Descentralizarea serviciilor publice in Romania

Descentralizarea serviciilor publice in Romania

Descentralizarea este definita ca fiind transferul, de la autoritatea centrala la autoritatile locale, a competentelor, precum si a resurselor financiare necesare.Nu exista descentralizare decat in conditiile in care competentele trecute in sarcina autoritatilor locale - Primarii, Consilii Locale sau Consilii Judetene - sunt insotite de alocarile bugetare corespunzatoare. Acest principiu constituie una dintre regulile de baza ale Legii-cadru privind descentralizarea.

Structurile guvernului vor pastra, in cele mai multe domenii, doar atributii de inspectie si control. Descentralizarea pleaca de la premisa ca autoritatile administratiei publice locale sunt mai in masura sa raspunda necesitatilor cetatenilor, cunoscand mai in profunzime problemele lor, dar si cele mai bune cai pentru rezolvarea acestora.

Descentralizarea inseamna apropierea deciziei de cetatean. O serie intreaga de servicii publice sunt furnizate mai eficient de la nivel local: invatamantul preuniversitar, asistenta sociala, alimentarea cu apa si infrastructura rutiera sunt numai cateva din serviciile publice in care autoritatilor administratiei publice locale sunt cel mai bine pozitionate pentru a lua decizii privind alocarea resurselor, adaptate nevoilor specifice fiecarei comunitati locale.

Descentralizarea nu este un scop in sine, ci o metoda de a furniza servicii publice mai eficient, corelate in primul rand cu cerintele si preferintele beneficiarilor. Niciun sistem centralizat nu poate raspunde varietatii infinite a nevoilor comunitatilor locale la fel de bine ca autoritatile locale alese si responsabile in fata acestora

In prezent, ministerele dispun, in fiecare judet, de o prelungire la nivel local, care gestioneaza in numele ministerului si in conformitate cu regulile stabilite de acesta, activitatea din domeniul de competenta pe raza judetului respectiv. Multe dintre competentele pe care le indeplinesc aceste institutii ar trebui insa sa fie de competenta autoritatilor locale, care s-ar putea dovedi mai eficiente si mai usor adaptabile la conditiile specifice ale zonei.

Exemplele ar putea fi dintre cele mai diverse. Prin intermediul inspectoratelor judetene, Guvernul, prin Ministerul Culturii, gestioneaza teatre sau muzee, institutii cu specific local. Lista ar putea continua cu exemple din cele mai diverse domenii de activitate. Tot Guvernul este cel care gestioneaza, de exemplu, bazele sportive, alte obiective care sunt de interes strict local si ar putea fi mult mai bine administrate de Primarii.

Cand este vorba despre sanatate sau educatie, lucrurile devin mai serioase.Legislatia prevede in aceste domenii competente atat pentru autoritatile locale, cat si pentru cele centrale. Primariilor pe raza carora functioneaza scolile sau spitalele de interes local le revine sarcina de a finanta lucrarile de intretinere si reparare a acestora. In schimb, directorii acestor scoli si spitale sunt numiti de la nivel central, programa scolara si numarul de locuri sunt stabilite de catre minister - autoritatile locale nu sunt nici macar consultate in aceste privinte, cu toate ca cunosc mai bine piata fortei de munca. Pe scurt, autoritatile locale sunt obligate sa finanteze substantial functionarea acestor obiective, dar nu au nici un cuvant de spus in ceea ce priveste administrarea lor

Din acest punct de vedere, descentralizarea inseamna trecerea scolilor si spitalelor de interes local - pentru a folosi aceste exemple - in administrarea primariilor, odata cu banii de care acestea au nevoie si care sunt in present gestionati de guvern. Fireste, ministerele ar urma sa pastreze, la nivel local, organisme cu rol de control si inspectie, care sa asigure respectarea regulilor cucaracter general, precum si a normelor de calitate.

Obiectivele majore sectoriale ale procesului de descentralizare se vor regasi in strategiile sectoriale de descentralizare ale ministerelor resort orizontul de implementare a acestora fiind pe termen mediu si lung.

In domeniul invatamantului preuniversitar, vor fi descentralizate competente privind organizarea si functionarea scolilor, precum si managementul resurselor umane, la nivelul autoritatilor administratiei publice locale si consiliilor de administratie ale scolilor, dupa caz;

* In domeniul sanatatii publice, vor fi transferate catre autoritatile administratiei publice locale competente privind managementul unitatilor sanitare publice de interes local, respectiv judetean;

* In domeniul ordinii publice, vor fi consolidate competentele autoritatilor administratiei publice locale prin infiintarea politiei locale;

* In domeniul transporturilor, vor creste resursele alocate autoritatilor administratiei publice locale pentru intretinerea si modernizarea drumurilor publice de interes local si judetean, inclusiv a drumurilor nationale de pe teritoriul municipiilor.

* In domeniul culturii, vor fi descentralizate institutiile de cultura ramase in subordinea Ministerului Culturii si Cultelor si ai caror beneficiari sunt cu preponderenta comunitatile locale;

* In domeniul asistentei sociale, va fi imbunatatit cadrul de reglementare pentru finantarea si monitorizarea serviciilor sociale aflate in competenta autoritatilor administratiei publice locale

Serviciile deconcentrate ale ministerelor si ale altor organe de specialitate ale administratiei publice centrale vor pastra doar atributiile care privesc controlul, inspectia si monitorizarea domeniului in care activeaza. Atributiile legate de furnizarea sau administrarea unor servicii publice la nivel judetean sau local vor fi transferate autoritatilor administratiei publice locale de la nivelul judetelor,oraselor sau comunelor, dupa caz, cu exceptia celor care sunt considerate de importanta strategica sau nationala.

Un element de descentralizare, introdus prin modificarile aduse statutului functionarilor publici, este cel privind organizarea concursurilor pentru ocuparea functiilor publice. Agentia Nationala a Functionarilor Publici, structura in subordinea MAI, a renuntat la competenta pe care o detinea, de a organiza concursurile pentru functiile publice de la nivelul autoritatilor administratiei publice locale, pastrand aceasta atributie doar pentru cateva functii a caror natura le face foarte greu de ocupat: auditor, arhitect etc.

Un exemplu de descentralizare, care a fost deja pus in practica, este transferarea la nivel local a atributiei de stabilire a pretului gigacaloriei. Pretul local de referinta va inlocui in aceasta iarna pretul national de referinta. Daca orasele sunt diferite, de ce preturile trebuie sa fie impuse de la nivel central?

Un alt exemplu in privinta descentralizarii este proiectul de infiintare a Politiei Locale, definitivat si supus unei dezbateri cu reprezentantii autoritatilor locale. Proiectul a fost deja publicat pe site-ul de internet al Politiei Romane si va fi pus in practica dupa aprobarea, de catre Ministerul Finantelor Publice, a maririi procentului din impozitul pe venit care ramane la bugetul localitatilor - de la 47% cat este in prezent, la 51% - modificare asupra careia s-a convenit deja la nivel politic.

Un obiectiv fundamental al descentralizarii este cresterea capacitatii administrative a localitatilor si judetelor (definita ca fiind suma tuturor resurselor aflate la dispozitia unitatii administrativ-teritoriale - umane, financiare, materiale), care trebuie sa devina mai competitive. Obiectivul nostru este cel de a transforma administratia romaneasca intr-o administratie eficienta si performanta, autoritatile administratiei publice locale devenind astfel adevarate motoare de dezvoltare a Romaniei.

Modernizarea administratiei este cea mai mare provocare la adresa Romaniei in acest moment, fiind indispensabila daca dorim sa atingem o rata cat mai ridicata de absorbtie a fondurilor la care ne da dreptul calitatea de membri ai Uniunii Europene.

Este cunoscut faptul ca statele care au aderat la UE in anul 2004 nu au avut mari performante in acest domeniu, reusind sa atraga cu putin peste 10% din fondurile la care au avut acces. Trebuie sa invatam din aceasta experienta, pentru ca sa beneficiem din plin si pentru ca aderarea la Uniunea Europeana sa aduca, pentru cetatenii romani, prosperitatea la care acestia se asteapta.Daca nu reusim sa intarim capacitatea administrativa - lucru pe care ne propunem sa il realizam prin procesul de descentralizare, dar si prin celelalte elemente ale reformei administratiei publice - acest deziderat nu va fi posibil.

Cum se va realiza descentralizarea ?

In vederea punerii in aplicare a Legii-cadru a descentralizarii a fost infiintat un grup de lucru interministerial, care va avea printre competente coordonarea acestui proces.Ministerul Administratiei si Internelor a propus un calendar foarte strict, cu termene precise, pentru realizarea descentralizarii.

Ministerul Administratiei si Internelor doreste ca aceste strategii de descentralizare din fiecare sector al administratiei publice centrale sa fie aprobate in cadrul grupului de lucru interministerial pentru descentralizare .

Impunerea si mentinerea unui ritm alert in calendarul de descentralizare este esentiala pentru continuarea si aprofundarea reformei demarate in administratia publica si avand in vedere faptul ca nu ne putem permite sa pierdem nici o zi inceea ce priveste accesarea fondurilor europene.

Avand in vedere acest fapt, consideram ca descentralizarea trebuie sa constituie pentru Romania obiectivul de interes national al anului 2008, obiectiv care sa fie insusit si sustinut de intreaga clasa politica romaneasca.

Sa nu uitam ca un guvern puternic nu este cel care doreste sa pastreze toata puterea la indemana sa, ci cel care stie sa cedeze aceasta putere acelora care pot sa o foloseasca mai eficient in numele cetatenilor si pentru cetateni

Capitolul XIV.Serviciile publice in Uniunea Europeana

Aceasta problema este de actualitate deoarece exista o contradictie aparenta intre interesul colectiv al serviciului public din interiorul unui stat si deschiderea fata de concurenta europeana.Constructia comunitara, prin esenta economica la originile sale, a avut ca obiectiv realizarea unui spatiu economic bazat pe patru libertati fundamentale: libertatea circulatiei marfurilor, a capitalurilor, a serviciilor si a persoanelor.

Piata comuna, definita ca o piata interioara unica, are drept rezultat obligarea statelor si a actorilor economici de a inlatura obstacolele acestui spatiu economic unificat. Intr-o prima etapa, tratatele nu evoca nici problema rolului intern al statelor si nici pe cea a serviciilor publice.

In absenta unor termeni clari cu privire la rezerva sau neaplicarea regulilor comunitare pentru serviciile publice, acestea sunt supuse dreptului comun. Astfel, doua reguli de drept comunitar aveau in vedere functionarea clasica a serviciilor publice: interdictia oricarei discriminari fata de nationalitate si deschiderea catre spatiul european al concurentei.

Aceste reguli au trei consecinte directe: prima consecinta ar fi ca orice operator poate interveni pe ansamblul teritoriului comunitar si deci poate concura serviciile publice prin alegerea de activitati rentabile, ceea ce poate fi ilustrat in domeniul postei. A doua consecinta ar fi interdictia ajutoarelor de stat si a controlului care afecteaza concurenta, ceea ce poate fi observat in domeniul transportului. A treia consecinta ar fi ca monopolurile publice trebuie sa fie deschise si sa nu se discrimineze produsele europene, ca in cazul energiei electrice.

Problema serviciilor publice a fost aproape ignorata in tratate si nu a fost adusa in prim-plan decat in momentul in care Comisia a luat in discutie imbunatatirea pietei interioare pentru 1 ianuarie 1993. Aceste reflexii au fost tardive, dar au constituit raspunsuri la initiativele Comisiei in domenii noi pentru comunitate, precum energia, posta sau telecomunicatiile.

Tratatul de la Roma inscrie punerea in aplicare a unui spatiu european al concurentei. Se interzic ajutoarele de stat si se impun limite cantitative de export; statele sunt obligate sa organizeze monopoluri nationale cu caracter comercial (art. 37) si sa respecte regulile concurentei in raporturile cu intreprinderile publice .

Referiri clare la notiunea de serviciu public nu apar decat in art. 77 cu privire la politica de transporturi, articol care precizeaza ca sunt compatibile cu prezentul tratat ajutoarele care raspund nevoilor de coordonare a transporturilor sau care corespund rambursarii anumitor servituti inerente notiunii de serviciu public.

Actul unic european din 1985 constituie prima revizuire cu privire la competenta comunitara. El confirma filosofia liberala si prevede in art. 8 realizarea pietei interioare incepand cu 31 decembrie 1992. Fara a face noi referiri la notiunea de serviciu public, tratatul incredinteaza Comisiei Comunitatilor Europene mandatul clar de a pune in aplicare o piata interioara in toate domeniile si indeosebi in cele care pot face obiectul serviciilor publice, cum ar fi domeniile electricitatii, gazului natural sau telecomunicatiilor.

Tratatul asupra Uniunii Europene nu evoca nimic in plus in ceea ce priveste notiunea de serviciu public, contribuie doar la recunoasterea acestora.Pe de o parte, un nou titlu este consacrat retelelor transeuropene pentru care serviciile publice au caracteristici speciale. Art. 129 B dispune: Comunitatea contribuie la stabilirea si la dezvoltarea retelelor transeuropene in sectorul infrastructurii de transport, al telecomunicatiilor si energiei.

Astfel, Comunitatea trebuie sa favorizeze punerea in aplicare a retelelor europene in domenii care fac obiectul serviciilor publice in cea mai mare parte a statelor si trebuie sa se tina cont de specificul national. Pe de alta parte, in timp ce Tratatul de la Roma revizuit nu facea nici o referire la rezervele nationale sau la un principiu relational intre state si Comunitate, Tratatul de la Maastricht contine consideratii noi. Aici se afirma ca Uniunea respecta identitatea nationala a statelor membre (art. F) si, pe baza principiului subsidiaritatii, formuleaza o noua abordare care sa permita anumite specificitati nationale.

Dincolo de evolutia textuala a tratatului care ramane supus interpretarii Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene, se pot constata un inceput al recunoasterii juridice de catre Curte si o sensibila evocare a serviciului public de catre instantele comunitare.

Institutiile europene arata un interes particular fata de problema serviciilor publice. Comitetul Economic si Social a adoptat in septembrie 1993 un aviz de initiativa asupra sectorului public in Europa. Parlamentul European, adoptand raportul lui M. Roberto asupra serviciilor publice si privatizarii din mai 1994, a invitat Comisia sa propuna o carta europeana a serviciilor publice axata pe trei puncte:

a) identificarea principiilor comune carora trebuie sa le raspunda serviciile publice in Europa pentru a satisface exigentele    unei cetatenii europene reale;

b) unitatea de tratament pentru toti utilizatorii in diferite servicii distribuite pe o baza nationala, dar avand o dimensiune supranationala;

c) norme care sa garanteze pentru orice serviciu un plan calitativ si unul cantitativ. Comisia Europeana s-a angajat sa publice un document de reflexie asupra orientarilor in materie de serviciu public, analizand situatia pentru fiecare sector, datorita diferentelor existente

Proiectul francez de Carta europeana a serviciului public propunea Comisiei si altor tari europene o conceptie novatoare permitand emergenta veritabilelor servicii publice europene si prezervarea principalelor modalitati de organizare si gestiune proprii fiecarei tari. Aceasta propunere a reprezentat o noua abordare care permitea existenta unei abordari europene a serviciilor publice.

In septembrie 1996, Comisia Europeana a prezentat un comunicat asupra Serviciilor de interes general in Europa, care punea clar in evidenta diferenta dintre misiunea si statutul operatorului, lasand statele membre sa aleaga proprietatea capitalului, recunoscandu-se legitimitatea serviciului public.

Tratatul de la Amsterdam a adus modificari importante Tratatului asupra Uniunii Europene si Tratatului care a instituit Comunitatea Europeana, aducand lamuriri suplimentare asupra conceptelor de dezvoltare locala si subsidiaritate; a fost consolidata politica de protectie a mediului; au fost aduse clarificari in materie de protectie a consumatorilor etc., fara a exista insa o abordare expresa a serviciilor publice. Exceptia o reprezinta noul articol 16 din Tratatul Uniunii Europene, care prevede: Fara a prejudicia articolele 73, 86 si 88, si avand in vedere locul pe care il ocupa serviciile de interes economic de ordin general printre valorile comune ale Uniunii, ca si rolul pe care acestea il joaca in promovarea coeziunii sociale si teritoriale a Uniunii

Comunitatea si statele sale membre, fiecare in limitele competentelor lor si in limitele campului de aplicare a prezentului tratat, vegheaza ca aceste servicii sa functioneze pe baza principiilor si in conditiile care sa le permita indeplinirea misiunii lor.

Un alt moment important pentru evolutia serviciilor publice in Uniunea Europeana a fost reprezentat de comunicatul cu privire la Serviciile de interes general in Europa, adoptat de catre Comisia Europeana. Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, proclamata de Consiliul European in decembrie 2000 (la Nisa), cuprinde un articol privitor la accesul la serviciile de interes economic general:

Uniunea recunoaste si respecta accesul la serviciile de interes economic general, asa cum este prevazut de legislatiile si practicile nationale, in conformitate cu dispozitiile tratatului care instituie Comunitatea Europeana, pana la promovarea coeziunii sociale si teritoriale a Uniunii. Referindu-se doar la legislatiile nationale, acest articol nu deschide calea serviciilor europene de interes general, necesare totusi pentru a construi noua Europa.

In luna noiembrie 2002, Comisia a prezentat un Raport cu privire la liniile directoare ale ajutoarelor de stat in domeniul serviciilor de interes economic general prin care se preciza ca serviciile de interes economic general (SIEG) indeplinesc o functie fundamentala in toate statele membre care, in absenta reglementarilor comunitare, dispun de o mare libertate pentru a le defini si a le pune in aplicare in functie de alegerea lor politica.

Un moment recent al evolutiei serviciilor publice il reprezinta proiectul Cartei verzi a serviciilor de interes general proiect initiat de catre Centrul european al intreprinderilor cu participare publica si de interes economic general (CEEP), in colaborare cu Confederatia europeana a sindicatelor (CES) transmis spre studiu Consiliului Uniunii Europene. Potrivit art. 16 al proiectului Cartei verzi a serviciilor publice de interes general, acestea sunt activitati create, organizate si reglementate de autoritati publice (nationale, regionale sau locale) pentru a garanta ca furnizarea serviciilor este asigurata in conditiile considerate ca necesare pentru satisfacerea necesitatilor societatii.

Aceste servicii indeplinesc misiuni de interes general si sunt supuse de catre autoritatile publice unor obligatii specifice. In tarile membre ale Uniunii Europene, exista o mare diversitate de servicii publice:

- servicii comunale; regii municipale sau intercomunale;

- intreprinderi publice nationale;

- societati private in proprietate publica, mixta sau privata; delegarea de servicii sau parteneriate public-privat. Aceasta diversitate reprezinta rezultatul istoriei, culturii, economiei si alegerilor politice specifice fiecarei tari. Nu se poate identifica o organizare tip, ci doar reguli si principii general aplicabile, adaptate contextului national, urmand logica subsidiaritatii.