Drept roman

DREPT ROMAN

AN I TUTORIAL III

Praetorul, cel mai important magistrat judiciar se bucura nu doar de JURISDICTIO ci si de IMPERIUM prin care putea rezolva anumite litigii pe cale administrativa fara a mai urma procese in 2 faze:

stipulatiuni praetoriene - contracte verbale ( intrebare si raspuns) din ordinul praetorului cu scopul de a se solutiona anumite litigii.

missio in posesione - trimiterea reclamantulu in posesiunea bunurilor paratului cu scopul de a-l determina sa adopte o anumita atitudine.

interdictele - dispozitiile prin care praetorul ordona partilor sa incheie sau nu un anumit act juridic, pozitiv sau negativ.

restitution in integrum - repunerea in situatia anterioara, consta in desfiintarea pentru reclamant astfel incat partile sa fie repuse in situatia existenta inaintea incheierii actului. Reclamantul era pus numai in drept nu si in fapt.

IN IUDICIO - se desfasura in fata judecatorului care era o persoana particulara aleasa de parti si confirmata de magistrat prin cuvantul DO. Persoana particulara nu in sens de orice, ci in sens ca nu exista profesia de judecator. Judecatorii puteau fi alesi doar din randul senatorilor, iar incepand din sec II iH erau alesi si din randul cavalerilor. Procesul nu mai avea caracter consensual ( nu presupunea prezentarea ambelor parti in fata judecatorului ).

Primul vorbea reclamantul care-si expunea pretentiile si administra probe: cu martori si inscrisuri. La acea epoca nu exista o ierarhie a probelor, astfel incat inscrisurile puteau fi combatute cu martori. In sprijinul partilor puteau veni si avocati, insa acestia nu erau reprezentanti in justitie, ei nu puteau veni la proces in locul partilor ci doar alaturi de ele. Dupa ce judecatorul asculta pretentiile partilor, aprecia probele administrate, isi forma o convingere intima si pronunta o sentinta de condamnare sau absolvire. Procesele erau solutionate de un judecator unic care se numea IUDEX PRIVATUS, atunci cand partile isi contestau reciproc drepturile sau ARBITRU, atunci cand partile nu isi contestau drepturile ci doar intinderea lor.

Pe langa judecatorul unic existau si TRIBUNALE de 2 feluri:

Nepermanente - RECUPERATORES - alesi in numar impar; judecau procesele dintre cetateni si peregrini si eventualele abuzuri ale fostilor guvernatori de provincii

Permanente - DECEMVIRI LITIBUS IUDICANVIS - cei 10 barbati care sa judece procese; solutionau procesele privitoare la libertate; CENTUNVIRI LITIUS IUDICANVIS - solutionau litigii la succesiuni

Procedura formulara

Procedura cunoaste diviziunea in 2 faze:

IN IURE

IN IUDICIO

Apare un element nou - mijloc procedural - FORMULA - un mic program de judecata prin care magistratul ii arata judecatorului cum sa solutioneze cauza.

FORMULA = 4 parti principale, 2 parti accesorii

Parti principale :

INTENTIO - pretentiile reclamantului ( certa - incerta )

DEMONSTRATIO - izvor juridic al pretentiilor reclamantului; orice pretentie formulata in justitie trebuie sa aiba un act juridic (testament )sau fapt juridic (despagubiri ).

AD IUDICATIO - figura doar in Formula actelor prin care se cerea iesirea din indiviziune.

CONDEMNATIO - prin care magistratul il imputernicea pe judecator de condamnare sau absolvire.

Parti accesorii:

PRESCRIPTIONES - anumite precizari pe care magistratul le facea fie in sprijinul reclamantului PRESCRIPTIONES PRO ACTORE, fie in sprijinul paratului PRESCRIPTIONES PRO REO.

EXCEPTIONES - mijloc de aparare prin care paratul nu neaga pretentiile reclamantului, dar invoca anumite reguli de a paraliza acele pretentii. In procedura formulei, exceptiunile au avut un caracter absolutoriu; ori de cate ori constata ca exceptiunea era intemeiata, judecatorul nu putea pronunta o sentinta de condamnare la mai putin. Daca reclamantul pe cale de actiune a pretins suma de 100 de asi, iar paratul pe cale de exceptiune dovedea ca datoreza doar 50 de asi, judecatorul nu-l putea obliga la 50 de asi intrucat era dovedit prin formula la suma de 100 de asi.

Odata cu introducerea exceptiunilor, au fost depasite toate convenientele care proveneau din principiul unitatii de chestiune. In cadrul unui proces numai reclamantul putea sa formuleze pretentii, iar daca paratul avea pretentii fata de reclamant, trebuia sa declanseze un nou proces; ambele parti puteau sa formuleze pretentii.

Si in procedura formulara procesul se desfasura in cele 3 faze:

1. continua sa aiba caracter consensual, citarea se facea tot de catre reclamant prin procedeele cunoscute, in plus se ceeaza o actiune speciala impotriva paratului care refuza sa se prezinte la proces.
2. ca elemente de noutate, partile nu se mai exprima in formule solemne, ci in limbaj obisnuit

Ultima actiune care se desfasoara in fata magistratului se numeste LITISCONTESTATIO - remiterea unei copii de pe formula de catre reclamant paratului sau in dictarea formulei pentru ca paratul sa stie cum sa se apere. Prin valorificarea lui LITISCONTESTATIO, romanii au creat noi institutii juridice, in materia obligatiunilor.

LITISCONTESTATIO produce 3 efecte:

1. EFECT EXTINCTIV - dreptul initial ( dedus de reclamant in justitie ) se stinge
2. EFECT CREATOR - in locul dreptului initial care s-a stins se nastea un drept nou care purta in mod invariabil asupra unei sume de bani; in proces termenul sentintei de formulare avea un caracter pecuniar.
3. EFECT REGLATOR - in momentul lui litiscontestatio se fixau definitive elementele reale si personale ale procesului; elemente reale - pretentiile reclamantului formulate in fata magistratului si au caracter definitiv, intrucat in faza 2 reclamantul trebuie sa formuleze aceleasi pretentii, iar judecatorul fiind sclavul formulei putea sa ia in considerare doar pretentiile din INTENTIO.

Elementele personale, identitatea partilor si a judecatorului

In fata judecatorului trebuie sa se prezinte partile mentionate in formula. Daca unul dintre parti deceda, mostenitorii acesteia nu se puteau prezenta in fata judecatorului, astfel incat trebuia sa se prezinte din nou in fata magistratului, sa se elibereze o noua formula.

Actiunea in justitie

In procedura Legisactiunilor, actiunile in justitie erau in numar de 5 si se aplicau in cazurile bine determinate. In procedura formulara, actiunea este o cerere adresata de reclamant magistratului, de a i se elibera o formula ( echivala cu acordarea actiunii in justitie )

Clasificare

1. dupa obiectul lor

actiunile IN REM - sanctionau drepturile reale

IN PERSONA - sanctionau drepturile personale ( drepturi de creanta )

2. dupa originea lor

CIVILE - nu sunt originale, nu sunt creatii ale praetorului, deoarece au un model in legisactiuni

PRAETORIENE - creatii ale praetorului, si se impart in 3 categorii

a.       actiuni IN FACTUM - in care praetorul descria toate imprejurarile care au dus la declansarea litigiului, astfel incat sa stie cum sa solutioneze cauza.

b.      actiunea FICTICI - se introduce in formula o fictiune cu scopul de a se extinde sfera de aplicare acestor actiuni. Ex: actiunea in revendicare, o actiune civila rezervata cetatenilor romani. Daca in formula aceasta se introduce fictiunea ca un peregrin este cetatean roman, actiunea putea fi intentata si de acel strain.

c.       actiunea cu formula cu traspozitiune: are o redactare care se abate de la regula generala. Potrivit regulii generale si in INTENTIO si in CONDEMNATIO trebuie sa figureze aceleasi nume. La formula cu transpozitiune, in intentio figura un nume, iar in condemnatio alt nume. Prin aceasta actiune s-au putut realiza o serie de actiuni juridice cum ar fi reprezentarea in justitie, in contracte.

3. in functie de interpretarea actiunilor juridice

din care izvorasc pretentiile reclamantului

1. de drept strict - actiune juridica din care sa izvorasca pretentiile reclamantului, este interpretat AD LITERAM fara ca judecatorul sa ia in considerare intentia sau vointa reala a partilor din momentul incheierii actului;
2. de buna credinta - judecatorul interpreta actul cu scopul de a stabili care a fost intentia partilor atunci cand au incheiat actul juridic. Pentru ca judecatorul sa poata interpreta cu buna credinta, in formula actiunii trebuie sa apara cuvintele EX FIDE BONA ( cu buna credinta )

4. actiuni directe care erau intentate in vederea solutionarii cazurilor determinate

actiuni utile extinse la cazurile similare

actiuni populare - create in scopul protejarii unor interese generale, astfel ca puteau fi intentate de orice persoana.

actiuni private - puteau fi intentate doar de titularul dreptului

actiuni penale - paratul era condamnat la plata unei amenzi penale

actiuni persecutorii - paratul era condamnat la repararea prejudiciunii sau la executarea obligatiei asumate

Actiuni arbitrari

Au fost create cu scopul de a se atenua caraterul pecuniar al sentintei de condamnare, deoarece in anumite situatii reclamantul era interesat sa obtina o condamnare in natura.

Judecatorul avea dubla calitate - in calitate de arbitru, dupa ce se convingea de justetea pretentiilor reclamantului, judecatorul ii ordona paratului sa dea curs acestora, insa paratul nu era obligat sa urmeze ordinul arbitrului. Daca refuza, arbitrul se transforma in judecator propriu-zis si pronunta o sentinta de condamnare intr-o suma de bani care nu era fixata de judecator, ci de reclamant care era interesat sa supraevalueze obiectul litigios, astfel incat daca paratul nu executa ordinul dat de arbitru ajungea sa plateasca o suma mult mai mare decat valora obiectul.

Efectele sentintei

Sentinta de condamnare produce 2 efecte:

1. forta juridica - autoritatea de lucru judecatoresti consta in faptul ca un proces intre aceleasi parti si cu privire la acelasi obiect nu poate fi judecat de mai multe ori. In epoca foarte veche romanii nu au cunoscut acest principiu, astfel incat se ajungea la sentinte contradictorii. In procedura legisactiunilor, romanii au creat regula potrivit careia o legisactiune nu poate fi intentata de mai multe ori. Pentru a asigura judecata de lucru fata de ambele parti, romanii au creat regula IUS IUDICATA PRO VERITATE ACCIPITUR ( lucrul judecat se considera adevarat)

2. forta executorie - posibil de a-l constringe pe parat sa plateasca suma de bani la care a fost obligat

In procedura formulara executarea silita se putea face in 2 forme:

1. asupra persoanei - a fost preluata din legisactiuni si consta in vanzarea ca sclav a debitorului peste granite ( transtiberi )

2. asupra bunurilor - s-a introdus ca inovatie executorie silita asupra bunului care se realizeaza prin 2 procese;

1. VENDITIO HONORUM - vanzarea in bloc a bunurilor debitorului, astfel incat sa-si poata valorifica dreptul de creanta; aceasta procedura prezinta dezavantaje ca atragea infamia ( cel executat era scos de sub protectia legilor romane

b. DISTRACTIO HONORUM - bunurile debitorului insolvabil erau vandute cu amanuntul doar pana la acoperirea creantei respective.