Dezvoltarea constitutionala a statului roman

Dezvoltarea constitutionala a statului roman

1. Perioada anterioara Unirii Principatelor

Tarile romane, desi despartite din punct de vedere politic si administrativ au avut stranse legaturi in planul dezvoltarii politice, al organizarii societatii, fiind adoptate o serie de acte normative cu caracter constitutional, declaratii de drepturi semnificative etc., pe care le vom prezenta succint.

In anul 1740, Constantin Mavrocordat, domn fanariot, dar cu preocupari deosebite pentru dezvoltarea Tarii Romanesti a emis o lege numita "Asezamantul pentru Muntenia". Acest act cu semnificatii multiple si esentiale a constituit doi ani mai tarziu subiect de preocupare pentru revista franceza "Mercure de France" care a publicat actul in cauza sub denumirea "Constitutia lui Mavrocordat" .

Un alt document, Memoriul boierilor munteni din 10 mai 1791. In timpul razboiului Rusiei si Austriei impotriva imperiului Otoman, la 10 mai 1791 boierii munteni, in frunte cu Mitropolitul Filaret si marele spatar Ion Cantacuzino, au intocmit un Memoriu cu continut "constitutional" pe care l-au trimis Curtilor Imperiale de la Petersburg si Viena prin care cereau, intre altele:

a) alegerea Domnului dintre dregatori autohtoni de catre cele trei stari sociale ale Tarii Romanesti;

b) crearea Armatei nationale;

c) stabilirea hotarului cu imperiul Otoman pe Dunare si desfiintarea raialelor turcesti Braila, Giurgiu si Turnu.

d) in caz de conflict armat intre vecini, Tara Romaneasca sa fie pusa sub protectia Austriei.

La inceputul sec. XIX au fost adoptate unele Declaratii cu continut principal politic dar cu tenta de instituire a unor reguli juridice ulterioare precum Proclamatia de la Pades din 1821, a lui Tudor Vladimirescu sau Proiectul de "Constitutie al carvunarilor" din 1822. Acest Proiect al carvunarilor cu o valoare istorica deosebita, avea caracter constitutional, insa el a ramas in stadiu de proiect nefiind adoptat pana la urma datorita schimbarilor din viata politica .

Regulamentele organice astfel adoptate, in Muntenia, 1831 si Moldova 1832, reprezinta adevarate legi cu caracter constitutional, contin dispozitii care privesc organizarea parlamentara, guvernamental-administrativa si judecatoreasca. Desi au constituit un mare pas in dezvoltarea statului si a dreptului in cele doua tari romane, prin faptul ca inlaturau de la participarea publica paturile sarace, sunt apreciate ca acte fundamentale mai putin democratice.

Prin continutul lor Regulamentele organice reprezinta un pas important in organizarea constitutionala a tarilor romane si premise reale pentru Unirea ce se va realiza peste nici trei decenii.

In acest sens este de semnalat ca domnul urma sa fie ales de catre o adunare extraordinara ad-hoc, formata din boieri avand varsta de peste 40 ani, stabileau constituirea Adunarii Generale, care sa functioneze in sesiuni anuale de cate doua luni, stabilirea unui sistem financiar, crearea unui Consiliu administrativ, un adevarat Guvern modern, organizarea activitatii judiciare, a militiei nationale, recunoasterea functiei publice, separatia puterilor etc.

Aplicarea Regulamentelor s-a format de indata ce au fost aprobate de Adunarile Obstesti din fiecare Tara, ceea ce a condus la alegerea unor noi domni in concordanta cu codul juridic nou creat.

Acestor acte constitutionale le-au succedat doua declaratii de drepturi din 1848, in timpul evenimentelor revolutionare,care au cuprins si tarile romane alaturi de majoritatea tarilor europene.

2. Principatelor Romane

Ideea unirii cel putin a Munteniei si Moldovei nu a aparut la 1859,     ci ea isi avea radacini adanci in istorie chiar anterior secolului al XIX-lea. Dar, in termeni publici pentru prima data s-a pus problema unirii sub conducerea unui domnitor strain (nu dupa sistemul fanariot care isi traia ultimele momente) in 1824.

Anul revolutionar 1848 face sa razbata ideile unirii si la Paris, unde imparatul Frantei, ultimul de altfel, Napoleon al III-lea si-a exprimat pozitia pozitiva pentru Unire, insa celelalte puteri suzerane, Rusia, Austria si Turcia s-au opus.

Congresul de la Paris din 1856 se incheie cu adoptarea Conventiei privitoare la Tarile Romane, in baza careia s-au desfasurat ulterior alegerile din 1859 care au condus la alegerea unui roman in fruntea celor doua state romane, Muntenia si Moldova, in persoana colonelului Alexandru Ioan Cuza, si evident la formarea mai intai a unei uniri personale statale romanesti care se va transforma in curand intr-una reala si la formarea Statului Roman Unitar Roman.

Dupa nasterea statului modern roman, in urma Unirii celor doua Principate la 1859, incepe o etapa noua in dezvoltarea constitutionala, care a culminat cu adoptarea de catre Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a: Statutul Dezvoltator al Conventiei de la Paris din 1858, act fundamental aprobat prin plebiscitul din 10 mai 1864, apreciat ca prima Constitutie Romana in sensul modern[3]. De altfel, chiar domnitorul Cuza in juramantul depus in fata corpurilor legiuitoare ale Tarii face referire la "Constitutie";

Dar, prima lege care intruneste atat conditiile de forma cat si cele de fond ale unei Constitutii moderne este Constitutia romana din 1866. Pregatirea elaborarii acesteia a inceput imediat dupa abdicarea domnitorului Cuza, la 11 februarie 1866. Urmare acestui eveniment politic, s-a instituit o locotenenta domneasca ce va functiona pana la 10 mai 1866 cand noul sef al statului, Principele Carol de Hohenzollern-Sigmarigen depune juramantul de credinta in fata Adunarii Elective a Tarii prin care se realizeaza legatura de credinta intre "Natiunea Romana si Dinastia Noastra Regala". Continutul acestui juramant este scurt dar plin de semnificatii "jur de a pazi legile Romaniei, de a mentine drepturile sale si integritatea teritoriului ei".

Constitutia din 1866 a fost promulgata la 1 iulie 1866, fiind adoptata de Adunarea Electiva la 29 iunie in acelasi an. Nu s-a mai supus si votului Corpurilor Ponderatoare prevazute in Statutul dezvoltator al lui Cuza de teama ca acestea sa nu fie ostile noului regim si sa fie respinsa .

Principiile Constitutiei din 1866 sunt urmatoarele:

a)             principiul suveranitatii nationale;

b)            principiul guvernamantului reprezentativ;

c)             principiul separatiei puterilor;

d)            principiul monarhiei ereditare, in persoana Principelui Carol de Hohenzollern-Sigmarigen si a mostenitorilor sai;

e)             principiul irevocabilitatii monarhului;

f)              principiul responsabilitatii ministeriale;

g)             principiul suprematiei Constitutiei asupra legilor;

h)             principiul proclamarii drepturilor publice si libertatilor civile inscrise in Declaratia drepturilor omului si cetateanului din Franta, din 26 august 1789.

Constitutia de la 1866 a fost supusa unor critici dure dupa intrarea ei in vigoare chiar de Domnitorul Carol I pe motiv ca are in continutul sau o serie de prevederi fara aplicabilitate, straine de spiritul romanilor .

Constitutia din 1866 va fi modificata in mai multe randuri:

in 1879 sunt facute unele modificari in planul drepturilor civile si politice;

in 1884 sunt modificate dispozitiile privitoare la regimul electoral, la titlul "Capul Statului", la intinderea teritoriala a Tarii, regimul presei si altele;

la 29 iunie 1917 intervine o noua modificare cu privire la problema rurala si cea a votului facandu-se posibila exproprierea terenurilor rurale pentru improprietarirea taranilor cultivatori de pamant si se acorda votul universal[6];

in 1918 se extind dispozitiile Constitutiei si in teritoriile romanesti ce au revenit la Patria-mama: Basarabia, Bucovina, Ardealul, Banatul, Crisana, Satmarul, Maramurestul, iar din 1913 dispozitiile Constitutiei au fost extinse si asupra Cadrilaterului.

Incepand cu 10 mai 1884 Romania a devenit Regat.

Desi este abrogata in 1923, Constitutia de la 1866 se regaseste ca formulare de text in multe parti din Constitutia Romaniei Mari, adoptate in 1923 si aplicabila tuturor teritoriilor romanesti, revenite sub aceeasi jurisdictie romana.

c) Constitutia din 1923

Realizarea Marii Uniri din 1918 a impus si o noua Lege fundamentala In anul 1923 s-a adoptat o noua Constitutie care preia in continutul sau multe din prevederile precedentei Constitutii, dar insereaza si multe principii si reguli noi, moderne si mai democratice cum sunt:

a)             accentuarea ideii democratice si reglementarea instaurarii democratiei;

b)            inscrierea ideii de legalitate ca fundament al activitatii statului;

c)             controlul constitutionalitatii legilor;

d)            controlul legalitatii actelor administrative de catre autoritatea judecatoreasca;

e)             inamovibilitatea magistratilor;

f)              reglementarea relatiilor de munca;

g)             proprietatea care din sacra si neviolabila este transformata in functie sociala.

Sunt mentinute principiul separatiei puterilor, al responsabilitatii ministeriale, al recunoasterii si garantarii drepturilor fundamentale.

d) Constitutia din 1938

Situatia politica generala, premergatoare declansarii celui de-al doilea Razboi Mondial, l-a silit pe Regele Carol al II-lea sa incerce o noua asezare constitutionala a statului, prin cresterea puterilor Regelui si o restrangere a atributiilor puterii legiuitoare care nu se comporta democratic si eficient.

In acest sens, regele Carol al II-lea, pentru care partidele politice constituiau un obstacol major in exercitarea autoritara a puterii, a dizolvat cele doua Camere ale Parlamentului la 19 noiembrie 1937 si s-au organizat noi alegeri la finele lunii decembrie 1937, fara ca in urma acestor alegeri un partid sa obtina majoritatea mandatelor in fiecare Camera. Pe acest fond politic critic si in conditiile in care seful statului se implica neconstitutional in viata politica, demite guvernul format in jurul partidului liberal si instaleaza un guvern de dreapta aflat sub controlul total al monarhului, creandu-se o instabilitate politica accentuata pe fondul careia, "salvatorul" Carol al II-lea instaureaza, la 10 februarie 1938, dictatura personala. La un interval de numai 10 zile, la 20 februarie 1938, Carol al II-lea aproba o noua Constitutie pentru a-si legitima dictatura personala iar la 24 februarie 1938 se organizeaza referendum (plebiscit) pentru aprobarea Constitutiei, cetatenii cu drept de vot avand obligatia de a se prezenta la urne si vota.

Votul a fost deschis (asa cum s-a votat si in perioada comunista cand a fost organizat un referendum pentru reducerea arsenalului militar). Acest fapt a condus la exprimarea unui numar foarte redus de voturi impotriva noii Constitutii Caroliste.

Constitutia dictaturii regale, din 1938, aduce modificari majore in viata politico-sociala a Romaniei avand un caracter profund antidemocratic. Printre aceste reguli noi pe care le regasim in Constitutia lui Carol al II-lea, amintim:

consacrarea expresa a pretentiilor regelui

echivalenta unei recunoasteri a dictaturii personale;

desfiintarea partidelor politice;

restrangerea drepturilor si libertatilor fundamentale;

preluarea intaietatii in cadrul puterii legislative si a celei executive de catre rege;

transferul responsabilitatii actelor regelui catre ministrii care aveau obligatia de a contrasemna actele regelui;

regele putea emite decrete cu putere de lege, ceea ce inseamna, substituirea Adunarii Reprezentantei Nationale, similara unui Parlament

Reprezentanta Nationala era formata din doua Adunari: Senatul si Adunarea Deputatilor (art. 31).

Adunarea Deputatilor era compusa din deputati alesi de cetatenii Romaniei care au implinit 30 de ani si au ca indeletnicire agricultura si munca manuala, comertul, industria ori ocupatii intelectuale. Alegerile se organizeaza pe sistemul scrutinului uninominal, dar pe circumscriptii care sa asigure reprezentarea felului de indeletnicire a alegatorilor, asa numitul sistem al breslelor.

Cat priveste Senatul, acesta era format din doua categorii de senatori: de drept si cei alesi in proportii egale (art. 64 din Constitutia din 1938) etc.

Parca prevestind viitorul, Constitutia Carolista prevedea interdictia suspendarii acesteia, care de fapt va fi suspendata la 5 septembrie 1940, prin Decretul - lege nr. 3052 semnat de insusi Carol al II-lea inainte de abdicare.

Se poate constata ca modul de elaborare si de adoptare se aseamana cu cel folosit de Cuza in privinta Statutului Dezvoltator din 1864.

3. Organizarea constitutionala in perioada septembrie 1940 - august 1944

Pierderea unei mari parti a teritoriului national in vara anului 1940, a condus la o serie de masuri in plan constitutional din partea Capului Statului - regele Carol al II-lea care prin Decretul-lege nr. 3052 din 5 septembrie 1940 a suspendat Constitutia din 1938 si a dizolvat Parlamentul. In aceeasi zi, prin Decretul-lege nr. 3053, Generalul Ion Antonescu este investit ca Presedinte al Consiliului de Ministri si primeste puteri deosebite pentru conducerea statului roman, reducandu-se prerogativele regelui. Presedintele Consiliului de Ministri devine astfel Conducatorul Statului. La 6 septembrie 1940, Regele Carol al II-lea abdica de la Tronul Romaniei, fiind urmat la tron de catre fiul sau, cunoscut ca Regele Mihai I. Acesta reconfirma actele regale ale tatalui sau in privinta puterilor incredintate Generalului Ion Antonescu si restrange inca din puterile regelui.

Rolul noului rege, Mihai I devine unul de protocol, era capul ostirii, conferea decoratii, avea drept de gratiere, amnistie ori reducere a pedepselor, acredita si primea ambasadori, incheia tratate in numele regatului Romaniei, numea ministri si subsecretari de stat cu contrasemnatura Presedintelui Consiliului de Ministri (Conducatorul Statului), putea modifica legile organice ori batea moneda.

Dupa 6 septembrie 1940 au loc evenimente deosebite in planul vietii Romaniei, Statul roman este declarat ca fiind Stat national Legionar (conform Decretului regal nr. 3151 din 14 septembrie 1941, ceea ce inseamna ca Garda de Fier, era recunoscuta ca organism politic - social de exceptie, avand rolul de a "ridica moral si material poporul roman ". Conducatorul Statului care era Presedintele Consiliului de Ministri devenea, in acest mod, "Conducatorul Statului Legionar si seful regimului legionar", avand ascendenta in modul de organizare al Germaniei.

Pe fondul ascensiunii miscarii legionare si a evenimentelor tragice din 21 - 24 ianuarie 1941, in luna februarie 1941, este abrogat decretul regal din 14 septembrie 1940 privind Statul National Legionar si s-a revenit la organizarea statului de la 6 septembrie 1940.

Actele cu caracter constitutional dar contrare spiritului democratiei constitutionale, din 5 - 6 septembrie 1940 au fost supuse aprobarii unui plebiscit la 2 martie 1941, devenind in acest mod ca acte fundamentale ale Statului Roman si vor ramane in vigoare pana la caderea regimului antonescian.

Pe aceste realitati politico-juridice se va desfasura viata politica a Statului Roman pana la 23 august 1944 cand este demis si arestat intreg Guvernul Antonescu, iar prin Decretul regal nr. 1626 din 31 august 1944 este repusa in vigoare Constitutia din 1923 cu unele texte revizuite care va ramane in aplicare pana la 30 decembrie 1947. La aceasta data, urmare unei lovituri de stat, este inlocuita institutia monarhiei cu republica si regele fortat sa abdice. Din punct de vedere legal Constitutia din 1923 nu a fost abrogata prin Legea nr. 363/30 decembrie 1947 pentru ca abrogarea unei Legi fundamentale nu se poate face decat prin alta lege cu aceeasi forta juridica.

4. Constitutiile socialiste

a) Constitutia Republicii Populare Romane din 13 aprilie 1948

Dupa schimbarea formei de guvernamant in urma loviturii de stat din 30 decembrie 1947, noul regim politic de sorginte marxista a procedat la adoptarea unei noi Constitutii care sa consacre realitatea din Romania de la acea data. Prin aceasta Constitutie se intrerupe istoria constitutional-democratica a Romaniei. Din punct de vedere al continutului, aceasta constitutie se remarca prin instituirea unui control total al statului asupra individului, restrangerea drepturilor si libertatilor cetatenesti, instituirea principiului unicitatii puterii, desfiintarea controlului judecatoresc asupra actelor administrative (contenciosul administrativ). Dispare pluripartitismul politic etc., iar functionarii publici devin functionari de stat, fiind supusi normelor dreptului muncii.

b) Constitutia Republicii Populare Romane din 24 septembrie 1952

Desi nu trecusera decat 4 ani de la prima Constitutie "republicana" (din 13 aprilie 1948) in 1952 este adoptata o noua constitutie care consacra rolul fundamental al partidului unic, impune in organizarea administrativa a teritoriului sistemul sovietic al regiunilor si raioanelor, cel al sfaturilor populare ca organe ale puterii de stat in plan teritorial, carora li se recunoaste personalitate juridica.

Aceasta Constitutie consacra formal o serie de drepturi si libertati fundamentale, dar modul in care ele puteau fi efectiv exercitate era unul restrictiv. Spre exemplu, dreptul de asociere al cetatenilor era recunoscut daca "scopul urmarit nu este indreptat in contra ordinii democratice stabilite prin Constitutie. Orice asociatie cu caracter fascist sau antidemocratic este interzisa si pedepsita prin lege". Daca o persoana exprima opinii impotriva ordinii "democratice", asociatia putea fi considerata ca fascista si impotriva ordinii sociale. Se poate observa ca nu statul era cel considerat ca fiind in pericol, ci ordinea interna, clasa conducatoare, partidul unic etc., ceea ce pune in lumina o evidenta limitare a drepturilor fundamentale.

c) Constitutia Republicii Socialiste Romania din 21 august 1965

Si aceasta lege fundamentala continua traditia celor doua Constitutii adoptate dupa schimbarea formei de guvernamant, in sensul ca mentine consacrarea, rolului fundamental al Partidului Comunist (partid unic), stabileste formal unele din drepturile si libertatile fundamentale, mentine sistemul unicitatii puterii si al asezarii pe principiul subordonarii ierarhice a tuturor organelor statului, in varful acestei piramide a sistemului statal aflandu-se Marea Adunare Nationala . Instantele judecatoresti sunt formate din judecatori numiti de organele puterii de stat, si au obligatia sa apere oranduirea socialista. In fapt, judecatorii nu erau inamovibili .

Un progres de remarcat al Constitutiei din 21 august 1965 consta in aceea ca, formal, li se da posibilitatea cetatenilor sa se planga autoritatilor de justitie impotriva actelor abuzive ale organelor statului, principiu consacrat prin art. 35 din Constitutie in urmatorii termeni: "cel vatamat intr-un drept al sau printr-un act ilegal al unui organ de stat poate cere organelor competente, in conditiile prevazute de lege, anularea actului si repararea pagubei". In temeiul acestei norme constitutionale a fost adoptata Legea nr. 1/1967 care s-a dovedit neeficienta, pentru ca nu raspundea nici pe departe cerintelor art. 35 si nici art. 103 din Constitutie care stabilea ca "Tribunalele si judecatoriile judeca cererile celor vatamati in drepturile lor prin acte administrative, putand sa se pronunte, in conditiile legii, si asupra legalitatii acestor acte".

De remarcat ca dupa 30 decembrie 1947 in structura puterii de stat a aparut o institutie noua, "Prezidiul Republicii", apoi "Prezidiul Marii Adunari Nationale" care se va mentine pana in 1961 cand s-a transformat in Consiliul de Stat dupa modelul celorlalte tari socialiste europene. Consiliul de Stat era format din parlamentari (deputati) fiind un miniparlament ce putea emite decrete cu putere de lege. Consiliul de stat si anterior Prezidiul, au jucat rolul institutiei sefului de stat - organ colegial .

Consiliul de Stat a continuat sa existe si dupa martie 1974 cand a fost instituita functia de Presedinte al Republicii. Presedintele Republicii, pe fondul sistemului dictatorial, era si presedintele Consiliului de Stat, si emitea decrete prezidentiale, ca Sef al Statului si semna Decretele adoptate de Consiliul de Stat.

Sectiunea 3. Revenirea la viata constitutionala democrata

1. Perioada 22 decembrie 1989 - 9 decembrie 1991

Involutia societatii romanesti sub imperiul dictaturii personale a sefului Statului si al Partidului Unic a luat sfarsit la 22 decembrie 1989, moment la care, se constituie un organism ad-hoc cu caracter politico-juridic-constitutional numit Frontul Salvarii Nationale, care prin acte politice a declarat dizolvarea structurilor de putere ale regimului ceausist la nivel central si teritorial si crearea premiselor pentru dezvoltarea democratica a Statului Roman.

Se constituie noi organe locale in locul fostelor consilii populare, se creaza intr-o prima etapa primarii la nivel judetean si al fiecarei localitati, se reorganizeaza structurile de putere, vechea militie se va numi politie, securitatea statului ca institutie aservita regimului totalitar va fi transformata intr-un organism nou, mai democratic avand cu totul alte sarcini.

De asemenea, se creaza cadrul juridic pentru infiintarea si functionarea partidelor politice, fiind interzise partidele cu caracter fascist sau care propaga idei antidemocrate.

Dar Frontul Salvarii Nationale era un organ al puterii de stat, care era pus in situatia pierderii puterii dupa organizarea de alegeri libere prin participarea la alegeri a noilor partide politice sau a celor renascute (partidele istorice).

Frontul Salvarii Nationale a hotarat sa se transforme in partid politic ceea ce a nemultumit celelalte partide infiintate, care erau excluse de la actul de exercitiu al puterii in Stat, s-a ajuns la un compromis politic major, astfel ca s-a constituit un nou organism statal denumit Consiliu Provizoriu de Uniune National compus din reprezentanti ai tuturor partidelor legal infiintate si evident ai Frontului Salvarii Nationale (Decretul - lege nr. 81 din 9 februarie 1990).

Noul organ al puterii C.P.U.N. a adoptat o serie de acte normative esentiale pentru evolutia ulterioara a tarii pana la alegerile libere si adoptarea unei Constitutii, ultima Constitutie comunista din 21 august 1965 fiind de facto abrogata la 22 decembrie 1989, devenind abrogata de drept la momentul intrarii in vigoare a noii constitutii la 9 decembrie 1991.

Unul din cele mai importante acte normative cu profund caracter fundamental l-a constituit Decretul - Lege nr. 92/1990 privind alegerea Parlamentului si a Presedintelui Romaniei.

De altfel, acest Decret - lege va ramane in vigoare pana la data intrarii in vigoare a noii Constitutii.

2. Constitutia din 21 noiembrie 1991

Primele alegeri libere pentru Parlament si pentru Presedintele Romaniei s-au desfasurat la 20 mai 1990 noul Parlament, bicameral ales va functiona si ca Adunare Constituanta pentru adoptarea unei Constitutii.

Dupa validarea alegerilor din 20 mai 1990, si constituirea legala a Parlamentului s-a constituit o Comisie de redactare a Tezelor pentru elaborarea proiectului de Constitutie a Romaniei.

Parlamentul Romaniei, functionand si ca Adunare Constituanta si-a stabilit un Regulament de functionare al Adunarii Constituante care prin intermediul Comitetului Adunarii a stabilit o serie de reguli de functionare a Comisiei de redactare a Tezelor si a Proiectului de Constitutie, modul de votare a proiectului viitoarei Constitutii etc.

S-a ajuns in acest mod la momentul adoptarii primei Constitutii post comuniste la 21 noiembrie 1991.

Noua Constitutie consacra o serie de principii fundamentale pentru un stat de drept: separatia puterilor, pluripartitismul, economia concurentiala, drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor garantate, etc. De asemenea, instituie crearea unor institutii noi, precum Curtea Constitutionala, Avocatul Poporului, revenirea la institutia contenciosului administrativ, consacrarea unui statut juridic distinct si specific al functionarilor publici, limitarea numarului de mandate pentru o persoana care indeplineste functia de Presedinte al Romaniei si alte elemente specifice statului de drept. Constitutia recunostea implicit separatia puterilor, fara a o explica.

2. Adoptarea, revizuirea, suspendarea si abrogarea Constitutiei

Fiindu-i recunoscut caracterul de lege fundamentala si procedura de adoptare, de revizuire, de suspendare sau abrogare este una speciala, mai ales ca li se recunoaste constitutiilor un anumit caracter de stabilitate, fara a fi nesocotita necesitatea punerii de acord a acesteia cu realitatile din tara.

a) Adoptarea Constitutiei. Principii generale

Initiativa adoptarii Constitutiei poate sa apartina unui organism social-politic fundamental - Parlamentul, partidelor politice sau din initiativa populara. Adoptarea unei Constitutiei, in general se poate declansa pe o evolutie fireasca a societatii omenesti organizate in stat, sau motivat de un eveniment politic major in viata societatii asa cum a fost situatia din Romania si din alte state europene, vecine, dupa evenimentele din 1989. Se poate spune ca exista practic doua situatii: care determina adoptarea unei Constitutii.

nu exista Constitutie pentru ca ea a fost infranta de o schimbare brusca in evolutia societatii printr-o revolutie, lovitura de stat, etc. sau,

exista o Constitutie si ceea ce se urmareste printr-o alta constitutie sa se realizeze schimbari majore ca fundament, conceptie si continut pe plan constitutional.

In functie de cele doua situatii de mai inainte se poate stabili cine este autoritatea competenta sa adopte noua Constitutie. Astfel, daca nu mai exista o Constitutie care sa produca efecte juridice este necesar a fi creat un organism cu atributii de Adunare Constituanta care sa adopte textul noii Constitutii sau, daca Parlamentul este inca in functiune, el va actiona ca Adunare Constituanta. In cazul existentei Constitutiei in vigoare, si a Parlamentului, se vor stabili conditiile elaborarii Proiectului de Constitutie, cine il va elabora (o comisie independenta sau o comisie parlamentara), tezele pe baza carora va fi elaborat proiectul. Dupa ce s-a elaborat Proiectul de Constitutie si s-a adoptat de catre Adunarea Constituanta desemnata, se pune si problema modului de intrare in vigoare a acesteia - numai prin promulgare de catre seful statului ori prin supunerea spre aprobare unui referendum sau plebiscit. Astfel Constitutiile romane, incepand cu Statutul dezvoltator al lui Cuza au intrat in vigoare dupa cum urmeaza:

Statutul dezvoltator al lui Cuza si Constitutia din 1938 - au fost supuse aprobarii prin plebiscit (referendum);

Constitutiile din 1866 si din 1923 au fost "sanctionate"[11] de seful statului;

Constitutiile socialiste - din 13 aprilie 1948, din 24 septembrie 1952 si cea din 21 august 1965 numai prin promulgare;

Constitutia Romaniei din 21 noiembrie 1991 a fost adoptata de Adunarea constituanta[12] si supusa aprobarii prin Referendumul din 8 decembrie 1991, dupa care a intrat in vigoare. Fiecare stat are un model juridic legat de intrarea in vigoare a Constitutiei sau a legilor, potrivit traditiei sau altor elemente specifice.

Dupa modul de adoptare a Constitutiei sunt cunoscute urmatoarele categorii:

Ø      Constitutia parlamentara, care se adopta de Parlament si este promulgata de seful statului, urmand a fi publicata;

Ø      Constitutia acordata (octroiata) sau concedata care se adopta de monarh ca stapan absolut, si in acest mod isi exercita puterea. Este o modalitate specifica monarhiilor absolute, in prezent fiind depasita de istorie;

Ø      Constitutia plebiscitara (Statut) reprezinta o forma evoluata a constitutiei acordate care se realizeaza de seful statului insa o supune aprobarii prin plebiscit (Statutul lui Cuza, Constitutia din 1938 a Regelui Carol al II-lea);

Ø      Constitutia Pact este considerata un contract (pact) intre rege si popor - exemple in acest sens: Charta franceza din 14 august 1830, Constitutia romana de la 1866, cea de la 1923[13];

Ø      Constitutia-conventie este definita in acest mod fiindca este opera unei adunari numite Conventie, special aleasa pentru a adopta Constitutia si totodata pentru ca se considera ca aceasta Conventie este intervenita intre toti membrii societatii cu privire la actul de executare a puterii printr-un contract social[14].

b) Revizuirea (modificarea) Constitutiei

Prin revizuire sau modificare a Constitutiei se urmareste punerea de acord a textului Constitutiei in vigoare cu noile realitati si evolutii sociale, cu izvoarele materiale ale normelor juridice constitutionale cu orientarea politica a tarii. In acelasi timp cu prilejul revizuirii vor fi inlaturate unele imperfectiuni constatate in procesul de aplicare a Constitutiei pana la acel moment. Revizuirea poate consta in abrogarea unor norme, modificarea altora sau completarea textului initial cu alte norme, in concordanta cu evolutia si necesitatile realitatilor sociale.

Ca Lege fundamentala si respectand principiul simetriei in drept revizuirea trebuie realizata de catre aceleasi autoritati publice, cu aceeasi procedura utilizata la adoptarea ei si in spiritul dispozitiilor constitutionale ce reglementeaza revizuirea. Revizuirea poate fi numai partiala pentru ca in caz contrar am fi in realitate, in situatia unei noi Constitutii. Pot exista si constitutii care nu permit decat limitat revizuirea, unele domenii de reglementare fiind imposibil de revizuit cum este si cazul actualei Constitutii a Romaniei care interzice revizuirea in privinta: caracterului national, independent, unitar si indivizibil al statului roman, forma republicana de guvernamant, integritatea teritoriului, independenta justitiei, pluralismul politic si limba oficiala (art. 152 alin. 1 din Constitutie).

Intr-o asemenea situatie inseamna ca in domeniile respective revizuirea neputandu-se face, daca totusi s-ar dori, se impune abrogarea Constitutiei actuale si adoptarea unei alte Constitutii.

Actuala Constitutie in Titlul VII intitulat "Revizuirea Constitutiei", prevede ca revizuirea Constitutiei poate fi initiata de Presedintele Romaniei la propunerea Guvernului, de cel putin o patrime din numarul deputatilor sau al senatorilor, sau de cel putin 500.000 cetateni cu drept de vot. In cazul initiativei cetatenesti este necesara o pondere de reprezentare teritoriala a celor 500.000 de cetateni; ei trebuie sa provina din cel putin jumatate din judetele tarii si din municipiul Bucuresti, fiind necesare cate cel putin 20.000 de semnaturi in sprijinul acestei initiative. Proiectul sau propunerea de revizuire a Constitutiei trebuie adoptata de Camera Deputatilor si de Senat cu o majoritate de cel putin doua treimi din numarul membrilor fiecarei Camere, in sedinta separata care au rolul de Adunare Constituanta. Daca este nevoie de medierea unor diferente dintre textul votat de o Camera si alta, Parlamentul se intruneste in sedinta comuna si hotaraste cu votul a cel putin trei patrimi din numarul deputatilor si al senatorilor.

Legea de revizuire se publica in Monitorul Oficial al Romaniei si intra in vigoare dupa aprobarea ei prin referendum, organizat intr-un termen de 30 de zile de la data adoptarii proiectului sau a propunerii de revizuire. Trebuie precizat ca Guvernul face propunerea, iar senatorii si deputatii sau cetatenii vin cu proiectul de revizuire.

c) Suspendarea Constitutiei

Unele Constitutii contin dispozitii care interzic suspendarea acestora sau a unor norme din continutul lor ceea ce inseamna ca oprirea cursului efectelor Constitutiei poate interveni numai prin abrogare .

In practica constitutionala a statelor, suspendarea legii fundamentale este generata de crize politice majore care impun autoritatilor statului luarea unor masuri dure, ce pot conduce la suspendarea unora dintre drepturile politice fundamentale. Crizele politice pot conduce la declararea starii de asediu, a starii de urgenta, instituirea legii martiale, lovitura de stat etc., cand seful statului, al Guvernului sau Administratorul legii martiale guverneaza prin Decrete-legi.

d) Abrogarea Constitutiei

Abrogarea are drept consecinta incetarea efectelor juridice ale unui act normativ. Ea poate fi expresa sau tacita potrivit doctrinei si reglementarilor uzuale. Cum constitutia reprezinta un ansamblu juridic armonios structurat, este necesar ca abrogarea sa se realizeze expres printr-o alta Constitutie sau printr-o lege constitutionala de revizuire (modificare) a Constitutiei. De altfel, in sistemul juridic romanesc actual, chiar si in cazul legilor organice si ordinare, abrogarea trebuie sa fie una expresa, lucru greu de realizat intotdeauna din motive de ordin practic, al tehnicii legislative, drept pentru care se fac trimiteri de natura "potrivit legii" .