COOPERAREA JUDICIARA

COOPERAREA JUDICIARA

1. Cooperarea judiciara in materie civila si comunitarizarea acesteia prin Tratatul de la Amsterdam

Desi tratatul fondator continea prevederi care permiteau statelor membre sa adopte masuri pentru cooperarea judiciara in materie civila, aceasta posibilitate nu a fost folosita, cu o singura si notabila exceptie: Conventia Bruxelles din 1968, ca rezultat al cooperarii interguvernamentale in temeiul art. 220 al TCE.

Dupa timide incercari de a solutiona problema dreptului civil in cadrul cooperarii politice europene, Tratatul de la Maastricht a stabilit ca unul din obiectivele celui de-al treilea pilon al UE cooperarea in materie civila (in cadrul cooperarii in domeniul justitiei si afacerilor interne). Intre actele adoptate pentru aplicarea prevederilor celui de-al treilea pilon se numara Conventia din 1997 privind transmiterea documentelor si Conventia din 1998 privind competenta in probleme matrimoniale.

Atunci cand Tratatul de la Amsterdam a intrat in vigoare la 1.05.1999, cooperarea judiciara in materie civila a fost comunitarizata. Constituie obiectul noii versiuni a Titlului IV al Partii a treia a TCE: Viza, azil, migratiune si alte politici legate de libera circulatie a persoanelor. Legislatia adoptata in cadrul acestui titlu a fost enumerata anterior.

2. Conceptul cooperarii judiciare in materie civila in cadrul Titlului IV al TCE

Obiectivul noului titlu IV este de a stabili in mod progresiv un spatiu al libertatii, securitatii si justitiei. Cooperarea judiciara in materie civila este unul din cele 5 mijloace pentru realizarea acestui obiectiv.

Conditiile pentru adoptarea legislatiei privind cooperarea judiciara in materie civila si scopul acestei legislatii sunt indicate de art. 65 al TCE. Acestea trebuie sa fie masuri cu implicatii transfrontaliere si care sunt necesare pentru buna functionare a pietei interne. Continutul acestor masuri pot cuprinde de la simplificarea procedurilor, adoptarea regulilor pentru solutionarea conflictului de legi si competenta pana la eliminarea obstacolelor in calea bunei functionari a procedurilor civile, care, in principiu, exclud orice interferenta in dreptul material.

Procesul de adoptare a deciziilor este descris in art. 67, care prevede o perioada tranzitorie de 5 ani pentru adoptarea acestora. Articolul 68 prevede competenta CEJ de a pronunta hotarari preliminare in acest domeniu iar art. 69 se refera la situatiile specifice Danemarcei, Irlandei si Marii Britanii.

3. Limitele comunitarizarii

Desi comunitarizarea este, in principiu, benefica pentru dezvoltarea ordinii juridice a Comunitatii, exista cateva limite ale acesteia:

- in principiu, regulile privind cooperarea judiciara sunt obligatorii doar pentru 12 din cele 15 state membre, din moment ce Marea Britanie si Irlanda au optat pentru neaplicarea acestora, iar Danemarca este exclusa de la aplicare;

- procedura hotararii preliminare poate fi folosita numai de instantele supreme ale statelor membre;

- exista inca anumite confuzii privind competenta externa (competenta comunitara sau mixta?). Aceasta poate duce sa intarzieri in revizuirea Conventiei de la Lugano sau aderarea a noi parti contractante.

4. Conventia Bruxelles (inlocuita de la 1 martie 2002 cu Regulamentul 44/2001) si contributia la ordinea juridica comunitara

Conventia Bruxelles este, in opinia generala, unul din succesul cooperarii internationale judiciare si a contribuit in mare masura la dezvoltarea ordinii juridice comunitare. Mai mult, spre deosebire de legislatia adoptata pana la 1 mai 1999, care va putea fi interpretata dupa multi ani de CEJ, exista o jurisprudenta bogata in ceea ce priveste Conventia.

Ca rezultat, orice prezentare a cooperarii judiciare europene in materie civila trebuie sa se refere inainte de toate la conventie.

La nivel institutional, trebuie notate urmatoarele aspecte:

- este o dubla conventie, in sensul ca se refera atat la recunoastere si aplicare, cat si la faptul ca are reguli directe pentru stabilirea competentei;

- cu putine exceptii, este intemeiata pe factori obiectivi si nediscriminatori (precum domiciliul paratului);

- introduce un sistem inchis, exclusiv;

- este supusa interpretarii CEJ.

In ceea ce priveste scopul aplicarii:

- ratione materiae: limitele dintre problematica civila si dreptul public, chestiunile preliminare si incidentale;

- ratione personae: domiciliul paratului in Comunitate determina competenta (cea mai importanta exceptie este cea prevazuta de art. 16, art. 22 al Regulamentului);

- ratione loci: Conventia paralela de la Lugano extinde preactic aceleasi reguli la statele EFTA, Islanda, Norvegia, Elvetia si Polonia, in timp ce alte state europene au solicitat admiterea ca membru;

- ratione temporis: regulile stabilite de art. 54, art. 66 al Regulamentului.

In fine, in ceea ce priveste substanta:

a. Reguli pentru competenta

- stabilirea unei ierarhii: competenta exclusiva (art. 16 [art. 22 Regulament]), extinderea tacita a competentei (art. 18 [art. 24 Regulament]), reguli aplicabile asigurarilor, protectiei consumatorilor si contractelor de munca (art. 7-12a, 13-15 si paragrafele 2 si 3, art. 5.1. [art. 18-21 Regulament]), clauze de extindere (art. 17 [art. 23 Regulament]), domiciliul paratului si competenta speciala (art. 2 si 5-6a).

- litispendenta si probleme determinand prima instanta sesizata si alte cauze similare ale actiunilor (art. 21 [art. 27 si 30 Regulament]).

- masuri provizorii (art. 24 [art. 31 Regulament] - a se vedea si art. 47).

b. Sistemul recunoasterii si executarii

- principiul conform caruia nici competenta instantei de origine, nici substanta hotararii nu pot fi atacate (art. 28.3 si 26 [art. 35.3 si 36 Regulament]).

- temeiuri pentru nerecunoastere (art. 27 [art. 34 Regulament]).

- proceduri pentru executarea unei hotarari straine si proceduri pentru caile de atac (art. 36 si urm. [art. 38 si urm Regulament]).

5. Regulamentul 44/2001

Regulamentul care comunitarizeaza conventia are aceleasi caracteristici si urmeaza aceleasi principii, reguli si structuri precum conventia.

Cele mai importante modificari sunt cele care au in vedere facilitarea recunoasterii si executarii. De exemplu, examinarea temeiurilor pentru nerecunoastere este in competenta curtilor de apel (art. 41). In ceea ce priveste competenta, o importanta speciala este acordata noilor reguli privind locus solutionis (art. 5.1), precum si singurei reguli ce determina timpul in care instanta competenta poate fi sesizata pentru aplicarea regulilor de litispendenta.

Numeroase liste cu expertii de la dreptul general, apeluri, lista instantelor competente sunt furnizate in anexe, precum si prevederi pentru instantele de origine in ceea ce priveste emiterea certificarilor (art. 54 si 58 si appendix).