DEFINIREA SI CONSTANTELE DREPTULUI, SISTEMUL DREPTULUI, NORMA JURIDICÃ-INSTITUTIA JURIDICÃ-RAMURA DE DREPT CA STRUCTURI ALE SISTEMULUI

DEFINIREA SI CONSTANTELE DREPTULUI, SISTEMUL DREPTULUI, NORMA JURIDICÃ-INSTITUTIA JURIDICÃ-RAMURA DE DREPT CA STRUCTURI ALE SISTEMULUI

1. Definirea dreptului

In definirea dreptului se confrunta nu numai opiniile strict juridice, ci si cele formulate din perspectiva unor alte domenii ale cunoasterii: filosofia, sociologia, istoria, economia, etica, psihologia etc. Varietatea definitiilor dreptului este deci determinata de optica domeniului din care se incearca formularea ei.

Intr-o incercare de a cuprinde cat mai numeroase si relevante elemente definitorii ale dreptului, putem spune ca, din perspectiva juridica, dreptul este sistemul normelor elaborate si/sau consacrate (preluate) de catre puterea de stat, norme care orienteaza comportamentul uman in conformitate cu valorile societatii respective, stabilind drepturi si obligatii, principii si definitii, structuri si relatii de organizare si activitate sociala a caror respectare este obligatorie, fiind asigurate la nevoie de forta coercitiva a puterii publice.

2. Constantele dreptului

Dificultatea formularii unei definitii complete a determinat doctrina sa insiste nu neaparat pe elaborarea unei definitii clasice a dreptului, ci pe identificarea unor elemente sau trasaturi definitorii ale acestuia. Aceste trasaturi au fost denumite constante sau permanente ale dreptului si exprima in esenta ceea ce este mereu, intotdeauna, permanent prezent in existenta si evolutia fenomenului juridic.

Asemenea permanente pot fi identificate in mai multe planuri ale existentei si evolutiei istorice a dreptului.

a) O prima constanta a dreptului poate fi identificata in planul continutului normelor juridice. Spre exemplu, orice norma juridica, indiferent de epoca istorica sau sistemul national in care a fost elaborata, are cateva trasaturi comune: in primul rand, reflecta existenta unui raport juridic reglementat a se desfasura intre anumite subiecte, avand un anumit continut (drepturi si obligatii) si referitor la un anumit obiect al acelei relatii. In al doilea rand, reflecta existenta unei raspunderi juridice, raspundere ce antreneaza de regula existenta si aplicarea unei sanctiuni de catre autoritatea publica.

b) In planul sau sfera asa numitului dat al dreptului pot fi identificate deasemena o serie de constante. Prin dat sau date ale dreptului intelegem realitatile date, deci ansamblul unor premise si conditii care se manifesta ca si permanente ale dreptului.

Astfel de date sau constante ale dreptului sunt considerate a fi:

- Relatiile sociale - intrucat indiferent de forma lor concreta, de epocile istorice sau specificul national, normele juridice au reglementat si reglementeaza intotdeauna relatii sau raporturi sociale intre subiectii umani;

- Omul - deoarece orice lege sau legiuitor a avut si are in vedere faptul ca norma de drept vizeaza conduita umana, statutul social al omului;

- Legitatile obiective ale existentei - intrucat legile juridice nu pot face abstractie si nu pot contraveni legitatilor obiective ale naturii, legitati independente de vointa legiuitorului si a oamenilor in general. Doar in masura in care exista o justa corelatie intre legile juridice si legitatile obiective ale existentei dreptul poate contribui la evolutia fireasca a societatii.

c) In final, o semnificativa categorie de constante ale dreptului pot fi intalnite in sfera aparatului logic-conceptual, respectiv in limbajul juridic perpetuat de-a lungul istoriei in diferite sisteme de drept. Astfel, notiuni cum sunt: lege, obligatie, contract, pedeapsa, familie, drept etc. au avut de-a lungul timpului si au si in prezent relativ acelasi inteles, aceeasi semnificatie.

In concluzie, aceste constante sau permanente ne permit definirea dreptului din perspectiva evolutiei istorice a fenomenului juridic, prin prisma unor elemente de maxima stabilitate si perenitate din existenta sa.

3. Sistemul dreptului

Dreptul, ca ansamblu al normelor juridice, nu constituie o simpla acumulare de norme existente la un moment dat, ci apare ca un sistem de reglementari juridice interdependente, corelative, ale raporturilor sociale dintr-o societate.

De aceea, aproape toti autorii accepta ca dreptul este un sistem constituit din urmatoarele elemente structurale: norma juridica - institutia juridica - ramura de drept, criteriile principale ale delimitarii acestor componente fiind obiectul de reglementare si metoda de reglementare.

Norma juridica: este elementul de structura fundamental al oricarui sistem de drept, ea reglementand de regula un anumit raport social, o anumita conduita umana. Sub aspectul tehnicii de elaborare si redactare, norma juridica apare ca un text formulat fie sub forma unui articol, fie sub forma unui grupaj de articole prin care se reglementeaza anumite raporturi sociale sau conduite umane. Cum insa raporturile sociale sau conduitele umane nu sunt si nu pot fi izolate, rupte unele de altele, nici normele juridice nu pot avea o existenta de sine statatoare, ele existand numai ca parti ale unui intreg - sistemul dreptului.

Institutia juridica: in limbaj obisnuit, expresia de "institutie juridica" desemneaza o unitate sau structura de organizare sociala, publica sau privata, constituita in temeniul normelor de drept si avand ca obiect desfasurarea unor activitati cu caracter juridic (spre exemplu: Parlamentul, Ministerul Justitiei, organele judecatoresti, cele de urmarire penala, avocatura etc.). In limbajul de specialitate insa si cu deosebire in cel de abordare sistemica a dreptului, prin institutie juridica se intelege o grupare unitara, relativ distincta, de norme prin care se reglementeaza o anumita categorie de raporturi sociale sau conduite. Spre exemplu, grupajul de norme care reglementeaza raporturile de proprietate constituie "institutia proprietatii", cele care reglementeaza relatiile contractuale formeaza "institutia contractelor", cele care reglementeaza relatiile de casatorie "institutia casatoriei" etc.

Asadar, institutia juridica se constituie ca o componenta structurala cu calitate de subsistem in raport cu sistemul dreptului ca intreg si ca sistem in raport cu normele care compun institutia respectiva.

Ramura de drept: este elementul de structura cu cea mai mare relevanta pentru definirea sistemului drept. Ramura de drept este constituita dintr-un ansamblu mai larg de norme si institutii juridice delimitate intr-o entitate structurala relativ distincta, realizabila in functie de anumite criterii, dintre care cel mai important se releva a fi criteriul obiectului sau domeniului supus reglementarii.

In raport cu acest criteriu, sunt considerate ca principale ramuri ale dreptului urmatoarele:

Ramura dreptului constitutional (in exprimare uzuala Dreptul constitutional) - totalitatea normelor si institutiilor ce reglementeaza raporturile sociale ce se formeaza in legatura cu procesul constituirii, organizarii si exercitarii puterii de stat.

Dreptul civil - cuprinde normele si institutiile juridice care reglementeaza raporturile patrimoniale si nepatrimoniale care iau nastere intre persoanele fizice si/sau juridice, raporturi in care partile se situeaza pe pozitii de egalitate juridica in exercitarea drepturilor si obligatiilor ce le revin.

Dreptul procesual civil - este alcatuit din ansamblul normelor si institutiilor prin care se reglementeaza procedura de desfasurare a activitatii instantelor civile, a dezbaterilor si pronuntarii hotararilor in cauzele civile, a raporturilor care apar intre instanta si participantii la un proces civil etc.

Dreptul penal - cuprinde normele si institutiile prin care se stabilesc faptele ce constituie infractiuni, precum si cele prin care se stabilesc conditiile tragerii la raspundere si pedepsele.

Dreptul procesual penal - este format din ansamblul normelor si institutiilor prin care se reglementeaza activitatea organelor de urmarire penala, a parchetelor si instantelor judecatoresti in descoperirea, urmarirea, judecarea, stabilirea si executarea pedepselor.

Dreptul administrativ - cuprinde totalitatea normelor si institutiilor prin care se reglementeaza raporturile din domeniul administratiei de stat centrale si locale precum si raporturile dintre institutiile administrative si cetateni.

Dreptul financiar - cuprinde normele si institutiile referitoare la formarea, repartizarea si intrebuintarea fondurilor banesti, reglementand in principal activitatea si raporturile bugetare (finante publice, asigurari sociale, sistem bancar, impozite, taxe etc.).

Dreptul muncii - este format din totalitatea normelor si institutiilor juridice referitoare la raporturile de munca si cele derivate din aceste raporturi.

Dreptul familiei - derivat din trunchiul dreptului civil, reglementeaza raporturile patrimoniale si nepatrimoniale care iau nastere intre membrii familiei si uneori raporturile dintre acestia si terti (spre ex., adoptia).

Dreptul comercial - este format din ansamblul normelor si institutiilor prin care se reglementeaza raporturile de natura comerciala dintre diferite categorii de persoane (fizice si/sau juridice).

Alte ramuri ale dreptului: dreptul funciar, dreptul international (public si privat), dreptul funciar etc.