| CATEGORII DOCUMENTE |
Drepturi absolute si relative Drepturile absolute sunt acelea carora le corespunde obligatia generala a tuturor persoanelor de a se abtine de a le incalca. Drepturile subiective civile absolute sunt acele drepturi in virtutea carora titularii lor pot avea o anumita conduita fara a face apel la altcineva pentru a si-l realiza. Sunt absolute drepturile personale nepatrimoniale si drepturile reale. Caracteristicile dreptului absolut sunt urmatoarele: - are cunoscut numai titularul sau; - ii corespunde obligatia generala si negativa de a nu i se aduce atingere; - este opozabil tuturor, in sensul ca tuturor subiectelor de drept civil le revine obligatia de a nu-l incalca. Dreptul subiectiv civil relativ este acel drept in virtutea caruia titularul poate pretinde subiectului pasiv o conduita determinata fara care dreptul nu se poate realiza. Drepturilor relative le corespunde obligatia uneia sau mai multor persoane de a da, a face sau de a nu face ceva. Sunt tipic relative drepturile de creanta. Caracteristicile dreptului relativ sunt: - are cunoscut titularul sau, dar este cunoscut si subiectul pasiv; - ii corespunde o obligatie ce are ca obiect: a da, a face ori a nu face pe care o are un subiect pasiv determinat; - este opozabil numai subiectului pasiv determinat.
Drepturi principale si accesorii
Drepturi principale si accesorii Dreptul subiectiv principal este acel drept subiectiv civil care are o existenta de sine statatoare, existenta sau stingerea sa nedepinzand de vreun alt drept. Dreptul subiectiv accesoriu este acel drept subiectiv civil a carui existenta juridica valabila sau stingere depinde de existenta valabila a altui drept subiectiv civil, cu rol de drept principal, pe care il insoteste sau il garanteaza. Drepturile nepatrimoniale sunt drepturi principale. Drepturile reale principale sunt: 1. dreptul de proprietate, in toate formele sale (apartinind persoanelor fizice sau juridice) 2. drepturile reale principale corespunzatoare dreptului de proprietate privata: dreptul de uz, dreptul de uzufruct, dreptul de abitatie, dreptul superficie si dreptul de servitute. 3. dreptul de folosinta a institutiilor de stat. 4. dreptul de folosinta al cetatenilor care si-au construit locuinte proprietate personala pe terenuri atribuite de stat. 5. dreptul de folosinta conferit de stat persoanelor juridice obstesti, asupra unor bunuri proprietate de stat. 6. dreptul de preemtiune (reglementat de art. 48 din Legea nr. 18/1991) si dreptul de preferinta (reglementat de Legile nr. 64/1991 si nr. 129/1992) 7. dreptul de concesiune. Drepturi reale accesorii sunt: 1. dreptul de ipoteca 2. dreptul de gaj 3. privilegiile 4. dreptul de retentie
Drepturi pure, simple si afectate de modalitati
Drepturi pure, simple si afectate de modalitati
Este pur si simplu acel drept subiectiv civil care confera titularului o maxima certitudine, siguranta, intrucat nici existenta si nici exercitarea lui nu depind de vreo imprejurare viitoare. Un asemenea drept poate fi exercitat imediat dupa nasterea lui si neconditionat, fiind definitiv si irevocabil. Un asemenea drept este, de exemplu, dreptul de proprietate dobandit de donatar, printr-un 'dar manual' (donatia unui bun mobil corporal). Este afectat de modalitati acel drept subiectiv civil a carui existenta ori exercitare depinde de o imprejurare viitoare, certa ori incerta, de un eveniment viitor: termenul, conditia sau sarcina.
Drepturile asupra echipamentelor hardware si a aplicatiilor softwar
Aceasta problema este din ce in ce mai mult adusa in discutie in plina era a dezvoltarii tehnologice si, pe masura cresterii importantei computerului in viata cotidiana, solutia protejarii acestor drepturi se cere insistent gasita. Daca apararea prin mijloace juridice a echipamentului material (hardware) este supusa in principiu regimului de drept comun al protectiei oricarui bun mobil corporal, aplicatiile software ridica discutii , in conditiile in care legea 64/1991 privind brevetele de inventie inlatura expres programele de calculator din sfera proprietatii industriale. Pe acest fond, s-a emis parerea ca 'din perspectiva proprietatii industriale este de observat ca programele aplicative si cele de exploatare portabile (cu alte cuvinte neincorporabile sau neaderente la echipamentul material) nu par a fi susceptibile de brevetare . Concluzia este evidenta: Apararea pe caile instituite de Dreptul concurentei comerciale este singura cale eficienta.
Drepturile personale nepatrimoniale (morale)
Drepturile personale nepatrimoniale (morale) In general vorbind, este personal nepatrimonial acel drept subiectiv al carui continut nu poate fi exprimat in bani ^1). Orice drept patrimonial -si drepturile morale ale autorului nu fac exceptie - se infatiseaza cu urmatoarele caractere specifice ^2): - este un drept neevaluabil in bani, fiind intim legat de personalitatea umana - este un drept absolut, adica opozabil tuturor (erga omnes) - nu face parte din patrimoniul persoanei - fiind strans legat de persoana, nu este cesionabil catre alte persoane prin acte juridice si nu se transmite prin mostenire In conformitate cu prevederile Legii 8/1996 s-a exprimat parerea ^3) ca dreptul subiectiv al autorului presupune urmatoarele prerogative cu caracter personal nepatrimonial: a) dreptul de divulgare sau dreptul de a aduce opera la cunostinta publicului pentru prima oara; b) dreptul de retractare; c) dreptul la paternitatea operei sau dreptul la calitatea de autor; d) dreptul la respectul integritatii operei sau la inviolabilitatea acesteia.
Efectele nulitatii absolute si nulitatile relative Efectul principal al nulitatii absolute si relative este acela ca desfiintarea contractului se face retroactiv. Daca intre momentul incheierii contractului si pana la anulare nu a fost pus in executare, situatia este simpla, deoarece partile se afla in situatia ca si cum nu ar fi contractata vreodata. Prestatiile care au fost efectuate in baza actului lovit de nulitate vor fi restituite, partile fiind repuse in situatia anterioara incheierii contractului (restitutio in integrum). Exceptiile de la acest principiu constau in urmatoarele: - cei tara capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa nu vor restitui decat in masura imbogatirii lor (art. 1164 Cod Civil); - persoana care a incheiat un contract nul pentru cauza imorala nu va putea solicita restituirea prestatiei efectuate, deoarece s-ar folosi de caracterul imoral al faptei sale (nemo auditur propriam turpitudinem allegans); - raspunderea delictuala poate impiedica restituirea prestatiilor efectuate in temeiul unui contract nul, deoarece 'nulitatea nu produce nici un efect cand ea este consecinta faptei culpabile a celui care o invoca'' ^1); - posesorul de bunacredinta va retine fructele bunului preluat in baza contractului nul (art. 485 Cod civil). Fata de terti, nulitatea contractului produce acelasi efect retroactiv, deoarece se considera ca partile nu puteau transmite mai multe drepturi decat aveau ele (nemo plus juris ad alium transferre potest quam ipse habet). Desfiinandu-se drepturile partii contractuante, in egala masura se desfiinteaza si drepturile dobanditorilor (resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis). Dificultatea in care se gasesc tertii este inlaturata in cazul bunurilor mobile, deoarece drepturile dobanditorului de buna-credinta sunt ocrotite de dispozitiile art. 1909 Cod civil. Buna sa credinta ii va asigura si retinerea fructelor. In ceea ce priveste bunurile imobile, efectul retroactiv al nulitatii va fi inlaturat prin operarea uzucapiunii.
Efectele nulitatilor Prin efectele nulitatilor se inteleg consecintele juridice ale aplicarii sanctiunii nulitatii - lipsirea actului juridic civil de efectele contrarii normelor edictate pentru incheierea sa valabila. Efectul nulitatii consta in desfiintarea actului juridic si a raportului juridic creat prin actul respectiv.
Efectele pe care le produc actele juridice unilaterale
Efectele pe care le produc actele juridice unilaterale In functie de efectele pe care le genereaza actele juridice unilaterale ca izvor de obligatii civile se impart in: 1. Acte unilaterale prin care se accepta sau se recunosc drepturi sau obligatii. Sunt acele acte prin care autorul lor adera din proprie initiativa la un raport juridic existent, in temeiul legii, a unui fapt sau act jurudic. Avem in vedere actele ratificate, cum ar fi in cazul contractului de mandat, cand mandatul confirma actele efectuate de mandatar fara imputernicire etc. In absenta ratificarii, actul respectiv nu poate produce nici un efect juridic. 2. Acte unilaterale prin care se transfera drepturi sau obligatii. Intra in aceasta categorie testamentul si titlurile de valoare. 3. Acte unilaterale prin care se renunta la unele depturi. Prin asemenea acte, de regula, se ajunge la stingerea unui raport juridic civil. Daca 'renuntarea nu se refera la insusi dreptul ce formeaza continutul unui raport juridic, ea privind exercitiul unor prerogative acordate, potrivit legii, in legatura cu acel raport juridic, actul unilateral de renuntare poate avea ca efect, nu stingerea raportului juridic ci, dimpotriva confirmarea sau consolidarea lui. ^1) In categoria acestor acte unilaterale vor intra actele privind renuntarea la o servitute, la un uzufruct, renuntarca la o mostenire, dar si actele de confirmare a actelor juridice anulabile. Art. 1167 alin. 2 Cod civil prevede ca, 'Confirmarea, ratificarea sau exercitarea voluntara, in forma si in epoca determinata de lege, tine loc de renuntare in privinta mijloacelor si exceptiilor ce puteau fi opuse acestui act, fara a se vatama drepturile persoanelor a treia'. Confirmandu-se un act anulabil, se renunta practic la posibilitatea de a cere anularea lui. Sau, asa cum s-a aratat in literatura de specialitate, acceptand mostenirea, succesibilul 'renunta la facultatea de a renunta la succesiune sau de a o accepta sub beneficiu de inventar'. ^2) De obicei, renuntarea la anumite drepturi foloseste altor persoane: renuntarea la uzufruct foloseste nudului proprietar; renuntarea la o succesiune foloseste mostenitorilor subsecventi etc. Asemenea efecte se produc insa din lege, independent de vointa renuntatorului. 4. Acte unilaterale pe care le face titularul dreptului in cadrul unui raport juridic existent, in acest caz, raportul juridic civil exista, dar titularul dreptului poate lua o serie de hotarari independent de vointa celeilalte parti. Asemenea acte pot fi: punerea in intarziere a debitorului de catre creditor; de a solicita sau nu rezolutiunea unui contract sinalagmatic; in cazul obligatiei alternativ
Elementele constitutive ale persoanei juridice Pentru ca o grupare (colectiv) de oameni sa poata deveni subiect de drept (persoana juridica), trebuie sa indeplineasca o serie de conditii (elemente constitutive). Aceste elemente rezulta din dispozitiile art.26 lit.e din Decretul nr.31/1954, potrivit caruia sunt, in conditiile legii, persoane juridice - 'orice alta organizatie care are o organizare de sine statatoare si un patrimoniu propriu afectat realizarii unui anumit scop in acord cu interesul obstesc'. Din textul de mai sus se desprind cele trei elemente constitutive ale persoanei juridice: - organizare proprie (de sine statatoare); - patrimoniu propriu; - scop propriu, in acord cu interesele generale. Cele trei elemente constitutive ale persoanei juridice se caracterizeaza prin aceea ca sunt, in acelasi timp: generale, legale, cumulative, exclusive si diverse.
Elementele raportului juridic civil
Elementele raportului juridic civil Raportul juridic civil, sub aspect structural, cuprinde trei elemente: - subiectii sau partile raportului juridic civil; - continutul raportului juridic civil; - obiectul raportului juridic civil. Partile sau subiectii raportului juridic sunt persoanele fizice si persoanele juridice titulare de drepturi si obligatii civile. Continutul raportului juridic civil consta in totalitatea drepturilor subiective si a obligatiilor civile pe care le au partile. Obiectul raportului juridic civil consta in actiunile ori inactiunile la care sunt indreptatite partile ori pe care acestea sunt tinute sa le respecte.
Functiile statului de drept
Functiile statului de drept
Prin functii ale statului de drept intelegem actiunile fundamentale ale statului la realizarea carora participa intreg mecanismul de stat. Distingem functii: - interne ale statului - externe ale statului A Principalele functii interne: a) functia politico-juridica (de conducere) - functie care da substanta dreptului si cetatenilor b) functia social-economica - probleme de esenta economica ca si la problemele care vizeaza protectia sociala, actul educativ social-cultural, ca si obligativitatea de a tine pasul cu problematica contemporana. B. Functii externe: a) functia de dezvoltare a relatiilor cu celelalte state ale lumii b) functia de participare la viata organismelor internationale c) functia de aparare a integritatii tarii d) functia de conlucrare cu celelalte state la rezolvare pe cale pasnica a conflictelor Aceste functii aduse la indeplinire de autoritatile centrale si locale ale administratiei.
Sint incapabili de a dispune cei pusi sub interdictie judecatoreasca si minorii. a) Interzisii judecatoresti. Pentru validitatea donatiei este necesar ca donatorul sa inteleaga efectele actului sau, iar vointa sa sa se manifeste liber. Aceasta inseamna ca persoana care gratifica trebuie sa fie in deplinatatea facultatilor mintale. Din punct de vedere juridic, nu are importanta cit de afectat de boala este trupul unui om, esential fiind ca mintea sa-i fie sanatoasa. Dar un alienat sau debil mintal, nepus sub interdictie, este prezumat normal, asa incit actul incheiat de el va fi validat. Desigur, ulterior se va putea cere anularea actului pe considerentul ca persoana in cauza, in momentul incheierii contractului, nu se afla in deplinatatea facultatilor sale mintale. Dovada absentei discernamintului se va putea face prin orice mijloc de proba, inclusiv prin martori sau prezumtii. Batrinetele cele mai adinci si infirmitatile fizice, care n-au alterat inca facultatile intelectuale, nu sint, de asemenea, prin ele insele, o cauza de anulare a dispozitiei, daca dispunatorul este in stare de a-si manifesta vointa sa. Deci, vor putea dona orbii, surzii, mutii, inclusiv surdo-mutii din nastere, daca isi pot manifesta vointa in mod clar si in forma dispusa de lege. Betia, desi altereaza uneori facultatile mintale, nu constituie totusi o cauza de anulare a contractului, daca se va face dovada ca, in momentul incheierii actului, donatorul se afla in deplinatatea facultatilor sale mintale. Cind donatorul este insa pus sub interdictie la data incheierii contractului, actul incheiat va fi lovit de nulitate. Interzisii judecatoresti nu vor putea incheia donatii, nici personal, nici prin reprezentantii lor legali. Ratiunea se gaseste in faptul ca donatia nu este un act necesar. b) Minorii nu pot face donatii nici chiar cu incuviintarea autoritatii tutelare (art. 129, alin. 1-3 si art. 133 alin. 3 comb. cu art. 105 alin. 3 si 147 C. fam.). Numai la majorat persoana este libera sa doneze. In cazul in care minorul se casatoreste, el dobindeste prin aceasta capacitatea de exercitiu deplina si va putea incheia contracte de donatie (evident, este vorba de fetele minore care se casatoresc). Cu toate acestea, sint valide acele donatii efectuate sub forma unor daruri obisnuite (ex: la aniversari etc.), inclusiv de minori. c) Sint nule, fata de creditori, actele si instrainarile cu titlu gratuit facute de faliti, cu sase luni inainte de data incetarii platilor (art. 724, alin. 2 pct.1 Cod comercial). Ii sint interzise falitului donatiile sub orice forma, inclusiv darurile manuale. In asemenea cazuri, frauda este prezumata, iar falitul nu s-ar putea apara nici facind dovada bunei sale credinte la incheierea contractului.
Incapacitati absolute
Incapacitati absolute de a dispune prin testament Incapacitatile absolute privesc acele persoane care nu pot dispune in favoarea nimanui. a) Potrivit prevederilor art. 806 Cod civil, 'Minorul mai mic de 16 ani nu poate dispune nici intr-un fel, afara de exceptiile regulate la capitolul VII al acestui titlu Potrivit art. 8 din decretul nr. 31/1954, minorul care se casatoreste dobandeste prin aceasta capacitatea de exercitiu deplina. ^1) b) Minorul care a implinit varsta de 16 ani nu va putea sa dispuna prin testament in favoarea tutorelui sau. c) Minorul ajuns la majorat nu poate dispune in favoarea fostului sau tutore, atat timp cat nu au fost date, reciproc, socotelile tutelei (art. 809 alin. 2 Cod civil). d) Nu pot dispune prin testament, personal sau prin reprezentare, persoanel puse sub interdictie prin hotarare judecatoreasca. Art. 809 Cod civil nu se aplica tutelei interzisului judecatoresc. ^2) e) Nu pot dispune prin testament persoanele aflate in incapacitate naturala, adica acele persoane care 'desi nu sunt puse sub interdictie, totusi, ele nu au o vointa constienta in momentul intocmirii testamentului
Incapacitatea de a primi
Aceste incapacitati sint de doua feluri: absolute, care impiedica o persoana sa
primeasca de la oricare alta; relative, care interzic ca cineva sa primeasca de
la anumite persoane determinate. 1. Incapacitati absolute de a primi. Acestea
sint: persoanele neconcepute; organizatiile care nu au dobindit personalitate
juridica; incapacitatea strainilor de a dobindi terenuri agricole. a)
Persoanele neconcepute. Codul civil prevede ca 'Este capabil de a primi
prin donalie intre vii oricine este conceput in momentul donatici' (art.
808 alin.1 Cod civil). Deci, nu poate primi o donatie o persoana care nu are o
existenta fizica. Este o favoare exceptionala din partea legiuitorului ca
considera existent un copil conceput, atunci cind aceasta este in interesul
lui. O afirma expres art. 654, alin. 2 Cod civil: 'Copilul conceput este
considerat ca exista' (qui in utere est; este aplicarea principiului:
infans conceptus pro nato habetur, quotiens de ejus commodis ipsius partus quaeritur).
Conditia este insa ca copilul sa se nasca viu. In acest sens, art. 654, alin. 3
Cod civil este categoric: 'Copilul nascut mort este considerat ca nu
exista'.^1) Daca o persoana neconceputa nu poate fi gratificata direct, in
cazul acestor persoane sint posibile donatii indirecte. S-a relevat, in
literatura de specialitate, de exemplu, ca persoanele care nu au fost concepute
vor putea fi gratificate 'prin liberalitati cu sarcini, facute unor terte
persoane capabile, sau prin contractul de asigurare de persoane, ca beneficiare
ale asigurarii'. b) Organizatiile care nu au dobindit personalitate
juridica. Ca sa poata primi o donatie, organizatia trebuie sa aiba o existenta
legala si sa fie autorizata sa primeasca liberalitatea. Art. 811 Cod civil,
care reglementa donatiile facute unor anumite categorii de persoane juridice, a
fost modificat prin art. 10 al Legii pentru persoanele juridice - promulgata cu
Decretul nr. 452/1924, cu modificarile ulterioare si prin reglementarea
Decretului nr. 478/1954 privitor la donatiile facute statului. Neindeplinirea
conditiilor expres prevazute in decret atrage nulitatea absoluta a actului
juridic incheiat, aceasta putind fi invocata de orice persoana interesata sau
ridicata de instanta, chiar si din oficiu. Cu toate acestea, potrivit art. 33,
alin. 3 din Decretul nr. 31/1954, organizatiile care nu au dobindit
personalitate juridica in perioada constituirii lor vor putea primi donatii,
'dar numai intrucit acestea sint cerute pentru ca persoana juridica sa ia
fiinta, in mod valabil' . Deci, este posibil ca donatia sa fie facuta in
vederea formarii patrimoniului viitoarei persoane juridice. c) Incapacitatea
strainilor de a dobindi terenuri agricole. Potrivit art. 47 din Legea
nr.18/1991 privind fondul funciar, persoanele fizice care nu au cetatenie
romana si domiciliul in
a) Legea instituie si o capacitate legala partiala. Minorul care a implinit varsta de 16 ani poate sa dispuna prin testament, 'numai pentru jumatate din bunurile de care dupa lege poate dispune majorul' (art. 807 Cod civil). b) Minorul ajuns major nu poate dispune prin testament, in favoarea fostului sau tutore, atat timp cat socotelile definitive ale tutelei nu au fost date si primite, in prealabil (art. 809 al. 2 Cod civil).
Incapacitati relative de a primi
Incapacitati relative de a primi Sunt incapabili de a primi legate: a) Tutorii de la minorii aflati sub tutela lor (art. 809 Cod civil). Ratiunea acestei interdictii se regaseste in evitarea silirii minorilor aflati sub tutela de a face liberalitati tutorilor lor. Minorul ajuns major va putea sa testeze in favoarea fostului sau tutore, dar si aceasta dupa ce au fost predate socotelile tutelei. b) Medicii si farmacistii, de la bolnavii pe care ii ingrijesc (art. 810 Cod civil). Legiuitorul a urmarit sa protejeze pe bolnavi de influenta covarsitoare pe care o au medicii si farmacistii asupra lor, fiind capabili de orice jertfa pentru a-si redobandi sanatatea. In doctrina juridica s-a vorbit de 'o prezumtie de sugestie si de captatie juris et de jure' ^1). Sunt incapabili de a primi legate medicii si persoanele care practica ilegal medicina. Pentru a opera insa aceasta prohibitie legala, se cer intrunite urmatoarele conditii: - legatul sa fi fost facut in cursul bolii de care dispunatorul a murit; - moartea sa fi fost cauzata de boala pentru care a fost ingrijit; - legatarul sa fi tratat pe bolnav, iar tratamentul sa fi fost continuu. Testamentul intocmit cu incalcarea interdictiilor prevazute de art. 810 Cod civil, va fi lovit de nulitate relativa, care va putea fi invocata numai de catre mostenitorii testatorului. ^2) c) Incapacitatea preotilor de a primi legate de la cei pe care ii asista (art. 810 alin. 3 Cod civil). Sunt considerati preoti, in intelesul legii, preotii de mir, diaconii, calugarii, arhiereii, ieromonahii, rabinul evreu, pastorul etc. Pentru a opera interdictia legala, este necesar ca preotul sa-l fi asistat efectiv pe bolnav, iar 'tratamentul spiritual' sa fi fost de natura a influenta spiritul bolnavului. Daca preotul nu a indeplinir atributiile cultului sau, interdictia nu va mai opera. Poate primi legate preotul care l-a impartasit pe bolnav sau i-a citit rugaciuni pentru moarte. d) Incapacitatea ofiterilor de marina de a primi legate de la persoane care se afla pe bord in timpul unei calatorii maritime. Legiuitorul a instituit o prezumtie de sugestie sau captatie, incercand sa evite abuzul de influenta.^3)
Inceputul prescriptiei Potrivit art.7 alin.1 din Decretul nr.167/1958: 'Prescriptia incepe sa curga de la data cand se naste dreptul la actiune ', iar potrivit art.1886 Codul civil: 'Nici o prescriptie nu poate incepe a curge mai inainte de a se naste actiunea supusa acestui mod de stingere'. Reguli speciale privind inceputul cursului prescriptiei extinctive: - prescriptia dreptului la optiune succesorala incepe sa curga de la data deschiderii succesiunii; - prescriptia actiunii in tagada paternitatii incepe sa curga de la data cand tatal a cunoscut nasterea copilului, iar daca acesta era pus sub interdictie, de la data cand tutorele a aflat de nasterea copilului, iar daca actiunea nu a fost pornita de tutore, de la data ridicarii interdictiei; - prescriptia actiunii in stabilirea paternitatii copilului din afara casatoriei incepe sa curga de la nasterea copilului sau de la data ramanerii definitive a hotararii de tagada a paternitatii ori de la data incetarii convietuirii copilului de catre acesta; - prescriptia actiunii posesorii incepe sa curga de la data tulburarii posesiunii sau deposedarii.
Ipoteca
Ipoteca 1.
Consideratiuni
generale. Definitie. Ipoteca este una din cele mai complexe si dificile
garantii, rezultatul unui proces evolutiv indelungat si care a ajuns la un
inalt grad de perfectiune. Faptul ca debitorul nu este deposedat de bunul
imobil constituie un insemnat avantaj pentru el. Asupra aceluiasi imobil pot fi
infiintate mai multe ipoteci succesive. Termenul de ipoteca este grecesc si
inseamna 'a pune dedesubt'. Ipoteca este reglementata in Codul civil
In articolele 1746-1814. Art. 1746 Cod civil defineste ipoteca
astfel:'Ipoteca este un drept real asupra imobilelor afectate
Izvoare interne
Izvoare interne Ca izvor intern, Constitutia Romaniei din 1991 statueaza in art.37 , alin. 1 libertatea fiecarui salariat de a se asocia in sindicate iar in art.9 prevede dreptul sindicatelor de a se constitui si de a-si desfasura activitatea in mod liber , conform statutelor lor. Deoarece libertatea sindicala este o manifestare a mai multor drepturi si libertati, este pomenita indirect in Constitutie prin dispozitiile referitoare la acestea: art.29 - libertatea constiintei, art.30 - libertatea de exprimare, art.37 - dreptul la asociere, art.40 - dreptul la greva, toate recunoscute si garantate de stat ca drepturi si libertati fundamentale ale cetateanului. Un alt important izvor intern este Legea nr.54/1991 care dezvolta principiul libertatii sindicale in art. 1 alin. 2 , art. 2 alin. 1 , art. 2 alin. 3 , art. 8 alin. 1 , art. 42 alin. 1. Un alt izvor al libertatii sindicale il constituie contractele colective de munca, devenite, subsecvent legii, principalul izvor de drept al muncii pentru incheierea, executarea, modificarea, suspendarea si incetarea contractelor individuale de munca.^1) De asemenea, contractele colective de munca contin si unele prevederi referitoare la protectia membrilor organizatiilor sindicale si ale liderilor sindicali, precum si sanctiuni in legatura cu ingradirea libertatii sindicale.^2) Toate izvoarele - interne si internationale - garanteaza prin prevederi specifice libertatea sindicala. Astfel : ^3) - membrilor organelor de conducere alese ale sindicatelor li se asigura protectia legala contra oricaror forme de conditionare, constrangere sau limitare a exercitarii functiilor lor; - reprezentantilor alesi in organele de conducere ale sindicatelor, precum si persoanelor care au detinut o astfel de functie, in termen de un an de la incetarea mandatului, nu li se poate modifica sau desface contractul de munca pentru motive neimputabile lor; pe perioada in care persoana se afla intr-un organ de conducere sindical si este salarizata de sindicat, i se pastreaza functia si locul de munca avute anterior, ii ' curge' in continuare vechimea in munca; la revenirea sa pe postul avut i se va asigura un salariu care nu poate fi mai mic decat cel ce putea fi obtinut in conditii de continuitate la respectivul loc de munca. Fireste, daca a operat transferul persoanei in cauza de la angajator la sindicat, nu se mai poate pune problema revenirii sale pe postul avut anterior (deoarece contractul individual de munca a incetat, nefiind numai suspendat in efectele sale principale); - desfacerea contractului de munca al salariatilor alesi in conducerea sindicatului se poate face numai cu acordul (aviz conform) al organului de conducere al sindicatului respectiv (art. 132 alin. 1 din Codul muncii coroborat cu art. 11 din L. 54/1991 - ); sanctiunea incalcarii acestor dispozitii este nulitatea absoluta .^4) Curtea Constitutionala a hotarat prin decizia nr. 104/1996 ca aceasta dispozitie nu are 'semnificatia unui privilegiu, ci a unei masuri de protectie spre a se asigura egalitatea de tratament intre sindicat, pe de o parte, si societatea comerciala, pe de alta parte, ca parti in contractul colectiv de munca. In lipsa unei asemenea masuri de protectie, societatea comerciala ar avea un puternic mijloc de presiune asupra reprezentantului sindical, ceea ce ar afecta pozitia de egalitate a sindicatului fata de societatea comerciala, precum si indeplinirea de catre sindicat a rolului sau de a apara interesele profesionale, economice si sociale ale salariatilor' . Prin Decizia nr. 104/1995, Curtea Constitutionala a respins exceptia de neconstitutionalitate a art. 11 din L. 54/1991 , pe baza urmatoarelor argumente: - principiul egalitatii in drepturi a cetatenilor implica un tratament pentru situatii identice sau similare si nicidecum acelasi tratament pentru situatii diferite; in general, o masura de protectie nu poate avea semnificatia nici a unui privilegiu, nici a unei discriminari; in realitate, scopul ei este de a asigura, in anumite situatii specifice, egalitatea cetatenilor; - chiar in lipsa art. 11 din L. 54/1991 , solutia legislativa ar fi fost aceeasi in baza art. 20 din Constitutie care consacra obligativitatea si caracterul prioritar al reglementarilor internationale referitoare la drepturile omului fata de legile interne. Intr-adevar, Romania a ratificat, in 1975, Conventia Organizatiei Internationale a Muncii nr. 135/1971 (privind protectia reprezentantilor salariatilor in intreprinderi si inlesnirile ce se pot acorda acestora) in care se precizeaza: 'reprezentantii lucratorilor din intreprinderi trebuie sa beneficieze de o protectie eficace impotriva oricaror masuri care i-ar putea prejudicia, inclusiv desfacerea contractului de munca si care ar avea drept cauza calitatea sau activitatea de reprezentanti ai lucratorilor, apartenenta sindicala sau participarea la activitati sindicale, in masura in care actioneaza potrivit legilor, conventiilor colective sau altor aranjamente conventionale in vigoare . 'Motivele neimputabile' din art. 11 sunt lasate de lege la aprecierea celui care angajeaza. Dar sintagma presupune o serie de dezvoltari. Clasificarea motivelor prezentate mai sus in imputabile si neimputabile nu este lipsita de unele dificultati, deoarece aceste notiuni nu sunt definite de lege. Este adevarat ca exista situatii in care calificarea motivului desfacerii contractului exclude orice echivoc.^5) De exemplu nu este imputabila persoanei incadrate in munca desfacerea contractului pentru reducere de personal si este imputabila desfacerea contractului pentru incalcarea disciplinei in munca. Dar exista si ipoteze in care distinctia este mai greu de facut. Aceste ipoteze sunt de un interes deosebit in materia pe care o studiem, cu privire la desfacerea contractului de munca al salariatilor alesi in conducerea unui organ sindical. E posibil sa se sustina,^6) intr-un sens mai larg, ca sunt imputabile salariatilor oricare din motivele care se refera la pregatirea, aptitudinile, rezultatele muncii si conduita salariatului. Aceasta rezolvare nu este conforma continutului real si ratiunii prevederilor legale. In cazul desfacerii contractului pentru necorespundere profesionala unitatea este obligata sa acorde preavizul legal, iar daca nu l-a acordat sa plateasca o indemnizatie egala cu retributia pe o jumatate de luna, de asemenea are obligatia sa ofere persoanei in cauza trecerea in alta munca, corespunzatoare, ori sa ia masuri in vederea recalificarii ei. Fireste ca un asemenea regim este incompatibil cu desfacerea contactul ca urmare a savarsirii unor abateri disciplinare sau a unor fapte penale. Intr-o opinie,^7) daca necorespunderea profesionala si incalcarea disciplinei in munca ar fi deopotriva motive imputabile, deosebirea de tratament juridic ar fi inexplicabila, solutia justa neputand decurge decat din interpretarea sistematica a prevederilor legale. Criteriul pentru delimitarea motivelor imputabile persoanei incadrate de cele neimputabile este culpa,^8) conduita culpabila a persoanei incadrate in munca, in raport cu cerintele disciplinei muncii, cu normele de comportare in unitate si, uneori, chiar cu regulile generale de convietuire sociala. Neindoielnic sunt considerate motive neimputabile cele prevazute in art. 130, alin. 1, lit. a, b, c, d, e, e, f, g, h si motive imputabile cele din art. 130, alin. 1, lit. i, k, l, ca si desfacerea contractului potrivit prevederilor art. 64 lit. t din Legea nr. 5 /1978 . Anumite particularitati se remarca in privinta unui singur caz de desfacere a contractului de munca, si anume ipoteza arestarii mai mult de 60 de zile a persoanei incadrate in munca. Pentru a se putea decide daca motivul desfacerii contractului prevazut de art. 130, alin. 1, lit. j din Codul muncii, este imputabil sau neimputabil, va trebui sa se cunoasca solutia data urmaririi sau judecatii penale de catre organele competente. Pe de alta parte, in eventualitatea luarii unei astfel de masuri de sanctionare este necesara consultarea si acordul organului de conducere al sindicatului. Aceasta prevedere ridica intrebarea daca prevederile art.132, alin. 1 din Codul Muncii mai sunt in vigoare, deoarece acest text dispune ca la desfacerea contractului de munca, din initiativa unitatii, va fi consultat comitetul sindicatului, iar in cazul celor care sunt membri ai comitetului sindicatului sau ai altor organe sindicale, organul ierarhic superior . Pentru fiecare din cele doua situatii prevazute de art.132, alin. 1 s-a gasit motivul datorita caruia se considera ca prevederile acestui articol nu sunt abrogate. Pentru prima ipoteza, cea a oricarei desfaceri a contractului de munca din initiativa unitatii, 'consultarea comitetului sindical' la care face referire art.132, alin.1 nu este incompatibila cu Legea nr.54/1991, dispozitia aplicandu-se doar in cazul salariatilor care sunt membri ai unuia dintre sindicatele existente in unitate sau ai unicu1ui sindicat. In acest caz, avizul consultativ respectiv se va cere organu1ui de conducere al sindicatului al carui membru este salariatul cu privire la care se pune problema desfacerii contractului de munca. Pentru cea de a doua situatie prevazuta de art.132, alin.1 , avizul sindicatului se va cere doar in cazurile in care, conform art. 11 din Legea nr. 54/1991, este permisa desfacerea contractului de munca al salariatilor alesi in conducerea sindicatului si doar daca acel sindicat s-a afiliat la o federatie sindicala profesionala.^9) Trebuie observat ca in ipoteza desfacerii contractului de munca al salariatilor alesi in conducerea sindicatului Legea nr. 54/1991 prevede acordul organului colectiv de conducere al sindicatului respectiv, si nu doar un aviz consultativ, cum dispune textul din Codul Muncii. In aceasta privinta, s-a decis de catre Curtea Suprema de Justitie, sectia civila, prin decizia nr .2355 din 1993 ca aceasta 'conditie prealabila a consultarii organului sindical ierarhic superior in cazul reprezentantilor alesi in organul de conducere al sindicatului sanctionata cu nulitatea relativa, prevazuta de art. 132 din Codul Muncii, a fost inlocuita prin dispozitiile art. 11 din Legea nr. 54/1991 cu conditia imperativa a acordului organului colectiv de conducere al sindicatului ierarhic superior, sub sanctiunea nulitatii absolute a deciziei de desfacere a contractului de munca. Aceasta sanctiune se aplica numai in cazul in care masura desfacerii contractului de munca ar urma sa fie dispusa pentru motive neimputabile persoanelor alese in organele de conducere ale sindicatelor .' ^10) Stabilirea persoanelor care beneficiaza de prevederile cuprinse in L. 54/1991 trebuie sa se faca in raport cu dispozitiile statutului sindicatului din unitatea respectiva; intr-adevar, numai statutul precizeaza organele de conducere si cine sunt reprezentantii alesi in atare organe sindicale.^11) Protectia instituita de lege impotriva desfacerii disciplinare a contractului de munca, in favoarea liderilor sindicali, opereaza numai pentru activitatea sindicala desfasurata cu respectarea prevederilor legale, nu si pentru activitatea de organizare a unor greve ilegale, declarate astfel prin hotarare judecatoreasca. In acelasi sens este si practica Organizatiei Internationale a Muncii. S-a apreciat ca un mandat sindical nu ofera nimanui imunitatea in orice imprejurare. Conventia nr. 135 si Recomandarea nr. 143, ambele din 1971, vizeaza asigurarea Protectiei reprezentantilor muncitorilor in intreprindere si indica facilitatile ce li se pot acorda. Ei beneficiaza de protectie eficace impotriva tuturor masurilor care le-ar putea aduce prejudicii, inclusiv concedierea, si care ar fi motivate de afilierea lor sindicala sau de participarea la activitati sindicale atata timp cat actioneaza conform legii, conventiilor colective, sau altor reglementari in vigoare.^12) In art.35 din Legea nr.54/1991 se acorda o alta facilitate liderilor de sindicat , iar in scopul protectiei speciale a dreptului de asociere si a libertatii sindicale este sanctionata penal, ca fiind infractiune, orice fapta care constituie o 'impiedicare a exercitarii dreptului de libera organizare sau asociere sindicala', precum si acele fapte prin care s-ar urmari 'conditionarea sau constrangerea in orice mod, care ar avea ca scop limitarea exercitarii atributiilor functiei membrilor alesi in organele de conducere ale sindicatelor' in conformitate cu textul art.48 al legii privind sindicatele.^13) Se considera, in doctrina ca aceste infractiuni fac parte din categoria infractiunilor contra unor drepturi si libertati fundamentale ale cetateanului, obiectul lor juridic special constand din relatiile sociale care ocrotesc libera exercitare a dreptului cetatenilor de a se asocia in sindicate, precum si libera exercitare a atributiilor functionale de catre liderii sindicali, iar obiectul juridic adiacent consta in relatiile sociale care ocrotesc membrii de sindicat si liderii acestora impotriva oricaror acte violente, fizice sau psihiceIzvoarele nescrise
Izvoarele nescrise
Cutuma (obiceiul), se caracterizeaza printr-o practica indelungata si un caracter obligatoriu si, datorita faptului ca ea se aplica mult timp, oamenii din acea comunitate o considera la un moment dat obligatorie. Aceste reguli cutumiare devin reguli juridice atunci cand o instanta judecatoreasca le recunoaste puterea, ele aplicandu-se atat autoritatilor administrative, cat si cetatenilor din zona sau comunitatea in care se aplica acele obiceiuri. Practica judiciara este alcatuita din totalitatea hotararilor judecatoresti pronuntate de catre instante de toate gradele. Cu ocazia judecarii unei cauze administrative de catre instanta judecatoreasca, aceasta, pentru a gasi o solutie corecta la acea cauza, studiaza un caz asemanator mai vechi dandu-se o solutie asemanatoare. Astfel de solutii sunt invocate, uneori, ca precedente judiciare. In ceea ce priveste doctrina, aceasta cuprinde analizele, investigatiile, interpretarile pe care specialistii le dau fenomenului administrativ. In general, rolul doctrinei este teoretic explicativ, interpretarile stiintifice facute materialului normativ ajutand, pe legiuitor sau pe judecator, in procesul de creare si, respectiv, de aplicare a dreptului.
Izvoarele scrise
Izvoarele scrise Constitutia este considerata a fi principalul izvor scris al
dreptului administrativ; fiind o lege fundamentala, ea sta la baza tuturor
reglementarilor, nici o lege neputand sa fie contrara Constitutiei. Constitutia
contine norme cu privire la administratia publica, ea fiind sursa directa sau
indirecta a tuturor prerogativelor administratiei publice. Legile organice sunt
si ele considerate izvor scris al dreptului administrativ, insa nu toate, ci
doar acelea care vizeaza administratia publica cum sunt majoritatea legilor
organice. Astfel de legi organice sunt cele cu privire la organizarea
autoritatilor administrative centrale si locale cu toate structurile
subordonate acestora, structura sistemului national de aparare, organizarea
armatei si a teritoriului pentru aparare, cetatenia romana, organizarea si
desfasurarea referendumului etc. De asemenea, legile ordinare sunt, si ele,
izvoare de drept administrativ, dar numai daca reglementeaza relatii sociale
care fac obiectul administratiei publice. Ordonantele, atata vreme cat isi
pastreaza caracterul de acte administrative, sunt considerate si ele izvoare de
drept administrativ. Tratatele si conventiile internationale se pot considera
izvoare de drept administrativ, de vreme ce sunt prioritare dreptului nostru
national, deoarece, conform art. 20 din Constitutie, pactele si tratatele
privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care
Natura si definitia. Deosebirea de prescriptia extinctiva
Cunoscuta dreptului roman, uzucapiunea si-a gasit consacrarea in vechiul drept romanesc. De exemplu, Codul Callimachi acorda un intreg capitol prescriptiei achizitive si rescriptiei extinctive. Codul civil actual trateaza uzucapiunea printre modurile importante de dobandire a drepturilor reale.
Neuzul sau prescriptia extintiva
Neuzul sau prescriptia extinctiva (art.557, 639 si 1890 Cod civil)
Indiferent daca uzufructul are ca obiect bunuri mobile sau imobile, neuzul timp 30 de ani face ca uzufructul sa inceteze. Desigur, tertii vor putea recurge la prevederile art.1909 Cod civil. Este absolut necesar ca neuzul sa fie complet si continuu. Nu se poate califica neuz situatia in care bunul este folosit de un mandatar al uzufructuarului, de chirias sau arendas, cesionar, garant de afaceri etc. Intrebuintarea partiala a bunului nu are ca efect stingerea uzufructului. In ce priveste calculul termenului de 30 de ani, el va curge din momentul ultimului act de folosinta.
Notiune
Prin 'consimtamant' intelegem manifestarea hotararii de a incheia actul juridic civil .^1) Sub aspect terminologic termenul 'consimtamant' are fie intelesul de vointa exteriorizata a uneia din partile actului bilateral ori a autorului actului unilateral - deci a autorului, in cazul nostru - fie sensul de acord de vointa .^2) O data obtinut consimtamantul mutual in vederea incheierii contractului de munca, refuzul nejustificat al unitatii de a primi persoana in cauza sa presteze munca la data stabilita constituie o incalcare a obligatiilor sale asumate prin contract si va genera un litigiu de munca .^3) Invers, daca salariatul nu se prezinta la munca, i se poate desface disciplinar contractul de munca in baza art. 130 alin. 1 lit. i din Codul muncii .^4) Consimtamantul se evidentiaza in mod concret prin semnarea contractului individual de munca - a inscrisului probator - de catre ambele parti, ceea ce rezulta din prevederile art. 64 din Codul muncii si art. 6 din legea 1/1970 completata cu prevederile Decretului-lege nr. 130/1990 . La incheierea contractului individual de munca realizarea consimtamantului - ca hotarare de a te obliga juridiceste si ca manifestare a acestei hotarari^5) - implica potrivit normelor generale din dreptul comun :^6) a) sa provina de la o persoana cu discernamant. Conditia aceasta decurge din caracterul constient al actului juridic civil; subiectul de drept civil trebuie sa aiba puterea de a aprecia, de a discerne efectele juridice care se produc in baza manifestarii sale de vointa .^7) b) sa fie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice. Prin aceasta conditie se intelege faptul ca manifestarea de vointa trebuie facuta de autorul ei cu intentia de a se angaja juridiceste, adica cu intentia de a da nastere, modifica sau stinge raporturi juridice,^8) in speta raporturi juridice de munca c) sa fie exteriorizat - aceasta conditie este uneori cuprinsa in chiar defnitia consimtamantului, aratand ca acesta este 'hotararea de a te obliga juridiceste si manifestarea in exterior a acestei hotarari' ^9) d)sa nu fie afectat de un viciu de consimtamant. Sunt vicii de consimtamant: eroarea, dolul, violenta, leziunea. Existenta vreuneia dintre ele face anulabil actul respectiv. Aceste prevederi sunt aplicabile in mod corespunzator si contractului individual de munca.^10) Fara a relua teoriile din dreptul civil vom puncta aspectele concrete ale acestor vicii de consimtamant in dreptul muncii. d1. Eroarea este falsa reprezentare a realitatii la incheierea unui act civil ^11) si este reglementata de art. 954 din Codul civil . Cu privire la contractul individual de munca eroarea poate exista in situatiile in care salariatul are o reprezentare atat de gresita a clauzelor esentiale ale contractului - si anume felul muncii, locul muncii, conditiile de salarizare - incat, daca ar fi cunoscut sau inteles sensul acestor clauze, nuar fi consimtit sa incheie actul respectiv . ^12) Eroarea de fapt este posibila in cazul incheierii contractului individual de munca, si cand angajatorul are o imagine gresita asupra calitatilor salariatului.^13) Subliniem ca si in dreptul muncii, eroarea de drept - care este falsa reprezentare a existentei ori continutului unei norme legale^14) - este exclusa.^15) d2. Dolul consta in inducerea in eroare a unei persoane, prin mijloace viclene, cu scopul de a o face sa incheie un act juridic. Asadar dolul este o eroare provocata (iar nu spontana, ca in cazul erorii - viciu de consimtamant) .^16) Cu alte cuvinte incheierea valabila a contractului individual de munca presupune exprimarea in mod valabil, neechivoc si in deplina cunostinta de cauza a vointei fiecarei parti de a contracta si sa se realizeze acordul de vointa a celor doua parti in conditiile prevazute de lege. Contractul de munca avand un caracter consensual se considera incheiat 'solo consensu', la data realizarii acordului de vointa al partilor, fara a fi nevoie pentru valabilitatea sa ca si in cazul contractelor solemne incheierea intr-o anumita forma.^17) Daca partile inteleg sa insoteasca manifestarea de vointa cu un inscris, in care o consemneaza, o fac nu pentru a da validitate contractului, ci pentru a-si asigura un mijloc de proba privind incheierea si continutul acestuia.^18) Dolul poate avea loc in cazul contractului individual de munca cand salariatul prezinta acte false, induce sau mentine in eroare unitatea cu privire la studii sau la calificarea profesionala .^19) O alta situatie de dol este atunci cand patronul il induce in eroare pe viitorul salariat referitor la conditiile de munca pe care le va oferi .^20) d3. Violenta este un viciu de consimtamant care consta in amenintarea unei persoane cu un rau care ii produce o temere ce o determina sa incheie un act juridic pe care altfel nu l-ar fi incheiat .^21) In privinta violentei, discutia prezinta numai interes teoretic, deoarece, in fapt, nu se pot intalni cazuri de violenta la stabilirea unui raport juridic de munca .^22) Dupa o alta opinie, violenta ca viciu de consimtamant la incheiera contractului de munca poate interveni numai in mod exceptional (spre exemplu, angajatorul exercita presiuni psihice asupra persoanei in cauza astfel incat o obliga, in acest fel, sa incheie contractul respectiv). Este posibil, spre exemplu, ca patronul sa exercite presiuni asupra unei rude apropiate celui pe care doreste, in acest fel, sa-l determine sa incheie contractul individual de munca .^23) d4. Leziunea, ca viciu de consimtamant, reprezinta paguba materiala pe care o sufera una din parti din cauza disproportiei vadite de valoare dintre cele doua prestatii .^24) Problema leziunii nu se poate pune intr-un raport de munca, deoarece leziunea priveste doar actele de administrare incheiate de minor singur, fara incuviintarea parintilor sau a tutorelui, daca aceste acte sunt lezionare pentru minor .^25) O persoana fizica are calitatea de salariat in temeiul unui contract de munca, beneficiind de drepturile care i se cuvin si avand obligatii corelative de la data stabilita prin acordul de vointa al partilor ca moment al intrarii in vigoare al contractului chiar daca prestarea muncii se realizeaza in fapt de la o data ulterioara. Contractul exista din momentul incheierii lui, numai unele din efectele sale sunt suspendate, ca urmare a vointei partilor.^26) Aceasta deoarece, dupa cum am aratat, contractul de munca avand un caracter consensual se considera incheiat 'solo consensu', la data realizarii acordului de vointa al partilor, fara a fi nevoie pentru valabilitatea sa ca si in cazul contractelor solemne incheierea intr-o anumita forma .^27) Daca partile inteleg sa insoteasca manifestarea de vointa cu un inscris, in care o consemneaza, o fac nu pentru a da validitate contractului, ci pentru a-si asigura un mijloc de proba privind incheierea si continutul acestuia.^28) De aceea, refuzul nejustificat al unitatii de a primi persoana in cauza sa presteze munca la data stabilita constituie o incalcare a obligatiilor sale asumate prin contract si va genera un litigiu de munca.^29) Invers, daca salariatul nu se prezinta la munca, i se poate desface disciplinar contractul de munca in baza art. 130 alin. 1 lit. i din Codul muncii .^30) Consimtamantul se evidentiaza in mod concret prin semnarea contractului individual de munca - a inscrisului probator - de catre ambele parti, ceea ce rezulta din prevederile art. 64 din Codul muncii si art. 6 din legea 1/1970 completata cu prevederile Decretului-lege nr. 130/1990
Notiune si definitie
Obiectul raportului juridic civil - notiune si definitie Obiectul raportului juridic este cel de-al treilea element structural al oricarui raport juridic, alaturi de subiecti si de continut. Prin obiect al raportului juridic intelegem actiunea sau abtinerea la care este indreptatit subiectul activ si de care este tinut subiectul pasiv al raportului juridic, mai exact conduita sau comportamentul subiectilor raportului juridic. Nu trebuie sa confundam obiectul raportului juridic cu continutul raportului. Prin continut intelegem drepturile si obligatiile subiectilor, adica posibilitatile juridice si indatoririle de a pretinde si de a indeplini anumite actiuni sau inactiuni, pe cand prin obiect intelegem insesi aceste actiuni sau inactiuni pe care subiectul activ le poate pretinde, iar cel pasiv este tinut sa le indeplineasca. Intotdeauna obiectul raportului juridic civil este format din conduita partilor. In raporturile patrimoniale, conduita partilor se refera, de cele mai multe ori, la bunuri.
Calitatea de izvor de drept
Notiune. Calitatea de izvor de drept. Ca realitate institutional-juridica, in
Persoana juridica - acel subiect de drept civil pe care il constituie gruparea de oameni (sau persoana fizica) care intruneste conditiile stabilite de lege pentru dobandirea acestei calitati. Persoana juridica este subiectul colectiv de drept, adica un colectiv de oameni care, intrunind conditiile cerute de lege, este titular de drepturi subiective si obligatii civile.
Notiuni generale
Efectele unui act juridic
Prin efectele unui act juridic intelegem drepturile subiective si obligatiile civile la care da nastere, pe care le modifica sau le stinge un asemenea act . Efectul imediat al oricarui contract este de a da nastere unor drepturi si obligatii. In acest sens se vorbeste de puterea obligatorie a contractului. Intrata in circuitul raporturilor civile obligatia apare ca un raport juridic intre subiecte determinate, fiecarui subiect revenindu-i drepturi ori indatoriri sau, dupa caz, atat drepturi cat si indatoriri Principalul efect al contractului de vanzare-cumparare este transmiterea dreptului de proprietate asupra lucrului de vanzator la cumparator si odata cu aceasta transfera si riscurile. Pornind de la prevederile art. 1295 din Codul civil (HIPERLINK) subliniem ca in dreptul roman proprietatea bunului cert si determinat se transmite prin efectul acordului de vointa, independent daca partile o stipuleaza expres sau nu. Este, cu alte cuvinte, de esenta vanzarii. Daca partile ar inlatura, printr-o expresa stipulatie, transferul de proprietate, ne vom afla in fata unui alt act juridic - un contract de locatie, de report, un contract nenumit etc. - dar nu a unei vanzari . Acesta este efectul principal al contractului de vanzare-cumparare. In totalitatea lor, efectele acestui tip de contract se pot sintetiza astfel : - transmiterea dreptului de proprietate - transferarea riscurilor lucrului vandut - drepturile si indatoririle partilor - raspunderea pentru neexecutarea obligatiilor
Raporturi juridice
Prin raporturi juridice intelegem acele raporturi sociale care sunt reglementate de lege, adica de normele juridice. Prin urmare, o relatie sociala nu poate deveni raport juridic fara existenta normei juridice care sa o reglementeze. Natura raportului juridic depinde de natura relatiei sociale pe care norma juridica o reglementeaza. Raporturile juridice care sunt reglementate de normele dreptului civil sunt raporturi de drept civil.
Prin continut al raportului juridic civil se inteleg drepturile si obligatiile partilor intre care ia nastere un raport juridic civil. In cazul raportului juridic civil obligational, continutul acestuia este determinat de lege sau de partile participante. Daca drepturile subiective civile formeaza latura activa a continutului raportului juridic civil, obligatiile civile alcatuiesc latura pasiva a lui. Fiecarui drept subiectiv civil ii corespunde o anumita obligatie civila si invers, fiecarei obligatii ii corespunde un drept corelativ al celeilalte parti. Nu exista drept fara obligatie corelativa. Dreptul subiectiv civil si obligatia civila constituie elementele continutului raportului juridic civil.
Notiuni introductive
Notiuni Prin modalitate a actului juridic civil se intelege acel element al acestui act care consta intr-o imprejurare ce are influenta asupra efectelor pe care le produce sau trebuie sa le produca acel act. Conform altor autori, modalitatea consta intr-o imprejurare viitoare de a carei realizare partile fac sa depinda efectele actului juridic. Asemenea modalitati sunt: - termenul; - conditia; - sarcina.
Notiuni introductive
Notiuni introductive Nulitatea este sanctiunea civila care desfiinteaza cu efect retroactiv efectele unui act juridic incheiat cu incalcarea dispozitiilor legale privitoare la conditiile sale de validitate. In legislatia noastra civila nu exista o definitie a nulitatii actului juridic. In aceasta situatie, in literatura de specialitate s-au formulat mai multe definitii ale nulitatii actului juridic civil. Definim nulitatea ca fiind acea sanctiune de drept civil care lipseste actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru incheierea sa valabila. In esenta, deci, nulitatea este sanctiunea care intervine in cazul in care nu se respecta, la incheierea actului juridic civil, conditiile, de validitate. Functiile nulitatii: - functia preventiva, subiectelor de drept civil, tentate sa incheie actul juridic civil cu nerespectarea conditiilor sale de valabilitate: stiind ca un act incheiat cu incalcarea legii privind valabilitatea sa va fi lipsit de, efecte, subiectele de drept civil sunt descurajate si indemnate sa respecte legea civila; - functia sanctionatorie; daca prima functie nu si-a dovedit eficienta, intra in actiune aceasta a doua functie, care inseamna tocmai inlaturarea efectelor contrare legii; - functia de mijloc de garantie a principiului legalitatii, in domeniul actelor juridice civile; prin realizarea celor doua functii de mai sus, se asigura respectarea normelor de drept civil care reglementeaza conditiile de valabilitate a actului juridic civil. Totodata, nulitatea apare ca un mijloc juridic de asigurare a respectarii ordinii publice si bunelor moravuri.
Notiuni introductive
Notiuni introductive In materie civila, activitatea judiciara are drept scop rezolvarea conflictelor de interese ce apar in legatura cu realizarea continutului raporturilor juridice civile, cat si a altor situatii socio-juridice care nu implica conflicte de interese propriu-zise. 'Statul de drept se caracterizeaza prin faptul ca infaptuieste domnia legii in intreaga lui activitate, fie in raporturile cu cetatenii, fie cu diferitele institutii sociale de pe teritoriul sau'. (F. Magureanu, 'Drept procesual civil', Ed. All Beck, 1999, pag.1) In societate, intre oameni ca persoane fizice ori juridice se stabilesc cele mai diverse relatii nascute din raporturi de familie, din conventii, din stari de fapt sau de drept etc.
Notiuni introductive
Notiuni introductive In materie civila, activitatea judiciara are drept scop rezolvarea conflictelor de interese ce apar in legatura cu realizarea continutului raporturilor juridice civile, cat si a altor situatii socio-juridice care nu implica conflicte de interese propriu-zise. 'Statul de drept se caracterizeaza prin faptul ca infaptuieste domnia legii in intreaga lui activitate, fie in raporturile cu cetatenii, fie cu diferitele institutii sociale de pe teritoriul sau'. (F. Magureanu, 'Drept procesual civil', Ed. All Beck, 1999, pag.1) In societate, intre oameni ca persoane fizice ori juridice se stabilesc cele mai diverse relatii nascute din raporturi de familie, din conventii, din stari de fapt sau de drept etc.
Partea responsabila civilmente
Conform art.24, al.3, persoana prevazuta de legea civila care raspunde pentru prejudiciile cauzate prin fapta altuia poarta denumirea de parte responsabila civilmente. Poate avea aceasta calitate in procesul penal numai persoana ce are vocatie procesuala. Art.1000 C.civ. include si alte persoane: un sot raspunde pentru paguba cauzata prin fapta celuilalt cu partea sa de bunuri din bunurile comune, in masura in care bunurile comune au sporit in valoare ca urmare a infractiunii savarsite. Aceste persoane responsabile civilmente trebuie sa fie introduse in cauza, nu sa intervina ele. 'In aceasta conceptie partea civilmente responsabila este o persoana a carei raspundere este angajata exclusiv pentru fapta altuia'^1). Persoana responsabila civilmente este introdusa in cauza de catre organul judiciar sau intervine ea in proces. Introducerea in cauza se poate realiza din oficiu sau la cererea partii civile, in tot cursul urmaririi penale, iar la prima instanta, pana la citirea actului de sesizare a instantei. 'Intre partea responsabila civilmente si inculpat se creeaza o solidaritate procesuala, actele procesuale favorabile sau defavorabile fiindu-le opozabile in egala masura'^2). Pentru a realiza functia de aparare in latura civila a cauzei, persoanei responsabile civilmente ii sunt puse la indemana urmatoarele modalitati procesuale: In cursul urmaririi penale - poate face cereri si depune memorii (art.173); - participa la efectuarea actiunii de urmarire cu autorizatia procurorului; - poate face plangeri (art.275). In cursul judecatii Persoana responsabila civilmente poate participa la efectuarea oricarui act de judecata; nu i se poate interzice aceasta si nu are nevoie de o autorizatie prealabila. Participa la judecata numai daca ea considera necesar. Altfel, depune cereri si memorii scrise. Daca participa la judecata, are la indemana modalitatile procesuale de la art.301: - face cereri instantei; - ridica exceptii; - pune concluzii; - poate pune intrebari daca asista la ascultarea unor persoane; - uzeaza de caile de atac impotriva hotararilor judecatoresti, dar numai in latura civila. La decesul partii responsabile civilmente sunt introdusi in cauza mostenitorii (art.21), iar daca persoana responsabila civilmente este o persoana juridica ce a fost dizolvata sau desfiintata sunt introdusi in cauza lichidatorii.
Partile Parti ale procesului civil sunt persoanele fizice sau persoanele juridice intre care s-a ivit conflictul: titularul dreptului si cel al obligatiei. In orice proces civil trebuie sa existe cel putin doua persoane cu interese contrarii - una care pretinde ceva - reclamantul - si alta de la care se pretinde ceva - paratul. In acelasi proces civil pot exista mai multi reclamanti sau mai multi parati - avea de-a face cu asa-numita coparticipare procesuala. Aceasta situatie se iveste, de exemplu, atunci cand paratul, printr-o cerere reconventionala, formuleaza si el pretentii impotriva reclamantului. Pentru ca o persoana sa figureze ca parte intr-un proces civil trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: - sa pretinda un drept; - sa justifice un interes legitim; - sa aiba capacitate juridica procesuala; - sa aiba calitatea procesuala de a sta in judecata ca titular al dreptului sau obligatiei ce ormeaza continutul raportului juridic litigios. In cadrul unui proces civil partile trebuie sa-si desfasoare activitatea lor procesuala in limitele drepturilor si obligatiilor lor procesuale ce le sunt date prin lege. Dintre cele mai importante drepturi date prin lege amintim: - dreptul de a adresa cereri instantei si a pune concluzii cu privire la cererile facute de partea adversa; - dreptul de a lua parte la judecarea pricinilor; - dreptul la aparare; - dreptul de a recuza pe judecatori, procurori, grefieri si experti in conditiile stabilite de lege; - dreptul de a ataca hotararea si a critica alte acte ale instantei; - dreptul de a cere executarea silita a hotararii etc. Partile au urmatoarele obligatii procesuale: - indeplinirea actelor de procedura in conditiile, ordinea si termenele prevazute de lege sub sanctiunea nulitatii, perimarii, decaderii etc.; - drepturile procesuale trebuie exercitate cu buna-credinta si potrivit scopului in vederea caruia au fost recunoscute de lege. In practica judiciara intalnim, adesea, situatii in care, intr-un proces civil, nu apar ca parti numai reclamantul si paratul, ci, in cursul dezbaterilor, mai intervin si alte persoane interesate in solutionarea cauzei, acestea fiind tertele persoane sau intervenientii. Interventia poate fi voluntara - principala sau accesorie sau fortata - chemarea in judecata a altor persoane, chemarea in garantie, aratarea titularului dreptului.
Persoana fizica
Persoana fizica Prin persoana fizica intelegem oamenii priviti individual, subiectul individual de drept, omul care este titular de drepturi si obligatii civile.
Persoanele juridice
Dintre subiectele colective cu personalitate juridica fac parte, in sectorul privat, in primul rand societatile comerciale, reglementate prin Legea 31/1990. Acestea sunt: a) societatea in nume colectiv b) societatea pe actiuni c) societatea cu raspundere limitata d) societatea in comandita simpla e) societatea in comandita pe actiuni In categoria persoanelor juridice care au calitatea de comerciant sunt incluse regiile autonome, care se organizeaza in ramurile strategice ale economiei nationale . O alta categorie de comercianti este reprezentata de organizatiile cooperatiste, care, potrivit legii, desfasoara o activitate de producere si desfacere de marfuri, de prestari de servicii etc. Deoarece din desfasurarea acestei activitati se urmareste obtinerea de profit, aceasta activitate are caracter comercial. In consecinta, organizatiile cooperatiste au calitatea de comerciant . Codul comercial carmuieste (art. 251-256) statutul juridic al unor entitati lipsite de personalitate juridica, dar care fac parte din sectorul privat: asociatiile in participatie. In cayul acestora trebuie facuta o diferentiere, caci aceste societati cuprind doua feluri de asociati : unii, numiti geranti, conduc entitatea colectiva si raspund nelimitat si solidar pentru pasivul ei. Ceilalti membri, asociatii oculti, se marginesc sa procure un anumit aport, pe care il incredinteaza spre fructificare gerantilor, fara a purta vreo raspundere pentru datoriile asociatiei sau pentru fapte care nu se inscriu in limitele lilitatii concurentiale. In vederea unei enumerari complete a subiectilor de drept susceptibili a dobandi calitatea de subiecti ai raporturilor juridice de concurenta, aducem in discutie problema asociatiilor si fundatiilor, al caror scop este nepatrimonial, potrivit Ordonantei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii, iar nu obtinerea unui profit. In concluzie, asociatiile si fundatiile nu au calitatea de comerciant. Totusi, acestea pot savarsi fapte de comert, in conditiile art. 48: ('Asociatiile si fundatiile pot desfasura orice alte activitati economice directe, daca acestea au caracter accesoriu si sunt in stransa legatura cu scopul principal al persoanei juridice.') - spre exemplu o asociatie organizeaza un restaurant pentru membrii sai .
Prescriptia achizitiva si prescriptia extinctiva
Prescriptia achizitiva si prescriptia extinctiva. Nu trebuie sa se confunde prescriptia achizitiva cu prescriptia extinctiva. In timp ce prescriptia achizitiva este un mod de dobandire a proprietatii sau a altor drepturi reale, prescriptia extinctiva este doar un mijloc de stingere a dreptului material la actiune, prin neexercitarea dreptului in termenul stabilit de lege. Creditorului inactiv nu-i mai este ocrotit dreptul sau pe calea actiunii in justitie si nu are nici posibilitatea de a obtine executarea silita a obligatiei corelative lui. Prescriptia achizitiva este reglementata de Codul civil, iar prescriptia extinctiva reglementata de Decretul nr. 167/1958, modificat in anul 1960, prin Decretul nr. 218/1960. De mentionat este faptul ca, anterior Decretului nr. 167/1958, prescriptia extinctiva a fost reglementata de Codul civil, in Titlu XX al Cartii a III-a. Desi Decretul 167/1958 constituie dreptul comun in materie, cu toate acestea, unele prevederi din Codul civil continua sa fie aplicabile, cum ar fi, de exemplu, cele privind calcularea termenelor de prescriptie. In ce priveste intinderea termenelor, ele difera in cadrul fiecarei prescriptii in parte. Uzucapiunea are ca obiect bunuri imobiliare, pe cand prescriptia extinctiva se aplica de regula, la drepturile la actiune in sens material. Implinirea uzucapiunii permite posesorului care a dobandit dreptul de proprietate prin posesie indelungata sa promoveze o actiune in revendicare impotriva care i-ar contesta dreptul, pe cand prescriptia extinctiva ofera posibilitatea celui impotriva caruia este indreptata actiunea, sa paralizeze actiunea pe cale de exceptie ^1).
Prescriptia dreptului la actiune Una din cele mai importante conditii si limite ale exercitarii pe cale de actiune a drepturilor civile este prescriptia extinctiva. Prescriptia extinctiva ne apare ca o modalitate de strangere a dreptului la actiune neexercitat in termenul prevazut de lege. Conform art. 4, lit. e, din Decretul nr. 167/1958, referitor la prescriptia extinctiva, orice actiune izvorata dintr-un contract de transport pe cale ferata, auto, aerian sau naval indreptata impotriva transportatorului, de catre o persoana fizica sau o persoana juridica, se prescrie in termen de 6 luni fie ca se refera la transport propriu-zis, fie la prestatii accesorii si adiacente transportului. Prin art. 93 din Regulamentul de transport pe calea ferata, termenul de prescriptie nu mai este de 6 luni, ci de un an, cu exceptia urmatoarelor cazuri, cand termenul de introducere a actiunii este de 2 ani: a) pentru plata unui ramburs incasat de calea ferata de la destinatar; b) pentru plata unui rest din pretul unei vanzari efectuate de calea ferata; c) intemeiata pe o paguba rezultata dintr-o actiune sau omisiune, cu intentia de a provoca o paguba; d) intemeiata pe unul din contractele de transport anterioare repredarii; Termenul de prescriptie de sase luni se practica si in cazul exercitarii actiunilor in regres de un transportator impotriva altui transportator, ca urmare a unor prejudicii suferite prin plata de despagubiri catre clientela. De la regula termenului de prescriptie de sase luni in practica si literatura de specialitate au fost stabilite unele exceptii si anume: - daca s-a incasat de doua ori taxa de transport sau o penalitate aplicata ca urmare a incalcarii unei obligatii izvorate din contractul de transport. In aceasta situati, actiunea de restituire a celei de a doua plati nu se intemeiaza pe contractul de transport, ci pe imbogatirea fara justa cauza; - in cazul cand se solicita plata unor penalitati derivand din neindeplinirea obligatiilor nascute din programarea transporturilor; - cand prejudiciul a fost generat prin dolul sau culpa grava a prepusilor carausului, actiunea in repararea pagubei isi are izvorul in fapta ilicita a acestora.
Prezumtiile
Prezumtiile Potrivit art. 1199 C. civil, 'prezumtiile sunt consecintele ce legea sau magistratul trage dintr-un fapt cunoscut la un fapt necunoscut'. Prezumtia constituie o deplasare a obiectului probei. Clasificarea prezumtiilor: Dupa cum sunt opera legii sau a judecatorului, prezumtiile sunt de doua feluri: - prezumtii legale - conform art.1200 C. civil: 'sunt prezumtii legale acelea care sunt determinate special prin lege'. Dupa forta probanta, prezumtiile legale se impart in: prezumtii absolute (impotriva lor nu este admisa nici o dovada) si prezumtii relative (pot fi combatute cu dovada contrara). - prezumtii simple sau ale omului - potrivit art.1203 C. civil, sunt acelea care nu sunt stabilite prin lege, ci sunt 'lasate la luminile si intelepciunea judecatorului'. Admisibilitatea probei prin prezumtii este conditionata, potrivit art.1203 C. civil de: - prezumtia folosita sa aiba greutate si putere de a naste probabilitatea, cu alte cuvinte, sa fie temeinica; - folosirea prezumtiilor simple este permisa, potrivit aceluiasi text, numai in masura in care este admisibila si proba cu martori.
Principiile fundamentale ale dreptului civil
Principiile fundamentale ale dreptului civil constituie anumite idei in conformitate cu care se face reglementarea raporturilor sociale si care stau la baza activitatii juridice. Cele mai importante principii de drept civil sunt: - principiul proprietatii - formulat de art. 480 Cod civil. Conform acestui principiu, proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si a dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, insa in limitele determinate de lege. Constitutia prevede ca statul ocroteste proprietatea, indiferent daca este publica sau privata. Dreptul de proprietate are trei atribute: posesia, folosinta si dispozitia. Apararea acestui drept se face prin actiunea in revendicare, iar apararea posesiei prin actiunile posesorii; - principiul egalitatii in fata legii civile - formulat in art. 16 din Constitutie, potrivit caruia toti cetatenii sunt egali in fata legii si 'nimeni nu este mai presus de lege'. Dasemenea, acest principiu a fost reglementat si de Decretul nr.31/1954, in art.4 alin.2. Conform acestui articol, tuturor le este recunoscuta capacitatea civila, iar 'sexul, rasa, nationalitatea, religia, gradul de cultura sau originea nu au nici o inraurire asupra capacitatii'; - principiul imbinarii intereselor personale cu cele generale - este reglementat de Decretul nr.31/1954 in art.1 alin.1: 'Drepturile civile ale persoanelor fizice sunt recunoscute in scopul de a se satisface interesele personale materiale si culturale in acord cu interesul obstesc, potrivit legii si regulilor de convietuire.' Art.3 din acelasi decret prevede ca drepturile civile pot fi exercitate numai potrivit cu scopul lor economic si social'; - principiul ocrotirii drepturilor civile subiective - potrivit art.3 alin.1 din Decretul nr.31/1954, drepturile civile sunt ocrotite de lege. Constitutia garanteaza aceste drepturi, in art.15 spunandu-se ca cetatenii beneficiaza de drepturile si libertatile consacrate prin Constitutie si prin alte legi.
Principiul contradictorialitatii
Principiul contradictorialitatii Contradictorialitatea consta in pretentia pe care o invoca reclamantul si in apararea pe care si-o face paratul. Regula care domina contradictorialitatea este 'Intotdeauna sa fie ascultata si cealalta parte'! In procesul civil, contradictorialitatea este posibilitatea recunoscuta prin lege partilor de a discuta si combate reciproc, in fata instantei, toate elementele de fapt si de drept ale cauzei respective. Acest principiu este important deoarece: fara contradictorialitate nu pot exista dezbateri, fara dezbateri nu poate fi stabilit adevarul si fara stabilirea adevarului nu poate fi solutionata corect cauza.
Principiul disponibilitatii
Principiul disponibilitatii Principiul disponibilitatii se evidentiaza prin rolul care se atribuie vointei partilor in desfasurarea activitatii procesuale. In continutul principiului disponibilitatii trebuie incadrate toate posibilitatile de manifestare a vointei partilor atat cu privire la exercitarea drepturilor civile, cat si a celor procesual civile. Principiul disponibilitatii inseamna recunoasterea drepturilor partilor de a dispune atat cu privire la obiectul procesului, cat si cu privire la mijloacele procesuale de aparare. Libertatea de vointa a partilor in cadrul procesului civil cuprinde dreptul partilor de a exercita ori nu actiunea civila, dreptul reclamantului de a determina limitele in care se va desfasura activitatea judiciara prin fixarea precisa a pretentiilor pe care le deduce judecatii, dreptul reclamantului de a renunta la judecata sau la dreptul pretins si al paratului de a recunoaste pretentiile reclamantului, cat si dreptul ambelor parti de a conveni sa stinga procesul printr-o tranzactie etc.
Principiul legalitatii
Principiul legalitatii Art. 51 din Constitutie consacra acest principiu: 'respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie'. Pentru ca legalitatea in procesul penal sa poata fi realizata, se cer a fi indeplinite urmatoarele cerinte: - activitatea judiciara sa se infaptuiasca doar de organele jurisdictionale prevazute de lege in compunerea si competenta stabilite; - respectarea stricta a formelor si conditiilor pe care legea le prevede cu privire la intocmirea sau aducerea la indeplinire a actelor de procedura; - urmarirea consecventa a realizarii scopului final in oricare proces - stabilirea adevarului si aplicarea legii in conditiile unei depline garantari a exercitarii drepturilor procesuale ale partilor. Principiul legalitatii in desfasurarea procesului civil nu poate fi inteles in afara garantiilor juridice instituite prin lege in vederea asigurarii respectarii ei. Aceste garantii se evidentiaza sub una din urmatoarele forme: - a exceptiilor de procedura care pot fi invocate in cazul in care se constata incalcarea dispozitiilor legale ce reglementeaza desfasurarea normala a activitatii judiciare; - a motivelor pentru exercitarea cailor extraordinare de atac ce pot fi invocate in cazul constatarii unor nereguli sau greseli savarsite in timpul judecatii in fond prin prisma carora hotararea atacata apare ca nelegala si neintemeiata; - rolul procurorului in desfasurarea procesului civil.
Principiul libertatii conventiilor
Principiul libertatii conventiilor Conform Codului civil, 'conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante.' Acest principiu este aplicabil si comertului international. Partile pot desemna legea contractului lor, optiune ce le este permisa de legea forului. Raporturile juridice de comert international se concretizeaza in contractele comerciale internationale si titlurile de valoare. Principiul libertatii conventiilor isi gaseste aplicare in baza exprimarii libere a vointei partilor, depinzand de intinderea puterii lor de decizie, concretizandu-se in dreptul fiecarui participant la raporturile de comert international de a-si alege partenerii contractuali, de a negocia cu ei conditiile si termenele contractului si de a stipula in contract clauze care sa-i protejeze interesele si sa-i garanteze realizarea scopurilor urmarite.
Protectia programelor de calculator
Intr-un interval extrem de scurt, informatica a devenit un element al vietii cotidiene. Din punct de vedre juridic, o cotitura s-a produs in momentul in care au aparut programele interesand mai multi utilizatori si, mai ales, programele standard, cu alte cuvinte, in momentul, in care a crescut 'portabilitatea lor'. Protectia de fapt asigura prin unicitatea fiecarui program si facilitatea 'bruiajului' care il putea face indescifrabil pentru oricine altcineva decat autorul sau a devenit, din acest moment, insuficienta. Formal, un program poate fi privit ca un transformator de asertiuni ce descriu pro-prietatile datelor corecte ori ale rezultatelor dorite. Dintre variantele de program se disting: - 'programe de aplicatii', destinate rezolvarii unor probleme specifice producerii unor rapoarte specifice, actualizarii unor fisiere specifice etc., necesare rezolvarii cerintelor unuia sau mai multor utilizatori; - 'programe de baza' sau 'programe de canal' - secvente de comenzi de intrare/iesire a caror executie este initiata, printr-o instructiune, de unitatea centrala de prelucrare; - 'program de control', - scrise intr-un limbaj de control, pentru a preciza functi-ile oferite de programul de sistem, in scopul executiei unei activitati cu calculatorul - 'program de conversie suport' - realizeaza copierea continutului unui suport (disc magnetic, banda magnetica etc.) extern sau a unor parti de suport, pe un alt suport extern; - 'program de diagnosticare' - programe utilitare folosite pentru a depista cauzele malfunctionarii unui sistem de calcul sau a diverselor module ale acestuia (spre exemplu, pentru localizarea precisa a unei zone de memorie in care inscrierea sau lectura se face cu erori). Datorita particularitatilor lor, programele pentru calculator sunt obiect al protectiei juridice organizate prin dispozitiile speciale ale legii romane actuale privind dreptul de autor si drepturile conexe. Un limbaj de programare este un software de baza care permite scrierea de instructiuni pentru a defini o operatie, care va fi apoi 'tradusa' intr-o forma pe care calculatorul o poate intelege. Dezvoltarea limbajelor de programare a urmarit indeaproape evolutia calculatoarelor, realizandu-se pe directia apropierii de limbajul uman. In domeniul informaticii exista numeroase tipuri de limbaje, dintre care mentionam: - 'limbaj de programare' care este un limbaj artificial destinat descrierii (prin directive sau instructiuni exprimate simbolic) a prelucrarilor de date ce urmeaza a fi realizate de un sistem de calcul, fiind principalul instrument ce inlesneste transmiterea informatiilor pe care se bazeaza prelucrarea dorita, de la utilizator la sistemul de calcul - 'limbaj masina' care este limbajul programelor in format direct executabil al unui calculator, fiind, in esenta, o secventa de instructiuni si zona de date care, dispuse printr-un procedeu oarecare in memoria calculatorului, poate fi imediat executat - 'limbaj obiect' care este limbajul in care un translator traduce limbajul programelor obiect; - 'limbajul sursa' care este limbajul de programare in care este scris programul preluat de un translator, compilator sau interpreto, in scopul traducerii si/sau executiei lui - 'limbaj algoritmic' care este un limbaj de programare, specializat in descrierea algoritmilor - 'limbaj artificial' care este un limbaj creat in mod intentionat, de unul sau mai multi indivizi, pentru a servi la realizarea comunicarii intr-unul sau altul din domeniile de activitate umana, intre indivizi aflati intr-o situatie speciala din punct de vedere al activitatii, intre obiecte realizate de om, inzestrate cu posibilitatea emiterii sau receptiei formelor de reprezentare ale limbajului; - 'limbaj de ansamblare' care este un limbaj de programare in care setul de baza al instructiunilor inc1ude operatiile masinii si ale carui structuri de date se proiecteaza direct in locatiile memoriei si in registrele calculatorului, utilizatorul gestionand singur aceste resurse, fiind asociat unui anumit tip de calculator Protectia programelor de ordinatoare reprezinta, dupa cum s-a semnalat, un exemplu de deformare a dreptului de autor , ceea ce a impus o interpretare diferita a conditiei 'originalitatii', dar mai ales protectia in cadrul dreptului de autor a circuitelor integrate, care dupa parerea specialistilor poate fi greu justificata . Putem defini un calculator ca un ansamblu de componente constructive si programe destinat prelucrarii automate a datelor, ansamblu care este compus dintr-o parte constructiva (hardware) si una de programe (software). In ceea ce priveste problema protectiei programelor pentru ordinatoare - software - , ea este prezenta permanent, incepand din 1967, atat in paginile revistelor , cat si pe ordinea de zi a reuniunilor internationale. Vandut initial impreuna cu hardware-ul (masina), software-ul (programul) devine cu timpul entitate economica si juridica distincta si deci obiect separat de contract. Partea de software poate fi impartita si ea la randul ei, in: sistemul de operare (care asigura buna functionare a calculatorului si il ajuta pe utilizator in activitatea sa), softul de baza (programe de firma care sunt destinate rezolvarii unor probleme de interes general) si softul de aplicatii (programe scrise la cerere pentru rezolvarea unor probleme specifice fiecarui utilizator). Documentatia conexa cuprinde descrierea programului si documentatia auxiliara. Descrierea programului este 'prezentarea completa a operatiilor' sub forma verbala, schematica sau de alt fel, suficient de amanuntita pentru a determina un ansamblu de instructiuni constituind un program de ordinator corespunzator'. In sfarsit, documentatia auxiliara este orice documentatie in afara de program si descrierea acestuia, creata pentru a facilita intelegerea sau aplicarea sa. Pornind de la ideea fundamentala ca dreptul de autor protejeaza forma, unii autori au aratat ca originalitatea programului trebuie cautata 'la nivelul textului programului, scris intr-un anumit limbaj sau grafismului organigramei'. Or, specialistii sustin ca originalitatea programului se manifesta in faza de analiza , ceea ce inseamna la nivelul ideilor. Daca pana si in cazul operelor literare, originalitatea este o notiune deopotriva subiectiva si relativa , cu atat mai mult trebuie analizata conditia originalitatii in domeniul programelor informatice, cata vreme in legatura cu partea de hardware, se subliniaza faptul ca microprocesoarele, care constituie componenta de baza a oricarui calculator personal si care realizeaza toate prelucrarile de date, atat aritmetice cat si logice, au limbaje ce depasesc rareori 200 de instructiuni, din care frecvent utilizate in programare pot fi mai putin de 100, ceea ce reprezinta, comparativ cu limbajul uman, un bagaj 'modest' de cuvinte. In aceste conditii este inevitabila aparitia unor programe sau parti ale acestora care sa difere prea putin intre ele, chiar in conditiile in care au fost elaborate de persoane diferite. Pentru aprecierea originalitatii operei nu intereseaza valoarea sau destinatia acesteia. Originalitatea poate fi depistata, bunaoara, in interfata programului, adica in dispozitivele, regulile si conventiile cu ajutorul carora un element al sistemului de calcul comunica cu altul (sau cu utilizatorul), elementele avand caracteristici diferite: spre exemplu, interfata grafica, interfata de comunicatie, interfata cu utilizatorul etc. In acest loc trebuie subliniat ca dintr-un program executabil nu se pot deduce, in mod obisnuit, modul de functionare al programului, algoritmii sau schema logica care au stat la baza conceperii acestuia. Exista totusi persoane care au cunostinte de exceptie atat in domeniul programarii cat si al functionarii calculatoarelor care sunt capabile sa refaca in sens invers tot acest proces complex, ajungand de la programele executabile la textele sursa, proces cunoscut sub numele de inginerie inversa si interzis de cele mai multe licente software. Pe de alta parte, 'libertatea de exprimare' in materie de scriere a programelor sau organigramelor este, pe cat se pare, relativ redusa, ceea ce face dificila manifestarea originalitatii in exprimare sau pe planul formei. Aceasta in conditiile in care in general originalitatea nu este numai o notiune subiectiva; ea este si relativa. Cu alte cuvinte, caracterul absolut care se cere noutatii unei creatii tehnice pentru ca ea sa fie brevetabila, nu se cere conditia originalitatii. Alaturi de operele absolut originale, care nu se afla intr-un raport de dependenta intelectuala si juridica de nici o alta opera, exista si opere relativ originale, ai caror autori au imprumutat unor creatii preexistente elemente protejate, fara ca acest lucru sa-i priveze de vocatia la dreptul de autor. Problema protectiei programelor continua sa fie una din cele mai actuale si dificile in etapa actuala, data fiind explozia tehnicilor in acest domeniu. Misiunea este ingreunata si de faptul ca cea mai mare parte a lucrarilor autorilor juristi referitoare la protectia juridica a programelor pentru calculator abunda de material tehnic specific, in dauna unei analize cu caracter juridic. In doctrina se critica din ce in ce mai frecvent jurisprudenta care aplica programelor dispozitiile privitoare la opere scrise, considerand ca este vorba de opere exprimate intr-un anumit limbaj. Dupa ce programul a fost adus intr-o forma executabila, proprietarul sau vinde, de obicei, dreptul de utilizare a acestuia, caz in care utilizatorul programului trebuie sa fie de acord cu termenii unei licente software, de cele mai multe ori foarte restrictiva. Nu numai ca utilizatorul trebuie sa accepte termenii licentei, dar devine dependent de furnizorul de programe in ceea ce priveste modificarile ulterioare sau compatibilitatea cu alte programe. Impotriva acestei practici, comuna in lumea software-ului comercial bazat pe proprietatea asupra programelor, a aparut o puternica miscare, miscarea pentru un software liber, bazata pe ideea de colaborare si de respectare a libertatii utilizatorilor. Notiunea de software liberse refera la libertatea utilizatorului de a rula, de a copia, de a distribui si de a studia, modifica si imbunatati softul. Se elimina asadar licenta, adica permisiunea acordata unei persoane fizice sau juridice de a folosi o opera de creatie intelectuala , in speta softul. Un program reprezinta un software liber daca utilizatorii sai au toate aceste libertati, adica daca pot redistribui copii, cu sau fara modificari, gratuit sau contra unei taxe de distributie, oriunde si oricui. Dincolo de aceste date generale, un aspect este cert: Controversele in jurul operei cinematografice sunt astazi cu mult depasite de cele pe care le-a suscitat problema protectiei programelor de ordinatoare.
Raportul juridic civil
Raportul juridic civil Intre oameni exista mai multe tipuri de raporturi: de colegialitate, de prietenie etc. si, printre altele, exista si raporturi juridice.
Starea civila
Starea civila Starea civila, alaturi de nume si domiciliu, este un atribut de individualizare si identificare a persoanei fizice, cuprinzand toate elementele care contribuie la determinarea calitatii de subiect de drept a omului. Astfel, locul nasterii, varsta, sexul, casatoria, filiatia, sunt elemente ale starii civile care duc la individualizarea persoanei in familie si societate. Pentru ca o persoana sa aiba o anumita stare civila, este necesar sa se produca anumite imprejurari, evenimente, cum sunt nasterea, moartea, casatoria, infierea, de care legea leaga diferite efecte cuprinse la situatia juridica a persoanei. Caracterele juridice ale starii civile sunt: - un drept personal; - nepatrimonial; - universal; - imprescriptibil; - legal; - indivizibil; - indisponibil. Prin actiuni de stare civila se inteleg acele actiuni in justitie care au ca obiect elemente ale starii civile a persoanei fizice. Clasificarea actiunilor de stare civila: 1. Dupa obiectul ori finalitatea lor, actiunile de stare civila se impart in: - actiuni in reclamatie de stat - actiunea in reclamatie de stat este acea actiune prin care se urmareste obtinerea altei stari civile decat cea de la data intentarii actiunii; (actiunea in stabilirea maternitatii, actiunea in stabilirea paternitatii copilului in afara casatoriei); - actiuni in contestatie de stat - actiunea in contestatie de stat este acea actiune prin care se urmareste inlaturarea unei stari civile, pretins nereale, si inlocuirea ei cu alta, pretins reala, adevarata (actiunea in tagaduirea paternitatii copilului din casatorie, actiunea in contestarea recunoasterii de maternitate si de paternitate, actiunea in contestarea filiatiei din casatorie, actiunea in anularea: casatoriei, adoptiei si recunoasterii de filiatie); - actiuni in modificare de stat - actiunea in modificare de stat este acea actiune prin care se urmareste o schimbare, doar pentru viitor, in starea civila a persoanei, cea anterioara fiind necontestata. Sunt asemenea actiuni cea de divort si cea in desfacerea adoptiei. 2. Dupa sfera persoanelor indreptatite sa le exercite, actiunile de stare civila se impart in: - actiuni ce pot fi pornite numai de catre titularul starii civile, cu excluderea altor persoane (actiunea de divort, actiunea in anulabilitatea casatoriei); - actiuni ce pot fi intentate de titular, reprezentantul legal si procuror (actiunea in stabilirea maternitatii, actiunea in stabilirea paternitatii, actiunea in desfacerea adoptiei); - actiuni ce pot fi intentate de orice persoana interesata (actiunea in contestarea recunoasterii de maternitate ori de paternitate, actiunea in contestarea filiatiei din casatorie, actiunea in nulitate absoluta a casatoriei ori a adoptiei). 3. Dupa corelatia lor cu prescriptia extinctiva, actiunile de stare civila se impart in: - actiuni imprescriptibile, care formeaza regula; - actiuni prescriptibile, care formeaza exceptia (actiunea in anulabilitatea casatoriei, adoptiei ori recunoasterii de filiatie, actiunea in tagada paternitatii, actiunea in stabilirea paternitatii copilului din afara casatoriei).
Subiectele dreptului civil
Subiectele dreptului civil Pentru stiinta dreptului, omul inseamna persoana. Dreptul se ocupa de oameni in calitatea lor de persoane, titularul oricarui drept fiind persoana umana. Prin subiect de drept civil se intelege atat persoana fizica cat si persoana juridica ce are calitate de titular de drepturi subiective si de obligatii civile. In cazul in care persoana isi joaca propriul sau rol, facand acte si incheind raporturi juridice in numele sau si pentru sine insasi, suntem in prezenta unei persoane fizice. Atunci cand activitatea juridica este indeplinita de o entitate diferita de persoanele care o alcatuiesc si care lucreaza detasat de fiecare dintre acestea, ne aflam in prezenta unei persoane juridice.
Subiectii raportului juridic civil
Subiectii raportului juridic civil Prin subiect al raportului juridic civil intelegem calitatea de a fi titular de drepturi si obligatii ce intra in alcatuirea raportului juridic. Subiecti ai raportului juridic civil pot fi persoanele fizice sau persoanele juridice. Persoana care dobandeste sau exercita drepturile subiective civile poarta denumirea de subiect activ, iar persoana care are obligatii civile poarta denumirea de subiect pasiv. In raporturile juridice de obligatie, subiectul activ se numeste creditor, iar subiectul pasiv se numeste debitor. In cele mai dese cazuri, in raportul juridic civil se intalnesc doi subiecti: unul activ si unul pasiv - este vorba de raportul juridic civil simplu. Exista si raporturi juridice in care mai multe persoane au calitatea de subiect activ sau cea de subiect pasiv - la raportul juridic respectiv iau parte mai multi debitori si mai multi creditori. In acest caz avem de-a face cu un raport juridic complex, cu o pluralitate activa, pasiva sau mixta. In acest din urma caz, drepturile si obligatiile corelative se divid intre subiectii respectivi. Subiectii raportului juridic civil sunt individualizati prin incheierea actului juridic care da nastere raportului juridic respectiv. Raporturile juridice civile pot fi modificate prin schimbarea subiectilor sau partilor intre care se leaga, prin cesiunea de drepturi sau cesiunea de datorii. Raporturile juridice personale nu pot fi modificate prin schimbarea subiectilor. Pentru ca opersoana fizica sau juridica sa poata participa la un raport juridic civil, trebuie sa aiba capacitate civila. Capacitatea civila cuprinde capacitatea de folosinta si capacitatea de exercitiu. Capacitatea civila de folosinta este aptitudinea de a avea drepturi si obligatii civile, adica de a fi subiect de drept civil. Aceasta capacitate este recunoscuta de lege tuturor persoanelor fizice. Exista cazuri expres prevazute de lege cand unelor persoane le este ingradita capacitatea de folosinta. Conform art.7 din Decretul nr.31/1954, capacitatea de folosinta incepe de la nasterea persoanei si inceteaza la moartea acesteia. Capacitatea de folosinta a persoanelor juridice incepe o data cu infiintarea, autorizarea sau inregistrarea acestora si inceteaza o data cu desfiintarea sau incetarea existentei sale prin comasare, divizare sau dizolvare. Capacitatea civila de exercitiu este aptitudinea persoanei de a-si exercita drepturile si de a-si asuma obligatii prin savarsirea actelor juridice civile. Nu toate persoanele fizice au capacitate de exercitiu. Pentru a avea aceasta capacitate, persoanele fizice trebuie sa aiba discernamant si o vointa constienta. Persoanele fizice dobandesc capacitatea de exercitiu la varsta majoratului (18 ani). Prin exceptie, un minor care se casatoreste dobandeste in acel moment deplina capacitate de exercitiu. Pana la varsta de 14 ani minorii sunt lipsiti pe deplin de capacitatea de exercitiu, iar dupa 14 ani au o capacitate de exercitiu restransa. De regula, capacitatea de exercitiu dureaza pana la moartea persoanei respective. Ca exceptie, legea prevede cazul cand o persoana majora poate fi lipsita de capacitate de exercitiu: persoana pusa sub interdictie judecatoreasca datorita alienatiei sau debilitatii mintale, aceasta persoana fiind considerata a fi lipsita de discernamant. Persoanele juridice isi exercita drepturile si isi asuma obligatiile prin reprezentantii lor - persoanele fizice care au incredintata conducerea acestora.
Subiectul activ
Subiectul activ (accipiens) 1. Persoanele care pot primi plata. In principiu, plata trebuie facuta creditorului, deoarece acesta este persoana fata de care debitorul este obligat. Exista insa si alte persoane carora solvensul le poate face o plata valabila: reprezentantului creditorului, succesorului creditorului, cesionarului creantei etc. Plata se mai pote face valabil unui tert abilitat sa primeasca pentru creditor, abilitare care rezulta dintr-un mandat tacit sau expres. Tertul poate fi abilitat sa primeasca plata fie prin justitie, fie prin lege. Parintii (in absenta lor, tutorele) vor primi plata pentru minorii sub varsta de 14 ani. Tutorele va primi plata si pentru persoanele puse sub interdictie din cauza alienatiei sau debilitatii mintale. Creditorul poate da mandat unei persoane sa primeasca plata. Mandatarul poate substitui o alta persoana pentru a primi plata, dar este necesar ca partile prin contract sa fi stipulat aceasta posibilitate. Cand substituirea a avut loc cu acordul creditorului, acesta va putea cere plata direct de la substituit. Asemenea creditorului, mandatarul poate primi plata si inainte de termen Tertul poate fi imputernicit fie de creditor sa primeasca plata, fie poate fi desemnat atat de creditor, cat si de debitor prin conventie. Plata care a fost facuta unui tert care nu a fost imputernicit sa o primeasca va fi totusi valabila, daca debitorul va face dovada ca a profitat creditorului (art. 1096 Cod civil). Plata facuta mostenitorilor creditorului libereaza pe debitor. In contractul de renta viagera, debirentierul are obligatia de a plati ratele de renta la termenele stipulate: cand renta s a constituit in favoarea mai multor credirentieri, moartea unuia are drept urmare plata integrala a rentei mostenitorilor,^ 1) pana cand inceteaza din viata ultimul supravietuitor. Un legat cu sarcini poate fi stipulat in interesul unui tert, care devine creditorul celul gratificat, avand dreptul de a primi de la acesta din urma plata. Cand o fapta ilicita are drept urmare moartea victimei, dreptul la despagubire revine persoanelor care se aflau in intretinerea victimei. In cazul stipulatiei pentru altul, tertul dobandeste calitatea de creditor si, in consecinta, dreptul de a primi plala. La transmitera obligatiei, o alta persoana care primeste, calitatea de creditor va primi plata. In unele situatii, plata va fi valabila, chiar daca nu a fost facuta creditorului sau imputernicitului sau. a) Creditorul ratifica plata facuta unei persoane fara calitate, renutand la dreptul de a invoca nulitatea platii. b) Plata este facuta posesorului creantei. Pentru valabilitatea platii se cer intrunite doua conditii: tertul sa fie in posesia creantei; debitorul care plateste sa fie de buna credinta. In cazul in care el ar cunoaste de viciul posesorului aparent, plata nu va fi valabila. Buna credinta se cere numai debitorului, nu si creditorului sau. c) Plata profita creditorului (este situatia cand debitorul face plata creditorului sau). Ea va fi valabila in masura in care stinge obligatia principala. Daca plata foloseste in parte creditorului, ea va fi valabila numai pentru aceasta parte. Ratiunea valabilitatii platii rezida in faptul ca, daca s-ar permite creditorului sa ceara o a doua plata, s-ar imbogati nejustificat in dauna debitorului sau. 2. Conditiile legale pentru a se putea primi plata. Pentru a primi plata, creditonuI trebuie sa aiba capacitatea de a instraina, deoarece plata are ca urmare stingerea creantei. Daca debitorul face plata fara sa fi verificat capacitatea creditorului, va trebui sa platesca inca o data (art. 1099 Cod civil). Plata facuta unui incapabil este lovita de nulitate relativa. Totusi, plata facuta unui asemenea creditor va fi valabila, daca: ea a profitat incapabilului (art. 1098 Cod civil); debitorul fiind de buna credinta, nu a cunoscut starea de incapacitate a creditorului. Creditorul, pentru a putea primi plata, trebuie sa aiba capacitate de exercitiu. Conditia capacitatii de a instraina este necesara si mostenitorilor creditorului, deoarece plata facuta unui mostenitor incapabil va fi lovita de nulitate relativa. 3. Refuzul primirii platii. Oferta urmata de consemnatiune. Creditorul poate refuza oneori primirea platii. Debitorul are interesul de a se libera (ex.: pentru a impiedica curgerea dobanzilor, pentru a libera un fidejusor, pentru a degreva un imobil de privilegii sau ipoteci etc.), poate infrange rezistenta creditorului care refuza primirea platii (ex.: din capriciu; pretinde o plata partiala; refuza sa elibereze debitorului o chitanta etc.) folosindu-se de procedura ofertei reale urmata de consemnatiune (art. 1114-1121 Cod civil). Oferta reala consta in prezentarea efectiva si materiala a lucrului datorat. Prezentarea efectiva se face printr-o somatie prin care se arata ziua, ora si locul predarii lucrului. Nu este suficienta o simpla somatie de primire sau o somatie verbala.^2) Pentru ca oferta reala sa fie valabila, este necesar ca creditorul sa nu aiba un motiv legitim de a refuza plata. Simpla consemnatiune nu constituie o plata, astfel ca, pana in momentul acceptarii ei de catre creditor, lucrul nu trece in proprietntea acestuia. Plata presupune deposedarea debitorului si intrarea lucrului in posesia creditorului. a) Situatia cand obiectul platii il constituie o suma de bani. Oferta se face creditorului, iar daca acesta este minor, reprezentantului sau legal. Oferta poate fi facuta atat de debitor, cat si de orice persoana care urmareste sa faca plata. Cel ce face oferta reala trebuie sa fie capabil de a plati, iar creditorul sa aiba capacitatea de a primi (art. 1115 pct. 1 Cod civil). Daca plata urmeaza sa se faca, potrivit conventiei partilor, la mai multe termene, debitorul va putea face mai multe oferte succesive, la scadenta fiecarui termen. b) Situatia in care obiectul platii il constituie un corp cert si determinat. Si in cazul predarii unor bunuri certe, daca creditorul refuza nejustificat primirea lor, debitorul poate sa se foloseasca de procedura ofertei reale (art. 1121 Cod civil). c) Situatia cand obiectul platii il constituie un bun determinat in specia sa (de gen). Codul civil nu a reglementat ipoteza cand creditorul refuza primirea platii privind un bun de gen. Intr-adevar, art. 1114 Cod civil se refera numai la oferta si consemnarea unei sume de bani si nu a lucrului in general. In cazul bunurilor de gen, debitorul nu va putea uza de procedura reglementata de art. 1114 Cod civil, care nu poate constitui dreptul comun in materie. Intr-un asemenea caz, vor fi aplicabile prevederile art. 1121 Cod civil, revenind sarcina debitorului sa individualizeze bunurile pe care le ofera in plata. d) Situatia cand obiectul platii il constituie o obligatie de a face sau de a nu face. In cazul obligatiilor de a face si a nu face, nu este aplicabila procedura ofertei reale urmata de consemnatiune.^3) In cazul obligatiei de a face, daca nu este necesar concursul creditorului, debitorul va executa singur obligatia, iar in cazul obligatiei de a nu face, debitorul il va putea provoca pe creditor pentru a cere executarea efectiva a obligatiei..
Subiectul pasiv
Subiectul pasiv (solvens) 1. Persoanele care pot face plata. Potrivit art. 1093 Cod civil: 'Obligatia poate fi achitata de orice persoana interesata, precum si de un coobligat sau de fidejusor'. Plata va putea fi efectuata de urmatoarele persoane: debitor; codebitor solidar sau de fidejusor ori o cautie reala; de terti. A) Plata facuta de debitor. In principiu, plata se face de debitor, regula fireasca, incat legiuitorul nu a mai considerat necesar sa o insereze in continutul art. 1093 alin. 1 Cod civil. Plata facuta de debitor stinge obligatia principala si obtigatiile accesorii (ipoteca, privilegii, fidejusiune etc.) care garanteaza datoria. In cazul obligatiilor intuitu personae, creditorul fiind interesat sa primeasca plata numai de la debitor, el va putea refuza executarea obligatiei de catre un tert. Deci, in cazul obligatiilor de a face ce au caracter intuitu personae, obligatia nu va putea fi executata decat de debitor. In conventia de prete-nom, persoana care s-a obligat in nume propriu, va avea calitatea de parte contractanta, ea angajandu-se personal la executarea obligatiei si va raspunde direct de executarea acesteia. ^1) Chiar daca obligatia poate fi executata de o alta persoana, dar in conventie s-a stabilit ca ea sa fie executata numai de debitor, plata nu va putea fi facuta de alta persoana. B) Plata facuta de mandatarul debitorului. Debitorul poate face plata prin intermediul mandatarului sau. Conform art. 1 545 Cod civil, mandatarul este obligat fata de al treilea numai in limitele mandatului, personal el nedatorind nimic. Cand face plata in numele mandantului, mandatarul este obligat sa incunostiinteze pe tert despre acest fapt. El trebuie sa-si indeplineasca obligatiile fara a substitui o alta persoana, deoarece, in cazul substituirii, el va raspunde de faptele substituitului, tot asa cum ar raspunde de faptele sale proprii.^2) C) Plata facuta de mostenitorii debitorului. O persoana poate dobandi calitatea de debitor ca urmare a deschiderii succesiunii, ea substituindu-se persoanei defunctului, pe care se considera ca o continua, devenind debitor personal si obligat, asa cum era defunctul ^3) si nu va putea cere predarea legatului decat dupa achitarea in prealabil a datoriilor.^4) In cazul acceptarii succesiunii sub beneficiu de inventar, raspunderea succesorului pentru plata pasivului succesoral va fi limitata la valoarea bunurilor primite. ^5) In cazul mai multor comostenitori obligati sa execute o obligatie succesorala, fiecare va plati doar partea sa. D) Plata facuta de un codebitor solidar sau de un fidejusor ori o cautie reala. Codebitorul solidar sau indivizibil si fidejusorul sunt obligati a plati datoria. Uneori ei fac plata voluntar pentru a evita cheltuielile de urmarire si pentru a exercita un recurs util impotriva debitorului, care ar putea deveni insolvabil. Cu exceptia situatiei prevazuta de art. 1094 Cod civil, plata facuta de asemenea persoane nu libereaza pe debitor de datoria sa; obligatia pasiva nu se stinge, ci, dupa caz, ori va avea loc o transferare (subrogatie in drepturile debitorului) sau o transformare a ei (novatie prin schimbare de creditor).^6) Obiectul platii facute de tertul interesat trebuie sa fie similar cu cel datorat de debitor. Codebitorul si fidejusorul sunt obligati sa faca o plata integrala, fiindca nu pot constrange pe creditor sa primeasca o plata partiala. Interesat sa faca plata creditorului ipotecar poate fi si cumparatorul unui imobil ipotecat. Cand obligatia succesorala este indivizibila, fiecare succesor cu titlu universal va fi tinut la plata totalului datoriilor indivizibile, deoarece asemenea obligatii nu pot fi divizate intre parti. Obligati solidar sunt, potrivit art. 1003 Cod civil, si autorii unei fapte ilicite. E) Plata facuta de un tert neinteresat. In principiu, orice persoana poate face plata. ^7) Este posibil ca un tert sa faca plata fara mandat; creditorul nu o poate refuza, deoarece se presupune ca aceasta ii este folositoare si nu ar putea invoca nici faptul ca nu ar avea nici un interes pentru debitor, pentru ca legea nu permite creditorului sa invoce la plata, interesul debitorului. Cand tertul actioneaza in numele debitorului, dar fara mandat, ne vom gasi in prezenta unei gestiuni de afaceri (evident, daca sunt intrunite conditiile acestui cvasicontract). Este posibil ca tertul sa faca plata impotriva vointei debitoruiui si fara intentia de a face o liberalitate. In cazul refuzului primirii platii, tertul va putea recurge la oferta reala urmata de consemnatiune. Este posibil ca tertul sa faca plata in numele sau propriu (nomine proprie). In acest caz, el il poate sili pe creditor sa primeasca plata, dar nu-l va putea obliga sa-l subroge in drepturile sale. Subrogatia ii va putea fi acordata insa de debitor.^8) Tertul poate face plata in numele sau propriu si impotriva vointei debitorului, atat timp cat creditorul accepta sa o primeasca. Plata facuta de un tert, neinteresat poate avea uneori caracterul unei liberalitati. Atunci cand tertul plateste din eroare, crezandu-se debitor, va face o plata nedatorata si va putea cere restituirea ei. 2. Conditiile legale pentru a putea face plata. Pentru a putea fi valabila, potrivit art. 1095 Cod civil, plata trebuie facuta de 'proprietarul capabil de a instraina lucrul dat in plata. Deci, pentru ca plata sa fie valabila, este necesar sa fie indeplinite urrnatoarele doua conditii: - sa fie facuta de proprietarul lucrului dat in plata; - autorul platii sa fie capabil de a instraina. a) Analiza primei conditii. Prevederile art. 1095 Cod civil nu sunt aplicabile obligatiilor de a face sau a nu face, precum si obligatiilor de restituire. In cazul contractelor de imprumut, depozit si locatiune, desi nu sunt proprietarii lucrului imprumutat, primit in depozit sau locatiune, imprumutatul, depozitarul sau locatarul au obligatia de a restitui lucrul respectiv. In asemenea cazuri nu are loc un transfer de proprietate, ci doar transferarea unui drept de folosinta. Conditia ca autorul platii sa fie proprietarul lucrului dat in plata se aplica numai obligatiilor care au ca obiect transferarea proprietatii. Cand adevaratul proprietar a ratificat plata facuta de neproprietar, obligatia dintre creditor si debitor se stinge;stingerea obligatiei are loc si atunci cand adevaratul proprietar devine mostenitorul debitorului neproprietar sau acesta devine mostenitorul adevaratului proprietar. b) Analiza celei de a doua conditii. Deoarece plata este un act juridic, este necesara capacitatea solvensului. Aceasta conditie se impune in cazul obligatiilor de a da, afara de obligatiile ale caror obiect iI constituie o suma de bani sau un bun consumptibil. ^9) Plata facuta de un incapabil este anulabila. Este cunoscut faptul ca, in cazul obligatiilor de a da, momentul transferarii dreptului de proprietate de la debitor la creditor poate sa nu coincida cu momentul predarii lucrului. Daca in momentul incheierii conventiei partile erau capabile de a contracta, predarea ulterioara a lucrului poate fi facuta si de o persoana incapabila, deoarece aceasta nu face altceva decat sa predea bunul contractat. Se pune problema daca intr-un antecontract de vanzare-cumparare, partile contractante trebuie sa aiba capacitatea de a instraina. Suntem de parere ca, partile trebuie sa aiba capacitatea de a instraina nu numai in momentul cand este autentificat contractul, dar si in momentul incheierii antecontractului si aceasta datorita importantelor consecinte de ordin juridic pe care le genereaza o asemenea conventie. Plata ramane valabila si atunci cand incapabilul plateste datoria altuia (art. 1093 Cod civil), dispozitiile art. 1095 alin. 2 Cod civil aplicandu-se numai atunci cand debitorul isi plateste propria sa datorie. 3. Situatia speciala in cazul obligatiei de a da. Orice obligatie are ca obiect o prestatie, care poate fi pozitiva (de a da; de a face) sau negativa (de a nu face). Prin obligatia de a da se transmite dreptul de proprietate sau alt drept real (art. 972 Cod civil) si nu trebuie confundata cu obligatia de a preda un bun.^10) Astfel, intr-un contract de ipoteca, debitorul isi asuma obligatia de a constitui ipoteca asupra unui imobil; intr-un contract de vanzare-cumparare vanzatorul isi asuma obligatia de a transmite dreptul de proprietate asupra lucrului vandut. Obligatia de a da face sa se nasca alte doua obligatii: - obligatia de a pastra bunul pana la predare; - obligatia de a preda lucrul creditorului (art. 1074 alin. 1 Cod civil) sau de a-l da in posesiunea lui (art. 1314 Cod civil). Odata cu predarea bunului mobil sau imobil, debitorul este obligat sa predea si toate accesoriile bunului. Debitorul nu va putea plati valoarea lucrului pentru a se libera. Debitorul trebuie sa predea creditorului exact bunul avut in vedere la incheierea contractului sau cel de care victima a fost deposedata. Obligatia de a da poate fi individuala sau poate avea ca accesorii, obligatii de a face. Suntem si noi de parere ca, asemenea obligatii, avand in vedere natura lor, indiferent de caracterul lor accesoriu, continua sa fie obligatii de a face.^11) Odata cu lucrul, debitorul are obligatia sa predea creditorului si fructele care nu au fost percepute in momentul incheierii contractului. Uneori, obligatia de a da este precedata de executarea unei obligatii de a face. 4. Exceptii: persoane care nu pot face plata. Am vazut ca, potrivit art. 1093 Cod civil, orice persoana poate plati, iar creditorul nu poate refuza plata. Aceasta este regula. Cu toate acestea, sunt unele cazuri cand plata nu poate fi facuta decat de solvens. In primul rand, in cazul obligatiilor intuitu personae plata nu va putea fi facuta decat de debitor, deoarece conventia s-a incheiat pe considerentul persoanei debitorului. Potrivit art. 1094 Cod civil, obligatia de a face nu se poate executa de o alta persoana, contra vointei creditorului. Sunt contracte intuitu personae cele cu titlu gratuit (ex. contractele de mandat; depozit; comodat etc.), dar exista si contracte cu titlu oneros care pot fi incheiate in 'cosideratia persoanei' (ex.: contractul incheiat cu un pictor, muzician, avocat, medic, un profesor pentru meditatii etc.).^12) Obligatiile intuitu personae se sting prin moartea debitorului, motiv pentru care aceste obligatii sint considerate incesibile (ex. contractul de renta viagera etc.). - Desi, in principiu, obligatia poate fi executata de orice persoana, partile pot, de comun acord, sa stipuleze clauza potrivit careia executarea obligatiei sa se faca numai de catre debitor. - Nu poate face plata minorul care nu a implinit varsta de 14 ani, deoarece nu are capacitate de exercitiu. Pentru minor plata va fi facuta prin reprezentantul sau legal. Cu toate acestea, unele plati, in baza unor contracte de o valoare patrimoniala foarte redusa (ex.: cumpararea unor bilete de spectacole, a biletelor de calatorie cu mijloacele de transport in comun etc.), vor putea fi facute si de minorul care nu a implinit varsta de 14 ani. - Alienatul mintal sau debilul mintal pus sub interdictie, neavand capacitate de exercitiu, nu poate face plata. Chiar daca plata s-ar face intr-un moment de luciditate, ea nu ar fi valabila, deoarece exista o prezumtie legala absoluta de incapacitate. Pentru interzisul judecatoresc plata va fi facuta de tutor. Alienatul mintal sau debilul mintal care nu a fost pus sub interdictie poate face plata valabila, in momentele de luciditate. Pana la proba contrarie, asemenea persoane sunt considerate capabile. - Este incapabil de a face plata interzisul legal
Necesitatea activitatii de supraveghere bancara este determinata de o serie de factori ce tin de specificul activitatii bancare, din care amintim: - bancile detin cea mai mare parte a masei monetare; - bancile sunt principala sursa de fonduri lichide atat pentru persoanele fizice cat si pentru persoanele juridice, iar siguranta acestor fonduri si rapida lor punere la dispozitia solicitantilor este unul din aspectele esentiale ale stabilitatii si eficientei sistemului bancar; - bancile sunt principala curea de transmisie catre sectorul real al economiei, a politicii monetare promovate de banca centrala; - bancile asigura coloana vertebrala a sistemului national de plati; - bancile asigura intermedierea financiara intre economii si investitii. Prin intermediul activitatii de supraveghere bancara se urmareste, in principal: - mentinerea increderii publicului in sistemul bancar; - protejarea fondurilor deponentilor si protectia consumatorilor; - realizarea unui sistem bancar eficient si competitiv care sa asigure servicii financiare de o inalta calitate si la un cost rezonabil; - asigurarea respectarii legilor si reglementarilor din domeniul bancar.
Suspendarea cursului prescriptiei extinctive
Suspendarea cursului prescriptiei extinctive Prin suspendarea prescriptiei extinctive se intelege acea modificare a cursului acestei prescriptii care consta in oprirea, de drept, a curgerii termenului de prescriptie, pe timpul cat dureaza situatiile, limitativ prevazute de lege, care il pun in imposibilitate de a actiona pe titularul dreptului la actiune. S-a demonstrat ca, in timpul curgerii prescriptiei, pot interveni anumite imprejurari ori cauze care il pun pe titularul dreptului la actiune in imposibilitate - materiala, morala ori juridica - de a actiona. Daca, pe timpul cat dureaza asemenea imprejurari, prescriptia nu ar fi oprita, adica suspendata, s-ar ajunge la situatia in care titularul dreptului la actiune sa i se aplice efectul extinctiv, fara a i se putea imputa pasivitatea ori neglijenta in a actiona; intr-o asemenea situatie, prescriptia ar fi deturnata de la finalitatea sa, nemaiavand caracter real. Tocmai pentru prevenirea producerii unui asemenea neajuns, legiuitorul a reglementat suspendarea cursului prescriptiei extinctive. Cauzele de suspendare a prescriptiei extinctive: - forta majora; - creditorul sau debitorul face parte din fortele armate, iar acestea sunt pe picior de razboi; - pana la rezolvarea reclamatiei administrative. Potrivit art. 15 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, 'Dupa incetarea suspendarii, prescriptia isi reia cursul socotindu-se si timpul scurs inainte de suspendare'.
Suspendarea prescriptiei achizitive
Suspendarea prescriptiei achizitive. Spre deosebire de intrerupere, in cazul suspendarii prescriptiei achizitive, perioada de timp care a curs pana in momentul intervenirii cauzei de suspendare, se va calcula in continuare, dupa incetarea cauzei de suspendare, pana la implinirea termenului. In cazul suspendarii, prescriptia achizitiva isi opreste temporar cursul, aceasta perioada echivalenta cu cea in care actioneaza cauza de suspendare. In prezent, cauzele de suspendare ale prescriptiei achizitive sunt reglementate de art. 13 si 14 din Decretul nr. 167/1958 care reglementeaza cauzele de suspendare a prescriptiei extinctive, ce sunt aplicabile si in materia prescriptiei achizitive ^1). Ca si in cazul intreruperii, cazurile de suspendare sunt limitativ prevazute de lege si ele sunt urmatoarele: - impiedicarea posesorului actual, printr-un caz de forta majora, sa faca acte de intrerupere a prescriptiei; - adevaratul proprietar sau uzucapantul se afla inrolati in cadrul fortelor armate ale Romaniei, iar acestea se gasesc pe picior de razboi; - prescriptia achizitiva nu va curge intre cei care administreaza bunurile altora ale caror bunuri le sunt administrate, atat timp cat nu au fost date si aprobate socotelile intre acestia (de exemplu, intre curator si cel aflat sub curatela, intre tutore si cel aflat sub tutela etc.). - prescriptia achizitiva nu va curge impotriva celui lipsit de capacitate de exercitiu, atata vreme cat nu au reprezentant legal si nici impotriva celui cu capacitate de exercitiu restransa, atat timp cat nu are cine sa-i incuviinteze actele; - prescriptia achizitiva nu curge intre soti in timpul casatoriei. Toate aceste cazuri sunt limitative si nu pot fi extinse la alte situatii. Nu se poate sustine, de exemplu, ca Legile nr.58/1974 si 59/1974 ar fi suspendat prescriptia achizitiva inceputa, deoarece nu se incadreaza in cazurile exprese prevazute de lege.
Termene speciale
Termene speciale Termenele speciale sunt cele care se aplica anumitor categorii de raporturi juridice, expres prevazute de lege. Aceste termene, conform Decretului nr.167/1958, sunt: 1. - termenul de 2 ani, aplicabil unor raporturi de asigurare, prevazut de art. 3 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, astfel: 'In raporturile ce izvorasc din asigurare termenul de prescriptie este de 2 ani, in afara acelor raporturi ce izvorasc din asigurarile de persoane in care obligatiile devin exigibile prin ajungerea la termen sau prin amortizare; cu privire la primele de asigurare datorate in temeiul asigurarilor prin efectul legii sunt aplicabile dispozitiile art. 22'; 2. - termenul de 6 luni, aplicabil actiunii in raspundere pentru viciile ascunse fara viclenie, prevazut de art. 5: 'Dreptul la actiune privitor la viciile ascunse ale unui lucru transmis sau ale unei lucrari executate, se prescrie prin implinirea unui termen de 6 luni, in cazul in care viciile nu au fost ascunse cu viclenie'; daca viciile au fost ascunse cu viclenie, se aplica termenul general de prescriptie, de 3 ani; 3. - termenul de 3 ani, aplicabil unor sume aflate 'in depozit', prevazut de art. 23 alin. 1: 'Dreptul la actiunea privitoare la sume de bani consemnate sau depuse la institutiile de banca, credit si economie sau la orice alte organizatii socialiste, pe seama statului ori a organizatiilor de stat se prescrie in termen de 3 ani de la data consemnarii sau depunerii'; in alin. 2 si 3 ale art. 23 sunt stabilite cazurile cand nu se aplica acest termen de 3 ani, si anume: a) cand eliberarea sumelor este conditionata de un act al organului judecatoresc sau al altui organ de stat, termenul este 1 an; b) termenele de prescriptie pentru sumele constituite drept garantie, pe baza normelor legale sau a clauzelor contractuale, sunt cele stabilite in reglementarile speciale privind constituirea de garantii; 4. - termenul de 60 de zile, prevazut de art. 24: 'Dreptul la actiune privitoare la sumele de bani incasate din vanzarea biletelor pentru spectacole care nu au mai avut loc se prescrie in termen de 60 de zile de la data cand trebuia sa aiba loc spectacolul'. In Codul civil sunt stabilite termene speciale, care intereseaza raporturile obligationale, in mai multe dispozitii, dintre care mentionam: - termenul de 6 luni, aplicabil dreptului de optiune succesorala, prevazut de art. 700 alin. 1: 'Dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii'; - termenul de 1 an, prevazut de art.1334: 'Actiunea vanzatorului pentru complinirea pretului si a cumparatorului, pentru scaderea pretului sau pentru stricarea contractului , se prescriu printr-un an din ziua contractului'; - termenul de 6 luni stabilit de art.1903: 'Actiunea maistrilor si institutorilor de stiinte sau de arte, pentru lectiile ce dau cu luna, a ospatarilor si gazduitorilor, pentru nutrirea si locuirea ce procura si a oamenilor cu ziua pentru plata zilelor, a materiilor de dansii procurate si a simbriilor: se prescriu prin 6 luni'; - termenul de 1 an, reglementat de art.1904: 'Actiunea medicilor, chirurgilor si a apotecarilor pentru vizite, operatii si medicamente; a negustorilor pentru marfurile ce vand la particularii care nu sunt negustori; a directorilor de pensionate, pentru pretul pensiunii scolarilor lor si a altor maistri, pentru pretul uceniciei; a servitorilor care se tocmesc cu anul, pentru plata simbriei lor, se prescriu printr-un an'.
Termenele prescriptiei extinctive
Termenele prescriptiei extinctive Termenul de prescriptie extinctiva este intervalul de timp, precizat de lege, inauntrul caruia trebuie exercitat dreptul la actiune ori dreptul de a cere executarea silita, sub sanctiunea pierderii acestor drepturi de catre titularii lor. Conform decretului nr. 167/1958: 'Dreptul la actiune, avand un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie daca nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege'.
Termenele procedurale
Termenele procedurale Prin termen intelegem durata de timp, stabilita de lege sau de judecator, inauntrul careia trebuie indeplinit ori, dimpotriva, este oprit a face un anumit act de procedura. Termenele au rolul de a stimula partile in valorificarea drepturilor lor procesuale, precum si sa sanctioneze intarzierile care ar da nastere la incertitudine in desfasurarea normala a procesului. Reglementarea termenelor procedurale este facuta in codul de procedura civila in art. 101-104.
Termenele procedurale
Termenele procedurale Prin termen intelegem durata de timp, stabilita de lege sau de judecator, inauntrul careia trebuie indeplinit ori, dimpotriva, este oprit a face un anumit act de procedura. Termenele au rolul de a stimula partile in valorificarea drepturilor lor procesuale, precum si sa sanctioneze intarzierile care ar da nastere la incertitudine in desfasurarea normala a procesului. Reglementarea termenelor procedurale este facuta in codul de procedura civila in art. 101-104.
Termenul
Este un eveniment, viitor si sigur ca realizare, pana la care este amanata inceperea sau incetarea exercitiului drepturilor subiective si executarii obligatiilor civile. Termenul se indica printr-o data calendaristica. Clasificarea termenului: 1. dupa criteriul efectului sau, termenul este de doua feluri: suspensiv si extinctiv: - termenul suspensiv este acel termen care amana inceputul exercitiului dreptului subiectiv si executarii obligatiei corelative, pana la implinirea lui - termenul extinctiv este acel termen care amana stingerea exercitiului dreptului subiectiv si executarii obligatiei corelative, pana la implinirea lui. 2. in functie de titularul beneficiului termenului, distingem trei feluri de termene: - termen in favoarea debitorului; - termen in favoarea creditorului; - termen in favoarea atat a debitorului cat si a creditorului. Aceasta clasificare prezinta importanta juridica deoarece numai cel ce are, de partea sa, beneficiul termenului, poate renunta la acest beneficiu. 3. in functie de izvorul sau, termenul este tot de trei feluri: - termenul voluntar sau conventional - acela stabilit prin act civil unilateral ori bilateral; - termenul legal - acela stabilit prin lege si care face parte, de drept, din actul juridic civil; - termenul judiciar (jurisdictional) - termenul acordat de instanta debitorului, potrivit art.1583 C. civil. 4. dupa criteriul cunoasterii sau nu a datei implinirii sale, la momentul incheierii actului juridic civil, termenul este de doua feluri: - termenul cert, este termenul a carui implinire este cunoscuta; - termenul incert, este termenul a carui implinire nu este cunoscuta, ca data calendaristica.
Termenul
Termenul 1. Consideratiuni generale. Alaturi de conditie, termenul este o modalitate a obligatiei. El consta intr-un eveniment viitor si sigur care suspenda, pana la implinirea lui, exigibilitatea obligatiei sau care stinge obligatia la data implinirii lui. Criteriile de clasificare ale termenului sunt urmatoarele. 1. In raport de efectele pe care le produce, termenul este suspensiv si extinctiv. In cazul termenului suspensiv, pana la implinirea lui executarea obligatiei se suspenda. La termenul extinctiv, atunci cand el se implineste, obligatia se stinge pentru viitor. 2. In functie de momentul cand termenul se va implini, sunt termene certe si incerte. Termenul cert sau precis este acel termen caruia i se cunoaste dinainte momentul exact al implinrii. Termenul incert sau neprecis este termenul care consta intr-un eveniment viitor care se va produce cu siguranta, dar caruia nu i se cunoaste dinainte momentul exact al implinirii. 3. Raportat la izvorul sau, termenul este legal (cand este stabilit printr-o dispozitie legala), judiciar (este stabilit de catre instanta de judecata), conventional (este stabilit prin conventia partilor). 4. In functie de persoana care beneficiaza de termen, vom distinge: termene in favoarea debitorului; termene in favoarea creditoruui; termene in favoarea ambelor parti. 5. Dupa modul cum a fost precizat in contract, termenul poate fi expres (cand este stipulat direct de parti) si tacit (este dedus din natura raportului juridic obligational sau din alte imprejurari). Desi cea mai importanta clasificare a termenelor este in functie de efectele pe care le produc si celelalte clasificari prezinta importanta din punctul de vedere al obligatiilor. Astfel, desi termenul este un eveniment viitor si sigur, cu toate acestea el poate fi incert, in sensul ca nu se cunoaste anticipat exact momentul cand se va produce. Din acest punct de vedere, termenul incert se poate confunda cu conditia. Deosebirea este ca, in cazul conditiei, nu se cunoaste daca evenimentul viitor se va produce. Este posibil ca debitorul sa se oblige sa execute obligatia cand va putea sau cand va avea mijloace. Conform prevederilor art. 1583 Cod civil, atunci cand intr-un contract de imprumut 's-a stipulat numai ca imprumutatul sa plateasca cand va putea sau cand va avea mijloace, judecatorul va prescrie un termen de plata, dupa imprejurari'. S-a considerat ca aceasta stipulatie va putea fi examinata ca un termen incert, iar in cazul in care partile nu se inteleg asupra momentului concret al executarii obligatiei la cererea creditorului, instanta sa stabileasca un termen cert.^1) Termene legale intilnim, de exemplu, la contractele de vanzare-cumparare a locuintelor din fondul de stat, cu credit din partea statului, cand restituirea ratelor se face lunar; in ce priveste plata chiriei; plata cheltuielilor de intretinere a locuintei; plata taxelor pentru unele servicii (telefon, energie electrica etc.). Termenul judiciar se stabileste de catre instanta. Tot in materia executarii contractelor, instantele au mai statuat ca, un contract neexecutat nu se desfiinteaza de drept, prin simpla manifestare de vointa a creditorului, care trebuie sa se adreseze instantei cu actiune in rezolutiune. Verificand in ce masura neexecutarea este imporatanta si grava, judecatorul are facultatea de a-i acorda debitorului dupa imprejurari, un termen de gratie.^1) 2. Efectele termenului. Vom distinge intre termenul suspensiv si termenul extinctiv. a) Efectele termenului suspensiv. Acest termen nu afecteaza existenta obligatiei, ci doar exigibilitatea ei. Cu alte cuvinte, obligatia exista, dar nu este exigibila. - Conform prevederilor art. 1023 Cod civil, daca plata se face de catre debitor inainte de termen, ea este valabila si nu se poate cere restituirea ei, pentru ca nu suntem in prezenta unei plati nedatorate. Plata debitorului poate fi interpretata ca o renuntare la beneficiul termenului. - Pana la implinirea termenului, creditorul poate lua masuri de conservare (ex.: intreruperea unei prescriptii care curge impotriva debitorului). Nu poate insa promova actiunea oblica sau actiunea pauliana, deoarece asemenea actiuni depasesc sfera unor masuri de conservare. - Conform dispozitiilor art. 7 alin. 3 din Decretul nr. 167/1958, pana la implinirea termenului nu curge termenul de presciptie. - Creditorul va suporta riscul pierderii fortuite a lucrului, deoarece termenul, in cazul bunurilor certe, nu suspenda decat executarea. Potrivit art. 1295 Cod civil, transferul dreptului de proprietate a avut loc in momentul realizarii acordului de vointa al partilor. Cel care suporta riscul in calitate de proprietar este dobanditorul. - Cand termenul suspensiv a fost stipulat in favoarea debitorului, creditorul nu poate pretinde plata inainte de implinirea lui. Tot inainte de termen nu opereaza nici compensatia, care echivaleaza cu o dubla plata. Or, orice plata presupune ca obligatia este exigibila, ceea ce nu exista in cazul obligatiile afectate de un termen suspensiv. Implinirea termenului are ca efect exigibiiitatea obligatiei, iar creditorul poate pretinde plata sau proceda la executarea silita. b) Efectele termenului extinctiv. Implinirea acestui termen are ca efect stingerea obligatiei. Raportul juridic obligational isi produce efectele doar pana in momentul implinirii termenului extinctiv. 3. Renuntarea la termen. Partea in favoarea careia a fost stipulat termenul poate renunta la el, astfel ca obligatia va deveni exigibila. Daca termenul a fost stipulat in favoarea ambelor parti, prin acordul lor comun, ele pot renunta la beneficiul termenului. Renuntarea la beneficiul termenului produce aceleasi efecte ca si implinirea termenului. Obligatia devine exigibila. Art. 1025 Cod civil prevede decaderea din beneficiul termenului, ca o sanctiune civila impotriva debitorului
Termenul
Termenul 1. Consideratiuni generale. Alaturi de conditie, termenul este o modalitate a obligatiei. El consta intr-un eveniment viitor si sigur care suspenda, pana la implinirea lui, exigibilitatea obligatiei sau care stinge obligatia la data implinirii lui. Criteriile de clasificare ale termenului sunt urmatoarele. 1. In raport de efectele pe care le produce, termenul este suspensiv si extinctiv. In cazul termenului suspensiv, pana la implinirea lui executarea obligatiei se suspenda. La termenul extinctiv, atunci cand el se implineste, obligatia se stinge pentru viitor. 2. In functie de momentul cand termenul se va implini, sunt termene certe si incerte. Termenul cert sau precis este acel termen caruia i se cunoaste dinainte momentul exact al implinrii. Termenul incert sau neprecis este termenul care consta intr-un eveniment viitor care se va produce cu siguranta, dar caruia nu i se cunoaste dinainte momentul exact al implinirii. 3. Raportat la izvorul sau, termenul este legal (cand este stabilit printr-o dispozitie legala), judiciar (este stabilit de catre instanta de judecata), conventional (este stabilit prin conventia partilor). 4. In functie de persoana care beneficiaza de termen, vom distinge: termene in favoarea debitorului; termene in favoarea creditoruui; termene in favoarea ambelor parti. 5. Dupa modul cum a fost precizat in contract, termenul poate fi expres (cand este stipulat direct de parti) si tacit (este dedus din natura raportului juridic obligational sau din alte imprejurari). Desi cea mai importanta clasificare a termenelor este in functie de efectele pe care le produc si celelalte clasificari prezinta importanta din punctul de vedere al obligatiilor. Astfel, desi termenul este un eveniment viitor si sigur, cu toate acestea el poate fi incert, in sensul ca nu se cunoaste anticipat exact momentul cand se va produce. Din acest punct de vedere, termenul incert se poate confunda cu conditia. Deosebirea este ca, in cazul conditiei, nu se cunoaste daca evenimentul viitor se va produce. Este posibil ca debitorul sa se oblige sa execute obligatia cand va putea sau cand va avea mijloace. Conform prevederilor art. 1583 Cod civil, atunci cand intr-un contract de imprumut 's-a stipulat numai ca imprumutatul sa plateasca cand va putea sau cand va avea mijloace, judecatorul va prescrie un termen de plata, dupa imprejurari'. S-a considerat ca aceasta stipulatie va putea fi examinata ca un termen incert, iar in cazul in care partile nu se inteleg asupra momentului concret al executarii obligatiei la cererea creditorului, instanta sa stabileasca un termen cert.^1) Termene legale intilnim, de exemplu, la contractele de vanzare-cumparare a locuintelor din fondul de stat, cu credit din partea statului, cand restituirea ratelor se face lunar; in ce priveste plata chiriei; plata cheltuielilor de intretinere a locuintei; plata taxelor pentru unele servicii (telefon, energie electrica etc.). Termenul judiciar se stabileste de catre instanta. Tot in materia executarii contractelor, instantele au mai statuat ca, un contract neexecutat nu se desfiinteaza de drept, prin simpla manifestare de vointa a creditorului, care trebuie sa se adreseze instantei cu actiune in rezolutiune. Verificand in ce masura neexecutarea este imporatanta si grava, judecatorul are facultatea de a-i acorda debitorului dupa imprejurari, un termen de gratie.^1) 2. Efectele termenului. Vom distinge intre termenul suspensiv si termenul extinctiv. a) Efectele termenului suspensiv. Acest termen nu afecteaza existenta obligatiei, ci doar exigibilitatea ei. Cu alte cuvinte, obligatia exista, dar nu este exigibila. - Conform prevederilor art. 1023 Cod civil, daca plata se face de catre debitor inainte de termen, ea este valabila si nu se poate cere restituirea ei, pentru ca nu suntem in prezenta unei plati nedatorate. Plata debitorului poate fi interpretata ca o renuntare la beneficiul termenului. - Pana la implinirea termenului, creditorul poate lua masuri de conservare (ex.: intreruperea unei prescriptii care curge impotriva debitorului). Nu poate insa promova actiunea oblica sau actiunea pauliana, deoarece asemenea actiuni depasesc sfera unor masuri de conservare. - Conform dispozitiilor art. 7 alin. 3 din Decretul nr. 167/1958, pana la implinirea termenului nu curge termenul de presciptie. - Creditorul va suporta riscul pierderii fortuite a lucrului, deoarece termenul, in cazul bunurilor certe, nu suspenda decat executarea. Potrivit art. 1295 Cod civil, transferul dreptului de proprietate a avut loc in momentul realizarii acordului de vointa al partilor. Cel care suporta riscul in calitate de proprietar este dobanditorul. - Cand termenul suspensiv a fost stipulat in favoarea debitorului, creditorul nu poate pretinde plata inainte de implinirea lui. Tot inainte de termen nu opereaza nici compensatia, care echivaleaza cu o dubla plata. Or, orice plata presupune ca obligatia este exigibila, ceea ce nu exista in cazul obligatiile afectate de un termen suspensiv. Implinirea termenului are ca efect exigibiiitatea obligatiei, iar creditorul poate pretinde plata sau proceda la executarea silita. b) Efectele termenului extinctiv. Implinirea acestui termen are ca efect stingerea obligatiei. Raportul juridic obligational isi produce efectele doar pana in momentul implinirii termenului extinctiv. 3. Renuntarea la termen. Partea in favoarea careia a fost stipulat termenul poate renunta la el, astfel ca obligatia va deveni exigibila. Daca termenul a fost stipulat in favoarea ambelor parti, prin acordul lor comun, ele pot renunta la beneficiul termenului. Renuntarea la beneficiul termenului produce aceleasi efecte ca si implinirea termenului. Obligatia devine exigibila. Art. 1025 Cod civil prevede decaderea din beneficiul termenului, ca o sanctiune civila impotriva debitorului.
Trasaturile caracteristice - nulitati absolute si nulitati relative
1. Pentru a se pronunta o nulitate relativa, pot fi incalcate oricare dintre dispozitiile legii de procedura. In cazul nulitatilor absolute, numai prevederile aratate la art.197 alin.2. 2. Nulitatile relative pot fi invocate numai de partea interesata, pe cand nulitatile absolute pot fi invocate si de catre autoritatile publice judiciare. 3. Nulitatile relative se iau in discutie numai daca participantul la proces caruia i s-a adus vatamarea invoca nulitatea. Nu se iau in discutie din oficiu. Nulitatile absolute, de principiu, se iau in discutie din oficiu. Pot fi invocate, insa, si de participantii la proces. 4. Nulitatile relative se invoca cu ocazia efectuarii actului sau, cel mai tarziu, la primul termen de judecata cu procedura completa, daca partea nu a fost prezenta la efectuarea actului (art.197 alin.4 teza1). Pentru invocarea nulitatilor relative legea prevede un anumit termen. 5. Vatamarea procesuala produsa in cazul nulitatilor relative poate fi acoperita prin vointa participantului ale carui interese au fost lezate, vatamate. In cazul nulitatilor absolute, partile nu pot conveni in privinta inlaturarii vatamarii pe o alta cale decat cea a anularii actului. 6. In cazul nulitatii relative, cel care invoca nulitatea trebuie sa faca dovada celor 3 conditii de la art.197 alin.1. La nulitatile absolute trebuie sa se faca dovada doar a primei conditii, fiind considerate ca indeplinite din moment ce au fost incalcate norme care privesc interesul general al infaptuirii justitiei.
Uzucapiunea
Notiuni generale Codul civil, in Cartea III, reglementeaza 'diferitele moduri prin care se dobandeste proprietatea'. Prin modurile de dobandire a drepturilor reale vom intelege acele mijloace juridice (acte juridice si fapte juridice) prin care sunt dobandite dreptul de proprietate si celelalte drepturi reale. Pe langa modurile generale de dobandire a drepturilor reale reglementate de Codul civil, exista si unele moduri specifice de dobandire, prevazute in unele acte normative. Modalitatile de dobandire a drepturilor reale reglementate de Codul civil sunt variate. Astfel, art.644 prevede ca dreptul de proprietate asupra bunurilor se dobandeste si se transmite 'prin succesiune, prin legate, prin conventie si prin traditiune', iar art.645 dispune ca proprietatea se mai poate dobandi si prin accesiune sau incorporatiune, prin prescriptie, prin lege si prin ocupatiune'. Printre modurile de dobandire a drepturilor reale, art.644 Cod civil include si cesiunea. Clasificarea modurilor de dobandire a drepturilor reale poate avea loc in functie de cateva criterii: I. Astfel, dupa intinderea dobandirii, modurile de dobandire a drepturilor reale pot fi: universale, cu titlu universal si cu titlu particular. a) Modurile de dobandire universale sunt acele prin care dobanditorul primeste intreaga universalitate juridica, cum ar fi, de exemplu, mostenirea legala. b) Modurile de dobandire cu titlu universal sunt acele moduri prin care se transmite dobanditorului doar o fractiune dintr-un patrimoniu. c) Modurile de dobandire cu titlu particular sunt acele moduri prin care se transmite dobanditorului un bun determinat sau o masa de bunuri determinate. Aceste moduri de dobandire sunt cele mai frecvente (contractul, uzucapiunea, posesia de buna-credinta asupra unui bun imobil etc.). II. In functie de situatia juridica a bunurilor in momentul dobandirii, vom distinge moduri originare si moduri derivate. a) Modurile originare de dobandire se particularizeaza prin aceea ca, dobanditorul este primul proprietar al unui bun, in sensul ca bunul nu a mai apartinut anterior altor persoane (de exemplu, dobandirea fructelor de catre posesorul de buna,redinta etc.). Tot in categoria mijloacelor originare au fost incluse si acele moduri care se refera la un bun 'ln privinta caruia dreptul real al titularului anterior se stinge in temeiul legii odata cu dobandirea lui de catre noul titular (cum se intampla in cazul uzucapiunii sau dobandirii mobilelor prin posesia de buna-credinta)' ^1). b) Modurile de dobandire derivate au ca efect transmiterea dreptului de proprietate sau al altor drepturi reale din patrimoniul unei persoane in patrimoniul altei persoane (de exemplu succesiunea legala si testamentara, contractele etc.). III. In functie de momentul in care are loc transmiterea drepturilor reale, vom avea: moduri de dobandire intre vii si moduri de dobandire pentru cauza de moarte. a) Moduri de dobandire intre vii se refera la acele mijloace juridice care isi produc efectele in timpul vietii partilor (de exemplu: contractele de donatie, vanzare-cumparare etc.). b) Moduri de dobandire pentru cauza de moarte sunt acele moduri, in care transmiterea drepturilor reale are loc numai in momentul decesului transmitatorului (de exemplu: succesiunea legala si testamentara). IV. In functie de caracterul transmiterii vom avea: moduri de dobandire cu titlu oneros si moduri de dobandire cu titlu gratuit. a) Modurile de dobandire cu titlu oneros sunt acele moduri in care, in schimbul dreptului real, dobanditorul se obliga la plata unui echivalent (de exemplu: contractele de vanzare-cumparare, schimbul). b) Modurile de dobandire cu titlu gratuit sunt acele moduri in care dobanditorul dreptului real nu se obliga la nici o prestatie fata de transmitator (de exemplu: donatia fara sarcini, legatele, uzucapiunea etc.). O atentie aparte se acorda insa investigarii teoretice si practice a unor moduri de dobandire a drepturilor reale, cum ar fi: uzucapiunea,accesiunea, posesia de buna-credinta a bunurilor mobile. O sectiune speciala va fi acordata tratarii altor moduri de dobandire a drepturilor reale, cum ar fi: traditiunea si ocupatiune.
Uzucapiunea de 30 ani
Uzucapiunea de 30 ani In sistemul Codului civil, uzucapiunea este de doua feluri: - uzucapiunea de 30 de ani (art.1890-1894); - uzucapiunea de 10 pana la 20 de ani (art.1895-1902 Cod civil). Prin prescriptia de 30 de ani poate fi dobandit dreptul de proprietate sau un alt drept real principal. Potrivit prevederilor art. 1890 Cod civil, pentru a putea uzucapa in acest termen, sunt necesare doua conditii: - sa existe o posesie utila; - posesia sa se fi exercitat timp de 30 de ani, fiind lipsit de relevanta daca uzucapantul a fost de buna-credinta sau rea-credinta. Posesorul nu trebuie deci sa faca dovada bunei sale credinte sau sa prezinte vreun titlu in sprijinul posesiei sale. Existenta unui titlu, care ar face din posesor un detentor precar, ar impiedica uzucapiunea. Ceea ce cere legea, este ca posesia sa fie utila, adica sa intruneasca toate calitatile prevazute de art. 1847 Cod civil.
Uzucapiunea de la 10 ani pana la 20 ani
Uzucapiunea de la 10 la 20 de ani Art.1895 Cod civil prevede ca se poate dobandi dreptul de proprietate prin uzucapiunea de 10 pana la 20 de ani, daca uzucapantul este de buna-credinta si poseda just titlu: textul mai adauga ca, posesia sa se fi exercitat numai asupra unui bun determinat iar uzucapantul, pentru a putea prescrie proprietatea in termen de 10 ani, trebuie ca adevaratul proprietar sa fi locuit in raza de activitate a Curtii de Apel unde se afla imobilul si in termen de 20 de ani, daca locuieste in afara de Curtea de Apel in raza careia este situat imobilul.
Uzucapiunea in sistemul de carte funciara
Uzucapiunea in sistemul de carte funciara In teritoriile tarii unde se aplica sistemul de publicitate de transcriptiuni si inscriptiuni, uzucapiunea este reglementata de Codul civil. Dreptul de proprietate va putea fi dobandit prin uzucapiune numai in conditiile art.27 si 28 din Decretul nr. 115/1938. Art.27 dispune ca in situatia in care s-a inscris in cartea funciara un titlu nevalabil, drepturile reale vor putea fi dobandite prin uzucapiune daca uzucapantul le-a posedat cu buna-credinta timp de 10 ani. Acest caz mai este denumit si uzucapiunea tabulara ^1). Art.28 dispune ca cel care a posedat imobilul, in conditiile legii, o perioada de 20 de ani de la moartea titularului dreptului de proprietate intabulat, va putea solicita intabularea dreptului dobandit prin uzucapiune ^2). In acest caz uzucapiunea a fost denumita uzucapiune extratabulara. Art.130 din Decretul-Lege nr. 115/1938 reglementeaza procedura intabularii dreptului real care a fost dobandit prin uzucapiune. Este controversata problema daca este posibila uzucapiunea fara inscriere in cartea funciara. S-a considerat ca uzucapiunea 'Poate duce la dobandirea proprietatii fara inscrierea in cartea funciara, dar numai daca s-a stabilit, prin hotarare judecatoreasca indeplinirea conditiilor legale de fond' ^3). Deci, in conditiile art.28 din Decretul-Lege 15/1938, dobandirea dreptului de proprietate este posibila si fara inscrierea in cartea funciara, intabularea dreptului de proprietate dobandit prin uzucapiune va avea loc dupa indeplinirea uzucapiunii^4).
Viciile de consimtamant Eroarea Este falsa reprezentare a realitatii la incheierea unui act civil. Eroarea este o falsa reprezentare a unei situatii, o parere gresita cu privire la anumite imprejurari legate de incheierea unui act juridic. Este vorba de ignorarea sau cunoasterea gresita a realitatii. Dupa criteriul consecintelor care intervin, eroarea este de trei feluri: - eroarea obstacol (distructiva de vointa) - este cea mai grava forma a erorii, falsa prezentare cazand fie asupra naturii actului ce se incheie (error in negotio), cand o parte crede ca incheie un anumit act juridic, iar cealalta parte are credinta, gresita, ca incheie un alt act juridic, fie asupra identitatii obiectului (error in corpore), cand o parte crede ca trateaza cu privire la un anumit bun, pe cand cealalta parte are in vedere alt bun. In aceste cazuri eroarea este atat de grava, incat vointa de a incheia actul juridic este inexistenta si in lipsa acordului de vointa actul juridic nu ia nastere, respectiv este lovit de nulitate absoluta; - eroarea viciu de consimtamant - este falsa reprezentare ce cade asupra calitatii substantiale ale obiectului actului (error in substantiam) sau asupra persoanei cocontractante (error in personam). Acest tip de eroare nu impiedica formarea actului, ci doar falsifica si altereaza vointa astfel incat actul este anulabil. Ex.: o parte cumpara un obiect din arama, crezand ca este din aur; o persoana, voind sa faca o donatie unei anumite persoane, face, din eroare, donatia altei persoane. Eroarea asupra substantei sau asupra persoanei constituie viciu de consimtamant cu conditia ca ea sa fi constituit motivul determinant al incheierii actului juridic; - eroarea indiferenta (inexpresiva) - este falsa reprezentare a unor imprejurari mai putin importante la incheierea actului juridic civil si care nu afecteaza insasi valabilitatea actului. Aceasta eroare nu are nici o consecinta juridica. Eroarea poarta asupra unor calitati accesorii si nu poate conduce la anularea vanzarilor (ex.: se cumpara o masina rosie, crezand ca e alba). Dupa criteriul naturii realitatii fals reprezentata, se disting doua tipuri de erori: - eroarea de fapt - este falsa reprezentare a unei situatii de fapt la incheierea actului juridic. Aceasta priveste obiectul actului, valoarea, cocontractantul; - eroarea de drept - este falsa reprezentare a existentei ori continutului unei norme de drept civil. Dolul (viclenia) Dolul este acel viciu de consimtamant care consta in inducerea in eroare a unei persoane prin mijloace viclene sau dolosive, pentru a o determina sa incheie un act juridic pe care, in conditiile reale, nu l-ar fi incheiat. Dolul reprezinta o eroare provocata. Se face distinctie intre: - dolul principal - cade asupra unor elemente importante, determinante la incheierea actului juridic - atrage anularea actului; - dolul incidental sau secundar - cade asupra unor imprejurari nedeterminante pentru incheierea actului juridic - nu atrage nevalabilitatea actului - se poate cere o reducere a prestatiei. Dolul presupune doua elemente: - un element subiectiv, intentional, care consta in intentia de a induce in eroare o persoana; - un element obiectiv, material, care consta in utilizarea de mijloace viclene prin care persoana este indusa in eroare. Tacerea poate fi constitutiva de dol - dol prin reticenta - partea ascunde sau nu comunica cocontractantului o imprejurare pe care acesta ar trebui sa o cunoasca inainte de incheierea contractului. Dolul constituie un viciu si atrage nulitatea relativa a actului numai atunci cand prezinta o gravitate suficienta, adica atunci cand partea n-ar fi incheiat actul daca n-ar fi fost victima unor manevre viclene. In concluzie, pentru a fi viciu de consimtamant, dolul trebuie sa indeplineasca, cumulativ, conditiile: - sa fie determinant pentru incheierea actului juridic; - sa provina de la cealalta parte. Conform art.960 din Codul civil, 'Dolul nu se presupune', ceea ce inseamna ca persoana care invoca existenta dolului, drept cauza de anulabilitate a actului juridic civil, trebuie sa-l dovedeasca. Dolul poate fi probat prin orice mijloc de proba, inclusiv martori sau prezumtii simple. Violenta Prin violenta se intelege acel viciu de consimtamant care consta in amenintarea unei persoane cu un rau care ii produce o temere ce o determina sa incheie un act juridic pe care, altfel, nu l-ar fi incheiat. Amenintarea (violenta) poate avea ca obiect patrimoniul (distrugerea unui bun) sau integritatea fizica (loviri) sau morala (compromiterea reputatiei) a unei persoane, sub imperiul careia aceasta consimte sa incheie un act juridic. Violenta este constrangerea fizica sau morala exercitata asupra unei persoane pentru a o determina sa incheie un act pe care altfel nu l-ar fi incheiat. Pentru a fi viciu de consimtamant, violenta trebuie sa intruneasca, cumulativ, urmatoarele doua conditii: - sa fie determinanta pentru incheierea actului juridic civil; - sa fie injusta (nelegitima, ilicita). Din art.956-957 C. civil, reiese ca raul cu care se ameninta poate privi fie persoane, fie bunuri. In afara de persoana amenintata, raul poate privi pe sot, sotie, descendenti sau ascendenti. Nu orice amenintare constituie violenta. E necesar ca aceasta sa reprezinte o incalcare a legii, adica sa fie nelegitima. Amenintarea cu un rau poate veni nu numai de la cocontractant, ci si de la o terta persoana. Leziunea Leziunea este paguba materiala pe care o sufera una din parti din cauza vaditei disproportii ce exista intre prestatiile ce se efectueaza in baza actului juridic incheiat (in actele cu titlu oneros). Deci, prin leziune intelegem disproportia vadita de valoare intre doua prestatii. Leziunea priveste minorii intre 14 si 18 ani, adica minorii cu capacitate de exercitiu restransa. Sunt anulabile pentru leziune numai actele juridice care, in acelasi timp, sunt acte de administrare, au fost incheiate de minorul intre 14-18 ani singur, fara incuviintarea ocrotitorului legal, sunt lezionare pentru minor si sunt comutative. Potrivit art.1165 C.civil, 'Majorul nu poate, pentru leziune, sa exercite actiunea in resciziune'. Art.1157 prevede ca 'Minorul poate exercita actiunea in resciziune pentru simpla leziune in contra oricarei conventii'. Pentru anularea actului juridic civil pentru leziune este necesar sa fie intrunite urmatoarele conditii: 1. leziunea sa fie consecinta directa a actului respectiv; 2. leziunea sa existe in raport cu momentul incheierii actului juridic; 3. disproportia de valoare intre contraprestatii trebuie sa fie vadita.
Viciile de consimtamant
Viciile de consimtamant Consimtamantul trebuie sa fie liber si neviciat de eroare, dol, violenta si leziune. In materia vanzarii comerciale efecte speciale le are doar dolul, vazut, la fel ca in dreptul comun, ca fiind inducerea in eroare a unei persoane, prin mijloace viclene, cu scopul de a o face sa incheie un act juridic . In principiu dolul trebuie sa prezinte o anumita gravitate, care se apreciaza in raport cu conditiile in care s-a produs, cu calitatea persoanelor, cu pregatirea lor. Totul se reduce la o chestiune de apreciere a instantelor, daca sau nu partea a contractat ca urmare a manevrelor dolosive. Instantele judecatoresti italiene au avut de facut o interesanta aplicatie a erorii, negenerata de dol, in materie de vanzare comerciala pentru una dintre parti (un negustor de tablouri), hotarand ca reprezinta o eroare asupra substantei lucrului, de natura a duce la anularea contractului, faptul ca el, vanzatorul, a crezut in mod gresit ca vindea tabloul unui pictor mediocru, in timp ce, in realitate, acel tablou reprezenta o capodopera apartinand lui Giorgione. In materie comerciala, potrivit unei vechi uzante, dolul nu se apreciaza cu aceeasi rigurozitate ca in materie civila. Spre exemplu, o reclama exagerata a marfii a fost uneori privita cu toleranta de instante, deoarece, pe de o parte, aceasta face parte din arta de a vinde, iar, pe de alta parte, fiecare dintre parti trebuie sa se informeze singura asupra calitatilor si defectelor unor marfuri . Comerciantii se folosesc pentru a atrage clientela, de o reclama a marfii care consta in prezentarea exagerata a calitatilor acesteia. Aceasta lauda uneori excesiva a marfurilor a fost privita de judecatori cu o anumita toleranta. Este vorba de acel ,,dolus bonus'', cunoscut de dreptul roman, care face parte din arta de a vinde. El poate atrage nulitatea contractului numai atunci cand manevrele au depasit anumite limite, apreciate suveran de instantele de fond. Acelasi lucru se spune si despre reticentele in contractarea unei vanzari comerciale. In materie comerciala dolul imbraca o forma necunoscuta in dreptul civil. Aceasta forma a capatat denumirea de 'dolus bonus', intelegandu-se prin aceasta posibila exagerare, ingaduinta, in prezentarea calitatilor substantiale ale lucrului. Aceasta exagerare, tolerata, nu este permisa daca scopul ei este fraudarea cumparatorului. Reticenta nu poate atrage nulitatea decat in cazul cand una dintre parti este singura in masura sa cunoasca un fapt pe care cealalta nu-l cunoaste si care este determinant in darea consimtamantului acesteia. De aceasta chestiune a reticentei este legata problema viciilor aparente sau ascunse, special reglementata de Codul comercial. Intr-o anumita masura existenta viciilor bunului vandut si reticenta dau nastere obligatiilor vanzatorului de a raspunde si pot justifica punerea in miscare a celor doua actiuni: redhibitorie si estimatorie . Atunci cand cumparatorul si-ar fi putut da seama singur de calitatea marfii, nu s-ar putea retine existenta dolului. Nici reticenta vanzatorului nu poate sa constituie o cauza de anulare a contractului, atunci cand clientul ar fi fost in masura sa cunoasca un fapt determinat in darea consimtamantului. Lipsa de informare si nepriceperea cumparatorului nu fac ca viciile pe care nu le-a constatat singur sa fie considerate vicii ascunse .In acest sens s-a decis ca nu poate fi antrenata raspunderea vanzatorului autoturismului si deci nu este justificata desfiintarea unei conventii, in cazul existentei unor vicii care nu au fost constatate de cumparator, datorita lipsei de informare, de experienta sau nepricepere, deoarece, atunci cand cunoasterea calitatilor sau defectelor unui lucru reclama o anume pregatire, cumparatorul este in culpa daca nu apeleaza la o persoana calificata, in masura sa depisteze caracteristicile lucrului respectiv cu ocazia verificarii acestuia . Jurisprudenta noastra din ultimele decenii este ramasa in urma conceptiei modeme asupra dolului si reticentei atunci cand considera ca 'lipsa de informare, de experienta, cat si nepriceperea cumparatorului nu fac ca viciile pe care acesta nu le-a putut constata singur sa fie considerate vicii ascunse' . Considerentele acestor decizii, potrivit carora daca constatarea viciilor necesita o anumita pregatire, ca in cazul bunurilor de tehnicitate ridicata, cumparatorul trebuie sa apeleze 'la o persoana calificata si, daca nu o face, el este considerat in culpa', sunt in contradictie cu spiritul nou de protectie a cumparatorului neprofesionist. Nu se poate cere acestuia ca sa recurga la un expert ori de cate ori cumpara un bun tehnic. Vanzatorul trebuie sa fie consilierul tehnic al cumparatorului. In aceasta optica, jurisprudenta franceza mai recenta apreciaza ca 'o simpla minciuna, nesprijinita pe acte exterioare, poate constitui un dol'. Aceeasi pozitie fata de reticenta: 'dolul poate fi constituit prin tacerea uneia dintre parti, prin ascunderea fata de contractant a unui fapt care, daca ar fi fost cunoscut de acesta, l-ar fi impiedicat sa contracteze'. Dolul poate antrena nulitatea contractului, numai cand manevrele folosite au depasit limitele si contin un element de frauda. Astfel, intr-o speta , recurenta, societate comerciala avand ca obiect de activitate si efectuarea de operatii de import-export de bunuri, a cumparat in scop de revanzare, de la o societate de transport din Germania, un autobuz. Ulterior, prin publicitate, l-a oferit spre vanzare, aratand ca data de fabricatie este 1985, iar, dupa intelegerea cu reclamanta, in factura pe care a intocmit-o ca si in avizul de insotire al marfii, parata a mentionat ca data de fabricatie a autobuzului, tot anul 1985, in vreme ce data reala de fabricatie era 1976. In speta - a hotarat instanta suprema - data de fabricatie a autovehiculului a constituit calitatea esentiala a conventiei dintre parti, incat daca intimata ar fi cunoscut ca anul de fabricatie este 1976 si nu 1985, cum, prin manoperele frauduloase ale recurentei a fost determinata sa creada, este sigur ca nu ar fi incheiat conventia. In cauza este astfel evident ca pentru incheierea conventiei recurenta parata a folosit mijloace dolosive.
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 4015
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
