COMUNITATEA MATRIMONIALA DE BUNURI

COMUNITATEA MATRIMONIALA DE BUNURI

.1. Regimul matrimonial in dreptul roman

1.1. Notiunea si felurile regimurilor matrimoniale

A. Notiunea de regim matrimonial

Regimul matrimonial consta in ansamblul normelor legale care reglementeaza raporturile patrimoniale dintre soti referitoare la bunurile lor, drepturile reale si de creanta precum si raporturile patrimoniale in care intra cu tertii in calitatea lor de soti.

B.      Felurile regimurilor matrimoniale

Dupa izvoarele lor exista:

regimuri matrimoniale legale

regimuri matrimoniale conventionale

Dupa structura lor exista:

regimuri matrimoniale de separatie

regimuri matrimoniale de comunitate

Dupa cum pot fi sau nu modificate:

regimuri matrimoniale modificabile

regimuri matrimoniale imutabile

C.     Regimurile matrimoniale in dreptul roman anterior

Codul civil roman din anul 1865 a reglementat regimul separatiei de bunuri in art. 1283 cu titlul de regim matrimonial legal, care se aplica obligatoriu ori de cate ori nu sotii nu adoptasera inainte de celebrarea casatoriei, prin conventie matrimoniala, un alt regim.

In art. 1233-1284 era reglementat regimul dotal cu titlul de regim matrimonial conventional, pe care sotii il puteau adopta cu sau fara modificari.

In regimul separatiei de bunuri, fiecare sot isi pastra drepturile asupra bunurilor sale avand obligatia de a contribui la suportarea cheltuielilor casniciei. Sotia trebuia sa verse o parte din veniturile sale in mainile sotului care era obligat sa o intretina.

In regimul dotal, femeia transfera in administrarea si folosinta barbatului o parte din bunurile sale cu titlu de dota in schimbul careia barbatul trebuia sa o intretina.

1.2. Regimul comunitatii matrimoniale de bunuri instituit de Codul familiei

A. Reglementare si structura

Actuala reglementare cuprinde un singur regim matrimonial si anume regimul comunitatii de bunuri insotit de o separatie limitata de bunuri. Sediul materiei il constituie art. 30 care prevede:

"Bunurile dobandite in timpul casatoriei, de oricare dintre soti, sunt, de la data dobandirii lor, bunuri comune ale sotilor.

Orice conventie contrara este nula.

Calitatea de bun comun nu trebuie dovedita."

Si art. 31 care prevede:

" Nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecarui sot:

a)      bunurile dobandite inainte de incheierea casatoriei;

b)      bunurile dobandite in timpul casatoriei prin mostenire, legat sau donatie, afara numai daca dispunatorul a prevazut ca ele sunt comune;

c)      bunurile de uz personal si cele destinate exercitarii profesiunii unuia dintre soti;

d)      bunurile dobandite cu titlu de premiu sau recompensa, manuscrisele stiintifice sau literare, schitele si proiectele artistice, proiectele de inventii si inovatii, precum si alte asemenea bunuri

e)      indemnitatea de asigurare sau despagubirea pentru pagube pricinuite persoanei

f)        valoarea care reprezinta si inlocuieste un bun propriu sau bunul in care a trecut aceasta valoare."

Dispozitiile articolelor enuntate se completeaza cu prevederile art. 32-36 din Codul familiei care reglementeaza datoriile sotilor, urmarirea si impartirea bunurilor lor comune.

Din cuprinsul acestor texte legale rezulta ca bunurile comune constituie regula, iar cele proprii, exceptia; mai rezulta si trasaturile regimului comunitatii de bunuri care sunt:

este un regim exclusiv legal incompatibil cu vreun regim conventional

este un regim unic, in sensul ca legea reglementeaza si permite numai existenta unui regim

este un regim obligatoriu, in sensul ca normele juridice care il reglementeaza sunt imperative

este un regim imutabil deoarece subzista pe tot timpul casatoriei si nu poate fi modificat.

B. Prezumtia legala de comunitate

Art. 30 din Codul familiei instituie prezumtia legala de comunitate. In temeiul acestei prezumtii, bunurile sotilor sunt prevazute a fi comune. Prezumtia constituie dovada bunurilor comune, in sensul ca deplaseaza obiectul probei si totodata rastoarna sarcina probei obligandu-l pe cel care neaga calitatea de bun comun sa faca dovada ca bunul respectiv este propriu.

Dreptul de a invoca prezumtia de comunitate apartine celor doi soti precum si oricarei persoane interesate.

Este o prezumtia relativa "juris tantum", dar nu este relativa in sensul obisnuit, deoarece dovada contrara nu se poate face in privinta oricarui bun, ci numai in privinta bunurilor care se incadreaza in prevederile limitative ale art.31.

Prezumtia se aplica pe toata durata casatoriei, indiferent daca sotii sunt despartiti in fapt sau daca bunurile au fost obtinute prin contributia unui singur sot dar din fonduri care nu se incadrau in categoria bunurilor proprii; despartirea in fapt a sotilor si contributia lor difera la dobandirea bunurilor comune care vor fi luate in considerare numai cu ocazia impartirii acestora.

C. Conventiile dintre soti referitoare la comunitatea de bunuri

Art. 30 alin. 2 din Codul familiei, ca o completare a alin.1 prevede ca orice conventie contrara celor prezentate in alin.1 este nula.

Conventiile prohibitive

In privinta sferei conventiilor prohibitive, trebuie sa precizam ca sunt contrare legii atat conventiile care incalca regula comunitatii prevazuta de art. 30 alin. 1 cat si conventiile care ar incalca orice alta dispozitie imperativa referitoare la regimul bunurilor sotilor (art. 30-36 Codul familiei). De exemplu va fi nula conventia prin care sotii s-ar invoi ca bunurile dobandite impreuna sa fie comune iar cele dobandite de catre fiecare, separat, sa fie proprii ( art. 30 alin. 1). Va fi nula conventia prin care    unul dintre soti ar renunta in folosul celuilalt la dreptul sau de dispozitie asupra constructiilor proprietate comuna (art. 35 alin. 2)

Precizare: Trebuie considerate contrare legii numai conventiile prin care s-ar aduce atingere unor dispozitii imperative din cuprinsul art. 30-36 din Codul familiei. Deoarece, de exemplu, art. 35 alin. 1 prevede ca "sotii administreaza si folosesc impreuna bunurile comune" si art. 35 alin. 2 stipuleaza ca "oricare dintre soti exercitand singur aceste drepturi este socotit ca are si consimtamantul celuilalt sot." Sigur ca de la aceasta prevedere sotii pot deroga prin conventie stabilind un alt mod de administrare si folosire a drepturilor comune.

Continutul conventiilor prohibitive

Nu sunt valabile conventiile de restrangere a comunitatii, adica cele prin care sotii ar conveni ca unele bunuri comune sa devina proprii si de asemenea nu sunt valabile conventiile de largire a comunitatii adica bunurile proprii sa devina comune.

In privinta nulitatii conventiilor prohibitive, art. 30 alin. 2 se refera la nulitatea absoluta deoarece normele legale care reglementeaza regimul comunitatii matrimoniale de bunuri sunt imperative.

D. Natura comunitatii matrimoniale de bunuri

In terminologie vom intalni cu precadere denumirea de proprietate comuna in devalmasie. Cu toate acestea obiectul comunitatii matrimoniale de bunuri il constituie o totalitate de drepturi patrimoniale reale si de creanta precum si de obligatii aferente comunitatii care apartin sotilor in totalitatea lor in stare de devalmasie.

Cu privire la bunurile comune pe care sotii le au in proprietate ei au un drept de proprietate comuna in devalmasie adica nefractionat pe cote-parti si nefractionabil totodata decat cu ocazia impartelii.

Cu privire la bunurile pe care sotii le au impreuna in uzufruct, uz, abitatie, servitute ori superficie, ca si cu privire la creantele lor comune si garantiile lor, ei au drepturi de asemenea drepturi reale si de creanta devalmase, tot astfel raspund si pentru datoriile comune.

Exemplu: Cu privire la regimul comunitatii matrimoniale de bunuri, in practica s-au precizat mai multe aspecte:

caracterul imperativ al normelor legale care instituie regimul comunitatii de bunuri

aplicarea prezumtiei legale de comunitate pe intreaga durata a casatoriei, inclusiv pe perioada despartirii in fapt si in timpul procesului de divort

inadmisibilitatea eludarii comunitatii de bunuri prin conventii sau acte juridice unilaterale

admisibilitatea conventiilor de largire a comunitatii de bunuri

admisibilitatea actiunilor in constatarea calitatii de bun comun sau bun propriu

caracterul codevalmas al proprietatii asupra bunurilor comune.

.2. Bunurile comune

2.1. Determinarea bunurilor comune

A. Notiunea de bunuri comune

Codul familiei utilizeaza denumirea de bunuri in sens larg cuprinzand bunuri corporale, bunuri incorporale, drepturi patrimoniale reale si de creanta.

Pot deveni bunuri comune ale sotilor acelea care se afla in circuitul juridic civil si care pot apartine persoanelor fizice cu titlu de proprietate sau alt drept patrimonial.

Potrivit art. 30, 31 din Codul familiei criteriile de determinare a bunurilor comune sunt urmatoarele:

sa fie dobandite de soti impreuna sau de unul dintre ei, in timpul casatoriei

sa nu faca parte din categoriile de bunuri proprii.

B. Calitatea dobanditorului.

Pentru ca un bun sa devina comun trebuie ca dobanditorul sa aiba calitatea de sot in momentul dobandirii.

Bunurile vor fi comune indiferent ca in actul de proprietate sau dobandire figureaza ambii soti sau numai unul dintre ei, iar in privinta drepturilor supuse publicitatii (cartea funciara) fara a face deosebirea daca inscrierea s-a realizat in folosul ambilor sau numai al unuia.

In cazul desfiintarii casatoriei sotul de buna-credinta pastreaza calitatea juridica de sot pana la data ramanerii definitive a hotararii de anulare sau constatare a nulitatii casatoriei pe cand sotul de rea-credinta pierde cu efect retroactiv calitatea de sot. Astfel, potrivit art. 23-24 din Codul familiei, in privinta bunurilor dobandite in timpul casatoriei desfiintate, numai sotul de buna-credinta se va bucura de beneficiul comunitatii matrimoniale de bunuri.

C. Timpul dobandirii

Pentru a fi comune bunurile trebuie sa fie dobandite in timpul casatoriei.

Data incheierii casatoriei este data in care ofiterul de stare civila ii declara pe viitorii soti, casatoriti.

Data incetarii casatoriei este in cazul mortii, data cand aceasta a fost fizic constatata, iar in cazul declararii judecatoresti a mortii, data stabilita prin hotararea declarativa de moarte ca fiind data mortii persoanei disparute. Data mortii astfel stabilita poate fi ulterior rectificata sau modificata, ca urmare a anularii hotararii de declarare a mortii, ceea ce va schimba si durata casatoriei desfiintate.

Data desfacerii casatoriei este data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti prin care s-a pronuntat divortul, cu precizarea ca pentru terti "efectele patrimoniale ale casatoriei inceteaza de la data cand s-a facut mentiunea despre hotararea de divort pe marginea actului de casatorie sau de la data cand au cunoscut despre divort pe alta cale".

Bunurile dobandite intre data divortului si data efectuarii mentiunii pe actul de casatorie vor fi proprii in raporturile dintre fostii soti si comune in raporturile fata de terti.

Timpul casatoriei constituie criteriul legal de delimitare a bunurilor comune fata de bunurile proprii. In cazul in care inainte de casatorie sotii au dobandit vreun bun impreuna ei vor fi coproprietari in conditiile dreptului comun, dreptul indiviz al fiecaruia ramanand in cadrul regimului matrimonial un bun propriu.

Aceeasi situatie se aplica in cazul in care dupa desfacerea casatoriei fostii soti ar dobandi vreun bun impreuna.

Art. 30 alin. 1 utilizeaza expresia "timpul casatoriei" in acceptiunea juridica de stare juridica de casatorie si nu acea de convietuire efectiva a sotilor. De aceea timpul casatoriei nu este suspendat pe durata despartirii in fapt si nu este suspendata nici aplicarea prezumtiei de comunitate.

D. Dobandirea bunurilor

Dobandirea bunurilor are loc conform regulilor de drept comun.

a) Notiunea de dobandire rezulta din continutul art. 30 alin. 1 care foloseste denumirea de bunuri dobandite fara alta precizare ceea ce ne face sa credem ca are in vedere intelesul notiunii de dobandire din dreptul comun, adica obtinerea unui drept patrimonial real sau de creanta in temeiul legii, al unui act sau fapt juridic.

b) Caracterul oneros al dobandirilor

Art. 30 alin. 1 coroborat cu art. 31 lit. b ne conduce la concluzia ca dobandirile de bunuri comune sunt de regula oneroase si numai prin exceptie gratuite. Cand sunt gratuite? Atunci cand sunt dobandite prin mostenire, legat sau donatie, cand dispunatorul a prevazut ca vor fi comune.

c) Modurile de dobandire

Sotii pot dobandi bunuri comune prin orice mod general de dobandire cum sunt:

legea

posesia de buna-credinta in cazul mobilelor si fructelor

hotararile judecatoresti atributive sau constitutive de drepturi,

traditia in cazul darurilor manuale si al titlurilor de credit la purtator

accesiunea

ocupatiunea

uzucapiunea

contractul si actul juridic unilateral

In privinta dobandirii de bunuri comune cu titlu gratuit prin testament sau donatie aceasta poate avea loc numai daca dispunatorul a prevazut ca ele vor fi comune.

d) Momentul dobandirii

Cu privire la momentul dobandirii se aplica regula de drept comun, adica drepturile patrimoniale reale si de creanta se dobandesc din momentul nasterii lor, acesta fiind momentul intrarii bunurilor in comunitate.

Situatii speciale la aceasta regula apar cand bunurile au fost dobandite de unul dintre soti inainte de casatorie, iar o parte din pretul lor a fost achitat in timpul casatoriei prin contributie directa sau indirecta a ambilor soti, sau bunurile au fost dobandite in timpul casatoriei iar o parte din pret a fost achitata dupa desfacere de catre unul din soti.

E. Bunurile dobandite in timpul concubinajului premergator casatoriei

Cu privire la bunurile dobandite de concubinii deveniti soti, instante suprema a facut o tripla distinctie.

Bunurile dobandite separat de catre fiecare concubin sunt bunuri proprii sub forma proprietatii individuale exclusive

Bunurile dobandite impreuna sunt bunuri proprii sub forma proprietatii comune pe cote-parti

Bunurile dobandite impreuna cu privire la care concubinii convin ca prin casatorie sa intre in comunitatea matrimoniala de bunuri.

Ex.1 Intr-o speta, cand concubini care s-au casatorit, ulterior au platit impreuna ratele scadente la imprumutul incheiat in vederea construirii apartamentului iar contractul a fost incheiat numai in numele unuia dintre ei in timpul concubinajului rezulta ca sotul necontractant nu a platit ratele cu intentia de a imprumuta acestuia sumele de bani respective. Concluzia ce se desprinde este ca nici un moment parata nu a inteles dupa cum nu a inteles nici reclamantul sa imprumute acestuia suma cu care a contribuit la plata ratelor scadente ci ca ei sa-si realizeze o locuinta comuna care sa apartina ambilor in codevalmasie.

Ex.2 Atunci cand unul din viitorii soti construieste un imobil pe numele sau dar cu contributie celuilalt rezultand din probe ca ambii au convenit ca imobilul sa devina bun comun in devalmasie la data casatoriei lor, conventia astfel incheiata este deplin valabila si urmeaza sa-si produca efectele la data incheierii casatoriei.

F. Darurile de nunta

Din traditie, darurile de nunta sunt facute ambilor soti iar uneori numai in folosul unuia -obiect de folosinta personala. De aceea darurile de nunta se vor califica in:

bunuri proprii

bunuri comune

Temeiul legal il constituie art. 31 lit. b care ne conduce la ideea ca in litigiile privitoare la darurile de nunta urmeaza a se stabili de la caz la caz daca intentia daruitorului a fost de a-i gratifica pe ambii soti sau numai pe unul dintre ei.

In practica judecatoreasca avem situatii in care darurile de nunta au fost destinate ambilor soti. S-a precizat, in practica, ca daca s-a convenit, cheltuielile de nunta se acopera din darurile de nunta.

2.2. Drepturile sotilor asupra bunurilor comune

Codul familiei, in art. 35 alin. 1 prevede ca sotii administreaza si folosesc impreuna bunurile comune si dispun tot astfel de ele.

Observatii:

Art. 35 din Codul familiei se intregeste, cand e necesar, cu dreptul civil referitor la bunuri, drepturile reale, actele de administrare, dispozitie, la drepturile de creanta.

Facand referire la administrare, folosinta, dispozitie legiuitorul a avut in vedere dreptul de proprietate pentru ca este cel mai complet si complex drept real. Rezulta astfel, ca atunci cand e vorba despre alte drepturi patrimoniale decat dreptul de proprietate, ele se vor exercita de soti impreuna, in limitele atributelor pe care aceste drepturi le confera.

Textul nu se refera la actele de conservare necesare pentru dobandirea sau pastrarea unui bun (exemplu: intabularea, intreruperea unei prescriptii). Utilitatea acestor acte nu poate fi neglijata, dar legiuitorul s-a referit la alte acte de administrare, folosinta, dispozitie in ideea ca asemenea acte trebuie sa fie facute de soti impreuna.

Actele de conservare pot fi facute de oricare dintre soti fara consimtamantul expres sau tacit al celuilalt chiar si in conditiile cand celalalt s-ar opune.

Notiunea de administrare trebuie interpretata intr-un sens larg care cuprinde atat actele de administrare propriu-zisa cat si actele care prin natura lor sunt de dispozitie dar prin finalitate trebuie considerate ca fiind de administrare. Exemplu: instrainarea unor terenuri supuse stricaciunii.

Notiunea de folosinta regasita in art. 35 Codul familiei implica in primul rand posesia bunurilor si ca o consecinta, folosirea sau uzajul bunurilor comune si perceperea fructelor.

Notiunea de dispozitie asupra bunurilor comune. Legiuitorul a avut in vedere dispozitia juridica asupra bunurilor comune cat si dispozitia materiala asupra lor.

Art. 35 din Codul familiei prevede ca administrarea, folosinta, dispozitia se exercita de catre soti impreuna.   

In aceste conditii s-a ridicat problema de a sti daca sotii ar putea pe cale conventionala sau unilaterala sa stabileasca un alt mod de administrare, folosinta sau dispozitie asupra bunurilor comune?

S-a apreciat in aceasta privinta ca sotii pot sa procedeze astfel cu conditia de a nu aduce atingere comunitatii de bunuri, drepturilor egale pe care legea le confera sotilor precum si intereselor tertilor.

In aceeasi ordine de idei, in practica judecatoreasca s-a promovat solutia ca in timpul casatoriei intre soti nu e admisibil un partaj judecatoresc de folosinta.

2.3. Mandatul tacit reciproc

A. Utilitatea si consecintele acestei prezumtii

Art. 35 alin. 2 din Codul familiei prevede ca oricare dintre soti, exercitand singur aceste drepturi este socotit ca are consimtamantul celuilalt sot. Rezulta ca legea instituie o prezumtie in virtutea careia fiecare dintre soti atunci cand exercita drepturile prevazute de lege asupra bunurilor comune o face atat in numele sau cat si in numele celuilalt avand mandatul tacit al acestuia.

Prezumtia de mandat tacit reciproc are dubla utilitate:

pentru soti

pentru terti si securitatea circuitului civil

Pentru soti este utila pentru ca faciliteaza operatiunile juridice cu bunurile comune prin aceea ca nu pretinde pentru actele de dispozitie ca si pentru celelalte acte consimtamantul expres al celor doi soti coproprietari, asa cum se cere in cazul indiviziunii in dreptul comun.

In folosul tertilor si a asigurarii circuitului civil, prezumtia de mandat tacit reciproc asigura interesele tertilor de buna-credinta, care nu au posibilitatea de a verifica ca un anumit bun dobandit prin acte juridice de la un sot, este bun comun, la fel dupa cum nu au posibilitatea de a verifica consimtamantul comun al ambilor soti.

Ocrotirea consta in desfiintarea lesnicioasa a actelor de catre un sot pe considerentul lipsei consimtamantului celuilalt sot.

B. Felul prezumtiei de mandat tacit reciproc

Este o prezumtie relativa care poate fi inlaturata daca sotul care n-a participat la incheierea actului juridic va dovedi ca s-a opus la incheierea acestuia.

O asemenea opozitie poate fi expresa, dar se considera ca poate fi si tacita fiind dedusa din fapte si imprejurari ce pot avea semnificatia unei opozitii.

In practica Instantei Supreme s-a statuat ca cu toate ca pe timpul separatiei in fapt prezumtia de mandat tacit reciproc nu-si mai poate gasi aplicare si aceasta cu atat mai mult cu cat sotii se gasesc in divort.

Opozitia unui sot la incheierea de catre celalalt a unui act juridic cu privire la un bun comun, ca si existenta unor imprejurari care exclud ideea mandatului tacit nu afecteaza interesele tertilor de buna-credinta care au contractat cu unul din soti deoarece acestia (tertii) pot invoca in favoarea lor prevederile art.1909, alin.1 din Codul civil. De asemenea intrucat buna-credinta este prezumata pentru invalidarea actului sotul care n-a participat la incheierea lui si s-a opus va trebui sa dovedeasca reaua-credinta a tertului, faptul ca acesta a cunoscut existenta opozitiei sale exprese sau tacite.

C. Restrangerile mandatului tacit reciproc

Doctrina mentioneaza doua categorii

restrangeri prin vointa sotilor

restrangeri legale

restrangerile prin vointa partilor pot avea doar un caracter special, in sensul ca se pot referi doar la anumite acte determinate sau bunuri determinate. De aici rezulta ca nu poate fi admisa o inlaturare anticipata si generala a mandatului tacit reciproc intrucat aceasta ar insemna o abatere de la regimul matrimonial instituit de Codul familiei.

Exista doua modalitati de restrangere:

a)      restrangere pe cale conventionala, cand printr-o intelegere sotii ar conveni asupra unor acte sau bunuri in privinta carora n-ar opera mandatul tacit reciproc

b)      o restrangere pe cale unilaterala concretizata in aceea ca unul dintre soti s-ar opune anticipat ca anumite acte sa fie incheiate de celalalt sot fara consimtamantul sau expres.

restrangerile legale

Restrangerea expresa prevazuta de art. 35 alin. 2 din Codul familiei care spune: "nici unul dintre soti nu poate instraina sau greva un teren sau o constructie parte a bunurilor comune, fara consimtamantul expres al celuilalt sot.

Precizari:

Textul se refera doar la actele de instrainare si grevare insa in practica i s-a dat o interpretare extensiva in sensul ca el se refera in general la orice act care are caracter de dispozitie si chiar la anumite actiuni in justitie care nu au caracter de acte de dispozitie in intelesul strict al notiunii.

De exemplu practica judecatoreasca a preconizat ca actiunea in granituire cat priveste un teren, bun comun, trebuie introdusa de ambii soti

Actiunea in revendicare asupra imobilelor bunuri comune trebuie judecata cu citarea ambilor soti.

La actiunea de impartire a unui bun comun coproprietatea sotilor in raport cu tertii trebuie sa fie parti in proces ambii soti.

In conditiile in care legea reglementeaza posibilitatea incheierii unor antecontracte de vanzare-cumparare in temeiul carora instanta poate sa pronunte o hotarare care sa tina loc de contract de vanzare-cumparare la incheierea antecontractului trebuie sa-si dea consimtamantul ambii soti.

De lege lata dispozitiile din art. 35, se refera expres numai la terenuri si constructii, implicit la imobile in general si de aceea nu poate fi extinsa si la bunurile mobile, chiar daca acestea ar fi de mare valoare.

Exista in practica judecatoreasca tendinta de a extinde dispozitiile referitoare la restrangerea mandatului tacit reciproc si la achizitionarea de catre soti a unor bunuri comune din valori care sunt la randul lor tot bunuri comune.

Art. 35 nu contine nici o dispozitie referitoare la sanctionarea actelor juridice incheiate fara respectarea prevederilor sale. Practica judecatoreasca a oscilat o vreme, unele instante promovand solutia sanctiunii cu nulitatea absoluta a unor asemenea acte , iar altele promovand solutia sanctionarii cu nulitatea relativa.

Opiniile exprimate in literatura de specialitate au fost diferite intrucat o parte a acesteia a sustinut la fel ca si unele instante solutia nulitatii absolute, motivandu-o prin lipsa consimtamantului ca element structural al actului juridic.

O alta parte a literaturii juridice a promovat solutia nulitatii relative motivata in special prin aceea ca are un caracter imperativ, este menita sa protejeze doar interesele personale ale sotului care nu si-a exprimat consimtamantul la incheierea actului de dispozitie cu privire la un imobil bun comun.

Instanta Suprema s-a oprit la aceasta ultima solutie insusindu-si motivarea din literatura de specialitate. A mai facut precizarea ca anularea actelor de dispozitie cu privire la imobilul, bun comun - incheierea fara consimtamantul expres al ambilor soti se impune indiferent de buna sau reaua credinta a tertilor.

Acest aspect ar trebui sa fie retinut de instanta intrucat urmeaza sa influenteze asupra intinderii obligatiei de restituire prin echivalent (atunci cand se pune aceasta problema).

Tertul de buna-credinta va fi obligat sa restituie doar pretul de achizitie al bunului, tertul de rea-credinta - val de inlocuire a bunului respectiv.

Restrangerea legala implicita a mandatului tacit reciproc

Mandatul tacit reciproc intre soti are o dubla utilitate:

inlesnirea operatiunilor juridice pe care sotii le fac aceasta privitor la bunurile comune

de a proteja interesele tertilor de buna-credinta

Se apreciaza a aceste doua utilitati practice, care sunt si argumente in favoarea institutiei mandatului tacit reciproc pot fi retinute doar in ceea ce priveste actele cu titlu oneros, dar nu si actele cu titlu gratuit prin care unul dintre soti ar dispune de bunurile mobile comune in favoarea unui tert fara a primi in schimb un echivalent si fara a avea consimtamantul expres al celuilalt sot.

Aceasta restrangere legala implicita este admisa pe plan teoretic insa se discuta problema intinderii acestei restrangeri sau problema de a sti daca ea priveste deopotriva atat libertatile cat si actele dezinteresate care nu cauzeaza o a comunitatii matrimoniale.

Mai potrivita ne apare solutia care preconizeaza ca si in cazul actelor dezinteresate a caror incheiere ar conduce la inlaturarea unei valorice a comunitatii matrimoniale sa fie necesar consimtamantul expres al ambilor soti si sa opereze o restrangere legala implicita a mandatului tacit reciproc.

Suspendarea mandatului tacit reciproc in cazul despartirii in fapt

In cazul in care sotii sunt despartiti in fapt, consimtamantul de mandat tacit reciproc nu poate fi presupus ci trebuie dovedit. De asemenea cand raporturile dintre soti nu mai sunt normale, sotii fiind separati in fapt si s-a introdus actiunea de divort nu se poate presupune ca exista consimtimantul sotilor pentru administrarea bunurilor comune.

In cazul despartirii in fapt nu se mai poate prezuma ca instrainarea de catre un sot, a unui bun comun, s-a facut cu acordul celuilalt. Cu toate acestea intr-o atare situatie lipsa consimtamantului nu constituie motiv suficient pentru anularea actului de instrainare. In acest scop trebuie sa se dovedeasca reaua-credinta a dobanditorului, adica faptul ca acesta a stiut la momentul achizitiei ca sotul vanzator nu ar fi de acord cu vanzarea.

3. Impartirea bunurilor comune

A.     Caracterul de exceptie al impartirii

Comunitatea de bunuri a sotilor a fost instituita de legiuitor in ideea asigurarii unui suport patrimonial al relatiei dintre acestia si dintre ei si terti. Legiuitorul a impus aceasta comunitate pe toata durata casatoriei, ceea ce este prevazut in art. 30, art. 36 alin. 1 din Codul familiei. De aici rezulta pe de o parte regula care spune ca bunurile comune se impart la desfacerea casatoriei si implicit la desfiintarea si incetarea casatoriei.

Art. 36 alin. 1din Codul familiei prevede o regula, aceea ca bunurile comune se impart la desfacerea sau incetarea casatoriei, alin. 2 al aceluiasi articol prevede o exceptie si anume, pentru motive temeinice, bunurile pot fi impartite si in timpul casatoriei.

3.1. Impartirea bunurilor comune la desfacerea casatoriei

O data cu desfacerea casatoriei fostii soti dobandesc un drept actual si neconditionat de a cere impartirea bunurilor comune asemeni coindivizarilor dintr-o indiviziune sau coproprietarilor de drepturi comune.

Principiile dupa care urmeaza sa se faca impartirea sunt cele de Drept civil.

Art. 36 prevede "La desfacerea casatoriei, bunurile comune se impart intre soti, potrivit invoielii acestora. Daca sotii nu se invoiesc asupra impartirii bunurilor comune, va hotari instanta judecatoreasca." De aici rezulta urmatoarele: ca lichidarea comunitatii de bunuri la desfacerea casatoriei poate avea loc in doua moduri:

pe cale conventionala (prin invoiala)

pe cale judecatoreasca (in subsidiar)

3.2. Impartirea conventionala

Exista probleme legate de stabilirea momentului in care poate sa intervina, fiind de conceput atat teoretic cat si practic, trei momente:

inainte de introducerea actiunii de divort

dupa ramanerea definitiva actiunii de divort

in timpul procesului de divort

Practica judecatoreasca, in mod constant s-a aratat potrivnica admisibilitatii incheierii unei conventii de impartire a bunurilor comune inainte de desfacerea casatoriei pentru motivul ca ar contraveni dispozitiilor art. 3 alin. 2, fiind o conventie contrara comunitatii de bunuri.

In legatura cu cel de al doilea moment, practica si literatura de specialitate sunt de acord ca o conventie incheiata in aceasta situatie este perfect valabila, in concordanta cu art. 36 alin. 1 din Codul familiei.

Cu privire la cel de al treilea moment se impune precizarea ca practica judecatoreasca s-a aratat favorabila cu motivarea sumara, dar realista ca art. 36 se refera la desfacerea casatoriei precizand momentul in care incepe sa-si produca efectele o asemenea intelegere si nu momentul cand poate fi incheiata.

Rezulta ca intelegerile cu privire la impartirea bunurilor comune incheiate in timpul procesului de divort trebuie admise, ele urmand sa fie privite ca si conventii incheiate sub conditia suspensiva a admiterii actiunii de divort. In plus, admiterea acestor conventii se impune si in virtutea imprejurarilor ca instanta de judecata poate solutiona odata cu actiunea de divort si actiunea in impartirea bunurilor comune.

Cu toate ca impartirea bunurilor comune pe cale de invoiala este admisa in timpul procesului de divort, instanta de judecata trebuie sa verifice daca ea nu urmareste un scop ilicit (fraudarea intereselor creditorilor comuni sau personali ai unuia din soti).

Obiectul invoielii este variabil in functie de intentia parintilor. Astfel pot fi supuse impartelii toate bunurile sau numai o parte, sau se pot stabili cotele-parti ce se cuvin fiecarui sot, ori totul in functie de intentia partilor putandu-se proceda si la stabilirea in concret a bunurilor ce se cuvin fiecaruia dintre ei.

3.3. Imparteala judecatoreasca

Este o modalitate de impartire a bunurilor comune la desfacerea casatoriei, la care se recurge atunci cand sotii nu cad la invoiala.

Aceasta se poate face prin hotarare de divort sau printr-o hotarare separata, daca actiunea a fost separata sau a fost dispusa de actiunea de divort.

Si cererea de chemare in judecata pentru divort si impartire a bunurilor poate fi unica sau separata si introdusa odata cu actiunea de divort, in timpul sau dupa pronuntarea divortului.

Precizare:

In cazul in care impartirea bunurilor se introduce dupa pronuntarea divortului, competenta instantei de judecata, care va proceda la impartirea bunurilor fostilor soti va fi cea de drept comun (instanta de la domiciliul paratului) si nu cea prevazuta in mod special de Codul de procedura civila pentru actiunea de divort (art. 607 din Codul de procedura civila prevede ca, la divort, este competenta instanta de la ultimul domiciliu comun al sotilor).

Probleme practice:

Indemnizarile menite sa duca la conturarea cat mai exacta a masei bunurilor comune fiecaruia dintre soti, care nu intra in masa bunurilor supuse impartelii.

Aceasta operatiune se impune datorita faptului ca exista bunuri comune care incorporeaza valori bun propriu ale unuia dintre soti, la fel cum exista bunuri proprii dobandite din sume de bani sau valori ce constituie bunuri comune.

Catre Judecatoria.

Subsemnatul(a)(reclamant)... cu domiciliul.. va inaintez prezenta:

ACTIUNE DE DIVORT sau

CERERE DE CHEMARE IN JUDECATA

a lui (paratul).. cu domiciliul.solicitandu-va ca in baza probelor ce se vor administra sa dispuneti:

desfacerea casatoriei

problema preluarii /pastrarii numelui anterior casatoriei

copiii: - incredintare spre crestere

- pensia de intretinere

sa constatati natura de bun propriu a urmatoarelor (anexa1)

sa scoateti din masa bunurilor de impartit bunurile proprii

sa constatati ca masa bunurilor comune se compune din (anexa 2)

sa dispuneti partajul bunurilor comune in felul urmator

- sa imi atribuiti mie urmatoarele bunuri

- sa atribuiti paratului urmatoarele bunuri

cheltuieli de judecata

Stabilirea criteriului dupa care se face impartirea bunurilor comune.

Comunitatea matrimoniala este o comunitate patrimoniala in devalmasie caracterizata prin faptul ca sotii nu au precizate cotele-parti ce se cuvin fiecaruia dintre ei. Se retin doua solutii:

- Teoretica bazata pe principiul egalitatii dintre soti, care este: bunurile trebuie impartite egal

Impartirea in functie de contributia fiecarui sot la dobandirea bunurilor comune.

Aceasta solutie este impartasita si de practica judecatoreasca si de literatura de specialitate facandu-se precizarea ca in masura in care se face dovada unei contributii inegale si cotele-parti trebuie sa fie inegale (dupa caz, mai mari sau mai mici), putandu-se merge pana la extrema adica atribuirea in totalitate a bunurilor comune unuia dintre soti fara ca celalalt sa primeasca vreun bun. Instanta va trebui sa porneasca de la ideea unei contributii egale si atunci cand nu se poate dovedi o contributie inegala va fi datoare sa procedeze la impartirea in mod egal. Rezulta ca ori de cate ori unul din soti pretinde o cota-parte mai mare afirmand ca a avut o contributie mai mare trebuie sa dovedeasca acest lucru. Dovada se face prin orice mijloc de proba.

Stabilirea modului cum se apreciaza contributia sotilor la dobandirea bunurilor comune. Aici avem doua modalitati:

fie se socoteste dobandirea fiecarui bun din comunitate

fie contributia la dobandirea masei bunurilor comune in ansamblu.

Practica judecatoreasca privind dobandirea masei bunurilor comune in ansamblu a stabilit ca contributia sotilor nu se raporteaza la bunurile determinate ce formeaza comunitatea ci la comunitatea matrimoniala in totalitatea ei.

Consecinte:

1. Asa cum rezulta din art. 30 din Codul familiei, vor fi bunuri comune si supuse impartelii bunurile dobandite in timpul casatoriei prin contributia exclusiva a unuia dintre soti.

2. Bunurile dobandite de unul dintre soti in timpul separatiei in fapt vor fi tot bunuri comune cu precizarea ca imprejurarea ca numai un sot a contribuit la dobandirea acelui bun in timpul separatiei in fapt va fi avuta in vedere pentru stabilirea cotei-parti ce i se cuvine din masa bunurilor comune.

3. Munca unui sot in gospodarie si ingrijirea copiilor cu toate ca nu e aducatoare de venituri e apreciata ca o contributie la dobandirea bunurilor comune intrucat ea evita efectuarea unor cheltuieli care altfel ar fi necesare si care ar greva comunitatea matrimoniala

4. Castigurile realizate din munca, sursa de dobandire a bunurilor comune si principalele moduri de contributie care au fost folosite de un sot pentru achitarea unor datorii personale sau au fost risipite vor fi avute in vedere in sensul stabilirii contributiilor efective la dobandirea bunurilor comune. Cu toate ca, de principiu, aceasta solutie este echitabila, in practica instantele au procedat diferit sub aspect tehnic. De exemplu: Unele instante au avut in vedere la stabilirea contributiilor ansamblul castigurilor din munca si apoi, dupa stabilirea cotelor-parti, au imputat sumele cheltuite in scopuri personale (risipite) asupra cotei-parti ce se cuvenea sotului care le-a risipit. Alte instante au tinut seama doar de sumele efectiv afectate de fiecare sot pentru dobandirea bunurilor comune fara a lua in considerare sumele cheltuite in interes personal sau risipite.

Aceasta a doua solutie pare mai corecta deoarece impartirea vizeaza bunurile ce se afla efectiv in comunitate la data impartelii si nu bunurile ce s-ar fi putut afla. Pe de alta parte prin notiunea de contributie la dobandirea bunurilor comune se intelege contributia concreta, efectiva a fiecarui sot si nu contributia eventuala sau posibila a fiecaruia.

Exista si cuantumul bunurilor proprii nu influenteaza asupra impartirii bunurilor comune, astfel, daca unul din soti nu are bunuri proprii nu va putea pretinde o cota parte din bunurile comune; daca un sot are o masa insemnata de bunuri proprii nu i se va putea atribui o cota parte mai mica decat cea care i s-ar cuveni potrivit contributiei ce a avut-o la dobandirea bunurilor proprii.

Evaluarea bunurilor comune supuse impartelii se face in functie de valoarea acestora la data introducerii actiunii si nu in functie de valoarea avuta de aceste bunuri la achizitie.

Aceasta solutie se justifica prin aceea ca numai astfel fiind evaluate bunurile comune sotii vor suporta in mod egal diminuarea valorii bunurilor, rezultata ca urmare a uzajului lor firesc, la fel cum vor beneficia deopotriva de cresterea valorii bunurilor comune rezultata ca urmare a cresterii pretului, devalorizarea monedei, alte imprejurari.

3.4. Modul concret de impartire a bunurilor comune

Nu exista dispozitii speciale, ceea ce inseamna ca se vor aplica regulile de drept comun.

In masura in care este posibil bunurile se vor imparti in natura potrivit cotelor -parti stabilite de instanta. Daca o imparteala in natura a bunurilor sau a unora din ele nu este cu putinta, instanta va proceda la atribuirea bunului unuia dintre soti in conditiile in care exista motive care sa justifice o astfel de atribuire, celalalt sot urmand sa primeasca o sulta corespunzatoare.

Daca lichidarea coproprietatii nu este posibila nici prin atribuire, bunurile vor fi scoase la vanzare si se va imparti pretul la care s-au vandut.

In ceea ce priveste imparteala prin atribuire, o situatie aparte o constituie locuinta comuna a partilor.

Se impune o tripla distinctie:

sotii sunt chiriasi

sotii sunt coproprietari

locuinta constituie bun propriu al unuia dintre soti.

Sotii sunt chiriasi

Legea nr. 5/1973, abrogata prin Legea nr. 114/1996 a stabilit urmatoarele criterii legale de preferinta:

in concordanta cu dispozitiile Codului familiei, locuinta comuna detinuta in chirie de ambii soti se va imparti sau atribui in functie de invoiala acestora

in lipsa unei invoieli beneficiul contractului de inchiriere va fi atribuit sotului caruia i s-au incredintat copiii

atunci cand nu exista copii beneficiul contractului de inchiriere revine sotului care a obtinut divortul

in alte situatii decide instanta (atunci cand exista mai multi copii, impartiti mamei si tatalui, divortul pronuntat din culpa comuna)

Sotii sunt coproprietari

Instanta suprema pe cale de indrumare a stabilit ca sunt aplicabile criteriile legale de preferinta mentionate anterior.

Locuinta constituie bun propriu al unuia dintre soti

Instanta Suprema a precizat ca aceasta nu poate forma obiect al impartelii si nu poate fi atribuita sotului coproprietar, dar acesta poate fi obligat atunci prin hotarare judecatoreasca sa asigure spatiu de locuit corespunzator fostului consort mai ales cand exista copii rezultati din casatorie.

3.5. Situatia juridica a bunurilor neimpartite

Problema a fost ridicata in literatura de specialitate deoarece pe de o parte sotii nu sunt obligati sa imparta bunurile cu ocazia divortului, iar pe de alta parte , chiar si atunci cand procedeaza la imparteala bunurilor, aceasta poate avea doar un caracter partial, o seama de bunuri ramanand in comunitate.

Aceasta comunitate, posterioara desfacerii casatoriei a fost denumita in literatura de specialitate "comunitate postmatrimoniala de bunuri". Ea se distinge de comunitatea matrimoniala ce a existat in timpul casatoriei prin urmatoarele trasaturi:

este facultativa, este admisa implicit de lege (comunitatea matrimoniala de bunuri este impusa de lege)

are natura conventionala nu legala. Se manifesta pe trei planuri:

a)      fostii soti pot sa stabileasca expres sau tacit intinderea comunitatii postmatrimoniale

b)      pot sa stabileasca modul de exercitare a drepturilor asupra bunurilor din comunitatea postmatrimoniala

c)      pot modifica intinderea si modul de exercitare a drepturilor

este lichidabila oricum fie prin intelegerea sotilor fie pe cale judecatoreasca

Consecinta acestor trasaturi:

1. Comunitatii postmatrimoniale i se aplica regimul indiviziunii din dreptul comun (nu cel consacrat de Dreptul familiei) cu particularitatile impuse de faptul ca drepturile posterioare ale sotilor asupra acestei comunitati nu sunt divizate si precizate ci divizibile si posibil a fi precizate cu ocazia unei viitoare imparteli.

Criteriul impartelii judecatoresti este contributia fiecaruia din fostii soti la dobandirea bunurilor din comunitate.

3.6. Impartirea bunurilor comune la incetarea casatoriei

Este obisnuita (nu de exceptie), necesara datorita incidentei normelor dreptului succesoral.

Problema se pune doar cand sotul supravietuitor nu este unicul mostenitor.

Se face la fel ca oricare alta prin conventie sau pe cale judecatoreasca.

Caracteristica: are loc o dubla imparteala:

se impart bunurile comune ale fostilor soti, atribuind sotului supravietuitor cota-parte ce i se cuvine ca titular al dreptului comunitatii patrimoniale in devalmasie

se imparte cota-parte ce s-ar fi cuvenit sotului predecedat plus bunurile proprii ale acestuia, impartire la care practic participa atat sotul supravietuitor in calitate de mostenitor, cat si ceilalti mostenitori legali sau testamentari.

3.7. Impartirea bunurilor comune in timpul casatoriei

Este exceptionala si poate fi ceruta de:

soti

creditorii personali

stat in anumite imprejurari

Imparteala la cererea sotilor.

Art. 36 alin. 2 spune " pentru motive temeinice bunurile comune in intregime sau numai o parte din ele se pot imparti prin hotarare judecatoreasca si in timpul casatoriei".

Observatii:

Legea nu prevede cazuri determinate ci doar criteriul ce trebuie avut in vedere de instanta "motive temeinice" (imputabile, neimputabile unuia dintre soti), pot coincide cu motivele de divort sau nu, se poate dispune numai daca este in favoarea casniciei.

Poate avea loc numai prin hotarare judecatoreasca. O impartire conventionala ar fi contrara comunitatii de bunuri fiind sanctionata cu nulitatea absoluta, art. 30 alin. 2.

Poate fi totala sau partiala. Bunurile ce nu au fost impartite sau dobandite ulterior impartelii sa faca parte tot din comunitatea matrimoniala a sotilor

Poate fi ceruta pe cale principala printr-o actiune in justitie, dar si pe cale incidentala, contestatie la executarea silita introdusa de sotul ale carui bunuri nu sunt supuse urmaririi

Situatia in care s-a introdus o actiune in impartirea bunurilor comune si unul din soti decedeaza in timpul procesului, actiunea ramanand fara obiect, sotul supravietuitor isi valorifica dreptul in cadrul procedurii succesorale

In timpul casatoriei poate sa intervina o impartire a bunurilor comune in conditiile aratate, dar nu e admisibil un partaj judiciar privind folosinta lor comuna.

3.8.Impartirea la cererea creditorilor

Art. 33 alin. 2 prevede ca la cererea creditorilor impartirea bunurilor comune poate sa intervina in timpul casatoriei "dupa urmarirea bunurilor proprii ale sotului debitor, dar numai in masura necesara acoperirii creantelor sale".

Trasaturi:

Dublu conditionata

a)      inainte de a cere impartirea bunurilor comune creditul trebuie sa urmareasca bunurile proprii ale sotului debitor

b)      opereaza numai in masura necesitatii acoperirii datoriei sotului urmarit

Bunurile neimpartite sunt bunuri comune

Se poate pe cale principala sau incidentala.

a)      Principala printr-o actiune in justitie introdusa impotriva ambilor soti titulari ai comunitatii patrimoniale in devalmasie. O pot introduce creditorii chirografari, sau creditorii care au garantat creanta printr-un drept real, dar numai daca creanta nu a fost integral acoperita prin valorificarea garantiei reale.

b)      Incidentala la cererea creditorilor poate interveni numai daca legea recunoaste acestora dreptul de a face contestatie la executarea silita cu privire la bunurile comune ale sotilor

3. Statul poate cere impartirea bunurilor comune in timpul casatoriei in situatia in care el a ajuns coproprietar cu unul dintre soti.

Asa a fost cand unuia din soti i s-a aplicat pedeapsa confiscarii averii (azi a fost abolita).

4. Bunurile proprii

Categoriile de bunuri proprii

Codul familiei enumera categoriile de bunuri proprii, adica de bunuri ce apartin sau pot apartine fiecaruia dintre soti in exclusivitate:

Bunurile dobandite inainte de incheierea casatoriei

Bunurile dobandite prin mostenire, legat sau donatie afara numai daca dispunatorul a prevazut ca ele vor fi bunuri comune

Bunurile comune de uz personal si cele distincte exercitarii profesiunii unuia dintre soti

Premiile, recompensele si bunurile in care s-a incorporat creatia intelectuala

Indemnitatea de asigurare sau despagubire pentru pagubele pricinuite persoanei

Valoarea care reprezinta si inlocuieste un bun propriu, sau bunul in care a trecut aceasta valoare

Dovada bunurilor proprii

Atunci cand bunurile proprii sunt dobandite prin fapte juridice nu avem de-a face cu o derogare de la dispozitiile dreptului comun in materie, pentru ca, de regula, faptele juridice se pot dovedi prin orice mijloace de proba.

Ar fi cazul bunurilor proprii in care se incorporeaza creatia intelectuala, a fructelor si productelor, precum si a bunurilor de uz personal, in privinta carora trebuie sa se faca dovada ca prin natura lor au astfel de destinatie.

In aceleasi conditii se apreciaza ca prin orice mijloace de proba (inclusiv marturisire) se poate face dovada subrogatiei reale cu titlu universal.

Bunurile dobandite cu titlu de premiu sau recompensa sau identitatea de asigurare se vor dovedi in mod normal prin inscrisurile eliberate de unitatea in care au facut plata, iar despagubirile pentru daune acordate persoanei, prin hotararea judecatoreasca care le-a acordat.

Bunurile dobandite prin succesiune legala se vor dovedi prin certificatul de mostenitor, iar bunurile dobandite prin donatii (cu exceptia darurilor manuale), precum si ale dobandirii prin legat sau prin alte acte, inscrisuri intocmite "ad validitatem" se vor dovedi prin infatisarea inscrisului intocmit in acest scop.

In alte situatii, dovada cu martori se admite indiferent de valoarea bunului, cand nu s-a dovedit prin inscris contrariul. Documentul nu se va admite cand s-a preconstituit un asemenea mijloc de dovada si cerinta formei scrise pentru un act juridic e ceruta "ad validitatem"

Se admite ca prin orice mijloc de proba se va putea dovedi data incheierii unui act juridic prin care s-a dobandit un anumit bun, anterior casatoriei, aceasta pentru ca sotii nu preconstituie o data certa numai in eventualitatea unei viitoare casatorii.

In raporturile dintre soti si terti, conform art. 4 alin. 2 din Decretul nr. 32, dovada bunurilor proprii se face in conditiile dreptului comun.