Continutul procesului de socializare si principalele forme de devianta determinate de esecul acestui proces

Continutul procesului de socializare si principalele forme de devianta determinate de esecul acestui proces

In cursul copilariei, principalele agentii de socializare sunt familia, scoala si grupul de prieteni, si, intr-o anumita masura, mesajele mass-media.

Valorile familiale, exercitarea rolurilor in familie si reteaua raporturilor interpersonale din cadrul grupului familial sunt primele repere colective care-i permit copilului intelegerea functionarii universului social. La randul sau, scoala fundamenteaza, in mod sistematic 'zestrea' educativa primita in cadrul familiei, dezvoltandu-i tanarului universul cunostintelor si formandu-i un set de convingeri, valori si motivatii morale. In fine, grupul de prieteni reprezinta un stimulent al dezvoltarii sociabilitatii oferind tanarului nevoia de identitate si de protectie fata de lumea 'amenintatoare' a adultilor.

Traumele si frustrarile resimtite in cadrul acestor contexte socializatoare se vor repercuta profund in structura personalitatii tanarului, devenind premise puternice ale unui potential comportament deviant si delincvent. O mare parte dintre conduitele deviante ale minorilor si tinerilor isi au originea in erorile educative ale contextelor de socializare
primara si in lipsa de concordanta a scopurilor acestora.

Continutul principal al oricarui proces de socializare
consta in dobandirea a trei elemente principale:

(a)             cunostinte cu privire la continutul normelor si valorilor sociale care regleaza conduita;

(b)            capacitatea de a pune in practica aceste cunostinte ;

(c)             motivatia in baza careia individul dezvolta actiuni si manifesta conduite in raport cu normele si valorile invatate.

Urmatoarea schema apare semnificativa in acest sens:

Celulele A si B indica ca individul stie ce conduita este asteptata de la el si cunoaste scopurile (valorile) pe care trebuie sa le urmeze. Celulele C si D arata ca individul este capabil sa manifeste o conduita adecvata si sa adopte valori corespunzatoare. Celulele E si F subliniaza faptul ca individul respectiv este motivat sa se comporte intr-un anumit mod si sa urmeze scopuri (valori) compatibile cu grupul din care face parte.

Virtutea principala a acestei scheme consta in faptul ca ea se aplica la toate instantele si contextele socializatoare din cursul vietii, atat la cele cu caracter primar, cat si la cele cu caracter continuu. In cursul vietii, accentul pus in procesele de socializare trece de la motivatie (celulele E si F) la capacitate (celulele C si D) si cunostinte (celulele A si B)[1].

Prioritatea principala in procesul de socializare a copilului este reprezentata de celula F, adica de modelarea impulsurilor primare si transformarea lor in dorinte de recunoastere si afirmare sociala, in concordanta cu valorile grupului social de referinta.

In ceea ce priveste socializarea adultului, principalul sau continut este reprezentat de celula C, adica de capacitatea de a pune in practica cunostintele invatate in cursul socializarii primare. In acest sens, grupul pleaca de la premisa ca adultul stie ce valori trebuie sa urmareasca, ce mijloace sa urmareasca si tot ce mai ramane de facut este ca el sa invete sa le puna in practica, in diferite contexte de viata. Diferite programe de ridicare a nivelului de instructie, de calificare si recalificare urmaresc tocmai acest scop al socializarii adultilor, iar daca individul manifesta o serie de conflicte de adaptare sau manifesta tendinte deviante, el este supus unor procedee terapeutice care au ca obiectiv fundamental resocializarea sa. Resocializarea poate fi localizata in celulele D, E si F, adica scopul ei principal consta in a-l determina pe individ sa-si exercite capacitatea si sa manifeste motivatia de a urma valorile si a manifesta conduitele considerate adecvate de grupul social din care face parte.

In concordanta cu schema mentionata, care include sase sarcini fundamentale ale proceselor de socializare, indivizii pot manifesta sase forme de conduite deviante, determinate de esecul acestor procese:

(a)       Prima forma de devianta (care poate fi localizata in celula A) evidentiaza ca individul nu stie ce conduite se asteapta de la el. Acesta este, de exemplu, cazul unui copil care, desi stie ca parintii ii cer sa ia note bune la scoala, nu cunoaste, totusi, importanta
studiului si a instructiei pentru dobandirea unor pozitii adecvate in societate;

(b)      Cea de a doua forma de devianta (localizata in celula B) arata ca individul nu cunoaste scopurile (valorile) pe care trebuie sa le urmeze. Pentru a lua acelasi exemplu, al copilului, desi toate aceste forme de devianta se aplica si copilului si adultului, copilul
respectiv se poate conforma din punct de vedere comportamental la asteptarile parintilor sai, el nu intelege insa ca valoarea principala a acestei conduite trebuie sa constea in urmarirea unei performante
scolare cat mai bune;

(c)       Cea de a treia forma de devianta (celula C) demonstreaza ca individul deviaza de la conduita acceptata, intrucat nu are capacitatea de a se conforma. Un copil nu poate obtine, de exemplu,
performante scolare deosebite, deoarece este miop sau are probleme cu sanatatea;

(d)      A patra forma de devianta (celula D) apare atunci cand individul nu are capacitatea de a urma anumite valori. O mare parte din copiii care apartin mediilor sociale defavorizate, de exemplu, nu au zestrea necesara pentru a putea urma scopurile propuse de societate;

(e)       A cincea forma de devianta (celula E) arata ca lipsa de motivatie a conduitei poate provoca o serie de abateri (devieri) de la normele existente. Daca tinerii considera ca procesul de instructie nu este atragator si este caracterizat de dificultati, ei vor urma valoarea
propusa (in acest caz, urmarirea unor performante scolare), dar pentru realizarea ei vor recurge la mijloace ilicite sau deviante (copiind, de exemplu);

(f)         Ultima forma de devianta (celula F) apare atunci cand individul se conformeaza din punct de vedere comportamental, dar nu este motivat sa urmeze scopurile sau valorile propuse. Un tanar, de exemplu, poate sa se supuna dorintei parintilor in legatura cu
urmarirea unei cariere profesionale, dar nu este suficient de motivat sa o faca, avand alte scopuri sau aspiratii.

Cele sase forme de devianta mentionate sunt, de fapt, tipuri-ideale, neexistand intr-o forma pura. Dincolo de formalismul lor, ele au meritul de a evidentia ca lipsa de cunostinte, absenta capacitatilor si a motivatiei datorita unor erori educative sau esecului proceselor de socializare pot determina, in anumite conditii, geneza unor conduite care, evitand caile obisnuite de realizare a scopurilor propuse de societate, aleg cai ilicite sau marginale de natura sa amplifice sfera problemelor sociale. In acest sens, legatura dintre devianta, delincventa juvenila si procesele de socializare este extrem de stransa, rolul cel mai important detinandu-l directia sau orientarea procesului de socializarea primar