DREPTUL DE PROPRIETATE CA DREPT FUNDAMENTAL AL CETATENILOR

DREPTUL DE PROPRIETATE CA DREPT FUNDAMENTAL AL CETATENILOR

Drepturile fundamentale sunt acele drepturi subiective ale cetatenilor, esentiale pentru viata, libertatea si demnitatea acestora, indispensabile pentru libera dezvoltare a personalitatii umane, drepturi stabilite prin Constitutie si garantate prin Constitutie si legi.

Dintre toate drepturile pe care o persoana le poate avea asupra unui lucru, cel mai complet este dreptul de proprietate pentru ca el ofera titularului sau exercitiul tuturor facultatilor, tuturor prerogativelor pe care legea le cunoaste. 

Dreptul de proprietate privata

Dreptul de proprietate privata este definit ca dreptul real principal care confera titularului sau atributele de posesie, folosinta si dispozitie (jus possidendi, jus utendi, jus fruendi, jus abutendi) asupra bunului apropriat in forma privata, atribute care pot fi exercitate in mod absolut, exclusiv si perpetuu, cu respectarea limitelor materiale si a limitelor juridice . Poate fi titular al dreptului de proprietate privata atat o persoana fizica, cat si o persoana juridica, inclusiv statul. In cazul in care insa statul detine bunuri cu titluri de proprietate privata, acestea sunt supuse aceluiasi regim juridic ca bunurile aflate in proprietatea oricarei alte persoane.

Posesia (jus possidendi) este dreptul de a stapani bunul. In acest sens este un element de drept, iar nu unul de fapt (care rezulta din stapanirea concreta a bunului). Folosinta (jus utendi si jus fruendi) cuprinde atat utilizarea bunului, cat si culegerea fructelor acestuia. Dispozitia (jus abutendi), are doua elemente: dispozitia materiala asupra bunului (in cazul bunurilor corporale (care exprima posibilitatea de a modifica forma lucrului, a transforma, distruge sau consuma substanta acestuia) si dispozitia juridica (ce exprima posibilitatea instrainarii in tot sau in parte a dreptului de proprietate).

Dreptul de proprietate privata este un drept absolut, exclusiv si perpetuu. Dreptul de proprietate este un drept absolut pentru ca titularul sau are libertatea oricarei actiuni sau inactiuni in legatura cu bunul sau. Caracterul exclusiv cuprinde doua idei: monopolul titularului dreptului de proprietate asupra bunului sau si excluderea tertilor, inclusiv a autoritatilor publice, de la exercitarea prerogativelor proprietatii. In fine, dreptul de proprietate este perpetuu, in sensul ca el dureaza atata vreme cata exista si bunul care face obiectul dreptului; in plus, dreptul de proprietate nu se stinge prin neuz si nu poate fi pierdut prin interventia prescriptiei extinctive.

Limitele exercitarii dreptului de proprietate pot fi materiale sau juridice. Limitele materiale, in cazul bunurilor corporale, constau in limitele fizice ale bunului. In cazul terenurilor, de pilda, proprietarul isi poate exercita atributele dreptului sau pe toata suprafata terenului, inclusiv deasupra acestuia (pana la limita inferioara a spatiului aerian, care este obiect al dreptului de proprietate publica), si in subsol, cu mentiunile ca, potrivit Constitutiei, bogatiile subsolului fac obiectul exclusiv al proprietatii publice si ca subsolul poate fi utilizat pentru efectuarea de lucrari de interes general, sub conditia insa a despagubirii proprietarului.

Limitele juridice se stabilesc fie prin lege, fie de catre o instanta judecatoreasca, fie de catre proprietar, printr-un act juridic incheiat de acesta. Ele sunt o modalitate de limitare a exercitiului absolut al dreptului de proprietate intr-un mod care sa concilieze interesul particular al proprietarului cu cel general sau cu interesele altor particulari.

Exemple de astfel de limitari juridice (care sunt de regula prezentate sub forma dreptului de servitute sunt: obligatia de ingradire a caselor, curtilor si gradinilor, obligatia de a respecta o distanta minima fata de proprietatea vecina in cazul realizarii de plantatii sau constructii, dreptul de trecere pe proprietate vecina in cazul lipsei unui drum de acces la drumul public etc.

Alte limitari juridice aduse exercitiului dreptului de proprietate sunt reglementarile care tin de disciplina in constructii, regimul terenurilor forestiere si agricole, posibilitatea aplicarii, in anumite conditii a unor masuri de rechizitie, expropriere sau confiscare a bunurilor etc.

Dezmembramintele dreptului de proprietate sunt acele drepturi reale detinute asupra unui bun al altei persoane. Ele confera titularului lor numai o parte din atributele dreptului de proprietate, de regula cel al folosintei bunului. Acestea sunt dreptul de uzufruct, dreptul de uz, dreptul de abitatie, dreptul de servitute si dreptul de superficie.

Dreptul de proprietate publica

Dreptul de proprietate publica este dreptul real principal, inalienabil, insesizabil, imprescriptibil, care confera atributele de posesie, folosinta si dispozitie asupra unui bun, care, prin natura sa sau prin declaratie a legii, este de uz sau de utilitate publica, atribute care pot fi exercitate in mod absolut, exclusiv si perpetuu, cu respectarea limitelor materiale si a limitelor juridice . Titularul dreptului de proprietatea publica poate fi statul sau o unitate administrativ-teritoriala.

Bunurile de uz public sunt bunurile la a caror utilizare au acces toti membrii comunitatii, indiferent de momentul sau durata acestei utilizari. Exemple de astfel de bunuri sunt: drumurile nationale sau locale (in cadrul unor suprafete mai mari de teren care sunt obiect al proprietatii private pot exista insa si drumuri private), bibliotecile publice nationale sau locale etc.

Bunurile de interes public sunt bunurile care, desi nu sunt accesibile uzului public, sunt afectate functionarii serviciilor publice (cladiri ale ministerelor si altor institutii publice, echipamente si instalatii destinate apararii nationale etc.) sau sunt destinate sa realizeze in mod direct un interes national sau local (bogatiile subsolului, opere de arta etc.).

Bunurile care fac parte din domeniul public pot fie exploatate in urmatoarele modalitati:

• drept de administrare;
• drept de concesiune;
• drept de folosinta gratuita asupra bunurilor proprietate publica.

Dreptul de proprietate publica are urmatoarele caractere:

• este un drept inalienabil, in sensul ca nu poate fi instrainat;
• este un drept insesizabil, neputand fi obiect al procedurilor de executare silita;
• este un drept imprescriptibil, in sensul ca bunurile care fac obiect al proprietatii publice nu pot fi dobandite de terte parti prin uzucapiune (prescriptie achizitiva).

Caracterele generale ale dreptului de proprietate

Dreptul de proprietate este un drept absolut  
Caracterul absolut al dreptului de proprietate rezulta chiar de dispozitia Codului civil, care precizeaza acest lucru: ,,proprietarulunui lucru se bucura si dispune de acesta in mod exclusiv si absolut". Facand parte din categoria drepturilor absolute, dreptul de proprietate confera titularului puteri nelimitate in privinta folosirii economice a lucrului, precum in ceea ce priveste soarta juridica a acestuia.
Puterea proprietarului asupra lucrului avut in proprietate se poate manifesta prin doua modalitati:

a)      prin acte materiale de folosinta si de consumatie, de exemplu, citesc cartea, locuiesc apartamentul, ma deplasez cu automobilul.

b)      prin acte juridice, cum ar fi: instrainez imobilul prin vanzare ori donatie, inchiriez apartamentul, las prin testament bunurile din patrimoniul meu unor persoane etc.

Caracterul absolut al dreptului de proprietate trebuie interpretat astfel: titularul dreptului de proprietate asupra unui lucru are posibilitatea de a trage toate foloasele, de a profita de utilitatile pe care acesta le confera si de a savarsi actele juridice care raspund intereselor proprietarului.

2. Dreptul de proprietate este un drept exclusiv

 Caracterul ,,exclusiv" al dreptului de proprietate poate fi privit intr-un dublu sens:

a) in sens general si comun tuturor drepturilor reale, dreptul de proprietate este un ,,drept exclusiv", pentru ca este opozabil oricarei persoane. De exemplu, o persoana este unui teren, ea poate impiedica pe oricine ar dori sa treaca pe acel teren, fara incuviintarea sa, chiar daca trecerea nu i-ar cauza nici un prejudiciu material. De aici apare si dreptul de a cere si a obtine despagubiri in vederea acoperirii pagubelor suferite prin incalcarea acestui drept.

b) dreptul de proprietate este un drept exclusiv, specific dreptului de proprietate, pentru ca numai proprietarul este singurul indreptatit sa exercite cele trei prerogative conferite acestui drept: posesia, folosinta si dispozitia. Fatul ca este un drept exclusiv, da dreptul proprietarului de a revendica bunul in mana oricarui s-ar gasi.

3.      Dreptul de proprietate este un drept perpetuu

Proprietatea este un drept perpetuu intr-un dublu sens:

a) proprietatea nu este limitata in timp, pentru ca ea trece de la titularul actual la urmasii sai directi sau la acei carora le-a transmis dreptul prin acte cu titlu oneros ori cu titlu gratuit, iar de la acestia la urmasii lor si asa mai departe. Pentru acest motiv se spune ca dreptul de proprietate este un drept ,,cesibil" si ,,transmisibil", atat timp cat exista bunul asupra carui s-a dobandit dreptul;
 

b) dreptul de proprietate este un drept perpetuu, intrucat are o existenta independenta de exercitarea dreptului si, ca atare, nu se poate pierde prin nefolosinta decat prin situatii expres prevazute de lege, cum ar fi prescriptia achizitiva in cazul imobilelor si prescritia extinctiva in cazul tuturor mobilelor.
 

Obiectul si intinderea dreptului de proprietate

Obiect al dreptului de proprietate il poate constitui orice bun mobil sau imobil, corporal sau incorporal.
            Dreptul de proprietate asupra unui lucru se intinde nu numai asupra lucrului propriu-zis, ci si asupra a tot ce depinde de el, ca accesoriu, precum si la tot ceea ce produce el. De exemplu, in cazul proprietatii unui teren, obiectul proprietatii se intinde asupra suprafetei solului, asupra plantatiilor ce ar putea cuprinde, precum si a produselor ce se vor realiza pe suprafata respectiva.
            Delimitare in suprafata - in linie orizontala - consta in masurarea suprafetei solului sau a suprafetei construite si fixarea liniei despartitoare, adica a hotarului. Delimitarea in suprafata a proprietatii funciare prezinta o importanta deosebita in cadrul operatiunilor de punere in aplicare a prevederilor Legii fondului funciar (Legea nr. 19/1991).
            Operatiunea de stabilire a hotarului - de granituire - va fi mult usurata de efectuarea lucrarilor cadastrale, impuse de Legea cadastrului.
            Delimitarea in inaltime - pe linie verticala - se refera la dreptul proprietarului unui teren de a folosi numai suprafata acestuia, dar si spatiul ce se afla deasupra acelui teren. Dreptul asupra spatiului aerian permit unui proprietar sa ridice constructii si sa faca plantatii care se inalta pe verticala, intre limitele hotarului. In virtutea acestui drept, proprietarul unui teren poate cere vecinului sa taie crengile arborilor ce se extind deasupra terenului sau. Acest spatiu aerian se suprapune terenului, adica intinderea lui nu trece de limitele acestuia.
            Delimitarea in adancime - in profunzime - priveste subsolul terenului asupra caruia se exercita dreptul de proprietate.
            De la dispozitia art. 491 Cod civil, conform careia " proprietarul poate face in subsolul terenului sau tot ceea ce gaseste de cuviinta", exista numeroase derogari. Astfel, Constitutia din 1923, art. 19, prevede ca "zacamintele miniere, precum si bogatiile de orice natura ale subsolului sunt proprietatea statului".                   Dreptul de proprietate si dreptul de accesiune
            Dreptul de accesiune este un drept real ce se naste in legatura cu dreptul de proprietate, avand temeiul legal in dispozitiile codului civil, art.482, care prevede ca: "Proprietatea unui lucru mobil sau imobil, da dreptul asupra a tot ceea ce produce lucrul si asupra a tot ce se uneste ca accesoriu cu lucrul in mod natural sau artificial"2.
            Sunt situatii numeroase in privinta dreptului de proprietate, cum ar fi:
       -   cand sporirea suprafetei terenului a avut loc pe cale naturala, prin aluvionare, suprafata respectiva devine proprietatea celui care este si proprietatea la care s-a alipit suprafata rezultata din depunerea aluviuni;
       -   plantatiile si constructiile facute pe terenurile altuia revin proprietarului, care va avea obligatia sa restituie contra valoarea lor, celui care le-a facut fiind de buna credinta sau sa ceara inlaturarea lor si sa i se plateasca despagubirilr de la cel ce le-a facut cu rea credinta;

Bibliografie : Dreptul de proprietate volumul III de Vasile Patulea, Corneliu TURIANU

Wikipedia