- consta in derularea propriu-zisa a contractului care e precedata de anumite obligatii ale carausului si expeditorului

drepturile si obligatiile partilor se repartizeaza in functie de 3 etape in derularea contractului:

a)      la punctul de pornire

b)      de-a lungul itinerariului de deplasare a marfii

c)      la destinatie

din contractul de transport de marfuri pot rezulta drepturi si obligatii fata de un tert- destinatarul

expeditorul si in situatii speciale, destinatarul, au dreptul de a modifica unilateral contractul de transport

In faza precontractuala expeditorul are obligatia de a pregati conditiile materiale si juridice ale deplasarii marfii": sa aleaga mijlocul de transport, sa    colaboreze la intocmirea dreptului de transport

Aceste activitati pot fi executate direct sau prin intermediul unui mandatar sau comisionar.

Tot aici, carausul e obligat sa accepte transportul, poate refuza doar in situatii exceptionale.

Riscul insolvabilitatii clientului nu-l scuteste pe caraus de obligatia de a accepta transportul pt ca carausul e intr-o stare permanenta de a contracta, iar refuzul nejustificat al carausului poate ii atrage raspunderea juridica sub toate aspectele ei.