DREPT PENAL - NOTIUNI GENERALE

1. Notiunea dreptului penal

Statul si dreptul, au aparut in istorie si continua sa existe, intr-o indisolubila corelatie. Aparitia lor concomitenta s-a dovedit inevitabila datorita unor transformari inevitabile, profunde ivite in viata societatii umane. Termenul de drept deriva din latinescul diretus ce are ca radacina dirigo (drept, orizontal sau vertical, de-a dreptul, in linie dreapta) Dreptul impune ideea de bine opusa ideii de rau.

Si in celelalte limbi latine notiunea de drept este influentata de sorgintea latina a cuvantului si anume la francezi = droit, la italieni = dirito, la spanioli = derecho.

Cunoasterea raporturilor dintre stat si drept cat mai temeinic este necesara pentru a intelege in desfasurarea istorica functia social-politica pe care au indeplinit-o impreuna cele doua institutii. Pe de alta parte, cunoasterea aceasta ne va da posibilitatea de a intelege o realitate a fenomenului juridic si anume acela ca nu in toate raporturile de drept forta aceasta pe care o reprezinta instrumentul politic statul isi gaseste o expresie egala in ramurile de drept.

Ramura de drept in care categoria de norme juridice in care forta aceasta de constrangere, puterea de a se impune este mai evidenta, este tocmai ramura de drept penal.

Notiunea de drept penal este folosita atat ca pentru una din ramurile sistemului de drept, cat si ca stiinta a dreptului penal, ca pentru una din ramurile stiintelor juridice care studiaza dreptul penal.

Cele doua notiuni nu sunt identice si deci nu trebuie confundate. Prima se raporteaza la ansamblul normelor si institutiilor dreptului privite in evolutie istorica si ca drept pozitiv in vigoare in societate.

A doua cuprinde in continutul sau conceptiile, ideile, teoriile privitoare la dreptul penal ca ramura de drept, adica doctrina dreptului penal.

Intre cele doua notiuni exista o stransa dependenta, o legatura indisolubila.

Dreptul penal ca ramura de drept este format din totalitatea normelor juridice prin care se prevede in ce conditii o fapta este infractiune, felul acesteia, sanctiunile ce se aplica in cazul savarsirii lor precum si raspunderea penala in scopul apararii odinii de drept in Romania, impotriva unor asemenea fapte.

Dreptul penal deriva de la cuvantul latin poena = pedeapsa, deci de la sanctiunea aplicabila faptei interzise.

2. Obiectul dreptului penal

Infractionalitatea este considerata un fenomen social pentru ca se petrece in societate, insa dupa semnificatia ei, prezinta in acelasi timp o directie antisociala, pentru ca primejduieste grav si continuu interesele societatii.

Ca urmare, activitatea de aparare a societatii impotriva criminalitatii trebuie sa imbrace si ea un anumit specific, sa utilizeze mijloace apte sa stavileasca fenomenul, apte in acelasi timp sa poata urmari un obiectiv mai indepartat decat stavilirea si limitarea acestuia, sa poata realiza obiectivul lichidarii fenomenului infractional, sa elimine total posibilitatile producerii acestuia.

Din cele de mai sus putem conchide ca obiectul dreptului penal este format din relatiile sociale de aparare sociala. Aceste relatii se formeaza intre membrii societatii in mod obiectiv si legic, independent de vointa lor, din necesitatea apararii valorilor esentiale ale societatii si a dezvoltarii lor in deplina siguranta

In tara noastra lupta impotriva infractionalitatii este dusa in primul rand pe planul preventiei, a educatiei si doar apoi pe plan sanctionator. Dreptul penal are si o functie sanctionatoare, de combatere, care insa trebuie sa fie secundara in raport cu functia preventiv educativa, de reformare a caracterelor si trasaturilor morale ale individului certat cu legea.

3. Scopul dreptului penal

Este cuprins in chiar art. 1 al Codului penal. Legea penala apara in Romania suveranitatea, independenta, unitatea si indivizibilitatea statului, persoana, drepturile si libertatile acesteia, proprietatea precum si intreaga ordine de drept.

Este subliniat rolul activ al dreptului penal in apararea, consolidarea si dezvoltarea societatii romanesti.

Necesitatea dreptului penal porneste si de la existenta fenomenului infractional sau a criminalitatii care reprezinta totalitatea infractiunilor savarsite la un moment dat intr-o societate determinata.

4. Caracterele dreptului penal

Caracterele dreptului penal se desprind din specificul relatiilor de aparare sociala care ii revin spre reglementare. Acestea sunt:

1) caracterul autonom - dreptul penal are un caracter autonom in raport cu celelalte ramuri de drept. Acest caracter rezulta din faptul ca are un obiect de studiu propriu de reglementare si un obiect specific al normei juridice si a ocrotirii juridice. De asemenea are un sistem propriu de precepte sau reguli de conduita si de sanctiuni specifice lui.

2) caracterul unitar al dreptului penal - normele de drept penal sunt continute in Codul penal, in legi speciale ori in legi nepenale. In toate acest acte normative se regaseste unitatea principilor care strabate legislatia penala cu privire la infractiune, pedeapsa si raspundere penala

3) caracterul de drept public este dat de obiectul de reglementare, deoarece in apararea valorilor sociale a fost interesat intotdeauna statul ca reprezentant al ei In raportul juridic penal, statul este intotdeauna parte, ca factor dominant care pretinde o anumita conduita, iar daca este incalcata, tot statul, prin reprezentantii sai - organele specializate, asigura restabilirea ordinii de drept prin tragerea la raspundere penala a celor vinovati, in majoritatea cazurilor, din oficiu.

5. Functiile dreptului penal

Putem desprinde concluzia ca raportata la scopul sau, dreptul penal, are trei functii:

- functie de prevenire a savarsirii infractiunilor prin simpla incriminare sub sanctiune a faptelor periculoase pentru societate.

- asigurarea cadrului legal de realizare a functiei de aparare sociala desfasurata de stat prin organele competente

- asigurarea dezvoltarii noilor valori si relatii sociale.

6. Principiile fundamentale ale dreptului penal

Principiul legalitatii se desprinde din dispozitiile art. 17 alin. 2 Cod penal in care se prevede ca infractiunile sunt singurul temei al raspunderii penale. Daca fapta prevazuta de legea penala nu intruneste trasaturile unei infractiuni, nu va exista nici raspundere penala. In aceste cazuri actiunea penala nu poate fi pusa in miscare si daca totusi a fost pusa in miscare nu mai poate continua si se dispune scoaterea de sub urmarire penala sau achitarea.

Principiul umanismului este un principiu de fapt al sistemului de drept insa se manifesta si in dreptul penal. Acest principiu se transpune in practica prin grija pentru cel care a incalcat legea sau si pentru cel ce o respecta si este victima infractiunii. Legea penala pretinde membrilor societatii sa o respecte.

Principiul egalitatii in fata legii penale - Acest principiu exprima faptul ca toti indivizii din societate sunt egali in fata legii si nimeni nu este mai presus de lege.

Principiul prevenirii savarsirii faptelor penale - Acest principiu porneste de la premisa ca infractiunea este unicul temei al raspunderii penale.

Principiul personalitatii raspunderii penale - persoana raspunde pentru fapta sa si nu a altuia.

Principiul individualizarii raspunderii penale - In general individualizarea sanctiunilor penale este legala, judiciara si administrativa.

7. Raportul juridic penal

Raportul juridic penal presupune o relatie sociala reglementata de o norma de drept penal.

Raportul penal consta in legatura care se naste intre stat si infractor ca urmare a savarsirii unei infractiuni, sau fapte prevazute de legea penala, in care acestia au drepturi si obligatii corelative cu privire la raspunderea penala a infractorului, constand in aplicarea si suportarea sanctiunilor penale in scopul apararii ordinii de drept de stat.

Raportul juridic este studiat de stiinta dreptului penal-partea generala in ansamblu sau, deoarece institutiile si normele care alcatuiesc partea generala se refera exact la nasterea, stingerea si modificarea raportului juridic penal.

Actele juridice, fiind manifestari ale vointei individului, liber exteriorizate si cu mijloace juridice, de la inceput se invedereaza a fi socialmente utile.

8. Elementele raportului juridic penal

SUBIECTUL - In esenta, subiectii sunt aceiasi in raportul juridic penal, la ambele forme ale sale - atat in raportul de conformare, care ia nastere la intrarea in vigoare a legii penale cat si la cel de conflict care ia nastere la data savarsirii infractiunii. Subiectii sunt participanti la raport, iar acestia vor fi: intotdeauna STATUL, reprezentat prin organele sale de cercetare, parchet, de cercetare, cat si PERSOANA FIZICA, care savarseste fapta penala prevazuta de lege.

CONTINUTUL raportului penal este format din drepturile si obligatiile corelative ale subiectilor in sensul ca unui drept al unei parti ii corespunde o obligatie a celeilalte. Astfel, dreptul statului de a-l trage la raspundere pe infractor are corespondent in obligatia faptuitorului de a suporta rigorile legii (pedeapsa - masura de siguranta, etc).

OBIECTUL raportului juridic penal il constituie pedeapsa si celelalte masuri penale prevazute de lege sa fie aplicate ca urmare a savarsirii faptei. In urma realizarii obiectului, se realizeaza si norma de drept, conducand la realizarea si asigurarea apararii sociale.

DURATA - existenta unui raport juridic penal presupune doua momente: al nasterii, sau formarii si al incetarii acestuia.

9. Forma de exprimare a dreptului penal roman

A. Legea penala - este compusa dintr-un ansamblu de norme, si este forma de exprimare a dreptului penal, deoarece ea prevede ce fapte constituie infractiuni si sanctiunile care se aplica - art. 2 Cod penal. Prin lege penala se intelege - orice dispozitie penala care se afla intr-o lege sau decret - art. 141 Cod penal - iar prin legislatie penala se intelege toate dispozitiile legale penale, indiferent de sediul lor la un moment dat. Doar legea este izvor de drept. Prin lege penala se intelege doar dispozitiile cu caracter penal cuprinse in legi organice, deci in aceasta categorie nu intra decretele prezidentiale.

Clasificarea legilor penale - Legile penale se clasifica dupa mai multe criterii, cum ar fi: intinderea sau domeniul de aplicare, dupa durata si dupa caracter.

a) dupa domeniul de aplicare sunt - legi generale si legi speciale.

A dupa continutul legilor si caracterul lor de aplicare:

1. legea penala generala (codul penal) care este o lege organica si care cuprinde in mod unitar si sistematizat norme de drept penal cu caracter general si special.

2. legea penala speciala este o lege mai restransa ca intindere.

b) dupa criteriul duratei de aplicare, acestea sunt ne-determinate in timp, atunci cand in cuprinsul lor nu se arata data pana la care vor fi in vigoare si chiar daca sufera unele modificari pe parcurs, durata nu este afectata.

10. Norma penala

Structura normei penale incriminate - norma penala speciala prevede ce fapta de pericol social este considerata infractiune. Norma penala speciala are trei parti: ipoteza, dispozitia si sanctiunea

In ipoteza se descriu imprejurarile in care fapta prevazuta de legea penala constituie infractiune si denumirea ei. Ea este sub forma explicita

Dispozitia se refera la conduita pe care trebuie sa o aiba membrii societatii, de a face, sau de a nu face, de a se abtine de la ceea ce pretinde legea.

Sanctiunea consta din consecinta nerespectarii ipotezei si a dispozitiei, care impreuna poarta denumirea de precept.

11. Faptele penale

In literatura juridica se apreciaza ca faptele penale pot da nastere raportului juridic, pot sa-l modifice sau sa-l stinga. De asemenea pot impiedica nasterea raportului juridic penal prin lipsa plangerii prealabile.

In realitate, dupa savarsirea infractiunii, instanta de judecata trebuie sa aplice o pedeapsa, intre limitele prevazute de lege si in acest sens sunt dispozitiile art. 72, care sunt clare, in sensul ca se aplica atat circumstantelor atenuante cat si celor agravante, dupa caz.

I. Faptele generale sunt acele fapte care sting in toate cazurile raportul penal - de exemplu:

1. executarea pedepsei

2. moartea

3. Amnistia survenita inainte de condamnare

4. Prescriptia raspunderii

5. Dezincriminarea faptei.

II. Faptele juridice speciale sunt acele fapte care spre deosebire de cele generale sting numai unele raporturi juridice penale cu privire la anumite infractiuni si persoane. Acestea sunt: lipsa plangerii prealabile, precum si retragerea ei (art. 131 alin. 1 si 2 Cod penal) impacarea partilor, (art. 132 alin. 1 Cod penal) unele cauze de nepedepsire, cum ar fi nesanctionarea participantului la infractiunile contra statului, daca denunta in timp util savarsirea infractiunii si ca urmare este impiedecata consumarea ei, sau daca impiedica el insusi consumarea infractiunii si apoi o denunta.

12. Izvoarele dreptului penal

Privind din aceasta perspectiva trebuie sa amintim in primul rand ca izvor de drept penal Constitutia Romaniei.

Principalul izvor de drept penal este Codul penal al Romaniei adoptat in anul 2004.

Asa cum s-a aratat mai sus, Codul penal este structurat pe doua parti: partea generala si partea speciala.

Un alt izvor de drept gasim in legile penale complinitoare care sunt menite sa completeze reglementarile penale cu norme de drept penal .

Legile speciale nepenale cu dispozitiuni penale constituie un alt izvor de drept care cuprinde legile ce contin incriminari penale, separate fata de codul penal.

Tratatele si conventiile internationale constituie o ultima categorie de acte juridice ce trebuie tratate ca izvoare ale dreptului penal.