Masurile procesuale

Masurile procesuale

Prin intermediul masurilor procesuale se urmareste buna desfasurare a procesului penal prin atingerea scopului imediat al acestuia, respectiv, constatarea la timp si in mod complet a faptelor ce constituie infractiuni, astfel ca orice persoana care a savarsit o infractiune sa fie pedepsita potrivit vinovatiei sale si nici o persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala.

Masurile procesuale se dispun numai in cazul in care, din probele administrate rezulta ca s-a comis o anumita infractiune si faptuitorul urmeaza sa fie tras la raspundere penala.

Masurile procesuale sunt mijloace prevazute de lege de care se folosesc organele judiciare pentru a asigura desfasurarea normala a procesului penal, executarea pedepsei, repararea pagubei produse prin savarsirea infractiunii si pentru a preveni savarsirea de noi fapte antisociale.

Criterii de clasificare

a) existenta unui criteriu legal:

masuri preventive concretizate in acele masuri procesuale care privesc restrangerea libertatii persoanei, in conditiile legii;

alte masuri procesuale, cum ar fi: masuri de ocrotire si de siguranta.

b) salvarea sociala asupra careia se indreapta masurile procesuale in:

masuri procesuale personale, care privesc anumite persoane;

masuri procesuale reale, care privesc bunurile anumitor persoane.

c) scopul special urmarit prin luarea masurilor procesuale:

masuri procesuale de constrangere;

masuri procesuale de ocrotire.

I. Masurile preventive

Masurile de preventie sunt institutii de drept procesual penal cu caracter de constrangere, prin care invinuitul sau inculpatul este impiedicat sa intreprinda anumite activitati care s-ar rasfrange negativ asupra desfasurarii procesului penal sau asupra atingerii scopului acestuia. In cuprinsul art. 136 C. proc. pen. rezida functionalitatea masurilor preventive, prin aceea ca acestea se iau pentru a asigura buna desfasurare a procesului penal ori pentru a se impiedica sustragerea invinuitului sau inculpatului de la urmarirea penala, de la judecata ori de la executarea pedepsei.

Natura juridica

Conform primei conceptii, bazata pe o viziune idealist-naturalista a notiunii de libertate si pe exagerarea pe baza unui rationament de pura logica abstracta a principiului prezumtiei de nevinovatie, nu se recunoaste o legitimitate a luarii masurilor de preventie. Detinerea in cursul procesului penal a unei persoane, atata vreme cat nu s-a constatat vinovatia sa in mod definitiv, printr-o hotarare judecatoreasca, nu se justifica deoarece echivaleaza cu incalcarea dreptului fundamental al persoanei la libertate.

Se mai sustine ca privarea de libertate in cadrul procesului penal nu poate fi admisa decat atunci cand imbraca forma pedepsei aplicata printr-o hotarare judecatoreasca definitiva si ca arestarea preventiva face sa planeze asupra persoanei cercetate o suspiciune contrara prezumtiei de nevinovatie.

Cea de-a doua conceptie a exagerat in sens invers legitimitatea masurilor de preventie. Ideea fundamentala a acestei conceptii este ca societatea, in lupta sa antiinfractional, are nevoie de masurile de preventie ca o manifestare de sacrificare a libertatii persoanei in favoarea unor interese sociale generale, superioare.

Avantajele si inconvenientele arestarii preventive vor fi cantarite prin raportare concreta la gravitatea faptei si periculozitatea faptuitorului, numai in modul acesta se solutioneaza o problema care, teoretic, pune fata in fata doua deziderate altfel ireconciliabile.

Luarea, inlocuirea, revocarea si incetarea de drept a masurilor preventive

1. Luarea masurilor preventive

Datorita faptului ca prin luarea masurilor preventive se aduce atingere dreptului fundamental al inviolabilitatii persoanei¹, legiuitorul a instituit garantii procesuale temeinice care impun respectarea stricta a dispozitiilor legale ce permit luarea acestor masuri procesuale².

Conditii in care se pot lua masurile preventive

Pentru luarea masurilor preventive trebuie indeplinite cumulativ urmatoarele conditii: - sa existe probe sau indicii³ temeinice ca invinuitul sau inculpatul a savarsit o fapta prevazuta de legea penala;

- pentru infractiunea savarsita, legea sa prevada pedeapsa inchisorii;

- sa existe vreunul din cazurile prevazute in art. 148 lit. a)-i), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, si anume:

a) identitatea sau domiciliul inculpatului nu pot fi stabilite din lipsa datelor necesare;

b) infractiunea este flagranta, iar pedeapsa inchisorii prevazute de lege este mai mare de un an;

c) inculpatul a fugit ori s-a ascuns in scopul de a se sustrage de la urmarire sau de la judecata ori a facut pregatiri pentru asemenea acte, precum si daca in cursul judecatii sunt date ca inculpatul urmareste sa se sustraga de la executarea pedepsei;

d) sunt date suficiente ca inculpatul a incercat sa zadarniceasca aflarea adevarului, prin influentarea unui martor sau expert, distrugerea ori alterarea mijloacelor materiale de proba sau prin alte asemenea fapte;

e) inculpatul a comis din nou o infractiune ori din datele existente rezulta necesitatea impiedicarii savarsirii unei alte infractiuni;

f) inculpatul este recidivist;

g) abrogat;

h) inculpatul a savarsit o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa detentiunii pe viata alternativ cu pedeapsa inchisorii sau pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani si exista probe certe ca lasarea sa in libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publica;

i) exista date sau indicii suficiente care justifica temerea ca inculpatul va exercita presiuni asupra persoanei vatamate sau ca va incerca o intelegere frauduloasa cu aceasta.

Alin. (2) al art. 148 precizeaza ca cele de mai sus se completeaza, aratand ca "in cazurile prevazute de alin. (1) lit. c)-f) si i) masura arestarii inculpatului poate fi luata numai daca pedeapsa prevazuta de lege este detentiune pe viata sau inchisoare mai mare de 2 ani'.

Organele judiciare care pot lua masurile preventive si actele prin care fi luate aceste masuri

In scopul garantarii libertatii persoanei, legiuitorul roman prevede ca masurile preventive se iau, de regula, de catre procuror sau instanta de judecata; singura masura - pe care o pot lua organele de cercetare penala fiind retinerea de cel mult 24 de ore, durata din care se deduce timpul cat persoana a fost privata de libertate, ca urmare a masurii administrative a conducerii la sediul politiei.

Dispozitiile art. 143-160 C. proc. pen. arata ca masurile preventive pot fi luate prin urmatoarele acte:

- ordonanta de catre organul de cercetare penala;

- ordonanta procurorului;

- hotararea instantei de judecata (incheiere, sentinta sau decizie). Indiferent de actul prin care s-a dispus luarea unei masuri preventive, in raport cu art. 137 C. proc. pen., acesta trebuie sa cuprinda:

a) fapta care face obiectul invinuirii sau inculparii;

b) textul de lege in care aceasta se incadreaza;

c) pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita;

d) temeiurile concrete care au determinat luarea masurii preventive.

Dispozitiile art. 23 alin. (8) din Constitutia Romaniei prevad ca celui retinut sau arestat i se aduc de indata la cunostinta, in limba pe care o intelege, motivele retinerii sau ale arestarii, iar invinuirea in cel mai scurt termen si numai in prezenta unui avocat, ales sau numit din oficiu.

Respectiva dispozitie constitutionala este reluata in art. 137¹ C. proc. pen., care stipuleaza ca atunci cand se dispune arestarea preventiva a invinuitului sau inculpatului, judecatorul incunostinteaza despre aceasta, in termen de 24 de ore, un membru al familiei acestuia ori o alta persoana desemnata de catre invinuit sau inculpat, consemnandu-se aceasta intr-un proces-verbal. Textul instituie, in fapt, noi garantii procesuale ce se adauga celor in masura sa apere drepturile si interesele procesuale ale invinuitului si inculpatului in cadrul procesului penal¹.

Avand in vedere competenta limitata pe care o au organele de cercetare penala cu privire la luarea masurilor preventive, in cuprinsul art. 138 C. proc. pen. se consacra posibilitatea acestora de a sesiza procurorul pentru luarea unor masuri preventive, in acest sens, cand organul de cercetare penala considera ca este cazul sa se ia vreuna din masurile preventive prevazute de art. 136 alin. (1) lit. b)-d) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003 si O.U.G. nr. 109/2003² - obligarea de a nu parasi localitatea, arestarea preventiva si obligarea de a nu parasi tara - inainteaza un referat motivat procurorului care se pronunta dupa ce a examinat si dosarul cauzei.

2. inlocuirea, revocarea si incetarea de drept a masurilor preventive

inlocuirea masurilor preventive

Exista posibilitatea ca pe parcursul desfasurarii procesului penal sa intervina anumite imprejurari care impun inlocuirea masurii preventive luate initial cu o alta masura de preventie, in conformitate cu art. 139 alin. (1) C. proc. pen., masura preventiva luata se inlocuieste cu alta masura preventiva, fie mai usoara, fie mai grava, cand s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea acesteia³.

Inlocuirea masurilor preventive se poate face de catre organul judiciar care le-a luat, la cerere sau din oficiu.

Alineatul (3) al art. 139 C. proc. pen. instituie in sarcina organului de cercetare penali obligatia de a informa "de indata' nu numai pe procuror, ci si instanta, cand aceasta este cea care dispune luarea uneia din masurile preventive despre schimbarea sau incetarea temeiurilor care au motivat luarea masurii preventive.

Potrivit art. 209 alin. (3) C. proc. pen., aceasta obligatie nu exista atunci cand urmarirea penala se efectueaza in mod obligatoriu de catre procuror.

3.2.2. Revocarea masurilor preventive

Prevederile art. 139 alin. (2) C. proc. pen. consacra regula, potrivit careia, revocarea masurii preventive se dispune in ipoteza in care nu mai exista vreun temei care sa justifice mentinerea masurii preventive¹.

Dispunerea revocarii masurii preventive implica repunerea invinuitului sau inculpatului in starea de drept initiala, fara a mai fi supus vreunei constrangeri, decurgand din masurile preventive², spre deosebire de inlocuirea masurii preventive, cand invinuitul sau inculpatul ramane supus unei noi constrangeri prevazute de noua masura preventiva³.

Despre revocarea masurilor preventive face vorbire si art. 23 alin. (6) din Constitutia Romaniei, astfel: eliberarea celui retinut sau arestat este obligatorie, daca motivele acestor masuri au disparut, in acelasi sens, art. 72 alin. (3) din Constitutia Romaniei prevede ca, in caz de infractiune flagranta, daca deputatul sau senatorul a fost retinut, iar Camera sesizata constata ca nu exista temei pentru retinere, va dispune imediat revocarea acestei masuri.

Cei arestat preventiv are dreptul sa ceara revocarea sau inlocuirea masurii de cate ori se considera indreptatit, fiind lipsit de importanta la ce termen de judecata a fost formulata cererea⁴.

Cata vreme cauza se afla in faza de urmarire penala, numai instanta are competenta de a dispune inlocuirea sau revocarea masurii preventive⁵.

Odata revocata masura preventiei, nu mai poate fi inlocuita cu alta masura preventiva, caci lipseste chiar obiectul inlocuirii.

3.2.3. incetarea de drept a masurilor preventive

Incetarea masurilor preventive opereaza de drept in urmatoarele cazuri [art. 140 si art. 350 alin. (3) C. proc. pen.]⁶:

a) la expirarea termenelor prevazute de lege sau stabilite de organele judiciare⁷: de exemplu, masura retinerii invinuitului inceteaza de drept cand a fost de 24 de ore si acest termen a expirat;

b) in caz de scoatere de sub urmarire si incetare a urmaririi penale, in faza de urmarire

penala;

c) in caz de incetare a procesului penal si achitare, in faza de judecata;

d) cand, inainte de pronuntarea unei hotarari de condamnare in prima instanta, durata arestarii a atins jumatatea maximului pedepsei prevazute de lege pentru infractiunea care face obiectul invinuirii, fara a se putea depasi, in cursul urmaririi penale maximele prevazute in art. 159 alin. ultim, precum si in alte cazuri anume prevazute de lege;

e) cand instanta pronunta o pedeapsa cu inchisoarea cel mult egala cu durata retinerii si arestarii preventive;

f) cand instanta pronunta o pedeapsa cu inchisoare, cu suspendarea conditionata a executarii ori cu suspendarea executarii sub supraveghere sau cu executare la locul de munca;

g) cand se pronunta pedeapsa cu amenda;

h) in caz de condamnare la pedeapsa inchisorii la care se aplica in intregime gratierea¹. Acest caz nu este prevazut ca atare intr-o reglementare expresa, dar el rezulta din ansamblul reglementarilor referitoare la gratiere, ca o consecinta logica a aplicarii acesteia;

i) cand se pronunta o hotarare judecatoreasca definitiva de condamnare.

in cazurile aratate, instanta de judecata, din oficiu sau la sesizarea procurorului ori procurorul in cazul retinerii, din oficiu sau in urma informarii organului de cercetare penala, are obligatia sa dispuna punerea de indata in libertate a celui retinut sau arestat, trimitand administratiei locului de detinere copie de pe dispozitiv sau ordonanta, ori un extras cuprinzand urmatoarele mentiuni: datele necesare pentru identificarea inculpatului sau invinuitului, numarul mandatului de arestare, numarul si data ordonantei, ale incheierii sau hotararii prin care s-a dispus liberarea, precum si temeiul legal al liberarii.

3.3. Caile de atac impotriva actelor prin care se dispune asupra luarii, revocarii sau incetarii de drept a masurilor preventive

Asigurarea de noi garantii in vederea respectarii normelor privind restrangerea libertatii persoanei sau privarea de libertate a acesteia pe parcursul procesului penal a constituit un obiectiv principal pe care 1-a avut spre indeplinire legiuitorul prin modificarile operate in legea procesual penala.

Ca o consecinta a acestui fapt, s-a modificat si art. 140¹ C. proc. pen. si s-au introdus doua alineate noi, 140² si 140³, prin Legea nr. 281/2003. Astfel, art. 140¹ reglementeaza acum plangerea impotriva ordonantei organului de cercetare penala sau a procurorului privind masura retinerii, care se poate face pana la expirarea celor 24 de ore de la luarea masurii si se adreseaza procurorului care supravegheaza cercetarea penala sau prim-procurorul parchetului sau procurorului ierarhic superior, in conditiile art. 278 alin. (1) si (2), cand masura este dispusa prin ordonanta procurorului. Tot in acest articol, in alin. (2) se precizeaza limita de timp pana la care procurorul se poate pronunta prin ordonanta asupra plangerii introduse si anume, inainte de expirarea celor 24 de ore de la luarea masurii, iar in cazul in care constata ca aceasta a fost luata ilegal sau fara temei, va dispune revocarea ei [alin. (3)].

In ceea ce priveste plangerea impotriva ordonantei procurorului privind masurile preventive prevazute in art. 136 Ut. b) si c), aceasta este reglementata in art. 140² astfel:

- plangerea se face in termen de 3 zile de la luarea masurii, la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in prima instanta [alin. (1)];

- solutionarea plangerii se face in camera de consiliu [alin. (2)] cu citarea invinuitului/inculpatului, putandu-se judeca si in lipsa prezentarii acestuia [alin. (3)], dar la care participarea procurorului este obligatorie [alin. (4)];

- organul judiciar care detine dosarul este obligat sa-1 inainteze instantei care solutioneaza plangerea in termen de 24 de ore, iar aceasta din urma are obligatia de a solutiona in termen de trei zile de la prin mire [alin. (5)], urmand a se pronunta in aceeasi zi cand s-a intrunit, prin incheiere [alin, (6)] si sa restituie dosarul procurorului cu solutia dispusa in termen de 24 de ore [alin. (9)]|;

- instanta dispune revocarea masurii cand considera ca aceasta este ilegala sau nejustificata [alin. (7)];

- nu se suspenda executarea masurii preventive pe durata solutionarii plangerii invinuitului/inculpatului impotriva ordonantei procurorului prin care s-a dispus luarea masurii preventive [alin. (8)].

La art. 140³, introdus prin Legea nr. 281/2003 si modificat prin O.U.G. nr. 109/2003, se prevede "calea de atac impotriva incheierii pronuntate de instanta in cursul urmaririi penale privind arestarea preventiva ', astfel:

- invinuitul/inculpatul si procurorul pot face recurs in termen de 24 de ore de la pronuntare, pentru cei prezenti si de la comunicare, pentru cei lipsa, impotriva incheierii instantei dispuse in timpul urmaririi penale asupra luarii masurii arestarii preventive a invinuitului/inculpatului, a revocarii, inlocuirii, incetarii sau prelungirii masurii arestarii preventive a invinuitului/inculpatului [alin. (1)];

- dosarul va fi inaintat instantei de recurs in termen de 24 de ore, aceasta avand obligatia sa solutioneze recursul in termen de 48 de ore, in cazul arestatului invinuit si trei zile, in cazul arestatului inculpat [alin. (4)], sa se pronunte in aceeasi zi [alin. (5)] si sa trimita dosarul instantei a carei incheierea fost atacata in termen de 24 de ore de la solutionare [alin. (8)];

- la judecarea recursului este obligatorie aducerea invinuitului/inculpatului arestat si ascultarea lui in prezenta aparatorului sau [alin. (2)], precum si prezenta procurorului [alin. (3)]. in cazul in care invinuitul/inculpatul arestat nu poate fi adus in fata instantei pentru ca, bolnav fiind, este internat in spital, sau din alte cauze care fac deplasarea imposibila, examinarea recursului se va face in lipsa acestuia, dar numai in prezenta aparatorului, caruia i se da cuvantul pentru a pune concluzii [alin. (2)];

- solutionarea recursului nu este suspensiva de executare [alin. (7)], atat in privinta incheierii prin care s-a dispus luarea masurii preventive, cat si a incheierii prin care s-a constatat incetarea de drept a acestei masuri (potrivit O.U.G. nr, 109/2003);

- in cazul in care instanta de recurs gaseste masura ilegala sau nejustificata, dispune revocarea acesteia si punerea in libertate a invinuitului sau inculpatului, daca acesta nu este arestat in alta cauza [alin. (6)].

4. Masurile preventive in special

4.1. Retinerea. Notiune

Retinerea reprezinta singura masura privativa de libertate care poate fi luata si de organul de cercetare penala pe o durata de cel mult 24 de ore.

Retinerea poate fi dispusa numai in faza de urmarire penala si numai fata de invinuit¹. Retinerea este reglementata in toate legislatiile procesual penale contemporane², in literatura de specialitate s-a facut distinctia intre retinere, ca masura preventiva si alte 3 notiuni similare:

- prinderea sau capturarea infractorilor, in sensul art. 465 alin. (3) C. proc. pen. (in caz de infractiune flagranta) si art. 215 alin. (3) C. proc. pen. (in cazul actelor incheiate de comandantii de nave si aeronave si de subofiterii trupelor de graniceri);

- retinerea persoanei de catre politie fie pentru verificarea identitatii, fie pentru executarea unui mandat de aducere, in sensul art. 184 C. proc. pen.;

- interdictia de a indeparta din sala de judecata pana la terminarea cercetarii judecatoresti de la termenul respectiv, martorii ascultati care raman in sala, la dispozitia instantei pana se striga o alta cauza de pe lista de ordine din sedinta (art. 328 C. proc. pen.).

Retinerea poate fi luata daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii (art. 143 alin. (1) si (2) C. proc. pen.]:

a) sa existe probe sau indicii temeinice ca invinuitul a savarsit o fapta prevazuta de legea penala;

b) pentru fapta savarsita legea sa prevada pedeapsa cu inchisoarea;

c) sa existe unul din cazurile prevazute in art. 148 lit. a)-i) C. proc. pen.

Referitor la organul competent, retinerea poate fi dispusa atat de organul de cercetare penala, cat si de catre procuror, in literatura de specialitate s-a exprimat si opinia izolata, conform careia, numai organul de cercetare penala poate lua aceasta masura.

Organul de cercetare penala sau procurorul dispune masura retinerii prin ordonanta de retinere, in care, pe langa mentiunile generale ce se cer in cazul luarii masurilor preventive, trebuie sa se precizeze ziua si ora la care retinerea a inceput. Aceleasi mentiuni vor fi facute si in ordonanta depunere in libertate.

In conformitate cu art. 137¹ C. proc. pen., persoanei retinute i se aduc la cunostinta, de indata, motivele retinerii. Alaturi de aceste obligatii, modificarile aduse de Legea nr. 281/2003 impun organului de urmarire penala sa aduca la cunostinta invinuitului ca are dreptul sa-si angajeze aparator si de a nu face nici o declaratie care poate fi folosita impotriva sa. De asemenea, organul de urmarire penala trebuie de indata sa incunostinteze pe procuror de masura luata, dar daca retinerea a fost dispusa de catre procuror, acesta va aduce la cunostinta conducatorului parchetului din care face parte despre actul incheiat.

Retinerea nu poate fi prelungita. Daca in timpul retinerii se intrevede necesitatea privarii de libertate in continuare, prin depasirea termenului legal de 24 de ore, se dispune inlocuirea retinerii cu o alta masura preventiva mai grava, in acest caz, organul de cercetare penala are obligatia de a inainta procurorului un referat motivat.

Referatul motivat cu propunerea organului de cercetare penala privind necesitatea dispunerii masurii arestarii preventive se inainteaza procurorului in primele 10 ore de la retinerea invinuitului, potrivit art. 144 alin. (3) C. proc. pen. Doar procurorul, inauntrul termenului precizat mai sus, potrivit art. 146, prezinta dosarul cauza, cu propunerea motivata de luare a masurii arestarii invinuitului, presedintele instantei sau judecatorului delegat de acesta. Tot in termen de 10 ore de la dispunerea masurii retinerii, dar dispusa de procuror, acesta, atunci cand considera necesar a se lua masura arestarii preventive, procedeaza in consecinta, astfel cum reiese din dispozitiile art. 146.

Dispozitii speciale privind masura retinerii sunt cuprinse in art. 72 din Constitutia Romaniei, unde se specifica faptul ca deputatul sau senatorul nu poate fi retinut fara incuviintarea Camerei din care face parte si numai dupa ascultarea sa. insa, in caz de infractiune flagranta, deputatul sau senatorul poate fi retinut. Ministerul Justitiei va informa neintarziat pe presedintele Camerei asupra retinerii, in cazul in care Camera sesizata constata ca nu exista temei pentru retinere va dispune imediat revocarea acestei masuri.

Referitor la aceasta dispozitie, exista parerea¹, conform careia, aceasta ar constitui o incalcare a principiului separatiei puterilor in stat, deoarece, asupra revocarii masurii de preventie trebuie sa decida organele justitiei.

4.2. Obligarea de a nu parasi localitatea

Sunt situatii in care organele judiciare penale considera ca nu este necesara luarea unei masuri preventive privative de libertate, ele pot decide ca invinuitul sau inculpatul sa fie obligat sa nu paraseasca localitatea in care locuieste.

Aceasta masura este restrictiva de libertate, faptuitorul neavand posibilitatea sa paraseasca localitatea in care locuieste decat cu incuviintarea organului care a dispus masura .

Potrivit art. 145 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 143 alin. (1) si art. 136 alin. (1) C. proc. pen., obligarea de a nu parasi localitatea poate fi dispusa daca sunt indeplinite cumulativ doua conditii si anume:

a) sa existe probe sau indicii temeinice ca invinuitul a savarsit o fapta prevazuta de legea penala;

b) pentru fapta savarsita, legea sa prevada pedeapsa cu inchisoarea, conditia fiind indeplinita si in cazul in care legea prevede alternativ pedeapsa inchisorii cu amenda.

Continutul art. 145 a devenit mai clar dupa modificarile aduse de Legea nr. 281/2003 si O.U.G. nr. 109/2003. Astfel, in alin. (1) se arata ca masura obligarii de a nu parasi localitatea poate fi dispusa in cursul urmaririi penale de procuror si in faza de judecata de instanta, precizare care inainte de aparitia Legii nr. 281/2003 nu exista, legea indicand doar care este organul judiciar ce dispune masura, nu si faza procesuala respectiva in care este incidenta. Alin. (2) al aceluiasi articol a suferit interventii atat prin Legea nr. 281/2003, cat si prin O.U.G. nr. 109/2003, astfel incat reglementarea actuala dispune ca "in cursul urmaririi penale, durata masurii prevazute in alin. (1) nu poate depasi 30 de zile, afara de cazul cand ea este prelungita, in conditiile legii. Masura obligarii de a nu parasi localitatea poate fi prelungita in cursul urmariri penale, in caz, de necesitate si numai motivat. Prelungirea se dispune de instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in fond, fiecare prelungire neputand sa depaseasca 30 de zile. Dispozitiile art. 159 alin. (7)-(9) se aplica in mod corespunzator. Durata maxima a masurii prevazute in alin. (1) in cursul urmaririi penale este de un an. in mod exceptional, cand pedeapsa prevazuta de lege este detentiunea pe viata sau inchisoarea de 10 ani ori mai mare, durata maxima a obligarii de a nu parasi localitatea este de 2 ani'. Se observa astfel, ca s-a dorit o fixare a limitei superioare pana la care se poate dispune luarea acestei masuri, atat in conditiile generale, cat si exceptionale. Si tot ca o confirmare a legalitatii masurii, s-a introdus alin. (3) prin Legea nr. 281/2003 care prevede ca o copie a ordonantei procurorului sau, dupa caz, a incheierii instantei, ramasa definitiva, se comunica invinuitului sau inculpatului, respectiv sectiei de politie in a carei circumscriptie locuieste invinuitul sau inculpatul.

Daca invinuitul sau inculpatul nu respecta masura obligarii de a nu parasi localitatea, se poate dispune inlocuirea acesteia cu o masura privativa de libertate.

4.3. Obligarea de a nu parasi tara

Articolul 145 a fost urmat, potrivit Legii nr. 281/2003, de art. 145¹ prevazut la Sectiunea III¹, ce reglementeaza o noua masura preventiva: "obligarea de a nu parasi tara' si care consta in indatorirea impusa invinuitului sau inculpatului de procuror, in cursul urmaririi penale, sau de instanta de judecata, in cursul judecatii, de a nu parasi tara fara incunostintarea organului care a dispus aceasta masura [alin. (1)]. in ceea ce priveste conditiile in care poate fi luata aceasta masura, precum si durata acesteia, dispozitiile sunt comune cu masura prevazuta in art. 145 [alin. (2)], iar copia dupa ordonanta procurorului sau, dupa caz, incheierea instantei, ramasa definitiva, se comunica invinuitului sau inculpatului si sectiei de politie in a carei circumscriptie locuieste acesta, organelor competente sa elibereze pasaportul, precum si organelor de frontiera. Organele in drept au obligatia de a refuza eliberarea pasaportului sau, dupa caz, de a ridica provizoriu pasaportul pe durata masurii [alin. (3)].

4.4. Arestarea preventiva

Conform dispozitiilor art. 229 C. proc. pen., invinuitul este persoana fata de care se efectueaza urmarirea penala cat timp nu a fost pusa in miscare actiunea penala impotriva sa.

Arestarea preventiva este o masura preventiva privativa de libertate, prin care organul judiciar competent dispune detinerea invinuitului (sau inculpatului) pe durata si in conditiile prevazute de lege, in locuri special destinate acestui scop, in interesul urmaririi penale sau al judecatii.

Pentru a se putea lua aceasta masura se cer indeplinite urmatoarele conditii:

a) sa existe probe sau indicii temeinice ca invinuitul a savarsit o fapta prevazuta de legea penala;

b) pentru fapta savarsita, legea trebuie sa prevada pedeapsa cu inchisoarea;

c) sa existe unul din cazurile prevazute in art. 148 lit. a)-i) C. proc. pen.;

d) sa fie necesara privarea de libertate a invinuitului in interesul urmaririi penale.

Organul competent care poate dispune arestarea invinuitului poate fi numai instanta de judecata.

Astfel, daca prin Legea nr. 281/2003 au fost reduse atributiile procurorului in privinta arestarii preventive, el putand dispune doar o arestare provizorie pe cel mult 3 zile, prin O.U.G. nr. 109/2003 arestarea preventiva atat in cursul urmarii penale, cat si in cursul judecatii, atat in privinta invinuitului, cat si a inculpatului, poate fi dispusa doar de catre un judecator.

Atributiile procurorului in cursul urmaririi penale in privinta arestarii invinuitului sau a inculpatului, au fost modificate, dupa cum urmeaza:

- din oficiu sau la sesizarea organului de cercetare penala, cand considera ca este in interesul urmaririi penale dispunerea masurii arestarii, numai dupa ascultarea invinuitului, in prezenta aparatorului, prezinta dosarul cauzei, cu propunerea motivata de luare a masurii, presedintelui instantei sau judecatorului delegat de acesta [art. 146 alin. (1)]. Se are in vedere instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in fond sau instanta corespunzatoare in a carei circumscriptie se afla locul de detentie [art. 146 alin. (2)];

- din oficiu sau la sesizarea organului de cercetare penala, daca sunt intrunite conditiile prevazute in art. 143 si exista vreunul dintre cazurile prevazute in art. 148, cand considera ca este in interesul urmaririi penale necesara arestarea inculpatului, dupa ascultarea acestuia in prezenta aparatorului, prezinta dosarul cauzei cu propunerea motivata de luare a masurii arestarii preventive presedintelui instantei sau judecatorului delegat de acesta [art. 149¹alin.(l)];

- participa obligatoriu la solutionarea propunerii de arestare preventiva, de catre judecator [art. 146 alin. (7) si art. 149¹ alin. (7)];

- poate face recurs impotriva incheierii instantei in termen de 24 de ore de la pronuntare (art. 146 alin. ultim si art. 149¹ alin. ultim);

- face propuneri de prelungire a arestarii inculpatului, cand este organ care efectueaza urmarirea penala [art. 156 alin. (1)];

- avizeaza propunerea organului de cercetare penala a carei urmarire penala o supravegheaza, cu privire la prelungirea arestarii preventive [art. 156 alin. (2)];

- inainteaza propunerea de prelungire a arestarii preventive impreuna cu dosarul cauzei si sesizarea instantei, cu cel putin 5 zile inainte de expirarea duratei arestarii [art. 156 alin. (2) si art. 159 alin. (1)];

- participa la judecarea prelungirii masurii arestarii preventive [art. 159 alin. (5)];

- ataca prin intermediul recursului incheierea prin care s-a hotarat asupra prelungirii arestarii in termen de 24 de ore de la pronuntare [art. 159 alin. (8)].

Atributiile judecatorului in privinta arestarii preventive, dispuse atat in cursul urmaririi penale, cat si in timpul judecatii, sunt:

- fixeaza ziua si ora de solutionare a propunerii de arestare preventiva, la prezentarea dosarului de catre procuror, pana la expirarea celor 24 de ore de retinere, pe care le comunica aparatorului invinuitului sau inculpatului, cat si procurorului [art. 147 alin. (3) si art. 149 alin. (3)];

- solutioneaza propunerea de arestare in camera de consiliu, indiferent de natura infractiunii [art. 146 alin. (4), art. 149¹ alin. (3)];

- asculta pe invinuit sau inculpat inainte de a da o solutie privind propunerea de arestare [art. 146 alin. (8), art. 149¹ alin. (2), art. 150 alin. (1)];

- admite sau respinge propunerea de arestare preventiva, prin incheiere motivata [art. 146 alin. (8), art. 149¹ alin. (9)];

- daca sunt intrunite conditiile prevazute in alin. (1) al art. 146, dispune, prin incheiere, arestarea preventiva a invinuitului, aratand in concret temeiurile care justifica luarea masurii arestarii preventive si fixand durata acesteia, care nu poate depasi 10 zile sau arestarea preventiva a inculpatului, cu aratarea motivelor care justifica luarea masurii si fixand o durata ce nu poate depasi 30 de zile [art. 149¹ alin. (10)];

- emite mandat de arestare pentru invinuit sau inculpat prin incheiere motivata [art. 146 alin. (10) si art. 149¹ alin. (12)];

- inmaneaza un exemplar al mandatului de arestare persoanei arestate, iar un exemplar il trimite organului de politie pentru a fi predat la locul de detinere o data cu arestatul (art. 152);

- semneaza mandatul de arestare;

- asculta pe inculpatul impotriva caruia s-a emis mandat de arestare in lipsa, potrivit art. 150, iar daca acesta ridica obiectii care necesita o rezolvare urgenta, fixeaza de indata termen de judecata (art. 152 alin. ultim);

- da relatii judecatorului de la instanta locului unde a fost gasit inculpatul si in lipsa caruia a emis mandat de arestare [art. 153 alin. (1)];

- solutioneaza in camera de consiliu propunerea de prelungire a arestarii, indiferent de natura infractiunii [art. 159 alin. (2)], daca temeiurile care au determinat arestarea initiala impun in continuare privarea de libertate sau exista temeiuri noi care sa justifice privarea de libertate [art. 155 alin. (1)];

- se pronunta in termen de 24 de ore de la primirea dosarului, asupra propunerii de prelungire a arestarii preventive si comunica incheierea celor lipsa de la judecata in acelasi termen [art. 159 alin. (7)];

- poate prelungi masura arestarii preventive, precum si alte prelungiri [art. 159 alin. (13)], aceasta neputand depasi 30 de zile, respectiv un termen rezonabil, si nu mai mult de 180 zile [alin. (3)];

- restituie dosarul procurorului in termen de 24 de ore de la expirarea termenului de recurs, daca incheierea primei instante care se pronunta asupra prelungirii arestarii preventive nu este atacata cu recurs [art. 159 alin. (12)];

- procedeaza potrivit art. 300¹ si in cazul m care considera necesar, prelungeste durata arestarii pana la prima infatisare, fara a putea depasi 30 de zile, aplicand in mod corespunzator dispozitiile art. 159 alin. (3), (4), (5), (7) si (11) si in cazul prelungirii arestarii inculpatului dupa trimiterea in judecata, pana la prima infatisare [art. 160 alin. (2)];

- dispune arestarea preventiva a inculpatului in cursul judecatii, prin incheiere motivata, daca sunt intrunite conditiile prevazute in art. 143 si exista vreunul dintre cazurile prevazute de art. 148 [art. 160^a alin. (1)];

- verifica periodic, in cursul judecatii, dar nu mai tarziu de 60 de zile, legalitatea si temeinicia arestarii preventive [art. 160^b alin. (1)];

- dispune, prin incheiere, revocarea arestarii preventive si punerea de indata in libertate a inculpatului [art. 160^b alin. (2)];

- dispune, prin incheiere motivata, mentinerea arestarii preventive si in cursul judecatii, daca se constata ca temeiurile care au determinat arestarea impun in continuare privarea de libertate sau ca exista temeiuri noi care justifica privarea de libertate [art. 160^b alin. (3)].

Articolul 148 C. proc. pen. a suferit modificari¹ care reglementeaza conditiile si criteriile in care se dispune arestarea inculpatului. Astfel, se arata ca masura arestarii inculpatului poate fi luata daca sunt intrunite conditiile prevazute in art. 143 si numai in vreunul din urmatoarele cazuri:

a) identitatea sau domiciliul inculpatului nu pot fi stabilite din lipsa datelor necesare;

b) infractiunea este flagranta, iar pedeapsa inchisorii prevazuta de lege este mai mare de un an, fata de 3 luni cat era prevazut;

c) inculpatul a fugit ori s-a ascuns in scopul de a se sustrage de la urmarire sau de la judecata, ori a facut pregatiri pentru asemenea acte, precum si daca in cursul judecatii, sunt date ca inculpatul urmareste sa se sustraga de la executarea pedepsei;

d) sunt date suficiente ca inculpatul a incercat ca zadarniceasca aflarea adevarului prin influentarea vreunui martor sau expert, distrugerea ori alterarea mijloacelor materiale de proba sau prin alte asemenea fapte;

e) inculpatul a comis din nou o infractiune, ori din datele existente rezulta necesitatea impiedicarii savarsirii unei alte infractiuni;

f) inculpatul este recidivist;

g) abrogat;

h) inculpatul a savarsit o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa detentiunii pe viata alternativ cu pedeapsa inchisorii sau pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani si exista probe certe ca lasarea sa in libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publica;

i) "exista date sau indicii suficiente care justifica temerea ca inculpatul va exercita presiuni asupra persoanei vatamate sau ca va incerca o intelegere frauduloasa cu aceasta'.

in alin. (2) se arata: "in cazurile prevazute la alin. (1) Ut. c)-/) si i), masura inculpatului poate fi luata numai daca pedeapsa prevazuta de lege este detentiune pe viata sau inchisoare mai mare de 2 ani'.

In caz de boala, cauza de forta majora sau stare de necesitate, daca inculpatul aflat in stare de retinere sau de arestare potrivit art. 146 nu poate fi adus in fata judecatorului, propunerea de arestare va fi examinata in lipsa inculpatului, dar in prezenta aparatorului, caruia i se da cuvantul pentru a formula concluzii [art. 149¹ alin. (6)].

La art. 149¹ alin. ultim se prevede ca dispozitiile alineatelor precedente se aplica si in cazul in care procurorul pune in miscare actiunea penala inainte de expirarea duratei mandatului de arestare a inculpatului.

De asemenea, la art. 150 alin. (1) precizeaza posibilitatea emiterii mandatului de arestare fara ascultarea inculpatului de catre procuror si de catre judecator, cand acesta este disparut, se afla in strainatate ori se sustrage de la urmarire sau de la judecata ori se afla in una din situatiile prevazute in art. 149¹ alin. (6) (cand inculpatul retinut sau arestat nu poate fi adus datorita starii de sanatate, fortei majore sau starii de necesitate).

La art. 155 alin. (1), astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 66/2003¹, se consacra regula, potrivit careia, prelungirea arestarii inculpatului, in cursul urmaririi penale, poate fi dispusa de instanta daca temeiurile care au determinat arestarea initiala impun in continuare privarea de libertate sau exista temeiuri noi care sa justifice privarea de libertate. Aprecierea aceasta, precum si prelungirea duratei arestarii inculpatului poate fi dispusa de instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in fond sau de instanta corespunzatoare in a carei circumscriptie se afla locul de detinere [alin. (2) al art. 155].

In cuprinsul art. 156 alin. (3) se arata ca "Daca arestarea a fost dispusa de o instanta inferioara celei competente sa acorde prelungirea, propunerea se inainteaza instantei competente', iar in alin. ultim se prevede obligativitatea sesizarii instantei cu prelungirea duratei arestarii in acelasi timp pentru toti inculpatii aflati in aceeasi cauza, chiar daca mandatele lor expira la date diferite.

La art. 159 alin. (2) se prevede ca propunerea de prelungire a arestarii preventive se judeca de un singur judecator, in camera de consiliu, si se poate solutiona, potrivit alin. (4) si fara prezenta inculpatului, daca acesta se afla in unul din cazurile prevazute de art. 149¹ alin. (6).

Impotriva incheierii prin care se dispune arestarea invinuitului sau inculpatului, a incheierii prin care se prelungeste masura arestarii preventive in cursul urmaririi penale, impotriva incheierii prin care se dispune arestarea inculpatului sau a prelungirii arestarii inculpatului se poate exercita calea de atac a recursului in termen de 24 de ore de la pronuntare, pentru cei prezenti si de la comunicare, pentru cei lipsa.

Mandatul de arestare se pune in executare, de regula, de catre organele de politie, ca organ administrativ, legea reglementand doua modalitati distincte, dupa cum masura arestarii a fost dispusa in prezenta inculpatului sau in lipsa acestuia.²

Atunci cand se ridica obiectii, in ceea ce priveste identitatea se procedeaza astfel: daca cel arestat ridica obiectii in contra executarii mandatului numai in ceea ce priveste identitatea, este condus in fata instantei locului unde a fost gasit, care, daca este necesar, cere relatii judecatorului care a emis mandatul.

Pana la rezolvarea obiectiilor, instanta, daca apreciaza ca nu exista pericol de disparitie, dispune punerea in libertate a persoanei impotriva careia s-a executat mandatul.

Daca instanta constata ca persoana adusa nu este cea aratata in mandat, o pune imediat in libertate, iar daca constata ca obiectiile sunt nefondate, dispune executarea mandatului, procedandu-se potrivit art. 152 alin. (3).

In cazurile prevazute in alin. (l)-(3), instanta dispune prin incheiere, ce se transmite si judecatorului care a emis mandatul.

4.5. Arestarea minorilor

Legea nr. 281/2003 a introdus o noua sectiune - a IV¹-a - in cadrul capitolului I al Titlului IV privind "Dispozitii speciale pentru minori'. Se instituie astfel un regim putin diferit privitor la aplicarea masurilor preventive fata de minori, avand anumite derogari sau completari ale dispozitiilor prevazute in sectiunile l, II si IV. Dispozitiile acestei sectiuni au suferit modificari corespunzatoare sectiunilor I, II si IV prin O.U.G. nr. 109/2003.

In ceea ce ii priveste pe minori, retinerea si arestarea preventiva a minorului se fac potrivit dispozitiilor prevazute in sectiunile amintite mai sus - asa cum prevede art. 160⁶-cu urmatoarele derogari:

- li se asigura drepturi proprii si un regim special de detentie preventiva, in raport cu particularitatile varstei lor, astfel incat masurile privative de libertate sa nu prejudicieze dezvoltarea fizica, psihica sau morala a minorului [art. 160^f alin. (1)];

- li se asigura in toate cazurile asistenta juridica obligatorie, punandu-li-se la dispozitie un aparator din oficiu daca minorul nu si-a ales unul cu care sa poata lua contact direct si sa comunice [art. 160^f alin. (2)];

- cand se dispune retinerea sau arestarea preventiva a unui invinuit sau inculpat minor se incunostinteaza despre aceasta in termen de 24 de ore parintii, tutorele, persoana in ingrijirea sau supravegherea careia se afla minorul sau alte persoane pe care le desemneaza acesta, iar in caz de arestare, si serviciul de reintegrare sociala a infractorilor si de supraveghere a executarii sanctiunilor neprivative de libertate de pe langa instanta careia i-ar reveni sa judece in prima instanta cauza, consemnandu-se aceasta intr-un proces-verbal [art. 160^f alin. (3)];

- in timpul retinerii sau arestarii minorii se tin separat de majori, in locuri anume destinate minorilor arestati preventiv [art. 160^f alin. (4)];

- se desemneaza un judecator de catre presedintele instantei, care verifica respectarea drepturilor si a regimului instituit pentru cei retinuti sau arestati [art. 160^f alin. (5)];

- procurorul are obligatia sa verifice locurile de detinere preventiva, alaturi de alte organisme abilitate de lege in acest sens [art. I6(f alin. (5)];

- retinerea minorului cu varsta cuprinsa intre 14 si 16 ani se face de catre procuror sau organul de cercetare penala numai in mod exceptional, pe o durata ce nu poate depasi 10 ore, daca exista date certe ca minorul a comis o infractiune pedepsita de lege cu detentiunea pe viata sau inchisoarea de 10 ani sau mai mare [art. 160⁸ alin. (1)]. Aceasta masura se poate prelungi numai de procuror cu cel mult 10 ore [alin. (2)].

In ceea ce priveste arestarea preventiva a minorului, art. 160⁴, modificat prin O.U.G. nr. 109/2003, prevede urmatoarele reguli:

- minorul intre 14 si 16 ani poate fi arestat in aceleasi conditii in care poate fi si retinut numai daca o alta masura nu este suficienta [alin. (1)];

- durata arestarii inculpatului minor intre 14 si 16 ani este, in cursul urmaririi penale, de cel mult 15 zile, iar verificarea legalitatii si temeiniciei acestei masuri se efectueaza in cursul judecatii periodic, dar nu mai tarziu de 30 de zile [alin. (2)]. Pentru minorii mai mari de 16 ani aceste verificari se fac nu mai tarziu de 40 de zile [alin. (4)];

- prelungirea acestei masuri in cursul urmaririi penale sau mentinerea ei in cursul judecatii nu poate fi dispusa decat in mod exceptional [alin. (1)];

- arestarea preventiva a minorului in cursul urmaririi penale nu poate sa depaseasca, in total, un termen rezonabil si nu mai mult de 60 de zile, fiecare prelungire neputand depasi 15 zile [alin. (l)];

- cand pedeapsa prevazuta de lege este detentiunea pe viata sau inchisoarea de 20 de ani sau mai mare, arestarea inculpatului minor intre 14 si 16 ani in cursul urmaririi penale poate fi prelungita pana la 180 de zile [alin. (1)];

- inculpatul minor mai mare de 16 ani poate fi arestat preventiv in cursul urmaririi penale pe o durata de cel mult 20 de zile, aceasta masura putand fi prelungita de fiecare data cu 20 de zile, neputand sa depaseasca, in total, un termen rezonabil si nu mai mult de 90 de zile, iar in mod exceptional, cand pedeapsa prevazuta de lege este detentiunea pe viata sau inchisoarea de 10 ani ori mai mare, arestarea preventiva a inculpatului minor in cursul urmaririi penale poate fi prelungita pana la 180 de zile [alin. (3)].

Adiacent si corespunzator dispozitiilor privind masurile preventive prevazute la art. 136, O.U.G. nr. 109/2003 modifica si alte dispozitii ce cuprind referiri la acestea cum sunt:

- la art. 267 alin. (2) se prevede ca procurorul poate dispune revocarea numai a masurii preventive in art. 145 si 145¹ sau trimite dosarul cauzei la instanta cu propunerea de prelungire;

- de asemenea, tot la alin. (2) al art. 267 se prevede ca prelungirea sau revocarea arestarii preventive sau a masurilor de siguranta prevazute in art. 113 si 114 C. pen. se face de catre judecatorul care le-a dispus in cursul urmaririi penale, in cazurile prevazute

in art. 262 pct. 2, art. 265 si 268;

- la art. 274 alin. (1) se dispune ca in cazurile de reluare a urmaririi penale prevazute in art. 270 alin. (1) lit. a) si c) si in art. 273, termenul privitor la masura arestarii inculpatului curge de la data luarii acestei masuri, dispozitiile art. 150 aplicandu-se in mod corespunzator;

- in ceea ce priveste mentinerea arestarii inculpatului prevazuta la art. 300¹, se dispune ca dupa inregistrarea dosarului la instanta, in cauzele in care inculpatul este trimis in judecata in stare de arest, instanta este datoare sa verifice din oficiu, in camera de consiliu, legalitatea si temeinicia arestarii preventive, inainte de expirarea duratei arestarii preventive [alin. (1)] si sa dispuna, prin incheiere, revocarea arestarii preventive si punerea de indata in libertate a inculpatului daca temeiurile care au determinat arestarea preventiva au incetat sau nu exista temeiuri noi care sa justifice privarea de libertate [alin. (2)], sau dispune, prin incheiere motivata, mentinerea acesteia, daca temeiurile care au determinat-o impun in continuare privarea de libertate sau exista temeiuri noi care o justifica [alin. (3)];

- la art. 300² se prevede obligativitatea verificarii de catre instanta, in cursul judecatii, a legalitatii si temeiniciei arestarii preventive a inculpatului, procedand potrivit art. 160^b;

- la art. 460 alin. (2) se impune obligativitatea aducerii la judecata a condamnatului arestat;

- si la infractiunile flagrante procurorul, la sesizarea organului de cercetare, poate solicita judecatorului arestarea invinuitului, care nu poate depasi 10 zile, acestea calculandu-se de la data expirarii ordonantei de retinere [art, 468 alin. (1)]. Daca judecatorul a emis mandat de arestare a invinuitului si procurorul a restituit cauza, organul de cercetare este obligat sa continue cercetarea si sa inainteze dosarul procurorului o data cu invinuitul, cel mai tarziu in 3 zile de la arestarea acestuia [art. 469 alin. (1)].

5. Liberarea provizorie

Ca masura procesuala, liberarea provizorie este reglementata in art. 160M60 C. proc. pen., fiind introdusa prin Legea nr. 32/1990, sub forma unei sectiuni distincte in cuprinsul Capitolului I al Titlului IV din Codul de procedura penala, in acest sens, art. 23 alin. (7) din Constitutie prevede ca "persoana arestata are dreptul sa ceara punerea sa in libertate provizorie sub control judiciar sau pe cautiune'.

5.1. Notiune

Liberarea provizorie este o masura procesuala neprivativa de libertate care inlocuieste arestarea preventiva a inculpatului si se dispune de catre organele judiciare penale competente, in vederea asigurarii desfasurarii normale a procesului si executarea pedepsei aplicate inculpatului in caz de condamnare.

Liberarea provizorie prezinta urmatoarele trasaturi caracteristice¹:

a) are un caracter accesoriu fata de masura arestarii preventive a inculpatului, deoarece pentru luarea ei este necesara, in mod prealabil, arestarea preventiva a inculpatului;

b) este provizorie, deoarece poate fi revocata atunci cand cel liberat nu indeplineste sau incalca obligatiile impuse la liberarea sa;

c) se acorda numai la cerere, ceea ce inseamna ca nu se poate acorda din oficiu;

d) este facultativa, deoarece acordarea ei este lasata la aprecierea organului judiciar competent;

e) este un beneficiu, recunoscut de lege inculpatului arestat, ceea ce inseamna ca presupune existenta unei arestari legale in executare;

f) are caracter subiectiv, deoarece se admite dupa verificarea conditiilor pentru consideratii ce privesc persoana inculpatului, in sensul ca se apreciaza ca detinerea preventiva nu este absolut necesara, iar scopurile procesului penal pot fi asigurate prin garantia pe care o ofera persoana inculpatului si obligatiile ce se impun la liberare;

g) este o garantie, avand ca efect doar o incetare temporara a privarii de libertate, conditionat de indeplinirea unor conditii impuse la liberare.

Modalitatile liberarii provizorii sunt reglementate in art. 160¹ C. proc. pen., care prevede ca in tot cursul procesului penal inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa in libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cautiune.

Intre aceste doua modalitati exista similitudini (adresarea cererii, competenta de solutionare a acesteia, procedura de examinare, admitere, respingere sau revocare) care vor fi analizate in cele ce urmeaza, in sectiuni comune.

5.2. Liberarea provizorie sub control judiciar

Liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda daca sunt indeplinite conditiile:

a) actiunea penala sa fie pusa in miscare;

b) impotriva inculpatului s-a dispus masura arestarii preventive;

c) inculpatul sa fi savarsit o infractiune din culpa sau o infractiune cu intentie, pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii care nu depaseste 12 ani [art. 160² alin. (1) C. proc. pen.); pentru a fi constatata aceasta conditie, organele judiciare vor avea in vedere maximul special al pedepsei prevazute de lege pentru infractiunea ce face obiectul cauzei;

d) inculpatul sa nu fie recidivist³;

e) sa nu existe date care justifica temerea ca inculpatul va savarsi o alta infractiune ;

f) sa nu existe date ca inculpatul va incerca sa zadarniceasca aflarea adevarului prin influentarea unor martori sau experti, alterarea ori distrugerea mijloacelor de proba sau prin alte asemenea fapte⁵.

In cazul admiterii cererii de liberare provizorie sub control judiciar, legea stabileste o serie de conditii privind comportamentul inculpatului pe durata acestei masuri procesuale, care reprezinta practic obligatiile inculpatului, de a caror respectare depinde mentinerea sau revocarea liberarii provizorii¹.

In acest sens, inculpatul arestat fata de care se dispune liberarea provizorie sub control judiciar are urmatoarele obligatii [art. 160² alin. (3) C. proc. pen.]:

a) sa nu depaseasca limita teritoriala fixata decat in conditiile stabilite de organul judiciar;

b) sa comunice organului judiciar orice schimbare de domiciliu sau resedinta;

c) sa nu mearga in locuri anume stabilite;

d) sa se prezinte la organul de urmarire penala, sau, dupa caz, la instanta de judecata ori de cate ori este chemat;

e) sa nu intre in legatura cu anumite persoane determinate;

f) sa nu conduca nici un autovehicul sau anumite autovehicule;

g) sa nu exercite o profesie de natura aceleia de care s-a folosit la savarsirea faptei.

Obligatiile pe care trebuie sa le respecte inculpatul fata de care se dispune liberarea provizorie reprezinta chiar continutul notiunii de control judiciar.

La art. 160^2a si 160^2b, introduse de Legea nr. 281/2003, se prevede expres organul judiciar care poate acorda liberarea provizorie sub control judiciar, si anume, instanta, atat in cursul urmaririi penale, cat si in cursul judecatii (art. 160^2a), iar controlul modului in care invinuitul sau inculpatul respecta obligatiile stabilite de instanta, se face de judecatorul delegat cu executarea, precum si de procurorul si organul de politie (art. 160²), controlul judiciar instituit de instanta, putand fi oricand modificat sau ridicat de aceasta, in total sau in parte, pentru motive temeinice (art. 160³).

5.3. Liberarea provizorie pe cautiune

Liberarea provizorie pe cautiune se poate acorda² daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:

a) actiunea penala sa fie pusa in miscare;

b) impotriva inculpatului s-a dispus masura arestarii preventive;

c) a fost asigurata repararea pagubei produsa prin infractiune;

d) s-a depus cautiunea stabilita de organul judiciar competent;

e) inculpatul sa fi savarsit o infractiune din culpa sau o infractiune cu intentie, pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii care nu depaseste 7 ani;

f) inculpatul sa nu fie recidivist;

g) sa nu existe date care justifica temerea ca inculpatul va savarsi o alta infractiune;

h) sa nu existe date ca inculpatul va incerca sa zadarniceasca aflarea adevarului prin influentarea unor martori sau experti, alterarea ori distrugerea mijloacelor de proba sau prin alte asemenea fapte³.

Fata de deciziile Curtii Constitutionale, in legatura cu neconstitutionalitatea prevederilor art. 86 alin. (4) C. pen si 86¹ alin. (4) C. pen. avem rezerve in ceea ce priveste conditia impusa de art. 160⁴ alin. (1) C. proc. pen., starea materiala inegala a inculpatilor neputand constitui criteriu de diferentiere in tratamentul penal, incalcandu-se dispozitiile art. 16 din Constitutie.

Referitor la obligatiile care sunt impuse inculpatului pe durata liberarii provizorii pe cautiune, acestea sunt mult limitate in raport cu cele impuse in cazul liberarii provizorii sub control judiciar, in acest sens, prevederile art. 16tf* alin. (2) C. proc. pen. obliga inculpatul pe timpul eliberarii provizorii pe cautiune:

a) a se prezenta la chemarea organelor judiciare;

b) a comunica orice schimbare de domiciliu sau resedinta.

Cautiunea este suma de bani pe care trebuie sa o depuna inculpatul cu scopul de a se garanta respectarea de catre acesta a obligatiilor ce-i revin in timpul liberarii provizorii [art. 160⁵ alin. (l) C. proc. pen.].

Cuantumul cautiunii se fixeaza de catre organul judiciar penal competent si, potrivit legii¹, este de cel putin 10.000.000 lei.

In literatura de specialitate² s-a afirmat ca fixarea prin lege a unui minim al cautiunii are urmatoarele consecinte:

a) se accentueaza caracterul de legalitate al masurii;

b) se evita stabilirea cautiunii la sume prea mici care, prin caracterul lor derizoriu, nu ar constitui o reala garantie de natura a asigura eficient masura vizata;

c) se ofera posibilitatea unei individualizari judiciare a cautiunii, prin aprecierea concreta la cazul de speta, situatia personala si posibilitatile materiale reale ale solicitantului.

Cautiunea se constituie exclusiv intr-o suma de bani si nu in alte bunuri.

Cautiunea se consemneaza la o institutie financiara pe numele inculpatului, dar la dispozitia organului judiciar [art. 160⁵ alin. (3) C. proc. pen.].

In conformitate cu art. 160⁵ alin. (4) C. proc. pen., cautiunea se restituie in urmatoarele situatii:

a) cand se revoca liberarea provizorie pentru cazul prevazut in art. 160¹⁰ alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (se descopera fapte sau imprejurari ce nu au fost cunoscute la data admiterii cererii de liberare provizorie si care justifica arestarea inculpatului);

b) se constata de catre procuror, prin ordonanta, iar de instanta, prin incheiere, ca nu mai subzista cazurile care au justificat masura arestarii preventive;

c) se dispune scoaterea de sub urmarire penala, incetarea urmaririi penale, achitarea sau incetarea procesului penal;

d) se pronunta pedeapsa amenzii sau pedeapsa inchisorii cu suspendarea conditionata a executarii ori cu suspendarea executarii sub supraveghere sau cu executarea la locul de munca³;

e) se dispune condamnarea la pedeapsa inchisorii;

f) cererea de liberare provizorie a fost respinsa pe motiv ca nu sunt indeplinite conditiile cerute de lege, cererea a fost neintemeiata ori facuta de o alta persoana si nu a fost insusita de catre invinuit sau inculpat.

In literatura de specialitate¹, situatiile in care cautiunea se restituie au fost clasificate in doua categorii si anume:

- cazuri in care se impune ramanerea in detentie a inculpatului [situatiile prevazute la lit a) si e)];

- cazuri in care masura arestarii preventive inceteaza de drept sau poate fi revocata si, pe cale de consecinta, inceteaza si masura liberarii provizorii pe cautiune [situatiile prevazute la lit. b), c) si d)].

In lege s-au prevazut si situatiile in care cautiunea nu se restituie, in acest sens, potrivit art. 160⁵ alin. (5) C. proc. pen., cautiunea nu se restituie in cazul condamnarii la pedeapsa inchisorii cand liberarea provizorie s-a revocat ca urmare a faptului ca inculpatul nu indeplineste cu rea-credinta obligatiile ce-i revin si i-au fost invederate de organul judiciar sau incearca sa zadarniceasca aflarea adevarului ori savarseste din nou, cu intentie, o infractiune pentru care este urmarit sau judecat.

In aceasta situatie, cautiunea se face venit la bugetul de stat la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare [art. 160⁵ alin. (5) C. proc. pen.].

In cazurile prevazute la lit. b)-e), o data cu restituirea cautiunii se dispune si incetarea starii de liberare provizorie.

5.4. Procedura liberarii provizorii sub control judiciar si pe cautiune

Procedura este comuna ambelor modalitati, datorita carui fapt se trateaza in aceeasi sectiune, dispozitiile art. 160⁶-160⁹ C. proc. pen., fiind valabile atat pentru liberarea provizorie sub control judiciar, cat si pentru liberarea provizorie pe cautiune.

Liberarea provizorie se poate obtine numai la cerere. Din oficiu se procedeaza numai la revocarea masurii preventive, nu si la inlocuirea ei cu liberarea provizorie.

Titularii cererii de liberare provizorie sunt inculpatul, sotul acestuia si rudele apropiate [art. 160⁶ alin. (1) C. proc. pen.]. in cazul in care cererea este facuta de catre sotul sau rudele apropiate ale inculpatului, organul judiciar competent intreaba pe inculpat daca isi insuseste cererea, iar declaratia acestuia se consemneaza pe cerere [art. 160⁷ alin. (2) C. proc. pen.].

Inculpatul ar putea avea interes sa nu-si insuseasca cererea atunci cand stie ca este vinovat si ca va fi condamnat si vrea sa beneficieze de dispozitiile art. 88 C. pen. referitoare la computarea arestarii preventive din durata pedepsei inchisorii.

Aparatorul poate introduce o cerere de liberare provizorie in numele oricaruia dintre titularii cererii.

Termenul in care poate fi facuta cererea de liberare provizorie se intinde, in mod practic, pe toata desfasurarea procesului penal. Astfel, potrivit art. 160⁶ alin. (1) C. proc. pen., cererea poate fi facuta oricand in cursul urmaririi penale, sau in cursul judecatii.

Referitor la continut, cererea trebuie sa cuprinda: numele, prenumele, domiciliul si calitatea persoanei care o face, mentiunea cunoasterii dispozitiilor legii referitoare la cazurile de revocare a liberarii provizorii, in cazul cererii de liberare provizorie pe cautiune, intervine un element nou, in sensul ca aceasta trebuie sa cuprinda si obligatia asumata de inculpat de a depune cautiunea, precum si mentiunea cunoasterii dispozitiilor legii privind cazurile de nerestituire a cautiunii.

Ca si in cazul luarii masurii arestarii preventive, organul judiciar competent sa rezolve cererea de liberare provizorie este instanta de judecata.

Cererea se depune la organul judiciar competent sa o rezolve sau, potrivit legii [art. 160⁶ alin. (5) C. proc. pen.], la organul de cercetare penala, la procuror sau la administratia locului de detinere, in acest ultim caz, organele sesizate au obligatia legala de a inainta cererea de liberare provizorie, in termen de 24 de ore instantei competente.

Competenta solutionarii cererii revine, in cursul urmaririi penale, instantei careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in fond, iar in cursul judecatii, instantei sesizate cu judecarea ei [art. 160⁶ alin. (4)].

Pentru ca este de competenta instantei solutionarea cererii, doar ea este competenta sa verifice daca sunt indeplinite conditiile de forma ale cererii prevazute de art. 160⁶ alin. (2) si (3) sau presedintele instantei, cand cererea este depusa la instanta inaintea termenului de judecata, avand obligatia sa incunostinteze persoana care a facut cererea despre termenul de judecare a cererii [art. 160⁷ alin. (1)]. in aceasta etapa, instanta desfasoara anumite masuri premergatoare, care constau, in principal, in verificarea cererii si insusirea ei de catre inculpat.

In situatia in care cererea este incompleta, instanta ia masuri pentru completarea acesteia.

Insusirea cererii de catre inculpat constituie alt aspect al masurilor premergatoare care trebuie sa stea in atentia instantei si intervine in cazul in care cererea a fost facuta de catre unul din substituitii procesuali mentionati in art. 160⁶ alin. (1) C. proc. pen.

Declaratia inculpatului poate fi de insusire sau de neinsusire a cererii.

Examinarea cererii de liberare provizorie de catre organele judiciare competente are loc in regim de urgenta, datorita starii de arest in care se afla inculpatul si consta in verificarea indeplinirii conditiilor prevazute de lege pentru admisibilitatea acesteia.

Referitor la acest aspect, in cazul cererii de liberare provizorie pe cautiune, intervine un element distinctiv, in sensul ca, daca instanta constata ca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege, stabileste cuantumul cautiunii si incunostinteaza despre aceasta persoana care a facut cererea. Dupa depunerea dovezii de consemnare a cautiunii, instanta fixeaza termenul pentru judecata [art. 160⁸ alin. (2) C. proc. pen.].

Solutionarea cererii de liberare provizorie se face in conformitate cu art. 16(f alin. (3) C. proc. pen. de catre instanta, prin incheiere, dupa ascultarea inculpatului si a concluziilor aparatorului, precum si ale procurorului.

In cazul in care se constata ca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege si cererea este intemeiata, instanta admite cererea si dispune punerea in libertate provizorie a invinuitului sau inculpatului.

Instanta, in cazul admiterii cererii de liberare provizorie, stabileste si obligatiile ce urmeaza a fi respectate de invinuit sau inculpat.

Copia dispozitivului incheierii ramase definitive ori un extras al acesteia se trimite administratiei locului de detinere si organului de politie in a carui circumscriptie locuieste invinuitul sau inculpatul. Persoanele interesate se incunostinteaza.

Administratia locului de detinere este obligata sa ia masuri pentru punerea de indata in libertate a invinuitului sau inculpatului.

In cazul in care nu sunt indeplinite conditiile prevazute de lege, cand cererea este neintemeiata sau cand aceasta a fost facuta de catre o alta persoana si nu a fost insusita de invinuit sau de inculpat, instanta respinge cererea.

In conformitate cu art. 160⁹ C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, impotriva incheierii prin care s-a admis ori s-a respins cererea de liberare provizorie se poate face recurs, atat de catre inculpat sau invinuit, cat si de procuror, la instanta superioara, in termen de 24 de ore de la pronuntare pentru cei prezenti ori de la comunicare, pentru cei lipsa, judecandu-se dupa ce dosarul va fi inaintat instantei de recurs in termen de 24 de ore, in 2 zile, in camera de consiliu cu participarea atat a invinuitului sau inculpatului, cat si a procurorului, instanta pronuntandu-se in aceeasi zi. Recursul impotriva incheierii prin care s-a respins cererea de liberare provizorie nu este suspensiv de executare, iar dosarul se restituie in termen de 24 de ore de la solutionarea recursului.

Aceleasi dispozitii se aplica si in cazul modificarii sau al ridicarii controlului judiciar.

5.5. Revocarea liberarii provizorii

Potrivit art. 160¹⁰ C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, "liberarea provizorie poate fi revocata daca:

a) se descopera fapte sau imprejurari ce nu a fost cunoscute la data admiterii cererii de liberare provizorie si care justifica arestarea invinuitului sau inculpatului;

b) invinuitul sau inculpatul nu indeplineste, cu rea-credinta, obligatiile ce-i revin potrivit art. 160² alin. (3) si art. 160⁴ alin. (2) sau incearca sa zadarniceasca aflarea adevarului ori savarseste din nou, cu intentie, o infractiune pentru care este urmarit sau judecat.

Revocarea liberarii provizorii se dispune de instanta, prin incheiere, cu ascultarea invinuitului sau inculpatului asistat de aparator. Revocarea se dispune si in lipsa invinuitului sau inculpatului, cand acesta, fara motive temeinice, nu se prezinta la chemarea facuta.

In caz de revocare a liberarii provizorii, instanta dispune arestarea preventiva a invinuitului sau inculpatului, cand acesta, fara motive temeinice, nu se prezinta la chemarea facuta.

in caz de revocare a liberarii provizorii, instanta dispune arestarea preventiva a invinuitului sau inculpatului si emite un nou mandat de arestare.

Impotriva incheierii instantei prin care s-a dispus revocarea liberarii provizorii se poate face recurs.

Dispozitiile art. 160⁹ se aplica in mod corespunzator'.

IlI. Alte masuri procesuale

1. Masurile de ocrotire si de siguranta

1.1. Luarea masurilor de ocrotire

Alaturi de masurile procesuale cu caracter de constrangere, in procesul penal se pot lua si masuri de ocrotire in vederea protejarii persoanelor care ar putea avea de suferit ca urmare a luarii unor masuri preventive privative de libertate sau a unor masuri de siguranta impotriva invinuitului sau inculpatului.

Masurile de ocrotire se iau cu privire la alte persoane decat invinuitul sau inculpatul; potrivit art. 161 C. proc. pen., acestea se dispun fata de:

- minor;

- persoana pusa sub interdictie;

- persoana pentru care s-a instituit curatela;

- persoana care, datorita varstei, bolii sau altei cauze, are nevoie de ajutor, in vederea luarii masurilor de ocrotire, organul judiciar are obligatia de a incunostinta autoritatea competenta.

Masurile de ocrotire se pot dispune daca sunt indeplinite cumulativ conditiile:

- in ingrijirea invinuitului sau inculpatului sa se afle una din persoanele mentionate de art. 161 C. proc. pen;

- in lipsa invinuitului sau inculpatului care urmeaza sa fie privat de libertate, persoanele care au nevoie de ocrotire raman fara aceasta.

Procurorul sau instanta de judecata care a luat masura retinerii ori a arestarii preventive sau masura de siguranta a internarii medicale, are obligatia de a incunostinta autoritatea competenta: autoritatea tutelara.

1.2. Luarea masurilor de siguranta

Masurile de siguranta sunt definite ca fiind acele actiuni de drept penal care se dispun in raport cu persoanele care au comis fapte prevazute de legea penala in scopul inlaturarii unor stari de pericol si al preintampinarii savarsirii altor fapte prevazute de legea penala¹.

Daca in cursul procesului penal, instanta de judecata constata ca invinuitul sau inculpatul se afla in vreuna din situatiile aratate in art. 113 C. pen.² sau art. 114 C. pen.³, dispune luarea, in mod provizoriu, a masurii de siguranta corespunzatoare [art. 162 alin. (1) C. proc. pen.].

In art. 112 C. pen. sunt enumerate masurile de siguranta, astfel:

a) obligarea la tratament medical;

b) internarea medicala;

c) interzicerea de a ocupa o functie sau de a exercita o profesie, meserie ori o alta ocupatie;

d) interzicerea de a se afla in anumite localitati;

e) expulzarea strainilor;

f) confiscarea speciala;

g) interdictia de a reveni in locuinta familiei pe o perioada determinata (introdusa prin Legea nr. 197/2000).

Dintre masurile de siguranta prevazute in Codul penal, obligarea la tratament medical si internarea medicala devin masuri procesuale. Pentru luarea acestor doua masuri trebuie indeplinite cumulativ conditiile:

a) existenta starii de boala sau intoxicare cronica (prin alcool sau stupefiante);

b) existenta pericolului pentru societate.

In cazul internarii medicale trebuie sa se constate si existenta unei conditii speciale, s[ anume: iresponsabilitatea faptuitorului, datorata unei boli mintale sau toxice.

Procurorul sau instanta ia masuri pentru aducerea la indeplinire a internarii provizorii si, totodata, sesizeaza comisia medicala competenta sa avizeze internarea bolnavilor mintali si a toxicomanilor periculosi¹.

Masura internarii provizorii dureaza pana la confirmarea acesteia de catre instanta de judecata, pe baza avizului comisiei medicale².

In cazul in care s-a dispus internarea medicala, se vor lua si masurile prevazute in art. 161 C. proc. pen.

Hotararea instantei de judecata prin care s-a confirmat masura internarii poate fi atacata cu recurs. Recursul nu suspenda executarea.

2. Masurile asiguratorii

2.1. Notiune, conditii, criterii de clasificare

Masurile asiguratorii, ca masuri procesuale au caracter real si se iau in vederea acoperirii despagubirilor civile si a executarii pedepsei amenzii, au ca efect indisponibili-zarea bunurilor mobile si imobile care apartin invinuitului sau inculpatului sau partii responsabile civilmente³.

Prin efectul produs, masurile asiguratorii garanteaza executarea obligatiilor de ordin patrimonial ce decurg din rezolvarea actiunii penale si actiunii civile din cadrul procesului penal.

Bunurile asupra carora sunt instituite masuri asiguratorii sunt indisponibilizate, in sensul ca cel care le are in proprietate pierde dreptul de a le instraina sau greva cu sarcini, ori dreptul de folosinta, in unele cazuri (de exemplu, in situatiile in care bunurile sechestrate trebuie ridicate in mod obligatoriu).

Orice instrainare a bunurilor indisponibilizate este lovita de nulitate si atrage raspunderea penala pentru infractiunea de sustragere de sub sechestru (art. 244 C. pen.). Pentru existenta infractiunii, este nevoie ca bunurile sa fie legal sechestrate. Nu se considera legal sechestrate bunurile exceptate de lege de la sechestrare.

De asemenea, se sanctioneaza ruperea de sigilii legal aplicate, constituind infractiunea prevazuta de art. 243 C. pen.

Masurile asiguratorii se pot dispune daca sunt indeplinite conditiile¹'.

a) sa existe o paguba materiala;

b) paguba sa fie produsa prin infractiune;

c) sa existe un proces penal cu privire la infractiune;

d) sa existe parte civila (exceptie face cazul exercitarii actiunii civile din oficiu, in conditiile art. 17 C. proc. pen., cand nu exista conditia ca persoana vatamata sa se constituie parte civila).

Din punct de vedere al obiectului lor, masurile asiguratorii se pot lua asupra:

a) bunurilor apartinand invinuitului sau inculpatului, ori ale persoanei responsabile civilmente, pana la concurenta valorii probabile a pagubei, in cazul in care se urmareste asigurarea repararii pagubei [art. 163 alin. (2) C. proc. pen.].

Daca valoarea bunurilor inculpatului asupra carora s-au luat masuri asiguratorii depaseste valoarea pagubei, nu exista temei pentru a se lua masuri asiguratorii si asupra bunurilor partii responsabile civilmente.

b) bunurilor apartinand numai invinuitului sau inculpatului, in cazul in care se urmareste garantarea executarii pedepsei amenzii [art. 163 alin. (3) C. proc. pen.].

Dispozitia respectiva se explica prin aceea ca raspunderea penala este personala, astfel incat nu pot fi indisponibilizate, in vederea executarii pedepsei, decat bunurile celui ce urmeaza sa fie tras la raspundere penala.

Potrivit legii [art. 163 alin. (4) C. proc. pen.]², nu se pot lua masuri asiguratorii asupra urmatoarelor categorii de bunuri:

a) bunuri care apartin unei unitati dintre cele la care se refera art. 145 C. pen.;

b) bunurile exceptate de lege, aratate in dispozitiile art. 406-409 C. proc. civ.

Luarea masurilor asiguratorii se face la cererea partii civile sau din oficiu. De regula, aplicarea masurii este facultativa, legea lasand instituirea ei la aprecierea organului competent.

Luarea masurilor asiguratorii este obligatorie in cazul in care cel vatamat este o persoana lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa.

Referitor la organul competent, masurile asiguratorii pot fi luate de catre:

- procuror in faza de urmarire penala, prin ordonanta;

- instanta de judecata, in faza judecatii, prin incheiere³.

Daca legea nu prevede expres, masurile asiguratorii pot fi dispuse de instanta de judecata si prin sentinta sau decizie (de exemplu, hotararea prin care se dispune restituirea cauzei la procuror in vederea completarii urmaririi penale)⁴.

Masurile asiguratorii pot fi aduse la indeplinire de catre un cerc mai larg de organe decat cele care pot dispune luarea acestor masuri. Astfel, potrivit legii, masura asiguratorie poate fi adusa la indeplinire de catre:

a) procurorul sau organul de cercetare penala care a luat masura [art. 164 alin. (1) C. proc. pen.];

b) executorul judecatoresc, cand masura a fost luata de instanta de judecata [art. 164 alin. (2) C. proc. pen.];

c) organe proprii de executare ale unitatii pagubite, in cazul in care aceasta este una din cele la care se refera art. 145 C. pen. si masura asiguratorie a fost dispusa de procuror sau de instanta de judecata [art. 164 alin. (3) C. proc. pen.]¹;

d) secretarul parchetului, in cazul in care procurorul care efectueaza urmarirea penala a dispus aceasta modalitate de aducere la indeplinire [art. 164 alin. (4) C. proc. pen.].

Masurile asiguratorii se realizeaza prin aplicarea pe bunurile indisponibilizate a unui sechestru penal care, potrivit Codului de procedura penala, poate avea urmatoarele forme:

a) sechestrul penal propriu-zis, aplicabil bunurilor mobile;

b) inscriptia ipotecara, aplicabila bunurilor imobile;

c) poprirea, aplicabila sumelor de bani.

Inscriptia ipotecara si poprirea sunt forme speciale ale sechestrului.

2.2. Sechestrul penal propriu-zis

Sechestrul penal propriu-zis reprezinta masura asiguratorie cu cea mai frecventa aplicare in practica si consta in indisponibilizarea anumitor bunuri mobile apartinand invinuitului sau inculpatului ori partii responsabile civilmente, in vederea repararii pagubei produse prin infractiune, precum si pentru garantarea executarii pedepsei amenzii. In conformitate cu art. 165 alin. (1) C. proc. pen., organul care procedeaza la aplicarea sechestrului este obligat sa identifice si sa evalueze bunurile sechestrate, putand recurge in caz de necesitate si la experti. Din cele mentionate rezulta ca instituirea sechestrului presupune efectuarea urmatoarelor operatiuni:

a) identificarea care consta in individualizarea si enumerarea bunurilor sechestrate;

b) evaluarea, care consta in stabilirea valorii bunurilor, fie pe baza de acte, fie prin folosirea expertilor;

c) declararea ca sechestrate a bunurilor care formeaza obiectul masurii asiguratorii, in total sau in parte.

Dupa momentul sechestrarii bunurilor mobile, pot apare urmatoarele situatii, in functie de cum apreciaza organul competent pericolul instrainarii bunurilor:

- bunurile sechestrate, nesigilate, raman in posesia celui impotriva caruia s-a luat masura, acesta avand obligatia de a nu le instraina sau greva;

- bunurile sechestrate, sigilate, raman in posesia celui impotriva caruia s-a luat masura, acesta avand obligatia de a nu le instraina sau greva, in acest caz se poate numi un custode pentru pastrarea bunurilor;

- bunurile sechestrate se ridica si se incredinteaza spre pastrare altor persoane, unitati de profil².

In lege sunt prevazute si anumite situatii in care, datorita pericolului sporit de instrainare, ridicarea bunurilor sechestrate devine obligatorie, ea nemaifiind la aprecierea organului competent, in acest sens, daca sunt sechestrate, urmatoarele categorii de bunuri vor fi ridicate:

a) bunurile perisabile, care se predau unitatilor comerciale cu capital majoritar de stat, potrivit profilului activitatii, acestea avand obligatia de a le primi si valorifica de indata [art. 165 alin. (2) si alin. (3) C. proc. pen.]³;

b) metalele sau pietrele pretioase ori obiectele confectionate din acestea, care se predau, in termen de 48 de ore de la ridicare la cea mai apropiata institutie bancara competenta; daca obiectele sunt strict necesare urmaririi penale, depunerea se face ulterior, dar nu mai tarziu de 48 de ore de la rezolvarea cauzei de catre procuror, dupa terminarea urmaririi penale;

c) mijloacele de plata straine care se depun, in termen de 48 de ore de la ridicare, la cea mai apropiata institutie bancara competenta, care poate, daca gaseste necesar, sa valorifice de indata aceste mijloace de plata;

d) titlurile de valoare interna, obiectele de arta sau de muzeu si colectiile de valoare, care se predau spre pastrare, in termen de 48 de ore de la ridicare, institutiilor de specialitate; daca acestea sunt strict necesare urmaririi penale, predarea se face ulterior, dar nu mai tarziu de 48 de ore de la rezolvarea cauzei de catre procuror, dupa terminarea urmaririi penale;

e) sume de bani, acestea precum si cele rezultate din valorificarea bunurilor perisabile sau a mijloacelor de plata straine se consemneaza, dupa caz, pe numele invinuitului, inculpatului sau partii responsabile civilmente, la dispozitia organului care a dispus instituirea sechestrului, caruia i se preda recipisa de consemnare a sumei, in termen de cel mult 3 zile de la ridicarea banilor ori de la valorificarea bunurilor.

Potrivit art. 165 alin. (7) C. proc. pen., obiectele sechestrate se pastreaza de cei care le-au primit pana la ridicarea sechestrului.

Referitor la masura luata, organul care aplica sechestrul incheie un proces-verbal care va cuprinde, in afara de mentiunile prevazute la art. 91 C. proc. pen., urmatoarele elemente:

a) indicarea activitatilor efectuate de organul competent;

b) descrierea amanuntita a bunurilor sechestrate cu indicarea valorii lor;

c) indicarea bunurilor gasite la persoana careia i s-a aplicat sechestrul si care sunt exceptate de lege de la urmarire;

d) consemnarea obiectiilor partilor sau ale altor persoane interesate.

Un exemplar de pe procesul-verbal se lasa persoanei careia i s-a aplicat sechestrul, iar, in lipsa, celor cu care locuieste, administratorului, portarului ori celui care, in mod obisnuit, il inlocuieste sau unui vecin, in cazul in care parte din bunuri ori totalitatea lor au fost predate unui custode, se lasa acestuia o copie de pe procesul-verbal. Un exemplar se inainteaza si organului care a dispus luarea masurii asiguratorii in termen de 24 de ore de la incheierea procesului-verbal.

2.3. Inscriptia ipotecara

Inscriptia ipotecara este o forma speciala a sechestrului, aplicabila in cazul bunurilor imobile.

Ca si celelalte masuri asiguratorii cu caracter real, inscriptia ipotecara are ca efect indisponibilizarea bunului imobil in vederea garantarii repararii pagubei produse prin infractiune sau executarii pedepsei amenzii.

Organul care a dispus instituirea sechestrului cere organului competent luarea inscriptiei ipotecare asupra bunurilor sechestrate, anexand copii de pe actul prin care s-a dispus sechestrul si un exemplar al procesului-verbal de sechestru.

2.4. Poprirea

Poprirea reprezinta o masura asigurator ie si, in acelasi timp, o procedura folosita pentru urmarirea sumelor de bani¹.

In conformitate cu art. 167 C. proc. pen., sumele de bani datorate cu orice titlu invinuitului, inculpatului sau partii responsabile civilmente de catre o a treia persoana ori de catre cel pagubit, sunt poprite in mainile acestora si in limitele prevazute de lege, de la data primirii actului prin care se infiinteaza sechestrul. Astfel, elementul specific al popririi ca masura asiguratorie il reprezinta caracterul triunghiular al acestei operatiuni procesuale², care implica participarea urmatorilor subiecti:

a) creditorul popritor - persoana fizica sau juridica prejudiciata prin savarsirea unei infractiuni;

b) debitorul poprit - invinuitul, inculpatul sau partea responsabile civilmente;

c) tertul poprit - persoana fizica sau juridica ce datoreaza debitorului poprit o suma de bani.

Procedura popririi cuprinde doua momente - Primul moment il constituie infiintarea popririi prin ordinul dat tertului, debitor al invinuitului, inculpatului sau partii responsabile civilmente, sa nu plateasca suma datorata si sa o tina la dispozitia organului judiciar care a infiintat poprirea; - Al doilea moment il constituie plata sumei, care va fi consemnata de debitor, dupa caz, la dispozitia organului care a dispus poprirea sau a organului de executare, in termen de 5 zile de la scadenta, recipisele urmand a fi predate aceluiasi organ in 24 de ore de la consemnare.

2.5. Contestarea masurilor asiguratorii

Atat invinuitul sau inculpatul ori partea responsabila civilmente, cat si orice alta persoana interesata, poate formula plangere sau contestatie impotriva masurilor asiguratorii luate pe parcursul procesului penal, precum si a modului de aducere la indeplinire a acestora.

Contestatia poate privi atat actul procesual prin care s-a dispus masura asiguratorie (ordonanta organului de urmarire penala sau incheierea instantei de judecata), cat si actul procedural prin care se aduce la indeplinire actul procesual (de exemplu, procesul-verbal de instituire a sechestrului).

Contestatia se poate adresa:

a) in cursul urmaririi penale, pana la sesizarea instantei de judecata, procurorul care a dispus masura; solutionarea acesteia se va face, potrivit art. 275-278 C. proc. pen., de catre procuror;

b) in cursul judecatii, pana la solutionarea definitiva a cauzei, instantei de judecata, cu conditia ca masura asiguratorie sa fi fost dispusa in cursul urmaririi penale; daca masura a fost dispusa in faza de judecata, incheierea instantei de judecata poate fi atacata cu recurs, care nu suspenda executarea;

c) dupa solutionarea definitiva a cauzei, instantelor civile (art. 399-405 C. proc. civ.) .

3. Restituirea lucrurilor

Restituirea lucrurilor este o masura procesuala ce se ia in scopul repararii in natura a pagubei pricinuite prin infractiune si asigurarii lucrurilor impotriva riscului unor instrainari viitoare de catre invinuit sau inculpat.

Persoana in favoarea careia s-a dispus masura restituirii lucrurilor are obligatia de a le pastra pana la ramanerea definitiva a hotararii.

Referitor la organul competent, restituirea lucrurilor va fi dispusa de catre:

- organul de urmarire penala (organul de cercetare penala sau procuror), in faza de urmarire penala printr-o rezolutie',

- instanta de judecata, in faza de judecata, printr-o incheiere¹.

Pentru a se dispune restituirea lucrurilor, trebuie indeplinite urmatoarele conditii:

a) lucrurile sunt proprietatea persoanei vatamate ori au fost luate pe nedrept din posesia sau detentia sa;

b) lucrurile au fost ridicate de la invinuit sau inculpat sau de la cel care le-a primit de la acestia pentru a le pastra;

c) restituirea lucrurilor nu stinghereste aflarea adevarului si solutionarea cauzei. Orice alta persoana care pretinde un drept asupra bunurilor ridicate poate cere, pe calea unei contestatii, stabilirea acestui drept si restituirea lucrurilor.

4. Restabilirea situatiei anterioare

Ca si restituirea lucrurilor, restabilirea situatiei anterioare reprezinta o modalitate de reparare in natura a pagubelor provocate prin infractiune.

Restabilirea situatiei anterioare are caracter provizoriu, producand efecte definitive si depline in momentul ramanerii definitive a hotararii judecatoresti.

Referitor la organul competent, restabilirea situatiei anterioare va fi dispusa de:

- organul de cercetare penala, in faza de urmarire penala, printr-o rezolutie aprobata de catre procuror;

- instanta de judecata, in faza de judecata, printr-o incheiere.

Pentru a se dispune restabilirea situatiei anterioare, trebuie indeplinite urmatoarele conditii:

a) schimbarea situatiei rezultate in mod vadit din comiterea infractiunii;

b) restabilirea sa fie posibila (de exemplu, in caz de bigamie instanta va restabili situatia anterioara prin anularea casatoriei ulterioare).

Masura procesuala a restabilirii situatiei anterioare trebuie luata de organele judiciare in timp util, rapiditatea cu care consecintele unei infractiuni sunt indepartate fiind esentiala pentru atingerea scopului acestei masuri².