Evolutia istorica si importanta metodologiei juridice

Evolutia istorica si importanta metodologiei juridice

Preocupari pentru o disciplina privind metodologia juridica au inceput sa apara pe la mijlocul secolului al XX-lea, cand reputati juristi precum Ihering, Stammler, Schwinge, Sauer sau Manolescu au semnalat necesitatea si importanta unei asemenea discipline de studiu[1]. Fiind de acord cu demersul intemeierii unei noi discipline, acesti autori au sustinut ca metodologia juridica trebuie sa se preocupe de definitia dreptului.

Intemeierea unei metodologii juridice ca disciplina autonoma era o problema noua la mijlocul secolului al XX-lea, in conditiile in care autorii mentionati o semnalau doar ca necesitate si importanta.

Spre exemplu, Mircea Manolescu intr-o lucrare de la mijlocul secolului trecut in care trata problema stiintei dreptului si a artelor juridice afirma ca ,,genul preocuparilor din aceasta lucrare este nou, fiindca prin aceasta trebuie sa intelegem noutatea diferentierilor care pun accentul pe anumite laturi sau care desfasoara un anumit colt sau care proiecteaza fascicolul de lumina sub un anumit unghi. Materiile cele mai obisnuite si mai des tratate, pot astfel ca fie innoite, si in speta socotesc ca in adevar ele sint noutatea preocuparilor. Ideile fundamentale, cat si multe idei de detaliu sint originale. Astfel: nu e vorba de o carte de filozofia dreptului, nici de un manual tehnic. Este expunerea unui sistem de gandire in domeniul metodologiei stiintei si artelor juridice''[2].

In planul doctrinei straine, alti autori afirmau necesitatea unei noi stiinte a dreptului, cea a metodelor utilizate in drept. Astfel:   

R. von Ihering: "Juristii aplica mereu metode, ei sunt totusi constienti de ele () stiinta dreptului cunoaste mult mai bine alte legi, decat pe ale sale proprii";

R. Stammler (1913): "Stiinta dreptului ar trebui sa-si propuna sa castige o mai mare claritate in directia acestei cunoasteri de sine insasi

E. Schwinge (1930): "Stiinta juridica actuala sta sub semnul luptei pentru metoda";

W. Sauer (1940): "Nu se poate creste nimic in stiinta dreptului, fara o preocupare de metoda de baza (), metodele juridice nu au fost apucate de acolo de unde trebuie".

Metodologia juridica trebuie sa se preocupe de definitia dreptului. Metodologia juridica trebuie inteleasa ca disciplina autonoma.

In a doua jumatate a secolului al XX-lea, desi tema metodologiei juridice s-a regasit in planul reflectiei generale asupra dreptului, in materie fiind remarcabila de exemplu, lucrarea autorilor Sofia Popescu si Dragos Iliescu[3] - abordarile exprese nu sunt numeroase. Din ce in ce mai des, in diferite contexte, in special in lucrarile universitare, sunt schitate conceptele metoda - metodologie. Astfel, Ioan Ceterchi releva rolul teoriei generale a dreptului, dar si a celorlalte ramuri ale stiintei dreptului in elaborarea si perfectionarea metodologiei juridice, in contextul careia, metodele de cercetare in drept "nu trebuie intelese in mod izolat, ci in interdependenta si complementaritatea lor. Folosindu-se, astfel, cercetarea stiintifica juridica, atat cea fundamentala, preponderent teoretica, cat si cea aplicativa, avem garantia obtinerii unor rezultate valoroase si utile .

Abordand rolul metodologic al teoriei generale a dreptului, profesorul Gheorghe Bobos semnaleaza faptul ca, in etapa actuala de dezvoltare a stiintelor juridice, asistam la doua tendinte: "pe de o parte, de diversificare - de particularizare, iar, pe de alta parte, un proces ce se desfasoara mai ales pe plan metodologic si care consta in egalizarea nivelului dezvoltarii, a exactitatii metodelor folosite in stiintele juridice".[5]

Alti autori precum Nicolae Popa, definesc metodologia juridica avand in vedere sistemul acelor factori de relativa invarianta, continand suficient de multe metode, factori ce au ca obiect raporturile, legaturile, relatiile ce se stabilesc intre diferite metode in procesul cunoasterii fenomenului juridic. Ca sistem de principii de investigatie fundamentate obiectiv, metodologia este inerenta intelegerii stiintifice a mecanismului actiunii sociale a dreptului, a functiilor lui, a esentei, a continutului si a formelor sale, a legaturilor multiple cu societatea.

In conceptia Sofiei Popescu, teoria generala a dreptului are o importanta functie metodologica, de valorificare a demersului cognitiv, a stiintelor juridice, in cadrul si in sprijinul actiunii sociale, de optimizare a metodologiilor juridice particulare precum tehnica legislativa, interpretarea sau aplicarea dreptului.

Indisolubil legata de viziunea asupra dreptului politicii si societatii, de epoca istorica, de dimensiunea filozofica si axiologica a acesteia, metodologia juridica se configureaza ca fiind un "ansamblu de norme de selectionare, coordonare si apreciere a avantajelor si dezavantajelor metodelor reprezentand procedeele necesare demersului stiintific in domeniul dreptului"[6].

Aparitia metodologiei juridice este legata de metodologia generala, ca stiinta despre metode, avand statutul de metodologie a unei stiinte particulare - stiinta juridica. Metodologia priveste principiile care orienteaza cunoasterea stiintifica, operatiile, procedeele si tehnicile acestei cunoasteri. In consecinta, metodologia juridica reprezinta acea stiinta care se refera la principiile cunoasterii stiintifice a dreptului ca fenomen social, la operatiile, procedeele si tehnicile acestei cunoasteri.

Fiind o stiinta sociala, ea este in continuu proces de consolidare, dar si de transformare, deoarece orice stiinta sociala isi adapteaza obiectul de cercetare societatii. In acest sens, profesorul Ion Craiova, considera ca ,,in anumite limite, lucrurile sunt si firesti, in sensul ca orice stiinta, la un moment dat, este provizorie si mereu apta spre noi dezvoltari prin deschiderea spre filosofia epocii, spre marile orientari metodologice actuale, spre experienta stiintei si a spiritului stiintific al timpului istoric in care traim, spre socialitatea si normativitatea contemporana''[7].

Pe plan international, metodologia juridica cunoaste o ramificare din ce in ce mai accentuata, astfel ca, in momentul de fata vorbim despre o metodologie a cercetarii stiintifice, o metodologie a elaborarii actelor juridice, o metodologie a invatarii, etc[8].

Ponderea abordarilor metodologice a stiintelor sociale este din ce in ce mai accentuata, obiectivul principal al acestor abordari fiind formarea tinerilor intr-un cadru metodologic care sa le permita orientarea in cadrul pluralitatii ordinilor juridice manifestate la nivel global.