Cauzele de exonerare de raspundere a institutorilor si mestesugarilor, si a parintilor

Cauzele de exonerare de raspundere a institutorilor si mestesugarilor, si a parintilor

Consideratii generale

Reglementand raspunderea pentru fapta altei persoane, Codul nostru Civil consacra articole distincte pentru fiecare dintre formele acesteia art. 1000 ali. 2 pentru raspunderea parintilor, art. 1000 alin. 3 pentru raspunderea comitentilor, art. 1000 alin. 4 pentru raspunderea institutorilor si mestesugarilor. Pentru fiecare din aceste forme Codul Civil stabileste o serie de prezumtii de responsabilitate, prezumtii ce in cazul parintilor si a institutorilor si mestesugarilor fiind relative, pot fi inlaturate prin administrarea probei contrare. Admitandu-se posibilitatea inlaturarii acestor prezumtii, se recunoaste implicit posubilitatea persoanelor mai sus mentionate de a se exonera de raspundere. Sarcina administrarii probei contrare incumba chiar daca aceste persoane, impotriva carora, de altfel,opereaza si prezumtiile de responsabilitate.

Posubulitatea exonerarii de raspundere cat si modul in care ea va opera sunt prevazute de art. 1000 alin. 5 care sustine ca " tatal si mama-pe de o parte- precum si institutorii si artizanii- pe de alta parte- sunt aparati de responsabilitatea aratata in alin. 2 respectiv alin. 4 al art. 1000, daca probeaza ca n-au putut impiedica faptul prejudiciabil²

Exonerarea de raspundere a persoanelor prevazute de art. 1000 alin. 4

Pentru exonerarea de raspundere a institutorilor si artizanilor ca si in cazul raspunderii parintilor in literatura si practica s-a sustinut ca, pot fi invocate doua categorii de cauze a) cauze care inlaturaraspunderea elevului sau ucenicului pentru fapta proprie b) cauze de inlaturare a prezumtiilor de raspundere instituite de art. 1000 alin. 4 din Codul Civil.

Cauze care inlatura raspunderea elevului sau ucenicului

Pentru a inlatura raspunderea cele revine, institutorul si mestesugarul pot dovedi toate acele cauze care inlatura caracterul ilicit al faptei elevului sau ucenicului. Asadar, daca elevul sau ucenicul, autor direct al faptului prejudiciabil, este dovedit ca a sabarsit fapta in anumite circumstante care inlatura caracterul ilicit al acestei, cum ar fi legitima aparare, starea de necesitate, indeplinirea unei activitati impuse sau permise de lege, ori a ordinului superiorului, exercitarea unui drept subiectiv nemaiexistand caracterul ilicit al faptei proprii, nu va nai putea fi angajata nici raspunderea civila delictuala pentru fapta altuia. De asemenea cauzele care inlatura vinovatia, si anume forta majora, cazul fortuit, fapta unei tete persoane sau fapta victimei insesi, vor exonera de raspundere atat autorul direct, cat si pe institutori si artizani, ca raspunzatori pentru fapta altuia.

Totusi, atat in literatura de specialitate cat si in practica judiciara s-a afiramt ca chiar si in cazul lisei de vinovatie a minorului ucenic sau elev, derivata din lipsa de discernamant, institutorii sau mestesugarii si dupa cum vom vedea si parintii sunt raspunzatori pentru faptele cauzatoare de prejudicii ale acestor copii.

Inlaturarea prezumtiilor privind raspunderea institutorilor si mestesugarilor

Prezumtiile instituite de Codul Civil impotriva acestor persoane, fiind relative, pot fi inlaturate prin administrarea probei contrare. Elementul central al acestei probe, pentru inlaturarea prezumtiilor care ii greveaza, il constituie dovedirea faptului ca in ciuda exercutarii unei supravegheri corespunzatoare totusi faptul prejudiciabil nu a putut fi evitat.

Majoritatea autorilor au asustinut ca in dovada contrarie prezumtiei, va trebui sa porneasca de la examinarea continutului legal al indatoririi de supraveghere, continuandu-se cu examinarea conditiilor concrete in care supravegherea a fost exercitata, tinandu-se seama de o serie de factori cum ar fi numarul elevilor sau ucenicilor aflati sub supraveghere, circumstantele, momentul si locul unde a bfost savarsita fapta, locul unde trebuia sa se afle institutorul sau mestesugarul si locul unde s-a aflat in fapt, daca o supraveghere oricat de exigenta ar fi putut evita faptul prejudiciabil, precum si alti astfel de factori, care pot evidentia posibilitatea sau imposibilitatea de impiedicare a faptului prejudiciabil.

Un rol important in administrarea acestor dovezi il are, la un nivel teoretic si criteriul de apreciere al culpei care face necesara comparatia intre modul cum a cationat in fapt persoana chemata a raspunde si tipul omului luat drept etalon, modul de comportare care trebuie sa actioneze cu diligenta ceruta de conditiile actuale.

La acesti factori specifici de inlaturare a prezumtiilor de culpa prevazute de

art. 1000 alin 4 se adauga si acei factori generali ce sunt de natura a inlatura insasi raspunderea civila delictuala, bineinteles in conditiile unei corecte si adecvate aplicari ale acestora la temeiurile raspunderii instituite de art. 1000 alin. 4, si anume acei factori care au impiedicat in mod obiectiv si independent de vreo culpa a lor, pe institutori si mestesugari sa-si exercite indatoririle ce le reveneau.

Exonerarea de raspundere a persoanelor prevazute de art. 1000 ali. 2

Cauzele de exonerare de raspundere a parintilor se refera fie la cele legate de inlaturarea prezumtiilor de raspundere a celor ce raspund pentru fapta altuia. Ca si in cazul mestesugarilor prima categorie de cauze inlaturand chiar raspunderea faptuitorului pentru propria conduita va inlatura pe cale de consecinta si responsabilitatea persoanelor considerate a fi raspunzatoare pentru el.

Aceste cauze nu mai necesita explicatii, ele fiind identice cu cele prezentate in cazul institutorilor si mestesugarilor.

Inlaturarea prezumtiilor privind raspunderea parintilor

Art. 1000 alin 2 intemeiaza raspunderea parintilor pe o tripla prezumtie neandeplinirea indatoririlor parintesti existenta unui raport de cauzalitate intre aceasta neandeplinire si savarsire de catre minor a faptei ilicite cauzatoare de prejudicii vinovatia, ca latura subiectiva a neindeplinirii indatoririlor parintesti. Declansarea acestor prezumtii se produce automat prin dovedirea directa de catre victima a faptei ilicite cauzatoare de prejudicii savarsite de minor si a raportului de cauzalitate dintre aceasta fapta si prejudiciu. Totodata aceasta prezumtii instituite de art. 1000 alin. 2 sunr relative, putand fi combatute cu proba contrara, lucru dovedit de alin. 5 al aceluiasi articol care prevede ca " parintii sunt aparati de responsabilitate daca probeaza ca nu au putut impiedica faptul prejudiciabil ²

Asadar, legiuitorul a stabilit in sarcina parintilor o prezumtie relativa de culpa, in primul rand pentru a usura situatia victimelor prejudiciate, iar in al doilea rand pentru a-i determina pe parinti, sa-si indeplineasca ireprosabil indatoririle de supraveghere si educare a copilului.

In literatura juridica se considera ca raspunderea parintilor este o raspundere subiectiva si ca obiectul probei il constituie dovada faptului pozitiv contrar, ceea ce inseamna ca parintii trebuie sa dovedeasca faptul ca si-au indeplinit ireprosabil indatoririle ce le reveneau si ca nu exista raport de cauzalitate intre conduita lor ca parinti si fapta ilicita savarsita de copilul lor minor. Astfel, la temelia raspunderii derogatorii a parintilor se afla o prezumtie greseala completata cu o prezumtie de cauzalitate. Inlaturarea prezumtiei de culpa are loc doar in situatia in care parintii dovedesc indeplinirea ireprosabila a indatoririlor parintesti. Dar aceasta dovada nu este insa suficienta, parintii trebuind sa caute si sa probeze si cauza straina care a determinat savarsirea de catre minor a faptului prejudiciabil, " deoarece savarsirea acestui fapt ilicit reprezinta o dovada greu de inlaturat care evidentiaza ca au existat minusuri si erori in educatia copilului, ca el nu a fost invatat de parintii sai sa deosebeasca binele de rau, ceea ce e permis si ceea ce nu are dreptul sa faca.²

Parintii trebuie astfel sa gaseasca acea cauza strina care a determinat savarsirea faptei ilicite. Aceasta inseamna ca "gresala morala prezumata de lege, ca element subiectiv, tinde sa se prefaca intr-o gresala numai sociala si, pana la urma, in umbra unei asemenea greseli, care acopera imperfect ideea de garantie² Cu toate acestea, se pare, sustin unii autori , ideeea de garantie nu va putea fi niciodata acoperita perfect si pe deplin, atata timp cat va exista in legislatia noastra dispozitia normativa inscrisa in

art. 1000 alin. 5 din Codul Civil, potrivit careia parintii se vor putea exonera de raspundere daca vor dovedi ca n-au putut impiedica faptul prejudiciabil. Astfel, portivit legislatiei in vigoare, parintilor li se recunoaste totdeauna posibilitatea de a se exonera de raspundere. De aceea, cand parintii vor putea dovedi o cauza straina, care exclude eventualele minusuri in supravegherea si educatia copilului, adica exclude legatura de cauzalitate dintre posibila neindeplinire a indatoririlor parintesti si fapta ilicita savarsita de minor, se va impune cu necesitate solutia exonerarii lor de raspunderea civila.

Astfel, daca parintii reusesc sa faca dovada unei cauze straine ca de exemplu in ipoteza in care minorul aflat la ovarsta frageda a surprins diligenta normala a parintilor sai, pe strada, sustragandu-se din mana unuia dintre ei si savarsind o fapta prejudiciabila, ori, cand din neatentie un copil minor a trantit o usa si a accidentat grav pe un coleg sau, cand prejudiciul cauzat s-a datorat unor tare ereditare, unor predispozitii ale copilului pentru fapte antisociale, iar parintii au luat anterior toate masurile preventive, cele mai eficiente, supraveghindu-l sever si ingrijindu-l pe copil conform prescriptiilor medicale in toate aceste cazuri comportamnetul deviant al acopilului nu se gaseste in legatura de cauzalitate cu neindeplinirea indatoririlor parintesti. Cauza reala in toate aceste cazuri o constituie cauza straina care a determinat savarsirea faptei ilicite.

In concluzie, prezumtia de existenta a unui raport de cauzalitate dintre fapta parintilor, ce consta in neindeplinirea indatoririlor parintesti si savarsirea de catre copilul minor a faptei ilicite cauzatoare de prejudicii, poate fi rasturnata dovedind cauza neimputabila care a generat paguba.

Aceasta cauza strina trebuie sa surprinda intotdeauna diligenta ireprosabila a parintilor, " deoarece ea cationeaza ca un adevarat caz fortuit impotriva indeplinirii indatoririlor parintesti.² A intemeia raspunderea parintilor pe ideea de garantie inseamna a le angaja raspunderea si pentru caz fortuit, deoarece conform teoriei obiective, parintii trebuie sa garanteze intregul comportament al copilului lor minor in viata sociala si sa raspunda patrimonial pentru toate faptele ilicite savarsite de acestia in acest caz necunoscandu-se pentru parinti o situatie mai grea decat pentru comitenti, ceea ce contravine prevederile Codului Civil.

In literatura noastra juridica a fost sustinuta opinia potrivit caruia raspunderea parintilor pentru prejudiciile cauzate de copiii lor minori ar fi o raspundere obiectiva.In acest sens, unii autori au aratat ca "nimic nu se opune ca, de lege lata, atat in literatura juridica, cat si in practica judiciara sa se adopte aceasta noua interpretare mai judiciara, si in acelasi timp, confirma cu realitatea²

Argumentele invocate in favoarea tezei raspunderii obiective a parintilor pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii ale copilului lor au fost contracarate de majoritatea autorilor care au demonstrat ca aceste argumente nu pot fi promovate in raport cu actuala noastra legislatie.

Un prim argument este acela potrivit caruia art. 1000 alin. 2 nu ar contine prezumtii legale de culpa, cat timp legiuitorul nu a determinat in mod special asemenea prezumtii. Acest argument nu poate fi acceptat fiind formalist si izolat in literatura noastra juridica. Desi aceasta prezumtie nu este special determinata de textul art. 1000 alin. 2 asa cum impun prevederile art. 1200 din Codul Civil, totusi in conceptia legiuitorului nostru aceasta norma juridica a fost redactata pentru a se completa cu prevederile alin. 5, dobandind astfel caracter de prezumtie legala simpla. Fiind o prezumtie legala, ea va dispersa pe acela in favoarea caruia a fost recunoscuta, adica pe victima prejudiciului, de administrarea oricarei dovezi.

Cu toate ca nu poate fi incadrata din punct de vedere al tehnicii juridice, in cadrul prezumtiilor legale simple intrucat aceasta nu se foloseste de procedeul depalsarii obiectului probei de la faptul dovedit la cel vecin si conex, dar nici in categoria prezumtiilor judecatoresti nefiind lasata la lumina si intelepciunea magistratului, totusi aplicarea ei este obligatorie in toate cazurile in care parintii nu au reusit sa faca dovada ca si-au indeplinit ireprosabil indatoririle parintesti si ca savarsirea de catre minor a afptului prejudiciabil a fost determinata de intervenirea unei cauze straine neimputabile lor.

Cel de-al doilea argument se refera la dificultatile pe care intampina parintii atunci cand incearca sa dovedeasca lipsa lor de vinovatie, din cauza ca faptele pentru care ei sunt considerati culpabili, adica lipsa de supraveghere si educare a minorului, sunt determinate imprecis, nesigur si controversat. Desi aceasta probatorie a parintilor este foarte dificila, pentru a forma convingerea instantei judecatoresti ca si-au indeplinit cu exigenta intregul ansamblu de norme de conduita referitoare la indatoririle parintesti si ca fapta ilicita savbarsita de minor a fost determinata de o cauza straina neinputabila lor, totusi ea nu poate fi considerata imposibila. Daca potrivit raspunderii subiective parintesti se mai pot exonera de raspundere, in baza acestui argument de raspundere obiectiva, parintii sunt tinuti a raspunde pe temeiul unei obligatii de garantie, a deficientelor de caracter ori manifestarilor datorate varstei fragede a minorului, exonerarea fiind exclusa.

Faptul ca obligatia de supraveghere, oricat de sever ar fi exercitata nu ar fi dus la inlaturarea raspunderii parintilor nu poate fi interpretat ca un argument al tezei raspunderii obiective, ci aceasta imposibilitate s-ar explica prin faptul de necontestat ca supravegherea este o parte componenta a educatiei, iar unele fapte ilicite savarsite de copil evidentiaza minusuri si deficiente ale indatoririlor parintesti prevazute de art. 101 din Codul familiei. Desi in literatura si practica judiciara se recunoaste ca la educatia necorepunzatoare a copilului minor pot participa, in afara de parinti, intr-o oarecare masura si alti factori cum ar fi gradinita, scoala,tutorii, rudele apropiate, cetatenii de pe stada, si totusi legiuitorul a reglementat doar raspunderea parintilor, ca raspundere pentru fapta altuia, deoarece numai aceste persoane au indatoririle prevazute de art. 101 alin. 2 din Codul familiei. Pe cale de consecinta, sustin autorii anteriori citati[10], prezumtiile instituite de art. 1000 alin. 2 nu pot primi o interpretare extensiva, obligand si alte persoane. In acest fel "raspunderea pentru fapta altuia s-ar extinde nelimitat si s-ar transforma intr-o regula de raspundere delictuala² , echivaland " cu inlaturarea uneia dintre premisele esentiale ale raspunderii juridice-premisa portivit caruia orice persoana dotata cu discernamantul faptelor sale actioneaza in deplina libertate de actiune cat si de a opta intre un comportament licit si unul ilicit.²

In concluzie, asa cum sustine majoritatea autorilor, raspunderea acelora care au putut influienta, intr-o masura sau in alta, conduita copilului minor, nu poate fi incdrata in prezumtia legala instituita de art. 1000 alin. 2, victima nefiind scutita de dovada culpei acestora, in conditiie prevazute de art. 998-999 din Codul Civil.

In favoarea tezei raspunderii obiective a fost invocat si modul de solutionare a concursului dintre raspunderea parintilor si raspunderea institutorilor si mestesugarilor. Si de aceasta data noul argument a fost combatut, sustinandu-se ca atata timp cat raspunderea celor din urma se intemeiaza expres si exclusiv pe lipsurile manifestate in supravegherea elevului sau ucenicului, ea este esentialmente subiectiva. In caz de conflict raspunderea parintilor se va reactiva in cazul in care cadresle didactice si meseriasi vor putea inlatura prezumtia stabilita in sarcina lor, referitoare la supraveghere. In aceste conditii, raspunderea parintilor se impune ca o raspundere cu caracter general fata de raspunderea instituita prin art. 1000 alin. 4, a institutorilor si mestesugarilor, care este o raspundere cu caracter special. Asa cum precizeaza un principiu fundamental, "specialia generalibus derogant², raspunderea mestesugarilor va inlatura raspunderea cu caracter general, doar in situatia in care prezumtia instituita de art. 1000 alin. 4 nu poate fi inlaturata, deci ea opereaza efectiv.

Din punct de vedere a logicei juridice, culpa in supraveghere a parintilor si culpa in supraveghere a cadrelor didactice si meseriasilor, nu pot fi aplicate simultan, dar, nimic nu impiedica antrenarea concomitenta atat a responsabilitatilor prevazute de art. 1000 alin. 2 cat si acelea prevazute de art. 1000 alin. 4. Aceasta concluzie explica faptul ca in acest caz de conflict al celor doua feluri de raspunderi "intereseaza modul de functionare a prezumtiilor legale respective, nicidecum fundamentul obiectiv al raspunderii parintilor.²

Conform opiniei dominante, dovada cauzei straine neimputabile reprezinta un argument in favoarea tezei subiective, raspunderea parintilor putand fi inlaturata in cazul in care acestia si-au dovedit nevinovatia. Daca aceasta raspundere ar fi fundamentata pe criterii obiective, atunci parintii ar fi devenit garantii oricaror "defectiuni² din comportamnetul copiilor lor. S-ar fi ajuns la situatii in care parintii ar fi trebuit sa garanteze si acele tare ereditare ale copiilor, acele dispozitii ale lor pentru fapte ilicite, sau deficiente sau manifestari datorate varstei fragede a acestora, cu toate ca ei ar fi dovedit ca l-au supravegheat exemplar, ca au anuntat din tump autoritatile medicale competente sau ca i-au aplicat un tratament adecvat si ca s-au opus energic si constant tendintelor antisociale ale copiilor.

Asadar, solutia admisa este aceea potrivit careia raspunderea parintilor trebuie considerata o raspundere subiectiva, fundamentarea ei pe temeiul ideii de garantie, insemnand o asimilare a ei cu raspunderea comitentilor, incalcandu-se astfel flagrant distinctia pe care art. 1000 ali. 5 o face intre aceste forme ale raspunderii pentru fapta altuia.