CATEGORII DOCUMENTE |
Administratie | Drept |
Constrangerea fizica si constrangerea morala
1. Notiune si caracterizare
O alta cauza care inlatura caracterul penal al faptei este "constrangerea fizica si constrangerea morala" reglementata de art. 46 C. pen. Sub aceasta denumire marginala sunt prezentate insa doua cauze distincte, de sine statatoare, de inlaturare a caracterului penal al faptei, si anume: pe de o parte, constrangerea fizica [alin. (1)], iar, pe de alta parte, constrangerea morala [alin. (2)].
Constrangerea fizica, denumita si forta majora, exista atunci cand o persoana este silita, obligata de o energie fizica externa, careia nu-i poate opune rezistenta, sa savarseasca o fapta prevazuta de legea penala.
Constrangerea morala, cunoscuta si sub denumirea de amenintare, consta in exercitarea unei presiuni pe care o persoana o realizeaza prin orice mijloace asupra psihicului altei persoane, in asa fel incat sub stapanirea unei temeri grave persoana constransa nu-si mai poate dirija in mod liber vointa si savarseste o fapta prevazuta de legea penala.
Prin urmare, atat constrangerea fizica, cat si cea morala sunt cauze care rapesc persoanei constranse posibilitatea de a-si determina si dirija liber vointa si actiunile (inactiunile) si ca atare prezenta lor exclude existenta vinovatiei.
2. Constrangerea fizica
A. Notiune Potrivit art. 46 alin. (1) C. pen., constrangerea fizica este situatia cand o persoana savarseste o fapta prevazuta de legea penala datorita unei constrangeri fizice careia nu i-a putut rezista.
B. Conditii Din dispozitiile alin. (1) al art. 46 C. pen. rezulta ca pentru existenta constrangerii fizice este necesar sa fie indeplinite urmatoarele conditii:
a) Sa se savarseasca o fapta prevazuta de legea penala, deoarece numai in astfel de situatii se poate pune problema inlaturarii caracterului penal al faptei.
b) Fapta respectiva a fost comisa datorita unei actiuni exterioare de constrangere fizica exercitata asupra faptuitorului, adica este urmarea constrangerii energiei fizice sau a corpului persoanei, care in felul acesta este in imposibilitate de a se manifesta liber, potrivit propriei sale vointe.
c) Constrangerea fizica exercitata sa fie puternica, in sensul ca ea paralizeaza libertatea de vointa si actiune a persoanei respective, care nu poate intreprinde alte masuri decat savarsirea faptei.
In stabilirea imposibilitatii de a se opune fortei exterioare care exercita constrangerea, trebuie sa se tina seama atat de intensitatea energiei straine, cat si de persoana faptuitorului, de mijloacele de care dispune acesta pentru a se opune fortei exterioare, de circumstantele cauzei etc.
Daca se stabileste ca persoana fata de care s-a exercitat constrangerea avea posibilitatea sa opuna rezistenta, nu va exista constrangere fizica, deoarece persoanei nu i s-a rapit posibilitatea de a-si determina si dirija in mod liber vointa.
C. Efectele constrangerii fizice Fapta comisa sub imperiul constrangerii fizice nu este infractiune, deoarece ii lipseste trasatura esentiala a vinovatiei si, pe cale de consecinta, nu atrage raspunderea penala.
Constrangerea fizica produce efecte in personam, numai fata de acele persoane care au fost efectiv constranse si care nu s-au putut opune energiei exterioare.
3. Constrangerea morala
A. Notiune. Potrivit art. 46 alin. (2) C. pen., exista constrangere morala atunci cand o persoana savarseste o fapta prevazuta de legea penala datorita unei amenintari cu un pericol grav pentru persoana sa ori a altuia, pericol care nu poate fi inlaturat in alt mod.
B. Conditii. Existenta constrangerii morale ca o cauza care inlatura caracterul penal al faptei presupune un numar de conditii care este necesar a fi indeplinite in mod cumulativ.
a) In primul rand, este necesar sa se exercite asupra faptuitorului o actiune de constrangere, printr-o amenintare, de catre o alta persoana.
Amenintarea trebuie sa produca celui amenintat o temere puternica, care il constrange sa actioneze in sensul dorit de cel care ameninta, faptuitorul neavand posibilitatea de a-si determina si dirija singur vointa, ceea ce presupune ca actioneaza fara vinovatie.
b) O a doua conditie a constrangerii morale este ca amenintarea sa fie grava, vizand un pericol pentru viata, libertatea, integritatea corporala ori bunurile persoanei amenintate ori ale altei persoane.
Pericolul ce este avut in vedere prin amenintare poate sa priveasca oricare din valorile sociale enumerate de alin. (2) al art. 46 C. pen., persoana celui amenintat sau oricare alta persoana.
c) Ultima conditie este ca pericolul grav sa nu poata fi inlaturat in alt mod, decat prin savarsirea unei fapte prevazute de legea penala, fapta care a fost impusa de cel ce ameninta. Cu alte cuvinte, cel constrans nu are alta alternativa decat, cel mult, sa suporte raul cu care este amenintat, ceea ce nu reprezinta o alternativa de salvare.
C. Efectele constrangerii morale
Constrangerea morala, ca si cea fizica, produce efecte in personam.
Fapta fiind comisa sub imperiul unei constrangeri morale, nu este infractiune, fiind savarsita fara vinovatie.
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 2517
Importanta:
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved