CLASIFICAREA OBLIGATIILOR

1. Notiune

Obligatiile civile sunt numeroase si variate. Este ceea ce a condus cu necesitate la anumite delimitari si diviziuni, la anumite clasificari, dintre care unele rezulta din lege, iar altele au fost formulate in doctrina juridica.

Clasificarile obligatiilor sunt de natura a contribui la cunoasterea si aprofundarea importantei institutii a obligatiilor, la sesizarea asemanarilor si deosebirilor de structura si de regim juridic ce exista intre diferitele categorii de obligatii civile.

2. Criterii de clasificare a obligatiilor

Obligatiile civile se pot clasifica dupa mai multe criterii: dupa criteriul izvoarelor, criteriul subiectilor, criteriul obiectului, criteriul modalitatilor si criteriul sanctiunii obligatiilor. Dupa aceste criterii infatisam clasificarile indeobste intalnite in doctrina juridica, precum si unele clasificari noi.

Clasificarea obligatiilor dupa izvoarele lor

Potrivit clasificarii dupa izvoarele lor, pe care le retinem in cele ce urmeaza, obligatiile sunt: obligatii contractuale, cvasicontractuale, delictuale si cvasidelictuale; obligatii contractuale, cvasicontractuale, delictuale si cvasidelictuale si legale; obligatii izvorate din acte juridice, din fapte juridice licite si ilicite.

1. Obligatii contractuale, cvasicontractuale, delictuale si cvasidelictuale

Urmand diviziunile Codului civil francez din 1804, Codului civil roman din 1865 a reglementat izvoarele obligatiilor sub denumirile de contracte sau conventii, cvasicontracte, delicte si cvasidelicte (art. 942-1003).

De aici si clasificarea cvadripartita a obligatiilor in: obligatii contractuale adica cele rezultate din contracte, care sunt acte juridice bilaterale sau multilaterale incheiate in scopul de a crea, a modifica, sau a stinge raporturi juridice de obligatii: obligatii cvasicontractuale adica cele rezultate din fapte licite, voluntare si unilaterale, ca gestiunea de afaceri si plata nedatorata; obligatii delictuale, adica cele rezultate din fapte ilicite cauzatoare de prejudicii savarsite cu intentie, din culpa intentionala; si obligatii cvasidelictuale, adica cele rezultate din fapte ilicite cauzatoare de prejudicii savarsite fara intentie, din culpa neintentionata.

Aceasta clasificare a obligatiilor preluata neinspirat din Institutele lui Iustinian, a fost pe drept cuvant criticata, mai ales datorita urmatoarelor deficiente:

a) clasificarea este incompleta, deoarece ea nu cuprinde actul juridic unilateral si imbogatirea fara temei legitim, care sunt de asemenea izvoare distincte de obligatii;

b) denumirea de cvasicontract este inexacta, intrucat desi ea pare a evoca o apropiere de contract (a carui specific este acordul de vointe), in realitate, asa-numitele cvasicontracte, gestiunea de afaceri si plata nedatorata, sunt manifestari unilaterale de vointa;

c) notiunea de cvasidelict este inutila, intrucat (spre deosebire de dreptul penal, in care se face distinctie dupa cum fapta care prezinta pericol social s-a savarsit cu intentie sau din culpa), in dreptul civil, autorul faptei ilicite este tinut la repararea integrala a prejudiciului cauzat fara a deosebi dupa cum fapta a fost savarsita cu intentie sau fara intentie, adica din neglijenta sau imprudenta; in alte cuvinte, raspunderea civila pentru fapta ilicita este angajata fara a deosebi dupa cum raspunderea este delictuala sau cvasidelictuala.

Aceste deficiente au condus doctrina juridica la numeroase sugestii de clasificare mai stiintifica a izvoarelor obligatiilor.

2.Obligatii contractuale, cvasicontractuale, delictuale si cvasidelictuale si legale

Impartasind clasificarea izvoarelor in contracte, cvasicontracte, delicte si cvasidelicte, unii autori adauga la acestea si legea, ca izvor distinct de obligatii

Adaugarea legii ca izvor de obligatii s-a motivat prin aceea ca, spre deosebire de obligatiile izvorate din contracte, cvasicontracte, delicte si cvasidelicte, care iau nastere prin fapta omului licita sau ilicita, obligatii la care legea nu face decat sa le recunoasca existenta si forta lor obligatorie, sunt si obligatii care se nasc din lege, fara interventia faptei omului. Asemenea obligatii legale sunt considerate, de exemplu, obligatiile ce incumba proprietarilor de imobile din raporturile de vecinatate.

Aceasta clasificare a obligatiilor comporta obiectii temeinice.

Observam ca obligatiile legale la care se face referire nu se incadreaza in notiunea obligatiilor civile care formeaza institutia juridica a obligatiilor si care presupun raporturi juridice la care partile au calitatile corelative de creditor si debitor (in exemplul dat, obligatiile pe care legea le prevede corespund institutiei proprietatii si nicidecum institutiei obligatiilor; sunt obligatii impuse de lege proprietarilor invecinati in vederea promovarii intre ei de relatii normale de vecinatate).

Legea nu este nici izvor propriu-zis de obligatii si nici un izvor distinct de celelalte izvoare de obligatii, ci ea este suportul normativ al tuturor izvoarelor obligatiilor, intrucat, spre a fi valabile, toate obligatiile trebuie sa ia nastere in conformitate cu legea.

3.Obligatii contractuale si legale

Dupa unii autori, izvoarele obligatiilor se reduc la contract si lege, ceea ce s-a motivat prin aceea ca nimeni nu poate fi obligat juridiceste decat daca el vrea sau daca legea dispune astfel; ca deci, nimeni nu poate deveni debitor intr-un raport juridic de obligatie decat prin vointa sa, exprimata in contract, sau prin vointa legiuitorului, exprimata in dispozitiile legale care prevad faptele ce pot da nastere la obligatii civile.

Prin obligatii legale se inteleg cele nascute din alte izvoare prevazute de lege decat contractele si anume din prevederile legii, adica sunt obligatii legale preexistente.

Clasificarea obligatiilor in contractuale si legale a provocat obiectii care au dus la izolarea sa doctrinara.

In realitate, tot legea este aceea care recunoaste si contractului calitatea de izvor de drept; ca deci, obligatiile contractuale sunt si ele legale.

4.Obligatii contractuale si extracontractuale

Unii autori impart obligatiile in contractuale si extracontractuale. Terminologic, aceasta clasificare a obligatiilor se deosebeste de cea precedenta numai prin aceea ca obligatiile legale sunt numite extracontractuale.

Clasificarea obligatiilor in contractuale si extracontractuale este mult prea simpla pentru a putea semnala deosebirile de regim juridic ce exista in multitudinea obligatiilor extracontractuale.

5.Obligatii izvorate din acte juridice si din fapte juridice

In doctrina juridica mai recenta, romaneasca si straina, marea majoritate a autorilor adopta clasificarea obligatiilor in obligatii izvorate din fapte juridice si obligatii izvorate din acte juridice; iar in cadrul fiecareia dintre aceste categorii se fac subclasificari care difera adesea de la un autor la altul.

In literatura romana de drept civil s-a sugerat ca: obligatiile izvorate din acte juridice sa fie grupate dupa cum ele rezulta din contracte, din acte administrative sau din acte juridice unilaterale; iar obligatiile izvorate din fapte juridice sa fie grupate dupa cum ele rezulta din fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, in imbogatirea fara just temei, din gerarea de catre o persoana a intereselor altei persoane sau din plata unei prestatii nedatorate.

Clasificarea bipartita a obligatiilor dupa cum ele izvorasc din acte juridice sau din fapte juridice are calitatea evidenta de a corespunde generalizarilor ce se fac la nivelul sistemului de drept, conform carora, toate raporturile juridice, apartinatoare tuturor ramurilor de drept, se nasc fie din acte juridice, fie din fapte juridice.

Clasificarea obligatiilor dupa subiectii lor

Obligatii simple si complexe

Din punct de vedere al subiectilor, raportul juridic de obligatie poate fii simplu, ceea ce de regula este cazul, sau complex.

Raportul de obligatie este simplu cand are un singur creditor si un singur debitor si este complex sau plural cand are fie mai multi creditori si un singur debitor, fie mai multi debitori si un singur creditor, fie deopotriva mai multi creditori si mai multi debitori.

De aceea si obligatiile se clasifica, din punctul de vedere al subiectilor, in obligatii simple si obligatii complexe sau plurale.

Categorii de obligatii complexe

Din punctul de vedere al subiectilor, obligatiile complexe se pot infatisa in categoriile urmatoare: obligatii divizibile si indivizibile; obligatii solidare si in solidum; si obligatii principale si accesorii.

Obligatii divizibile si indivizibile

La obligatiile simple, care au un singur creditor si un singur debitor, delimitarea in obligatii divizibile si indivizibile nu prezinta interes, intrucat, potrivit legii, acestea trebuie executate, chiar daca prin obiectul lor sunt divizibile, ca si cum ar fi indivizibile. Dimpotriva, la obligatiile complexe, delimitarea in obligatii divizibile si indivizibile prezinta interes, intrucat ne arata, de la caz la caz, daca aceste obligatii se divid sau nu se divid intre creditori si intre debitori.

Clasificarea obligatiilor in divizibile si indivizibile, intalnita doar la cativa autori, o privim in cele ce urmeaza ca generala, in sensul ca ea cuprinde toate obligatiile complexe din punctul de vedere al subiectilor, intrucat, in realitate, toate acestea sunt ori divizibile ori indivizibile (ceea ce inseamna ca in categoria obligatiilor indivizibile includem nu numai obligatiile numite indivizibile de lege, ci si celelalte obligatii complexe care nu se divid, adica obligatiile solidare si in solidum.

A. Obligatii divizibile. Sunt numite divizibile, conjuncte sau disjuncte, obligatiile cu pluralitate de creditori, de debitori, sau atat de creditori cat si de debitori, care conform legii se divid pe plin drept, activ si pasiv, astfel incat fiecare creditor poate pretinde numai partea sa din creanta si fiecare debitor datoreaza numai partea sa din datorie; fiecare creditor conjunct il va putea urmari pe debitor numai pentru cota sa parte din creanta si fiecare debitor conjunct va putea fi urmarit numai pentru cota sa parte din datorie.

Obligatiile divizibile pot lua nastere: fie de la inceput, ab initio (ca in cazul vanzarii unui bun comun, cand fiecare coproprietar vanzator va putea pretinde de la cumparator numai pretul fostei sale cote-parti din bun; si invers, in cazul vanzarii unui bun proprietate exclusiva la mai multi cumparatori, cand fiecare cumparator va datora vanzatorului numai pretul cotei-parti din bun pe care a cumparat-o), fie prin transformarea unei obligatii simple intr-o obligatie complexa (ca in cazul decesului creditorului care lasa mai multi mostenitori, iar creanta se divide intre ei, fiecare putandu-l urmari pe debitor numai pentru cota-parte ce i-a revenit din creanta; si invers, in cazul decesului debitorului care lasa mai multi mostenitori, cand datoria se divide intre ei proportional cu partile lor ereditare, astfel incat fiecare mostenitor va datora creditorului numai cota-parte ce i-a revenit din datorie).

B. Obligatii indivizibile. Aceste obligatii sunt susceptibile de un inteles restrans si un inteles larg.

In inteles restrans, sunt indivizibile obligatiile al caror obiect este indivizibil fie prin natura sa, fie prin conventia partilor, nefiind susceptibil de executare fractionata.

In primul caz, indivizibilitatea este naturala, de exemplu obligatia de a da un animal sau obligatia de a nu face.

In cel de-al doilea caz, indivizibilitatea este conventionala si ea afecteaza numai executarea obligatiei (indivizibilitate solutione tantum), de exemplu cand la un contract de imprumut partile prevad ca plata sa fie indivizibila.

In ambele cazuri, indivizibilitatea poate fi activa, cu pluralitate de creditori, sau pasiva, cu pluralitate de debitori.

Daca la o obligatie prestatia este indivizibila (fie prin natura sa, fie prin conventia partilor) si exista totodata o pluralitate de creditori, fiecare dintre ei ii va putea cere debitorului executarea integrala a prestatiei (art. 1064 C. civ.).

Daca la o obligatie prestatia este indivizibila (fie prin natura sa, fie prin conventia partilor) si exista totodata o pluralitate de debitori, fiecare dintre ei va fi tinut la executarea integrala a prestatiei (art. 1062 C. civ.).

In inteles larg, apreciem ca sunt indivizibile toate obligatiile care trebuie executate nefractionat, fara a deosebi dupa cum o asemenea executare rezulta din natura prestatiilor, din conventia partilor, adica din acte juridice bilaterale, din acte juridice unilaterale sau din lege.

In acest inteles larg, in notiunea de obligatii indivizibile includem: obligatiile indivizibile in inteles restrans, propriu-zise; obligatiile solidare; obligatiile in solidum.

C. Regula divizibilitatii si exceptia indivizibilitatii. In cadrul obligatiilor cu o pluralitate de subiecti, obligatiile divizibile constituie regula, iar obligatiile indivizibile exceptia, in sensul ca ori de cate ori o obligatie plurala nu este indivizibila - prin natura prestatiei, printr-o clauza a actului juridic din care izvoraste obligatia sau printr-o dispozitie a legii - ea va fi divizibila.

De aceea s-a spus ca obligatiile conjuncte sau disjuncte, adica divizibile, constituie dreptul comun al obligatiilor complexe.

Obligatii solidare si "in solidum"

Privite prin prisma clasificarii precedente, obligatiile solidare si in solidum fac parte din categoria obligatiilor indivizibile.

A. Obligatii solidare. Sunt numite solidare obligatiile cu o pluralitate de creditori, de debitori sau atat de creditori cat si de debitori, care conform legii nu se divid, nici activ si nici pasiv, ci fiecare creditor poate pretinde intreaga creanta si fiecare debitor datoreaza intreaga datorie.

Solidaritatea poate fi activa, adica intre creditori, pasiva, adica intre debitori, sau deopotriva activa si pasiva, adica atat intre creditori cit si intre debitori.

Solidaritatea activa. Trasaturile distincte ale solidaritatii active sunt urmatoarele:

- uneste mai multi creditori care sunt prezumati de lege ca si-au dat mandat reciproc de reprezentare fata de debitor pentru a pretinde si primi de la acesta intreaga creanta;

- plata integrala a datoriei facuta de catre debitor oricaruia dintre creditori, la cerere sau din proprie initiativa, il libereaza fata de toti creditorii;

- creditorul care a primit intreaga creanta are dreptul numai la cota sa parte din aceasta, fiind obligat sa remita celorlalti creditori cotele lor parti;

- creditorii sunt considerati ca se reprezinta reciproc numai in privinta actelor ce le sunt profitabile, ca punerea in intarziere a debitorului, intreruperea prescriptiei extinctive sau realizarea creantei, nu insa si in privinta actelor ce le sunt pagubitoare, ca remiterea de datorie sau tranzactia.

Cazurile de solidaritate activa sunt rare in practica daca nu chiar inexistente. Acestea intrucat, in dreptul civil modern, solidaritatea activa nu prezinta interes: pentru creditori, solidaritatea se rezuma la mandatul reciproc prezumat de lege in privinta conservarii si realizarii creantei de catre oricare dintre ei, ceea ce se poate realiza mai lesnicios pe calea unui mandat conventional intre creditori de a se reprezenta reciproc fata de debitor.

Solidaritatea pasiva. Trasaturile distinctive ale solidaritatii pasive, numita si solidaritate perfecta, sunt urmatoarele:

- poate lua nastere fie dintr-un act juridic, contract sau testament, fie din lege (ca in cazul persoanelor care au imprumutat acelasi lucru si care conform legii raspund solidar pentru restituirea lucrului);

-uneste mai multi debitori prin aceea ca fiecare dintre ei are obligatia de a-i plati creditorului intreaga datorie (ceea ce inseamna ca fiecare codebitor se afla in legatura obligationala distincta cu creditorul);

- codebitorii sunt prezumati de lege ca si-au dat mandat reciproc de reprezentare fata de creditor in vederea executarii obligatiei;

- creditorul poate pretinde intreaga creanta de la oricare dintre codebitori, fara ca cel urmarit sa-i poata cere ca sa-si indrepte actiunea si impotriva celorlalti codebitori;

- plata integrala facuta de catre unul dintre codebitori ii libereaza fata de creditor si pe ceilalti codebitori;

- solidaritatea inceteaza prin plata integrala a datoriei (intrucat legea o prevede numai in folosul creditorului;

- dupa satisfacerea creditorului, cand este cazul, obligatia se disjunge de drept intre codebitori in raport cu cotele-parti ce le revin din datorie; astfel, daca unul dintre codebitori a achitat intreaga datorie pentru a-si recupera ceea ce a platit peste cota sa parte, va trebui sa se indrepte impotriva celorlalti codebitori, insa de la fiecare dintre ei va putea pretinde numai cota-parte ce-i revine din totalitatea datoriei.

Cazurile de solidaritate pasiva sunt frecvente in practica, ceea ce se explica prin avantajele pe care aceasta le ofera creditorului, si anume: el poate urmari pe oricare dintre codebitori si nu trebuie sa suporte eventuala insolvabilitate a vreunuia dintre ei.

B. Obligatii "in solidum". Existenta acestei categorii de obligatii cu o pluralitate de debitori, care se aseamana cu solidaritatea pasiva, este controversata.

Conform unei prime opinii, traditionale, intrucat solidaritatea nu se prezuma, ci exista numai cand ea este expres stipulata de parti sau prevazuta de lege, se considera, per a contrario, ca ori de cate ori exista mai multi debitori indatorati fiecare la plata intregii datorii, fara ca solidaritatea sa fie prevazuta, obligatiile nu sunt solidare ci in solidum.

In privinta efectelor, se spune ca obligatiile in solidum produc efectul principal al solidaritatii pasive, care consta in indatorirea fiecaruia dintre codebitori de a plati intreaga datorie (efect prevazut de art. 1039, 1042 si 1043 C. civ.); insa nu produc si efectul secundar al acesteia, care consta in mandatul reciproc de reprezentare dintre codebitori in vederea executarii obligatiei (a stingerii sau a imputinarii obligatiei, cum se exprima art. 1056 C. civ.).

Cazurile de obligatii civile in solidum la care se refera doctrina juridica romana, obligatia comitetului si a prepusului fata de victima prejudiciului cauzat de catre prepus, prin fapta sa ilicita, cu ocazia indeplinirii functiilor ce i-au fost incredintate de catre comitet.

Conform unei a doua opinii, negativiste, categoria obligatiilor in solidum este artificiala si inutila , intrucat: legea reglementeaza o singura solidaritate pasiva si nu una perfecta si alta imperfecta.

In fine, conform unei a treia opinii, intrezarita la unii autori si pe care o promovam, obligatiile in solidum trebuie privite ca o categorie distincta de obligatii cu o pluralitate de debitori, si nu ca o forma a solidaritatii pasive.

Trasaturile distinctive ale acestor obligatii ne apar a fi urmatoarele:

- sunt obligatii ce pot rezulta din lege sau din alte acte juridice ;

- sunt obligatii cu o pluralitate de debitori care un fac parte din categoriile obligatiilor divizibile, invizibile sau solidare;

- sunt obligatii la care fiecare dintre codebitori raspunde fata de creditor pentru plata intregii datorii;

- sunt obligatii la care codebitorul care a platit intreaga datorie are in unele cazuri, iar in altele nu are, un drept de regres impotriva celorlalti codebitori.

Obligatii principale si accesorii

Aceasta clasificare particulara priveste obligatiile intre care exista un raport de accesorietate, de atasare a unei obligatii fata de alta, in asa fel incat o obligatie, cea accesorie este asumata sau prevazuta in vederea indeplinirii unei alte obligatii, cea principala.

O asemenea conexiune intre doua obligatii exista, de exemplu, in cazul garantarii unei obligatii prin fidejusiune. In acest caz, debitorul are fata de creditor o obligatie principala, iar el este un debitor principal, pe cand fidejusorul are fata de creditor o obligatie accesorie, el fiind un debitor subsidiar, intrucat va fi obligata la plata numai daca debitorul principal mu va plati el insusi datoria.

Obligatii transmisibile si netransmisibile

Aceasta posibila clasificare generala a obligatilor este de natura sa scoata in evidenta deosebirile ce exista intre obligatiile la care subiectii initiali pot fi inlocuiti si obligatiile la care o asemenea inlocuire nu poate avea loc.

In aceasta privinta, regula este ca obligatiile sunt transmisibile, atat intre vii, itervivos (pe calea cesiunii de creanta, a cesiunii de datorie si a subrogatiei personale) cat si pentru cauza de moarte, mortis causa (pe calea succesiunii legale si a succesiunii testamentare).

Numai prin exceptie unele obligatii sunt netransmisibile. Asa sunt obligatiile rezultate din contracte intuitupersonae (la incheierea carora consideratia persoanei cocontractante este determinata), cum este, de exemplu, contract de mandat .

Clasificarea obligatiilor dupa obiectul lor

Clasificarile obligatiilor dupa obiectul lor, pe care le retinem in cele ce urmeaza, sunt: obligatii de a da, de a face si de a nu face; obligatii pozitive si negative; obligatii de rezultat si de mijloace; obligatii pecuniare si in natura; obligatii unice, succesive si continue; obligatii care privesc calitatile personale, posibilitatile materiale sau deopotriva calitatile personale si posibilitatile materiale ale debitorului.

Obligatii de a da, de a face si de a nu face

Clasificarea traditionala a obligatiilor dupa obiectul lor, transmisa in dreptul civil modern din dreptul roman, clasificarea anume prevazuta de lege (art. 1073 - 1000 C. civ.)este aceea care face distinctie intre obligatiile de a da, de a face si de a nu face.

A. Obligatia de a da. Obligatia de a da (dare) consta in indatorirea de a transmite sau constitui un drept real asupra unui bun corp cert sau de gen, cu titlul oneros (datio) sau cu titlu gratuit (donatio).

Obligatia de a da are deci ca obiect o prestatie pozitiva de a transmite sau de a constitui un drept real.

B. Obligatia de a face. Obligatia de a face (facere) consta in indatorirea de a indeplinii orice alta fapta decat aceea de a transmite sau a constitui un drept real, ca predarea sau restituirea unui bun, punerea in posesie sau locatiune, construirea sau repararea unei case, efectuarea unui transport sau a unui serviciu, acordarea de ingrijiri medicale sau de asistenta juridica s. a. .

Obligatia de a face are deci ca obiect orice alta prestatie pozitiva decat aceea de a transmite sau de a constitui un drept real.

C. Obligatia de a nu face. Obligatia de a nu face (non facere) consta in datoria de abtinere de la savarsirea unor fapte pe care, in lipsa acestei obligatii cel indatorat le-ar fi putut face, de exemplu, la contractul de editere, obligatia autorului de a nu ceda unei alte edituri dreptul de reproducere si difuzare a operei contractate deja cu o anumita editura.

Obligatia de a nu face are deci ca obiect o abtinere sau, cum i se mai spune, o prestatie negativa, care restrange faptele debitorului.

D. Distinctii privind executarea obligatiilor ce a da, a face si a nu face. Deosebirile dintre a da, a face si a nu face se manifesta mai ales in posibilitatile diferite de executare a lor.

a)Executarea in timp a obligatiilor. In ce priveste obligatia de a da ea este, in principiu, de executare imediata, de drept, din momentul nasterii sale (instantanee).

Conform principiului consensualismului care carmuieste incheierea actelor juridice in dreptul civil modern, atat incheierea actelor cat si transmiterea sau constituirea intre parti de drepturi egale, au loc deodata, in momentul realizarii acordului de vointe al partilor; in alte cuvinte, la actele juridice consensuale, al caror obiect il constituie transmiterea sau constituirea de drepturi reale, atat caracterul lor consensual ,cit si caracterul lor translativ sau constitutiv opereaza concomitent, in momentul realizarii consensului partilor (concomitenta ce rezulta din dispozitiile art. 971 si 1295 C. civ.).

De aceea, obligatia de a da un bun corp cert, nascuta dintr-un act juridic consensual, se considera executata de drept in chiar momentul nasterii sale, ceea ce implicit il scuteste pe debitor de executare.

Daca insa bunul n-a fost n-a fost predat la data incheierii actului juridic, obligatia debitorului se disjunge in trei obligatii distincte, si anume:

a)obligatia propriu-zisa de a da, adica de a se transmite sau a constitui dreptul real asupra bunului, executata deja, de drept, din momentul incheierii actului juridic;

b) obligatia de a conserva si pastra bunul pana la predare, obligatie de a face ce urmeaza sa fie executata;

c) obligatia de a preda bunul, obligatie tot de a face, ce urmeaza si ea sa fie executata (disjungere care, in dreptul civil roman, opereaza in temeiul dispozitiilor art. 971 si 1074, alin. 1, C. civ.).

Prin exceptie de la regula ca obligatia de a da este de executare imediata, regula impusa de principiul consensualismului actelor juridice, executarea obligatiei de a da se poate plasa la o data posterioara incheierii actului juridic, fie in temeiul legii, fie in temeiul conventiei partilor, situatii in care executarea reclama indeobste fapta de a da a debitorului. In dreptul civil roman, asemenea situatii de exceptie sunt cele care urmeaza.

- In cazul obligatilor de a da bunuri determinate doar prin caracterele lor generice, a caror executare are loc numai prin individualizarea bunurilor.

- In cazul obligatiilor de a da bunuri viitoare a caror executare poate avea loc numai dupa producerea bunurilor.

- In cazul obligatiei de a da un bun individual determinat, a carei executare este afectata, prin intelegerea partilor, de un termen suspensiv.

- In cazul obligatiei alternative de a da bunuri individual determinate, a carei executare are loc numai in momentul alegerii bunului ce urmeaza sa-i fie transmis creditorului.

- In cazul asumarii obligatiei de a da bunul altuia, a carei executare presupune ca debitorul sa dobandeasca mai intai el insusi bunul de la proprietarul acestuia.

- In cazul transmisiunilor sau constituirilor de drepturi reale imobiliare in regiunile de carte funciara, care conform legii pot avea loc numai prin efectuarea inscrierilor in aceste registre de publicitate.

- In orice alte cazuri in care legea sau actele juridice prevad executarea unor obligatii de a da la o data posterioara aceleia a nasterii lor.

Obligatia de a da este uneori de executare unica, dintr-o data, ca in cazul instrainarii unor bunuri indivizibile prin natura lor, si chiar in cazul instrainarii unor bunuri divizibile, daca partile convin ca executarea sa se faca o singura data (solutione tantum). Alteori insa, obligatia de a da este de executare succesiva, la date prestabilite, ca in cazul livrarii de marfuri in contractele de furnizare sau de livrare.

In ce priveste obligatia de a face, ea poate fi de executare unica, cum este restituirea unui bun corp cert imprumutat sau de executare succesiva, dupa caz, la intervale de timp mai mari sau mai mici, ca in cazul acordarii de ingrijiri medicale , iar uneori chiar de executare continua, ca in cazul asigurarii fara intrerupere a conditiilor de locuit pe durata contractului de inchiriere a locuintelor.

Iar in ce priveste obligatia de a nu face, ea este prin conceptie de executare continua, intrucat orice fapta a debitorului potrivnica abtinerii datorate, fie ea chiar izolata, duce la incalcarea acestei obligatii.

b) Executarea de drept a obligatiilor, executarea de catre debitor si executarea de catre o alta persoana. Obligatiile de a da, de a face si e a nu face se mai disting intre ele dupa cum executarea lor presupune numai fapta debitorului, pot fi executate si de catre o alta persoana sau executarea lor are loc de drept, fara a necesita nici fapta debitorului si nici pe cea a altei persoane.

In aceasta privinta, la obligatia de a da distingem urmatoarele ipoteze:

a) daca obiectul obligatiei izvorate dintr-un act juridic consensual este un corp cert, executarea are loc de drept, in temeiul acordului de vointe al partilor fara a fi nevoie de fapta de a da, a debitorului;

b) daca executarea urmeaza sa aiba loc la o data posterioara incheierii actului juridic din care a luat nastere obligatia, executarea acesteia necesita indeobste fapta debitorului de a da, de exemplu la instrainarea de bunuri de gen sau de bunuri viitoare si chiar la instrainarea de bunuri certe, daca obligatia de a da este afectata de un termen suspensiv.

La obligatia de a face se pot distinge doua ipoteze, si anume:

a)de regula, executarea obligatiei necesita fapta debitorului, intrucat asemenea obligatii au in vedere mai ales posibilitatile materiale, intelectuale si morale ale debitorului; ele sunt adesea obligatii intuitu personae, ne transmisibile, ca in cazul obligatiei mandatarului de a duce la indeplinire mandatul asumat sau in cazul obligatiei unui pictor de a face portretul creditorului;

b) prin exceptie, unele obligatii de a face sunt susceptibile de a fi executat, fie de catre creditor, ca in cazul repararii locuintei inchiriate de catre locatar in locul proprietarului, fie de catre un tert, ca in cazul in care creditorul accepta ca lucrarea la care s-a in datorat debitorul sa fie efectuata de catre altcineva.

Iar la obligatia de a nu face, executare necesita cu exclusivitate fapta de a se abtine a debitorului; tocmai de aceea, aceasta e nu este susceptibila de a fi executata de altcineva in locul debitorului.

c) Posibilitati de constrangere a debitorului la executarea obligatiilor. Executarea in natura si executarea prin echivalent a obligatiilor. Obligatiile de a da, de a face si de a nu face se disting intre ele si dupa cum debitorul roate fi silit la executarea in natura a prestatiei datorate sau numai la plata echivalentului banesc al acesteia.

In aceasta privinta, este observat ca, la nevoie, debitorul poate fi silit sa execute orice obligatie la care este indatorat, cu distinctia insa ca debitorul poate fi silit la executarea in natura, adica la prestarea exact a ceea ce este dator, numai in privinta unora dintre obligatii, pe cand in privinta altora, el poate fi silit numai la executarea prin echivalent, adica la plata de daune-interese, echivalentul in bani a prestatiei datorate.

La obligatia de a da, problema constrangerii debitorului la executare nu se pune cand obiectul obligatiei il constituie o prestatie de a da un corp cert, intrucat, in acest caz, executarea opereaza in principiu de drept, in temeiul acordului de vointe al partilor; problema se pune insa cand obiectul obligatiei il constituie o prestatie a carei executare necesita fapta editorului de a da, caz in care, acesta poate fi constrans la executarea in natura a obligatiei, de exemplu la obligatia de a livra bunuri de gen.

La obligatiile de a face si de a nu face , in caz de neexecutare debitorul poate fi constrans numai la executarea lor prin echivalent. In aceasta privinta, legea dispune ca "orice obligatie de a face sau de a nu face se schimba in dezdaunari, in caz de neexecutare din partea debitorului".

In alte cuvinte in caz de neexecutare, obligatiile de a face si de a nu face se transforma, conform legii, in obligatii de a plati daune-interese.

Este insa de adaugat ca si in caz de neexecutare din partea debitorului, unele obligatii de a face si de a nu face pot fi executate in natura lor specifica. Astfel, creditorul poate fi autorizat de justitie ca, pe cheltuiala debitorului sa indeplineasca el insusi obligatia de a face neexecutata de catre debitor (art.1077 C. civ.), precum tot astfel poate fi autorizat sa distruga ceea ce sa construit de debitor prin incalcarea obligatiei sale de a nu face.

Obligatii pozitive si negative

Clasificarea doctrinara a obligatiilor in pozitive si negative constituie o varianta a clasificarii obligatiilor in cele de a da, de a face si de nu face. Sunt pozitive, intrucat presupun o prestatie , obligatiile de a da si de a face, sunt negative, intru cat presupun o abstentiune, obligatiile de a nu face.

Obligatii de rezultat si de mijloace

A.Obligatii de rezultat. Obligatii de rezultat, numite de catre uni autori si obligatii determinate, sunt cele care au ca obiect un rezultat pe care debitorul este tinut sa-l realizeze in folosul creditorului (sau al persoanei desemnate de acesta ). Asa sunt, de exemplu: obligatia vanzatorului de a transmite bunul vandut si obligatia corelativa a cumparatorului de a plati pretul vanzarii (obligatii de a da), obligatia carausului de a efectua transportul contractat (obligatie de a face) sau obligatia autorului unei opere de a nu ceda altei edituri dreptul de reproducere si difuzare a operei contractate deja cu o anumita editura (obligatie de a nu face).

B. Obligatii de mijloace. Obligatii de mijloace, numite de catre uni autori obligatii de prudenta si de diligenta, sunt cele care au ca obiect diligenta pe care debitorul este tinut s-o depuna in vederea detinerii de catre creditor (sau persoana desemnata de catre aceasta) a unui anumit rezultat, fara insa ca debitorul sa fie indatorat sa realizeze sau sa garanteze realizarea acelui rezultat. Asa sunt, de exemplu, obligatiile contractuale (de a face) ce urmeaza: obligatia avocatului de a promova si sustine o actiune in revendicare, obligatia medicului de a da ingrijiri unui bolnav in vederea insanatosirii sale, ca si obligatia celui care s-a indatorat sa pregateasca un candidat la un concurs sau la un examen.

Obligatiile izvorate din contracte se califica in obligatii de rezultat sau obligatii de mijloace prin insasi vointa partilor contractate; vointa partilor este aceea care defineste felul contractului incheiat si felul sau felurile obligatiilor contractuale astfel asumate; iar cum contractele sunt diferite si tot astfel si obligatiile izvorate din ele, trebuie observat, de la contract la contract si uneori chiar in cuprinsul aceluiasi contract, daca partile au inteles sa-si asume obligatii de rezultat sau obligatii de mijloace ori deopotriva obligatii de rezultat si de mijloace; o asemenea dualitate intalnim, de exemplu, la contractele de depozit si de locatiune, care cuprind, in cei priveste pe depozitar si pe locatar, atat obligatii de conservare si pastrare a unor bunuri (obligatii de mijloace), cat si obligatii de restituire a acelor bunuri (obligatii de rezultat).

Obligatiile izvorate din fapte licite pot fi si ele, dupa caz, fie de mijloace, fie de rezultat; asa sunt, de exemplu, obligatiile ce izvorasc din gestiunea de afaceri, in situatia in care o terta persoana, din initiativa proprie, conduce victima unui accident acasa si ii acorda ingrijirile necesare; fapta tertei persoane (gerantului) constituie o obligatie de mijloace, iar indatorirea victimei accidentului (gerantului) de a suporta cheltuielile astfel ocazionate constituie o obligatie de rezultat.

Obligatiile izvorate din fapte juridice ilicite; adica in temeiul raspunderii civile delictual, sunt de asemenea susceptibile de delimitate in obligatii de mijloace si obligatii de rezultat; asa de exemplu, se considera ca, in cadrul raspunderii civile pentru prejudiciile cauzate prin fapta proprie, exista obligatii de prudenta si de diligenta, pe cand in cadrul raspunderii civile pentru prejudiciile cauzate de lucrurile pe care le avem sub paza exista obligatii de rezultat.

Obligatiile de a face pot fi insa deopotriva de rezultat si de mijloace; asa de exemplu, obligatia avocatului de a redacta un contract este de rezultat, pe cand, obligatia sa de a intenta si sustine o actiune posesorie numele justitiabilului care la angajat e o obligatie de mijloace.

La obligatiile de rezultat, raspunderea debitorului pentru neexecutare este angajata obiectiv prin simplul fapt ca rezultatul promis n-a fost atins; creditorul nu trebuie sa faca dovada culpei debitorului, ci numai a faptului ca rezultatul avut in vedere n-a fost obtinut; cupa debitorului este prezumata prin lipsa rezultatului; iar prezumtia de culpa ii angajeaza raspunderea pentru neexecutarea obligatiei, de care nu va putea fi exonerat decat facand dovada ca neobtinerea rezultatului se datoreaza unor cauze straine ce nu-i sunt imputabile.

La obligatiile de mijloace, raspunderea pentru neexecutare este angajata numai daca debitorul n-a depus diligenta la care s-a indatorat; la aceste obligatii debitorul este tinut la diligenta, si ca atare numai lipsa sa de diligenta ii poate angaja raspunderea; faptul ca rezultatul urmarit n-a fost atins nu conduce la prezumtia de culpa, ca la obligatiile de rezultat, ci culpa debitorului trebuie dovedita; creditorul trebuie sa faca dovada ca debitorul sau n-a depus diligenta cuvenita, ca deci el raspunde pentru neexecutarea obligatiei de diligenta datorata.

Obligatii pecuniare si in natura

Delimitarea obligatiilor dupa cum obiectul lor il constituie sume de bani sau alte bunuri s-a impus atentiei mai ales in conjunctura economica si monetara contemporana.

Deosebirile principale dintre obligatiile in bani si obligatiile de o alta natura sunt cele care urmeaza.

- Obiectul obligatiilor pecuniare il constituie o varietate a bunurilor de gen, banii sau monedele, pe cand obiectul obligatiilor in natura il pot constitui atat bunurile de gen (determinate numai prin caracterele lor generice), altele decat banii, cat si bunurile certe (individual determinate).

- Obligatiile pecuniare sunt numai de a da, pe cand obligatiile in natura pot fi deopotriva de a da, de a face si de a nu face.

- Obligatiile pecuniare sunt numai de rezultat, pe cand obligatiile in natura pot fi atat de rezultat cat si de mijloace.

- La obligatiile pecuniare, dunele moratorii sau de intarziere (adica daunele-interese datorate de catre debitor pentru repararea prejudiciilor cauzate prin intarzierea sa in executare) nu trebuie dovedite, intrucat ele sunt anume stabilite, fie de catre parti, sub forma clauzei penale, fie de lege, sub forma dobanzi legale; dimpotriva, la obligatiile in natura, daunele moratorii trebuie dovedite si sunt stabilite de catre instantele de judecata.

- Obligatiile pecuniare sunt, fara exceptie, susceptibile de executare silita, in specificul lor; intrucat se nasc ca obligatii in bani, trebuie executate in bani si pot fi astfel executate fara concursul debitorului; dimpotriva, obligatiile in natura nu pot fi de regula executate silit, in specificul lor, - intrucat tot de regula executarea lor presupune fapta debitorului, - ci numai prin echivalentul lor banesc.

- La obligatiile pecuniare, debitorul nu poate invoca niciodata cauze de exonerare de raspundere, pe cand obligatiile de alta natura, debitorul poate de regula invoca exonerare de raspundere pentru cauze straine ce nu-i sunt imputabile, ca forta majora sau cazul fortuit.

- In fine obligatiile pecuniare sunt supuse fluctuatiilor monetare , ceea ce ridica numeroase probleme economice si juridice, pe cand obligatiile in natura sunt insensibile la asemenea fluctuatii.

Obligatiile pecuniare si fluctuatiile monetare. Nominalismul monetar si problema reevaluarii creantelor. Codul civil roman din 1865, a consacrat, nominalismul monetar, conform caruia, in obligatiile pecuniare, puterea de plata a banilor ramane neschimbata, chiar daca puterea lor de cumparare s-a schimbat de la nasterea obligatiilor pana la data scadentei, debitorul fiind dator numai cu suma nominalizata in obligatie, iar creditorul fiind indatorat a primi acea suma.

Codul nostru civil prevede nominalismul monetar cu privire la contractul de imprumut de sume de bani, in art. 1578, care dispune:

"Obligatiunea ce rezulta din un imprumut in bani este totdeauna pentru aceeasi suma numerica aratata in contract".

Intamplandu-se o sporire sau o scadere a pretului monetar, inainte de a sosi epoca platii, debitorul trebuie sa restituie suma numerica imprumutata si nu este obligat a restitui aceasta suma decat in speciile aflatoare in curs in momentul platii."

Cu toate ca nominalismul monetar este prevazut numai in privinta contractului de imprumut de bani, atat in practica judiciara, cat si in doctrina juridica, s-a considerat in mod constant, ca nominalismul monetar constituie o regula ce se aplica la toate obligatiile pecuniare.

In perioada de instabilitate monetara, aplicarea nominalismului monetar poate avea consecinte pagubitoare pentru una dintre parti, in obligatiile lor pecuniare.

In dreptul civil european si mai ales in cel francez s-au ridicat, doua probleme, si anume: problema daca instantele judecatoresti sunt sau nu sunt in drept sa admita actiunile prin care se cere reevaluarea creantelor a caror valoare reala s-a diminuat; si problema daca sunt sau nu sunt admisibile cauzele contractuale de reevaluare a creantelor a caror valoare reala s-a diminuat in timpul dintre incheierea contractelor si executarea lor.

La inceput au fost considerate ca inadmisibile atat actiunile in justitie cat si clauzele contractuale privitoare la reevaluarea creantelor, cu motivarea ca nu se pot admite derogari de la regula nominalismului monetar, intrucat aceasta ar fi imperativa, de ordine publica.

Mai tarziu s-a admis chiar reevaluarea legala a creantelor, insa numai in cazuri limitate, si numai cu titlu de exceptie fata de nominalismul monetar.

In practica judiciara romana se pun probleme de evaluare baneasca, iar in cadrul acestora se ridica uneori si aspecte de reevaluare baneasca.

Asa, de exemplu, cand repararea prejudiciului in cazul raspunderii civile delictuale se face in bani, instantele de judecata evalueaza despagubirile banesti la preturile din ziua pronuntarii hotararii de admitere a actiunii in reparatie si nu la preturile din ziua producerii prejudiciului, intrucat numai in acest fel reparatia este adecvata si integrala, adica de natura a repune victima in situatia anterioara comiterii faptei ilicite care a cauzat prejudiciul. "Se izbuteste astfel sa se acorde o despagubire integrala in cazul in care, in rastimpul dintre fapta ilicita pagubitoare si pronuntarea hotararii, preturile au crescut sau, dimpotriva, in cazul cand preturile au scazut, impiedicandu-se astfel prefacerea partiala a reparatiei, fie intr-un beneficiu fie in pierdere".

Instantele recurg la reevaluarea creantelor nascute din fapte ilicite pagubitoare.

Obligatii conjuncte, alternative si facultative

Sunt numite simple, obligatiile care cuprind o singura prestatie si sunt complexe obligatiile care cuprind doua sau mai multe prestatii.

In practica judiciara si o buna parte a doctrinei juridice se considera ca alaturi de obligatiile alternative mai exista inca doua categorii de obligatii cu obiecte multiple, si anume: obligatiile conjuncte si obligatiile facultative.

A. Obligatii conjuncte. Sunt numite conjuncte sau conjunctive obligatiile la care debitorul datoreaza cumulativ, aceluiasi creditor, doua sau mai multe prestatii pe care trebuie sa le execute in totalitatea lor si deodata (de exemplu, debitorul se obliga a da creditorului, la aceeasi data, 100 Kg mere si 100 Kg pere).

O obligatie conjuncta se poate analiza fie ca o singura obligatie cu mai multe obiecte, fie ca o pluralitate de obligatii, fiecare dintre ele avand un obiect distinct.

B. Obligatii alternative. Sunt numite alternative obligatiile care cuprind doua sau mai multe prestatii dintre care insa numai una singura trebuie executata (de exemplu, debitorul se obliga a da creditorului, fie 100 Kg mere, fie 100 Kg pere).

Indrituirea de a alege prestatia ce urmeaza a fi executata apartine debitorului, afara de cazul in care s-a stipulat expres ca alegerea o va face creditorul.

Daca alegerea urma s-o faca debitorul si acesta nu a facut-o pana la data scadentei, optiunea trece la creditor, care il va putea urmarii silit pe debitor, la alegere, pentru oricare dintre prestatii.

In toate cazurile, obligatiile alternative se sting prin executarea doar a uneia dintre prestatii, ceea ce este de esenta acestei obligatii plurale. Nici creditorul nu poate pretinde debitorului, si nici debitorul nu poate impune creditorului ca executarea sa se faca prin plata unor fractiuni din fiecare prestatie.

C. Obligatii facultative. Sunt numite facultative obligatiile la care debitorul se obliga la o singura prestatie, insa i se lasa facultatea de a se putea libera si prin executarea unei alte prestatii determinate (de exemplu, debitorul se obliga a da creditorului, 100 de Kg mere, cu clauza ca in locul acestora poate da 100 Kg pere).

Obligatiile facultative trebuie privite ca avand un singur obiect, adica o singura prestatie, ce-a de-a doua sau subsecventa prestatie fiind doar o posibilitate acordata debitorului in vederea inlesnirii executarii obligatiei.

Obligatii cu executare instantanee si cu executare succesiva in timp

Privite sub aspectul executarii lor in timp, a duratei in care sunt indeplinite prestatiile, obligatiile sunt susceptibile de categorisire, si anume: obligatii cu executare instantanee si cu executare succesiva in timp.

Aplicarea acestei clasificari generale este deosebit de evidenta la obligatiile de a da, de a face si a nu face.

A. Obligatii cu executare instantanee; Sunt acele obligatii care trebuie executate o singura data, fara a deosebi dupa cum este vorba de obligatii care au ca obiect numai o prestatie sau obligatii care au ca obiect doua sau mai multe prestatii.

B. Obligatii cu executare succesiva in timp. Sunt obligatiile care urmeaza sa fie executate esalonat in timp, fie periodic, regulat (ca in cazul obligatiei locatarului de a plati lunar chiria aferenta pentru locuinta inchiriata din fondul locativ de stat), fie neregulat (ca in cazul obligatiei medicului de a acorda ingrijiri bolnavului la solicitarea acestuia).

Obligatii care privesc calitatile personale, posibilitatile materiale sau deopotriva calitatile personale si posibilitatile materiale ale debitorului

Aceasta clasificare particulara priveste obligatiile pozitive, adica obligatiile de a da si de a face (nu insa si obligatiile negative, de a nu face).

A.      Obligatii care privesc calitatile personale ale debitorului.

Sunt asemenea obligatii cele care au ca obiect prestatii a caror indeplinire face apel la aptitudinile, deprinderile, pregatirea, experienta sau alte insusiri ale debitorului.

Asa sunt, de exemplu, obligatia pe care si-o asuma un pianist renumit de a sustine un concert, obligatia unui pictor de a face portretul creditorului sau obligatia unui om de stiinta de a scrie o lucrare de specialitate.

De regula, aceste obligatii sunt intuitu personae. Ele pot fi executate in natura lor specifica numai de catre debitor (nu si de catre o terta persoana sau de catre creditor );executarea lor silita poate avea loc numai prin echivalent banesc. Sunt obligatiile transmisibile.

B.       Obligatii care privesc posibilitatile materiale ale debitorului.

Aceste obligatii vizeaza si ele o anumita activitate a debitorului, insa nu in legatura cu insusirile sale ci in legatura cu patrimoniul sau.

Asa sunt, de exemplu, obligatia de a da un bun corp cert proprietate a

debitorului, obligatia de a plati o suma de bani sau renuntarea la un drept patrimonial (ca in cazul remiterii gratuite a unei datorii).

De regula aceste obligatii pot fi executate nu numai de catre debitor,

ci si de catre o alta persoana; executarea silita poate avea loc in natura lor specifica sunt obligatii transmisibile deopotriva intre vii (iter vivos) si pentru cauza de moarte (mortis causa).

La obligatiile care privesc calitatile personale ale debitorului, raspunderea acestuia se va aprecia in limitele calitatilor sale, pe cand la obligatiile care privesc posibilitatile materiale ale debitorului, raspunderea acestuia nu este limitata la resursele sale patrimoniale de la data asumarii obligatiei sau de la data scadentei acesteia.

Astfel, daca un pianist s-a indatorat sa sustina un numar de concerte, in urma carora insa impresarul n-a realizat incasarile scontate, datorita numarului redus de spectatori, raspunderea pianistului va putea fi angajata numai atunci cand valoarea concertelor a fost vadit inferioara posibilitatilor sale artistice ceea ce explica si dezinteresul publicului pentru concerte.

Dimpotriva, daca debitorul datoreaza o suma de bani, el va raspunde pentru plata acesteia chiar daca valoarea activului sau patrimonial este inferioara catimei datoriei.

Clasificarea obligatiilor afectate de modalitati

Obligatii simple si obligatii complexe

Privite din punct de vedere al modalitatilor ce le pot afecta, obligatiile sunt simple (sau pure si simple) cand cuprind numai elemente structurale ale raportului juridic de obligatie, adica subiectii, obiectul, continutul si sanctiunea, si sunt complexe cand pe langa aceste elemente, cuprind si elemente ca termenul si conditia.

Categorii de obligatii complexe

Intrucat modalitatile care pot afecta obligatiile sunt termenul si conditia, inseamna ca obligatiile complexe sunt obligatiile cu termen si obligatiile conditionale.

Legea reglementeaza obligatiile conditionale si obligatiile cu termen in cadrul contractului (art. 1004-1025 C. civ.). Nu incape insa indoiala ca pot fi afectate de modalitati nu numai obligatiile contractuale, ci si cele extracontractuale.

Obligatii cu termen

In principiu, orice obligatie poate fi afectata de termen.

Termenul este un eveniment viitor si cert in privinta realizarii sale de care depinde exigibilitatea unei obligatii.

Termenul cert si termenul incert. Termenul este intotdeauna un eveniment cert, sigur, in privinta realizarii sale; insa in privinta datei realizarii el poate fi atat cert, sigur dinainte cunoscut (de exemplu, iti voi presta intretinere incepand cu data de 1 iunie 2002),cat si incert, nesigur, necunoscut dinainte (de exemplu, iti voi presta intretinere pe tot timpul vietii, adica pana la data mortii).

Termenul suspensiv si termenul extinctiv. Termenul este suspensiv cand are ca efect amanarea executarii unei obligatii (de exemplu, iti voi presta intretinere incepand cu data de 1 iunie 2002 - termen suspensiv cert) si este extinctiv cand are ca efect stingerea executarii unei obligatii (de exemplu, iti voi presta intretinere pana la data de 1 iunie 2002 - termen extinctiv cert).

Efectele termenului -atat ale celui suspensiv cat si ale celui extinctiv - se produc de la data indeplinirii sale.

Termenul legal, termenul judiciar si termenul conventional. Dupa cum o arata cu claritate aceste denumiri, termenul este legal cand este prevazut de lege, este judiciar cand este fixat de instanta de jude cata si este conventional cand este stabilit intr-un acut juridic.

Beneficiul termenului. Termenul poate fi prevazut, fixat sau stipulat in interesul debitorului ( ca de exemplu, termenul de gratie acordat de catre instanta de judecata debitorului aflat in intarziere in vederea executarii obligatiei), in interesul creditorului (ca in contractul de depozit) sau deopotriva in interesul debitorului si in interesul creditorului (ca in contractul de imprumut cu dobanda).

Obligatii conditionale

In principiu orice obligatie poate fi afectata de conditie.

Obligatiile afectate de conditii se numesc obligatii conditionale iar drepturile la care dau nastere aceste obligatii se numesc drepturi conditionale.

Conditii valabile si conditii nevalabile. Regula este ca obligatiile pot fi afectate de orice fel de conditii cazuale potestative sau mixte, cu exceptia conditiilor imposibile, ilicite si imorale care conform legii sunt lovite de nulitate.

- Conditia cazuala este cea a carei realizare depinde de hazard, de intamplare (de exemplu te voi transporta maine la Bucuresti cu autoturismul meu daca nu va ploua).

- Conditia potestativa este cea a carei realizare depinde de vointa partilor raportului juridic de obligatie si ea poate fi: conditie potestativa pura cand depinde fie de vointa creditorului (de exemplu, iti voi vinde casa mea daca vrei s-o cumperi) fie de vointa debitorului (de exemplu voi cumpara casa ta daca voi vrea; aceasta conditie fiind nevalabila); conditie potestativa simpla, cand depinde de vointa uneia dintre parti si de o imprejurare exterioara (de exemplu iti voi vinde casa mea daca ma voi muta la Bucuresti).

- Conditia mixta este cea de a carei realizare depinde de vointa uneia dintre parti si de vointa unei terte persoane (de exemplu iti voi vinde casa mea daca te vei casatori).

Conditia suspensiva si conditia rezolutorie. Dupa efectele pe care le produce conditia poate sa fie suspensiva sau rezolutorie.

Conditii suspensiva este cea de a carei realizare depinde nasterea unei obligatii (de exemplu iti voi vinde casa mea daca vei obtine titlul de doctor in drept) iar conditia rezolutorie este cea de a carei realizare depinde stingerea unei obligatii (de exemplu iti vand casa mea din Cluj-Napoca insa daca voi reusi la concursul de profesori din Cluj-Napoca vanzarea nu va fi rezolvita).

Efectele conditiei. Efectele conditiei - atat ale celei suspensive cat si ale celei rezolutorii - trebuie privite in trei situatii diferite:

- Situatia de incertitudine cu privire la realizarea conditiei (pendente conditione). Atata timp cat realizarea conditiei este indoielnica, efectele sale sunt urmatoarele: in cazul conditiei suspensive, intre creditor si debitor exista, din momentul incheierii actului juridic, o legatura in temeiul careia creditorul are un drept conditional, iar debitorul o indatorire conditionala, insa obligatia nu exista, ia urmand a se naste sau a nu se naste dupa cum conditia se va indeplini sau nu se va indeplini; in cazul conditiei rezolutorii, obligatia ia nastere din momentul incheierii actului juridic si se executa, din acest moment, ca si cum ar fii o obligatie pura si simpla, insa existenta sa se afla sub semnul incertitudinii.

- Situatia de certitudine rezultata din nerealizarea conditiei (deficiente conditione). De regula, despre o nerealizare a conditiei poate fi vorba numai daca realizarea ei trebuia sa aiba loc intr-o perioada limitata de timp, adica pana la o anumita data, fara insa ca in acest timp, sa se fi realizat. Efectele nerealizarii conditiei sunt urmatoarele: in cazul conditiei suspensive, legatura juridica dintre creditor si debitor, ca si dreptul conditional si indatorirea conditionala, inceteaza cu efect retroactiv, ca si cum n-ar fi existat; in cazul conditiei rezolutorii, obligatia se consolideaza cu efect retroactiv, ca si cum ar fi fost de la inceput o obligatie pura si simpla.

- Situatia de certitudine rezultata din realizarea conditiei(eveniente conditione). Efectele realizarii conditiei sunt urmatoarele: in cazul conditiei suspensive, obligatia se consolideaza cu efect retroactiv; ea devine dintr-o obligatie conditionala, o obligatie pura si simpla, ceea ce inseamna si ca dreptul conditional si indatorirea conditionala devin actuale; in cazul conditiei rezolutorii obligatia se stinge cu efect retroactiv.

Retroactivitatea conditiei. Spre deosebire de termen, care produce efecte de la data indeplinirii sale, conditia - atat cea suspensiva, cat si cea rezolutorie - produce efecte de la data nasterii obligatiei afectata de conditie.

Legea prevede principiul retroactivitatii conditiei (art. 1015 C. civ.), insa cum acesta nu este de ordine publica, partile raportului juridic de obligatie pot inlatura efectul retroactiv al conditiei.   

Clasificarea obligatiilor dupa sanctiunea lor

Clasificarile obligatiilor dupa sanctiunea lor, pe care le consideram ca prezinta interes, sunt in numar de doua, si anume: clasificarea in obligatii civile si naturale; si clasificarea in obligatii care pot fi executate silit in natura lor specifica si obligatii care pot fi executate silit numai prin echivalentul lor banesc.

Obligatii civile si naturale

Obligatiile obisnuite, care, pe langa subiecti, obiecti si continut cuprind in structura lor si sanctiunea, ceea ce face ca ele sa poata fi realizate la nevoie pe calea actiunii in justitie si a executiei silite, sunt numite obligatii civile; iar obligatiile din a caror structura lipseste sanctiunea, ceea ce face ca ele sa nu poata fi realizate pe calea actiunii in justitie si a executiei silite, ci numai prin executarea lor de buna voie, sunt numite obligatii naturale.

A. Aparitia si evolutia obligatiilor naturale. Obligatiile naturale au aparut inca in dreptul roman, drept in care, alaturi de obligatiile civile, care puteau fi executate prin constrangere, au fost recunoscute, in mod treptat, din ce in ce mai numeroase cazuri de obligatii numite naturalis obligationes, care erau datorate dar nu se puteau pretinde (debetum, sed non exigitur), insa a caror executare voluntara era valabila, plata astfel facuta nefiind supusa repetitiunii (naturalis obligatio manet, et ideo solutum repeti non potest).

In dreptul civil, obligatiile naturale sunt considerate indeobste ca obligatii civile imperfecte, iar domeniul lor de aplicare este limitat.

B. Terminologie. Drepturile de obligatii civile si obligatii naturale, preluate in terminologia dreptului civil modern din dreptul roman sunt vadit nepotrivite. In doctrina juridica s-au sugerat si alte denumiri, cum sunt cele de obligatii inzestrate cu actiune in justitie si obligatii neinzestrate cu actiune in justitie sau obligatii civile perfecte si obligatii civile imperfecte.