COMERCIANTUL-SOCIETATE COMERCIALA

COMERCIANTUL-SOCIETATE COMERCIALA

1. Definitia societatii comerciale

Comerciantii sunt, potrivit art.1 din Legea 26/1990, "persoanele fizice si asociatiile familiale care exercita in mod obisnuit acte de comert, societatile comerciale, companiile nationale si societatile nationale, regiile autonome si organizatiile cooperatiste".

In legislatia romana nu se defineste notiunea de societate comerciala. Legiuitorul utilizeaza termenul de societate in doua cazuri:

contractul de societate reglementat de articolul 1491 Cod civil:

"Societatea este un contract prin care doua sau mai multe persoane se invoiesc sa puna ceva in comun, cu scop de a imparti foloasele ce ar putea deriva";

2. persoana juridica - societate comerciala reglementata in art.1, Legea 31/1990 privind societatile comerciale, modificata si republicata:

"In vederea efectuarii de acte de comert, persoanele fizice si persoanele juridice se pot asocia si pot constitui societati comerciale, cu respectarea dispozitiilor prezentei legi". Legea nr. 31/1990, privind societatile comerciale, modificata si republicata, reglementeaza societatea comerciala, fara s-o defineasca .

Asupra terminologiei folosite de legiuitor, si anume "acte de comert" ne-am expus punctul de vedere si am optat pentru termenul de "fapte de comert".

Intr-o opinie, se subliniaza sfera mai cuprinzatoare a notiunii de fapt de comert ce are in continut atat actul juridic, cat si faptul juridic. Legiuitorul pune semnul egalitatii intre doua notiuni diferite: act de comert si fapta juridica in sens larg. Pentru acuratetea limbajului juridic, este de preferat termenul de fapta de comert.

Orice definitie a societatii comerciale imbina doua categorii de caractere juridice:

- caractere juridice ce definesc societatea comerciala ca fiind contract de societate;

- caractere juridice ce acorda societatii comerciale statutul de institutie (persoana juridica), desprinse din norme juridice imperative ale Legii 3/1990.

2. Caracterele juridice comune contractului de societate civila si societatii comerciale

Societatea comerciala isi are originea in contractul de societate de unde preia "triplul acord": membrii asociati, pun un ceva in comun (bunuri, creante sau munca), desfasoara in comun o activitate si impart castigul realizat si eventual pierderile sa le suporte impreuna.

Urmatoarele particularitati sunt comune contractului de societate si societatii comerciale:

a) reprezinta o grupare de persoane, care in temeiul acordului de vointa hotaraste "sa puna ceva in comun" (bunuri sau valori). Subiectii (membrii asociati ai societatii comerciale si partile contractului de societate) pot fi atat persoane fizice, cat si persoane juridice.

Principiul libertatii de asociere guverneaza constituirea societatii comerciale. Curtea Suprema de Justitie a statuat: "Constituirea societatilor comerciale in conditiile Legii nr. 31/1990 este dominata de principiul libertatii de asociere a persoanelor fizice si juridice. Limitarile aduse libertatii de asociere, prin dispozitiile imperative ale legii sunt de stricta interpretare" .

De exemplu, printr-o dispozitie imperativa a legii - art. 6, alin. 2 din Legea Nr. 31/1999 se limiteaza libertatea de asociere: ,,Nu pot fi fondatori persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile sau care au fost condamnate pentru gestiune frauduloasa, abuz de incredere, fals, uz de fals, inselaciune, delapidare, marturie mincinoasa, dare sau luare de mita, precum si pentru alte infractiuni prevazute de prezenta lege".

Calitatea de asociat la societatea comerciala nu se confunda cu aceea de salariat al respectivei societati .

Potrivit art. 278 din Legea nr.31/1990 privind societatile comerciale, modificata si republicata, incadrarea salariatilor la societatile comerciale se face pe baza de contract individual de munca, cu respectarea legislatiei muncii si asigurarilor sociale.

In doctrina s-a pus problema daca sotii pot participa, fie impreuna, fie separat, ca fondatori sau ca simpli asociati la o societate comerciala.

Dupa unele ezitari, si doctrina si jurisprudenta au statuat ca nu exista nici un impediment legal, ca sotii sa dobandeasca, fiecare, calitatea de asociat la aceeasi societate, cu conditia ca prin participarea lor sa nu incalce regimul comunitatii de bunuri.

In acest sens s-a prenuntat si Curtea Suprema de Justitie: ,,in cazul infiintarii unei societati comerciale de catre soti, scopul lor este de a aduce beneficii in casatorie, de a mari patrimoniul si deci nu se poate considera ca fapta lor ar contraveni codului familiei, referitor la drepturile si obligatiile patrimoniale ale sotilor."

Principalele caractere juridice ale contractului de societate, respectiv ale actului constitutiv, asa cum este numit de lege contractul de societate in cazul societatii comerciale sunt identice: act juridic plurilateral, sinalagmatic, oneros, comutativ.

Cu privire la caracterul intuitu personae, facem precizarea: numai actul constitutiv la societatile comerciale de persoane are acest caracter. Societatile in nume colectiv, in comandita simpla si societatea cu raspundere limitata se constituie in baza increderii reciproce intre asociati. Societatile pe actiuni si in comandita pe actiuni se constituie in considerarea capitalului necesar pentru buna desfasurare a activitatilor comerciale .

Actul constitutiv la societatile comerciale are caracter solemn: se incheie de regula sub semnatura privata. Prin exceptie, pentru protejarea intereselor tertilor se incheie obligatoriu in forma autentica. Contractul de societate are caracter consensual: este incheiat valabil prin simplul acord de vointa al partilor. Forma scrisa a contractului de societate poate fi convenita de parti, ad probationem.

b) persoanele care s-au grupat se invoiesc sa desfasoare in comun o activitate, in scopul realizarii unor castiguri - affectio societatis. Acest liant care ii uneste pe asociati se subintelege din economia textelor legale, el nefiind precizat nici in Codul civil, nici in cel comercial sau legile comerciale speciale.

In lipsa unei asemenea vointe comune nu este de conceput constituirea unei societati;

c) persoanele grupate convin sa imparta intre ei beneficiile si pierderile suferite. Conform art. 1513 Cod civil, sunt nule contractele de societate prin care unul sau mai multi asociati isi stipuleaza totalitatea castigurilor sau prin care acestia sunt scutiti de a participa la pierderi. In acest sens se afirma ca fiind nule clauzele leonine (partea leului). In articolele 7 si 8, din Legea nr. 31/1990, se prevede obligativitatea mentionarii in actul constitutiv: "[.] f) partea fiecarui asociat la pierderi si beneficii", respectiv " k) modul de distribuire a beneficiilor si de suportare a pierderilor".

3. Caracterele juridice ale societatii comerciale, persoana juridica

Aceste caractere juridice se desprind din normele imperative prevazute in Legea 31/1990.

Societatea comerciala isi are originea in contractul de societate civila. In contextul dezvoltarii deosebite a comertului, statul este interesat de implicatiile activitatii comerciale asupra mediului social. Interventia statului in constituirea si functionarea societatilor comerciale este o realitate oglindita de numeroase reglementari cu caracter imperativ.

Societatea comerciala a parasit treptat terenul contractual si a devenit o institutie distincta, cu personalitate juridica, cu trasaturi proprii.

Ca institutie, societatea comerciala se caracterizeaza prin:

- procesul de constituire si functionare este reglementat prin lege, conditiile de fond si forma fiind restrictive;

- obiectul de activitate societatile comerciale este limitat numai "in vederea efectuarii de acte de comert". Contractul de societate din dreptul civil isi propune ca obiect "acela la care partile se obliga", practic o paleta larga de activitati, cu exceptia celor comerciale.

- personalitate juridica - Societatile comerciale, spre deosebire de contractele de societate din dreptul civil, au personalitate juridica: in art.1 din Legea 31/1990, se prevede: "Societatile comerciale cu sediul in Romania sunt persoane juridice romane".

4. Aporturile asociatilor

Notiunea de aport. In art. 15 si 65 din Legea 31/1990, se stabilesc felurile aportului si modul de transmitere catre societatea comerciala, fara a se defini aportul.

Potrivit art.1491 Cod civil, cu referire la contractul de societate, doua sau mai multe persoane "se invoiesc sa puna ceva in comun".

In art. 1492, alin. 2 C.civ., se arata: "Fiecare membru al unei societati (n.a. = contractul de societate) trebuie sa puna in comun sau bani sau alte lucruri (n.a = bunuri) sau industria sa." (n.a = notiunea de industrie este folosita in sensul "prestatie in munca").

Textele legale citate conduc la definirea notiunii de aport. Intr-un sens, din expresia "trebuie sa puna" rezulta ca prin aport intelegem un raport juridic de obligatii in care asociatul (debitor) are obligatia de a da ceva societatii comerciale (creditor), obligatie ce, la nevoie, se executa prin forta de constrangere a statului.

Un alt sens, termenul de "aport" priveste bunul ce constituie obiectul obligatiei de a aduce "ceva" la societatea comerciala, in conditiile legii si ale actului constitutiv, pentru a forma sau a majora capitalul social, in schimbul unor fractiuni din acesta, numite parti de interes, actiuni sau parti sociale.

Obiectul aportului. Potrivit textului art.1492, al. 2 C.civ., aportul consta in bani sau alte lucruri sau industria sa.

Este justificata opinia dupa care aporturile se grupeaza in doua categorii: bunuri si industria sa. Banii, dupa cum se stie, sunt bunuri mobile corporale, de gen, fungibile, consumptibile, supusi principiului nominalismului.

Aportul in numerar. In art.15, Legea 31/1990 se prevede: "aporturile in numerar sunt obligatorii la constituirea oricarei forme de societate".

Din interpretarea textului sus-mentionat si a prevederilor Legii 31/1990, ce constituie dreptul comun in materie, aportul in numerar este obligatoriu:

- la cele cinci forme juridice de societate comerciala;

- la orice societate cu caracter comercial, in afara celor expres reglementate de Legea 31/1990, ca de exemplu: societati bancare, de asigurare - reasigurare etc. Fara bani, chiar din momentul constituirii, societatile comerciale nu-si pot realiza scopul: organizarea in comun a unei activitati de productie, de prestari servicii sau de executari de lucrari.

Aportul asociatilor in numerar nu este purtator de dobanzi (art. 68 Legea 31/1990). Asociatul este obligat la plata dobanzilor legale, din ziua in care trebuia sa faca varsamantul.

Aportul in natura. Aportul in natura consta in bunurile pe care asociatul le aduce la societatea comerciala pentru constituirea capitalului social. Bunurile aduse ca aport in natura pot fi: imobile (teren, constructie), mobile (utilaje, autovehicule, agregate, linii tehnologice, diferite materii si materiale necesare procesului de productie, circulatie a marfurilor, prestari de servicii si efectuarea de lucrari), corporale (cele de mai sus) si incorporale (fond de comert).

Aporturile in natura sunt admise la toate formele de societate (societati comerciale, societati bancare, asigurare-reasigurare etc).

Aporturile in natura se realizeaza prin transferarea drepturilor corespunzatoare si predarea efectiva catre societatea comerciala, a bunului in stare de utilizare.

Privitor la bunul aportat, asociatii au doua posibilitati.

Prima posibilitate consta in transferul dreptului de proprietate asupra bunului aportat si se realizeaza atunci cand asociatii stabilesc in actul constitutiv acest lucru. Cand in actul constitutiv nu se stipuleaza nimic cu privire la transmiterea dreptului de proprietate asupra aportului, acesta devine proprietatea societatii comerciale, din momentul inmatricularii ei in Registrul comertului (art. 65, alin. 1 Legea 31/1960).

Transferul dreptului de proprietate a bunurilor aport in natura catre societate pune problema transferului riscurilor. Legea nr. 31/1990, sub acest aspect nu face nici o precizare.

Riscurile privesc: bunul aportat si actul constitutiv (contractul) incheiat.

Referitor la riscurile pieirii fortuite a bunului aportat, intre momentul asumarii obligatiei de a aduce aportul si data varsamantului potrivit regulii res perit domino (riscul apartine proprietarului) asociatul pus in imposibilitatea sa aduca bunul la societatea comerciala, deoarece acesta a pierit intr-o imprejurare fortuita (de ex.: inundatie, trasnet, incendiu etc.) are obligatia sa aduca un altul, deoarece are calitatea de proprietar pana la data inmatricularii societatii comerciale in Registrul comertului. Si dupa aceasta data ii revine aceeasi obligatie, desi nu mai este proprietar. Solutia este fundamentata intr-o opinie pe prezumtia ca asociatii au inteles sa deroge de la regimul juridic instituit prin art. 971 si 1295 C.civ., regim ce permitea ca societatea comerciala, in calitate de proprietar sa suporte acest risc, si pe cale de consecinta asociatul, desi nu a contribuit cu nimic la formarea capitalului social, dobandea aceasta calitate .

Intr-o alta opinie, fara sa se distinga intre riscul pieirii fortuite a lucrului si riscul contractual, se sustine ca: "daca bunul piere inainte de inmatricularea societatii, riscul este suportat de catre asociat; el va fi obligat sa aduca in societate un alt bun ori un aport in numerar" .

Un alt autor[2] sustine: "Daca, insa, este vorba despre un bun individual determinat si acesta piere in intervalul dintre inmatricularea societatii si data stabilita pentru varsamant, riscul va fi suportat de catre societate ca proprietar. Astfel, asociatul va avea toate drepturile ce decurg din aceasta calitate fara ca, in realitate sa fi contribuit cu ceva la formarea capitalului social".

Apreciem ca, suportarea riscurilor pieirii fortuite a lucrului, dupa data inmatricularii societatii comerciale, revine asociatului, prin derogare de la dreptul civil (ar reveni societatii comerciale care a devenit proprietara bunului de la data inmatricularii). Principalul argument consta in interpretarea coroborata a textului art. 65 si 15 din Legea 31/1990. Astfel, in art. 65 se stabileste: "asociatul care intarzie sa depuna aportul social (in ipoteza noastra bunul pierit fortuit necesita timp pentru procurarea altuia sau a unui echivalent banesc) este raspunzator de daunele pricinuite." De asemenea, art. 15: "aceste aporturi se realizeaza () prin predarea efectiva catre societate a bunurilor ()."

Referitor la suportarea riscurilor contractului (actului constitutiv) in tacerea legii, se aplica dreptul comun (dreptul civil) in materie, (art. 1 Cod comercial: "() Unde ea (legea de fata, legea comerciala) nu dispune, se aplica Codicele civil".

Regula de drept civil stabileste ca riscurile contractuale (de ex. pentru incheierea contractului, in cazul de fata, actul constitutiv, partile pot avansa unele cheltuieli - de deplasare, cazare, procurare a titlurilor juridice in baza carora detin bunul aportat etc.) apartin debitorului obligatiei imposibil de executat. In consecinta, asociatul care nu poate aduce aportul pierit din cauza de forta majora, va purta si riscul contractului.

Bunul devenit proprietatea societatii comerciale nu poate fi urmarit de creditorii personali ai asociatului. Ei isi exercita dreptul de urmarire numai asupra beneficiilor ce se cuvin asociatului, si asupra partii ce i se cuvine asociatului, dupa lichidare.

Cand asociatul aduce ca aport pentru constituirea capitalului social un bun mobil sau imobil, intre asociat si societate comerciala se aplica regulile juridice ale vanzarii-cumpararii (asociatul este "vanzator", societatea comerciala este "cumparator").

Astfel, asociatul este obligat:

- sa predea bunul constituit ca aport, la care se adauga doua obligatii accesorii: sa suporte cheltuielile legate de predarea lucrului (masurare, cantarire, numarare) si sa conserve bunul pana la predare;

- sa garanteze contra evictiunii. Aceasta obligatie inseamna sa asigure societatii comerciale linistita posesiune a bunului adus ca aport si sa inlature orice cauza anterioara predarii care ar fi de natura a pune in discutie, dreptul de proprietate transmis;

- sa garanteze contra viciilor ascunse. Asociatul trebuie sa asigure societatii comerciale calitatea lucrului predat. El raspunde fata de societatea comerciala cand bunul nu este corespunzator destinatiei sale economice ori isi pierde valoarea de intrebuintare ca urmare a unor vicii ascunse .

Societatea comerciala in schimbul aportului, este obligata:

- sa acorde asociatului parti din capitalul social numite parti de interes (societatea in nume colectiv, societatea in comandita simpla), actiuni (societatea pe actiuni, societatea in comandita pe actiuni), parti sociale (societatea cu raspundere limitata), obligatie specifica neintalnita in contractul de vanzare-cumparare;

- sa ia in primire aportul adus;

- sa suporte cheltuielile aducerii bunului ca aport.

Evaluarea aportului in natura se face astfel:

In actul constitutiv, la societatea in nume colectiv, societatea in comandita simpla si societatea cu raspundere limitata, asociatii vor face precizari privind "valoarea aportului in natura si modul evaluarii".

La societatea pe actiuni si societatea cu raspundere limitata, actul constitutiv cuprinde "valoarea bunurilor constituite ca aport in natura in societate, modul de evaluare". Se intelege evaluarea in bani a aportului. Evaluarea aportului se face de asociatul care aduce aportul, in baza de documente, de comun acord de catre membrii asociati, de experti, atunci cand s-a stabilit astfel.

Cu privire la evaluarea aportului in natura la societatea pe actiuni, legiuitorul este sever. In art. 37 Legea 31/1990, judecatorul delegat este obligat, ca in termen de 5 zile de la inregistrarea cererii, sa numeasca unul sau mai multi experti din lista de experti autorizati, care vor intocmi un raport in 15 zile in care se descrie fiecare bun aportat si modul de evaluare a acestuia. De asemenea se va evidentia daca valoarea acestuia corespunde numarului si valorii actiunilor acordate in schimb. Pentru bunurile mobile noi va fi luata in considerare factura.

A doua posibilitate a asociatilor privind aportul in natura pentru constituirea capitalului social consta in transferul dreptului de folosinta asupra bunului aportat. Asociatii pot opta in actul constitutiv pentru aceasta ipoteza. Bunul ramane in proprietatea asociatului, societatea comerciala dobandind pe durata societatii un drept de folosinta asupra bunului.

Se apreciaza ca in acest caz sunt aplicabile regulile privind uzufructul.

Astfel, societatea comerciala este obligata:

- sa procedeze la inventarierea bunurilor mobile si la constatarea starii materiale in care se afla imobilele si sa avanseze eventualele cheltuieli legate de aceste operatiuni;

- sa se foloseasca de aport ca un bun proprietar (face acte de conservare si intretinere a bunului, sa-l instiinteze pe asociat de orice tulburare a dreptului de posesie si folosinta, sa suporte sarcinile lucrului cum sunt impozitele, cheltuielile de judecata ocazionate de litigiile ivite in legatura cu folosinta bunului);

- sa conserve substanta aportului;

- sa restituie aportul la lichidarea societatii comerciale.

Societatea comerciala are asupra bunului aportat un drept de posesie si folosinta.

Asociatul, care a transferat societatii comerciale dreptul de folosinta asupra bunului aportat, are urmatoarele drepturi, fara a aduce atingere drepturilor societatii comerciale :

- sa instraineze bunul aportat, dobanditorului revenindu-i obligatia sa respecte statutul juridic de bun aportat, pana la lichidarea societatii comerciale;

- sa greveze bunul cu ipoteca sau alte sarcini reale;

- sa exercite toate actiunile prin care se apara dreptul de proprietate.

Asociatul are urmatoarele obligatii:

- sa nu impiedice societatea comerciala in exercitiul liber si deplin al drepturilor ce-i revin asupra bunului aportat: drept de posesie si folosinta;

- sa despagubeasca societatea comerciala cand prin fapta sa a micsorat valoarea dreptului de folosinta asupra bunului aportat;

- sa faca reparatiile mari ale bunului adus ca aport.