Procedee de drept comun si procedee de drept public

CONSTITUIREA DOMENIULUI PUBLIC

Autoritatile administratiei publice au nevoie de un patrimoniu pentru a-si putea exercita atributiile care le-au fost conferite in organizarea executarii si executarea propriu-zisa a legii, notiune juridica care include si domeniul public.

Pentru constituirea acestui patrimoniu, sunt folosite de autoritatile administratiei publice atat procedee de drept comun cat si procedee de transmitere fortata a dreptului de proprietate.

Procedee de drept comun si procedee de drept public

In calitatea lor de persoane juridice de drept public si titulare ale dreptului de proprietate asupra bunurilor ce compun acest domeniu, statul si unitatile administratiei teritoriale isi pot procura bunurile necesare prin intermediul unor acte juridice de drept civil cum sunt: contractul de vanzare-cumparare, contractul de schimb, donatiile si legatele, sau prin fapte juridice civile: accesiunea, uzucapiunea, comasarea.

S-a recunoscut posibilitatea autoritatilor administratiei publice de a achizitiona bunuri prin utilizarea unor procedee speciale, dominate de principiile dreptului public si supuse unui regim juridic administrativ exorbitant datorita faptului ca actul juridic de drept privat se intemeiaza pe un acord de vointa intre partile participante la incheierea lui si pe principiul egalitatii acestora ceea ce face dificila si chiar imposibila realizarea scopului urmarit.

Pentru constituirea domeniului public, doctrina si practica administrativa au consacrat mai multe procedee folosite in dreptul public, unul dintre ele fiind incorporarea.

Prin incorporare se intelege actul juridic sau fapta materiala pe baza carora un anumit bun, de regula imobil, intra in domeniul public.

Pentru a sesiza modul in care se realizeaza incorporarea este necesar sa se faca distinctie intre domeniul public natural si domeniul public artificial.

Domeniul public natural isi gaseste originea in fenomene ale naturii iar constituirea sa presupune atat achizitia cat si incorporarea simultana a bunurilor in domeniul persoanei juridice de drept public, asa cum este cazul tarmurilor marii, a marii teritoriale, a spatiului aerian, a cursurilor de apa si lacurilor, in privinta carora administratia intervine pentru a constata prin act juridic unilateral, producerea fenomenului natural si a delimita domeniul.

Pentru domeniul public artificial, incorporarea nu se reduce la achizitionarea bunului ci si la existenta prealabila a unui act juridic de afectare sau declasare.

Afectarea este un act administrativ de autoritate prin care autoritatea publica emitenta isi exercita prerogativele ce decurg din dreptul sau de proprietate asupra bunului. Actul de afectare determina destinatia si modul de folosinta al bunului domenial, respectiv utilitatea lui, care poate reveni publicului sau unui serviciu public.

Afectarea sau clasarea bunurilor domeniale sunt prevazute de lege sau de alte acte normative subordonate acesteia iar in lipsa acestora, de un act juridic emis de autoritatea publica careia bunurile ii apartin (dintr-o operatiune materiala distincta sau dintr-un act consacrat.)

Dezafectarea sau declasarea reprezinta actul juridic sau fapta materiala pe baza careia un bun iese din domeniul public si intra in domeniul privat, putand fi chiar vandut pe cale de buna invoiala sau prin licitatie publica.

In conditiile stabilite de lege, titularii dreptului de proprietate asupra bunurilor ce formeaza domeniul public sunt competenti sa aprecieze atat oportunitatea cat si procedeul de dezafectare. Actele normative, de cele mai multe ori, prevad modalitatea in care un bun domenial isi pierde acest caracter, indicand natura actului juridic.

Pentru a se preveni emiterea unor decizii de declasare nejustificate si pentru a da eficienta principiului inalienabilitatii si imprescriptibilitatii bunurilor din domeniul public, practica administrativa a stabilit unele restrictii in exercitarea acestui drept. Astfel, s-a consacrat regula potrivit careia, decizia de dezafectare sau de declasare trebuie sa fie emisa de alte autoritati decat acelea care administreaza domeniul public si care au si dreptul de a consimti la instrainarea lui.

Prin Ordonanta nr. 15/1993 a Guvernului Romaniei, in art. 6 s-a prevazut ca, crearea de noi bunuri proprietate publica din categoria celor stabilite de Guvern ca fiind de interes national, precum si dezafectarea unor asemenea bunuri se poate face numai cu aprobarea Guvernului, pentru regiile autonome de interes national si cu aprobarea consiliilor locale ori a consiliilor judetene, in cazul regiilor autonome de interes local sau judetean.

Cand se constata ca una din dependentele sale nu mai prezinta utilitate pentru serviciul public administratia va putea sa-i modifice afectiunea initiala. Aceasta competenta reiese din atributiile generale pe care administratia le exercita in privinta domeniului public.

"Schimbarea de afectiune este supusa aceluiasi regim juridic aplicabil afectarii si dezafectarii bunurilor domeniale. Ea poate fi interna, ori de cate ori intervine intre serviciile aceleasi persoane juridice de drept public, proprietar al bunurilor respective. Alteori insa, schimbarea de afectiune este dispusa in conditiile legii de catre autoritatile publice competente, intre servicii publice care apartin unor persoane juridice diferite".

Exista posibilitatea ca un bun domenial, caruia i s-a stabilit anterior o anumita destinatie, sa primeasca o destinatie noua, fara a o pierde pe cea dintai.

Procedee de transmisiune fortata a dreptului de proprietate

Pe langa mijloacele traditionale, specifice dreptului privat, pentru achizitionarea bunurilor statului si unitatilor sale administrativ-teritoriale li s-a recunoscut posibilitatea de a utiliza procedee de transmisiune fortata a bunurilor, care presupun folosirea constrangerii particularului de a ceda bunul sau in numele unui interes general.

Constitutia din 1991 nu a prevazut nationalizarea ca un mijloc de transfer al dreptului de proprietate realizat prin intermediul unei decizii a autoritatilor publice competente, careia proprietarii (persoanele fizice) sa i se conformeze. Se subliniaza, astfel, caracterul fundamental al dreptului de proprietate, a carui conservare constituie unul dintre scopurile societatilor organizate statal.

Procedeele de transmitere fortata a dreptului de proprietate in dreptul romanesc sunt: exproprierea pentru cauza de utilitate publica si rechizitiile.

Exproprierea pentru cauza de utilitate publica

"Exproprierea pentru cauza de utilitate publica consta intr-un ansamblu de acte si operatiuni administrative si jurisdictionale, prin intermediul carora statul sau autoritatile administratiei publice locale impun transferul fortat, in beneficiul lor, al proprietatii unor bunuri imobile apartinand persoanelor juridice sau persoanelor fizice cu sau fara scop lucrativ, precum si a celor aflate in proprietate privata a comunelor, oraselor, municipiilor si judetelor, in scopul de utilitate publica si in schimbul unei indemnizatii juste si prealabile".

In concordanta cu prevederile constitutionale Parlamentul Romaniei a adoptat Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica. Acest act cuprinde atat dispozitii de natura sa asigure cadrul legal adecvat procedurilor de expropriere si stabilirea despagubirilor, cat si apararea efectiva a dreptului de proprietate privata.

Legea cuprinde dispozitii cu caracter general referitoare la: utilitatea publica si declararea ei; masuri premergatoare exproprierii; exproprierea si stabilirea despagubirilor; plata despagubirilor si punerea in posesie a expropriatorului; dispozitii finale. Exproprierea a fost limitata in ceea ce priveste scopul pentru care realizeaza, bunurile supuse exproprierii, autoritatile competente sa o decida si procedura propriu-zisa a exproprierii.

Principiile care determina regimul juridic al exproprierii se desprind din Legea nr. 33/1994 si sunt urmatoarele:

a)      exproprierea este un procedeu de achizitie fortata a bunurilor imobile necesare pentru executarea unor lucrari de interes national sau de interes local specific dreptului public.

b)      ea poate fi hotarata numai pentru o cauza de utilitate publica;

c)      exproprierea se realizeaza numai conform unor proceduri speciale si numai dupa o dreapta si prealabila despagubire, stabilita prin hotarare judecatoreasca.

Exproprierea este un procedeu folosit de catre stat si unitatile sale administrativ-teritoriale de achizitie fortata a bunurilor mobile: terenuri, constructii, bunuri imobile prin destinatie sau prin obiectul la care se aplica.

Chiar daca unele institutii private sau persoane fizice gireaza un serviciu public nu le este recunoscuta competenta exproprierii intrucat titularii acestui drept sunt statul si unitatile administrativ-teritoriale.

Rechizitia

"Rechizitia este un procedeu de achizitie fortata a bunurilor mobile apartinand unor persoane juridice, institutii publice si persoane fizice".

Astfel, este permis administratiei, pe cale unilaterala, in numele interesului general sa impuna transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor respective precum si cuantumul despagubirilor in imprejurari speciale in care interesele tarii sau ale sigurantei statului o reclama.

Rechizitia este reglementata de Legea nr. 132/1997, privind rechizitiile de bunuri si prestarile de servicii in interes public. In sensul reglementarii legale, prin rechizitie se intelege punerea la dispozitia Ministerului Apararii Nationale, a Ministerului de Interne sau a altor organe de stat, spre folosinta temporara, la cererea acestora, a unor bunuri apartinand persoanelor juridice sau fizice, in scopul apararii patriei, ordinii publice si sigurantei statului, efectuarii in conditii optime a mobilizarii generale sau partiale, concentrarilor sau aplicatiilor, precum si in alte cazuri prevazute de lege.

Rechizitiile pot fi dispuse pe tot timpul cat dureaza proclamarea starii de necesitate, declararea mobilizarii generale ori a starii de razboi dar si in caz de concentrari, aplicatii, in scopul prevenirii sau inlaturarii urmarilor unor calamitati naturale, epidemii, catastrofe sau pericole iminente cu caracter general.

Rechizitiile nu se refera numai la achizitionarea unor bunuri mobile pentru domeniul public sau la incredintarea temporara a unor asemenea bunuri, dar si la efectuarea de catre persoanele fizice a unor servicii, adica efectuarea unor activitati lucrative concrete odata cu proclamarea starii de necesitate, declararea mobilizarii generale sau partiale ori a starii de razboi.

Rechizitiile dobandesc caracterul unei inchirieri fortate in cazul bunurilor atribuite in folosinta temporara a unor asemenea bunuri.

Consiliilor locale, judetene si consiliile locale de aparare le sunt conferite atributii in executarea legii si le revine sarcina asigurarii efectuarii rechizitiilor de bunuri si chemarii persoanelor fizice pentru servicii.

Potrivit art. 5 din Legea nr. 132/1997 se pot rechizitiona mijloace de transport auto, feroviare, navale, aeriene si cu tractiune animala, instalatii si tehnici de aerodrom, de telecomunicatii, tehnica de constructii, mijloace materiale topografice, piese de schimb, mijloace de reparatii, carburanti si utilaje pentru transportul acestora, cladiri, terenuri, animale, furaje si alte bunuri necesare fortelor armate, personalului civil care le insotesc, autoritatilor statului, sinistratilor, refugiatilor, populatiei atinse de consecintele conflictului armat, prizonierilor de razboi, inclusiv pentru asigurarea bunei functionari si exploatari a cailor de comunicatie, a agentilor economici si institutiilor publice.

Legea contine norme referitoare la plata despagubirilor proprietarilor supusi rechizitionarilor. Despagubirile se stabilesc tinandu-se seama de apartenenta si natura bunurilor rechizitionate, de felul rechizitiilor si de alte dispozitii legale privitoare la evaluarea despagubirilor si plata muncii prestate. Cuantumul despagubirilor se fixeaza in conformitate cu normele juridice aplicabile in caz de expropriere a unor astfel de bunuri, in cazul cladirilor distruse, iar in cazul bunurilor rechizitionate pentru care nu exista preturi stabilite, evaluarea despagubirii se face prin comparatie cu preturile produselor similare si in raport de starea de uzura a bunurilor la data rechizitiei.

Persoana ce este nemultumita de cuantumul despagubirii acordate poate introduce actiune la instanta judecatoreasca competenta impotriva unitatii beneficiare.

Actele de rechizitie propriu-zise (ordinele de predare si cele de chemare) sunt acte administrative de autoritate si pot fi atacate la instanta de contencios administrativ, potrivit art. 1 si 6 din Legea nr. 29/1990.

Intrebari privind insusirea cunostintelor

I.    In vederea constituirii propriului patrimoniu, autoritatile administratiei publice folosesc, printre altele:

a)      procedee de drept comun;

b)      procedee speciale;

c)      procedee de transmitere a dreptului de proprietate.

II. Procedeul de transmisiune fortata a bunurilor presupune:

a)      folosirea constrangerii particularului de a ceda bunul sau in numele unui interes general;

b)      folosirea constrangerii particularului de a ceda bunul altuia;

c)      folosirea constrangerii, in scopul cedarii unui bun in numele unui interes particular.

III. Unul dintre principiile care determina regimul juridic al exproprierii este:

a) exproprierea se realizeaza dupa o procedura obisnuita;

b) exproprierea poate fi hotarata numai pentru o cauza de utilitate publica;

c) exproprierea este un procedeu de achizitie fortata a bunurilor mobile.