DREPTUL DE MOSTENIRE

DREPTUL DE MOSTENIRE

A. Notiunea de mostenire Mostenirea, succesiunea sau ereditatea este transmisiunea patrimoniului unei persoane fizice decedate la una sau la mai multe persoane in viata. Obisnuit, in Codul civil se foloseste termenul de succesiune. Articolul 644 C. civ. randuieste 'succesiunea' printre modurile de dobandire a proprietatii. In alte texte, Codul civil vorbeste de 'mostenire' si 'mostenitor' sau de 'ereditate' sau 'erede'. Mostenirea este, asadar, o transmisiune - transmisiunea unui patrimoniu. Oricare ar fi insa conceptia pe care o avem despre patrimoniu, acesta nu se poate transmite cat timp titularul sau traieste, daca el este o persoana fizica. Transmisiunea prin acte intre vii, in acest caz, nu poate avea ca obiect decat bunuri privite izolat (ut singuli), si nu patrimoniul ca 'un intreg de drepturi si obligatii, redus la unitate prin permanenta sa afectare finalitatilor unui anume titular'. B. Felurile de mosteniri Aratam ca in ceea ce priveste persoanele fizice, cat timp titularul traieste, patrimoniul nu se poate transmite. Intransmisibil, in aceasta masura, prin acte intre vii, patrimoniul trece la moartea titularului asupra mostenitorilor sau legatarilor. Prin urmare, mostenirea, succesiunea sau ereditatea poate fi, dupa izvorul ei, legala sau testamentara.

a) Mostenirea este denumita legala atunci cand transmiterea ei din cauza de moarte se savarseste in puterea legii. Ea se mai numeste in acest caz si mostenire ab intestat, deoarece nu priveste decat patrimoniile celor ce au murit fara a face vreun testament (intestati). Altfel spus, mostenirea legala intervine numai atunci cand cel care lasa mostenirea nu a dispus prin testament de bunurile sale in favoarea unei sau unor persoane.

b) In cazul in care defunctul nu a dispus de averea sa, pentru timpul cand nu va mai fi, prin unul sau mai multe acte unilaterale de ultima vointa numite legate, mostenirea se numeste testamentara, caci legatele nu se pot face decat prin testament. In acest caz, mostenitorii sunt desemnati chiar de cel care lasa mostenirea.

2. CARACTERELE JURIDICE ALE TRANSMISIUNII SUCCESORALE

A. Trasaturile specifice ale transmisiunii succesorale a) Transmisiunea mostenirii este o transmisiune din cauza de moarte (mortis causa), deoarece ea se produce numai la moartea unei persoane fizice si prin efectul acestei morti. b) Transmisiunea mostenirii este o transmisiune universala, deoarece are ca obiect o universalitate juridica: patrimoniul defunctului. Mostenirea, asadar, nu este o transmisiune a unor bunuri singulare privite in individualitatea lor specifica, ci ea consta in transmiterea unei averi, a acelei universalitati care este patrimoniul. De aici rezulta ca: - Obiectul transmisiunii succesorale fiind patrimoniul, iar acesta trecand asupra succesorilor in temeiul unei chemari fie la intreg, fie la o anumita fractiune, transmiterea mostenirii poate fi universala sau cu titlu universal. - Transmisiunea succesorala avand ca obiect un patrimoniu, iar acesta fiind alcatuit nu numai din drepturi, dar si din obligatii, in mod necesar prin mostenire se transmit nu numai drepturile, ci si obligatiile defunctului. - Drepturile transmise prin mostenire nu sunt privite in individualitatea lor, ci numai ca parti alcatuitoare ale patrimoniului. Ca urmare, transmisiunea activa a acestei universalitati va fi opozabila tertelor persoane fara a fi conditionata de savarsirea formalitatilor de publicitate prevazute de lege pentru fiecare dintre aceste drepturi. B. Principiul unitatii si indivizibilitatii mostenirii

a) In succesiune patrimoniul fiind privit ca un tot unitar, si mostenirea este in principiu unitara. Aceasta inseamna ca mostenirea alcatuieste, in principiu, o singura masa succesorala; ea nu se frange intr-o pluralitate de mosteniri si, ca urmare, este guvernata de aceleasi norme juridice, fara a se face deosebire intre bunurile succesorale dupa natura si originea lor (bunurile paterne, ale rudelor tatalui si cele materne, ale rudelor mamei etc.).

b) Patrimoniul persoanei fizice fiind privit in ce priveste mostenirea ca un tot indivizibil, si transmisiunea succesorala este indivizibila. Drept urmare, acceptarea sau renuntarea la mostenire are un caracter indivizibil, in intelesul ca nu se poate accepta o parte din mostenire si renunta la rest.

3. Deschiderea mostenirii Prin ' deschiderea mostenirii' (succesiunii) intelegem faptul ce da nastere transmisiunii succesorale. Potrivit legii, numai moartea persoanei are ca efect deschiderea mostenirii (art. 651 C. civ.). Disparitia unei persoane, chiar constatata judecatoreste, nu poate avea un asemenea efect, deoarece 'cel disparut este socotit a fi in viata daca nu a intervenit o hotarare declarativa de moarte, ramasa definitiva' (art. 19 din Decretul nr. 31/1954). Deschiderea mostenirii se determina prin doua coordonate: a) Data deschiderii mostenirii Deschiderea mostenirii are loc in momentul mortii celui care lasa mostenirea. Deci, mostenirea se deschide in chiar clipa mortii defunctului. b) Locul deschiderii mostenirii Mostenirea se deschide la ultimul domiciliu al defunctului, adica la domiciliul pe care il avea la data mortii. Mostenirea minorului sau a interzisului se deschide la domiciliul pe care i-l statorniceste legea (art. 14 din Decretul nr. 31/1954). Locul deschiderii mostenirii celui interzis sau a minorului aflat sub tutela va fi la domiciliul tutorelui (art. 14 alin. 3 din Decretul nr. 31/1954).

II. CERINTELE LEGALE PENTRU A PUTEA MOSTENI Pentru ca o persoana sa poata mosteni - in temeiul legii sau al testamentului - , ea trebuie sa intruneasca urmatoarele trei conditii: 1. Capacitatea succesorala    Orice persoana este capabila de a mosteni, cu conditia de a exista in momentul deschiderii succesiunii. Dovada existentei in acel moment incumba aceluia care pretinde mostenirea. Pe baza dispozitiilor legale, sunt considerate ca exista si, deci, au capacitatea succesorala: a) Persoana care este nascuta si se afla in viata la data deschiderii mostenirii Existenta persoanei fizice incepe din ziua nasterii. Daca au capacitate succesorala si, deci, pot mosteni numai persoanele care exista la data deschiderii mostenirii, per a contrario rezulta ca nu au capacitate succesorala persoanele care nu mai sunt in viata la aceasta data, respectiv neconceputii si predecedatii. b) Copilul nenascut, dar conceput la data deschiderii mostenirii Potrivit art. 654 C. civ., 'copilul conceput este considerat ca exista. Copilul nascut mort este considerat ca nu exista'. Prin urmare, copilul care este conceput la data deschiderii mostenirii are capacitate succesorala si poate mosteni, cu conditia sa se nasca viu. Legea noastra civila nu cere ca el sa fie si viabil, adica sa aiba aptitudinea de a trai. Oricat de putin ar fi trait, chiar daca ar fi respirat numai o singura data, copilul este considerat ca a existat si este capabil de a culege mostenirea deschisa dupa conceperea lui.

2. NEDEMNITATEA SUCCESORALA Nedemnitatea sau nevrednicia succesorala este o pedeapsa civila care consta in decaderea mostenitorului, care s-a facut vinovat de o culpa grava fata de defunct sau fata de memoria acestuia, din dreptul de a-l mosteni. Legea (art. 655 C. civ.) prevede limitativ trei cazuri de nedemnitate, si anume: a) Atentatul la viata celui care lasa mostenirea Potrivit art. 655 alin. 1 C. civ., este nedemn sau nevrednic 'condamnatul pentru ca a omorat sau a incercat sa omoare pe defunct'. Pentru a opera acest caz de nedemnitate, este necesar sa fie indeplinite cumulativ trei conditii, si anume: - omorul sa fi fost savarsit cu intentie, caci legea civila pedepseste nu faptul material al omorului, ci numai intentia de a omori; - mostenitorul sa fi fost condamnat pentru omorul defunctului sau pentru tentativa de a-l omori; - hotararea penala de condamnare sa fi ramas definitiva. b) Acuzatia capitala calomnioasa impotriva celui care lasa mostenirea Art. 655 alin. 2 C. civ., prevede ca este nedemn sau nevrednic 'acela care a facut in contra defunctului o acuzatie capitala, declarata de judecata calomnioasa'. Si pentru aceasta a doua cauza de nedemnitate se cer indeplinite trei conditii, si anume: - mostenitorul sa fi facut nu o 'acuzatie', cum gresit spune textul, caci dreptul de a acuza apartine procurorului, ci un denunt, o plangere sau o marturie impotriva defunctului; - plangerea, denuntul sau marturia sa fi fost capitale, adica sa fi privit fapte care ar fi putut atrage pedeapsa cu moartea a celui care lasa mostenirea; - mostenitorul sa fi fost condamnat printr-o hotarare - ramasa definitiva - pentru plangere, denuntare sau marturie calomnioasa. c) Nedenuntarea omorului a carui victima a fost cel care lasa mos- tenirea Asa cum prevede art. 655 alin. 3 C. civ., este nedemn sau nevrednic 'mostenitorul major care, avand cunostinta de omorul defunctului nu a denuntat aceasta justitiei'. Acest caz de nedemnitate presupune indeplinirea cumulativa a patru conditii: - mostenitorul sa fi cunoscut omorul; - mostenitorul sa fie deplin capabil; - mostenitorul sa nu fi denuntat omorul; - reticenta mostenitorului sa nu fi fost socotita de lege ca scuzabila. In dreptul civil actual, legiuitorul este cel care stabileste cazurile de nedemnitate. El nu lasa instantei judecatoresti alta competenta decat aceea de a constata daca cerintele legale privitoare la nedemnitate sunt indeplinite.Ca urmare, ea loveste de drept pe mostenitorul culpabil de a fi savarsit faptele care, potrivit legii, atrag pedeapsa decaderii din dreptul de a mosteni.Asadar, nedemnitatea opereaza de drept, in puterea legii, daca sunt indeplinite conditiile aratate. 3. Vocatia (chemarea) succesorala Pentru a mosteni nu este indestulator ca o persoana sa fie capabila si sa nu fie nedemna. Ea mai trebuie sa aiba calitatea de succesibil atribuita prin lege sau testament, cu alte cuvinte, sa fie chemata la mostenire, sa aiba vocatie succesorala. O persoana poate avea vocatie (chemare) la mostenire, fie in temeiul legii, fie in temeiul testamentului.

III. MOSTENIREA LEGALA - 1. DEVOLUTIUNEA LEGALA A MOSTENIRII Determinarea persoanelor chemate sa mosteneasca patrimoniul unei persoane fizice decedate se numeste devolutiunea mostenirii. Aceasta determinare poate fi opera legii sau a legatului facut prin testament. Devolutiunea mostenirii poate, asadar, fi legala sau testamentara. Mostenirea legala, asigurand transmisiunea din cauza de moarte a patrimoniului celui decedat, in virtutea legii, ia in considerare solidaritatea familiala decurgand din rudenia fireasca. Mostenirea legala intervine numai cand cel care lasa mostenirea nu a dispus prin testament de bunurile sale in favoarea unei sau unor persoane. Mostenirea se poate insa transmite si in temeiul ultimei vointe a celui care lasa mostenirea, vointa declarata in formele solemne ale testamentului. Codul civil roman nu a adoptat sistemul rigid al unitatii mostenirii, recunoscand ca existenta unei dispozitii testamentare nu exclude si devolutia succesiunii legale. Astfel, mostenitorul rezervator care este instituit si ca legator, participa la succesiune in dubla calitate: de mostenitor rezervator- cand vine in concurenta cu alti mostenitori- si de mostenitor testamentar, preluand totodata si legatul.

2. PRINCIPIILE DEVOLUTIUNII LEGALE A MOSTENIRII

Asa cum vom arata in cele ce urmeaza, principiile devolutiunii succesorale legale se pot rezuma astfel: - mostenirea este diferita clasei preferata de lege; - inauntrul aceleasi clase, mostenirea se cuvine rudei de gradul cel mai apropiat; - daca sunt mai multe rude din aceeasi clasa si in acelasi grad, ele vin deopotriva la mostenire, avand drept la parti egale. A. Ordinea de preferinta intre rude Pentru a opri excesiva faramitare a mostenirilor, legiuitorul a stabilit o ordine de preferinta intre rudele de grad succesibil, calauzindu-sedupa doua criterii, si anume:

CLASA SAU ORDINUL Legiuitorul imparte pe succesibili in mai multe grupe, denumite clase sau ordine, chemate la succesiune una in lipsa celeilalte, dupa o scara de preferinta: a) clasa descendentilor in linie dreapta (copiii, nepotii, stranepotii defunctului etc.); b) clasa ascendentilor privilegiati (parintii defunctului) si a colateralilor privilegiati (fratii si surorile defunctului si descendentilor acestora); c) clasa ascendentilor ordinari (bunicii, strabunicii defunctului etc.); d) clasa colateralilor ordinari (unchii si matusile, precum si verii primari ai defunctului). Folosind criteriul enuntat, legea stabileste principiul general al devolutiunii succesorale legale ca mostenirea este deferita clasei preferata de lege. Altfel spus, succesibilii sunt chemati la mostenire in ordinea claselor de mostenitori. Succesorii din clasa de rang preferabil inlatura de la mostenire pe cei din clasele urmatoare, chiar daca acestia din urma ar fi rude de grad mai apropiat cu defunctul.

GRADUL DE RUDENIE - Prin grad de rudenie se intelege intervalul ce desparte doua nasteri sau generatii. Gradul de rudenie este, deci, distanta dintre doua rude masurata pe linia legaturii de rudenie, dupa numarul nasterilor. Ea se stabileste astfel: a) in linie dreapta, dupa numarul nasterilor (generatiilor) care despart doua rude; astfel, fiul si tatal sunt rude de gradul intai; nepotul de fiu si bunicul sunt rude de gradul al doilea etc; b) in linie colaterala, se numara nasterile urcand de la una dintre rude pana la ascendentul comun si coborand apoi de la acesta pana la cealalta ruda; astfel, fratii sunt rude de gradul al doilea; unchiul si nepotul in gradul al treilea; verii primari in gradul al patrulea. Inauntrul aceleiasi clase (ordin), se aplica principiul proximitatii gradului de rudenie: ruda cea mai apropiata in grad inlatura de la mostenire pe cea de grad mai indepartat. B. Limitarea vocatiei succesorale Tot pentru a evita faramitarea mostenirii, legiuitorul a limitat cercul rudelor cu vocatie succesorala. Astfel, prin art. 676, in redactarea sa initiala, se marginea vocatia succesorala legala a rudelor la cele pana la gradul al XII-lea inclusiv. Mai tarziu, prin Legea nr. 319 din 10 iunie 1944 (art. 6), cercul rudelor chemate de lege la mostenire a fost restrans, in linie colaterala, la cele pana la gradul al IV-lea inclusiv. Nici o limitare nu a fost prevazuta in linie dreapta, caci aici legile firii impun, fara ajutorul legilor omului, limitarea necesara.

3. REPREZENTAREA SUCCESORALA

A. Natura juridica si rostul institutiei Reprezentarea constituie un beneficiu al legii in virtutea caruia un succesibil de un grad mai indepartat se urca in gradul si locul ascendentului sau care nu se mai afla in viata la moartea defunctului, pentru a culege, in concurs cu succesorii mai apropiati in grad, partea din mostenire ce s-ar fi cuvenit celui pe care il reprezinta (art. 665 C. civ.). Cand se vorbeste, asadar, de reprezentare in materie de mostenire, nu se intelege reprezentarea vointei cuiva, ca in dreptul comun, ci reprezentarea persoanei in locul careia se urca cel care reprezinta. B. Cazurile in care reprezentarea este admisa Codul civil in vigoare admite reprezentarea numai in doua cazuri: a) in privinta descendentilor de fii sau fiice, adica in ordinul descendentilor in linie dreapta (art. 665 C. civ.); b) in privinta descendentilor din frati si surori, adica in ordinul colateralilor privilegiati (art. 666 C. civ.). Numai in aceste cazuri legea prezuma ca afectiunea pe care o avea defunctul pentru rudele sale cele mai apropiate se rasfrange si asupra descendentilor acestora. C. Conditiile reprezentarii Pentru ca reprezentarea sa poata interveni, se cer intrunite anumite conditii: Conditii cerute in persoana celui reprezentat: a) Locul celui reprezentat trebuie sa fie vacant; potrivit legii civile, locul celui reprezentat nu poate fi vacant decat daca acesta este mort la deschiderea mostenirii; b) Locul celui reprezentat sa fie util    Intr-adevar, reprezentantul urmand sa exercite drepturile succesorale ale celui reprezentat, reprezentarea nu va opera decat in cazul in care acesta din urma ar fi avut chemare utila la mostenire daca ar fi supravietuit celui despre a carui mostenire este vorba. Conditii cerute in persoana celui care reprezinta: a) Reprezentantul trebuie sa fie descendent in linie dreapta a celui reprezentat; numai nepotii, stranepotii etc. de fii, fiice, frati si surori pot veni la succesiunea defunctului prin reprezentarea autorului lor predecedat; b) Reprezentantul trebuie sa aiba o vocatie proprie la mostenirea defunctului, caci nici cel reprezentat nu mosteneste pe defunct, nici reprezentantul nu succede celui reprezentat. In cazul reprezentarii, cel care vine la mostenire este reprezentantul.

D. Efectele reprezentarii In temeiul reprezentarii, reprezentantul urca in locul si gradul celui reprezentat pentru a exercita, in mostenirea deschisa, drepturile pe care acesta din urma le-ar fi avut daca ar fi trait, fara sa poata pretinde mai mult si fara sa poata fi constrans sa se multumeasca cu mai putin (art. 664 C. civ.). Efectele reprezentarii se produc de drept, chiar in afara de vointa succesibililor. Cel care lasa mostenirea poate insa, in limitele cotitatii disponibile si fara a aduce atingere rezervei, sa inlature reprezentarea legala.

IV. MOSTENIREA TESTAMENTARA

1. DEVOLUTIUNEA MOSTENIRII PRIN ACT JURIDIC Regulile devolutiunii legale a mostenirii nu au insa caracterul unor norme imperative sau prohibitive, adica sa se impuna vointei particularilor, care ar urma sa nu le poata inlatura prin actele lor juridice. Ele se caracterizeaza prin aceea ca defunctul, cat timp traieste, poate inlatura aplicarea lor, fie prin legat, facut prin testament, fie prin donatie de bunuri viitoare. 2. TESTAMENTUL - FORMA JURIDICA PRIN CARE SE DISPUNE PT CAUZA DE MOARTE DE BUNURILE MOSTENIRII

A. Notiunea si caracterele juridice ale testamentului Testamentul, potrivit art. 8022 C. civ., este un act juridic unilateral, personal si solemn, esentialmente revocabil cat timp testatorul este in viata, prin care acesta dispune, in tot sau in parte, din avutul sau, pentru timpul cat nu va mai fi. Din aceasta definitie legala a testamentului rezulta ca acesta prezinta urmatoarele caractere juridice: a) Testamentul este un act juridic - in intelesul de operatiune juridica (negotium juris) -, conceput ca un act translativ de ultima vointa, prin care se realizeaza dreptul de a testa, adica succesiunea testamentara. b) Testamentul este un act juridic unilateral, caci este rodul unei singure vointe, aceea a testatorului. c) Testamentul este un act juridic personal; el nu poate fi incheiat prin re- prezentare, ci numai personal de catre testator. d) Testamentul este un act juridic solemn, deoarece, sub sanctiunea nulitatii, vointa testatorului, pentru a fi juridic eficace, trebuie imbracata in anumite forme statornicite de lege, anume intr-un inscris (instrumentum) autentic, olograf sau mistic. e) Testamentul este un act din cauza de moarte, deoarece, izvorand din vointa testatorului de la data cand acest act este intocmit, va produce efecte numai la moartea celui care a testat. f) Testamentul este un act esentialmente revocabil; cat timp testatorul se afla in viata, el poate reveni oricand asupra manifestarii sale de vointa. B. Cuprinsul testamentului Potrivit Codului civil roman, cuprinsul principal al testamentului il constituie actele de dispozitie cu titlu gratuit privitoare la bunurile ce testatorul va lasa la moartea sa, adica legatele. Asadar, testamentul cuprinde legate. Dar, potrivit legii, el mai poate cuprinde: a) sarcini impuse legatarului, adica anumite obligatii pentru cel gratificat prin legat; b) exheredari, adica dezmostenirea unora dintre mostenitorii legali, in masura in care nu sunt rezervatari; c) desemnarea unui executor testamentar, adica stabilirea unei persoane care va aduce la indeplinire actele de ultima vointa ale testatorului; d) revocarea dispozitiilor unui testament anterior; e) dispozitii privitoare la funeralii si ingropare; f) recunoasterea unui copil din afara casatoriei (art. 57 din Codul familiei). Din cele aratate rezulta ca testamentul nu este un act juridic omogen, ci el nu este decat un tipar juridic, o forma in care se imbraca o pluralitate de acte juridice de sine statatoare, fiecare dintre ele avand regimul sau juridic.

4. REGULI SPECIALE APLICABILE DIFERITELOR CATEGORII DE MOSTENITORI LEGALI

A. Vocatia succesorala izvorata din rudenie - Am aratat ca legiuitorul imparte pe succesibil in mai multe grupe, denumite

clase sau ordine, chemate la succesiune una in lipsa celeilalte, dupa o scara de preferinta. a) Clasa descendentilor (clasa I) este alcatuita din copiii defunctului si urmasii acestora (nepotii, stranepotii defunctului etc.) fara deosebire de sex. Fac parte din aceasta clasa, atat copiii din casatorie, cat si cei din afara casatoriei a caror filiatie a fost stabilita potrivit legii (art. 63 C. fam.), precum si copiii adoptati. Descendentii culeg intreaga mostenire, daca vin singuri la succesiune, sau din mostenire, cand exista ca mostenitor sotul supravietuitor al defunctului. b) Clasa ascendentilor privilegiati si a colateralilor privilegiati (clasa a IIa) este alcatuita din tatal si mama defunctului, fratii si surorile lui si descendentii acestora din urma. Ei se numesc ascendenti privilegiati si colaterali privilegiati, deoarece inlatura de la mostenire pe ceilalti ascendenti si colaterali, denumiti ordinari. In cazul in care parintii vin singuri la mostenirea copilului lor, mort fara posteritate, ei vor culege intreaga mostenire, fiecare luand cate o jumatate, daca vin in concurs, sau supravietuitorul luand intreaga avere succesorala, daca cel despre a carui mostenire este vorba a lasat un singur parinte. Daca parintii vin in concurs cu colateralii privilegiati la mostenirea copilului lor, mort fara posteritate, intinderea drepturilor succesorale este diferita: - cand exista un singur parinte in concurs cu fratii si surorile defunctului sau descendentii acestora, parintele va primi 1/4 din mostenire, iar restul de 3/4 se cuvine fratilor si surorilor sau descendentilor lor; - cand exista ambii parinti in concurs cu fratii si surorile defunctului sau descendentii acestora, parintii vor primi 1/2 din mostenire, iar cealalta 1/2 va fi culeasa de frati si surori ori descendentii acestora. Colateralii privilegiati sunt fratii si surorile defunctului, precum si descendentii acestora. Prin frati si surori intelegem pe cei din casatorie (din aceeasi casatorie sau din casatorii diferite), din afara casatoriei si din adoptie. Cota succesorala la care au dreptul este diferita dupa cum vin singuri la mostenire sau in concurs cu ascendentii privilegiati ai defunctului: - cand la mostenire vin numai fratii si surorile sau descendentii acestora, succesiunea li se cuvine in intregime; - cand la mostenire vin parintii sau vreunul dintre ei in concurs cu fratii si surorile defunctului sau cu descendentii acestora, parintii au chemare la 1/2 din mostenire daca vin amandoi la mostenire sau la 1/4 daca vine numai unul, iar colateralilor privilegiati li se cuvine o jumatate sau trei sferturi din mostenire, dupa cum vin in concurs cu ambii parinti sau numai cu unul dintre ei. c) Clasa ascendentilor ordinari (clasa a III - a) este alcatuita din bunici, strabunici etc. Acestia vin la mostenire indiferent de sex si de linie, cel mai apropiat in grad de defunct inlaturandu-i pe ceilalti, potrivit cu regula proximitatii gradului de rudenie; cei de acelasi grad au drept la parti egale din mostenire (art. 670 C. civ.). d) Clasa colateralilor ordinari (clasa a IV-a) este alcatuita din unchii si matusile, precum si verii primari ai defunctului. Ei au chemare fara deosebire de sex sau linie. Colateralii ordinari nu pot veni la mostenire decat in virtutea dreptului lor propriu, caci ei nu se bucura de reprezentare. Cel mai apropiat in grad inlatura de la mostenire pe ceilalti, iar cei de acelasi grad succed in parti egale.

B. Vocatia succesorala a sotului supravietuitor In temeiul Legii nr. 319, din 10 iunie 1944, sotul ramas in viata este chemat la mostenirea sotului sau predecedat, indiferent daca este barbat sau femeie, daca are ori nu mijloace de existenta, daca din casatorie s-au nascut sau nu copii, daca sotii convietuiau la data deschiderii mostenirii sau daca, dimpotriva, ei erau atunci de fapt despartiti. Singura cerinta a legii este ca la deschiderea mostenirii tovarasul de viata al defunctului sa aiba calitatea de sot.

Legea nr. 319, din 10 iunie 1994, acorda sotului supravietuitor o portiune succesorala a carei catime variaza in functie de clasa de mostenitori cu care sotul vine in concurs: a) Cand sotul vine in concurs cu copii defunctului sau cu descendenti ai acestora, el are, invariabil, chemare la din mostenire, oricare ar fi numarul copiilor, fara a se deosebi dupa cum acestia sunt din casatorie, din afara casatoriei, sau din adoptie. b) Sotul supravietuitor are drept la 1/3 din mostenire daca vine in concurs cu parintii defunctului sau cu unul dintre ei, cat si cu fratii si surorile defunctului ori cu descendentii acestora, fara a deosebi dupa cum acestia sunt din casatorie, din afara casatoriei sau din adoptie. c) In concurs numai cu ascendentii privilegiati sau numai cu colateralii privilegiati, sotul supravietuitor este chemat la din mostenire. d) Portiunea sa este de din mostenire daca vine in concurs cu ascendentii sau colateralii ordinari. e) In fine, in lipsa de rude in grad succesibil, sotului supravietuitor i se cuvine intreaga mostenire.

C. Drepturile succesorale accesorii ale sotului supravietuitor In afara de partea de mostenire care i se cuvine cu titlu de mostenitor legal, art. 5 al Legii nr. 319 din 1944 prevede ca sotul supravietuitor, sub conditia de aa nu veni in concurs cu descendentii, mai are dreptul la: a) Mobilele si obiectele apartinand gospodariei casniceFac parte din gospodaria casnica bunurile care intrunesc cumulativ urmatoarele insusiri: -sa fie bunuri mobile; imobilele, fie ele chiar prin destinatie, nu pot apartine acestei gospodarii; - aceste mobile sa fi fost afectate folosintei comune a sotilor; - afectarea bunurilor unui scop de gospodarie casnica sa fi fost efectiv infaptuita; - bunurile trebuie sa fie de o valoare uzuala; operele de arta si obiecte- le rare, de o valoare deosebita, obiectele de lux nu sunt cuprinse in gospodaria casnica. b) Darurile de nunta Prin daruri de nunta se inteleg acele bunuri care au fost daruite sotilor cu ocazia casatoriei. Si in acest caz, dreptul de mostenire special al sotului supravietuitor are ca obiect numai darurile facute in comun ambilor soti la cerebrarea casatoriei, si anume partea indiviza cuvenita sotului predecedat din aceste bunuri. Cealalta parte din aceste daruri se cuvine sotului supravietuitor in baza dreptului sau propriu. In lumina celor aratate, nu sunt cuprinse in aceasta categorie de bunuri darurile facute exclusiv sotului predecedat, care intra in masa succesorala, si nici darurile facute exclusiv sotului supravietuitor, care ii apartin in baza unui drept propriu. D. Dreptul vremelnic de abitatie In afara de portiunea din mostenirea legala, prevazuta de art. 1 al Legii nr. 319/1994 si de legatul prezumat de care se ocupa art. 5 (respectiv dreptul special de mostenire asupra mobilelor si obiectelor gospodariei casnice si asupra darurilor de nunta), sotul supravietuitor dobandeste, la moartea sotului predecedat, potrivit art. 4 din aceeasi lege, un drept real, vremelnic, de abitatie, asupra casei in care a locuit, daca urmatoarele conditii sunt - cumulativ - intrunite: - sa nu aiba locuinta proprie; - casa in care a locuit sa faca parte din mostenirea sotului decedat; - sotul sa nu mosteneasca singur, caci, in acest caz, dobandind de la deschiderea succesiunii chiar proprietatea casei, dreptul de abitatie nu poate lua nastere, in temeiul principiului ca nimeni nu poate avea un alt drept real decat proprietatea asupra propriului sau bun (neminem res sua servit).

E. Dreptul statului asupra bunurilor mostenirii Art. 680 C. civ. prevede ca "in lipsa de mostenitori legali sau testamentari, bunurile lasate de defunct trec in proprietatea statului". In legatura cu natura juridica a dreptului statului asupra unei mosteniri vacante, in literatura juridica nu exista un punct de vedere unitar. Potrivit unei opinii, statul culege bunurile mostenirii vacante in temeiul suveranitatii sale teritoriale, prin exercitarea unui drept de desherenta, dupa cum culege orice bun fara stapan aflat pe teritoriul sau. Potrivit unei alte opinii, statul culege bunurile mostenirii vacante in temeiul unui drept de mostenire. Oricare ar fi opinia pe care am adopta-o, statul culege un patrimoniu, o universalitate si va fi tinut, prin urmare, de datoriile si sarcinile succesorale. Principiul echitatii impune insa ca raspunderea statului sa se angajeze numai in limitele activului succesoral, caci contribuabilii nu pot fi obligati sa plateasca din avutul lor datoriile celor care au murit fara mostenitori si fara testament. Tratatele de asistenta juridica incheiate de tara noastra consacra teza statului mostenitor, in privinta bunurilor mobile, si teza suveranitatii in privinta bunurilor imobile.

3. CONDITIILE DE FOND PENTRU VALIDITATEA TESTAMENTULUI

Potrivit legislatiei civile in vigoare, vointa liberala, pentru a fi juridic eficace, trebuie nu numai sa fie declarata in formele prevazute de lege, dar, osebit de aceasta, sa indeplineasca anumite cerinte de fond: sa emane de la o persoana capabila, sa fie lipsita de vicii si, in sfarsit, sa fie determinata de o cauza-scop valabila. A. Capacitatea de a dispune si de a primi prin testament In principiu, orice persoana poate dispune prin testament sau primi o asemenea liberalitate daca legea nu o opreste; capacitatea este, asadar, regula si incapacitatea exceptia. a) Incapacitatile speciale de a dispune prin testament Persoanele carora legea le ridica, in tot sau in parte, chiar dreptul de a dispune prin testament sunt minorii si interzisii. Nu pot dispune prin testament nici persoanele care, desi sunt capabile, potrivit legii, de a face liberalitati, nu au avut vointa constienta in momentul intocmirii testamentului (incapacitate naturala). Este vorba de legatul facut de un alienat sau de un slab de minte neinterzis, sau de o persoana in stare vremelnica de inconstienta, din cauza bolii, a hipnozei, a betiei alcoolice, a celei provocate prin stupefiante sau a altor asemenea cauze. b) Incapacitatile speciale de a primi prin testament Incapacitatile absolute de folosinta de a primi legate sunt cele care privesc persoanele neconcepute si persoanele juridice. Sunt relativ incapabili de a primi prin testament: - Tutorele, de la minorul ce se afla sub ocrotirea sa; - Medicii si farmacistii nu pot primi donatii si legate de la persoanele pe care le ingrijesc; - Ofiterii de marina, de la persoanele ce se afla la bord in timpul unei calatorii maritime; - Preotii, de la cei pe care ii asista. Incalcarea acestor interdictii atrage dupa sine anulabilitatea testamentului, adica nulitatea relativa a legatului, consimtit cu nesocotirea incapacitatii. Sunt absolut incapabili de a primi prin testament: - Minorii si interzisii, care nu pot accepta donatii sau legate decat prin reprezentantul lor legal sau cu incuviintarea prevazuta de lege; - Surdomutii care nu-si pot exprima vointa; sunt insa cazuri cand surdomutul isi poate declara si comunica vointa de a accepta un legat, astfel: daca surdomutul stie sa scrie; daca nu stie sa scrie, dar se poate intelege prin semne, el va putea accepta legatul prin inscris autentic, cu ajutorul interpretului. B. Viciile vointei testatorului Pentru ca legatul sa fie valid, nu este indestulator ca vointa liberala, adica aceea de a procura altuia un folos fara a urmari primirea in schimb a unui echivalent sa fie constienta si sa emane de la o persoana capabila. Mai trebuie ca aceasta vointa sa nu fie viciata prin eroare, dol sau violenta. a) Eroarea este falsa reprezentare a realitatii la incheierea unui act juridic civil. b) Dolul (sau viclenia) consta in inducerea in eroare a unei persoane, cu ajutorul unor mijloace viclene sau dolosive, pentru a o determina sa incheie un anumit act juridic. Dolul se infatiseaza in materia donatiilor si legatelor sub forma de captatie sau sugestie, adica de manevre folosite pentru a determina pe dispunator sa faca o liberalitate, pe care altfel nu ar face-o si nici nu ar avea motive sa o faca. C. Cauza testamentului Ca orice act juridic, testamentul, pentru a fi valid, trebuie sa se intemeieze pe o cauza-scop valabila. Tribunalele au consacrat asa-numita cauza impulsiva si determinata. Chiar in cazul cand obligatia de a da isi gaseste cauza in animus donadi - care este cauza abstracta si obiectiva a oricarei obligatii cu titlu gratuit - , liberalitatea nu va fi valabila, decat daca acest animus, vointa liberala, a fost determinata de un mobil concret, care sa fie real, licit si sa nu vina in contradictie cu regulile de convietuire sociala si cele ale moralei. Aceasta cauza impulsiva si determinata este scopul concret si subiectiv care a hotarat vointa liberala.

4. CONDITIILE DE FORMA PENTRU VALIDITATEA TESTAMENTULUI Vointa testamentara nu produce efecte decat daca este imbracata in anumite forme, statornicite de lege in scopul de a asigura, pe de o parte, neatarnarea vointei testatorului si, pe de alta parte, certitudinea declaratiei de ultima vointa. Codul civil instituie doua conditii de forma: testamentul sa fie scris si sa fie facut printr-un act separat (interdictia testamentului conjunctiv). a) Forma scrisa Dispozitia testamentara este un act juridic solemn, asadar, la a carui incheiere manifestarea de vointa trebuie sa imbrace o anumita forma, ceruta de lege. Aceasta nu inseamna insa ca ea va trebui sa fie intotdeauna imbracata in forma autentica. Forma scrisa - subliniem - este o conditie de validitate a testamentului si nu o simpla conditie pentru probarea acestui act. b) Interdictia testamentului conjunctiv Articolul 857 C. civ. interzice ca doua persoane sa testeze prin acelasi act, una in favoarea celeilalte sau in favoarea unei terte persoane. Un asemenea testament- denumit conjunctiv - aduce atingere caracterului unilateral si    personal al testamentului si, deci, este lovit de nulitate.

XI. INDIVIZIUNEA SI IMPARTIREA MOSTENIRII

1. Indiviziunea succesorala A. Notiunea de indiviziune succesorala Cand la succesiune vin mai multi mostenitori, mostenirea se transmite asupra lor in stare de indiviziune. Fiecare dintre mostenitori dobandeste, de la moartea defunctului, o cota-parte ideala si abstracta din intreaga mostenire. Prin urmare, indiviziunea succesorala este o masa de bunuri transmisa catre o pluralitate de mostenitori, fiecare dintre acestia dobandind numai o cotaparte ideala din dreptul asupra bunurilor, fara ca aceasta cota sa fie concretizata, in materialitatea ei, asupra unor bunuri determinate din mostenire.    B. Regimul juridic al indiviziunii succesorale - Potrivit Codului civil, indiviziunea succesorala este carmuita de doua principii: a) fiecare dintre coindivizari nu are un drept exclusiv asupra unui anume bun din indiviziune; b) fiecare coindivizar are un drept exclusiv asupra cotei-parti ideale care i se cuvine din indiviziune. Aceste principii determina regimul juridic al actelor pe care le pot face coindivizarii, in legatura cu bunurile succesorale, cat timp acestea se afla in indiviziune; - Fiecare coindivizar poate dispune liber de cota sa parte ideala din mos- tenire; - Intrucat fiecare dintre coindivizari nu are un drept exclusiv asupra unui anumit bun din indiviziune, inseamna ca actele privind un anumit bun trebuie facute cu consimsamantul unanim al coindivizarilor.Aceasta este ceea ce se cheama regula unanimitatii. C. Imprescriptibilitatea dreptului de a cere iesire din indiviziune Art. 728 C. civ. dispune: "Nimeni nu poate fi obligat a ramane in indiviziune. Un coerede poate oricand cere imparteala succesiunii, chiar daca ar exista conventii sau prohibitii contrare". Prin urmare, dreptul de a cere iesire din indiviziune (imparteala) se poate exercita oricand, indiferent cat timp a trecut de la nasterea indiviziunii. Dispozitiile art. 728 C. civ., care consacra imprescriptibilitatea dreptului de a cere iesirea din indiviziune, au un caracter imperativ. In consecinta, va fi nula dispozitia testatorului prin care coindivizarii sunt obligati sa ramana in indiviziune.

2. Imparteala mostenirii - A. Notiunea de imparteala a mostenirii - Indiviziunea ia sfarsit prin imparteala sau partaj. Actiunea de imparteala (partaj) este modalitatea prin care mostenitorii isi realizeaza dreptul de a iesi din indiviziune. Prin partaj (imparteala) se intelege acea operatie juridica prin care se pune capat starii de indiviziune, in sensul ca bunurile stapanite in comun, pe cote-parti, sunt trecute, potrivit cu intinderea cotelor cuvenite copartasilor, in proprietatea exclusiva a fiecaruia dintre coindivizari. Astfel, dreptul exclusiv asupra cotei ideale din masa bunurilor indivize devine un drept exclusiv asupra unui anumit bun sau asupra unor anumite bunuri, determinate in materialitatea lor, fiecare coindivizar devenind, asadar, proprietarul exclusiv al bunului sau bunurilor ce i-au fost atribuite.

B. Cererea de imparteala a mostenirii a) Persoanele care pot cere imparteala mostenirii Imparteala mostenirii poate fi ceruta de urmatoarele persoane: coindivizarii (denumiti si copartasi); creditorii personali ai coindivizarilor; succesorii in drepturi ai coindivizarilor. b) Capacitatea necesara pentru a putea cere imparteala mostenirii Imparteala mostenirii este un act juridic declarativ. Cu toate acestea, datorita consecintelor pe care le poate avea asupra patrimoniului copartasilor, legea o asimileaza, in privinta capacitatii, cu un act de instrainare. Drept urmare, cel care cere imparteala trebuie sa aiba capacitatea pentru a face acte de dispozitie, adica sa aiba capacitate deplina de exercitiu. C. Obiectul impartelii In principiu, fac obiectul impartelii numai bunurile existente in patrimoniul defunctului la data decesului. Dar, de la aceasta regula sunt doua categorii de exceptii: a) Bunuri care fac obiectul impartelii, desi nu au existat in masa succesorala la data deschiderii succesiunii. Astfel, fructele produse de bunurile aflate in masa succesorala, ulterior deschiderii mostenirii etc. b) Bunuri care, desi fac parte din patrimoniul succesoral, nu constituie obiect al impartelii. Astfel, bunurile individual determinate care fac obiectul unor legate cu titlu particular, asupra carora legatarii au dobandit un drept real inca din momentul deschiderii succesiunii etc.

D. Lichidarea pasivului succesoral Codul civil consacra regula diviziunii de drept a pasivului succesoral. Intr-adevar, datoriile si sarcinile mostenirii se impart, de drept, intre comostenitori, de la data deschiderii mostenirii, proportional cu partea ereditara a fiecaruia (art. 777 si 1060 C. civ.). Cat priveste contributia pe care trebuie sa o aiba fiecare comostenitor la suportarea datoriilor si sarcinilor mostenirii, Codul civil cuprinde si o alta dispozitie, potrivit careia comostenitorii contribuie la plata datoriilor si sarcinilor mostenirii, fiecare in proportie cu ce ia (art. 774). In realitate, partea contributiva din datoriile si sarcinile mostenirii se calculeaza - asa cum prevad art. 777 si 1060 C. civ. - in raport de "partea ereditara" a fiecarui comostenitor, adica in functie de vocatia la mostenire si nu in raport de emolumentul pe care il culeg efectiv din mostenire. E. Raportul succesoral - In vederea asigurarii unei drepte impartiri a mostenirii, legea cere efectuarea, in prealabil, a raportului succersoral. Potrivit Codului civil, raportul succesoral este o operatie de reducere (raportare), de catre anumiti mostenitori, la masa succesorala a bunurilor pe care le-au primit cu titlu de donatie, precum si a datoriilor pe care le- au avut fata de cel care lasa mostenirea. Rezulta ca raportul succesoral este de doua feluri: raportul donatiilor si raportul datoriilor.

5. DIFERITE FELURI DE TESTAMENTE Legiuitorul permite testatorului sa aleaga intre trei forme de testament, numite

"ordinare": testamentul olograf, testamentul mistic sau secret si testamentul autentic. In afara de acestea, in imprejurari exceptionale, testatorul poate recurge la unul din acele testamente autentificate in conditii speciale ce poarta denumirea de testamente privilegiate.A. Testamentul olograf Testamentul olograf, al carui nume vine din greceste, este acela care trebuie sa fie in intregime scris, datat si semnat (subscris) de mana testatorului (art. 859 C. civ.). Prin urmare, testamentul olograf, pentru a fi valabil, trebuie sa fie opera exclusiva si personala a testatorului. B. Testamentul autentic Se numeste autentic acel testament care a fost autentificat, cu formele prevazute de lege, de un birou notarial sau de un organ competent al administratiei de stat (art. 860 C. civ.). Aceasta forma testamentara necesita cheltuieli si pierdere de vreme pentru indeplinirea formalitatilor de autentificare, iar pe de alta parte, nu izbuteste sa pastreze secretul dispozitiilor de ultima vointa. Conservarea inscrisului testamentar este insa asigurata, de vreme ce un exemplar ramane in pastrarea biroului notarial. Adaugam ca acest testament este singurul care poate fi folosit de cei care nu stiu sau nu pot sa citeasca si sa scrie sau cel putin sa semneze. C.Testamentul mistic sau secret Este acel testament semnat de testator, strans si sigilat si care este prezentat judecatoriei pentru indeplinirea unor formalitati (art. 864 C. civ.). Acest testament este forma testamentara cea mai putin folosita, caci raspunde unei adevarate nevoi. Singurul folos pe care el il infatiseaza este acela de a pune la dispozitia celui care, nestiind sa scrie, nu poate recurge la forma testamentului olograf, dar care stie sa semneze si sa citeasca, o forma testamentara ce ocroteste    intro masura mai larga decat testamentul autentic secretul dispozitiilor de ultima vointa. D. Testamentele privilegiate Legiuitorul, tinand seama ca testatorul s-ar putea afla in imprejurari exceptionale, care l-ar impiedica sa indeplineasca formalitatile cerute de lege pentru testament, a prevazut pentru fiecare din aceste imprejurari testamente autentice simplificate, denumite, pentru a le deosebi de cele ordinare, testamente privilegiate. Acestea sunt: a) Testamentul prevazut in folosul militarilor Textul se refera la militarii in activitate cat timp sunt pe teritoriul strain ori prizonieri la inamic sau se afla pe teritoriul tarii intr-o localitate asediata, fara comunicatie cu exteriorul, ori in lupta cu o armata de invazie (art. 868-871 C. civ.).

Agentul instrumentator nu va fi, in acest caz, notarul public, ci ofiterul comandant al unitatii, asistat uneori de doi martori.

b) Testamentul in caz de epidemie - Este scutit, de asemenea, de formalitatile obisnuite, testamentul fiind facut intr-un loc izolat din pricina ciumei sau a altei boli molipsitoare, chiar daca testatorul nu este atins si el de aceasta boala (art. 872 C. civ.). c) Testamentul maritim Un alt testament privilegiat este cel facut in cursul unei calatorii pe mare fie de catre membrii echipajului, fie de calatori (art. 874-884 C. civ.). Agent instrumentator va fi comandantul vasului sau un inlocuitor al acestuia,

asistat de ofiterul intendent de bord sau de un inlocuitor al lui. E. Testamentul special privind depunerile la Casa de Economii si consemnatiuni Titularul unui libret de economii poate dispune - pentru cauza de moarte - asupra depunerilor la CEC printr-un testament ordinar sau privilegiat. In plus, el poate dispune si printr-o dispozitie cuprinsa in libretul de economii.

Prin urmare, titularul libretului poate dispune asupra depunerilor printr-o declaratie scrisa trecuta in libretul de economii. Aceasta dispozitie pentru cauza de moarte data CEC constituie un testament olograf simplificat, deoarece el nu trebuie scris in intregime si datat de mana testatorului, ci numai semnat.

V. PRINCIPALELE DISPOZITII CUPRINSE IN TESTAMENT Testamentul este menit a cuprinde dispozitii de ultima vointa privitoare la bunuri, adica legate. Potrivit altor texte din Codul civil, testamentul poate cuprinde si alte dispozitii decat legatele, ca impunerea de sarcini legatorilor, revocarea unui testament anterior etc. De asemenea, Codul familiei prevede ca recunoasterea de filiatie poate fi facuta si prin testament.

1. LEGATUL - Legatul este actul juridic cuprins intr-un testament prin care testatorul desemneaza una sau mai multe persoane care, la decesul sau, vor primi intregul patrimoniu, o fractiune din patrimoniu sau anumite bunuri lasate de defunct. A. Desemnarea legatarului Deoarece legatul produce efecte numai daca este cuprins in testament, inseamna ca pentru a dobandi ce i-a lasat testatorul: a) Desemnarea trebuie sa fie facuta prin testament; b) Desemnarea trebuie sa fie facuta personal de catre testator.

B. Clasificarea legatelor

Din punctul de vedere al obiectului lor, legatele pot fi: a) Legatul universal este acela care confera legatarului chemare sau vocatie la intreaga mostenire; b) Legatul cu titlu universal este acela care confera legatarului chemare la o fractiune din mostenire (1/1 din mostenire) sau la o masa de bunuri succesorale determinata numai prin natura lor juridica de mobile sau imobile. c) Legatul cu titlu particular sau singular este legatul care confera vocatie la unul sau mai multe bunuri succesorale singulare, privite ca bunuri izolate (ut singuli).

Dupa modalitatile care le afecteaza, legatele pot fi: a) Legatul pur si simplu este legatul care isi produce efectele la data mortii    testatorului; b) Legatul cu termen este legatul a carui executare sau stingere depinde de indeplinirea unui termen; c) Legatul sub conditie este acel act a carui nastere sau stingere depinde de un eveniment viitor si nesigur. d) Legatul cu sarcina este legatul prin care testatorul impune legatarului o obligatie de a da, a face sau a nu face.

C. Cauzele de ineficacitate a legatelor Din pricini felurite, legatele sunt lipsite de eficacitate, fiind desfiintate retroactiv. Ineficacitatea legatelor poate fi urmarea nulitatii, caducitatii sau revocarii. a) Nulitatea legatelor Cauzele de nulitate sau anulare a legatelor sunt cele care privesc orice act juridic: incapacitatea persoanei care face actul, viciile de consimtamant, lipsa formei cerute de lege pentru valabilitatea actului etc. b) Caducitatea legatelor Caducitatea poate fi definita ca o imposibilitate de executare a legatului datorita imprejurarii ca legatarul nu poate sau nu voieste sa primeasca legatul. Principalele cazuri de caducitate a legatului sunt urmatoarele: - predecesul legatarului fata de testator (art. 924 C. civ.); - incapacitatea legatarului de a primi legatul (art. 928 C. civ.); - neindeplinirea conditiei suspensive sub care a fost facut legatul; - renuntarea legatarului la legat (art. 928 C. civ.); - pieirea in intregime a bunului care face obiectul legatului (art. 927 C. civ.). c) Revocarea legatelor Ineficacitatea legatelor poate rezulta din revocarea lor prin vointa testatorului sau prin hotarare judecatoreasca. Revocarea voluntara este opera testatorului care, fara a avea nevoie de consimtamantul altei persoane si fara a aduce atingere vreunui drept castigat, poate, in ultima sa suflare, sa revoce actul sau de ultima vointa. Legatul si, in general, dispozitiile testamentare sunt, in principiu, acte revocabile. Din punct de vedere al modului de manifestare a vointei revocatorii, revocarea poate fi expresa sau tacita: Testatorul isi poate manifesta expres vointa de revocare printr-un testament posterior, intocmit in conditiile cerute de lege sau printr-un inscris autentic obisnuit. Vointa de a revoca legatul se poate manifesta si tacit, ea putand rezulta neindoielnic din anumite fapte sau acte ale testatorului, astfel:    incompatibilitatea sau contrarietatea dintre dispozitiile testamentului posterior si cele din testamentul anterior (art. 921 C. civ.); instrainarea voluntara de catre testator a bunului care face obiectul unui legat cu titlu particular (art. 923 C. civ.); distrugerea de catre testator sau din ordinul lui a obiectului legatului cu titlu particular sau a testamentului in care este cuprins legatul.

- Revocarea judecatoreasca este opera instantei judecatoresti si poate avea loc dupa moartea testatorului, la cererea celor interesati, in cazurile expres prevazute de lege. Potrivit Codului civil, revocarea judecatoreasca opereaza pentru: - neexecutarea sarcinii de catre legatarul gratificat printr-un legat cu sarcina (art. 830 si 930);

- ingratitudinea legatarului (legatele pot fi revocate in doua din cele trei cazuri prevazute pentru donatii: a) daca gratificatul a atentat la viata dispunatorului; b) daca fata de acesta el s-a facut vinovat de cruzimi, delicte sau injurii grave); - injuria grava la adresa memoriei defunctului (art. 931 C. civ.). d) Dreptul de acrescamant De ineficacitatea legatului, adica de nulitatea, caducitatea sau revocarea legatului va profita, in principiu, persoana care este obligata sa-l predea sau sa-l plateasca, adica, dupa caz, mostenitorul legal, legatarul universal sau cu titlu universal, ori chiar cel cu titlu particular daca, in acest din urma caz, testatorul i-a pus in sarcina plata sau predarea legatului.

IX. DOVADA CALITATII DE MOSTENITOR

1. Mijloacele de dovada a calitatii de mostenitor Calitatea de mostenitor se dobandeste in virtutea legii sau a testamentului de la data deschiderii succesiunii. Ea se consolideaza prin acceptarea succesiunii de catre mostenitori, care urmeaza sa-si dovedeasca in cadrul procedurii succesorale, prin orice mijloace de proba, aceasta calitate.

A. Certificatul de mostenitor Certificatul de mostenitor este actul final al procedurii succesorale necontencioase, intocmit de notarul public. El cuprinde acordul mostenitorilor cu privire la calitatea de mostenitor a fiecaruia, compunerea masei succesorale, precum si la cotele ce revin mostenitorilor din patrimoniul defunctului. La cererea oricarui mostenitor sau legatar care a acceptat mostenirea in termenul prevazut de art. 700 C. civ., notarul public de la locul deschiderii succesiunii elibereaza certificatul de mostenitor, dupa ce au trecut 6 luni de la deschiderea succesiunii, pe numele mostenitorilor acceptanti. El se poate elibera numai in cazul in care nu exista neintelegeri intre mostenitori; daca exista neintelegeri , procedura succesorala necontencioasa se suspenda si neintelegerile vor fi rezolvate de instanta judecatoreasca; pe baza hotararii judecatoresti se va elibera certificatul de mostenitor. Dar dupa cum rezulta din insusi caracterul procedurii succesorale notariale, certificatul de mostenitor, care se elibereaza numai daca cel interesat il cere, nu reprezinta temeiul legal al dreptului de mostenire, ci constituie doar o proba preconstituita cu privire la calitatea de mostenitor, la intinderea chemarii la mostenire si la compunerea masei succesorale, a carei putere de dovada rezista pana la proba contrara. In acest sens, suprema noastra instanta a statuat ca certificatul de mostenitor indeplineste doar functia de instrument probator ale carui date pot fi infirmate in cadrul actiunii in anulare; el nu confera calitatea de mostenitor, ci o constata. Intradevar, acest act nu investeste pe succesori cu drepturi privitoare la mostenire. Asadar, certificatul de mostenitor nu face decat sa constate anumite drepturi preexistente, dobandite de mostenitori din momentul deschiderii mostenirii. Puterea doveditoare a certificatului de mostenitor poate fi analizata sub doua aspecte: a) Intre mostenitori, puterea doveditoare a certificatului de mostenitor isi trage esenta din acordul lor cu privire la calitatea de succesori, a cotelor de mostenire, a compunerii masei succesorale si, eventual, a loturilor constituite, prin partajul succesoral voluntar, cata vreme certificatul de mostenitor nu a fost anulat in conditiile legii. b) Fata de terti, certificatul de mostenitor face deplina dovada cu privire la cele inscrise, pana la proba contrara. Proba contrara se face prin actiunea in anulare, care are un caracter personal patrimonial si, deci, este prescriptibila in termen de 3 ani.

B. Alte mijloace de proba admise de lege In cazul in care nu a fost emis un certificat de mostenitor, persoana care reclama mostenirea trebuie sa faca dovada chemarii (vocatiei) sale succesorale prin alte mijloace de proba admise de lege. Astfel, mostenitorii legali isi pot dovedi chemarea succesorala facand dovada ca sunt rude ale celui care lasa mostenirea ori sot supravietuitor al acestuia. Dovada se va face cu ajutorul actelor de stare civila. Practica judecatoreasca a decis ca, in caz de imposibilitate de prezentare a actelor de stare civila, dovada se va putea face prin orice mijloc de proba admis de lege. Legatarii isi pot dovedi calitatea lor de mostenitori cu ajutorul testamentului intocmit de catre cel care lasa mostenirea.

2. Petitia de ereditate

A. Notiune - Uneori, din diferite motive, bunurile mostenirii sunt detinute de o persoana straina. In asemenea cazuri, pentru a intra in posesia mostenirii, adevaratul mostenitor are la indemana o actiune denumita petitie de ereditare. Prin urmare, petitia de ereditate este o actiune prin care un mostenitor cere instantei judecatoresti recunoasterea titlului sau de mostenitor legal sau testamentar si obligarea celui care detine bunurile succesorale sa le restituie.

B. Efectele petitiei de ereditate - a) Efectele in raporturile dintre adevaratul mostenitor si mostenitorul aparent In cazul in care actiunea in petitie de ereditate a fost admisa, mostenitorul aparent este obligat sa inapoieze adevaratului mostenitor toate bunurile succesorale. b) Efectele in raporturile dintre adevaratul mostenitor si tertele persoane In legatura cu actele juridice pe care mostenitorul aparent le-a incheiat cu tertii referitoare la bunurile mostenirii trebuie facute anumite distinctii:

- actele de administrare sunt mentinute; ele sunt in interesul adevaratului mostenitor si concorda cu interesul general, care impune ca bunurile sa fie gospodarite in mod corespunzator;

- actele de dispozitie privind bunurile mobile se mentin si ele, daca terta persoana a fost de buna-credinta; in materie de mobile, posesiunea de buna-credinta valoreaza titlu (art. 1909 C. civ.);

- actele de dispozitie referitoare la bunurile imobile sunt mentinute; aparenta

este creatoare de drept, daca ea da nastere unei erori obstesti (error communis facit jus).

C. Termenul de prescriptie Petitia de ereditate este o actiune prescriptibila; ea se prescrie in termenul general de prescriptie de 3 ani (art. 3 din Decretul nr. 167/1958). Termenul curge de la data cand paratul a facut acte de mostenitor, care prin natura lor contesta drepturile adevaratului mostenitor.

X. PROCEDURA SUCCESORALA NOTARIALA

Legea notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995 a creat un nou cadru pentru realizarea activitatii noii institutii a notarului public. Nota definitorie a activitatii notariale o constituie faptul ca partile recurg in mod voluntar la serviciile notarului public, precum si natura necontencioasa a procedurii pe care o indeplineste notarul public. Procedura succesorala notariala este, deci, o procedura necontencioasa (denumita si voluntara sau gratioasa) si facultativa, deoarece, in caz de litigiu, mostenitorii se pot adresa direct instantei de judecata. Caracterul nelitigios al procedurii notariale rezulta insa, in mod implicit, din numeroase alte prevederi ale Legii nr. 36/1995. Intr-adevar, ansamblul acestora atesta concluzia ca notarul public nu poate actiona decat cu acordul partilor si, in principiu, actiunea sa trebuie sa inceteze cand acest acord nu mai subzista.

1. Competenta notarului public Legea nr. 36/1995 consacra principiul competentei materiale generale a notarilor publici, de a intocmi toate categoriile de acte notariale prevazute de aceasta lege. Competenta teritoriala determina care anume birou notarial este chemat sa indeplineasca un anumit act sau procedura notariala. Competenta teritoriala exceptionala este reglementata la art. 10, pct. a, c si d din Legea nr. 36/1995. Primul dintre cazurile de competenta teritoriala, respectiv procedura succesorala notariala, este de competenta notarului public de la biroul notarial situat in circumscriptia teritoriala a judecatoriei in care defunctul si-a avut ultimul domiciliu.

2. Deschiderea procedurii succesorale notariale Procedura succesorala notariala poate fi deschisa la cererea: oricarei persoane (mostenitori legali ori testamentari); procurorului; secretarul consiliului local al localitatilor in raza careia defunctul si-a avut ultimul domiciliul, in cazul mostenirii vacante, cand statul urmeaza a prelua bunurile imobile a celui care a murit fara a lasa mostenitori.

3. Masurile de conservare a bunurilor mostenirii si administrarea lor In cazurile prevazute de lege sau la cererea celor interesati, notarul public va face personal, sau printr-un delegat, inventarul bunurilor succesorale (art. 70 alin. 1 din Legea nr. 36/1995). Inventarul se semneaza de notarul public sau de persoana delegata sa-l intocmeasca, de succesibilii aflati la locul inventarului, iar in lipsa acestora sau a refuzului de a semna, de catre martorii prezenti. Potrivit art. 72 alin. 2 si art. 73 alin. 3 din Legea nr. 36/1995, pentru administrarea bunurilor succesorale notarul public poate intocmi un curator. Custodele sau curatorul au obligatia de a restitui bunurile succesorale si de a da socoteala notarului public la finalizarea procedurii succesorale sau atunci cand notarul considera ca aceasta este necesar.

4. Desfasurarea procedurii succesorale a) Citarea mostenitorilor Dupa ce-si verifica competenta si inregistreaza cauza succesorala, notarul public dispune citarea mostenitorilor legali care au vocatie la mostenire, iar daca exista testament vor fi citati si legatarii, precum si executorii testamentari instituiti, atunci cand este cazul. b) Operatiunile efectuate de notarul public Potrivit art. 76 alin 1 din Legea nr. 36/1995, "in cadrul procedurii succesorale, notarul public stabileste calitatea mostenitorilor si legatarilor, intinderea drepturilor acestora, precum si compunerea masei succesorale". c) Eliberarea certificatului de mostenitor In termen de 20 de zile de la data incheierii finale se va elibera certificatul de mostenitor, care va cuprinde: constatarile din incheiere; numarul si calitatea mostenitorilor; cotele ce revin fiecarui mostenitor - in cazul    legatarilor universali sau cu titlu universal; bunurile ce le revin din mostenire - in cazul legatarilor particulari. Odata intocmit certificatul de mostenitor, nu se mai poate elibera un altul (art. 86 alin. 1 din Legea nr. 36/1995). Prin exceptie, in situatiile expres prevazute de lege, se poate intocmi un certificat suplimentar sau un nou certificat.

5. Suspendarea procedurii succesorale Procedura succesorala notariala se poate suspenda an urmatoarele cazuri :

- cand au trecut 6 luni de la deschiderea succesiunii si succesibilii, desi au fost legal citati, nu s-au prezentat ori au abandonat procedura succesorala, fara a cere eliberarea certificatului de mostenitor ;

- cand succesibilii isi contesta unul altuia calitatea sau nu se inteleg cu privire la compunerea masei succesorale ori la intinderea drepturilor ce li se cuvin ;

- cand mostenitorii sau alte persoaane interesate prezinta dovada ca s-au adresat instantei de judecata pentru stabilirea drepturilor lor.

Raportul donatiilor

1. Notiune - Sunt anumite bunuri care desi la data deschiderii mostenirii nu existau in patrimoniul defunctului, totusi, ele sunt incluse in masa de impartit. Avem in vedere acele bunuri pe care cel ce lasa mostenirea le-a donat in timpul vietii sale si pe care donatorii trebuie sa le readuca la masa succesorala. Au aceasta obligatie descendentii defunctului si sotul supravietuitor, dar numai cand acesta vine in concurs cu descendentii (art. 751 C. civ.; art. 1 din Legea nr. 319/1944).

2. Conditiile obligatiei de raport Pentru a exista obligatia de raport trebuie indeplinite urmatoarele conditii: a) mostenitorul gratificat prin donatie sa aiba calitatea de descendent sau de sot supravietuitor, acesta din urma numai cand vine in concurs cu descendentii; b) mostenitorul - descendent sau sot supravietuitor, in concurs cu descendentii - sa fi acceptat mostenirea, indiferent daca acceptarea a fost pura si simpla ori sub beneficiu de inventar; c) mostenitorii sa aiba calitatea de donator. Cele doua calitati - de mostenitor si de donator - trebuie sa coexiste la aceeasi persoana in momentul deschiderii mostenirii; d) donatia sa fi fost facuta fara scutire de raport.

3. Persoanele care pot cere raportul Intre mostenitorii obligati la raport, obligatia de a raporta donatiile are un caracter reciproc. In consecinta, fiecare dintre ei are dreptul sa ceara celorlalti sa raporteze donatiile primite de la cel care lasa mostenirea.

4. Donatiile supuse raportului Potrivit art. 751 C. civ., cel obligat la raport este tinut sa raporteze "tot ce a primit de la defunct prin dar, atat direct cat si indirect". Afara de cazul cand donatorul a dispus altfel. Prin urmare, sunt supuse raportului toate donatiile, indiferent de forma in care au fost realizate (donatii directe, indirecte ori simulate). De la regula potrivit careia toate donatiile sunt supuse raportului exista anumite exceptii, si anume:    a) cheltuieli de hrana, intretinere, educatie, de invatare a unui mestesug, cheltuielile de nunta si darurile obisnuite; b) fructele sau veniturile bunurilor supuse raportului dobandite anterior deschiderii mostenirii

5. Modurile de efectuare a raportului Codul civil consacra doua moduri de a executa raportul donatiilor: Raportul in natura consta in readucerea la masa succesorala a bunului insusi care a facut obiectul donatiei. Raportul prin echivalent consta in faptul ca cel obligat la raport pastreaza bunul donat, dar intoarce la masa succesorala valoarea lui; el se poate realiza pe trei cai: prin preluare; prin imputatie; in bani.

6. Actiunea privind raportarea donatiilor Aceasta actiune poate fi facuta separat ori in cadrul unei actiuni pentru iesirea din indiviziune. Actiunea are un caracter personal; ea nu poate fi intentata decat impotriva mostenitorilor donatori. In sfarsit, dreptul la actiune se poate exercita in cadrul termenului de prescriptie de 3 ani (art. 3 din Decretul nr. 167/1958). Termenul curge de la data deschiderii mostenirii.

Raportul datoriilor    Potrivit art. 738 C. civ. , fiecare mostenitor este obligat sa raporteze la masa succesorala donatiile pe care le-a primit si "sumele ce este dator catre succesiune". Sunt supuse raportului urmatoarele datorii: imprumutul acordat de catre cel care lasa mostenirea unui mostenitor si nerestituit; suma datorata de un mostenitor cu titlu de despagubiri, pentru prejudiciul cauzat celui care lasa mostenirea etc.

F. Formele impartelii Imparteala mostenirii se poate face prin buna invoiala de catre comostenitori sau pe cale judecatoreasca, cand intre comostenitori exista neintelegeri ori legea impune aceasta modalitate de imparteala. a) Imparteala mostenirii prin buna invoiala este permisa daca toti comostenitorii sunt prezenti si cad de acord asupra impartirii bunurilor intre ei (art. 730 C. civ.). Desigur, se cere sa fie prezenti comostenitorii care au acceptat mostenirea. Legea nu prevede nici o conditie de forma pentru realizarea impartelii prin buna invoiala. Aceasta se poate face verbal ori se poate constata printr-un inscris. Forma scrisa serveste numai pentru proba si nu pentru validitatea impartelii. Exceptional, cand in masa succesorala se afla terenuri, imparteala trebuie sa imbrace - sub sanctiunea nulitatii absolute a partajului - forma inscrisului autentic. b) Imparteala mostenirii pe cale judecatoreasca. Legea prevede ca imparteala mostenirii se face obligatoriu pe cale judecatoreasca in cazul in care unul dintre copartasi nu este prezent la imparteala, nici personal si nici prin reprezentare, precum si in cazul in care, unul dintre copartasi fiind minor, autoritatea tutelara nu a incuviintat imparteala prin buna invoiala (art. 730 C. civ.). Actiunea de imparteala poate avea ca obiect intreaga mostenire sau numai o parte a ei, inclusiv bunurile supuse reductiunii sau raportului. Printr-o atare actiune trebuie rezolvate orice pretentii reciproce dintre mostenitori privind masa succesorala. Instanta va hotari daca imparteala se va face in natura ori daca bunurile sau anumite bunuri se vor vinde, urmand ca pretul lor sa fie impartit. Potrivit legii, vanzarea la licitatie a unui bun supus impartelii constituie o modalitate de exceptie a lichidarii starii de indiviziune, ea putandu-se dispune numai cand imparteala nu se poate realiza prin celelalte modalitati prevazute de lege. Pornind de la necesitatea asigurarii unei egalitati intre comostenitori, nu numai in valoare, ci si in natura, Codul civil dispune ca la alcatuirea loturilor sa se repartizeze fiecarui copartas aceeasi cantitate de mobile, imobile, de drepturi si creante de aceeasi natura si valoare (art. 741 C. civ.). In masura in care nu se pot realiza in natura loturi egale, diferenta se compenseaza printr-o suma de bani, numita sulta, care urmeaza a fi platita de acei copartasi care vor primi loturi de o valoare mai mare.

G. Efectele impartelii Potrivit art. 786 C. civ., fiecare comostenitor este prezumat ca a mostenit singur si imediat toate bunurile care compun partea sa ori i-au cazut prin licitatie si ca n-a fost niciodata proprietar pe celelalte bunuri ale mostenirii. Aceasta inseamna ca prin imparteala nu se opereaza un transfer de drepturi intre copartasi, ci se constata - cu efect retroactiv - drepturile care au existat pentru fiecare comostenitor, de la data deschiderii mostenirii. Deci, imparteala are un efect declarativ si nu un efect translativ de drepturi. Efectul declarativ al impartelii implica urmatoarele consecinte: - actele de dispozitie (instrainare ori grevare) incheiate de unul dintre co-partasi cu tertii, in legatura cu un bun aflat in indiviziune, vor fi sau nu valabile dupa cum prin imparteala bunul in cauza a fost repartizat ori nu in lotul copartasilor care a incheiat actul;    - imparteala nu este supusa publicitatii imobiliare. Trebuie aratat ca, in regimul cartilor funciare, dobandirea drepturilor reale prin mostenire opereaza independent de inscriere, dar, pentru a putea transmite aceste drepturi altor persoane, ele trebuie mai intai intabulate; - imparteala nu poate constitui un just titlu pentru ca un copartas sa poata dobandi prin uzucapiunea de 10-20 de ani un bun pe care l-a primit in lotul sau, dar care nu a apartinut celui care lasa mostenirea.