Persoanele care au capacitate succesorala

Persoanele care au capacitate succesorala

Persoanele fizice in viata

Persoanele fizice in viata la data deschiderii succesiunii au capacitate succesorala fara deosebire de rasa, nationalitate, origine etnica, limba, religie, sex, opinie, apartenenta politica, avere sau origine sociala (art. 4 din Constitutie). Dovada se face cu actele de stare civila, iar in caz de deces al mostenitorului care a fost in viata la data deschiderii mostenirii cu certificatul (actul) de deces sau hotarirea judecatoreasca definitiva declarativa de moarte, din care rezulta ca moartea mostenitorului a intervenit dupa deschiderea succesiunii, persoanele interesate putind dovedi contrariul prin orice mijloace de dovada admise de lege.

Legea nu conditioneaza capacitatea succesorala de durata vietii mostenitorului dupa deschiderea mostenirii. Daca mostenitorul moare imediat dupa deschiderea succesiunii, drepturile sale succesorale (inclusiv dreptul de optiune succesorala) vor trece la proprii sai mostenitori, ca parte componenta a patrimoniului succesoral lasat de el. Astfel se explica posibilitatea unei persoane de a beneficia, pina la urma, de bunurile lasate de o alta persoana, fata de care nu avea vocatie succesorala[1] (nici legala si nici testamentara).

Persoanele disparute

Persoanele disparute au, de asemenea, capacitate succesorala. Art. 19 din Decretul nr. 31/1954 prevede ca "cel disparut este socotit a fi in viata daca nu a intervenit o hotarire declarativa de moarte ramasa definitiva".

Inseamna ca persoana disparuta are capacitate succesorala, fiind prezumat de lege a fi in viata, indiferent ca a intervenit sau nu o hotarire judecatoreasca declarativa a disparitiei si indiferent de timpul care ar fi trecut de la disparitia persoanei.

Capacitatea succesorala a disparutului este numai "provizorie", definitivindu‑se prin reaparitia lui sau prin constatarea fizica a mortii lui, intervenita dupa deschiderea mostenirii, ori declararea prin hotarire judecatoreasca definitiva a mortii lui, stabilindu‑se ca data a mortii o data ulterioara deschiderii mostenirii la care are vocatie succesorala. In toate aceste cazuri, el (si, prin intermediul patrimoniului sau, succesorii lui in drepturi, prin retransmitere) vor putea culege, respectiv pastra drepturile mostenite.

In schimb, capacitatea succesorala (provizorie) a disparutului se desfiinteaza cu efect retroactiv daca se constata fizic sau prin hotarire judecatoreasca definitiva declarativa de moarte ca nu mai exista la data mortii celui care lasa mostenirea. In acest caz, tot ce s‑a primit mostenire in numele disparutului va trebui restituit mostenitorilor care au fost inlaturati de la mostenire prin prezenta disparutului sau ale caror cote-parti din mostenire au fost astfel micsorate. Desigur, urmasii lui care au dreptul de a‑l reprezenta succesoral vor pastra cota lui parte din mostenire, dar nu ca parte componenta a patrimoniului mostenit de la disparutul declarat mort cu efect retroactiv (mostenire prin retransmitere), ci in calitate de mostenitori cu vocatie proprie (prin reprezentare).

Personele concepute, dar nenascute la data deschiderii succesiunii

Cu toate ca existenta persoanei fizice incepe din ziua nasterii, Codul civil recunoaste existenta copilului (qui in utero est) din ziua conceptiei cu singura conditie de a se naste viu (art. 654). Aceasta regula este consacrata cu caracter general, dupa regula dreptului roman, si prin art. 7 al. 2 din Decretul nr. 31/1954: "drepturile copilului sint recunoscute de la conceptiune, insa numai daca el se naste viu".

Rezulta ca legea, in interesul copilului, consacra expres capacitatea lui succesorala de la conceptiune, cu conditia sa se nasca viu (nu si viabil). Fiind vorba de fapte materiale, cel care pretinde mostenirea in numele copilului trebuie sa dovedeasca, cu orice mijloace de proba admise de lege, data conceptiei copilului, situarea acestei date inainte de momentul deschiderii succesiunii si ca el s‑a nascut viu. Daca aceste dovezi au fost facute, copilul se va putea bucura de "dreptul" la mostenire, fiindca acest drept - cu toate ca are ca obiect o universalitate (cuprinzind si pasivul) - nu poate vatama interesele lui, deoarece "acceptarea mostenirii cuvenita unui minor . va fi socotita intotdeauna ca fiind facuta sub beneficiu de inventar" (art. 19 din Decretul nr. 32/1954), astfel incit el va raspunde de datoriile mostenirii numai in limita activului, putind si abandona bunurile succesorale daca administrarea si lichidarea mostenirii ar fi prea impovaratoare (art. 713 pct. 1 Cod civil).

In legatura cu dovada conceptiei, nefiind posibila stabilirea cu exactitate a momentului conceptiei, art. 61 Codul familiei stabileste o prezumtie legala cu privire la perioada conceptiei (timpul cuprins intre a 300‑a si a 180‑a zi dinaintea nasterii copilului). Numai ca aceasta prezumtie este prevazuta de lege in materia stabilirii filiatiei fata de tata. Astfel fiind, s‑a pus problema daca aplicarea ei poate fi extinsa si la materia succesiunii, respectiv pentru stabilirea capacitatii succesorale a copilului?

Daca problema stabilirii capacitatii succesorale se confunda cu aceea a stabilirii filiatiei, nu se pun probleme, fiindca - stabilindu‑se paternitatea - implicit si in mod necesar s‑a stabilit si capacitatea succesorala a copilului nascut dupa moartea tatalui, pe care urmeaza sa‑l mosteneasca (de exemplu copilul nascut la cel mult 300 zile dupa moartea sotului mamei); daca se stabileste ca defunctul nu putea fi tatal copilului pentru ca acesta s‑a nascut dupa 300 de zile, copilul nu va putea mosteni, nici chiar pe cale testamentara, intrucit nu a avut capacitate succesorala la data deschiderii mostenirii.

Prezumtia legala irefragrabila privitoare la perioada conceptiei (in materie de mostenire intereseaza numai perioada maxima de 300 zile a gestatiei) are o aplicabilitate generala, deci se impune a fi luata in considerare si in privinta stabilirii capacitatii succesorale, chiar daca aceasta problema nu coincide cu problema stabilirii filiatiei[2]. In lipsa unui alt text legal se impune aplicarea art. 61 Codul familiei, mai ales ca ratiunile care il fundamenteaza justifica pe deplin extinderea prezumtiei si la materia stabilirii capacitatii succesorale, chiar daca problema se pune independent de problema stabilirii filiatiei.

Persoanele juridice

Persoanele juridice au capacitatea de a dobindi - in virtutea testamentului lasat de defunct - bunurile mostenirii de la data dobindirii personaltatii juridice in conditiile legii, adica de la data inregistrarii, daca sint supuse inregistrarii, iar celelalte persoane juridice de la data actului de dispozitie care le infiinteaza sau de la data recunoasterii ori a autorizarii infiintarii lor sau de la data indeplinirii oricarei alte cerinta prevazuta de lege.

Legea recunoaste si persoanelor juridice o capacitate de folosinta anticipata, deci si capacitatea succesorala anticipata, de la data actului de infiintare, in masura in care bunurile succesorale sint necesare pentru ca persoana juridica sa ia fiinta in mod valabil[3] (art. 33 din Decretul nr. 31/1954).

In toate cazurile, trebuie sa fie respectat principiul specialitatii capacitatii de folosinta, adica dreptul care formeaza obiectul legatului trebuie sa corespunda scopului pentru care persoana juridica a fost infiintata (art. 34 din Decretul nr. 31/1954). Deci capacitatea succesorala a persoanei juridice este limitata de scopul pentru care ea a fost infiintata, astfel incit legatul care nu corespunde scopului va fi nul sau caduc, dupa cum incapacitatea a existat in momentul intocmirii testamentului sau a survenit ulterior (prin schimbarea scopului de catre organele competente), dar inainte de deschiderea mostenirii.

Nici in cazul persoanelor juridice capacitatea succesorala nu depinde de durata existentei persoanei juridice dupa data deschiderii succesiunii. Daca incetarea persoanei juridice a intervenit dupa deschiderea mostenirii, drepturile sale succesorale vor trece asupra persoanei sau persoanelor juridice dobinditoare a patrimoniului persoanei juridice legatare aflate in reorganizare, respectiv vor intra in masa patrimoniala supusa lichidarii in caz de dizolvare.