CAPACITATEA JURIDICA - PROCEDURA CIVILA ROMANA

CAPACITATEA JURIDICA - PROCEDURA CIVILA ROMANA

1. NOTIUNEA DE PERSOANA

In dreptul actual persoanele sunt subiectele raporturilor juridice. Oamenii apar ca subiecte ale raporturilor juridice fie individual, in calitatea de persoane fizice, fie organizati in anumite colective, in calitatea de persoane juridice. Ca si dreptul actual, dreptul roman a cunoscut conceptele de persoana fizica si de persoana juridica desi utiliza o alta terminologie.

Potrivit dreptului roman, pentru ca fiinta umana sa poata participa la viata juridica, trebuia sa aiba capacitatea sau personalitate (capul). Dar capacitatea nu era considerata ca o calitate inerenta fiintei umane. Astfel, sclavii nu aveau capul si, drept urmare, nu puteau incheia acte juridice in nume proprii. Numai oamenii liberi aveau capacitate juridica, dar capacitatea lor nu era unitara, ci extrem de diferentiata in functie de apartenenta la o anumita categorie sociala, de origine etnica sau de atitudinea adoptata fata de expansionismul statului roman. Cu toate ca in dreptul clasic si posclasic s-a manifestat o tendinta de largire a sferei persoanelor, nici in ultimul moment al evolutiei sale, dreptul roman nu a admis generalizarea capacitatii juridice.

Continutul personalitatii - Numai cei ce aveau personalitate puteau sa dobandeasca drepturi si sa-si asume obligatii. Personalitatea insa era completa sau limitata. Se bucurau de personalitate completa numai cei care intruneau urmatoarele elemente: libertatea, cetatenia si calitatea e sefi ai unor familii civile.

Prin urmare, se bucurau de personalitate completa numai    cetatenii romani sefi de familie. Celelalte categorii de oameni liberi aveau capacitatea mai extinsa sau mai restransa, in functie de o serie de factori, asa cum vom vedea in randurile ce urmeaza.

Inceputul si sfarsitul personalitatii - Personalitatea incepe chiar inainte de nastere, potrivit principiului formulat pe baza unui text din Paul " copilul conceput se considera nascut atunci cand e vorba de interesele sale". Gratie acestui principiu, copilul nascut dupa moartea tatalui sau nenea totusi la succesiune.

Personalitatea inceteaza in momentul mortii, cu exceptia cazului mostenirii neacceptate cand personalitatea defunctului se prelungea. Intrucat in dreptul roman nu se admitea existenta unui patrimoniu fara titular, s-a considerat ca in intervalul de timp cuprins intre moartea unei persoane si acceptarea mostenirii sale, titularul patrimoniului este chiar defunctul a carui personalitate se prelungeste. Acest principiu se intemeiaza pe un text al lui Ulpian.

Potrivit textelor din opera legislativa a lui Justinian, oamenii se impart in doua categorii: liberi si sclavi. In vreme ce conditia sclavilor era, in linii generale, uitara, oamenii liberi aveau un regim juridic neomogen fiind impartiti in numeroase categorii, in functie de factori extrem de diversi.