Deontologia comunicatorului. Codul de conduita profesionala a purtatorului de cuvant al unei organizatii I

Se considera ca relatiile publice constituie o activitate tot atat de veche ca si omenirea, fiinta sociala care e omul tinzand mereu spre a interrelationa cu ceilalti semeni ai sai, fiind, evident, de neconceput, dezvoltarea omenirii fara prezenta relatiilor interpersonale.

Am putea spune ca termenul de relatii publice defineste mijloacele prin care o organizatie tinde sa dezvolte o relatie de armonie, intelegere reciproca intre ea si publicul sau. De cele mai multe ori aceasta activitate are la baza comunicarea si inglobeaza o serie de activitati, de la redactarea comunicatelor de presa si pregatirea conferintelor de presa, elaborarea conceptiilor de formare a imaginii organizatiei, implementarea strategiilor de comunicare interna si externa si pana la redactarea si organizarea editarii publicatiilor de uz intern.

Bazele relatiilor cu presa

Identitatea unei organizatii e reprezentata de un ansamblu de caracteristici bazate pe o experienta si traditie institutionale de lunga durata. Acestea sunt bazate pe cunostintele despre misiunea organizatiei, obiectivele, trasaturile distinctive, standardele si principiile de viata, atitudinea fata de comunicarea interna si externa.

Imaginea fiecarei astfel de organizatii este obiect de patrimoniu. Termenul "imagine" nu se refera restrictiv la reproducerea materiala a unei realitati date, ci la capacitatea receptorului de a construi reprezentari mintale. De aceea, in PR-ul modern, de obicei, numele organizatiei se asociaza cu cel al produsului sau, fie el material, fie dimpotriva. "Imaginea" consta din managementul performant, PR profesionist, desfasurarea unei campanii publicitare bine puse la punct, codul etic al personalului.

Relatiile dintre purtatorul de cuvant si presa e dorit sa se intemeieze in baza unei increderi reciproce. Publicatiile de popularitate de cele mai multe ori dau cu precadere prioritate informatiilor cu caracter senzational, dar, desigur, exista metode verificate de a le atrage atentia, iar profesionistii PR trebuie sa le cunoasca indeaproape si sa stie cum sa se foloseasca de ele in avantajul organizatiei pe care o reprezinta.

Din zi in zi, intre reprezentatii presei si specialistii PR se stabilesc niste relatii bazate tot mai mult pe etica profesionala. Presa incepe sa constientizeze necesitatea contactelor cu institutiile, intelegand ca numai asa va obtine informatii veridice, presa recunoscand totodata rolul specialistilor de PR pentru a-i convinge pe conducatorii organizatiilor de importanta faptului de a fi onesti si accesibili in relatiile cu persoanele din afara institutiilor respective. Specialistii PR, la randul lor, realizeaza cat de important e rolul reprezentantilor presei in difuzarea masiva a unei informatii veridice si echilibrate, inteleg ca aparitia pe larg unor anumite informatii, pozitive, sau, dimpotriva, neaparitia decat pe un spatiu limitat a altora, nefavorabile organizatiei pe care o reprezinta - poate aduce mari servicii respectivei organizatii.

Exista doua conditii in lucru cu presa: operativitatea si veridicitatea. Oricare ar fi regulile de prezentare a informatiilor, acesta urmeaza a fi indeplinite punctual. Legat de procesul propriu-zis de interrelationare intre comunicator si cei carora le este destinata informatia, e important de tinut seama de "clasica" schema "speaking" apartinand lui Des Hymes. Jocul functiilor limbajului este reprodus cel mai complet si cel mai sistematic dintre toate versiunile precedente in octologul componentelor comunicarii, pe care il face Des Hymes, urmand ordinea termenilor in engleza:

Setting (cadru) - e vorba de cadrul fizic (timp si loc) si cadrul psihologic (ambianta degajata sau dimpotriva ambianta tensionata de evenimente recente).

Participants (termen general, desemneaza atat destinatarul cat si pe toti cei prezenti care participa intr-un fel sau altul la desfasurarea actiunii, indiferent daca vorbesc sau nu) - pentru fiecare dintre participanti, el ofera cat mai multe caracteristici pertinente posibile din punct de vedere socio-cultural si psihologic.

Ends (finalitati) - este vorba, pe de o parte de scop sau intentie, pe de alta parte, de rezultatul activitatii de comunicare.

Acts (acte) - termenul, desi nu foarte bine ales, acopera atat continutul mesajul, cat si forma acestuia. Prima subcomponenta desemneaza subiectele conversatiei; a doua - cu mai putina claritate, stilul global.

Key (tonalitate) - aceasta componenta permite caracterizarea intr-un mod mai detaliat a particularitatilor, modului in care se desfasoara activitatea de limbaj. De exemplu, se poate trece de la o atitudine serioasa la gluma.

Imstrumentalies (instrumente) - mijloace de comunicare. Este vorba pe de o parte de canalele de comunicare, pe de alta parte de codurile care le corespund. Comunicatorul va trebui sa le observe si sa le descrie pe cele care sunt pertinente in ochii participantilor, la situatia in chestiune.

Norms (norme) - de interactiune si de interpretare. Primele se refera la mecanismele interactionale ale conversatiei (ordinea luarilor de cuvant, intreruperile, etc.). Celelalte - la sensul mesajului asa cum este el transmis si primit, date fiind normele de interactiune sociala, sistemul de idei socioculturale in vigoare ale participantilor etc.

Gen (tip de activitate de limbaj - aceasta componenta obliga la definirea situatiei de comunicare in functie de categoriile care ii deosebesc pe membrii unei comunitati).

Pentru un comunicator ce reprezinta o anume organizatie, e foarte important sa nu uite ca exista doi factori importanti in relatiile cu presa - alegerea momentului oportun si a auditoriului adevarat, adica alegerea momentului psihologic potrivit pentru a face cunoscut continutul unui anume material si, de asemenea, selectarea auditoriului potrivit pentru a-l receptiona.