Criteriile statului

Criteriile statului

Fiecare stat poate fi analizat dupa trei criterii: forma de stat, forma de guvernamant si regimul politic.

Forma de stat

Conceptul "forma de stat" desemneaza modalitatile in care se poate infatisa puterea de stat constituita pe un teritoriu determinat.

Din punctul de vedere al formei de stat, statele pot fi unitare si compuse.

Statele unitare sunt statele unde asupra tuturor indivizilor care-i populeaza teritoriul isi exercita suveranitatea un singur sistem de organe inzestrate cu suveranitate interna si externa (Bulgaria, Ungaria, Polonia, Suedia, Norvegia). Cetatenii statului unitar au o singura cetatenie, iar organizarea administrativa a teritoriului este facuta astfel incat organele de stat din unitatile administrativ-teritoriale se subordoneaza uniform fata de organele de stat centrale. Dreptul este aplicat uniform pe intreg teritoriul statului si tuturor cetatenilor.

Caracterul unitar al statului nu este incompatibil cu descentralizarea si deconcentrarea, principii dupa care se organizeaza organele administratiei publice locale.

Statele compuse pot fi state federale (federative) sau asociatii de state.

Statul federativ este alcatuit din doua sau mai multe state membre din unirea carora apare un stat nou ca subiect unitar de drept (SUA, Canada, Germania, Elvetia). Statele alcatuitoare isi pierd suveranitatea externa, dar isi pastreaza o parte a suveranitati interne. Statul federativ se caracterizeaza prin existenta a doua randuri de organe centrale de stat: organele federatiei si organele statelor membre. Federatia evidentiaza o structura aparte a organelor de stat federative. Parlamentul federal este un parlament bicameral, camera inferioara reprezentand interesele cetatenilor iar cea superioara interesele statelor.

Raporturile dintre statele membre ale federatiei sunt raporturi de drept intern, federatia formand o uniune de drept constitutional, spre deosebire de asociatiile de state care formeaza uniuni de drept international si in care raporturile dintre state sunt raporturi de drept international. Prima categorie de raporturi este reglementata de constitutia federatiei, iar cea de-a doua de tratatele internationale.

In statele federale exista doua cetatenii, care se implica reciproc, situatie distincta de institutia dublei cetatenii.

Statul federativ este supus la doua tendinte opuse, una de centralizare, de trecere la statul unitar, si cealalta de descentralizare, de mentinere a federatiei sau chiar de desprindere a unor state membre de federatie. Aceste tendinte sunt determinate de conditiile economice, care nu pot fi rezolvate la nivelul statelor membre, de distribuirea energiei si a combustibilului, de realizarea unor programe de radio si televiziune, de miscarea fortei de munca, serviciile sociale, etc.

Asociatiile de state grupeaza uniunea personala, uniunea reala si confederatia. Ele nu dau nastere la noi state care sa se comporte ca subiecte distincte de drept. Sunt forme ale vietii internationale, constituite si functionand pe baza tratatelor internationale. Statele membre isi pastreaza independenta si raporturile dintre ele nu sunt de drept intern, ci de drept international.

Uniunea personala este o asociatie de doua sau mai multe state independente, care au acelasi sef de stat. Uniunea personala a fost consecinta legilor de succesiune la tron sau alegerii unui sef de stat comun (Anglia si Regatul Hanovrei intre 1714, anul inscaunarii pe tronul Angliei a Regelui George I din ramura familiei domnitoare de Hanovra, si 1837, anul inscaunarii Reginei Victoria; Olanda si Marele Ducat de Luxemburg intre anii 1890-1915).

Uniunea reala este o asociatie de state in care exista o serie de organe centrale de stat comune, in domeniul afacerilor externe, armatei, finantelor. In unele cazuri uniunea reala a fost o etapa spre formarea statului unitar, ceea ce pune intr-o lumina specifica raporturile dintre statele membre ale uniunii. Uniuni reale cunoscute in istorie sunt: Principatele Unite Romane intre 24 ianuarie 1859 si 24 ianuarie 1862; Austria si Ungaria intre ani 1867 si 1918.

Confederatia de state este o asociatie de state independente determinata de considerente economice si politice atat de ordin intern, cat si de ordin extern, care nu da nastere unui stat nou, ca subiect individualizat de drept. Statele ce formeaza confederatia urmaresc realizarea unor scopuri comune economice, financiare, politice sau de aparare. In vederea discutarii si hotararii in unele probleme comune, statele confederate isi aleg un organism comun denumit dieta sau congres, unde sunt reprezentate toate statele membre, care ia hotarari numai cu unanimitate de voturi. Hotararile acestui organism obliga statele numai daca sunt aprobate ulterior de catre organele legiuitoare ale acestora. La baza confederatiei sta tratatul international. Confederatiile au constituit, de regula, o etapa spre realizarea statului federal (Confederatia Statelor Americane intre anii 1778 - 1787; Confederatia Germanica intre 1815 si 1871).

2. Forma de guvernamant

Prin forma de guvernamant se intelege modul in care sunt constituite si functioneaza organele supreme. Ea se raporteaza la trasaturile definitorii ale sefului de stat si la raporturile sale cu puterea legiuitoare.

Formele de guvernamant cele mai utilizate au fost monarhia si republica.

Monarhia se caracterizeaza prin aceea ca seful statului este un monarh, absolut sau nu, ereditar sau desemnat dupa proceduri specifice in functie de traditiile regimului constitutional. Monarhia este cunoscuta din cele mai vechi timpuri si a fost cea mai raspandita forma de guvernamant.

Monarhia absoluta, cea mai veche forma de monarhie, se caracterizezaza prin puterea discretionara in stat a monarhului. Aceasta forma specifica pana la revolutia franceza a existat pana aproape de timpurile noastre, la inceputul secolului al XX-lea cand doua imperii absolute, cel rus si cel otoman, inca isi faceau simtita prezenta pe scena politica europeana.

Monarhia limitata (constitutionala), se caracterizeaza prin limitarea puetrilor monarhului, limitare consfintita de legea fundamentala a statului. Cu toate acestea, monarhul are un mare rol, atributiile Parlamentului fiind reduse.

Monarhia parlamentara dualista este o forma a monarhiei constitutionale in care monarhul si parlametul stau, din punct de vedere legal, pe o pozitie egala.

Monahia parlamentara contemporana, intalnita azi in Anglia, Belgia, Olanda, tarile scandinave ca o expresie a traditiei si istoriei acestor tari, au un caracter mai mult simbolic. Monarhul pastreaza unele prerogative precum dreptul de a dizolva parlamentul, dreptul de numiri in functii superioare, dreptul de a refuza semnarea unor legi.

Republica este acea forma de guvernamant in care cetatenii se guverneaza singuri, desemnandu-si sau alegand un sef de stat, denumit de regula presedinte. In republica guvernarea se infaptuieste prin reprezentanti alesi dupa proceduri electorale. Seful de stat este ales direct prin vot universal sau de catre parlament, desemnare ce determina clasificari ale acestei forme de guvernamant.

Republica parlamentara se caracterizeaza prin alegerea sefului de stat de catre parlament, in fata caruia si raspunde. Datorita acestui lucru, pozitia legala a sefului de stat este inferioara parlamentului (Italia, Austria, Germania, Finlanda).

Republica prezidentiala se caracterizeaza prin alegerea sefului de stat de catre cetateni fie prin vot universal egal, secret si liber exprimat, fie indirect prin intermediul colegiilor electorale.

Acest mod de desemnare a presedintelui de republica il situeaza din punct de vedere legal pe o pozitie egala cu parlamentul. In republica prezidentiala prerogativele sefului de stat sunt puternice. In unele republici prezidentiale, presedintele de republica poate fi si seful guvernului.

In republica, functia de sef de stat poate fi indeplinita fie de o singura persoana, fie de catre un organ colegial.   

3. Regimul politic

Regimul politic poate fi definit ca ansamblul unitar si coerent structurat al normelor juridice si al mecanismelor constitutionale, politice, social-economice, ideologice, prin intermediul carora se infaptuieste actul de guvernare.

In aceasta acceptiune, regimul politic pune in evidenta modelul de organizare si conducere a unei societati in care se reflecta atat activitatea institutiilor statale, cat si a partidelor politice, a grupurilor de interese sau presiune, precum si a celorlalte organizatii ale societatii civile. Acceptiunea se bazeaza nu pe identificarea celor care detin puterea de stat, ci pe modul in care acestia exercita puterea in stat.

Doctrina romaneasca recenta de drept constitutional a definit regimul politic ca fiind modalitatile, procedeele sau metodele prin care se exercita guvernarea unui stat sau ca ansamblul institutiior, metodelor si mijloacelor prin care se realizeaza puterea. Definitia nu exclude ca acest concept sa aiba determinari de natura economica, sociala sau istorica.

3.1. Determinari in clasificarea regimurilor politice

Esential pentru orice clasificare este identificarea acelor trasaturi specifice care confera o nota de individualitate institutiilor politice sau fenomenelor din natura sau societate.

A clasifica un regim politic inseamna a evidentia ceea ce este specific lui in ceea ce priveste: modul de organizare a structurilor de guvernare si relatiile dintre acestea, metodele lor de activitate, locul si functiile partidelor politice si ale altor organizatii sociale, caracterul legislatiei, gradul de asigurare si respectare a drepturilor si libertatilor cetatenesti, raporturile dintre stat si individ, doctrina politica pe care se intemeiaza regimul politic respectiv. Cu ajutorul acestor elemente definitorii pot fi operate diferentieri valorice intre diferitele regimuri politice. De asemenea, pe baza lor se poate analiza evolutia unui anumit regim politic.

Incercarile de a clasifica si interpreta regimurile politice sunt tot atat de vechi ca si regimurile insele. De-a lungul timpului, aceste incercari au avut o nota de subiectivism, reflectand conceptii politice si interese economice de clasa sau o anumita ideologie. In numele lor s-a justificat, pe de o parte, legitimitatea democratiei, iar pe de alta parte, avantajele monocratiei.

Analiza sistemelor politice nu poate sa ignore caracterul eterogen al natiunilor care reprezinta traditii si culturi politice diverse si complexe. Apare astfel fireasca preocuparea de a selecta si sistematiza diversitatea caracteristicilor politice, nationale, economice, sociale sau culturale specifice, acele trasaturi care unesc statele si le definesc, dincolo de fizionomiile nationale proprii. Pe baza acestor trasaturi, luate in considerare de Adunarile constituante, s-au cristalizat structuri institutionale care sintetizeaza concepte ale democratiei liberale, cum ar fi libertatea, egalitatea, pluralismul, domnia legii, votul universal sau alegerile libere si periodice.

Pana in anul 1989, clasificarile si tipologizarile regimurilor politice contemporane, au evidentiat contradictia fundamentala intre ideologia statelor democratice vest-europene si marxism, distingand regimurile politice democratice de regimurile politice socialiste.

Analistii politici au intampinat unele dificultati de incadrare categoriala a unor institutii politice create sau adaptate artificial de catre unele state in curs de dezvoltare, dupa modele luate din alte sisteme constitutionale. Este cunoscut, ca, de exemplu, doctrina si practica politica ale unor state africane, indeosebi ale unora dintre noile state independente, au imprumutat si au aplicat conceptii si metode de guvernare marxiste, desi acestea nu corespundeau cerintelor lor de dezvoltare sociala si politica.

Marea varietate a statelor si a regimurilor politice contemporane, tehnocratizarea actului de conducere la nivel central si local, influenta crescanda exercitata de catre corpurile intermediare - partide politice, sindicate, grupuri de presiune - asupra guvernantilor, constientizarea de catre paturile cele mai largi ale populatiei a rolului pe care sunt chemate sa-l joace in statul de drept si, ca urmare, revendicarea de catre ele a noi forme de participare la conducere, au avut ca rezultat adaugarea unor noi criterii de delimitare a unor regimuri politice de altele, constand, in principal, in gradul de asigurare si in diversitatea formelor de participare a cetatenilor la conducere.

In aceste conditii principiul separatiei puterilor, care s-a bucurat de o mare audienta din partea doctrinarilor, ca un criteriu de clasificare a regimurilor politice, nu mai este suficient. Datorita acestui impas, se pune accentul din ce in ce mai mult pe natura raporturilor intre guvernanti si guvernati, pe jocul politic intre institutiile guvernante, pe caracterul real al opozitiei.

3.2. Clasificarea regimurilor politice in epoca contemporana

Criteriile mentionate luate in ansamblu au dus la clasificarea regimurilor politice in trei categorii: regimurile politice pluraliste, regimuri politice dictatoriale sau totalitare, regimuri politice mixte.

3.2.1 Regimurile politice pluraliste

Intr-o acceptiune foarte generala, pluralismul defineste starea de diversitate. Privit din perspectiva politica, pluralismul inseamna existenta diversitatii partidelor, fortelor si gruparilor politice, a ideologiilor, opiniilor si intereselor politice. Diversitatea partidelor politice trebuie privita nu numai ca un fenomen social, ci si in raport de principiile si normele proprii de organizare si functionare, de programele sau obiectivele determinate de vointa subiectiva a unor grupuri sociale sau a unor lideri.

Din aceasta perspectiva, functia sociala a unui asemenea regim politic consta in realizarea si reglarea cadrului general de disputare a luptei politice pentru cucerirea si exercitarea puterii.

Principiile si normele pe care se bazeaza pluralismul politic sunt: egalitatea juridica intre partide, dialogul si consensul politic. Egalitatea juridica inseamna, intre altele, ca fiecare partid trebuie sa intruneasca aceleasi conditii legale pentru a se inregistra si functiona si ca partidele au acelasi statut electoral. Dialogul intre partide presupune respectul reciproc si circumscrierea luptei politice la dispute de idei si nu la confruntari violente. Consensul semnifica participarea constienta pe baza egalitatii juridice a fortelor politice la viata si activitatea sociala pentru a asigura armonia acestei diversitati care, la randul ei, constituie premisa functionarii unitare a diversitatii insasi.

Din punct de vedere conceptual, regimul politic pluralist reprezinta acel regim poiltic in care sunt inregistrate si functioneaza mai multe partide, fiecare disputandu-si in mod democratic si liber voturile electoratului si participand in conditii de egalitate juridica la competitia politica pentru cucerirea puterii. Numai intr-un astfel de regim politic se poate infaptui in mod real principiul democratic al guvernarii poporului de catre popor si pentru popor.

Pluralismul se manifesta sub urmatoarele aspecte: pluralismul ideologic, existenta a doua sau mai multe partide care functioneaza legal si actioneaza pentru cucerirea puterii, existenta unor organe diferite care exercita o anumita putere-legislativa, executiva sau judecatoreasca.

3.2.2. Regimurile politice totalitare sau dictatoriale

In general in categoria regimurilor totalitare sunt grupate regimurile fasciste si cele comuniste. Cuprinderea acestora intr-o singura categorie este justificata de urmatoarele asemanari: anularea sau diminuarea substantiala a drepturilor si libertatilor cetatenesti, lichidarea opozitiei si a adversarilor politici, impunerea unei doctrine oficiale, manipularea opiniei publice prin discursul ideologic demagogic si intarirea aparatului represiv. Intre regimurile fasciste si comuniste sunt si deosebiri importante, de exemplu baza economica sau caracterul represiunii politice. Regimurile politice comuniste au ca baza economica a puterii relatiile de productie intemeiate pe proprietatea statului asupra celor mai importante mijloace de productie, in timp ce regimurile fasciste au pastrat proprietatea privata.

Existenta unui regim politic totalitar nu este conditionata de o anumita baza economica sau de o structura sociala specifica.

Toate regimurile totalitate au avut tendinta de a lichida sau de a diminua substantial pluralismul politic si au pus in practica aceasta tendinta, ridicand-o la rangul de politica de stat. In regimurile totalitare, societatea civila este reprimata, statul impunand monopolul conducerii exercitate de un lider despotic, care concentreaza prerogativele puterii si ale autoritatii publice. Concentrand puterea in mainile sale, aparatul de conducere se departeaza din ce in ce mai mult de membrii societatii si se transforma intr-un monolit care nu recunoaste decat legitimitatea sa proclamata de un lider sau de o elita guvernamentala in numele poporului, dar nu conferita de catre popor.

3.2.3. Regimurile politice mixte

Datorita relativitatii criteriilor materiale si formale de clasificare a regimurilor politice, a dinamicii proceselor si fenomenelor sociale ce caracterizeaza fizionomia si continutul acestora, in practica pot fi intalnite regimuri politice care intrunesc unele dintre trasaturile distincte ale regimurilor pluraliste, iar altele ale celor autoritare sau totalitare.

Practica constitutionala a statelor atesta ca de cele mai multe ori regimul politic imprumutat si apoi transplantat fortat nu a fost cel pluralist, democratic, ci cel totalitar.

In cadrul regimurilor mixte se incearca o imbinare a libertatilor democratice cu metodele de guvernare autoritara, incercandu-se sa se evite primejdia unei democratii simultan cu evitarea exceselor unui autoritarism.

Regimurile mixte pot fi instituite ad-hoc, accidental, din motive de strategie politica (incercarea de relativa liberalizare introdusa in unele tari socialiste). Guvernele create in timpul acestor regimuri erau formate, indeosebi, din militari. Aceste regimuri politice au un caracter provizoriu fiind inlocuite dupa incetarea crize4lor politice pentru solutionarea carora au fost instituite.