Evolutia istorica a ideilor privind raspunderea penala a persoanei juridice

Evolutia istorica a ideilor privind raspunderea penala a persoanei juridice

Este bine cunoscut faptul ca istoria problemei incepe inca din Antichitate, dreptul roman reglementand unele actiuni impotriva entitatilor colective (universitatas personarum sau universitas rerum). Astfel, se admitea pedepsirea persoanelor morale. In Geneza, se spune ca Dumnezeu ar fi pedepsit Sodoma si Gomora din cauza coruptiei. Se spune ca imparatul Teodosiu a pedepsit orasul Antiohia luandu-i teatrul, baile publice si titlul de metropola. Imparatul Sever a distrus orasul Bizant, luandu-i teatrul, baile, onorurile si podoabele, reducandu-l la statutul de sat.

Ulterior, sub influenta dreptului canonic, a aparut conceptia potrivit careia universitas, fiind o fictiune, nu poate comite o infractiune. Acelasi drept canonic dezvolta insa si conceptul de persoana juridica, lansind teoria fictiunii persoanei juridice. Totusi, dreptul canonic recunoaste capacitatea persoanei juridice de a raspunde penal si posibilitatea de a aplica acesteia pedepse (cum ar fi amneda, suprimarea unor drepturi sau dizolvarea). In dreptul canonic, a fost admis principiul responsabilitatii colective. In dreptul roman persoanele morale nu puteau fi subiect activ al infractiunii. In literatura juridica s-a aratat in legatura cu perioada romana, ca daca in epoca imperiala romana intalnim masuri represive luate contra unor colectivitati, aceste masuri erau de ordin politienesc, avand un pronuntat caracter politic, si nu penal.

In vechiul drept, persoanele morale, orasele, cetatile si comitatele erau responsabile si penalmente, puteau fi supuse la unele sanctiuni (de ex, pierderea privilegiilor, doborarea zidurilor cetatii, amenda etc).

In literatura se citeaza cazul orasului Bordeaux, care in 1548 a fost condamnat pentru ca locuitorii sai s-au revoltat, l-au ucis pe guvernator, pe locotenentul regelui si pe alti ofiteri din armata, din cauza ca la acea data autoritatile vremii impusesera alte taxe si impozite; Universitatii din Bordeaux i s-au retras privilegiile, titlurile; a fost demolata primaria. Dupa Revolutia franceza (1789), principiul pedepsirii colectivitatilor a fost abolit in Europa, dar el a continuat sa functioneze in Anglia.

In ceea ce priveste primul act legislativ care consacra raspunderea penala a persoanei juridice, acesta a fost o ordonanta din 1579 emisa de regele Frantei, urmata in 1670, de o alta ce avea dispozitii exprese referitoare la desfasurarea procesului impotriva comunitatilor oraselor, targurilor si satelor, prevederi ce instituiau inca de pe atunci cumulul raspunderii penale a persoanei juridice si a persoanei fizice care a participat la comiterea infractiunii.

Teoria care fundamenteaza ideea raspunderii penale a persoanei juridice este teoria realitatii persoanei juridice. Conform acesteia, persoana juridica se manifesta ca o unitate de vointa si scop, savarsind fapte si incheind acte juridice in nume propriu prin persoanele care o reprezinta.

In teoria dreptului penal modern, au fost formulate si sunt sustinute atat teza negativa potrivit careia persoanele juridice nu pot avea calitatea de subiecti activi ai infractiunii, cat si teza afirmativa care sustine ca persoanele juridice pot avea calitatea de subiect activ al unei infractiuni.

Teza negativa se bazeaza pe teoria fictiunii, potrivit careia persoanele juridice nu au o existenta proprie, ci sunt o creatie a legii si deci ele nu pot savarsi infractiuni. Principalele argumente ale celor care nu concep raspunderea penala a persoanei juridice sunt:

Ø      persoana juridica nu poate gandi si voi, deci actiona altfel decat gandesc, voiesc si actioneaza persoanele fizice care o compun; raspunderea penala nu o pot avea decat persoanele fizice ce conduc persoana juridica;

Ø      nu se poate concepe ca o pedeapsa sa loveasca o colectivitate atunci cand parte din membrii sai sunt nevinovati, fiindca nu au gandit, nu au fost consultati si nu au participat la savarsirea infractiunii;

Ø      scopul pedepsei, respective preventia generala prin intimidare si preventia speciala prin constrangere nu pot fi atinse in cazul persoanelor juridice;

Teza afirmativa se bazeaza pe asa-zisa teorie a realitatii, potrivit careia persoana juridica reprezinta o realitate, aceasta fiind o entitate dotata cu vointa si constiinta proprie, si deci poate fi subiect activ al unei infractiuni.

Argumente:

Ø      persoanele juridice sau morale reprezinta o realitate juridica incontestabila; ele reprezinta forte sociale in viata moderna care se pot manifesta si prin comiterea de infractiuni; daca sunt infractiuni cum ar fi cele contra persoanelor, care n-ar putea fi savarsite in chip natural de o persoana juridica, exista in schimb numeroase alte infractiuni care pot fi savarsite de persoane juridice, iar in unele cazuri, cu precadere tocmai persoanele juridice pot savarsi acele infractiuni (de ex., bancruta frauduloasa, concurenta neloiala, contrafacerea marcilor de fabrica, infractiunile fiscale, infractiunile din domeniul afacerilor); potrivit teoriei afirmative, e vorba nu de fapte savarsite de conducatori, fara stirea si acordul membrilor persoanei juridice, ci de acte voite si consimtite de toti membrii colectivitatii si executate in conformitate cu vederile acestora; persoana juridica are deci o vointa proprie, iar aceasta vointa colectiva este capabila de fapte culpabile intocmai ca vointa individuala a persoanei fizice;

Ø      si in cazul raspunderii penale a persoanelor fizice pedeapsa are efecte directe sau indirecte asupra unor personae care nu se fac vinovate de savir;irea infractiunii;

Ø      exista pedepse care pot fi aplicate persoanelor juridice tinand seama de specificul acestora, cum ar fi dizolvarea persoanei juridice, suspendarea activitatii, amenda, sau chiar masuri de siguranta (de ex., interzicerea de a avea sediul in anumite localitati sau expulzarea de pe teritoriul tarii);

Ø      desi aplicate persoanei juridice, pedepsele si celelalte sanctiuni de drept penal sunt eficiente, deoarece pot determina schimbarea conduitei membrilor persoanei juridice in sensul respectarii dispozitiilor legale; asadar, pe langa functia punitiva, pedepsele aplicate persoanei juridice au si o functie preventiva.