COMPUNEREA SI CONSTITUIREA INSTANTEI

COMPUNEREA SI CONSTITUIREA INSTANTEI

Compunerea instantei

Prin compunerea instantei se intelege alcatuirea sau instantei de judecata cu numarul de judecatori prevazute de lege.

O problema de organizare judecatoreasca indelung discutata se refera la faptul daca judecata trebuie facuta de un singur judecator sau, dimpotriva de mai multi judecatori.

In favoarea sistemului judecatorului unic, s-ar putea aduce urmatoarele argumente: s-ar da sens responsabilitatii judecatorului si deci aceasta ar trebui sa judece mai atent; s-ar micsora numarul judecatorilor si deci acestia ar putea fi mai bine alesi si mai bine platiti; s-ar asigura o mai buna specializare a judecatorilor; justitia ar fi mai simpla. Impotriva acestui sistem s-a spus ca un singur judecator nu poate intruni in acelasi grad de perfectiune toate cunostintele cerute de un bun magistrat, poate mai usor sa dea solutii arbitrare si este mai usor de corupt. In orice caz, s-a spus ca judecatorul unic nu poate fi adimis decat acolo unde magistratura prezinta cele mai depline garantii de pregatire, de experienta si de independenta.

Pentru sistemul colegialitatii s-ar putea invoca urmatoarele argumente: ofera garantie unei judecati mai bune, datorita schimbului de idei, discutiilor, confruntarii dintre judecatori cu ocazia deliberarii; este o garantie a impartialitatii datorita controlului reciproc dintre judecatori; hotararea intra mai mult in anonimat, ceea ce estompeaza agresivitatea celui invins, mania acestui neputandu-se opri la o anumita persoana; ofera posibilitatea formarii judecatorilor tineri.

Comparand argumentele si contraargumentele fiecarui sistem s-ar parea ca un sistem mixt ar fi cel mai potrivt, anume judecator unic pentru pricinile mai simple si formatie colegiala pentru celelalte pricini.

Relativ recent, legiuitorul nostru a optat pentru un sistem in care se face deosebire dupa cum judecata are loc in prima instanta sau intr-o cale de atac prin care se realizeaza controlul juridic.

Astfel, potrivit art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, " cauzele date, potrivit legii, in competenta de prima instanta a judecatoriei, tribunalului si curtii de apel se judeca in complet format dintr-un judecator(.)" cu exceptia cauzelor privind conflctele de munca si de asigurari sociale".

De regula potrivit careia judecata de prima instanta se face de un singur judecator, teza finala a art. 55 alin. (1) din aceeasi lege stabileste o exceptie, anume " competul pentru solutionarea in prima instanta a cauzelor privind conflictele de munca si asigurari sociale se constituie din 2 judecatori si 2 asistenti judiciari." Alineatul 2 al art. 55 din Legea nr. 304/2004 prevede ca " asistentii judiciari participa la deliberari cu vot consultative si semneaza hotararile pronuntate. Opinia acestora se consemneaza in hotarare, iar opinia separat se motiveaza".

Cat priveste judecarea apelurilor si recursurilor, se aplica intotdeauna sistemul colegialitatii. Astfel, art. 54 alin. (2) din Legea nr.304/2004 prevede ca " apelurile se judeca in complet format din 2 judecatori, iar recursurile. in complet format din 3 judecatori, cu exceptia cazurilor in care legea prevede altfel".

Intrucat legea nu distinge, rezulta ca recursul se solutioneaza in complet format din trei judecatori chiar si atunci cand se ataca o hotarare ce a fost pronuntata de un singur judecator ( avem in vedere situatia in care, desi a avut loc o judecata de prima instanta, hotararea nu este supusa apelului, ci direct recursului).

Un singur judecator rezolva contestatiile la titlu si cererile de indreptare a greselilor materiale, lamurire sau completare referitoare la hotararile pronuntate in prima instanta de judecatorii, tribunale sau curti de apel, precum si cererile de constatare a perimarii la judecata in prima instanta. In schimb, daca ar fi vorba de o judecata in apel sau, dupa caz, in recurs, completul va fi format din doi judecatori, respectiv din trei judecatori. Aceasta solutie este o consecinta a aplicarii principiului accesorium sewuitur principale.

In ceea ce priveste compunerea instantei competente sa solutioneze actiunea in anularea unei hotarari arbitrale, art. 366 C. proc. civ. introdus prin Legea nr. 219/2005 prevede ca " in toate cazurile privind hotararea arbitrala, actiunea in anulare formulata potrivit art. 364 se judeca in completul prevazut pentru aceasta cale de atac". Asadar, actiunea in anularea hotararilor arbitrale se judeca de un singur judecator atat la tribunale, cat si la curtile de apel, iar la Inalta Curte de Casatie si Justitie in complet format din trei judecatori.

Completul de judecata este prezidat, prin rotatie, de unul dintre membrii acestuia [art. 52 alin. (2) din Legea nr. 304/2004].

Sectia Inaltei Curti de Casatie si Justitie judeca in compet format din trei judecatori ai aceleiasi sectii [ art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004]. In afara completelor de judecata ale sectiilor, functioneaza si un complet alcatuit din 9 judecatori, care solutioneaza recursurile si cererile in cauzele judecate in prima instanta de Sectia penala a Inaltei Curti de Casatie si Justitie precum si alte cauze date in competenta sa prin Lege, precum si ca instanta disciplinara.

In cazurile prevazute de art. 25 din Legea nr. 304/2004, instanta suprema se consituie in Sectii Unite, iar pentru aceasta trebuie sa fie prezenti cel putin 2/3 din numarul judecatorilor in functie, iar decizia poate fi luata numai cu majoritatea voturilor celor prezenti. Presedintele prezideaza Inalta Curte de Casatie si Justitie in Sectii Unite, iar la cectii orice complet, daca participa la judecata. In lipsa sa, sedintele la care acesta trebuie sa ia parte vor fi prezidate de un presedinte de sectie sau de un judecator desemnat in acest scop de presedintele ori vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Presedintii de sectie pot prezida orice complet de judecata, iar ceilalti judecatori prezideaza prin rotatie. Completul de 9 judecatori este prezidat de presedintele sau vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Este de retinut ca normele care reglementeaza compunerea instantei sunt norme de organizare judecatoreasca, asa incat ar fi gresit sa se vorbeasca despre necompetenta instantei pentru ca a solutionat cauza intr-o compunere nelegala.

Fiind vorba de norme de ordine publica, gresita compunere a instantei poate fi invocata de oricare dintre parti, de procuror sau de instanta din oficiu. In cazul admiterii exceptiei privind gresita compunere a instantei, se va lua act prin incheiere, iar transferul dosarului de la un complet la altul din cadrul aceleiasi instante se face pe cale administrativ, de catre presedintele instantei. Atunci cand gresita compunere a instantei se invoca prin intermediul apelului sau al recursului, iar instanta de apel sau de recurs gaseste intemeiat motivul respective, hotararea va fi cazata in vederea rejudecarii.

Constituirea instantei

Distinct de compunerea instantei, in literatura de specialitate se foloseste si notiunea de constituire a instantei, prin care se intelege alcatuirea ei complexa, cu toate organele si persoanele cerute de lege. Se are in vedere participarea, alaturi de judecatorul unic sau, dupa caz, de completul de judecata, a grefierului, respectiv a magistratului-asistent la Inalta Curte de Casatie si Justitie, precum si a procurorului. Nici Codul de procedura civila si nici Legea privind organizarea judiciara nu vorbesc, in mod expres, despre constituirea instantei, insa exista numeroase texte de lege referitoare la aceasta institutie, precum: art. 36 C. proc. civ., care prevede ca dispozitiile de la abtinere si recuzare (art. 25-35 C. proc. civ., mai putin art. 27 pct. 7) se aplica si procurorilor, magistratilor- asistenti sau grefieri; art. 147 C. proc. civ., conform caruia, incheierea de sedinta se semneaza si de grefier; art. 179 alin. (3) C. proc. civ., art. 181 alin. (1) C. proc. civ. si art. 198 alin. (1) si alin (2) C. proc. civ., potrivit carora si grefierul va semna, dupa caz, inscrisurile depuse pentru verificarea de scripte, procesul-verbal care se intocmeste atunci cand un inscris este defaimat ca fals, declaratiile martorilor, inclusive adaugirile, stersaturile sau schimbarile in curpinsul marturiei (de altfel, marturia se consemneaza in scris de catre grefier, dupa dictarea presedintelui completului de judecata); art. 217 C. proc. civ., care prevede ca la cercetarea la fata locului participa si procurorul, in cazurile in care prezenta acestuia este ceruta de lege etc. La aceste exemple se adauga si acele norme speciale care stabilesc obligativitatea concluziilor procurorului in anumite materii.

Incidentele procedurale privind compunerea sau consituirea instantei

Incompatibilitatea

Prin incompatibilitate se intelege situatia in care un judecator este oprit sa ia parte la solutionarea unei pricini, in cazurile expres prevazute de lege.

Incompatibilitatea este reglementata de art. 24 C. proc. civ., fiind un incident procedural care priveste doar compunerea instantei, deoarece textul de lege mentionat se aplica numai judecatorilor.

Exista trei cazuri de incompatibilitate. Astfel, art. 24 alin. (1) C. proc. civ. stabileste doua cazuri de incompatibilitate, aratand ca judecatorul care a pronuntat o hotarare intr-o pricina nu poate lua parte la judecata aceleiasi pricini in apel sau in recurs si nici in caz de rejudecare dupa casare, iar cel de al doilea alineat al acestui articol prevede un al treilea caz de incompatibilitate, dispunind ca nu poate lua parte la judecata cel care a fost martor, expert sau arbitru in aceeasi pricina.

Primul caz de incompatibilitate presupune ca un judecator, dupa ce a pronuntat o hotarare in prima instanta sau apel, este avansat la instanta superioara, la care vine spre solutionare apelul sau, dupa caz, recursul declarat impotriva hotararii respective. Este firesc ca judecatorul sa nu isi controleze propria hotarare, intrucat ar fi lipsit garantia ca s-ar realiza un control judiciar obiectiv, fiind putin probabil ca judecatorul sa fie dispus sa revina asupra solutiei pe care a dat-o.

Cel de al doilea caz de incompatibilitate se justifica prin instanta legiuitorului de a asigura conditii optime pentru rejudecarea fondului dupa casare, evitand situatia ca judecatorul ce a dat hotararea care ulterior a fost casata sa pronunte aceeasi solutie si dupa rejudecare, numai din dorinta de a demonstra ca el a avut dreptate. In doctrina, de regula, se subliniaza ca acest caz de incompatibilitate vizeaza casarea cu trimitere, aratandu-se ca, in cazul casarii cu retinere, judecatorii care au admis recursul pot rejudeca ei insisi fondul, nefiind incompatibili. Totusi, avand in vedere ca nu este obligatoriu ca aceeasi judecatori care au solutionat recursul sa rejudece si fondul dupa casarea cu retinere, s-ar putea imagina o ipoteza cand ar exista incompatibilitate si in situatia rejudecarii fondului dupa casarea cu retinere, numai daca hotararea recurata si casata a fost pronuntata de un judecator ce a fost ulterior avansat la instanta de recurs si care ar intra in completul ce ar urma sa rejudece fondul, evident alt compet decat cel care a casat hotararea.

Cel de al treilea caz de incompatibilitate se justifica prin prezumtia ca judecatorul care a fost martor, expres au arbitru intr-o pricina nu ar fi obiectiv, fiind inclinat sa-si mentina punctul de vedere pe care deja si l-a format.

Acest caz de incompatibilitate cuprinde trei ipoteze: Prima dintre acestea se refera la faptul ca judecatorul a fost martor in pricina care este in curs de solutionare. In literatura de specialitate se sublinieaza ca, pentru a deveni incompatibil, nu este suficient ca judecatorul sa fi fost doar citat intr-o asemenea calitate, ci trebuie ca el sa fi fost efectiv audiat ca martor in procesul cu privire la care a avut cunostinta de unele imprejurari de fapt. Spre exemplu: judecatorul nu ar putea participa la judecata unei cai de atac exercitate impotriva unei hotarari pronuntate intr-o pricina in care el a depus marturie; atunci cand un judecator ce face parte din completul de judecata ar cunoaste faptele care formeaza obiectul litigiului, iar instanta de judecata apreciaza ca depozitia sa este necesara pentru rezolvarea cauzei, el va putea fi ascultat ca martor, insa pentru aceasta, va trebui sa se retraga din completul de judecata, deoarece, din acel complet de judecata, locul acestuia nu va putea fi luat de judecatorul care a fost audiat ca martor in pricina respectiva; daca un judecator a fost ascultat ca martor in cadrul procedurii de asigurare a dovezilor pe cale principala, atunci el nu va putea participa la solutionarea litigiului in care ar urma sa se utilizeze ca mijloc de proba declaratia sa etc.

Celelalte doua ipoteze ale cazului de incompatibilitate stabilite de art. 24 alin. (2) C. proc. civ. presupun ca judecatorul si-a indeplinit efectiv insarcinarea de expert sau de arbitru in pricina care i-ar reveni spre rezolvare.

Normele care reglementeaza incompatibilitate stabilita de art. 24 alin. (2) C. proc. civ. presupun ca judecatorul si-a indeplinit efectiv insarcinarea de expert sau de arbitru in pricina care i-ar reveni spre rezolvare.

Normele care reglementeaza incompatibilitatea, fiind de ordine publica si continand o interdictie, sunt de stricta interpretare si aplicare, asa incat, cazurile de incompatibilitate nu pot exstinse prin analogie, chiar daca mai exista si alte situatii in care un judecator ar urma sa se pronunte in aceeasi pricina, dar nu ca efect al exercitarii apelului sau al recursului si nici al rejudecarii fondului dupa casare. Am aratat deja ca judecatorii care au solutionat un recurs nu sunt incompatibili de a judeca aceeasi cauza in fond dupa casare. De asemenea, nu exista incompatibilitate nici in cazul judecarii cailor extraordinare de atac de retractare ( contestatie in anulare si revizuire), cu atat mai mult cu cat aceste cai de atac presupun ivirea unor imprejurari care nu au fost avute in vederea la judecata anterioara si deci judecatorul nu ar fi in situatia de a-si critica propria hotarare. Pentru aceeasi consideratii, un judecator care a solutionat un recurs poate sa judece, in aceeasi pricina, un al doilea recurs, declarat fie impotriva hotararii pronuntate la rejudecarea fondului dupa casare cu trimitere, fie chiar impotriva hotararii ce a fost deja atacata prin intermediul primului recurs (spre exemplu, recurentul formuleaza o a doua cerere de recurs impotriva aceleasi hotarari, dupa ce un prim recurs i-a fost respins; al doilea recurs este exercitat de o parte care achiesase la hotarare sau care este decazuta din dreptul de a ataca hotararea respective, de o persoana ce nu a avut calitatea de parte la judecata de fond etc., in toate aceste ipoteze instanta avand de rezolvat numai o exceptie procesuala-inadmisibilitatea recursului, tardivitatea etc. - care poate fi invocata chiar si din oficiu), fie impotriva hotararii pronuntate cu privire la primul recurs sau la rejudecarea fondului dupa casare cu retinere, situatie in care, de asemenea, se va invoca si rezolva exceptia de inadmisibilitate a recursului. Aceeasi ar urma sa fie solutia si in cazul judecarii unei al doilea apel declarat in pricina respectiva, apel care ar urma sa fie respins in temeiul unei exceptii procesuale peremptorii. De asemenea, nu exista incompatibilitate in cazul contestatiei la executare, pentru judecatorul ce a participat la solutionarea litigiului in care s-a pronuntat hotararea ce se executa silit.

S-a mai decis ca nu exista incompatibilitate atunci cand judecatorul este sesizat cu aceeasi cauza, dar nu in urma casarii ori a exercitarii apelului sau a recursului, de exemplu, daca se introduce o a doua cerere de chemare in judecata dupa ce a fost respinsa ca nefondata o prima cerere intre aceleasi persoane, avand aceleasi obiect si aceeasi cauza (situatie in care a doua cerere va fi respinsa pe motiv ca exista putere de lucru judecat) , daca, schimbandu-se imprejurarile de fapt ce au stat la baza pronuntarii unei prime hotarari intr-o materie in care puterea de lucru judecat este conditionata de mentinerea acestor imprejurari (incredintarea copiilor minori, pensia de intretinere, ordonanta presedintiala, cererile posesorii etc.), se introduce o noua cerere etc. Nici ipoteza in care judecatorul chemat sa solutioneze un litigiu a fost, intr-o faza anterioara a acestuia, avocatul uneia dintre parti nu se incadreaza in vreunul din cele trei cazuri de incompatibilitate, care, dupa cum a vazut, sunt limitative prevazute de lege. In considerarea aceluiasi argument, nu este incompatibil nici judecatorul care, intr-o faza anterioara a acestuia, avocatul uneia dintre parti nu se incadreaza in vreunul din cele trei cazuri de incompatibilitate, care, dupa cum am vazut, sunt limitativ prevazute de lege . In considerarea aceluiasi argument, nu este incompatibil nici judecatorul care, intr-o faza anterioara a procesului, a pus concluzii in calitate de procuror.

Pentru a deveni incompatibil, judecatorul trebuie sa fi pronuntat o hotarare prin care s-a dezlegat o problema litigioasa, de natura sa dezinvesteasca instanta. In consecinta, nu este incompatibil judecatorul care a pronuntat in cursul procesului doar unele incheieri preparatorii. Insa, printr-o incheiere au fost rezolvate unele situatii juridice care, in urma apelului sau a recursului, se dezbat din nou in instanta de control judiciar, respective care, prin efectul admiterii recursului si al casarii, se dezbat din nou la instanta de fond, atunci exista caz de incompatibilitate. Spre exemplu, dispozitiile referitoare la incompatibilitate sunt aplicabile si cu privire la incheierea de admitere in principiu a cererii de partaj, deoarece o asemenea incheiere solutioneaza o problema litigioasa ca si o hotarare de fond . Subliniem ca anumite incompatibilitati sunt stabilite in Legea pentru organizarea judecatoreasca, insa este de retinut ca aceasta se refera la exercitarea functiei de magistrat, in vreme ce cazurile de incompatibilitate prevazute de art.24 C.proc.civ.

Inainte de a ne referi la mijloacele proceduale de invocare a incompatibilitatii, este necesar sa precizam ca nerespectarea dispozitiilor legale referitoare la incompatibilitate atrage nulitatea absoluta a hotararii, fiind vorba de norme juridice de ordine publica.

Daca judecata este in curs de desfasurare, mijlocul procesual de invocare a incompatibilitatii este exceptia de incompatibilitate, care este o exceptie de procedura, absoluta si dilatorie. Ea poate fi invocata de orice parte interesata, de procuror sau de instanta din oficiu, in orice faza a judecatii, chiar direct in apel sau recurs.

Legea nu se refera, in mod expres, la procedura de solutionare a exceptiei de incompatibilitate, asa incat urmeaza a se aplica dreptul comun. Aceasta exceptie de rezolva inainte de a intra in cercetarea fondului pretentiei, iar daca exceptia este invocata in cursul judecarii fondului, ea va fi rezolvata cu prioritate fata de fondul pretentiei. Nefiind posibil ca probele necesare solutionarii exceptiei de incompatibilitate sa fie comune cu probele necesare solutionarii pretentiei pe fond, rezulta ca nu este posibila unirea exceptiei de incompatibilitate cu fondul

Exceptia de a judeca de insasi instanta sesizata cu pricina respectiva, in a carei compunere va intra si judecatorul despre care se afirma ca s-ar afla intr-un caz de incompatibilitate. Aceasta concluzie de desprinde din faptul ca exceptia de incompatibilitate este un incident procedural, precum si din imprejurarea ca dispozitiile inscrise in art. 30 alin. (1) C. proc. civ. (referitoare la judecarea cererii de recuzare de instanta respectiva, dar in alcatuirea careia nu poate sa intre cel recuzat), ca orice norme speciale, nu pot fi aplicate prin analogie. Intr-o viitoare reglementare, ar fi recomandabil sa se prevada ca judecatorul in cauza nu va putea participa la rezolvarea exceptiei de incompatibilitate si, judecata, exceptia sa fie judecata de instanta ierarhic superioara.

Daca exceptia de incompatibilitate este respinsa, se va pronunta o incheiere interlocutorie, care nu va putea fi atacata cu apel sau, dupa caz cu recurs decat odata cu fondul [art. (2) si art. 316 C. proc. civ. ]. Insa, in cazul in care hotararea ce ar urma sa se pronunte pe fond nu este susceptibila de a forma obiectul recursului (de exemplu, se judeca un recurs sau are loc o rejudecare a fondului dupa casarea cu retinere), atunci nici incheierea prin care s-a respins exceptia de incompatibilitate nu este supusa recursului.

Admiterea exceptiei de incompatibilitate are drept consecinta inlocuirea celui in cauza cu un alt judecator de la aceeasi instanta judecatoreasca. Este insa posibil sa nu se mai poata alcatui in mod variabil completul de judecata, iar, pentru o asemenea ipoteza, nu isi gaseste aplicare art. 33 alin. (1) C. proc. civ., care reprezinta o norma speciala. Rezulta ca ar urma sa se recurga la dispozitiile inscrise in art. 57 alin. (1) din Legea nr 303/2004 , deci, la propunerea presedintelui respectiv instante din circumscriptia acelei curti de apel, presedintele curtii de apel poate delega, judecatori de la alte instante din circumscriptia mentionata, cu acordul scris al acestora.

Precizam ca eventualul apel sau, dupa caz, recurs exercitat exclusiv impotriva incheierii prin care s-a admis exceptia de incompatibilitate, evident dupa pronuntarea hotararii pe fond, va fi respins ca lipsit de interes, deoarece nu ar aduce nici un folos practic vreuneia dintre parti. De astfel, solutia contrara ar oferi, indirect, posibilitatea partilor nu numai de a tergiversa judecata, ci si de a alege, dintre judecatorii unei instante, pe cei care vor rezolva litigiul dintre ele, ceea ce nu poate fi acceptat.

Daca s-a pronuntat o hotarare definitiva (ceea ce nu poate fi atacata cu apel) cu incalcarea art.24 c. proc. civ., aceasta poate fii desfiintata prin intermediul recursului, invocandu-se motivul prevazut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ. (instanta nu a fost alcatuita potrivit dispozitiilor legale). In cazul in care motivul de recurs este gasit intemeiat, iar recursul de judecata de un tribunal sau de o curte de apel, se va casa cu retinere, iar nu cu trimitere, intrucat nu exista identitate intre situatia in care cererea a fost rezolvata pe fond, dar cu incalcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilitate, iar regula pentru tribunale si curti cu trimitere, deoarece acest fel de casare reprezinta regula pentru ea (art. 313 C. proc. civ.).

Incompatibilitatea fiind reglementata de norme de organizare judecatoreasca, rezulta ca nerespectarea acestor norme nu ar putea fi invocata prin intermediul contestatiei in anulare de drept comun, intrucat aceasta cale extraordinara de atac de retractare poate fi exercitata numai pentru motivele limitativ prevazute de lege, iar art. 317 pct 2 C. proc. civ. are in vedere cazul in care hotararea a fost data cu nerespectarea dispozitiilor de ordine publica privitoare la competenta, iar nu si la alcatuirea instantei.

Abtinerea si recuzarea

Abtinerea si recuzarea sunt reglementate pentru a proteja partea in acele cazuri, indicate de lege, in care se poate presupune ca judecatorul nu ar fi obiectiv.

Prin abtinere se intelege aceea situatie in care un judecator, stiind ca se afla intr-unul din cazurile prevazute de lege, solicita retragerea sa de la judecata unei anumite pricini. Potrivit art. 25 C. proc. civ., judecatorul care stie ca exista un motiv de recuzare in privinta sa este dator sa instiinteze pe seful sau si sa se abtina de la judecarea pricinii.

Obligatiei judecatorului de a se abtine ii corespunde dreptul care are motive sa se indoiasca de impartialitatea judecatorului de a-l recuza pe acesta.

Prin recuzare se intelege situatia in care una dintre parti cere, in cazurile strict determinate de lege, indepartarea unuia sau a mai multor judecatori de la solutionarea unei anumite pricini.

Cazurile de abtinere si cele de recuzare sunt identice. De asemenea, procedura de solutionare a celor doua incidente procedurale este comuna.

Cele doua institutii procesuale se deosebesc insa prin faptul ca, in timp ce recuzarea este propusa de parti, abtinerea provine chiar de la cel aflat in vreunul din cazurile prevazute de lege, fiind numita de unii autori si autorecuzare. De asemenea, caracterul normelor care reglementeaza cele doua institutii este de natura diferita. Abtinerea este reglementata de norme imperative, in vreme ce recuzarea este reglementata de norme de ordine private, partea interesata avand facultatea de a-l recuza pe judecator sau de a accepta sa fie judecata de acesta, exprimandu-si astfel increderea in impartialitatea sa. Tocmai de aceea, nerespectarea obligatiei de abtinere nu afecteaza valabilitatea hotararii, ci atrage eventuale sanctiuni disciplinare pentru cel din cauza. De astfel, daca s-ar admite ca intervine nulitatea hotararii in situatia in care judecatorul nu s-a abtinut, desi trebuia sa o faca, atunci s-ar ajunge la eludarea indirecta a dispozitiilor legale potrivit carora, sub sanctiunea decaderii, partea trebuie sa propuna recuzarea intr-un anumit termen.

S-a sustinut si opinia ca abtinerea este reglementata de norme dispozitive, solutie dedusa de unii autori din prevederile inscrise in atr. 29 alin. final C. proc. civ., text ce dispune ca "judecatorul impotriva caruia e propusa recuzarea poate declara ca se abtine ". Insa, din modul in care este redactat art.25 C. proc. civ., care foloseste expresia "este dator sa se abtina", iar nu expresia "poate sa se abtina", rezulta clar ca abtinerea nu este o facultate pentru judecator, ci o obligatie. Aparenta contradictie dintre art.25 C. proc. civ. si art. 29 alin. final. C. proc. civ. se explica prin aceea ca textile respective au in vedere doua ipoteze distincte: primul instituie obligativitatea abtinerii pentru situatia in care, fara sa se fi formulat vreo cerere de recuzare, exista un motiv de recuzare cunoscut de judecator. Cel de al doilea text de lege mentionat mai sus acorda posibilitatea judecatorului ce este recuzat de a aprecia el insusi temeinicia motivului invocat de parte, urmand a se abtine numai daca ar considera justificata cererea de recuzare. Pentru cea de a doua situatie nu s-ar fi putut stabili o obligatie in sarcina judecatorului, deoarece ar fi insemnat ca, ori de cate ori una dintre parti recuza un judecator, acesta ar trebui sa se abtina, chiar si atunci cand motivul de recuzare este neintemeiat, ceea ce ar echivala practice cu inaplicabilitatea procedurii recuzarii, mai exact, cu reducerea acesteia doar la formularea cererii de recuzare.

Cazurile de recuzare (abtinere) pot fi grupate in patru categorii:

a) calitatea de sot, ruda sau afin a judecatorului cu una dintre parti ori cu avocatul sau mandatarul uneia dintre parti;

b) interesul direct sau indirect al judecatorului in legatura cu solutionarea pricinii;

c) ura sau vrajmasia care ar putea sa existe intre judecator, sotul, rudele sau afinii acestuia, pe de o parte, si una dintre parti ori chiar sotul, rudele sau afinii acesteia, pe de alta parte;

d) ambitia sau amorul propriu, care l-ar putea influenta pe judecator in solutionarea cauzei, datorita faptului ca si-a exprimat parerea aupra pricinii inainte de pronuntarea hotararii.

Potrivit art.27 c. proc. civ.: "Judecatorul poate fi recuzat:

cand el, sotul sau, ascendentii ori descendentii lor au vreun interes in judecarea pricinii sau cand este sot, ruda ori afin, pana la al patrulea grad inclusive, cu vreuna dintre parti;

cand el este sot, ruda sau afin in linie directa ori in linie colaterala, pana la al patrulea grad inclusive, cu avocatul sau mandatarul unei parti sau daca este casatorit cu fratele ori sora sotului uneia din aceste personae;

cand sotul in viata si nedespartit este ruda sau afin, pana la al patrulea grad inclusiv, cu una dintre parti sau daca, fiind incetat din viata ori despartit, au ramas copii;

daca el, sotul sau rudele lor pana la al patrulea grad inclusive au o pricina asemanatoare cu aceea care se judeca sau daca au o judecata la instanta unde una din parti nu este judecator;

daca intre aceleasi persoane si una din parti a fost o judecata penala in timp de 5 ani inaintea recuzarii;

daca este tutore sau curator al uneia din parti;

daca si-a spus parerea cu privire la pricina ce se judeca;

daca a primit de la una din parti daruri sau fagaduieli de daruri ori astfel de indatoriri;

daca este vrajmasie intre el, sotul sau una din rudele sale pana la al patrulea grad inclusive si una din parti, sotii sau rudele acestora pana la gradul al treilea inclusiv".

Intrucat textul de lege este destul de clar si nu necesita, in principiu, explicatii suplimentare, vom face cateva precizari in legatura cu unele cazuri de recuzare. Astfel, in ceea ce priveste cazurile de recuzare bazate pe interesul judecatorului, se observa ca legea nu precizeaza natura acestui interes, asa incat interesul poate sa fie nu numai de ordin material, ci si moral . De asemenea, este remarcat ca legea vizeaza atat interesul personal, direct al judecatorului, cat si pe acela indirect, pe care il pot avea pesoanele mentionate, dupa caz, de art.27 pct. 1 sau de art. 27 pct. 4 C. proc. civ.

Cu titlu exemplificativ, prezentam cateva situatii care ar putea fi incadrate in prima ipoteza a art. 27 pct. 1 c. proc. civ., si anume: daca judecatorul, sotul, ascendentii ori descendentii lor sunt creditori, debitori sau garanti ai uneia dintre parti, intrucat ar putea exista interesul, dupa caz, de a mari solvabilitatea acelei parti, de a favoriza interesele propriului creditor spre a obtine unele concesii de la aceasta, de a impiedica o eventuala chemare in garantie; daca judecatorul sau vreuna din persoanele indicate mai sus este donator al uneia dintre parti, deoarece partea respectiva ar putea fi favorizata nu numai in semn de recunostinta, ci si in considerarea faptului ca potrivit art. 821 C. civ., donatiile de bunuri viitoare sunt revocabile, iar, in cazul celorlalte donatii, desi irevocabile, acestea vor fi supuse reductiunii in masura in care vor aduce atingere rezervei succesorale, asa incat ar exista interesul de a mentine sau de a mari activul patrimonului donatorului; atunci cand judecatorul, intr-o faza anterioara a procesului, a pus concluzii ca procuror sau chiar a formulat cererea de chemare in judecata sau de exercitare a unei cai de atac; atunci, in calitate de avocat, o persoana a dat consultatii sau a reprezentat si asistat o parte intr-un litigiu pe care ulterior, dupa ce a dobandit calitatea de judecator, ar urma sa il solutioneze etc.

In toate aceste cazuri, precum si in altele asemanatoare, existenta interesului judecatorului este lasata la aprecierea instantei ce rezolva cererea de abtinere sau de recuzare. Insa, in cazurile de recuzare prevazute de atr.27 pct. 4 si pct 6 C. proc. civ., existenta interesului direct sau indirect al judecatorului este prezumata de lege, fara a se putea face dovada contrara, lipsa de obiectivitate a judecatorului putandu-se datora, dupa caz, tentatiei de a crea o jurisprudenta care sa ii fie favorabila in propriul litigiu, sperantei ca, dand castig de cauza partii ce este judecator, va obtine de la aceasta acelasi serviciu, obligatiei de a apara interesele celui al carui reprezentant legal este.

Daca in cazul in care judecatorul este tutore sau curator al uneia dintre parti nu este necesara indeplinirea vreunei alte cerinte pentru a putea fi recuzat, nu aceeasi este situatia atunci cand o ruda sau un afin al judecatorului sta in judecata ca tutore, curator ori director al unei institutii publice sau societati comerciale, deoarece, potrivit art. 28 C. proc. civ., judecatorul nu poate fi recuzat daca persoanele respective nu au un interes personal in judecarea pricinii. Este de observat ca textul de lege nu se refera si la situatia in care sotul judecatorului sta in judecata ca tutore, curator etc., insa o asemenea ipoteza este acoperita de art. 27 pct. 1 teza I C. proc. civ.

Pentru ca vrajmasia la care se refera art. 27 pct. 9 C. proc. civ. sa duca la recuzare, nu este suficienta o simpla afirmatie a partii in acest sens, ci este necesar sa se dovedeasca in mod concret existenta unei vrajmasii din partea judecatorului. Insa, in cazul prevazut de art. 27 pct. 5 C. proc. civ., legea instituie o prezumtie de vrajmasie care nu poate fi rasturnata, fiind suficient ca partea ce a facut cererea de recuzare sa dovedeasca existenta in ultimii cinci ani, a unei judecati penale intre ea si judecatorul recuzat, sotul sau rudele acestora pana la gradul patru inclusiv.

Referitor la cazul prevazut de art. 27 pct 7 C. proc. civ., din modul in care este redactat textul de lege rezulta destul de clar ca judecatorul poate fi recuzat pentru acest motiv numai daca si-a exprimat opinia in legatura cu pricina concreta ce o judeca, inainte de a se ajunge la deliberare si pronuntare, nu insa si atunci cind a solutionat anterior un alt litigiu in care s-a pus in discutie aceeasi problema de drept ca aceea din speta sau cind si-a exprimat punctual de vedere cu privire la o problema de drept inrudita cu cea din speta ori daca a publicat un studiu de specialitate asupra acestei probleme de drept. Mai precizam ca ipoteza vizata de art. 27 pct 7 C. proc. civ. nu trebuie confundata cu vreunul dintre cele trei cazuri de incompatibilitate, deaorece aceasta din urma presupun ca judecatorul si-a exprimat parerea intr-un act oficial (hotarare judecatoreasca, depozitie de martor, raport de expertiza sau hotarare arbitrala) si in calitatea oficiala prevazuta de lege, pe care a avut-o in acea pricina (judecator, martor, expert sau arbitru), pe cand, in cazul recuzarii, este vorba de parerea sa personala in legatura cu pricina pe care o solutioneaza, parere exprimata, in timp ce litigiul este pendente, fie in sedinta de judecata, fie in afara acesteia .

Abtinerea se propune de judecator indata ce cunoaste exisitenta motivului de recuzare, prin instiintarea presedintelui instantei. Se admite ca in cazul in care insusi presedintele instantei se abtine, atunci aceasta il va incunostinta pe loctiitorul sau. Propunerea de abtinere trebuie facuta mai inainte ca partea interesata sa formuleze o cerere de recuzare, dar daca totusi cererea de recuzare a fost facuta mai intii, art. 29 alin. (3) C. proc. civ. permite judecatorului sa declare ca se abtine, caz in care instanta competenta se va pronunta asupra abtinerii.

Recuzarea se propune de partea interesata, verbal sau in scris, pentru fiecare judecator in parte. In principiu, orice parte din proces poate sa il recuze pe cel in cauza, insa se admite ca pentru ipoteza in care judecatorul si-a exprimat, in favoarea unei parti, parerea cu privire la pricina ce se judeca, recuzarea poate fi ceruta numai de parte adversa.

Propunerea de recuzare trebuie facuta inainte de inceperea oricarei dezbateri [ art. 29 alin. (10 C. proc. civ.]. Se observa ca dispozitia legala mentionata nu vorbeste de inceperea dezbaterilor pe fond, ceea ce inseamna ca recuzarea trebuie propusa mai inainte de discutarea altor exceptii procesuale sau a admisibilitatii unor mijloace de proba, cu exceptia cazului prevazut de art. 29 alin. (2) C. proc. civ., potrivit caruia, dand motivele de recuzare s-a ivit dupa inceperea dezbaterilor, partea va trebui sa propuna recuzarea de indata ce acestea sunt cunoscute. Textul de lege se refera la ivirea motivelor de recuzare dupa inceperea dezbaterilor, iar nu la cunoasterea acestor motive dupa momentul mentionat. Se aprecieaza insa ca partea poate sa formuleze cererea de recuzare, de indata ce a descoperit motivul de recuzare, chiar daca acesta exista la inceputul procesului, dar nu era cunoscut de partea respectiva. Momentul la care partea interesata a cunoscut existenta motivului de recuzare este o chestiune de fapt, lasata la aprecierea instantei competente sa rezolve cererea de recuzare.

Nerespectarea termenului in care trebuie propusa recuzarea atrage sanctiunea decaderii partii din dreptul de a-l recuza pe cel in cauza (rezulta ca nu se poate propune recuzarea unui judecator de la prima instanta pentu prima data in apel, iar cea a unui judecator de la instanta de apel direct in recurs). Cererea de recuzare facuta dupa expirarea termenului prevazut de art. 29 alin. (1) sau alin. (2) C. proc. civ. nu va putea fi insa respinsa ca tardiva de catre instanta alcatuita cu judecatorul recuzat, ci tardivitatea va trebui constatata cu respectarea dispozitiilor inscrise in art. 30 C. proc. civ.

Facand aplicarea principiului accesorium seguitur principale si tinand cont de faptul ca abtinerea si recuzarea sunt incidente procedurale, art. 30 alin (1) C. proc. civ. stabileste competenta de a se pronunta asupra abtinerii si recuzarii in favoarea instantei sesizate cu pricina in care au fost ridicate aceste incidente, in alcatuirea careia nu poate sa intre judecatorul care s-a abtinut ori a fost recuzat. S-a decis ca participarea judecatorului recuzat la solutionarea cererii de recuzare atrage nulitatea hotaririi de fond . Consideram totusi ca aceasta solutie trebuie nuantata, in sensul ca vizeaza numai situatia in care cererea de recuzare a fost respinsa, deoarece, daca a fost admisa, nici partea care a cerut recuzarea si nici partea adversa nu ar avea interesul sa se plinga de alcatuirea instantei care a rezolvat incidentul procedural, iar desfiintarea hotaririi de fond, doar pe acest temei, nu ar duce decat la tergiversarea judecatii. Mai mult, art. 34 alin(1) C. proc. civ. declara incheierea prin care s-a incuviintat recuzarea nesusceptibila de a forma obiectul vreunei cai de atac, fara a distinge dupa cum s-au savarsit ori nu neregularitati procedurale la judecarea cererii de recuzare.

Articolul 30 alin. (2) C. proc. civ. se ocupa de cazul in care, datorita recuzarii, nu se poate alcatui completul de judecata. Intr-o asemenea situatie, recuzarea se judeca de instanta ierarhic superioara.

Daca recuzarea se propune verbal, se va lua un act despre aceasta in incheierea de sedinta, in care se mai mentioneaza motivele de recuzare si mijloace de proba indicate de parte. Cand cererea de recuzare se face in scris, ea trebuie sa cuprinda, pe langa mentiunile aratate in art. 83 alin.(1) C. proc. civ.,(indicarea instantei; numele, domiciliul sau resedinta, ori, dupa caz, denumirea si sediul partilor si ale reprezentantului, daca este cazul; obiectul cererii, inclusiv numele celui recuzat; semnatura), motivele de recuzare si probele pentru dovedirea acestora. Cererea se depune intr-un singur exemplar, deoarece nu se comunica adversarului, judecarea recuzarii nefacindu-se in contradictoriu cu partile si nici cu cel recuzat.

Potrivit art. 31 alin. (3) C. proc. civ., in cursul judecarii cererii de recuzare ( abtinere) nu se va face nici un act de procedura in litigiul in care s-a ivit acest incident procedural.

Judecarea cererii de recuzare sau de abtinere se va face in camera de consiliu, fara prezenta partilor si cu ascultarea judecatorului recuzat sau care s-a abtinut. Articolul 31 alin.(2) C. proc. civ. interzice in mod expres folosirea interogatoriului ca mijloc pentru dovedirea motivelor de recuzare. Rezulta ca motivele de abtinere sau de recuzare pot fi dovedite prin inscrisuri, prin inceputuri de proba scrisa completate cu declaratii de martori si, in lipsa unor asemenea mijloace de proba, prin declaratii de martori.

Instanta competenta sa rezolve abtinerea sau recuzarea va pronunta o incheiere, care se citeste, in sedinta publica [art. 32 alin. C. proc. civ.]

Daca se admite cererea, judecatorul recuzat ori care s-a abtinut se va retrage de la judecata pricinii, fiind inlocuit de un alt judecator si neavand voie sa asisite nici la deliberarea celorlalti judecatori in acea cauza. Atricolul 32 alin.(3) C. proc. civ. Dispune ca incheierea prin care s-a hotarat recuzarea va arata in ce masura actele indeplinite de judecatorul recuzat urmeaza sa fie pastrate. Acest text de lege se refera la situatia in care recuzarea (abtinerea) s-a facut in cursul dezbaterilor, asa incit unele acte de procedura au fost deja indeplinite de judecatorul recuzat (respectiv de judecatorul care s-a abtinut). Rezulta ca, daca in incheierea de incuviintare a recuzarii nu se face nici o mentiune despre actele indeplinite de judecatorul in cauza, atunci acestea nu pot fi mentinute, ci trebuie refacute.

In cazul in care cererea de recuzare (abtinere) este respinsa, va fi reluata judecata pe fond cu participarea judecatorului care a fost recuzat ori, dupa caz, care s-a abtinut.

Potrivit art. 33 C. proc. civ., daca judecarea cererii de recuzare ( abtinere) este de competenta instantei ierarhic superioare, aceasta din urma va trimite pricina pentru a fi judecata la o alta instanta de acelasi grad in cazul in care incuviinteaza recuzarea (abtinerea), respectiv va inapoia pricina primei instante in cazul in care respinge cererea de recuzare. In cazul in care cererea de recuzare s-a respins nu mai poate fi formulata o noua cerere de recuzare pentru aceleasi motive cu privire la acelasi judecator. Incheierea prin care s-a incuviintat recuzarea, precum si incheierea prin care s-a rezolvat abtinerea (in privinta acesteia din urma, indiferent de solutie- admiterea sau respingerea cererii de abtinere) nu sunt supuse nici unei cai de atac. Intrucit art. 34 alin (1) C. proc. civ. nu face nici o distinctie, inseamna ca aceste incheieri nu pot forma obiectul nici al cailor ordinare de atac si nici al celor extraordinare.

Incheierea prin care s-a respins cererea de recuzare poate fi atacata (de partea care a propus recuzarea) numai odata cu fondul. Aplicind principiul accesorium sequitur principale, rezulta ca incheierea de respingere a cererii de recuzare este supusa acelei cai de atac ce poate fi exercitata impotriva hotaririi de fond, iar daca aceasta din urma nu este susceptibila de a forma obiectul vreunei cai de atac, atunci nici incheierea respective nu poate fi atacat. Spre exemplu, incheierea prin care s-a respins cererea de recuzare a unui judecator ce participa la solutionarea unui recurs este irevocabila, intrucit si hotararea cu privire la cerera de recurs este irevocabila.

Asadar, incheierea prin care s-a respins cererea de recuzare a unui judecator de la prima instanta poate fi apelata numai odata cu hotarirea de fond, iar daca instanta de apel consta ca recuzarea a fost in mod gresit respinsa, va admite apelul si se va pronunta asupra fondului pretentiei; de astfel, art. 34 alin. (3) C. proc. civ. stabileste ca, atunci cand instanta superioara de fond constata ca recuzarea a fost pe nedrept respinsa, reface toate actele si dovezile administrate la prima instanta.

In cazul recursului de competenta tribunalului sau a curtii de apel, daca instanta de apel (respectiv prima instanta intr-o pricina in care, potrivit legii, hotarirea se pronunta fara drept de apel) a respins in mod gresit cererea de recuzare sau a omis sa o solutioneze, admitandu-se recursul, se va casa cu retinere, iar nu cu trimitere, cu exceptia situatiei in care ar fi incident si vreunul din cazurile prevazute de art. 312 alin(5) C. proc. civ. De astfel, expresia " instanta superioara de fond ", utilizata de art. 34 alin (3) C. proc. civ., desemneaza si instant ace rejudeca dupa casarea cu retinere, intrucat, prin definitie, este vorba de o judecata de fond, facuta de o instanta superioara in grad celei care a pronuntat hotararea recurata si casata. Numai Inalta Curte de Casatie si Justitie va casa cu trimitere.

In legatura cu exercitarea cailor de atac, in aceasta materie, se impune o precizare, ce vizeaza situatia in care, dupa ce partea a propus recuzarea in termen, judecatorul a declarat ca se abtine, iar instanta, judecand abtinerea, a respins-o. intrucat prin incheierea respectiva, implicit, a fost respinsa si cererea de recuzare, rezulta ca partea poate sa o atace odata cu hotararea de fond. Nu poate fi primita o alta solutie, deoarece ar insemna ca partea, care s-a conformat prescriptiilor legii, va avea sau nu posibilitatea de a exercita un drept procedural, recunoscut de lege, numai in functie de atitudinea celui recuzat fata de facultatea ce ii este acordata acestuia din urma prin art. 29 alin. (3) C. proc. civ.

De retinut ca, potrivit art. 36 C. proc. civ., dispozitiile legale privitoare la abtinere si recuzare se aplica si procurorilor, grefierilor sau magistratilor- asistenti, acestia putind fi recuzati pentru aceleasi motive ca si judecatorii, in afara de cazul cand si-au exprimat parerea cu privire la procesul civil, cum ar fi: expertii, traducatorii sau interpretii ( art.204, 141 si art. 142 C. proc civ.), precum si arbitrii (art. 351 -351 C. proc. civ.)

Alte incidente procedurale referitoare la alcatuirea instantei

Pot exista si alte incidente procedurale privind alcatuirea instantei, in afara celor reglementate de art. 24-36 C. proc. civ. Instanta este gresit alcatuita nu numai in cazul nerespectarii normelor juridice referitoare la incompatibilitate, abtinere si recuzare, ci si atunci cand sunt inculcate orice alte prevederi legale in legatura cu compunerea ori constituirea instantei.

Astfel, instanta este gresit compusa daca: la judecata participa un numar mai mic sau mai mare de judecatori decat cel prevazut de lege pentru pricina respectiva; un judecator stagiar, care a promovat examenul de capacitate, solutioneaza o alta pricina de cat cele mentionate in art. 23 alin. (1) din Legea nr. 303/2004; completul de judecata este alcatuit cu un judecator susupendat sau eliberat din functie.

De asemenea, instanta este gresit constituita si atunci cand: la judecata nu participa procurorul, desi, in cauza respectiva, potrivit legii, concluziile acestuia sunt obligatorii; participa la judecata un procuror care este susupendat sau a fost eliberat din functie; nu participa la sedinta de judecata grefierul sau, dupa caz, magistratul- asistent sau asisitentul judiciar.

Mijloacele procedurale prin care pot fi puse in discutie aceste alte incidente privind alcatuirea instantei sunt, dupa caz, exceptia procesuala (daca judecata este in curs de desfasurare), apelul (daca exista o hotarare nedefinitiva) sau recursul (cind a intervenit o hotarire definitiva, dar care nu a devenit inca irevocabila), nu insa si contestatia in anulare. Referitor la aceste mijloace procedurale se ridica, in principiu, aceleasi probleme ca si in cazul incompatibilitatii, iar solutiile urmeaza a fi adaptate in mod corespunzator.