CONSTITUIREA TRIBUNALULUI ARBITRAL

CONSTITUIREA TRIBUNALULUI ARBITRAL

1. Introducere. Notiune. Forme

Litigiul arbitral constituie un litigiu patrimonial cu privire la drepturi asupra carora partile pot sa tranzactioneze.

Incheierea conventiei arbitrale reprezinta conditia preliminara a organizarii arbitrajului, a innestirii valabile a tribunalului arbitral cu solutionarea litigiului atribuit judecatii. Ea reprezinta temeiul excluderii, cu privire la acest litigiu, a competentei organelor judecatoreti side drept comun.Acest act care configureaza cadrul si conditiile judecatii, determina regulile aplicabile si care, dand expresie libertatii de vointa a partilor, confera institutiei o puternica amprenta contractuala.

Capitolul II al Cartii a IV-a a Codului de procedura civila este consacrat in totalitate conventiei arbitrale. Prevederile lui vor constitui sediul materiei , aplicabil oricarei forme de arbitraj organizate si pentru orice litigii, deopotriva interne si internationale.

Legiuitorul nu defineste conventia arbitrala. Se limiteaza la a preciza formele in care aceasta se poate realiza, continutul si efectele ei. Se considera ca este acordul de vointa al partilor unui raport juridic patrimonial (civil, comercial, de comert international), prin care acestea hotarasc sa solutioneze prin arbitraj litigiile prezente sau viitoare generate de raportul juridic respectiv.

Art.343 din Codul de procedura civila face distinctie intre doua forme in care poate fi incheiata conventia arbitrala: clauza compromisorie si compromis. Prima dintre ele reprezinta o stipulatie inscrisa in contractul principal sau un act distinct, insa intotdeauna anterioare unui litigiu legat de contractul in care este inserata si prin care se atribuie arbitrajului competenta de solutionare. Compromisul se refera la momentul diferit in care este convenit: acesta coincide in tip cu nasterea diferendului care nu mai este un fapt posibil, ci o certitudine.

Ambele au ca efect inlaturarea competentei organelor jurisdictionale de drept comun asupra arbitrajului in cauza; ambele ofera arbitrilor puterea de a statua asupra litigiului, deci, sunt atributive de competenta; validitatea lor este independenta de validitatea contractului care a generat litigiul; au o pronuntata autonomie fata de contractul initial si una fata de cealalta, deci existenta uneia inlatura necesitatea celeilalte; o trasatura comuna a clauzei compromisorii si a compromisului este caracterul accesoriu, si anume existeta lor este justificata de existenta contractului principal.

Caracterele juridice ale clauzei compromisorii si ale compromisului sunt identice, desi intre cele doua exista trasaturi distincte: sunt contracte comutative si consensuale, fiind incheiate, sub sanctiunea nulitatii in forma scrisa.

Conventia arbitrala are forta obligatorie pentru patile contractante, obligativitate ce se rasfrange si asupra hotararii arbitrale ce va finaliza procesul; este investita instanta arbitrala, artibuind arbitrilor puterea de a solutiona litigiul; este exclusa competenta instantelor statale; este stabilit cadrul organizatoric si procedura arbitrala care va duce la pronuntarea unei hotarari susceptibile de executare silita

Aceste efecte se produc numai in situatia in care conventia s-a incheiat in termeni neechivoci. Se poate observa in practica inserarea de dispozitii de atribuire a unor competente alternative, in favoarea arbitrajului sau a unor instante de drept comun. In aceste situatii tribunalul arbitral isi poate verifica si stabili competenta, dand curs principiului "specialia generalibus derogant", arbitrajul fiind o institutie juridca speciala.

Arbitrul este persoana care, singura sau alaturi de alte persoane, este insarcinata de catre parti cu transarea (solutionarea cu titlu definitiv si obligatoriu) unui anumit litigiu concret ivit intre ele.

Nominalizarea arbitrilor si constituirea tribunalului arbitral sunt guvernate de conventia arbitrala, atat in cazul arbirajului ad-hoc, cat si in cazul arbitrajului institutional.

2. Numirea arbitrilor

Spre deosebire de procedura civila de drept comun, in arbitraj partile sunt libere sa stabileasca daca litigiul lor va fi solutionat de un arbitru unic ori de un tribunal arbitral format din doua, trei sau mai multe persoane, persoane care vor fi numite in principiu tot de catre parti.

In art.345 al Codului de proicedura civila se arata ca partile stabilesc, in cuprinsul conventiei arbitrale, daca litigiul se judeca de catre un arbitru ori de doi sau mai multi arbitrii, cate unul numit de fiecare parte, iar al treilea-supraarbitrul- desemnat de comun acord de catre cei doi arbitrii.[3]

Legislatia procesuala nu impune conditii cu totul cu totul deosebite pentru desemnarea arbitrilor. Testul legal prevede ca poate fi arbitru orice persoana fizica, de cetatenie romana, care are capacitatea deplina a drepturilor.

Limitarile impuse de lege nu pot fi ignorate, ele fiind in mod expres precizate, astfel, nu poate fi arbitru decat o persoana fizica. Persoanele juridice nu pot dobandi calitatea de arbitru.

Legea nu impune persoanei care este desemnata ca arbitru sa aiba cunostinte juridice, astfel, partile sunt libere sa aleaga arbitri dupa propriile lor criterii, iar daca ele apreciaza ca este necesar pot sa recurga chiar la specialisti in domeniul de activitate legat de obiectul litigiului. Rezulta ca principiul care guverneaza numirea arbitrilor este cel al autonomiei de vointa a partilor.[4]

In cazul in care partile -cu rea credinta sau nu- nu se inteleg asupra persoanei arbitrului unic, ori daca o parte nu-si numeste arbitru sau cei doi arbitri numiti de parti nu cad de acord asupra persoanei supraarbitrului, partea interesata poate cere instantei judecatoresti competente sa procedeze la numirea arbitrului, ori, dupa caz, a supraarbitrului. Instanta va solutiona cererea cu citarea partilor, pronuntand o incheiere data fara drept de apel sau de recurs. In cazul arbitrajului institutional autonomia acestuia fata de instantele judecatoresti se releva si prin aceea ca, pentru inlaturarea posibileleor blocaje la numirea arbitrilor sau constituirea tribunalului arbitral, competenta este autoritatea de nominare prevazuta in regulile institutiei respective. Codul de procedura civila dispune ca toate atributiile ce revin instantei judecatioresti cu privire la posibilele incidente referitoare la arbitrii, se exercita de institutia de arbitraj, conform regulamentului sau, afara numai daca acel regulament prevede altfel.

Legea sanctioneaza cu nulitatea clauza din contractul de arbitraj prin care o parte ar avea dreptul de a numi un arbitru in locul celeilalte parti ori de a avea mai multi arbitrii decat cealalta parte. In schimb, atunci cand mai multi reclamanti sau parati, toti semnatari ai contractului de arbitraj ori acceptati ca atare in arbitraj, de catre partile initiale, au o pozitie comuna in arbitraj, ei isi vor putea desemna un singur arbitru.[5]

In sistemul de drept francez, tribunalul arbitral se constituie dintr-un singur arbitru sau din mai multi, dar in numar impar. Daca partile desemneaza totusi un numar par de arbitri acestea vor desemna si un supraarbitru, iar in lipsa acordului dintre ele supraarbitrul va fi desemnat de tribunalul de mare instante.

Daca in conventia arbitrala un este stipulat numarul arbitrilor ce constituie tribunalul arbitral, partea care doreste sa promoveze litigiul si sa investeasca un tribunal arbitral, trebuie sa invite pe cealalta parte, in scris, sa procedeze la numirea arbitrului. Comunicarea trebuie sa cuprinda numele , domiciliul si pe cat posibil, datele personale si profesionale ale arbitrului unic propus sau ale arbitrului desemnat de partea care vrea sa recurga la arbitraj, precum si enuntarea pretentiilor si temeiul lor. Partea careia i s-a facut comunicarea trebuie sa comunice raspunsul in termen de 10 zile de la primirea acesteia.

Odata desemnati, arbitrii trebuie sa se pronunte asupra acceptarii sarcinii care li s-a incredintat. Acceptarea trebuie facuta in scris si comunicata partilor in 5 zile de la primirea propunerii. Dupa acceptarea functiei de arbitru cei doi arbitri desemnati, vor proceda in termen de 10 zile la numirea unui supraarbitru.

Daca exista neintelegeri intre parti referitoare la desemnarea arbitrilor, acestea se solutioneaza in mod obligatoriu de catre instanta judecatoreasca.

Persoana desempata, poate refuza insarcinarea fara sa isi motiveze aceste gest. Refuzul poate fi tacit. Odata acceptata aceasta misiune ea devine irevocabila.

Tribunalul arbitral se considera constituit    pe data ultimei acceptari a insarcinarii de arbitru. Data acceptarii este data expedierii prin posta a comunicarii de acceptare.

Speta.

Dupa depunerea intampinarii si dupa primul termen de arbitrare, parata ridica exceptia de necompetenta materiala a arbitrajului de a solutiona litigiul deoarece clauza compromisorie inscrisa in contract este inoperabila prin faptul ca nu se precizeaza obiectul si numele arbitrilor sau modalitatea de numire a lor.

In contractul principal, partile au convenit expres sa ofere, spre solutionare, Curtii de arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei orice neintelegeri care decug din interpretarea si executarea contractului.

Desemnarea institutiei permanente de arbitraj are semnificatia acceptarii reglementarii sale, in afara de cazul in care partile convin altfel, caz nesurvenit in speta.

Potrivit Regulilor de Procedura arbitrala ale Curtii de Arbitraj, conventia arbitrala se incheie in scris, fie sub forma unei clauze compramisorii, fie sub forma unei intelegeri de sine statatoare denumita compromis. Clauza compromisorie trebuie sa arate numele arbitrilor sau modalitatea de numire a lor, iar compromisul trebuie sa arate, sub sanctiunea nulitatii, obiectul litigiului si numele arbitrilor au modalitatea de numire a lor.

Asadar, eronat parata sustine ca cele doua forme ale conventiei arbitrale sunt supuse acelorasi conditii de validitate, sub sanctiunea nulitatii. Cerinta aratarii obiectului, sub sanctiunea nulitatii, este prevavuta numai pentru compromis. Cat priveste cerinta aratarii numelui arbitrilor sau modalitatea de numire a lor, aceasta este indeplinita. De altfel, validitatea clauzei cmpromisorii nici nu mai poate fi pusa in discutie fata de faptul ca parata a acceptat arbitrajul Curtii prin formularea intampinarii fara a ridica exceptia necompetentei si prin alegerea arbitrului sau. Pentru considerentele aratate, Tribunalul arbitral, constata ca deplin valabila clauza compromisorie inscrisa in contract si operanta.

In consecinta se declara competent    sa solutioneze litigiul de fata. Tribunalul arbitral a mai constatat ca a fost alcatuit conform prevederilor Regulamentului de procedura arbitrala.

3. Efectele constituirii tribunalului arbitral.

Desemnarea arbitrilor este un act de conservare al unui drept procesual al partii supus unui anumit termen. Constituirea tribunalului arbitral va produce urmatoarele efecte:

• Determina punctul de plecare a termenului de solutionare si pronuntare a hotararii arbitrale;
• Determina momentul investirii propriu-zise a tribunalului arbitral;
• Marcheaza momentul sesizarii tribunalului arbitral cu solutionarea litigiului cu consecinta atragerii necompetentei instantelor ordinare;
• Da dreptul arbitrilor la o remuneratie pentru activitatea prestata confom conventiei arbitrale.[8]

4. Incidente cu privire la alcatuirea tribunalului arbitral.

La fel ca in cazul litigiilor care se solutioneaza pe calea dreptului comun si in materia litigiilor arbitrale pot aparea incidente legate de alcatuirea tribunalului arbitral. Aceste incidente fac necesara inlocuirea arbitrilor.

In principiu, arbitrii pot fi recuzati din aceleasi motive ca si judecatorii.

In plus fata de motivele prevazute in codul de procedura civila, arbitrii mai pot fi revocati pentru neindeplinirea conditiilor speciale si suplimentar prevazute de parti in conventia arbitrala. Aceasta este vazuta ca si o sansa suplimentara de verificare si control a obiectivitatii, probitatii, profesionalismul persoanelor carora le supun spre solutionare litigiul, in raport cu circumstantele concrete ale situatiei litigioase. Pentru a se putea garanta o prestatie echilibrata in actul de judecata infaptuit, partilor li se recunoaste dreptul de a-si hotari exigentele a caror neindeplinire sa justifice revocarea. Prevederea unor clauze speciale de revocare nu exclude aplicabilitatea celor generale. O dispozitie in acest sens ar fi nula. In arbitrajul ad-hoc, solutionarea cererii de recuzare intra in competenta instantei de drept comun, care va aplica acceasi procedura ca si in cazul recuzarii judecatorilor. In arbitrajul institutional este atributia respectivei institutii.

In cazul arbitrilor, legiuitorul tine seama de prezumtia potrivit careia partea care l-a numit cunostea cauzele de recuzare, dar si-a asumat riscul desemnari. La arbitraj, partea interesata poate introduce cerere de recuzare in 10 zile, fiind un termen de decadere. In ceea ce priveste judecatorii, cererea trebuie solicitata "de indata" ce motivele sunt cunoscute.

Din motive de celeritate, abtinerea arbitrilor nu poate fi supusa judecatii. Arbitrul este obligat sa comunice partilor si celorlalti arbitrii, cauzele de recuzare existente cu privire la el, dar va participa in continuare la judecarea litigiului    daca partile ii comunica in scris ca nu intentioneaza sa ceara recuzarea. Aceasta alternativa nu are echivalent in dreptul comun. Abtinerea arbitrului reprezinta un act unilateral de vointa.

5. Tribunalul arbitral si instantele judecatoresti

Atributiile instantelor judecatoresti in domeniul arbitrajului privat, constau in inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi in organizarea si desfasurarea arbitrajului, indeosebi in legatura cu constituirea tribunalului arbitral (numirea, inlocuirea, recuzarea arbitrilor).

Codul de procudura civila stabileste atributiile ce revin instantelor judecatoresti in legatura cu arbitrajul privat. Aceste atributii sunt legate de numirea arbitrului, inlocuirea si recuzarea acestuia. Instantele au competente cu privire la incuviintarea de masuri asigiratorii si vremelnice, constatarea anumitor imprejurari de fapt, luarea de masuri de constrangere, de aplicare de sanctiuni impotriva martorilor sau expertilor, administrare de probe prin comisie rogatorie si asistenta judiciara internationala.

Mult mai evidenta este interventia instantelor judecatoresti in cazul de exercitare a controlului asupra hotararilor arbitrale si de investire a hotararilor arbitrale.[10]

6. Raspunderea arbitrilor

In codul de procedura civila se prevede ca arbitrii sunt raspunzatori de daune, si anume: daca, dupa acceptare, renunta in mod nejustificat la insarcinarea lor; daca, fara motiv justificat, nu participa la judecarea litigiului ori nu pronunta hotararea in termenul stabilit de conventia arbitrala sau de lege; daca nu respecta caracterul confidential al arbitrajului; daca incalca in mod flagrant indatoriirile ce le revin. In functie de natura abaterilor de care se face vinovat in indeplinirea mandatului sau, arbitrul poate fi obligat la plata de daune-interese compensatorii sau moratorii (de exemplu, cand nu a pronuntat hotararea in termenul convenit de parti sau stabilit de lege).

Unele sanctiuni pot conduce si la revocarea arbitrului vinovat.

In cazul judecatorilor, abaterile de la indatoriirile profesionale atrag raspunderea lor disciplinara, angajata in conditiile legii de organizare judecatoreasca si derivand din contractul lor de munca. Calificarea corecta a contractului de mandat dintre arbitru si parte ca fiind de natura civila sau comerciala are importanta in determinarea naturii actiunii judecatoresti pe care partea interesata ar intenta-o arbitrului in vederea angajarii raspunderii sale, si in stabilirea instantei competente material sa o solutioneze.

In literatura franeza s-a formulat opinia potrivit careia contractul analizat este unul civil si nu comercial. Investirea arbitrilor este una comlexa, unde se inlantuie mai multe contracte, incepand cu conventia arbitrala si continuand cu cel dintre arbitrii si parti, care presupune desemnarea urmata de acceptarea misiunii de catre respectivul arbitru.

Spre deosebire de judecatori, arbitrii nu au in mod obligatoriu o calificare juridica; ei pot fi specialisti in diferite domenii, cu o conduita morala si probitate profesionala ireprosabile. In arbitrajul international este de preferat indicarea unei persoane cu vasta experienta in domenii comerciale, de comert exterior si de cooperare economica si tehnico-stiintifica internationala, pentru ca ei recurg de mai multe ori la uzantele comerciale internationale decat judecatorii.

Ca o sanctiune apare si revocarea arbitrilor de catre partea nemultumita de modul de indeplinire a mandatului incredintat, solutie oferita de natura juridica a contratului, luata in considerare de legiuitor.

7. Speta. Magistratii pot fi arbitri sau supraarbitrii intr-un litigiu arbitral, neexistand incompatibiliate intre functia de magistrat si calitatea de arbitru.

Urmare a inserarii clauzei arbitrale in contractul incheiat in 1995 intre parti, litigiul a fost solutionat prin hotararea Tribunalului arbitralde pe langa Camera de Comert, Industrie, Navigatie si Agricultura Constanta. Este de necontestat ca partile au desemnat pe cei doi arbitrii, iar acestia la randul lor au desemnat supraarbitrul, un judecator de la Curtea de Apel Constanta. Cum, pana la prima zi de infatisare, recurenta nu a invocat exceptii privind constituirea tribunalului arbitral, au fost aplicate dispozitiile din Codul de procedura civila, iar supraarbitrul si-a indeplinit atributiile cu care a fost investit. Pronuntarea unei hotarari arbitrale de catre un magistrat, in calitate de supraarbitru, nu constituie motiv de nulitate a hotararii respective intrucat nici o dispozitie legala nu prevede o asemenea sanctiune, iar in materie procedurala este de principiu ca nulitatile absolute sunt totdeauna exprese si nu virtuale. Recurenta face confuzie intre normele juridice care reglementeaza statutul functiei de magistrat si normele procedurale care se refera la motive care pot duce la desfiintarea unei hotarari arbitrale sau judecatoresti.

Examinarea dispozitiilor legale invocate de catre recurenta, evidentiaza faptul ca nu exista o incompatibilitate intre exercitarea functiei de magistrat si desfasurarea functiei de arbitru, inclusiv pronuntarea unei hotarari arbitrale. Dispozitiile legale se refera la incompatibilitatea dintre magistrat si o alta functie publica sau privata, cu exceptia functiilor didactice din invatamant superior. Calitatea de arbitru si supraarbitru nu sunt functii publice sau private pentru ca le lipseste un element esential care defineste notiunea de functie, si anume caracterul de continuitate. O activitate sporadica nu trebuie confundata cu indeplinirea unor obligatii de serviciu. Prin modificarea Legii nr.92/1992 privind organizarea judecatoreasca nu se mai face referire la    calitatea de expert sau arbitru ca fiind incompatibila cu ce a de magistrat.

8. Local arbitrajului

Potrivit Codului de procedura civila, partile stabilesc locul arbitrajului.Textul isi are baza in principiul autonomiei de vointa a partilor. In lipsa unei stipulatii exprese cu privire la locul arbitrajului, acesta se stabileste de tribunalul arbitral. Daca arbitrajul are un caracter international, prin conventia arbitrala partile pot stabili ca acesta sa aiba loc in Romania sau intr-o alta tara.[12]

9. Tribunalul arbitral este instanta judecatoreasca?

Doctrina in materia procesuala face distinctie intre sensul larg al termenului, si anume "organul imputernicit de lege sa rezolve un litigiu intervenit intre parti". Notiunea include toate organele de jurisdictie infiintate prin lege. In acceptiunea mai restransa, dar cu semnificatie identica, se au in vedere numai instantele judecatoresti, respectiv judecatoriile, tribunalele, curtile de apel si Curtea Suprema de Justitie. Intr-un sens si mai limitat este desemnat un anumit grad de jurisdictie, respectiv organul in fata caruia se afla, la un moment dat, un proces oarecare. In sfarsit, in semnificatia cea mai rigida, dar nu diferita ca semnificatie de precedentele, expresia se refera la organul in functie, adica judecatorul, completul de judecata.

Tribunalul arbitral prezinta diferenta ca nu este imputernicit de lege sa rezolve litigiul dintre parti, ci tocmai de catre ele. Sursa puterii arbitrilor este de natura contractuala. In cadrul arbitrajului, chiar in varianta sa comerciala, pot fi identificate contracte de natura juridica diferita, in nici un caz doar comerciale. Nici conventia arbitrala nu este de natura comerciala, ci are un regim juridic complex, in care se regasesc proprietati ale actelor procedurale si ale celor de dispozitie. Deci, si contractul dintre parti poate avea natura civila si poate pastra acest regim indiferent de natura proceselor pe care le solutioneaza.

In plus nu trebuie distorsionate rolurile si obiectivele partilor si arbitrilor din proces. Faptul ca au fost numiti de parti si insarcinati sa aprecieze si sa judece actele si faptele litigioase, comerciale ale acestora, nu ingaduie confuzia ca ar avea vreo legatura cu savarsirea sau consumarea respectivelor acte sau fapte, ca au contribuit in vreun fel la producerea lor ori ca au fost participanti directi la ele.

Onorariile incasate reprezinta recompensa cuvenita unei munci complexe si incarcata de responsabilitate. Spre deosebire de judecatori, arbitrii nu au in mod obligatoriu o calificare juridica.[13]

In fata unui tribunal arbitral nu pot fi invpocate exceptii de neconstitutionalitate.

Ca urmare, partilor le ramane posibilitatea invocariilor in cadrul actiunii in anulare.[14]

Concluzii

Prin conventia arbitrala sunt nominalizati arbitrii care vor solutiona litigiul si este prevazuta modalitatea de constituire a tribunalului arbitral.

Procedura arbitrala nu se poate desfasura in lipsa acordului de vointa a partilor.

Acordul de vointa nu este insa suficient, fiind necesara si acceptarea insarcinarii de arbitru. Arbitrii vor solutiona litigiul in cel mai scurt termen, intr-un cadru confidential, pronuntand o hotarare arbitrala supusa contestatiei in anulare.

CUPRINS

1. Introducere. Notiune. Forme.2

2. Numirea arbitrilor.........3

3. Efectele constituirii tribunalului arbitral..6

4. Incidente cu privire la alcatuirea tribunalului arbitral.7

5. Tribunalul arbitral si instantele judecatoresti7

6. Raspunderea arbitrilor........8

7. Speta. Magistratii pot fi arbitri sau supraarbitrii intr-un litigiu arbitral, neexistand incompatibiliate intre functia de magistrat si calitatea de arbitru8

8. Local arbitrajului..........................9

9. Tribunalul arbitral este instante judecatoreasca?.10

10. Concluzii.........12

BIBLIOGRAFIE

1. Danila, L., Institutia arbitrajului, ed. Timpolis, Timisoara, 2003;
2. Prescure, T., Crisan, R., Curs de arbitraj comercial, ed. Rosetti, Bucuresti, 2005;
3. Salagean, M., Arbitraj comercial, ed.All Beck, Bucuresti, 2001;
4. Revista de Drept Comercial nr. 3/2002, ed.Lumina Lex, Bucuresti, 2002;
5. Revista de Drept nr.9/1995, , ed.Lumina Lex, Bucuresti, 1995;
6. Revista de Drept Comercial nr.12/1999, ed.Lumina Lex, Bucuresti, 1999;

Revista Dreptul nr.8/1995, Anul VI, Seria III, Bucuresti, 1995