Efectele contractului - principiul fortei obligatorii a contractelor

EFECTELE CONTRACTULUI - PRINCIPIUL FORTEI OBLIGATORII A CONTRACTELOR

Efectele contractului sunt guvernate de doua principii generale:

- principiul fortei obligatorii a contractului, si

- principiul relativitatii efectelor contractului.

I. PRINCIPIUL FORTEI OBLIGATORII A CONTRACTELOR

1. ENUNTAREA PRINCIPIULUI. FUNDAMENT SI CONSECINTE

1) Principiul fortei obligatorii a contractului. Conform art.969, al.1, C.civ. “conventiile legal facute au putere de lege între partile contractante”. Aceasta prevedere reprezinta consacrarea legala a principiului conform caruia contractul este legea partilor, acestea fiind tinute sa îl respecte întocmai (pacta sunt servanda).

2) Forta obligatorie a contractului produce urmatoarele consecinte între partile contractante:

- obligatia partilor de a executa întocmai contractul - executarea trebuie sa aiba loc în conditiile si termenele stabilite de parti;

- irevocabilitatea pe cale unilaterala a contractului - contractele, nu pot fi revocate ca efect al vointei unei singure parti, ci doar printr-o manifestare de vointa simetrica încheierii contractului, dar contrara acesteia – motiv pentru care se vorbeste de simetria în contracte; revocarea prin consimtamânt mutual reprezinta de fapt un nou contract prin care se desface contractul încheiat anterior între aceleasi parti; de regula revocarea contractului produce efecte numai pentru viitor.

Revocarea unilaterala a contractului, ca exceptie de la regula simetriei, este posibila numai daca partile au prevazut expres aceasta posibilitate în contract, precum si atunci când legea permite o astfel de revocare (ex. contractele încheiate pe durata nedeterminata cu executare succesiva, dar si de anumite contracte încheiate pe durata determinata - cum ar fi închirierea de lociunte, a carui reglementare speciala permite revocarea unilaterala facuta de locatar cu un previz de 60 de zile  sau contractul de mandat).

Uneori, încetarea contractelor pentru viitor poate avea loc si fortat, adica împotriva vointei partilor. Un asemenea caz este acela al contractelor intuitu personae, care înceteaza ca efect al decesului contractantului vizat la încheierea contractului.

- executarea cu buna credinta a contractului. - conventiile trebuie executate cu buna credinta, ceea ce implica urmatoarele obligatii care revin partilor contractante: obligatia de loialitate - de informare reciproca pe toata durata executarii contractului - si obligatia de cooperare - fiecare parte trebuie sa se comporte în asa încât sâ nu impuna celeilalte parti efectuarea unor cheltuieli inutile.

3) Obligatia instantelor de judecata de a respecta contractul implica obligatia judecatorului competent de a solutiona orice litigiu legat de contract tinând seama de stipulatiile contractuale si neputându-le modifica. Interpretarea contractului de catre instanta de judecata trebuie sa tina seama de urmatoarelor reguli:

a) reguli de stabilire a vointei reale a partilor contractante

- interpretarea contractelor se face dupa intentia comuna a partilor contractante si nu dupa întelesul literal al termenilor, sau, cu alte cuvinte, vointa reala a partilor are prioritate fata de cea aparenta (art. 977 Cod civil)

b) reguli de interpretare a clauzelor confuze sau contradictorii:

- când o clauza este primitoare de doua întelesuri, se va interpreta în sensul în care poate avea un efect si nu în acela care ar duce la înlaturarea ei (art. 978 Cod civil);

- termenii susceptibili de doua întelesuri se interpreteaza în sensul în care rezulta din natura contractului (art. 979 Cod civil);

- clauzele îndoielnice se interpreteaza dupa obiceiul locului încheierii contractului (art. 980 Cod civil);

- atunci când exista îndoiala, clauzele se interpreteaza în favoarea celui care se obliga, adica a debitorului (art. 983 Cod civil);

- oricât de generali ar fi termenii contractului, acesta are ca obiect numai prestatiile la care partile s-au obligat (art. 984 Cod civil);

- atunci când în contract se da un exemplu pentru explicarea obligatiilor, nu se restrânge numarul si întinderea acestora la exemplul dat (art. 985 Cod civil).

c) reguli de interpretare a clauzelor tacite care completeaza contractul:

- clauzele obisnuite într-un contract se subînteleg, chiar daca nu sunt stabilite expres de partile contractante (art. 981 Cod civil);

- contractele obliga partile nu numai la ceea ce este expres stipulat, ci la toate urmarile pe care echitatea, obiceiul sau legea le dau obligatiei, dupa natura sa (art. 970 alin. 2 Cod civil).

e. Impreviziunea în contracte. De obicei partile contractante se obliga tinând seama de conjunctura economica din momentul încheierii contractului. Se pune întrebarea daca în cazul contractelor cu executare succesiva si a celor afectate de un termen suspensiv este posibila adaptarea prestatiilor în functie de fluctuatiile monetare generate de conjunctura economica, concretizate în fenomene de inflatie sau deflatie.

Impreviziunea consta în paguba pe care o sufera una din partile contractante ca urmare a dezechilibrului grav de valoare care intervine între prestatiile sale si contraprestatiile celeilalte parti, în cursul executarii contractului, determinat de fluctuatiile monetare, care cel mai adesea constau într-o inflatie deschisa sau galopanta. Trebuie precizat ca problema impreviziunii este de ordin economic si financiar si ca ea poate fi pusa numai cu privire la obligatiile izvorâte din contracte cu titlu oneros. Atunci când cauza dezechilibului prestatiilor este de alta natura, nu suntem în prezenta impreviziunii.

Prin acordul lor de vointa partile contractante pot sa corecteze dezechilibrul contractual cauzat de fluctuatia monetara. De asemenea, partile pot anticipa un asemenea dezechilibru si stipula o clauza contractuala a carei functie sa fie aceea de a opera în cazul producerii dezechilibrului (clauza de indexare). Mai este posibila si stipularea unor clauze de revizuire a contractului, clauze care obliga partile ca la anumite intervale de timp sa revada si sa reajusteze daca este cazul, prestatiile lor, tinând seama de schimbarile economice. Spre deosebire de clauzele de indexare, care opereaza automat, clauzele de revizuire genereaza o obligatie de renegociere a unor elemente contractuale.

Legiuitorul poate interveni de asemenea prin norme imperative asupra contractului, putând dispune readaptarea contractelor si procedând la indexarea sau reevaluarea prestatiilor, chiar si în cazul impreviziunii.

Se pune însa întrebarea daca în lipsa unei prevederi legale sau a unei stipulatii contractuale, precum si în lipsa unei conventii de reevaluare, instantele de judecata ar putea fi îndreptatite sa modifice contractul în sensul revizuirii si adaptarii sale la noile circumstantele economice. In sustinerea unui raspuns afirmativ s-au invocat mai multe argumente, între care ideea ca partile au înteles sa se oblige raportat la situatia din momentul contractului, ca a profita de impreviziune este inechitabil, ca neadaptarea prestatiilor ar reprezenta o îmbogatire fara just temei a creditorului, etc. In opinia majoritara însa, oglindita în mare parte de jurisprudenta, teza revizuirii contractelor pentru impreviziune este respinsa. Argumentele principale sunt legate de faptul ca fluctuatia preturilor este un fenomen care tine de esenta vietii economice, precum si  de forta obligatorie a contractului. Urmarea respingerii acestei teze este aplicarea principiului nominalismului monetar, conform caruia, în obligatiile pecuniare, puterea de plata a banilor ramâne beschimbata, chiar daca puterea lor de cumparare s-a modificat pâna la scadenta datoriei. Cu titlu de exceptie însa, se admite ca în anumite contracte este necesara aplicarea impreviziunii. Sunt avute în vedere anumite contracte cu executare succesiva (cum ar fi contractul de închiriere – reevaluarea chiriei, în cazul în care contractul a fost încheiat pentru o perioada mai îndelungata, precum si contractele care genereaza “datorii de valoare” (obligatii al caror obiect îl constituie valori exprimate în sume de bani, sume care sunt însa supuse modificarii atunci când datorita fluctuatiilor monetare sumele respective de bani nu mai reprezinta valorile respective – cum ar fi obligatia contractuala de întretinere).