Capacitatea succesorala

Capacitatea succesorala

Notiune

Reglementare

Potrivit art. 654 Cod civil, "pentru a putea succede trebuie neaparat ca persoana care succede sa existe la momentul deschiderii succesiunii". Rezulta ca orice persoana care exita in momentul deschiderii mostenirii are capacitate succesorala (capacitatea de a mosteni, de a culege o succesiune).

Dovada existentei in momentul deschiderii mostenirii incumba aceluia care pretinde drepturi asupra mostenirii (art. 1169 Cod civil) si care poate sa fie mostenitorul in cauza (prin reprezentantii legali, daca este cazul), dar si succesorii sai in drepturi, in cazul in care mostenitorul a fost in viata la data deschiderii mostenirii (un timp cit de scurt), dar ulterior a decedat, drepturile lui asupra mostenirii fiind reclamte de proprii sai succesori in drepturi (mostenire prin retransmitere).

Intrucit dovada vizeaza "existenta" in raport cu momentul deschiderii mostenirii, ea se poate referi fie la dovada existentei persoanei in momentul deschiderii mostenirii, fie la dovada momentului deschiderii mostenirii in perioada existentei persoanei cu vocatie succesorala. Cu alte cuvinte, dovada vizeaza nu numai si nu atit existenta persoanei, ci mai ales corelatia ei cu momentul mortii celui care lasa mostenirea.

Sint necesare unele diferentieri privind capacitatea succesorala in cazul mostenirii prin reprezentare si prin retransmitere, in raport de problema capacitatii succesorale in cazul mostenirii in nume propriu.

Probleme de capacitate in cazul mostenirii prin reprezentare si prin retransmitere

In cazul mostenirii prin reprezentare, specifica numai mostenirii legale, mostenitorul (unul sau mai multi) cu vocatie succesorala legala (reprezentant) pretinde drepturile succesorale ale ascendentului sau (reprezentat) decedat la data deschiderii mostenirii, urcind in locul, gradul si drepturile acestuia (art. 664 Cod civil). In acest caz, reprezentantul trebuie sa dovedeasca ca el personal are capacitate succesorala (adica "existenta" la data deschiderii mostenirii), iar cel reprezentat era decedat la acea data pentru ca "nu se reprezinta decit persoanele moarte" (art. 668 Cod civil).

In caz de retransmitere a mostenirii, mostenitorul legal (in nume propriu sau prin reprezentare) ori testamentar - supravietuind un timp cit de scurt defunctului - dobindeste el succesiunea acestuia din urma (chiar daca nu a acceptat, dar nici nu a repudiat‑o) si - confundata cu a sa proprie - o lasa propriilor sai mostenitori, legali sau testamentari (mostenire succesiva, subsecventa). Persoanele care pretind drepturi asupra masei succesorale prin retransmitere trebuie sa dovedeasca "existenta" mostenitorului in momentul deschiderii primei mosteniri si, bineinteles, propriile drepturi succesorale asupra mostenirii lasata de acesta (inclusiv "existenta" la data deschiderii acestei din urma mosteniri). Retransmiterea poate fi si succesiva.

Mentionam ca retransmiterea mostenirii opereaza chiar daca mostenitorul - decedat inlauntrul termenului de prescriptie a dreptului de optiune succesorala de 6 luni - nu a exercitat acest drept (nici nu a acceptat, dar nici n‑a repudiat‑o), fiindca din patrimoniul retransmis face parte si acest drept de optiune, care poate fi exercitat de beneficiarul retransmiterii in perioada ramasa pina la implinirea termenului de prescriptie. Daca termenul de optiune este expirat, beneficiarul retransmiterii trebuie sa dovedeasca ca mostenitorul a acceptat mostenirea in termen sau ca a murit inainte de expirarea termenului si acceptarea a fost facuta de el, in caz contrar stingindu‑se prin prescriptie titlul sau de mostenitor.

Mostenirea prin reprezentare se impune a fi deosebita de mostenirea prin retransmitere si pentru faptul ca in primul caz exista o singura mostenire dobindita de mai multi mostenitori in nume propriu sau prin reprezentare si isi exercita drepturile succesorale o singura data; in schimb in al doilea caz exista doua (eventual chiar mai multe) mosteniri succesive: prima mostenire este culeasa - in tot sau in parte - de cel de‑al doilea de cuius, in viata la deschiderea primei mosteniri, si pe care o transmite la moarte propriilor sai mostenitori. Fiind vorba de doua (sau mai multe) mosteniri, ele trebuie examinate separat, pentru a se vedea componenta lor separata, acceptarea in termen, cotele-parti ce se cuvin mostenitorilor, cota mostenita din prima mostenire intrind in patrimoniul celui de‑al doilea de cuius, iar apoi prin retransmitere, in cadrul celei de‑a doua mosteniri, in patrimoniul propiilor mostenitori[1].

In cazul mostenirii prin retransmitere (succesive, dar care se dezbat deoadata, cele anterioare nefiind "culese") competenta teritoriala a birourilor notariale (si a altor organe) se determina dupa domiciliul defunctului care a decedat cel din urma (art. 10 lit. b din Legea nr. 36/1995) si se intocmeste un singur certificat de mostenitor, stabilindu‑se pentru fiecare dintre autorii succesiunilor in mod corespunzator calitatea si drepturile fiecarui mostenitor sau legatar, precum si bunurile si datoriile succesiunii.