OBLIGATIILE COMERCIALE

OBLIGATIILE COMERCIALE

1 Trasaturile obligatiilor comerciale.

Solidaritatea obligatiilor

1a. Solidaritatea codebitorilor (art 42 C.com.)

Solidaritatea este definita ca acea modalitate a obligatiilor care impiedica diviziunea lor, chiar daca prin natura lor sunt divizibile.

Solidaritatea debitorilor reprezinta in plus o garantie pentru creditori care poate urmari pe debitorul solvabil realizandu-si astfel creanta.

Solidaritatea (in dreptul civil) este de doua feluri:

I.             solidaritate activa - reprezinta o pluralitate de creditori

II.           solidaritate pasiva - reprezinta o pluralitate de debitori

In dreptul comercial exista dispozitii numai cu privire la solidaritatea pasiva.

Caracterele soldaritatii sunt:

o fiecare codebitor solidar este obligat la plata intregii datorii, fata de acelasi creditor, creditorul putand urmari pe oricare dintre codebitori (la alegerea sa) pentru intreaga creanta.

o In raporturile dintre codebitorii solidari obligatia este divizata, fiecare raspunzand pro parte (numai pentru partea sa)

o Debitorul care a platit intreaga datorie sau mai mult decat datora dobandeste un drept de regres impotriva celorlalti codebitori solidari.

Solidaritatea poate fi:

I.             legala - cand opereaza in virtutea legii

II.           conventionala - este stabilita de comun acord de catre partile contractante

In drepul civil obligatia solidara nu se prezuma si trebuie stipulata expres in contract.

In dreptul comercial, insa obligatia solidara se prezuma, fiind o prezumtie legala potrivit art 42 CC: "in obligatiile comerciale, codebitorii sunt tinuti solidariceste, afara de stipulatiune contrarie.

Justificarea acestei prezumtii legale consta in necesitatea asigurarii creditului existent in relatiile comerciale.

Codul comercial a instituit si solidaritatea fidejusorilor, ai garantilor persoanali ai debitorului.

1b. Solidaritatea fidejusorilor. In dreptul civil fidejusorul este tinut numai pentru obligatiile debitorului, numai in sibsidiar daca debitorul principal nu face plata si nu este solidar cu acesta recunoscandu-i-se beneficiul de discutiune si de diviziune (daca sunt mai multi fidejusori, potrivit art 1652 si urm C Civil).

In dreptul comercial, de regula, garantii personali ai debitorului raspund solidar (nemaiavand nici dreptul de discutiune nici de diviziune).

De retinut ca prezumtia de solidaritate a debitorului poate fi inlaturata numai intr-o stipulatie expresa a partilor.

Cu toate acestea nu se poate deroga de la solidaritatea instituita de legiuitor in privinta:

o asociatiilor in societatile in nume colectiv (SNC)

o asociatiilor comanditati in societatile in comandita simpla

o a administratorilor societatilor comerciale

o a lichidatorilor care nesocotesc dispozitiile referitoare la lichidare

o a mandatarilor comerciali.

Solidaritatea debitorilor - in dreptul comercial - este argumentul potrivit careia in aceasta materie se ocroteste in primul rand creditorul acordand prioritate creditului.

Fructificarea de drept a banilor

Potrivit articolului 1073 C Civil, "oricine se obliga la efectuarea unei prestatii, este indatorat sa o indeplineasca sub sanctiunea daunelor-interese. Daca prestatia consta intr-o suma de bani, daunele sunt prezumate (deci nu trebuie dovedite de creditor), ele se exprima sub forma dobanzilor aferente sumelor neachitate. In dreptul civil regula este ca daunele - interese sub forma dobanzilor sunt datorate numai din momentul in care debitorul a fost pus in intarziere (cerere de chemare in judecata, somatie, notificare)

Dobanda nu curge prin simplul fapt al ajungerii la termen (art 1088, alin 2 C Civil cu doua exceptii:

o In cazul restituirii platilor sumelor nedatorate daca "" este de rea credinta (art 937 Cod civil ) sau

o In cazul neindeplinirii obligatiilor de varsare a aporturilor datorate de asociati catre societate.

Numai in aceste doua situatii, in dreptul civil, dobanda curge de drept.

In dreptul comercial, datoriile comerciale lichide si platibile in bani produc dobanda de drept din ziua cand devin exigibile" (art 43 CC), ceea ce inseamna ca debitorul este de drept in intarziere prin simpla ajungere la termen.

Orice suma de bani aflata in mana comerciantului trebuie sa produca bani. Acesta dispozitie (art 43 CC) se aplica numai daca este vorba de o obligatie comerciala care consta intr-o suma de bani.

Dobanzile comerciale se aplica daca sunt intrunite conditiile:

o Obligatia este comerciala (izvoraste dintr-un fapt de comert obiectiv - art 3 CC, dintr un fapt de comer subiectiv - art 4 CC, sau dintr un fapt de comert unilateral sau mixt - art 56 CC)

o Obligatia consta intr o suma de bani

o Obligatia este lichida - adica reevaluarea ei este determinata

o Obligatia este exigibila - adica a ajuns la scadenta

Anatocismul

Anatocismul - sau dobanda la dobanda este acea intelegere prin care partile contractante convin ca dobanda sa se capitalizeze, adica sa se adauge la suma datorata si sa se calculeze din nou dobanda.

Anatocismul a fost interzis prin Decretul - lege privind stabilirea dobanzilor si inlaturarea cametei inca din 1938. Atat din raporturile de drept civil cat si in raporturile de drept comercial, cu exceptia contractului de cont curent, reglementat de codul comercial, in art 370-373.

Aceasta interdictie a fost prevazuta si prin decretul-lege nr. 311/1954.

Anterior actelor normative din 1938 si D. 311/1954, anatocismul era permis in materie comerciala, iar in privinta raporturilor de drept civil, se aplicasera dispozitiile codului civil, respectiv, art 1089, alin 2:

o Dobanda la dobanda sa fi fost prevazuta in contract sau prin cerere de chemare in judecata.

o Dobanda la dobanda se putea acorda numai pe timp de un an implinit, cu exceptia veniturilor datorate cu titlu de amenzi, chirii, rente viagere, restituire de fructe, acestea producand dobanzi din ziua intelegerii contractuale sau din ziua chemarii in judecata.

In materie comerciala anatocismul este permis. In prezent potrivit O.G. 9/2000, art 8, alin 1 "dobanda se va calcula numai asupra cuantumului sumei imprumutate", cu exceptia prevazuta de art 8, alin 2:

 Dobanzile se pot capitaliza si se pot produce dobanzi in termenul unei conventii speciale incheiate in acest sens, dupa scadenta lor dar numai pentru dobanzi datorate pe cel putin un an.

Asadar anatocismul este permis numai daca sunt indeplinite conditiile:

 Sa existe un contract de imprumut

 Sa existe o conventie speciala privind anatocismul

 Conventia privind anatocismul trebuie sa intervina dupa data scadentei

 Anatocismul se calculeaza numai pentru dobanzi datorate de cel putin un an

Nu se aplica anatocismul in cazul contractului de cont curent si in cazul cand legea prevede astfel (art 8, alin 3, OG 9/2000).

Cumulul dobanzilor cu despagubirile:

o Potrivit art 1088 C Civil "cumulul dobanzilor cu desagubirile in principiu nu este admis, cu exceptiile:

I. Prevazute codul civil

 In privinta fidejusorului (cautiunea reala) care a platit datoria are dreptul de regres (recurs) impotriva debitorului principal (art 1669 C Civil)

 In materia contractului de societate asociatul care intarzie sa depuna capitalul social (in numerar) datoareaza pe langa dobanda legala din ziua in care trebuia sa efectueze scazamantul plus daune (despagubiri) cauzate societatii.

II. Prevazute de codul comercial si legislatia special:

Mandatarul care intrebuinteaza in alte scopuri sumele primite din contul mandatatului, datoreaza in afara de dobanzi si daune - interese. (art 383 CC)

Art 84, alin 2 din L. 31/90 republicata

Art 65, alin 2 din L. 31/90 republicata

Asadar in raporturile juridice de cod comercial dobanda poate fi cumulata cu despagubirile atat in cazul intarzierii in executare cat si in cazul neexecutarii obligatiilor contractuale, care constau in sume de bani.

Cumulul dobanzilor cu penalitatile.

Problema cumulului dobanzilor cu penalitatile se simplifica potrivit reglementarilor actuale in materia dobanzilor (OG 99/2000 modificata prin L. 356/6.06.2002).

Daca fapta debitorului consta in intarziere in exectuarea obligatiilor contractuale sau legale banesti, debitorul datoreaza dobanzi sau penalitati care nicicum nu se pot cumula.

Neexecutarea contractelor bilaterale. Inexistenta termenului de gratie.

In obligatiile comerciale judecatorul nu poate acorda termenul de gratie permis de art 1021 C Civil, potrivit art 44 CC.

Daca una din parti si-a executat obligatiile, iar cealalta nu le-a executat si nici nu este pe cale sa le indeplineasca, partea care si-a onorat obligatiile are doua posibilitati (in dreptul civil):

Fie sa ceara executarea contractului (cat mai este posibil)

Fie sa ceara rezolutiunea contractului si daune interese compensatorii.

In cea de-a doua situatie, judecatorul poate acorda un termen de gratie, inauntrul caruia partea care nu si-a indeplinit obligatia, sa o poata favoriza. (art 2 CC)

Aceasta regula are caracter supletiv, partile pot prevedea in contract ca rezolutiunea sa se produca de drept.

In dreptul comercial o asemenea regula, cea de la art 1021 C Civil, este incompatibila cu activitatea comerciala.

Numai partea care si-a executat obligatiile poate acorda celeilalte un termen de gratie. Acest termen este unic si daca nici de aceasta data obligatiile nu sunt indeplinite, rezolutiunea opereaza de plin drept si orice executare peste termen devine inadmisibila.

Rezolutionarea in cazul termenului esential.

Termenul esential - este acel termen care are o importanta decisiva in executarea constractului fiind considerat ca element determinant la incheierea acestuia.

Termenul este esential in urmatoarele situatii:

Prin natura insasi a contractului - spre exemplu, contractul de raport sau operatiunile la bursa si in special contractele de vanzare de titluri, de credit sau de valuta, la termen. Executarea la data stabilita in contract este esentiala fata de posibilitatea variatiei cursului valutar.

Prin vointa partilor contractuale - exprimarea vointei trebuie sa fie neechivoca, spre exemplu, in contractul de vanzare, daca marfa trebuie transportata si icnarcata pe un anumit vas, la o data fixa.

Codul comercial reglementeaza termenul esential in art 67 CC, in cazul contractului de vanzare cumparare ca modalitate a contractului.

Practica a extins insa aceasta regula la toate obligatiile comerciale.

Rezilierea contractelor cu executarea succesiva.

In cazul contractelor cu executare succesiva, rezilierea pentru neindeplinirea obligatiilor de catre una din parti, produce efecte pentru viitor.

La primaindeplinire i executarea obligatiilor intervine rezilierea care desfinteaza contractul.

Proba obligatiilor comerciale.

In principiu, in dreptul comercial, obligatiile se dovedesc cu aceleasi mijloace ca si obligatiile civile. In materie comerciala formalismul (reclamat de dreptul comun pentru mai multe operatiuni juridice) este diminuat, dar nu inlaturat in totalitate.

Potrivit art 46 CC, obligatiile comerciale si libero-actiunile se dovedesc cu: acte autentice, acte sub semnatura privata, facturi acceptate prin corespondenta, prin telegrame, prin registrele partilor, prin martori ori de cate ori instanta judecatoreasca ar crede ca trebuie sa admita proba testiomoniala, chiar in cazurile prevazute in art 1191 CC.

In sfarsit obligatiile comerciale pot fi dovedite prin orice alte mijloace de proba admise de legea civila.

CONTRACTUL COMERCIAL DE VANZARE-CUMPARARE

SECTIUNEA I. NOTIUNE SI CARACTERE JURIDICE

1. Precizari prealabile. Aspectele generale ale contractului de vanzare-cumparare referitoare la elemente, la incheiere si executare, sunt reglementate in Codul civil - art. 1294-1404. Codul comercial cuprinde numai aspectele specifice ale contractului, in art. 60-73, cu privire la: pretul vanzarii, transferul dreptului de proprietate asupra lucrului vandut si al riscurilor, consecintele nerespectarii obligatiilor ,etc. Prin urmare ,in materie comerciala, contractului de vanzare-cumparare i se vor aplica dispozitiile Codului civil completate cu acelea ale codului comercial. Ca reglementare in codul civil este cel mai detaliat contract, iar ca utilizare, cu precadere, in domeniul comercial, este cel mai raspandit, deoarece constituie instrumentul juridic prin care se realizeaza circulatia marfurilor. In plus, in enumerarea legala a actelor juridice de comert, realizata de art. 3 C.com., vanzarea de marfuri figureaza pe primul loc, doctrina juridica apreciind in acest context ca, "intregul comert se reazama pe vanzare".

Notiune. In lipsa unei definitii specifice in Codul comercial, definim vanzarea - cumpararea comerciala, pornind de la prevederile art. 1294 C.civil, ca fiind acordul de vointa prin care una dintre parti numita vanzator, transmite celeilalte parti numita cumparator, un drept (in principal de proprietate) in schimbul unei sume de bani, numita pret, la care adaugam elementul economic, functional - comercialitatea - care o individualizeaza in raport cu vanzarea-cumpararea civila.

3. Comercialitatea contractului de vanzare-cumparare. Distinctia fata de vanzarea-cumpararea civila. Vanzarea-cumpararea comerciala este prevazuta in art. 3 pct. 1 si 2 si delimitata de vanzarea-cumpararea civila, in art. 5 C.com. Astfel, art. 3 pct. 1 si 2 precizeaza in mod sintetic urmatoarele: "Legea considera ca fapte de comert: cumpararile de producte sau marfuri spre a se revinde (); asemenea si cumpararea de obligatiuni ale statului, spre a se revinde (); vanzarile de producte () inchirierile de marfuri () cand vor fi cumparate cu scop de revanzare sau inchiriere. Vanzarea-cumpararea comerciala, se deosebeste de vanzarea-cumpararea civila, dupa cum s-a precizat in doctrina, prin:

- limitarea obiectului sau la bunuri mobile corporale si incorporale, cu excluderea imobilelor;

- adaugarea unui element, care lipseste vanzarii-cumpararii civile, de natura economica, ce consta in intentia de interpunere in schimb a bunurilor. Sub acest aspect, vanzarea-cumpararea comerciala este o veriga in lantul productiei si al schimbului de bunuri, care circula astfel de la producator la consumator, sau chiar in cadrul productiei. Obiectul vanzarii-cumpararii comerciale este reprezentat numai de bunuri mobile, dupa expresia folosita de art. 3 C.com. din marfuri sau producte s-au, obligatiuni ale statului, titluri de credit, spre deosebire de vanzarea-cumpararea civila care poate avea ca obiect si bunuri imobile. Bunurile ce formeaza obiectul contractului pot fi vandute in forma in care au fost cumparate sau dupa ce au suferit transformari (fie in natura, fie dupa ce se vor fi lucrat sau pus in lucru, potrivit art. 3 pct. 1). Intentia de revanzare (de interpunere in schimb a bunurilor) este trasatura caracteristica a vanzarii cumpararii comerciale. Astfel, pentru a fi comerciale:

cumpararea trebuie sa fie facuta in scop de vanzare sau inchiriere, iar

vanzarea trebuie sa fie precedata de o cumparare comerciala, adica de o cumparare in scop de revanzare sau inchiriere.

Delimitarea vanzarii cumpararii comerciale de aceea civila este realizata si de dispozitiile art. 5 C.com.:

in privinta obiectului operatiunii: "actele de vanzare a productelor pe care proprietarul sau cultivatorul le realizeaza de pe pamantul sau, ori cultivat de acesta", sunt acte juridice civile

in privinta lipsei intentiei de revanzare in momentul cumpararii produselor, echivalent cu lipsa scopului de a obtine profit: "Nu se poate considera ca fapt de comert cumpararea de producte sau de marfuri ce s-ar face pentru uzul sau consumatiunea cumparatorului, ori a familiei; de asemenea, revanzarea acestor bunuri "(pentru ca intentia initiala nu a fost de revanzare ci pentru folosinta de catre cumparatori, n.n.)

Intentia de revanzare sau inchiriere trebuie sa indeplineasca trei conditii, pentru ca vanzarea-cumpararea sa fie comerciala: sa existe in momentul cumpararii, ceea ce inseamna ca, manifestata ulterior acestei date operatiunea are caracter civil; sa fie adusa la cunostinta contractantului, (printr-o manifestare de vointa expresa care rezulta din mijloace de proba comerciale (facturi, de exemplu) sau in lipsa acesteia, intentia de revanzare sa rezulta din imprejurari de fapt(cantitatea mare de produse, marfuri); sa poarte in principal asupra obiectului cumparat (fructele ce formeaza - obiectul principal al vanzarii, sunt ambalate pentru a fi transportate, ambalajul fiind accesoriu care faciliteaza vanzarea).

In doctrina juridica s-a aratat ca succesiunea cronologica a celor doua operatii, de cumparare si de vanzare, legate prin intentie, este necesara pentru ca vanzarea - cumpararea ca operatiune sa se transpuna de pe planul dreptului civil pe acela al dreptului comercial. De asemenea transmiterea proprietatii nefiind de esenta ci de natura contractului de vanzare-cumparare, urmeaza a se califica "vanzare- cumparare si contractul prin care, in schimbul unui pret, se transmite un alt drept, decat dreptul de proprietate.

Astfel, se poate transmite: un drept real (un drept de superficie, de uzufruct - art. 1534 C.civ.), un drept de creanta si alte drepturi incorporale (art. 1391 C.civ. si art. 1392 C.civ.); o universalitate juridica (o mostenire, art. 1399 C.civ.); un drept litigios (art. 1402 C.civ.). Nu pot forma obiect al contractului de vanzare-cumparare: drepturile personale nepatrimoniale (dreptul la nume, la domiciliu); drepturile patrimoniale cu caracter strict personal (dreptul real de uz, de abitatie); drepturile intuitu- personale (dreptul la pensie, dreptul la intretinere).

Pe planul dreptului comercial, se poate transmite prin vanzare: pe langa dreptul de proprietate cu privire la bunuri mobile (produse, marfuri), o universalitate de fapt mobiliara - fondul de comert; anumite elemente incorporale ale fondului de comert (emblema, drepturile de proprietate industriala).

3. Caracterele juridice ale contractului de vanzare-cumparare. Contractul comercial de vanzare-cumparare are urmatoarele caractere juridice (ca si contractul civil de vanzare-cumparare):a) sinalagmatic (incheierea lui da nastere la obligatii reciproce pentru ambele parti).b) cu titlu oneros, (ambele parti urmaresc obtinerea unui folos patrimonial). Vanzatorul urmareste sa primeasca pretul in schimbul bunului vandut, iar cumparatorul sa obtina bunul in schimbul pretului. c) comutativ, ca regula (partile cunosc existenta si intinderea obligatiilor (prestatiilor) lor din momentul incheierii contractului). d) consensual, de regula. (Contractul este considerat valabil incheiat prin simplu acord de vointa al partilor, fara a fi nevoie de indeplinirea unei formalitati sau de predarea bunului vandut.) De la aceasta regula, exista si exceptii, prevazute in legi speciale, potrivit carora vanzarea devine un contract solemn . Inscrisului sub semnatura privata i s-a asimilat inscrisul in forma electronica, caruia i s-a incorporat, atasat sau i s-a asociat, logic, o semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat si generat cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnaturii electronice (art. 5, din L. 455/2001 privind semnatura electronica). e) translativ de proprietate, in principal, din momentul incheierii lui, avand ca efect stramutarea dreptului real din patrimoniul vanzatorului in patrimoniul cumparatorului. Daca bunul este individual determinat (res certa), prin efectul realizarii acordului de vointa si independent de predarea bunului vandut si de plata pretului, are loc nu numai incheierea contractului, ci opereaza si transferul dreptului de proprietate de la vanzator la cumparator (in acest sens sunt si dispozitiile art. 1295 C.civ.). Cumparatorul suporta si riscul pieirii lucrului din momentul dobandirii dreptului de proprietate, potrivit principiului res perit domino (art. 971, 1156, 1335 si 1358 alin 2 C.civ.), independent de faptul predarii, daca vanzatorul dovedeste intervenirea unei cauze straine, exoneratoare, de natura fortuita, a pieirii lucrului. Vanzatorul va suporta riscul pieirii bunului numai daca a fost pus in intarziere cu privire la obligatia de predare a lucrului (art. 1074 alin 2 C.civ.) si nu reuseste sa dovedeasca ca lucrul ar fi pierit si la cumparator daca l-ar fi predat la termen. Daca bunul este determinat generic (res genera), dreptul de proprietate se transmite in momentul individualizarii bunului, prin cantarire, masurare, numarare, operatiune care se face, in principiu,in momentul predarii. Riscul pieirii fortuite a bunului inainte de predare este suportat de vanzator (res perit debitori), care este debitorul obligatiei de predare, a unui bun de aceeasi calitate si cantitate cu cel care a pierit (genera non pereunt).

Transmiterea imediata a dreptului de proprietate si a riscurilor din momentul incheierii contractului, opereaza daca sunt indeplinite urmatoarele conditii:

a)      vanzatorul trebuie sa fie proprietarul lucrului vandut ;

b)      contractul sa fie perfect valabil incheiat ;

c)      trebuie sa fie vorba de bunuri individual determinate (bunuri certe).

In cazul bunurilor de gen, transferul dreptului de proprietate si al riscurilor se realizeaza in momentul individualizarii bunului prin cantarire, masurare, numarare. Individualizarea are loc in momentul predarii bunului. Riscul pieirii fortuite apartine vanzatorului care va fi obligat sa predea cumparatorului un bun de aceeasi calitate si cantitate cu cel care a pierit.

In raporturile comerciale, s-a precizat in doctrina,ca individualizarea poate fi realizata, in lipsa de stipulatie contrara, de catre vanzator - in mod unilateral - deoarece legea noastra nu cere participarea ambilor contractanti. Din acest motiv, spre deosebire de raporturile civile, (art. 1300 C.civ.) pentru individualizare este insuficienta separarea marfii din masa bunurilor cu aceleasi caracteristici generice si afectarea ei executarii unui anumit contract. Modalitatile de individualizare sunt diferite dupa cum livrarea implica circulatia marfii sau a documentelor care o reprezinta (conosament, recipisa de depozit etc.).In primul caz, in care marfa circula in materialitatea ei, individualizarea se realizeaza in momentul indeplinirii obligatiei de predare - fie cumparatorului, fie transportatorului.In cazul in care vanzarea se consuma prin circulatia documentelor reprezentative ale marfii, predarea este considerata indeplinita prin remiterea acestora cumparatorului. In ambele cazuri, transmiterea dreptului de proprietate opereaza ex nunc, adica in momentul individualizarii marfii prin predare sau prin remiterea documentelor care o reprezinta. Potrivit clauzelor stipulate, transmiterea dreptului de proprietate si a riscurilor, pot fi localizate in timp, la o alta data, mai devreme sau mai tarziu, in functie de interesele partilor.

d)      lucrul trebuie sa existe. Transferul dreptului de proprietate cu privire la bunurile viitoare (ce urmeaza a fi confectionate sau recolta viitoare)[6], poate opera, numai in momentul in care au fost executate, daca sunt bunuri individual determinate, iar daca sunt de gen, dupa individualizare .

e)      partile sa nu fi amanat transferul proprietatii printr-o clauza speciala ,pentru un moment ulterior incheierii contractului. In cazul vanzarii afectate de termen sau conditie, proprietatea se va transmite in momentul implinirii termenului sau realizarii conditiei[8].

SECTIUNEA II. CONDITII DE VALIDITATE

1. Capacitatea juridica a partilor.

Referitor la capacitatea de folosinta, potrivit art. 1306 C.civ., pot cumpara toti cei carora nu le este oprit de lege. Regula este, deci, capacitatea, iar incapacitatea este exceptia. Cazurile de incapacitate sunt expres si limitativ prevazute de lege si sunt calificate de doctrina si practica de specialitate ca fiind incapacitati speciale, sau "prohibitii sau interdictii de a cumpara"[9]. Interdictiile se grupeaza in doua categorii:a) privitoare la persoana care vinde sau care cumpara; b) stabilite in functie de natura bunurilor sau de destinatia lor. Interdictiile referitoare la persoane, in functie de locul reglementarii, sunt: a₁) generale, prevazute in Codul civil; a₂) speciale, prevazute intr-o lege speciala, respectiv in Codul comercial si Legea nr. 31/ 1990, modificata si republicata.

a₁. Interdictiile referitoare la persoana care vinde sau cumpara, prevazute in Codul civil. Vanzarea intre soti este interzisa (art. 1307 C.civ.)[10]. Sanctiunea nerespectarii acestei interdictii potrivit opiniei majoritare, exprimata in doctrina si in practica judecatoreasca, este nulitatea relativa[11].

∙ Potrivit art. 1308 pct. 1 C.civ., tutorii nu pot cumpara bunurile persoanelor de sub tutela lor atata timp cat nu au fost descarcate de gestiune. Interdictia priveste si vanzarea de bunuri de catre minor (art. 128 C.fam.).

∙ Mandatarii, atat conventionali, cat si legali, imputerniciti a vinde un lucru nu pot sa-l cumpere (art. 1308 C.civ. pct.2), pentru ca, de regula, nu se admite ca o persoana sa cumuleze calitatea de vanzator cu aceea de cumparator[13].

∙ Administratorii bunurilor statului, comunelor, oraselor, municipiilor sau judetelor nu pot cumpara bunurile aflate in administrarea lor (art. 1308 pct. 3 C.civ.).

∙ Functionarii publici si cei din comisiile de licitatii nu pot cumpara bunurile statului sau ale unitatilor administrativ - teritoriale care se vand prin mijlocirea lor (art. 1308 pct.4 C.civ.). Incalcarea acestei interdictii este sanctionata cu nulitatea relativa.

∙ Judecatorii, procurorii si avocatii nu pot deveni cesionari (cumparatori) de drepturi litigioase care sunt de competenta Curtii de apel, in a carei circumscriptie isi exercita functia sau profesia . Sanctiunea pentru incalcarea acestei interdictii este nulitatea absoluta.

∙ Cetatenii straini si apatrizi nu pot dobandi dreptul de proprietate asupra terenurilor (art. 41 alin. 2 Constitutie). In schimb, daca investesc in Romania constituind o societate comerciala care, potrivit legii 105/ 1992 (cu privire la raporturile de drept international privat) este persoana juridica romana, acestea pot dobadi terenuri, chiar daca asociat unic este un cetatean strain sau apatrid.

Persoanele insolvabile nu pot cumpara bunurile care se vand prin licitatie publica (art. 535 Cod.proc.civila).

a Interdictiile de a incheia contractul de vanzare-cumparare prevazute in Codul comercial si in Legea nr.31/ 1990,modificata si republicata

Interdictia incheierii de catre prepus a unor operatiuni de natura comertului cu care este insarcinat. Potrivit art. 397 C.com. "Prepusul nu poate, fara invoirea expresa a patronului, a face operatiuni, nici a lua parte in socoteala sa proprie sau a altuia, la alte negoturi de natura aceluia cu care este insarcinat. In cazul incalcarii acestei interdictii prepusul este obligat sa plateasca despagubiri patronului. De asemenea, "patronul are dreptul sa retina pentru sine foloasele ce ar rezulta din aceste operatiuni". Interdictia are ca finalitate ocrotirea intereselor comerciantilor impotriva unei concurente neloiale.

Interdictia pentru asociatii cu raspundere nelimitata - asociatii in societatile cu nume colectiv, asociatii comanditati in societatile in comandita simpla si pe actiuni - de a incheia unele operatiuni contrare intereselor societatii comerciale. Temeiul legal este art. 82 din Legea 31/ 1990, care prevede: asociatii nu pot lua parte, ca asociati cu raspundere nelimitata, in alte societati concurente sau avand acelasi obiect de activitate, nici sa faca operatiuni in contul lor sau al altora, in acelasi fel de comert sau intr-unul asemanator, fara consimtamantul celorlalti asociati; consimtamantul se considera dat daca participarea sau operatiunile fiind anterioare actului constitutiv au fost cunoscute de ceilalti asociati si acestia nu au interzis continuarea lor. Incalcarea acestei interdictii da dreptul societatii sa excluda pe asociat, sa considere operatiunile efectuate de acesta in contul ei sau sa ceara despagubiri. Acest drept se stinge dupa trecerea a trei luni din ziua cand societatea a avut cunostinta fara sa fi luat vreo hotarare.

b. Interdictiile referitoare la natura bunurilor si destinatia lor se vor analiza la obiectul contractului.

Referitor la capacitatea de exercitiu a partilor care incheie contractul, aceasta trebuie sa fie deplina atat pentru vanzator cat si pentru cumparator, deoarece vanzarea cumpararea este un act de dispozitie.

Consimtamantul partilor.

Faza premergatoare exprimarii consimtamantului partilor in vederea incheierii unui contract de vanzare-cumparare, in materie comerciala, este numita in doctrina juridica "masa tratativelor", in care participantii fara a se obliga juridiceste, negociaza liber continutul eventualului contract. Incheierea contractului de vanzare-cumparare poate fi precedata insa, si de o faza in care numai o parte/ sau ambele parti se poate obliga din punct de vedere juridic. Actele juridice corespunzatoare acesteia sunt: promisiunea unilaterala de vanzare; promisiunea bilaterala de vanzare; pactul de preferinta; dreptul de preemtiune .

Promisiunea unilaterala de vanzare (sau de cumparare) , este un antecontract prin care o parte, numita promitent, se obliga fata de cealalta parte, numita beneficiar, sa-i vanda un anumit bun la data cand acesta din urma se va hotari sa-l cumpere . Este operatiunea juridica in care: promitentul/ vanzator se obliga sa vanda. Deci, aceasta trebuie sa aiba capacitatea necesara pentru a instraina (capacitate deplina de exercitiu); in timp ce beneficiarul/ cumparator, are numai un drept de optiune, fara a-si da consimtamantul pentru cumparare (daca se va hotari).Daca in interiorul termenului de optiune beneficiarul accepta promisiunea, vanzarea in principiu devine perfecta din acel moment, cu exceptia cazului cand, datorita naturii bunului ce formeaza obiectul promisiunii ( de exemplu, un teren ) pentru validitate se cere indeplinirea formei autentice. Daca inaintea implinirii termenului de optiune promitentul nu retrage promisiunea, va fi obligat sa plateasca daune interese, daca se dovedeste ca prin aceasta retragere s-a cauzat beneficiarului un prejudiciu. Fiind o conventie consensuala, promisiunea unilaterala de vanzare se poate dovedi cu orice mijloc de proba (in conditiile art. 1191 si urm. C.civ.).

Promisiunea bilaterala de vanzare. Promisiunea bilaterala (sinalagmatica) este un antecontract prin care doua parti, promitentul/ vanzator si promitentul/ cumparator se obliga sa incheie in viitor un contract de vanzare-cumparare la un pret stabilit si cu indeplinirea formalitatilor prevazute de lege .Daca promitentul-vanzator nu-si respecta obligatia si vinde bunul unei terte persoane, promitentul-cumparator nu poate cere predarea bunului, deoarece nu a devenit proprietar , iar vanzarea incheiata cu o terta persoana este valabila. Promitentul-cumparator nu poate cere decat daune interese.In ipoteza in care bunul nu a fost instrainat de catre promitentul-vanzator - se afla deci in patrimoniul lui - promitentul-cumparator poate sa-l actioneze in justitie si sa-i pretinda executarea obligatiei asumata prin antecontract, respectiv de a perfecta contractul. Promitentul-vanzator, avand o obligatie de "a face", poate fi constrans la executarea ei prin obligarea la plata daunelor cominatorii, amenzi civile, pentru fiecare zi de intarziere, socotite pana in momentul perfectarii contractului. Instanta, in lumina principiilor de executare in natura a obligatiilor si de reparare in natura a pagubelor, poate pronunta in temeiul art. 1073 si 1077 C.civ., o hotarare care sa tina loc de contract de vanzare-cumparare si care va avea caracter constitutiv de drepturi, operand transferul proprietatii de la data cand ramane definitiva .

Pactul de preferinta. Este o varianta a promisiunii de vanzare prin care proprietarul unui bun se obliga ca, in cazul in care se va hotara sa vanda, sa acorde preferinta unei anumite persoane, la un pret egal. Proprietarul nu se obliga sa vanda bunul, ci numai sa acorde preferinta, daca se va hotari in acest sens. Deoarece, prin pactul de preferinta nu se transmite dreptul de proprietate, raspunderea promitentului fata de beneficiar intervine numai in cazul in care nu-i acorda preferinta, prin incheierea contractului de vanzare-cumparare cu o terta persoana. Raspunderea vanzatorului promitent este angajata fata de beneficiarul promisiunii numai in privinta daunelor interese. Contractul de vanzare incheiat cu tertul ramane, in principiu, valabil cu exceptia cazului in care s-a facut in frauda beneficiarului promisiunii si cu complicitatea tertului achizitor.

In literatura juridica s-a precizat ca, in materie comerciala, vanzarea cumpararea imbraca, deseori, forme simplificate: comanda scrisa, urmata de executare de indata sau comanda scrisa urmata de acceptare tot in forma scrisa. De asemenea reprezinta manifestare de vointa in scopul incheierii contractului, intocmirea unei facturi cu privire la marfa care face obiectul acesteia. In acest sens, practica judecatoreasca a admis ca ,in vederea celeritatii operatiunilor comerciale, suntem in prezenta unui contract de vanzare-cumparare daca din cuprinsul facturii rezulta calitatile de vanzator si cumparator, obiectul vanzarii si pretul .In aceasta lumina, daca cumparatorul a preluat marfa prin delegatul ei, a acceptat facturile si nu a formulat obiectiuni privind cantitatea sau calitatea marfii inseamna ca, si-a dat acordul pentru incheierea contractului de vanzare cumparare, refuzul de plata a pretului fiind in acest caz nejustificat .

Practica judiciara, aplicand uzantele comerciale, a facut precizari si in legatura cu valoarea juridica a tacerii in materie comerciala. A statuat astfel ca, tacerea pastrata un anumit interval de timp de la primirea facturii valoreaza acceptare, iar precedentele devin uzante atunci cand sunt confirmate ca atare printr-un act sau fapt de comert . De asemenea, in literatura juridica s-a precizat ca manifestarea de vointa poate rezulta si din remiterea materiala a titlurilor reprezentative ale marfurilor, a titlurilor comerciale de valoare (actiuni, obligatiuni), daca acestea sunt la purtator sau din girul titlurilor reprezentative de marfuri "la ordin" cum ar fi conosamentul.

Dreptul prioritar la cumparare. Se poate vorbi de un drept prioritar la cumparare, in materie comerciala: 1. dreptul care-l au asociatii unei societati cu raspundere limitata, in cazul transmiterii partilor sociale catre persoane din afara societatii. Astfel, potrivit art. 202 alin 2 din Legea nr.31/1990 "Transmiterea catre persoane din afara societatii este permisa numai daca a fost aprobata de asociatii reprezentand cel putin trei patrimi din capitalul social"; actiunile emise pentru majorarea capitalului social vor fi oferite spre subscriere ,in primul rand actionarilor existenti ,proportional cu numarul actiunilor pe care le poseda,acestia putandu-si exercita dreptul de preferinta numai in interiorul termenului hotarat de adunarea generala, daca actul constitutiv nu prevede alt termen. Dupa expirarea acestui termen ,actiunile vor putea fi oferite spre subscriere publicului(art. 216 alin. 1din Legea nr.31/1990).

Viciile de consimtamant in materie comerciala

Dolul in aceasta materie, potrivit uzantelor comerciale, asa cum s-a precizat in doctrina, nu se apreciaza cu aceiasi rigurozitate ca in dreptul civil. In mod obisnuit comerciantii, pentru a-si promova produsele folosesc clipuri publicitare care nu corespund intotdeauna calitatii bunurilor pentru care fac reclama. Asa-numitele "vanzari agresive" impuse consumatorului/ cumparatorului printr-o publicitate exagerata sau chiar inselatoare, sunt de natura sa vicieze/ agreseze, consimtamantul acestuia fiind de natura sa-l defavorizeze in executarea contractului. In aceste cazuri, instanta de judecata va aprecia daca mijloacele folosite de comercianti sunt sau nu dolosive.

Nici dolul prin reticenta nu are in toate cazurile efectul juridic al anularii contractului de vanzare- cumparare. Daca numai vanzatorul ar fi fost in masura sa cunoasca defectiunile de calitate ale produselor si nu le-a adus la cunostinta cumparatorului, s-ar pune problema anularii contractului. Si in acest caz instanta va fi in masura sa aprecieze daca se pune problema anularii contractului sau a angajarii raspunderii vanzatorului pentru viciile bunului vandut - defectiuni de calitate ale bunului - in conditiile art. 1352 C.civ. In prezent, reglementarile adoptate in domeniul protectiei consumatorului au modificat substantial conceptia asupra dolului.

3. Obiectul contractului de vanzare-cumparare

Obligatiile reciproce ale partilor formeaza obiectul contractului de vanzare-cumparare. Acestea sunt: predarea lucrului vandut, de catre vanzator si plata pretului, de catre cumparator.Daca lucrul vandut si/ sau pretul lipsesc sau nu indeplinesc conditiile cerute de lege, contractul este lovit de nulitate.

a) Lucrul vandut. Obiectul (lucrul) contractului de vanzare-cumparare trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: sa fie in circuitul civil, sa existe in momentul incheierii contractului, sa poata exista in viitor, sa fie determinat sau determinabil, vanzatorul sa fie proprietarul lucrului vandut.

a.1. Sa fie in comert. Din coroborarea art. 1310 C.civ. cu art. 963 C.civ. rezulta ca pot fi vandute numai bunurile care se afla in comert, afara daca legea opreste aceasta prin norme exprese. Inseamna ca, per a contrario, nu pot forma obiectul acestui contract bunurile care - potrivit legii - nu sunt in comert, adica se afla in afara circuitului civil (extra commercium).Prohibitia instrainarii poate fi absoluta si relativa .

a. sa existe in momentul incheierii contractului sau sa poata exista in viitor. Vanzarea este nula absolut daca lucrul a pierit in totalitate, inainte de incheierea contractului, deoarece obligatia vanzatorului este lipsita de obiect (art. 1311 C.civ.). Daca in momentul incheierii contractului lucrul exista numai in parte, cumparatorul are posibilitatea, fie sa renunte la contract, fie sa obtina reducerea partiala de pret.

Vanzarea este valabila daca are ca obiect un lucru (art. 965) care nu are existenta in momentul incheierii contractului, dar este de natura sa existe intr-una din zilele urmatoare incheierii lui (lucrul se va confectiona, de exemplu) . In cazul nerealizarii lucrului in viitor, contractul ramane valabil, dar vanzatorul va pierde pretul si va fi obligat la plata daunelor interese pentru neexecutarea obligatiei asumate,daca nu dovedeste o cauza straina ,exeneratoare de raspundere (art. 1082 C.civ.).

In literatura juridica s-a precizat de asemenea, ca demarcatia dintre vanzarea de bunuri viitoare si contractul de antrepriza este greu de facut datorita contradictiei dintre art. 1413 si 1478 C.civ. Din art. 1413 reiese ca vanzarea poate avea ca obiect numai bunuri ale vanzatorului sau procurate de el in scop de prelucrare; contractul nemaifiind vanzare ci antrepriza, daca marfa este fabricata, chiar partial, cu materialele cumparatorului. In schimb, din art. 1478, rezulta ca exista vanzare chiar si in situatia in care dobanditorul/ cumparatorul, pune la dispozitie, partial, materialul, substanta. Ceea ce insemna ca bunurile viitoare pot fi confectionate in cadrul unei vanzari propriu-zise, fie cu materialul vanzatorului, fie intr-o anumita masura cu cel al cumparatorului. Dintre cele doua reglementari citate, literatura de specialitate considera ca numai art. 1478 defineste corect vanzarea. Prin urmare, putem deosebi vanzarea de antrepriza in functie de ponderea pe care o detine substanta fizica in raport de activitatea productiva. Astfel, daca munca incorporata in marfa viitoare constituie un accesoriu al materiei prelucrate, contractul reprezinta vanzare; daca prestatia necesara in cursul fabricarii constituie principalul, iar materialul procurat de cumparator este accesoriu, suntem in prezenta contractului de antrepriza. Interesul distinctiei dintre cele doua operatiuni, s-a precizat in literatura de specialitate, are si importanta practica, deoarece cumparatorul este ocrotit, potrivit legii, impotriva viciilor ascunse ale marfii, pe cand benenifiarul unei lucrari executate va suporta riscurile ce decurg din neconformitatea obiectului fabricat, in lipsa unor clauze adecvate in contractul de antrepriza (art. 948 si 964).

a.3. Sa fie determinat sau determinabil (art. 948 si 964 C.civ.) ,licit[33] si posibil. Nerespectarea acestor conditii atrage nulitatea absoluta a contractului incheiat.

a.4. Vanzatorul sa fie proprietarul bunului vandut. In doctrina de specialitate si in practica judecatoreasca, s-a pus intrebarea, ce se intampla daca vanzatorul instraineaza un bun individual determinat[34] care apartine altei persoane. . In proiectul Codului comercial din 1938 (art. 393) se precizeaza ca "vanzarea lucrului altuia este valabila". Vanzatorul este obligat sa dobandeasca lucrul si sa il predea cumparatorului, in caz contrar raspunde de daune. Desi codul nostru comercial nu reglementeaza vanzarea lucrului altuia , doctrina dreptului comercial a adoptat teza valabilitatii acestui contract, considerand ca acordul de vointa al partilor trebuie interpretat in sensul ca acestea nu au urmarit transmiterea imediata a dreptului de proprietate asupra lucrului, ci vanzatorul s-a obligat sa procure lucrul respectiv si sa il predea cumparatorului. Obligatia vanzatorului este in acest caz obligatie de "a face".Aceasta opinie este considerata de doctrina ca fiind "mai potrivita exigentelor activitatii comerciale".

b) Pretul. Pretul trebuie sa corespunda valorii lucrului vandut. Trebuie fixat in bani, determinat sau determinabil, sincer si serios. Nerespectarea acestor conditii atrage sanctionarea contractului cu nulitatea absoluta.

b.1. Pretul stabilit in bani este de esenta vanzarii.

b. Pretul este determinat, potrivit art. 1303 C.civ., daca cuantumul lui este hotarat de parti in momentul incheierii contractului, si este determinabil daca partile precizeaza in contract anumite elemente cu ajutorul carora pretul va putea fi determinat in viitor, de exemplu, in functie de calitatea produselor, de cursul zilei la termenul prevazut pentru predarea bunului, de cotatia bursei. Pretul este determinabil si atunci cand stabilirea lui este lasata la aprecierea unui tert ales de comun acord de catre parti sau de o persoana desemnata de parti. Prin urmare, un contract ce cuprinde un pret determinabil, este considerat perfect valabil. Prevederile art. 60 C.com. se prezinta in acest sens: "vanzarea pe un pret nedeterminat in contract este valabila daca partile au convenit asupra unui mod de a-l determina in urma".

Legiuitorul recunoaste valabilitatea vanzarii, doar atunci cand pretul nu s-a prevazut in contract, considerand ca acesta s-a perfectat "pe adevaratul pret sau pe pretul curent", in conditiile art. 40 C.com. (art. 61 C.com.).

Potrivit art. 40 C.com. adevaratul pret sau pretul curent (al productelor, marfurilor, transporturilor, al primelor de asigurare, cursul schimbului, este acela stabilit de listele bursei sau mercurialele locului unde contractul a fost incheiat, sau in lipsa, dupa acelea ale locului celui mai apropiat sau dupa orice altfel de proba.

In contractul de vanzare-cumparare comerciala pretul poate fi determinat si de o terta persoana numita arbitru, de catre art. 61 alin 2 C.com. Arbitrul poate fi aratat in contract sau poate fi desemnat ulterior.Astfel, "daca persoana desemnata sau aleasa nu voieste sau nu poate primi (in sensul de imposibilitate - n.s.), partile trebuie sa procedeze la o noua numire, iar "daca partile nu se invoiesc (in privinta persoanei arbitrului n.s.) numirea se face de catre justitie" (art. 61 pct.3, 4).

Clauze contractuale privind pretul. In literatura juridica s-a precizat ca anumite clauze privind pretul au determinat crearea unor adevarate varietati de vanzare (vanzarea cu plata pretului in rate, clauza de rezerva a proprietatii, vanzarea prin abonament).

- Indexarea pretului. Partile pot sa prevada in cuprinsul contractului o clauza prin care pretul ce urmeaza a se plati sa depinda de un anumit indice convenit de catre parti. Indicele va determina o variatie a pretului, in sensul maririi sau micsorarii lui.

- Revizuirea pretului. Daca potrivit art. 60 C.com. partile pot stabili si ulterior pretul datorat de cumparator, inseamna ca pretul stabilit initial poate fi modificat ulterior, daca exista o clauza contractuala in acest snes. Revizuirea pretului contractual se prezinta mai ales sub forma clauzei de reactualizare a pretului in functie de evolutia cursului de schimb valutar .

- Clauza de rezerva a proprietatii (pactum rezervati dominii). Vanzarea cu plata in rate este de cele mai multe ori combinata cu clauza privind rezerva proprietatii. In principiu, partile pot sa amane transmiterea proprietatii printr-o stipulatie expresa. De exemplu, vanzatorul transmite dreptul de proprietate asupra lucrului vandut la momentul achitarii ultimei rate a pretului datorat de cumparator. In concluzie, transferul proprietatii se face ulterior realizarii acordului de vointa.

- Vanzarea cu plata pretului in rate, presupune ca plata sa se faca prin achitarea unui avans (care variaza intre 30-50%) din pretul bunului, iar diferenta sa fie fractionata in rate lunare. La pretul convenit se adauga dobanda si cheltuielile accesorii vanzarii. Dreptul de proprietate si riscurile pieirii fortuite se transmit de la vanzator la cumparator in momentul semnarii contractului de vanzare-cumparare.

- Vanzarea prin abonament, consta in prestatii periodice (lunar, saptamanal) de bunuri (jurnale, reviste etc.) in schimbul unui pret. Plata pretului se face, fie inainte de predarea bunului (abonament de ziar), fie dupa predare, in raport de consum (de apa, de electricitate). Vanzarea prin abonament presupune o reducere de pret, spre deosebire de pretul unor livrari separate.

b.3. Pretul sa fie sincer si serios. Pretul sincer este pretul real, pe care partile sa-l fi stabilit nu in mod fictiv ci in scopul de a fi cerut si platit. Pretul este fictiv, cand din intentia partilor rezulta ca, nu este datorat. Daca pretul este fictiv, contractul este nul ca vanzare-cumparare[42], deoarece ii lipseste pretul.

Forma vanzarii.Prin insasi consimtamantul partilor ce poarta asupra bunului si pretului, contractul de vanzare-cumparare este perfect valabil incheiat[43].Nefiind conditionat de intocmirea unui inscris, de remiterea bunului sau a pretului, de indeplinirea vreunei formalitati, contractul de vanzare-cumparare, dupa cum bine s-a precizat si in doctrina juridica, este principalul instrument juridic de incheiere a tranzactiilor comerciale in conditii de celeritate (rapiditate) .

SECTIUNEA 3. EFECTELE CONTRACTULUI DE VANZARE-CUMPARARE

3.1. Interpretarea clauzei contractuale.Efectele contractului de vanzare-cumparare sunt obligatiile partilor. Pentru stabilirea acestor obligatii, Codul civil contine o dispozitie in legatura cu interpretarea clauzelor, art. 983 C.civ. "daca intelesul unui contract este indoielnic interpretarea se face in favoarea debitorului", care nu se aplica insa pentru vanzare, deoarece, art. 1312 C.civ. precizeaza: "clauzele neclare se interpreteaza totdeauna impotriva vanzatorului, deci in favoarea cumparatorului". Fiind o regula derogatorie de la dreptul comun (in materia interpretarii contractului) se va aplica numai in subsidiar, in masura in care instanta de judecata nu poate stabili adevarul in functie de celelalte reguli de interpretare in dreptul comun.

3. Obligatiile vanzatorului.

Vanzatorul are o singura obligatie de a da, si doua obligatii de a face. Obligatia de a da -de a transmite proprietatea lucrului-nu este prevazuta de codul civil, deoarece, transferul proprietatii si al riscurilor se produc din momentul acordului de vointa, respectiv momentul incheierii contractului.

Obligatiil de a face sunt de a preda lucrul vandut cumparatorului si de a-l garanta pe cumparator contra viciilor de calitate ale acestuia si contra evictiunii. In raporturile comerciale, spre deosebire de cele civile, in principiu, nu se pune problema raspunderii pentru evictiune, deoarece transmiterea poarta, de regula, asupra unor bunuri mobile corporale, astfel incat, cumparatorul devine proprietar de indata potrivit art. 1909 C.civ. , care precizeaza ca posesia de buna credinta, in privinta lucrurilor mobile, valoreaza titlu de proprietate.

Partile pot stabili in contract si alte obligatii, de exemplu, suportarea cheltuielilor vanzarii, putand aduce modificari obligatiilor reglementate de lege.

3.1. Predarea lucrului vandut. Predarea presupune punerea lucrului vandut la dispozitia cumparatorului (este reglementata de art. 1314-1334 C.civ., care contin norme dispozitive in acest sens). In legatura cu aceasta obligatie este necesar sa se clarifice anumite aspecte legate de: executarea predarii, termenul si dovada predarii, locul predarii, cheltuielile de predare, obiectul predarii, obligatia accesorie predarii, sanctiunea nerespectarii acestor obligatii.

Executarea predarii presupune intrarea in stapanirea (in detentia) efectiva a cumparatorului, a lucrului vandut (art. 1316 C.civ.). Literatura juridica de specialitate a facut distinctia intre predarea reala si predarea simbolica a lucrului. Predarea reala se realizeaza cand bunurile in materialitatea lor sunt puse efectiv la dispozitia cumparatorului sau predate carausului, care efctueaza transportul acestora pana la destinatie. Predarea simbolica se face diferit, potrivit situatiei bunurilor:

predarea bunurilor depozitate in docuri sau antrepozite, se face prin inmanarea titlurilor reprezentative ale marfurilor catre cumparator (a recipisei de depozit ,de exemplu)

predarea bunurilor care se afla in cursul calatoriei pe apa, se face prin remiterea (predarea) politei de incarcare (conosamentul).

Bunurile care se predau cumparatorului vor fi insotite de factura, in care se precizeaza: cantitatea, calitatea, pretul etc. Factura poate fi transmisa si separat. Potrivit art. 46 C.com., factura constituie un mijloc de proba in caz de litigiu.

In privinta termenului si a dovezii predarii, se aplica regulile generale referitoare la executarea obligatiilor.

Potrivit art. 1319 C.civ., predarea se face la locul unde se afla lucrul vandut in momentul contractului. Regula se aplica daca lucrul vandut poate fi localizat din momentul incheierii contractului. Potrivit regulilor generale (art. 1104 C.civ.) predarea trebuie sa se faca la domiciliul debitorului (vanzatorului).

In raporturile comerciale de vanzare cumparare se aplica regulile stabilite de art. 59 C.com., referitoare la locul de executare a obligatiilor comerciale, care sunt partial diferite de cele ale codului civil. Astfel,"predarea trebuie sa fie executata in locul aratat prin contract de catre parti, sau in lipsa (notarea n.s.) in locul care ar rezulta din natura operatiunii, ori din intentia partilor contractante. In lipsa de clauza expresa in acest sens "predarea se va face la locul unde cel ce s-a obligat isi avea sediul comercial sau cel putin domiciliul sau resedinta , la momentul incheierii contractului (art. 59 alin.2 C.com.). Daca urmeaza a se preda un lucru individual determinat, care dupa cunostinta partilor se gasea intr-o alta parte in momentul formarii contractului, atunci predarea se va face in acel loc (art. 59 alin.3).

Cheltuielile de predare care presupun: cantarirea, masurarea, numararea sunt in sarcina vanzatorului, iar cele ale ridicarii - de incarcare, descarcare - sunt in sarcina cumparatorului (art. 1317) daca nu s-a stabilit altfel in contract.

Referitor la obiectul predarii, vanzatorul este obligat sa predea bunul vandut "in masura determinata prin contract" (art. 1326 C.civ.).Daca este vorba de un lucru individual determinat si care exista in momentul incheierii contractului ,acesta se preda "in starea in care se afla in momentul vanzarii" (art. 1324 C.civ.)

Bunul este determinat generic se va preda in starea existenta in momentul individualizarii lui (cantarire, masurare, numarare) prin predare.

In privinta obligatiilor accesorii predarii, in lipsa de stipulatie contrara, vanzatorul este obligat sa predea o data cu lucrul vandut si fructele percepute dupa momentul transferarii dreptului de proprietate (art. 1324 C.civ.)

In ipoteza in care lucrul vandut nu se preda in momentul incheierii contractului, vanzatorul este obligat sa-l conserve pana in momentul predarii (art. 1074 C.civ.) deoarece predarea trebuie sa se faca in starea in care se afla in momentul incheierii contractului (art. 1324).Este avuta in vedere si ipoteza in care proprietatea s-a transmis cumparatorului si vanzatorul este obligat sa pastreze bunul. Cheltuielile de depozitare efectuate de vanzator vor fi suportate de cumparator.

Neexecutarea obligatiei de predare datorita culpei vanzatorului, da dreptul cumparatorului (art. 1320 C.civ.):

sa ceara executarea in natura a obligatiei, prin "punerea sa in posesie";

sa invoce exceptia de neexecutare (exceptia non adimpleti contractus), in cazul in care nici cumparatorul nu si-a indeplinit propriile obligatii;

sa ceara rezolutiunea contractului cu obligarea vanzatorului la plata daunelor interese (art. 1321 C.civ.)

sa procure bunul de la o terta persoana pe cheltuiala vanzatorului (art. 1077), daca este vorba de bunuri determinate generic.

3. Obligatia de garantie a vanzatorului.

Obligatia de garantie are doua aspecte (art. 1336 C.civ.). Vanzatorul trebuie sa-l garanteze pe cumparator de linistita folosinta a lucrului, deci contra evictiunii[45] si de utila folosinta a lucrului, contra viciilor - de calitate.

Evictiunea reprezinta pierderea proprietatii lucrului - in total sau in parte - sau tulburarea cumparatorului in exercitarea prerogativelor sale de proprietar. Codul civil prevede ca vanzatorul este de drept obligat sa-l garanteze pe cumparator de evictiunea totala sau partiala a bunului vandut, precum si de sanctiunile care n-au fost declarate la incheierea contractului (art. 1337 C.civ.).

Raspunderea pentru evictiune in materie comerciala. Raspunderea pentru evictiune, asa cum s-a precizat si in literatura juridica, este reglementata in mod vadit in Codul civil pentru bunuri imobile, prin terminologia folosita de acesta: fond (art. 1346, art. 1348) sau imobil (art. 1348, 1349).Dat fiind ca vanzarea comerciala are drept obiect numai bunurile mobile, problema evictiunii in materie comerciala nu se pune, iar in materie de vanzare mobiliara, detinerea materiala a unui bun este ocrotita de dispozitiile art. 1909 C.civ. ,care permit detinatorului sa se opuna revendicarii unui tert. Un caz tipic, este precizat in literatura juridica, cand este interzis vanzatorului sa tulbure linistita folosinta a cumparatorului, prin executarea aceluiasi comert sau a unui comert asemanator in zonele in care isi desfasoara activitatea intreprinderea vanduta. Un alt exemplu este tulburarea manifestata asupra marfurilor cumparate, exercitata de catre un tert, derivand dintr-un gaj, constituit inaintea predarii.Raspunderea pentru evictiune functioneaza ,in materie comerciala,in cazul vanzarii unui fond de comert .Fondul de comert constituie un ansamblu de bunuri mobile si imobile, corporale si necorporale ,utilizate de comerciant in vederea desfasurarii activitatii sale .Vanzarea fondului de comert,in intregime, presupune si vanzarea bunurilor imobile care intra in componenta acestuia .In practica judiciara s-a precizat ca ,, intrucat imobilul face parte din fondul de comert ,actul cu privire la acesta este comercial ,,care bineanteles ca va fi supus regulilor privind vanzarea imobilelor (publicitatea in registru de carte funciara, potrivit Legii nr. 7/1996) ,inclusiv a celor privind raspunderea pentru evictiune (in sarcina vanzatorului ) in conditiile dreptului comun (dreptului civil).

Obligatia de garantie pentru viciile lucrului vandut.Vanzatorul trebuie sa asigure cumparatorului folosinta utila a lucrului. Viciile ascunse ale bunului il fac impropriu pentru intrebuintare sau ii micsoreaza valoarea. Potrivit art. 1352 C.civ., vanzatorul raspunde pentru viciile ascunse ale lucrului, in sensul ca, daca ar fi stiut de existenta lor cumparatorul nu ar mai fi cumparat sau ar fi platit un pret mai mic.

In materie comerciala, legiuitorul prin art. 70 C.com. completeaza dispozitia cuprinsa in art. 1325 C.civ. precizand urmatoarele: "Cumparatorul unor marfuri sau producte provenind dintr-o alta piata, este dator sa denunte vanzatorului viciile aparente in timp de 2 zile de la primire, ori de cate ori un timp mai lung n-ar fi necesar din cauza conditiilor exceptionale in care se afla lucrul vandut sau persoana cumparatorului. El este dator sa denunte viciile ascunse ale lucrului in cele dintai 2 zile de la descoperirea lor. Odata acest termen expirat, cumparatorul nu mai poate fi primit a reclama ceva pentru viciile lucrului vandut".

Prin urmare, in vanzarea-cumpararea comerciala, vanzatorul raspunde: pentru viciile aparente daca sunt denuntate in termen de 2 zile de la primirea bunului si pentru viciile ascunse cu exceptiile prevazute de lege.

Pentru a fi angajata raspunderea vanzatorului pentru viciile lucrului, viciul trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii : 1.sa fie ascuns (art. 1352 C.civ.)-numai in raporturile civile, pentru ca in cele comerciale raspunderea este angajata si pentru viciul aparent (art. 70 C.com.); sa fi existat in momentul incheierii contractului, chiar daca predarea lucrului se face ulterior ;3.sa fie grav, cumparatorul sa fie in imposibilitatea de a folosi bunul datorita defectiunilor de calitate.Aceste conditi trebuie dovedite de catre cumparator.

In cazul dovedirii viciilor lucrului, sanctiunea este, fie, rezolutiunea contractului de vanzare, printr-o actiune in garantie numita actiune redhibitorie , viciile fiind numite "redhibitorii", fie, reducerea pretului proportionala cu reducerea valorii bunului, printr-o actiune estimatorie.

Doctrina de specialitate si practica judiciara prevad si posibilitatea "remedierii defectiunilor" (inlaturarii viciilor) de catre sau in contul vanzatorului "cand aceasta reparare este posibila" si cand o asemenea solutie nu contravine intereselor cumparatorului .

Acordarea de daune interese. In cazul viciilor lucrului, vanzatorul este obligat sa plateasca daune interese numai daca cumparatorul dovedeste ca vanzatorul a fost de rea- credinta. Daca este de buna credinta va restitui numai pretul si cheltuielile vanzarii.Daca lucrul a pierit insa din cauza viciilor, vanzatorul este obligat sa restituie pretul si cheltuielile vanzarii, iar daca a fost de rea credinta poate fi obligat si la plata daunelor interese. (art. 1358 alin.1)

Daca lucrul a pierit fortuit, vanzatorul nu raspunde pentru vicii (art. 1358 C.civ. alin.2)

Termenul de intentare a actiunilor. Potrivit art. 5 din Decretul nr. 167/ 1958 "dreptul la actiune cu privire la viciile ascunse ale unui lucru transmis (.) se prescrie prin implinirea unui termen de 6 luni, in cazul in care viciile nu au fost ascunse cu viclenie". Rezulta ca, in cazul in care viciile au fost ascunse cu viclenie, termenul este general de prescriptie, adica de 3 ani. Termenele incep sa curga, de la data descoperirii viciilor, insa cel mai tarziu de la implinirea unui an de la predarea lucrului sau de 10 ani pentru constructii (art. 29 din Legea 10/ 1995, privind calitatea in constructii).Garantia pentru vicii poate fi modificata pe cale conventionala prin:

clauza de limitare sau de inlaturare a garantiei pentru vicii, care este valabila, si isi produce efecte numai daca vanzatorul a fost de buna credinta, adica nu a cunoscut viciile, potrivit art. 1354 C.civ.

clauza de agravare a obligatiei de garantie care nu comporta limitari (poate privi, vicii aparente, vicii aparute ulterior vanzarii etc.)

3.3. Obligatiile cumparatorului

Cumparatorul are doua obligatii principale: de plata a pretului si de luare in primire a lucrului vandut. Tot cumparatorul suporta cheltuielile vanzarii, daca in contract nu s-a prevazut altfel.

3.3.1. Plata pretului. Potrivit art. 1361 C.civ., cumparatorul este obligat sa plateasca pretul la locul si in momentul in care se face predarea lucrului vandut (art. 1362 C.civ.). In materie de vanzare, Codul civil cuprinde o derogare de la regulile generale sub doua aspecte:

1. in privinta locului platii - plata se face la locul unde se face predarea lucrului vandut (fie unde se afla in momentul vanzarii, fie la domiciliul vanzatorului, in timp ce, potrivit regulilor generale, se face, in lipsa de stipulatie contrara, la domiciliul debitorului - art. 1104 C.civ. Deci, obligatia de plata a pretului in materie de vanzare este portabila (la domiciliul creditorului- vanzatorului) si nu cherabla.

in privinta momentului (datei) platii, plata se poate cere numai in momentul predarii lucrului vandut, astfel incat, termenul prevazut pentru predarea lucrului profita si cumparatorului (in dreptul comun, in lipsa de termen, plata se cere imediat).

Dispozitiile Codului civil, referitoare la aceste aspecte sunt supletive, vointa partilor fiind pana la urma cea care stabileste locul si data plati pretului. Plata pretului se face integral, potrivit principiului indivizibilitatii platii. Partile pot stabili si un termen pentru plata pretului - caz in care suntem in prezenta unei vanzari pe credit (in rate), dar si in acest caz, cumparatorul trebuie sa plateasca datoria in intregime - la scadenta (art. 1101 C.civ.)., numai daca partile n-au stabilit sa plateasca suma de bani fractionat, la termene succesive. Termenul de prescriptie pentru plata pretului incepe sa curga de la data stabilita in contract pentru plata ultimei rate si pentru ratele neplatite anterior[53]. Referitor la acest aspect, in literatura juridica s-a considerat ca pentru fiecare rata de pret scadenta, curge un nou termen de prescriptie, potrivit art. 7 alin.3 si art. 12 din Decretul nr. 167/ 1958, dar oricum nu se poate sustine ca a fost vorba de o vanzare succesiva.In toate cazurile de vanzare pe credit, cumparatorul poate plati suma si cu anticipatie, caz in care dobanda va fi calculata si datorata pana la termenul prevazut in contract cu exceptia situatiei in care vanzatorul consimte recalcularea ei in functie de data platii.

Dovada platii se face potrivit art. 46 C.com. Daca plata pretului s-a facut prin virament bancar dovada se va face numai prin extras de cont bancar.

Obligarea cumparatorului la plata dobanzilor. Potrivit art. 1363 C.civ. cumparatorul este obligat sa plateasca dobanda pana la efectiva achitare a pretului, daca sunt intrunite cumulativ urmatoarele conditii:1.daca exista conventie in acest sens;daca lucrul vandut si predat este producator de fructe (civile sau naturale) ; in toate celelalte cazuri, numai din momentul punerii in intarziere a cumparatorului printr-o notificare. Dobanda se va calcula din momentul notificarii facute cumparatorului .

In raporturile comerciale, potrivit art. 43 C. com., debitorul este de drept in intarziere si datoreaza dobanzi din momentul scadentei obligatiei de plata si pana la data platii efective.

Sanctiunea neplatii pretului.In cazul in care, cumparatorul nu-si executa total sau partial obligatia de plata a pretului, vanzatorul poate alege intre mai multe posibilitati:

sa ceara obligarea cumparatorului la executarea in natura a obligatiei, care este intotdeauna posibila, deoarece are ca obiect o suma de bani;

sa invoce exceptia de neexecutare (art. 1322 C.civ.), fiind in situatia de a refuza predarea lucrului, chiar daca cumparatorul a devenit proprietar;

sa ceara rezolutiunea contractului potrivit regulilor generale (art. 1020-1021 si 1101 C.civ.)[55].

Contractul poate prevede si un pact comisoriu, caz in care rezolutiunea se produce de drept pentru neplata pretului (fara interventia justitiei, insa numai dupa punerea in intarziere a cumparatorului - art. 1367 C.civ.) . Actiunea in rezolutiunea vanzarii este o actiune reala (art. 1368 C.civ.), deoarece urmareste chiar bunul in cauza, nu persoana cumparatorului. Efectele acesteia se produc si in privinta subdobanditorilor de drepturi asupra aceluiasi bun[57].

Daca bunul vandut este un bun mobil, actiunea in rezolutiune trebuie intentata in termen de 8 zile de la predare (art. 1730 C.civ.)

Rezolutiunea contractului. Rezolutiunea contractului de vanzare-cumparare in materie comerciala se produce de drept (ope legii). Acesteia ii sunt aplicabile dispozitiile art. 67 C.com.: "cand mai inainte de expirarea termenului fixat pentru executarea conventiei, una din parti a oferit celeilalte predarea lucrului vandut sau plata pretului si aceasta nu-si indeplineste la termenul fixat obligatia sa, atunci conditia rezolutorie se implineste de drept in favoarea partii care isi executase obligatia . In lipsa de asemenea oferte sau stipulatii exprese, rezilierea contractului se reglementeaza dupa dispozitiile Codului civil cu privire la conditia rezolutorie tacita. In ambele cazuri cel in culpa raspunde de daunele interese cauzate. Rezolutiunea de drept a contractului se produce daca sunt indeplinite urmatoarele conditii (art. 67 C.com.):

una din parti, creditorul, sa faca oferta celeilalte parti, in timp util, cu privire la predarea lucrului vandut sau la plata pretului;

oferta sa fi fost facuta mai inainte de expirarea termenului convenit pentru executarea contractului ;

cele doua obligatii sa aiba acelasi termen de executare. Daca in contract s-au prevazut termene diferite, rezolutiunea contractului nu se mai produce de drept.

Codul comercial prevede si un alt caz de rezolutiune - pentru expirarea termenului esential (art. 69). Aceasta rezolutiune, s-a precizat in literatura juridica, reprezinta o aplicare in materie comerciala a solutiei consacrata de art. 1370 C.civ., care priveste rezolutiunea contractului de vanzare-cumparare pentru nerespectarea de catre cumparator a termenului stabilit pentru ridicarea bunurilor care se deterioreaza usor, datorita naturii lor (perisabile). Deoarece rezolutiunea contractului pentru nerespectarea termenului esential, constituie o masura de favoare, partea in folosul careia s-a stipulat termenul, poate sa renunte la efectele rezolutiunii, cerand executarea chiar dupa implinirea termenului. Ea trebuie sa instiinteze cealalta parte, in termen de 24 de ore de la expirarea termenului (art. 69 C.com.).

Executarea vanzarii - Executarea coactiva . Codul comercial a reglementat un mijloc mai eficient de executare, mai rapid decat executarea silita potrivit dispozitiilor dreptului comun, cu participarea partii interesate in obtinerea executarii obligatiei.Acest mijloc de executare este denumit in doctrina juridica executarea coactiva.Astfel,in cazul cumpararii unui bun mobil, daca cumparatorul nu-si indeplineste obligatia de preluare a acestuia, vanzatorul are posibilitatea, fie de a depozita bunul "la o casa acreditata de comert (depozit pe cheltuiala cumparatorului - numita si masura conservatorie), fie sa vanda bunul (numita in doctrina masura executorie).Daca vanzatorul vinde bunul, vanzarea se va face prin licitatie publica sau chiar la pretul curent "pe piata" de catre un ofiter public insarcinat cu asemenea acte. Daca pretul obtinut din aceasta vanzare este mai mic decat cel convenit initial in contract (prima vanzare), diferenta in minus va fi imputata cumparatorului. La aceasta diferenta se pot adauga daune interese (art. 68 alin.3). In ipoteza vanzatorului, care nu-si executa obligatia de predare a lucrului, "cumparatorul are dreptul de a face sa se cumpere lucrul de catre un ofiter public insarcinat cu asemenea acte. Cumparatorul are, prin urmare, dreptul sa-si procure bunul prin intermediul unui agent oficial. O asemenea executare este posibila numai daca lucrul vandut are ca obiect bunuri determinate generic. Cumparatorul este obligat sa-l instiinteze pe vanzator de aceasta executare. Daca la cumpararea efectuata prin agentul oficial s-a platit un pret mai mare decat cel convenit in contract (initial), cumparatorul are dreptul sa pretinda diferenta de la vanzator si, daca a suferit un prejudiciu, are dreptul si la despagubiri (art. 68 alin.4). Executarea coactiva, in situatiile mentionate, trebuie efectuata imediat dupa implinirea termenului.

3.3. Luarea in primire a lucrului vandut.

Cumparatorul este obligat sa ia in primire lucrul vandut la locul si la termenul la care vanzatorul este obligat sa-l predea, suportand cheltuielile ridicarii de la locul predarii. In cazul neindeplinirii obligatiei de catre cumparator, vanzatorul are dreptul:

sa-l someze pe cumparator sa ia in primire bunul cumparat - cu autorizarea justitiei - obligandu-l la plata daunelor cominatorii pentru fiecare zi de intarziere;

sa depoziteze bunul la el sau in alt loc, pe cheltuiala cumparatorului (art. 1370 C.civ.)

sa ceara rezolutiunea contractului cu plata daunelor interese. In cazul in care obiectul contracatului consta in produse perisabile, neindeplinirea obligatiei de luare in primire la termenul fixat determina rezolutiunea contractului, de drept, in favoarea vanzatorului, fara somatie sau punere in intarziere.

3.3.3. Suportarea cheltuielilor vanzarii

In lipsa de stipulatie contrara, cumparatorul plateste ca accesoriu al pretului, cheltuielile vanzarii (art. 1305 C.civ.). Aceste cheltuieli sunt reprezentate de: taxe de timbru, de autentificare - onorariu notarial, publicitate etc.. Regula cu privire la suportarea cheltuielilor de catre cumparator vizeaza numai raporturile dintre vanzator-cumparator si succesorii lor in drepturi. Dispozitiile art. 1035 C.civ. nu se aplica in raport cu tertii. Astfel, potrivit art. 7 din Decretul nr. 199/ 1995, asupra taxelor de timbru, partile "sunt solidar obligate la plata taxelor de timbru aferente unor conventii". Deci prevederile art. 1035 C.civ. si intelegerea dintre parti, nu sunt opozabile statului care este reprezentat prin administratia financiara. Legiuitorul a urmarit sa protejeze interesele statului, indiferent de intelegerea partilor contractante.

SECTIUNEA 4. VARIETATI DE VANZARE

1. Vanzarea dupa greutate, numar sau masura.Aceasta varietate de vanzare are ca obiect lucruri de gen, dintr-un lot determinat, dintr-un gen limitat fiind necesar a se proceda fie la individualizarea bunurilor prin: cantarire, numarare sau masurare (vand 100 kg cartofi cu 3000 lei/kg), fie la determinarea pretului.Vanzarea este perfecta (pentru ambele ipoteze) din momentul in care partile au cazut de acord cu privire la lucru si pret, adica din momentul realizarii acordului de vointa (art. 1300 C.civ.). Dreptul de proprietate si riscurile se transmit dupa individualizarea bunurilor, prin numarare, cantarire, masurare. Pana la efectuarea operatiunilor (de cantarire, numarare, masurare) proprietatea si riscurile nu se transmit fiindca bunul nu este individualizat sau nu este determinat pretul.

Delimitarea fata de vanzarea cu gramada (in bloc - art. 1299 C.civ.) Aceasta varietate de vanzare are ca obiect o cantitate determinata prin masa ei (porumbul dintr-un hambar); pretul se stabileste pentru intreaga cantitate, in bloc (art. 1299 C.civ.).Deoarece obiectul este deja individualizat proprietatea si riscurile se transmit asupra cumparatorului din momentul incheierii contractului.

Vanzarea pe incercate. Potrivit art. 1302 C.civ., vanzarea pe incercate este un contract care se incheie din momentul realizarii acordului de vointa, in care se prevede conditia suspensiva a incercarii lucrului de catre cumparator. Cumparatorul nu poate refuza bunul, pe motiv ca nu-i place, ci numai daca in mod obiectiv este necorespunzator (in caz contrar conditia ar fi pur protestativa si vanzarea ar fi nula conform art. 1010 C.civ.). Vanzatorul insa poate cere expertiza.Pana la indeplinirea conditiei - riscul pieirii fortuite a lucrului este in sarcina vanzatorului care este proprietar sub conditie rezolutorie, deoarece vanzarea sub conditie suspensiva nu este translativa de proprietate.Dupa indeplinirea conditiei cumparatorul devine proprietar al lucrului (in mod retroactiv, adica din ziua incheierii contractului).

Delimitarea fata de vanzarea pe gustate (art. 1301 C.civ.).In cazul acestei varietati de vanzare, contractul se considera incheiat numai dupa ce cumparatorul gusta lucrul si este de acord sa-l cumpere. In acest caz, cumparatorul poate sa refuze bunul pe motiv ca nu-i place. Aceasta vanzare nu este o vanzare sub conditie, deoarece fiind pur potestativa si vanzarea ar fi nula. De aceea, "vanzarea" pe gustate³² nu exista inainte de a-si fi dat acordul cumparatorul, dupa analizare.

3. Vanzarea cu arvuna. Reprezinta o varietate a contractului de vanzare-cumparare, care cuprinde o clauza de arvuna cu functie de garantie. Arvuna este o suma de bani pe care una din parti o da celeilalte cu ocazia incheierii unui contrcat, ce reprezinta de regula o parte din pret. In caz de neexecutare a contractului din culpa uneia din parti, aceasta urmeaza sa piarda suma data sau sa restituie dublul sumei primite.

Arvuna indeplineste functia clauzei penale deoarece evalueaza anticipat cuantumul daunelor interese compensatorii³⁵. Daca contractul este dus la bun sfarsit, arvuna este o parte integranta a prestatiei partii care a dat-o. Arvuna nu se confunda cu acontul care reprezinta o suma de bani platita de cumparator vanzatoruluit anticipat (avans la pret). Acontul nu are rol de clauza penala si in caz de neexecutare a contractului, trebuie restituit. Statuarea asupra caracterului de arvuna sau acont a sumei platite de cumparator, vanzatorului, este o chestiune de fapt asupra careia urmeaza sa se pronunte instanta de judecata.

4. Vanzarea prin consignatie Potrivit art. 1 din Legea nr. 178/ 1934², "Contractul de consignatie este conventia prin care una dintre parti, numita consignant, incredinteaza celeilalte parti, numita consignatar, marfuri sau obiecte mobile spre a le vinde pe socoteala consignantului". Interpunandu-se intre furnizor si cumparator, consignatarul indeplineste functii de intermediar. Din acest punct de vedere consignatia se analizeaza ca o specie a contractului de comision. In lumina acestei opinii, consignantul are pozitia juridica de comitent, iar consignatarul pe aceea de comisionar. In realitate, consignatarul are atributii mai limitate, deoarece incheie numai acte de vanzare si isi asuma o serie de obligatii ce decurg din faptul ca devine depozitar.

Contractul se intocmeste in forma scrisa, ad validitatem, spre deosebire de vanzare. O alta deosebire fata de contractul de vanzare- cumparare este aceea ca nu se transmite consignantului proprietatea bunurilor ce i-au fost incredintate in scopul desfacerii pe propria piata comerciala, el nefiind cumparator (art. 3). Dreptul de proprietate al bunului trece direct de la consignant la terta persoana.

Obligatiile partilor.Consignantul este obligat: sa predea consignatarului marfurile ce urmeaza a fi vandute, la termenele de livrare, in conditiile convenite (ca orice vanzator); sa restituie cheltuielile facute de consignatar cu ocazia indeplinirii insarcinarii primite ; sa plateasca remuneratia consignatarului.

Consignatarul este obligat : sa ia masurile necesare pentru pastrarea si conservarea bunurilor primite; sa asigure bunurile ce i-au fost incredintate ; sa comunice consignantului (fara intarziere) viciile marfurilor; sa procedeze la vanzare in termenele si conditiile convenite.Cheltuielile de conservare si de desfacere a bunurilor sunt in sarcina consignatarului in lipsa de stipulatie contrara (art. 10).Daca in contract nu s-a prevazut nimic in legatura cu pretul de vanzare al marfurilor/ bunurilor, art. 11 din Legea nr. 1/ 1934, prevede ca acestea urmeaza sa se vanda"la preturile curente ale pietei". Consignatarul trebuie sa vanda marfurile numai in numerar si numai prin exceptie, pe credit, fiind obligat sa-l informeze pe consignant, periodic, despre mersul opertiunilor.

Remuneratia consignatarului. Consignatarul are dreptul sa retina, cu titlu de beneficiu, diferenta dintre pretul convenit cu consignantul si cel efectiv realizat din vanzarile cu tertii cumparatori, desigur mai mare .

Raporturile dintre consignatar si tertii cumparatori.Consignatarul este direct obligat fata de cumparatorul cu care a contractat (ca si cum afacerea ar fi a sa proprie).Consignantul nu are actiune impotriva cumparatorilor cu care a contractat consignatarul si nici acestia nu au actiune contra consignantului.Consignantul are dreptul, in mod unilateral : sa modifice oricand conditiile vanzarii catre terti (art. 11 alin 2) ; sa revoce contractul in orice moment (art. 3 alin. 2) ; sa ridice oricand toate sau o parte din bunurile incredintate consignatarului, fara preaviz, chiar incheiat pe durata determinata.

Contractul de consignatie poate inceta pe langa situatiile prezentate, si prin insolvabilitatea ori falimentul partilor.

5. Vanzarea dupa "mostra". Mostra reprezinta un etalon al marfii, ce poate fi propusa de cumparator prin comanda, sau de vanzator prin oferta. In literatura juridica s-a precizat ca, din momentul in care au fost reciproc acceptate, devin mostre contractuale, sau de referinta (mostre-martor). Fiecare dintre parti va pastra mostra pana la data livrarii. Ea poate fi incredintata si unui tert. Vanzarea dupa mostra difera de vanzarea "pe incercate" (art. 1302 C.civ.) deoarece ofera criterii obiective de comparare, cu excluderea aprecierii subiective a cumparatorului si pentru ca dreptul de a incerca marfa pe care si-l rezerva cumparatorul, afecteaza contractul de o conditie suspensiva. Vanzarea dupa mostra nu este afectata de nici o conditie, are caracter pur si simplu, din moment ce partile nu au convenit altfel. Prin folosirea mostrei, partile nu mai sunt obligate sa descrie calitatea marfii in continutul contractului. Dovada conformitatii dintre marfa si mostra revine vanzatorului, iar daca se iveste un dezacord, se recurge la expertiza.

6. Vanzarea "dupa catalog". In literatura juridica s-a precizat ca vanzarea "dupa catalog" reprezinta o modalitate frecventa pentru stabilirea calitatii produsului. Textul catalogului cuprinde o descriere amanuntita a marfii, insotita de desene necesare pentru determinarea obiectului vandut.

Contractul comercial de mandat

I. Definitie .Particularitati

Mandatul comercial este contractul in temeiul caruia o persoana -mandatar, se obliga sa incheie in numele si pe seama altei persone -mandant, care i-a dat imputernicire, anumite acte juridice, care pentru mandant sunt fapte de comert . Particularitatile mandatului comercial in raport de mandatul civil sunt urmatoarele :

- obiectul contratului de mandat comercial consta in acte de comert ,pentru mandant ;mandatul civil are drept obiect acte civile ;

-mandatul comercial este cu titlu oneros ,afacerile comerciale sunt intotdeauna remunerate ; mandatul civil se prezuma a fi gratuit ;

- caracterul oneros al mandatului comercial ,il transforma in contract bilateral. Mandatul comercial nu poate fi revocat pe cale unilaterala ca mandatul civil;

-mandatul comercial se prezinta sub doua forme:cu reprezentare(directa) si fara reprezentare (indirecta) - deoarece reprezentarea nu este de esenta mandatului comercial ,ci numai de natura lui.Mandatul civil este numai cu reprezentare .In ambele situatii mandatarul este reprezentant, iar mandantul este reprezentant .In cazul mandatului cu reprezentare mandatarul incheie actul cu tertul in numale si pe contul mandantului (nomine alieno), ceea ce inseamna ca actiune impotriva tertului pentru neexecutarea imputernicirii are doar mandantul (si invers), in timp ce in cazul mandatului fara reprezentare mandatarul incheie actul cu tertul in nume propriu (proprio nomine) si pe contul mandantului, iar actiune impotriva tertului are si mandantul si mandatarul fara reprezentare. Aplicatie a mandatului fara reprezentare in dreptul comercial este contractul de comision.

-mandatul comercial ia nastere numai prin conventia partilor; mandatul civil are ca izvor , legea ,imputernicirea data de instanta ,conventia partilor

-intinderea imputernicirii ,in cazul mandatului comercial ,este determinata prin acordul partilor fara rigurozitatea precizarilor pe care le impune dreptul civil. Mandatarul poate incheia astfel, acte juridice care nu sunt expres prevazute in imputernicire,si care sunt considerate valabile, daca, sunt utile pentru mandant.Ele se incadreaza in notiunea de mandat aparent si ulterior incheierii lor, aceste acte pot fi ratificate de mandant. Mai mult mandatarul comercial se bucura de o oarecare independenta cat priveste continutul imputernicirii sale deoarece,art. 375 C.com. prevede : mandatul pentru o anume afacere cuprinde si imputernicire pentru toate actele necesare executarii lui, chiar cand nu ar fi anume aratate. Mandantul are posibilitatea sa confirme oricand actele savarsite de mandatar cu depasirea imputernicirii date .

-Codul comercial reglementeaza in favoarea mandatarului ,o garantie," un privilegiu asupra lucrurilor ce le detine ,de la ,si pentru mandant ,pana in momentul in care acesta din urma achita mandatarului tot ce datoreaza ".Astfel ,art.387 C.com.prevede ca"Mandatarul ,pentru tot ce i se datoreaza din executarea mandatului sau,si chiar pentru retribuire sa ,are un privilegiu special.Acest privilegiu se exercita asupra lucrurilor mandantului pe care mandatarul le detine pentru executarea mandatului ,sau care se gasesc la dispozitia sa ,in magazinele sale sau in depozite publice sau pentru care el poate proba prin posesia legitima a politei de incarcare sau a scrisorii de carat ,ce i s-a expediat (alin.1 ).Creantele prevazute mai sus au precadere asupra oricaror alte creanse contra mandantului si chiar contra vanzatorului ce revendica ,cu toate ca platile si cheltuielile vor fi facute inainte sau dupa ce lucrurile au intrat in posesia mandatarului (alin.2 ) "In situatia in care mandantul a fost supus procedurii reorganizarii judiciare sia falimentului ,privilegiul mandatarului asupra bunurilor cumparate pe seama mandantului se exercita potrivit Legii nr. 85 , privind procedura insolventei. Daca bunurile mandantului au fost vandute de catre mandatar privilegiul subzista asupra pretului (alin.2). Privilegiul trebuie inscris la Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare, pentru a-i fi asigurata opozabilitatea fata de terti (art. 36 Titlu VI al Legii nr. 99/1999).

II. Incheierea contractului de mandat. Conditii de fond si de forma.

Conditiile de fond ale contractului sunt: consimtamantul, capacitatea ,obiectul si cauza .

Consimtamantul Contractul se incheie valabil prin simplu acord de vointa al mandatarului si mandantului.Este deci un contract consesual .

Mandatul poate fi expres au tacit .Este tacit atunci cand acceptarea mandatului rezulta din executarea lui (et.1533 alin2 Cciv. )

Capacitatea. Mandantul trebuie sa aiba capacitate comerciala ,deoarece actele sunt incheiate in contul sau si pentru el. Mandatarul incheind actele juridice cu tertul nomine alieno, in pricipiu, nu ise cere sa aiba calitatea de comerciant. Numai in cazul mandatului fara reprezentare ,mandatarul trebuie sa aiba calitatea de comerciant, deoarece incheie contractul cu tertul in nume propriu .

Obiectul contractului. Obiectul contractului de mandat este prevazut in art.374 C.com.: "tratarea de afceri comerciale " ,deci fapte de comert.

Cauza. Cauza contractului trebuie sa fie reala ,licita morala,sa nu contravina regulilor de convietuire sociala .Deci cauza trebuie sa indeplineasca conditiile generale tuturor actelor juridice, in privinta cauzei .

Forma contractului. Desi Codul civil in art.1533 nu prevede o anumita forma " mandatul poate fi expres au tacit" de la care nici codul comercial si nici codul civil nu prevad reguli derogatorii in aceasta privinta, in practica mandatul se exteriorizeaza printr-uninscris numit "procura" ..

III..Efectele contractului de mandat .

Obligatiile mandatarului.

1.Mandatarul este obligat sa execute mandatul, in conformitate cu instructiunile mandantului In principiu ,mandatarul executa mandatul personal. Partile pot sa prevada insa in contract posibilitatea ca mandatarul sa isi poata substitui o terta persoana, care va executa, fie toate, fie o parte dintre actele cu care afost insarcinat. Mandatarul va raspunde si pentru faptele celui care i s-a substituit ,daca nu a avut dreptul sa faca aceasta substituire sau daca, fiind autorizat sa o faca ,si-a ales in acest scop o persoana necorespunzatoare sau insolvabila. In acest caz ne raliem opiniei potrivit careia "mandatarul nu-si poate substitui in executarea contractului o alta persoana decat cu autorizarea expresa a mandantului, caz in care mandatarul va raspunde fata de mandant numai in caz de lipsa de diligenta in alegerea substitutului, sau in instructiunile pe care i le-a dat acestuia .

Mandatarul este obligat sa arate tertilor imputernicirea sa (art. 384 C. com).

Mandatarul este obligat sa informeze mandantul ,la cererea acestuia ,despre mersul operatiunilor pe care le intreprinde. Aceasta obligatie se poate indeplini atat pe parcursul executarii mandatului, prin dari de seama periodice, informari , cat si in momentul in care mandatul a fost executat, caz in care "mandatarul este dator a incunostiinta fara intarziere", potrivit art. 382 alin.2 Cod com.

Obligatiile mandantului.

1.Potrivit art. 385 C.com. ,mandantul este obligat sa puna la dispozitia mandatarului "mijloacele necesare pentru ndeplinirea mandatului". Aceasta indatorire, s-a precizat in literatura juridica, consta in, a procura mandatarului atat mijloace banesti, cat si informatii, documentatie necesara, desene sau material publicitar, de natura a contribui la indeplinirea in cele mai bune conditii a imputernicirii primite.

Mandantul este obligat a plati remuneratia cuvenita mandatarului,datorita caracterului oneros al contractului. Suma ce se datoreaza mandatarului ,pentru executarea mandatului, potrivit art. 386 C.com., se stabileste prin conventie ,sau in lipsa ,de catre instanta de judecata, dupa imprejurari .

Mandantul este obligat atat sa restituie mandatarului cheltuielile facute cu executarea mandatului ,cat si sa-l despagubeasca pentru pierderile suferite cu acest prilej. Se poate observa ca, si-n acest caz ,in lipsa de stipulatie derogatorie in dreptul comercial ,se aplica dispozitiile codului civil, si anume ,mandatarul trebuie sa-l desdauneze pe mandatar :

-de anticipatiile si spezele facute pentru indeplinirea mandatului(art.1547),

-de pierderile suferite cu ocazia indeplinirii insarcinarii primite (art.1547).

4. Incetarea contractului de mandat

Contractul de mandat inceteaza prin

-expirarea termenului fixat pentru executarea sa (daca partile au fixat un astfel de termen ) ;

-executarea completa a imputernicirii primite ;

-moartea mandatarului ,deoarece este un contract incheiat intuitu presonae ;

-revocarea mandatarului de catre mandant ;

-renuntarea mandatarului ;

CONTRACTUL DE REPORT

1. Notiunea contractului de report

Potrivit art. 74 C.com., contractul de report consta in cumpararea pe bani gata a unot titluri de credit, care circula in comert si revanzarea simultana cu termen si pe un pret determinat catre aceeasi persoana a unor titluri de aseeasi specie.

Contractul de report este o fapta de comert obiectiva conexa (accesorie), a carei comercialitate este data de obiectul sau - titlurile de credit (art. 3 pct.3 C.com.).

In opinia doctriniara comuna , reportul consta intr-o dubla vanzare de titluri, una care se executa imediat, platindu-se pretul pe bani gata, iar cea de-a doua pe un pret determinat, dar cu termen. In ambele operatiuni este necesara predarea reala a titlurilor. Prin urmare, contractul de report este un contract real. Cele doua vanzari formeaza un act juridic complex, un report contractual unic, care-i confera particularitatea. Desi contractul de report presupune doua vanzari, se deosebeste de vanzare-cumparare prin urmatoarele ² :

a) pretul la care face referire art. 74 C.com. este echivalentul serviciului adus de reportator, care furnizeaza banii, sau de reportat, atunci cand "acesta satisface nevoia de titluri a raportatului. Deci, pretul prevazut de art. 74 C.com. nu este echivalentul bunului nevandut.

c) reportul vinde "temporar", cu intentia manifestata, o data cu vanzarea, de a-si relua titlurile ; prin vanzare, insa, dreptul de propietate se transmite definitiv.

d) reportatul urmareste sa obtina un imprumut, nu un echivalent real al titlurilor ca in cazul vanzarii, prestatiile echivalente, sunt in intentia partilor, vanzarea fiind un contract comutativ.

In temeiul contractului de report, o persoana care detine titluri de credit, numita reportat, da in report (vinde temporar) aceste titluri unei alte persoane, numita reportator (un bancher, de obicei), in schimbul unui pret care se plateste imediat .

Prin acelasi contract, partile se inteleg ca la un anumit termen, reportatorul sa revanda reportatului titluri de credit de aceeasi specie, primind un pret determinat.

Pretul serviciului prestat de reportator, ce urmeaza a fi platit de reportat, se numeste premiu sau prt de report.

Conditiile contractului de report.

Contractul de report presupune urmatoarele conditii  :

a) existenta unui acord de vointa intre reportat si reportator ;

b) simultaneitatea manifestarilor de vointa privind vanzarea si revanzarea sa aiba loc intre aceleasi persoane - reportat si reportator ;

c) titluri de credit care circula in comert (actiuni, obligatiuni) sa formeze obiectul vanzarii si revanzarii.

Efectele contractului de report

Contractul de report produce urmatoarele efecte :

transferul dreptului de proprietate asupra unor titluri de credit de aceeasi specie ; contractul este translativ de proprietate (transferul dreptului de proprietate este supus dispozitiilor dreptului comun).

fructele civile (dividende, dobanzi) se cuvin, de regula, reportatorului, dar partile pot sa prevada expres ca fructele sa revina reportatului (art. 74 alin 4 C.com.).

Incetarea contractului de report

Ca urmare a producerii efectelor sale contractul de report inceteaza. Efectele se produc la termenul stabilit de parti.

Potrivit legii, partile pot prelungi durata contractului cu obligatia de a pastra conditiile initiale (art. 75 C.com.).

Daca la expirarea termenului reportului partile lichideaza diferentele spre a face separat platile lor si reinnoiesc reportul asupra unor titluri de credit ce difera prin calitatea sau specia lor sau pe un alt pret, atunci se considera ca partile au incheiat un nou contract de report (art. 76 C.com.). Contractul de report poate fi astfel reinnoit.

Operatiunea inversa reportului ce intervine pentru satisfacerea nevoilor pe termen, de credit ale unei persoane se numeste deport.

Persoanele interesate in operatiunea de deport urmaresc sa realizeze un anumit stoc de actiuni in vederea exercitarii dreptului de optiune la o noua emisiune, ori pentru a obtine majoritatea de voturi in adunarea generala a actionarilor

CONTRACTUL DE CONT CURENT

Notiunea contractului de cont curent

"Prin contractul de cont curent, partile se inteleg ca, in loc sa achite separat si imediat creantele lor reciproce, izvorate din prestatiile facute de una catre cealalta, lichidarea sa se faca la un anumit termen, prin achitarea soldului de catre partea care va fi debitoare" .

Contractul de cont curent este fapta de comert obiectiva conexa, care dobandeste comercialitate datorita legaturii cu o operatiune calificata de lege ca fiind comerciala (art. 6 C.com.).

Se prezuma a fi comercial (art. 4 C.com.) daca se incheie intre comercianti ale caror operatiuni comerciale se transpun prin prestatii reciproce .

In ceea ce priveste pe necomercianti, contul curent nu este considerat fapta de comert afara daca are o cauza comerciala (art. 6 alin 2).

Pe parcursul derularii contractului partile nu se desemneaaa si nu se comporta ca debitor sau creditor exclusiv. Insa, la incheierea contului operatiunea finala diferentiaza pe creditor de debitor, facand ca cele doua mase omogene de credit si debit sa se compenseze si sa dea nastere soldului creditor

Partile care incheie contractul de cont curent poarta denumirea de corentisti, iar prestatiile, remize sau remise.

Prestatiile sunt acele operatiuni prin care o parte pune la dispozitia celeilalte parti o valoare patrimoniala de orice fel, urmand ca suma cuvenita transmitatorului sa fie depusa in cont curent .

Suma de bani trecuta in cont isi pierde individualitatea, deoarece se contopeste cu sumele inregistrate in cont, la activ sau la pasiv, dupa caz. Numai la scadenta prin adunarea separata a posturilor de la activ si de la pasiv, se va putea sti care dintre cele doua parti este debitoare, si care, bineinteles va trebui sa achite soldul.

Caracterele juridice ale contractului

Contractul de cont curent are urmatoarele caractere juridice  :

este bilateral, deoarece partile se obliga sa se crediteze reciproc pentru prestatiile efectuate ;

este cu titlu oneros, deoarece sumele trecute in cont produc dobanzi "in debitul primitorului, de la data inscrierii" potrivit art. 370 pct. 3 C.com.

este consensual, deoarece se incheie prin simplul acord de vointa al partilor ;

este cu executare succesiva, prin remiterile reciproce si alternative ;

intuitu personal, deoarece identitatea persoanei cu care se incheie este determinanta pentru incheierea lui ;

accesoriu, deoarece se incheie in vederea executarii altor contracte intre aceleasi parti. Daca este incheiat intre doua banci este un contract autonom[76] .

Forma uzuala a contractului de cont curent este cea bancara, adica a contractului incheiat intre o banca si propriul sau client in vederea fructificarii banilor.

Efectele contractului de cont curent

Unele efecte ale contractului de cont curent sunt considerate principale - transferul dreptului de proprietate, novatia, indivizibilitatea si compensatia (art. 370 C.com.), iar altele secundare - curgerea dobanzilor si drepturile la comision si alte cheltuieli.

Efectele principale

Ca efect al contractului de cont curent prin inscrierea in cont a unei remiteri avand ca obiect o anumita valoare patrimoniala, va opera transmiterea dreptului de proprietate privind valoarea respectiva intre transmitator si primitor (art. 370 C.com.).

Novatia.

Contractul de cont curent opereaza si o novatie, obligatia initiala se stinge si este inlocuita cu o noua obligatie, al carei temei este contractul de cont curent (art. 1128 C.civil).

Potrivit contractului initial, cel care a primit marfa datora pretul. Acest pret a fost trecut in cont ca o creanta a celui care a transmis marfa astfel incat obligatia initiala de plata a pretului a fost inlocuita cu o noua obligatie care apare in cont, sub forma de credit si debit (art. 370 pct.1 C.com.) .

Indivizibilitatea

Sumele inscrise in cont pe baza prestatiilor facute isi pierd indivizibilitatea, ele se contopesc intr-un tot indivizibil .

Prin urmare, pana la data incetarii contului, intre parti nu exista nici creante, nici datorii si nici una din parti nu poate formula vreo pretentie fata de cealalta parte[79].

Compensatia

Contractul de cont curent are ca efect si o compensatie (art. 370 pct.2 C.com.). deci, datoriile reciproce ale partilor se sting pana la concurenta debitului si creditului, urmand a se plati eventuala diferenta .

Efectele secundare

Curgerea dobanzilor. Potrivit art. 370 pct. 3, pentru sumele trecute in cont, curg dobanzi in favoarea celui creditat, de la data inscrierii fiecarei operatiuni pana la incetarea contractului. Dobanzile sunt comerciale si se socotesc pe zi, daca partile nu s-au inteles altfel (art. 370 pct. 3 alin 2).

Dreptul la comision si alte cheltuieli. In temeiul art. 371 C.com. "existenta contului curent nu exclude drepturile de commision si plata cheltuielilor pentru afacerile insumate in contul bancar. Comisionul poate fi nu numai un rezultat al operatiunii bancare ci poate fi datorat si pentru alte operatiuni (pentru vanzare, mandat, transport etc)

Daca cel care primeste prestatia indeplineste anumite servicii care in mod obisnuit se platesc, partea in cauza are dreptul sa se crediteze cu suma ce i s-ar fi cuvenit .

De asemenea, partea care a facut anumite cheltuieli pentru operatiunea trecuta in cont, de exemplu, cheltuieli de posta, vama etc., are dreptul sa se crediteze in cont cu sumele respective.

Inchiderea contului curent.

Inchiderea contului curent si lichidarea diferentei vor avea loc la termenele scadente stabilite prin conventie si, in lipsa, la 31 decembrie a fiecarui an (art.372 C.com.).

Inchiderea contului curent poate avea loc, la intelegerea partilor si in cursul executarii contractului.

In ambele situatii se produce compensarea maselor indivizibile de credit si debit si stabilirea unui sold final, creditor in favoarea unui corentist si debitor in sarcina celuilalt.

Desfiintarea contului curent.

Contractul de cont curent se desfiinteaza :

pe cale conventionala, cand partile stabilesc un termen, potrivit art. 373 pct. 1.

ca efect al caracterului intuitu personal : prin retragerea uneia din parti, in lipsa de conventie (art. 372 pct. 2) ; prin falimentul uneia din parti (art. 373 pct. 3).

Aceste doua cazuri desfiinteaza contractul de drept.

Contractul de cont curent se desfiinteaza la cererea uneia din parti, datorita mortii si interdictiei sau incapacitatii legale a celeilalte parti (art. 373 alin.2).