Cauzele de exonerare de raspundere a parintilor

CAUZELE DE EXONERARE DE RASPUNDERE A PARINTILOR

Pentru exonerarea de raspundere a parintilor pot fi invocate doua categorii de cauze, si anume: a) cauzele care inlatura raspunderea minorului pentru propria sa fapta; b) cauzele specifice de inlaturare a prezumtiilor de raspundere a parintilor.

1. Cauzele care inlatura raspunderea minorului

Prin cauze care exclud existenta raspunderii civile intelegem acele situatii sau imprejurari in prezenta carora nu sunt intrunite una sau mai multe conditii prevazute imperativ de lege pentru nasterea obligatiei de reparare in sarcina unei persoane.

Raspunderea parintilor pentru faptele ilicite savarsite de copiii lor minori, fiind o raspundere pentru fapta altuia, ea nu poate sa existe in cazul in care lipseste una din conditiile generale ale raspunderii in raporturile dintre copilul minor si victima. Cu alte cuvinte, orice cauza care inlatura raspunderea minorului pentru propria fapta, exonereaza implicit de raspundere pe parinti.

Singura rezerva este cea privind lipsa de vinovatie a minorului derivata din lipsa sa de discernamant: parintii sunt raspunzatori pentru faptele ilicite savarsite de copiiii lor minori lipsiti de discernamant. (1)

In rest, in stabilirea raspunderii vor trebui sa fie luate in considerare, bineinteles cu aplicare la cazul minorului, atat cauzele care inlatura caracterul ilicit al faptei - legitima aparare, stare de necesitate, indeplinirea unei activitati - impuse ori permise de lege, consimtamantul victimei - cat si cauzele care inlatura caracterul vinovat al faptei (2), cum sunt fapta victimei insesi, fapta unui tert pentru care autorul prejudiciului nu este tinut a raspunde, cazul fortuit si forta majora.

2. Inlaturarea prezumtiilor privind raspunderea parintilor

Articolul 1000 aliniatul 2 Codul civil intemeiaza raspunderea parintilor pe o tripla prezumtie: neindeplinirea indatoririlor parintesti; existenta raporturilor de cauzalitate intre aceasta neindeplinire si savarsirea de catre minor a faptei ilicite cauzatoare de prejudicii; prezumtia vinei sau culpei parintilor in neindeplinirea sau indeplinirea necorespunzatoare a indatoririlor parintesti.

Declansarea acestor prezumtii, decurge din dovedirea de catre victima a faptei ilicite savarsite de minor si a raportului de cauzalitate dintre aceasta fapta ilicita si prejudiciu.

Potrivit articolului 1000 aliniatul 5 Codul civil, parintii sunt aparati de raspundere "daca probeaza ca n-au putut impiedica faptul prejudiciabil".

Avand in vedere acest text legal, rezulta ca prezumtiile instituite prin articolul 1000 aliniatul 2 Codul civil sunt prezumtii legale relative, putand fi deci, inlaturate prin proba contrarie

Parintii au dreptul de a administra orice mijloc de proba pentru a dovedi ca "n-au putut impiedica faptul prejudiciabil."

Obiectul acestei probe trebuie sa-l constituie faptul ca parintii si-au indeplinit in mod ireprosabil indatoririle care le reveneau, deci nu se poate retine un raport de cauzalitate intre fapta lor - ca parintii ce nu si-au indeplinit datoria fata de copil - si fapta ilicita cauzatoare de prejudiciu comisa de minor.

Dovada parintilor este mai dificila ori mai putin dificila, in raport de ideea privind fundamentul raspunderii parintilor.

Daca se porneste de la premisa ca fapta parintilor a constat in exercitarea necorespunzatoare a supravegherii minorului, atunci dovada pozitiva ca au executat aceasta supraveghere, insa nu au putut impiedica comiterea de catre minor a faptei ilicite, va fi suficienta spre a duce la exonerarea de raspundere a parintilor.

Aceasta conceptie se regaseste in numeroase hotarari judecatoresti, insa indatoririrea de supraveghere ce revine parintilor este apreciata cu tot mai mare exigenta.

In decizia de indrumare numarul 6/1973 a Plenului Tribunalului Suprem se mentioneaza ca parintii au o obligatie "de supraveghere permanenta, preocupandu-se in acest scop ca minorul sa se afle tot timpul la domiciliul lor." Nu pot insa fi "facuti raspunzatori parintii.daca se va dovedi ca, desi si-au indeplinit in mod corespunzator obligatia de supraveghere, totusi nu au putut impiedica savarsirea infractiunii." (13)

Tot in cadrul acestei conceptii, intr-o decizie a Tribunalului Suprem s-a retinut ca simpla dificultate in exercitarea supravegherii, sau exercitarea ei in mod ineficient nu inlatura raspunderea parintilor. Daca s-ar proceda altfel "ar insemna ca faptele prejudiciabile comise de copiii minori in timp ce parintii sunt ocupati si nu ii au efectiv in supraveghere, sa nu duca la nici o consecinta sub raportul raspunderii parintilor, ceea ce este contrar textului, care cere conditia ca acestia sa probeze ca nu au putut impiedica faptul prejudiciabil. (4)

Intr-o alta decizie civila s-a aratat ca "prezumtia legala de culpa. poate fi rasturnata numai prin dovada imposibilitatii materiale de a exercita supravegherea lor, iar nu prin invocarea unei simple dificultati, cum ar fi imprejurarea ca fapta ilicita.s-a produs in timpul cat parintii - ambii incadrati in munca - se aflau la serviciu." (5)

Inlaturarea prezumtiei de culpa este insa o sarcina foarte grea pentru parinti, mai ales incepand cu anii 1976-1977 cand practica judiciara a inclus printre faptele pentru care ei sunt presupusi culpabili si lipsa de educatie sau carentele in educatia si cresterea copilului minor.

Parintii sunt tinuti sa dovedeasca, pentru a nu raspunde, ca intre indatoririle lor, adica modul in care le-au indeplinit si fapta copilului minor, nu exista nici o legatura cauzala, iar fapta copilului minor se datoreaza unei cauze straine.

Pentru a inlatura prezumtia de vinovatie in modul in care si-au indeplinit indatoririle, parintii ar putea invoca, de exemplu, lipsa lor de discernamant, lipsa cu un anumit caracter de durata, de natura a inlatura vinovatia pentru neindeplinirea ori indeplinirea necorespunzatoare a acestor indatoriri.

In literatura de specialitate se considera ca punerea sub interdictie judecatoreasca a parintilor, pentru alienatie sau debilitate mintala, constituie si in materia raspunderii delictuale, chiar daca nu o prezumtie legala de lipsa a capacitatii, cel putin o prezumtie judecatoreasca de lipsa de discernamant, de natura a duce la exonerarea de raspundere a lor pentru fapta ilicita savarsita de copilul minor. (6)

Note bibliografice

1. Constantin Statescu - "Raspunderea civila delictuala pentru fapta altei persoane", Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti 1984, pagina 61.

2. A se vedea C.Statescu, opera citata, pagina 61, iar cu privire la cauzele care inlatura caracterul ilicit al faptei si vinovatia autorului, paginile 183-188, 213-214.

3. Plenul Tribunalului Suprem, decizia de indrumare numarul 6/1973 in: Culegerea de decizii pe anul 1973, pagina 51.

4. Tribunalul Suprem, col. civil, decizia numarul 296 din 27 martie 1962, in: Culegerea de decizii pe anul 1962, pagina 148.

Tribunalul judetean Timis, decizia civila numarul 104 din 25 ianuarie 1980, in: Revista Romana de Drept numarul 8/1980, pagina 59.

6. A se vedea Constantin Statescu, opera citata, pagina 63.