Asemanari privind latura obiectiva a infractiunii

Asemanari privind latura obiectiva a infractiunii

1. Pluralitatea si unitatea de fapte materiale. Criteriul pluralitatii de fapte penale constituie un element de asemanare numai între concurs si infractiunea continuata. E drept ca si infractiunea unica presupune, uneori, o succesiune de fapte în timp. De altfel orice activitate umana presupune o curgere a timpului, motiv pentru care, din acest punct de vedere, si infractiunea unica presupune o pluralitate de actiuni, ca de exemplu, cel care intra într-o încapere pentru a fura mai multe bunuri va efectua o serie de acte succesive de luare a bunurilor. Însa, datorita intervalelor foarte scurte de timp, unirea acestora în mod natural, producerea unui rezultat unic ce se consuma instantaneu, fara sa se prelungeasca în timp, unitatea de rezolutie, fapta ramâne unitara chiar sub aspect obiectiv.[1] Din aceasta cauza unitatea faptei materiale a infractiunii unice este un element de deosebire fata de concursul de infractiuni si infractiunea continuata.

Din definitiile legale prevazute de art. 33 si 41 alin. 2 C. pen. rezulta ca atât concursul de infractiuni cât si infractiunea continuata se realizeaza printr-o pluralitate de fapte penale care, în cazul concursului de infractiuni, sunt sanctionate ca fapte distincte, iar în cazul infractiunii continuate ele sunt incluse, din vointa legiuitorului, în continutul eceleiasi infractiuni însa, în mod obiectiv, ele ar putea fi privite si ca infractiuni unice. De altfel doctrina este unanima în ceea ce priveste pluralitatea de actiuni materiale ca o conditie de existenta a celor doua institutii juridice.[2]

În ceea ce priveste natura acestor actiuni, ele pot fi de aceeasi natura pentru faptele concurente, determinând concursul omogen, sau de natura diferita, determinând concursul eterogen. Acest lucru este posibil si la infractiunea continuata dar, având în vedere cerinta legala ca fiecare actiune, privita izolat, sa îndeplineasca conditiile aceleiasi infractiuni, ipoteza este întâlnita doar atunci când continutul unei infractiuni prezinta modalitati alternative de realizare.

Cu toate ca fapta materiala unica a infractiunii simple este criteriu de diferentiere fata de concursul de infractiuni si infractiunea continuata, totusi exista o situatie de asemanare între infractiunea unica si faptele concurente, asa-zisa unitate naturala colectiva. Ipoteza presupune comiterea mai multor acte omogene, identice, si cvasiconcomitente cu aceeasi ocazie, în aceleasi împrejurari, si care sunt reunite în mod natural.[3] De exemplu, s-a considerat ca exista infractiunea unica de omor în caz de lovire cu intensitate a victimei cu pumnii si picioarele în torace si cap, care a avut drept urmare fracturi costale, rupturi pulmonare si hematom, leziuni care au dus la deces.[4] Daca actele savârsite în aceste conditii, prin rezultatele produse, caracterizeaza o pluralitate de infractiuni, nu se va mai putea retine o infractiune unica, ci un concurs real de infractiuni, atunci când faptele, în concret, se pot autonomiza în raport cu rezultatele produse, stabilindu-se ca unele dintre ele au produs un anumit rezultat, caracteristic unei anumite infractiuni, iar altele au produs un alt rezultat, caracteristic altei infractiuni, ori un concurs ideal de infractiuni, atunci când actele nu se pot disocia, ele producând simultan doua rezultate distincte, caracteristice a doua infractiuni diferite.[5]

2. Modalitati alternative de realizare. Se impun câteva precizari legate de semnificatia notiunii 'continuturi alternative'. Asa cum s-a remarcat în doctrina[6] trebuie facuta distinctie între infractiuni cu modalitati alternative de realizare a laturii obiective si infractiuni cu continuturi alternative propriu-zise.

În prima categorie se regasesc infractiunile care au doua sau mai multe modalitati alternative de comitere sau chiar urmari alternative. Prin urmari alternative se întelege nu doar urmarile prevazute la acelasi paragraf al normei de incriminare, ci si cele ce se gasesc în alte paragrafe ale aceluiasi articol sau chiar în articole diferite, daca ele sunt prevazute alternativ.[7] Se pune problema daca savârsirea mai multor modalitati constituie tot atâtea infractiuni. Solutia este data de doua criterii – unitatea incriminarii si echivalenta juridica a diferitelor continuturi[8]. Din acest punct de vedere se poate afirma ca toate modalitatile fac parte din ansamblul unei activitati infractionale unice si ca ele nu genereaza o pluralitate de infractiuni. Asa, de pilda, s-a decis în practica judiciara ca exista o singura infractiune de violare de domiciliu, si nu un concurs de infractiuni, atunci când inculpatul a patruns fortat în locuinta victimei, iar apoi a refuzat sa o paraseasca desi acest lucru i-a fost cerut explicit.[9]

Pentru ca actele apartinand modalitatilor alternative sa se poata integra într-o unitate naturala de infractiune este necesar ca ele sa fie savârsite cu aceeasi ocazie. Dar exista situatii când scurgerea unui interval de timp între faptele delictuale nu afecteaza unitatea infractiunii. O asemenea situatie exista atunci când continuturile alternative reprezinta trepte succesive, forme distincte, dar legate între ele, de realizare a unui iter criminis, sau atunci când modalitatile alternative sunt prevazute sub forma unor rezultate diferite pe care le produce aceeasi actiune, dar la diferite intervale de timp.[10] Problema se pune în mod similar si pentru infractiunea continuata, cu conditia sa existe o rezolutie unica.[11]

Unitatea infractiunii nu este afectata nici atunci când unele fapte sunt realizate în forma tip, iar altele în forma calificata deoarece, pe de o parte, forma calificata absoarbe forma de baza a infractiunii, iar, pe de alta parte, pluralitatea de acte se integreaza în actiunea unica a aceluiasi tip de infractiune, vizând acelasi obiect juridic, motive pentru care se mentine unitatea infractionala.[12]

În cea de a doua categorie se gasesc infractiunile care, sub aceeasi denumire, regrupeaza continuturi distincte, specifice unei infractiuni distincte, fiecare dintre acestea sau numai unele dintre ele putându-se realiza prin modalitati alternative sau avea urmari alternative.[13] Un exemplu în acest sens îl reprezinta infractiunea de înselaciune – art. 215 C. pen. care, în alineatele 1, 3 si 4 consacra, de fapt, trei infractiuni distincte: inducerea în eroare a unei persoane (alin. 1); inducerea sau mentinerea în eroare a unei persoane cu ocazia încheierii sau executarii unui contract (alin. 3); emiterea unui bilet de cec fara acoperire, retragerea proviziei dupa emitere sau interzicerea trasului de a plati (alin. 4). Un alt exemplu este oferit de infractiunea de nerespectare a hotarârilor judecatoresti – art. 271, care contine patru infractiuni individuale: împotrivirea la executarea unei hotarâri judecatoresti (alin. 1); împiedicarea unei persoane de a folosi o locuinta detinuta în baza unei astfel de hotarâri (alin. 2); sustragerea de la executarea masurilor de siguranta (alin. 4); neexecutarea, cu rea-credinta, a pedepselor complementare de catre persoana juridica (alin. 5).

Spre deosebire de cazul anterior, aceste infractiuni, având continuturi distincte în forma de baza, iar uneori si limite de pedeapsa distincte, nu se pot integra în structura unei unitati naturale sau legale de infractiune. Prin urmare, în cazul comiterii mai multora dintre aceste modalitati alternative, va exista un concurs de infractiuni, iar nu o infractiune unica sau continuata.[14]

3. Caracterul penal al faptelor materiale. Faptele concurente si cele continuate pot sau nu sa prezinte caracter penal fiecare în parte. Pentru a se putea retine un concurs de infractiuni sau o infractiune continuata trebuie sa existe cel putin doua fapte materiale cu caracter penal.[15] Daca faptuitorul a savârsit mai multe fapte, din care se poate retine doar una ca având caracter penal, deci doar una constituind infractiune, el va raspunde pentru un delict unic, chiar daca, în mod obiectiv, a comis mai multe acte materiale.

În sfârsit, mai trebuie mentionat ca exista trei categorii de cauze care ar putea împiedica realizarea unui concurs de infractiuni sau a unei infractiuni continuate: aplicarea art. 18¹ C. pen., respectiv lipsa gradului de pericol social al faptei, chiar daca ea întruneste celelalte conditii ale unei infractiuni; aplicarea cauzelor care înlatura caracterul penal al faptei[16] sau care înlatura raspunderea penala[17]. La acestea se mai adauga situatiile prevazute în Codul de procedura penala, la articolul 10.[18] Aceleasi efecte le produce interventia unor cauze generale de nepedepsire (de exemplu, desistarea sau împiedicarea producerii rezultatului – art. 22 C. pen., împiedicarea savârsirii faptei – art. 30 C. pen.) sau a unor cauze speciale (de exemplu, retragerea marturiei mincinoase – art. 260 alin. 2 C. pen.)[19].

O asemenea problema nu se pune si în situatia infractiunii simple, întrucât ea presupune un singur act material. Lipsa caracterului penal al acestuia ar atrage lipsa infractiunii si, deci, imposibilitatea de a aplica legea penala si de a angaja raspunderea penala.

4. Intervalul de timp dintre faptele materiale. Criteriul vizeaza doar faptele concurente si cele continuate, pentru infractiunea unica fiind element de diferentiere. Actele de executare din structura laturii obiective a fiecarei fapte concurente si continuate trebuie sa fie comise de subiectul activ la diferite intervale de timp.[20] Ratiunile acestei conditii sunt diferite.

Pentru concurs intervalul de timp are rolul de a dezvalui existenta unei pluralitati de rezolutii. Daca faptele ar fi savârsite într-o succesiune prea apripiata nu s-ar mai putea constata existenta mai multor hotarâri infractionale, ceea ce ar transforma concursul de infractiuni într-o unitate naturala sau legala de infractiune. E posibila, totusi, savârsirea simultana a faptelor fara a se înlatura concursul de infractiuni. Este cazul concursului ideal reglementat de art. 33 lit. b C. pen. Simultaneitatea se poate realiza si în cazul în care una din infractiunile concurente este continua (de exemplu, autorul unei sechestrari de persoane loveste pe o alta, care venise sa elibereze victima), sau chiar în cazul comiterii unor infractiuni instantanee (de exemplu, cineva loveste si insulta în acelasi timp).[21]

Dimpotriva, pentru infractiunea continuata intervalul de timp este necesar pentru existenta rezolutiei unice. Intervalele de timp prea mari fac sa fie greu de conceput o singura hotarâre infractionala, ipoteza în care se va retine un concurs de infractiuni, iar nu o infractiune continuata. Astfel, s-a considerat ca furtul a doua autoturisme la un interval de aprope un an reprezinta concurs de infractiuni, deoarece este greu de presupus unitatea de rezolutie.[22] În sens contrar, aceasta conditie este necesara pentru a deosebi infractiunea continuata de infractiunea simpla, în al carei element material sunt absorbite în chip natural doua sau mai multe acte sau actiuni, care sunt savârsite în aceeasi împrejurare, cu aceeasi ocazie (de exemplu, uciderea prin mai multe lovituri, sau furtul mai multor bunuri care a presupus acte repetate de sustragere si transport cu aceeasi ocazie).[23]