ETIMOLOGIA SI SENSURILE TERMENULUI DREPT

ETIMOLOGIA SI SENSURILE TERMENULUI DREPT

Cunoasterea si explicarea fenomenului "drept" a constituit din cele mai vechi timpuri si pana in prezent o preocupare constanta nu numai a invatatilor si specialistilor, ci si a omului simplu, a cetateanului.

1. Etimologie

Sub aspect etimologic termenul "drept" isi are originea in latinescul directum - directus care exprima ideea de rectiliniu, de linie dreapta, de ceva direct. In acelasi timp, la originile termenului "drept" a stat si cuvantul latin "dirigo" ce insemna a dirija, a carmui, a conduce.

Prin imbinarea acestor termeni, cuvantul "drept" a inceput a avea intelesul de conducere sau carmuire dreapta a oamenilor, de a-i dirija pe linia dreapta a conduitei sau faptelor stabilite prin norme sau legi, de a decide in mod corect, in baza legilor.

Inca din antichitate, termenul drept a primit doua acceptiuni:

- acceptiunea filosofica in care termenul a fost folosit pentru exprimarea ideii de echitate, de dreptate, de justete, in sens preponderant etic;

- acceptiunea juridica in care termenul a fost consacrat pentru a desemna alt continut: prin drept a inceput a se intelege ansamblul de legi considerate drepte, juste, care guvernau viata si activitatea de stat a unei societati, norme sau legi instituite si aplicate de autoritatile statale, avand caracter obligatoriu si fiind asigurate in aplicarea lor prin forta de constrangere a statului. Totodata, termenul drept a mai fost utilizat si pentru a exprima activitatea de aplicare a legilor, in sensul de a face dreptate, de a infaptui justitia.

2. Sensurile termenului drept

In limbajul juridic de specialitate, termenul drept este utilizat fie de sine statator, fie in corelatie cu alti termeni, exprimand continuturi diferite. Astfel, termenul drept are mai multe sensuri, dintre care cele mai uzitate sunt: drept obiectiv, drept subiectiv, drept pozitiv, drept material sau substantial, drept procesual sau procedural, ramura de drept etc.

Cel mai larg raspandit sens al termenului drept este acela de drept obiectiv. Prin drept obiectiv se intelege totalitatea normelor juridice dintr-o societate, ansamblul de norme instituite, elaborate si aplicate de organele competente ale statului, a caror respectare este obligatorie, fiind aduse la indeplinire in caz de nevoie prin forta de constrangere a statului. Cand termenul drept este utilizat fara un alt atribut se intelege ca este vorba de dreptul obiectiv, adica de ansamblul normelor juridice existente in acea societate.

O alta acceptiune, cu totul diferita de prima, este data de expresia drept subiectiv. Prin drept subiectiv se intelege prerogativa (indreptatirea) unei persoane, subiect al unui raport juridic concret, de a detine un bun, a savarsi o fapta sau actiune, de a pretinde unui alt subiect sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva, in virtutea normelor dreptului obiectiv. Deci, prin drept subiectiv se exprima dreptul sau prerogativa ce apartine unui titular sau subiect concret al unui raport juridic determinat (ex.dreptul de proprietate, dreptul de creanta, dreptul de succesiune etc.)

Un alt sens al termenului drept este cel de drept pozitiv, prin care se intelege totalitatea normelor in vigoare la un moment dat.

In fine, expresiile de drept substantial (material) si drept procesual (procedural) au urmatoarele acceptiuni:

Prin drept substantial sau material se intelege ansamblul acelor categorii de norme juridice care au continut normativ propriu-zis, adica normeaza, stabilesc conduite, fapte, actiuni ale subiectilor intr-un raport juridic, in timp ce prin expresia drept procesual sau procedural se exprima categoria normelor juridice care cuprind in continutul lor proceduri, modalitati, mijloace prin care se aplica normele dreptului substantial sau material.