FORMA STATULUI: STRUCTURA DE STAT

Forma statului: structura de stat

Forma de guvernamant

Conceptul formei de stat

un concept politico-juridic care exprima modul de constituire si exercitare a puterii, de organizare si conducere a societatii prin stat;

exprima modul de organizare a continutului puterii, structura interna si externa a cestui continut

este analizata sub trei aspecte: forma de guvernamant; forma structurii de stat; regimul politic. Aceste aspecte sunt strans legate si conditionate unele de altele

poate aparea sub o intreita infatisare in functie de criterii distincte

3 criterii - modul de organizare si exercitare a puterii suverane pe teritoriul statului;

- caracterele si prerogativele organismului investit cu functia de sef al statului;

- metodele de guvernare.

in functie de aceste criterii, statul va capata o anumita forma    - stat unitar/stat federal

- monarhie/republica

- va avea un regim politic democra-tic/autocratic sau autoritar.

Orice stat, ca entitate suverana, detine prerogativa, in virtutea suveranitatii sale, de a decide in mod liber si in conformitate cu prevederile constitutionale ce forma de guvernamant, de structura, ori de regim politic sa adopte.

Optiunea pentru o anumita forma de stat - optiune politica, care este rezultatul unui referendum popular.

A. STRUCTURA DE STAT

Din punct de vedere conceptual, structura de stat - modul de organizare al puterii in raport cu teritoriul statului.

Statele pot fi impartite in 2 categorii: a) state unitare

b) state compuse

a) Statul unitar

Are urmatoarele caracteristici principale:

format dintr-un ansamblu unic de organisme constitutionale prin care se exercita puterea politica la nivel central si local;

activitatea de guvernare se difuzeaza de la centru pe cale ierarhica;

exista o singura ordine juridica intemeiata pe o constitutie unica;

populatia are o singura cetatenie.

Desi statul este unitar, teritoriul sau poate fi impartit in unitati administrativ-teritoriale. Subdiviziunile administrativ-teritoriale ale statului au caracter administrativ si nu constituie state in interiorul statului.

Structura interna a statului:

s-a format odata cu aparitia statului insusi;

este conceputa pe principiul centralizarii, reprezen-tand un ansamblu unic de institutii si puterea de control a autoritatilor publice centrale aspra autoritatilor locale;

statul unitar are o singura constitutie si o legislatie uniforma, o singura organizare administrativ-teritoriala, un singur parlament, un singur sef al statului si un guvern unic, un singur sistem de organizare judecatoreasca, a caror competenta se extinde pe intregul teritoriu al statului fara nici o exceptie.

Exercitarea puterii reprezinta concentrarea acesteia la un centru unic de decizie, care o va converti in decizii obligatorii pentru intreaga populatie si pentru intregul teritoriu al statului.

Din punct de vedere practic, conducerea centralizata prezinta avantajul ca actele parlamentului si ale guvernului ar fi aplicate unitar pe intreg teritoriul statului, prezentand dreptul de control al centrului aspra modului in care ii sunt respectate deciziile si posibilitatea de corectie a actelor care nu sunt conforme cu ordinele autoritatilor centrale.

In nici un stat modern nu se poate concepe ca membrii guvernului sa se poata ocupa personal si nemijlocit de solutionarea tuturor problemelor guvernarii ivite pe intreaga cuprindere a statului. O parte a acestor probleme este incredintata unor agenti, aflati in legatura cu guvernul, carora le sunt conferite atributii de administrare pe plan local.

Activitatea judecatoreasca se desfasoara in tribunale sau alte instante judecatoresti integrate intr-un sistem unic, cu semnificatii pe intreg cuprinsul tarii.

Activitatea legislativa se desfasoara la centru, dar de catre agenti fie reprezentanti ai natiunii, fie ai colectivitatilor locale.

In Romania atat deputatii, cat si senatorii, reprezinta natiunea.

    Desconcentrarea

O putere centralizata presupune concentrarea acesteia de catre un centru unic de putere (institutiile de guvernare), in special de puterea executiva.

Desconcentrarea - diminuarea puterii centrale prin acordarea unei autoritati publice locale, ai caror titulari sunt numiti de puterea centrala, a dreptului de a lua decizii pe plan local. Se renunta la repartizarea puterii de decizie a guvernului, in favoarea agentilor locali (prefecti) repartizati (numiti de guvern in unitatile administrativ-teritoriale).

Prefectul - agentul local al puterii guvernamentale centrale, ce executa ordinele primite de la guvern si ia el insusi anumite decizii, si care nu anuleaza autoritatea puterii centrale. Agentii locali care reprezinta puterea centrala in unitatile administrative sunt numiti de guvern si plasati sub controlul ierarhic al acestuia. Autoritatile centrale exercita un control ierarhic asupra agentilor locali desconcentrati, avand dreptul de a le aproba, suspenda, anula sau modifica actele emise. Pot sa emita ordine, instructiuni obligatorii pentru autoritatile ierarhic inferioare. Controlul se exercita pentru motive de legalitate si oportunitate.

Avantaj: agentii locali desemnati de guvern cunosc mai bine realitatile politice, economice si sociale la nivel local, au resurse proprii, putand sa ia decizii operative si eficiente.

Control ierarhic - dreptul autoritatilor superioare de a modifica sau anula actele emise de agentul local care ii e subordonat.

Desconcentrarea serviciilor publice

Serviciu public - orice activitate a autoritatilor publice desfasurata pentru satisfacerea unui interes general.

Desconcentrarea serviciilor publice - infiintarea pe plan local a unor institutii investite prin lege cu atributia de a desfasura un anumit serviciu public. Asemenea organe se afla sub controlul de tutela al centrului, al unor autoritati publice cu acelasi profil.

Tutela administrativa - dreptul de control al Guvernului asupra actelor autoritatilor locale alese, ce functioneaza in virtutea principiului autonomiei locale.

Autonomia administratiei locale - repartizarea puterii de decizie intre guvernul central si organele locale (primarii, consilii locale) care au dreptul de a lua diferite masuri fara a fi cenzurati sau fara a cere aprobarea guvernului central.

Membrii consiliilor locale si primarii sunt alesi prin vot universal.

Independenta autoritatilor publice locale presupune autonomia administrativa si financiara a acestora. Autoritatile locale nu dispun de guvern, parlament sau instante judecatoresti proprii. Competenta autoritatilor locale se numeste "sfera proprie de actiune".

Autonomia locala se stabileste pe cale legislativa ca expresia vointei Parlamentului.

Autonomie regionala - urmareste substituirea statului la nivel local cu autoritati care promoveaza interesele comunitare, intelese preponderent ca interese ale unor minoritati nationale.

Regionalizarea - crearea unei structuri administrativ-teritoriale.

Regionalismul - un set de caracteristici culturale, religioase, lingvistice sau de alta natura, apartinand unei colectivitati rezidente pe o anumita parte din teritoriul national careia i s-ar recunoaste un statut de autonomie.

Principiul autonomiei administrative locale cunoaste doua forme principale: autonomia functionala si autonomia teritoriala.

Autonomia functionala - recunoasterea posibilitatii anumitor servicii publice de a se bucura de o autonomie permanenta in domeniul lor de activitate.

In doctrina constitutionala vest-europeana se considera ca autonomia locala este una dintre cele mai eficiente forme de autogestiune administrativa. Autonomia locala asigura, asa cum apreciaza profesorul, Pierre Pactet, un inalt grad de democratie, colectivitatile teritoriale autonome fiind "veritabile contraputeri" si in aceasta calitate putand sa previna abuzul guvernului central.

    Descentralizarea

Reprezinta o alternativa la centralizarea excesiva, posibilitatea recunoscuta de puterea centrala colectivitatilor locale de a adopta in anumite domenii sau la nivel teritorial anumite acte sau decizii, fara a se consulta in prealabil cu centrul sau a cere aprobarea acestuia. Prin ea sunt scoase din competenta puterii si autoritatii centrale anumite servicii publice de interes local sau din domeniile speciale de actiune si transferate in sarcina unor autoritati ale administratiei publice locale.

Primarii si consiliile locale beneficiaza de o anumita independenta fata de puterea centrala si actioneaza in mod autonom. Independenta si autonomia se bazeaza pe faptul ca aceste organe sunt alese pe plan local si nu numite de puterea centrala. Autoritatile administrative publice au patrimoniu public si organizare interna de sine statatoare, functionand in conditiile legii.

Descentralizarea

este o metoda de organizare si conducere statala;

nu se opune centralizarii politice a statului;

nu au nimic in comun cu raporturile existente intre statul federal si componentele federatiei;

presupune infiintarea unor subiecti de drepturi speciale care beneficiaza de autonomie pe plan local (descentralizarea teritoriala) sau carora li se stabileste o competenta materializata in anumite domenii (descentralizare functionala).

Statul unitar complex

una dintre formele imperfecte sau atipice ale categoriei de "stat unitar";

statul unitar care fara a pierde unitatea sa de structura, prezinta mari diversitati locale administrative, de legislatie, de jurisdictie;

in practica constitutionala, sunt considerate state unitar complexe "uniunea incorporata" si "regionalismul".

a) Uniunea incorporata - un stat caracterizat teoretic prin unitatea puterii legislative, in interiorul careia exista o diversitate de legislatii corespunzand unei diversitati de populatii si teritorii "incorporate" de catre statul unitar intr-un lung proces istoric. Exista un singur parlament, acesta votand legi distincte care nu sunt aplicabile la fel tuturor regiunilor locuite de populatiile distincte.

b) Regionalismul - exprima o situatie geogra-fica, politica, administrativa, lingvistica, spirituala cu radacini istorice in dezvoltarea unui stat unitar, datorita careia acesta opteaza pentru impletirea atributelor suverane ale conducerii centralizate cu atribuirea unei autonomii largi unor colectivitati regionale. Adeptii sai au invocat incapacitatea structurii politico-administrative centrale de a oferi solutii viabile si eficiente cererii unor forte sociale de participare la guvernare, lipsa vointei politice a autoritatilor centrale de a raspunde necesitatii de redistribuire a puterii in favoarea unitatilor administrativ locale. Adversarii sai au sustinut ca aceasta ameninta statul si ca ar fi un factor de dezmembrare a acestuia. Regionalismul fara realismul politic al factorilor de guvernare risca sa ridice probleme, nu si sa la rezolve. Romaniei, stat unitar national, i s-a impus un gen de regionalism consfintit in Constitutia din 1952, la care nu s-a putut renunta decat in anul 1968.

c) Regionalismul politic - prezinta drept una din trasaturi impletirea in acelasi cadru geografic a unor interese generale cu particularitati etnice, lingvistice, cu traditii si interese locale care pot fi insa multietnice. Regionalismul devine politic atunci cand competentele regiunii depasesc pe cele ale unei simple circumscriptii administrative care beneficiaza de autonomie locala. In acest caz, unitatea admi-nistrativ-teritoriala care beneficiaza de statutul de "regionalism politic" detine, intr-un cadru prestabilit, prerogativa (puterea) de a se autoguverna.

a)    Statul compus (federal) este format din mai multe entitati statale reunite intr-un stat suprapus lor si legate intre ele prin raporturi juridice. O asociatie de "state" care formeaza un fel de Super-Stat. Este aproape intotdeauna o forma artificiala, deoarece rezulta din conjuncturi politico-militare. Arhetipul Statului compus - statul federal. O asociatie de state care decid in mod liber, in virtutea suveranitatii lor, sa-si creeze organe comune, carora le confera o parte din competentele lor (in domeniul militar, al diplomatiei sau finantelor). Intelegerea intre statele respective este consfintita intr-un act politic (Charta, Pact). Se stabileste repartizarea competentelor intre statele federate.

v   Uniunile de stat

Asociatii de state, cuprinzand uniunea personala, reala si confederatia. In cadrul sau, fiecare stat membru isi pastreaza personalitatea juridica interna si internationala, dar accepta sa incredinteze unui organ comun responsabilitatea luarii deciziilor in domeniile stabilite prin actul juridic (tratatul) de consfintire a uniunii.

Uniuni de state formale (in Europa) in legatura cu succesiunea tronului in unele regate: uniunea personala si reala.

Statele constituite intr-o uniune personala au in comun institutia sefului de stat, fiecare pastrandu-si parlamentul si guvernul. Legatura juridica poate fi intrerupta printr-un non acord.

o   Anglia si regatul Hanovrei 1714-1837;

o   Tarile de Jos si Luxemburg 1815-1890;

o   Belgia - Statul liber al Congoului 1885-1908;

o   Moldova si Tara Romaneasca 1859-1862.

In uniunea reala conduce acelasi monarh, statele componente isi constituie organe comune care exercita, in numele uniunii reale, suveranitatea statala in domeniile diplomatiei, apararii si finantelor. Pentru restul prerogativelor statale, fiecare stat component actioneaza distinct unul fata de celelalte.

o   Suedia si Norvegia 1815-1905;

o   Austria si Ungaria 1869-1918;

o   Moldova si Tara Romaneasca 1862-1864.

v   Confederatiile de state

Cunoscute din antichitate (liga ateniana, macedoniana)

o   Confederatia helvetica (sec XIV-1848);

o   Confederatia S.U.A. (1776-1787);

o   Confederatia Rhinului (1806-1815).

Este o asociatie teoretic permanenta de state care urmaresc obiective identice (domeniile relatiilor internationale si al apararii). Are unul sau mai multe organe comune ale statelor membre, care exercita atributii in numele acesteia. Suveranitatea interioara este pastrata de fiecare stat confederat, cea internationala este exercitata in numele confederatiei de un organ comun (Adunare, Dieta) care adopta decizii in unanimitate.

Motivele care determina crearea uniunii de state sunt diferite:

Constiinta intereselor comune; dorinta de hegemonie politica a unui stat, preocuparea de a intari contractele politice bazate pe aceeasi ideologie

Ex: Republica Araba Unita prin uniunea intre Egipt si Siria 1958-1961

Tanganica si Zanzibar 1964

Uniunea Europeana este un model sui generis de confederatie.

STATUL FEDERAL

Statul federal - format din mai multe formatiuni statale care beneficiaza de un statut de autonomie in materie constitutionala, lingvistica si judecatoreasca si se subordoneaza acesteia. O asociatie de state care se supune, pe de o parte, unei puteri centrale unice (puterea federala) si care, pe de alta parte, conserva o autonomie constitutionala, administrativa si jurisdictionala.

Doua modalitati de constituire a federatiilor:

prin integrarea mai multor state si constituirea unei entitati statale;

prin separarea unor regiuni ale statului unitar si constituirea impreuna cu teritoriul ramas, a unei federatii.

Motivele integrarii unor state independente si suverane intr-un stat federal sunt apararea comuna impotriva unei amenintari externe, preocuparea de a asigura o ordine sociala interna stabilita si dorinta de a folosi mai eficient resursele economice. Ca exemplu, putem mentiona S.U.A., Elvetia, Imperiul german in 1871.

Motivele constituirii unei federatii prin separarea unor provincii de statul unitar, consta in incercarea de a solutiona problemele nationale conflictuale. Fosta Uniune Sovietica care s-a constituit prin asocierea provinciilor Imperiului tarist (stat unitar), cu exceptia teritoriului care si-a proclamat independenta si au iesit din componenta imperiului. (Basarabia).

Trasaturi:

a) unitate pe plan international - statele componente ale federatiei nu se bucura de personalitate juridica in relatiile internationale. Aceasta este si deosebirea intre confederatia de state, ale carei componente sunt recunoscute pe plan international si federatie.

b) diversitatea constitutionala si juridica pe plan intern. Fiecare stat federal are in mod normal propriul sau sistem constitutional, institutii guvernamentale, propria legislatie, sistemul de organizare judecatoreasca.

c)  supletea raporturilor intre federatie si statele membre.

Organizarea competentelor in statul federal

Federalismul veritabil se bazeaza pe doua principii complementare:

Principiul autonomiei

Fiecare stat federal isi construieste structura de guvernare si isi stabileste raporturile intre ele in mod liber, isi precizeaza o politica sociala proprie, isi stabileste taxe si impozite cu aplicabilitate locala, isi construieste o structura economica.

Potrivit acestui principiu, se stabileste o stricta partajare a competentelor intre statul federal si statele membre ale federatiei, cu respectarea colaborarii intre autoritatile centrale si cele locale.

In caz de conflict, puterea judecatoreasca are competenta de a solutiona diferendul si de a reface echilibrul constitutional.

Metodele de stabilire a competentelor statului federal in cadrul federatiei si in raporturile acesteia pe plan international:

In constitutia statului federal sunt prevazute expres competentele exclusive ale acestuia. Toate celelalte atributii revin statelor componente ale federatiei. Ca exemplu putem aminti Amendamentul X din Constitutia S.U.A., adoptat in 1791;

Precizarea competentelor atribuite statelor => astfel ca toate celelalte atributii sunt conferite din principiu statului federal;

Stabilirea concomitenta prin constitutie a sferelor de atributii repartizate exclusiv statului federal, si, respectiv, statelor membre.

Principiul participarii

Acest principiu este complementar principiului autonomiei. Federalismul autentic presupune participarea statelor federale, pe baze de egalitate, la elaborarea deciziilor aplicabile pe teritoriul intregii federatii.

Unul dintre organismele federale insarcinate sa infaptuiasca interesele comune si sa reprezinte statele federale la nivel central > parlamentul bicameral (Senatul reprezinta statele componente ale federatiei, interesele particulare).

Statul federal are caracterul unui stat unitar (un singur teritoriu, o singura cetatenie a populatiei sale, o singura capitala).

Din perspectiva dreptului constitutional, statul federal - o varietate de state membre, fiecare avand teritoriul sau, populatia sa, organizarea politica (parlament, guvern, instante judecato-resti, servicii publice), capitala proprie.

B.   Forma de guvernamant

Un concept juridic si politologic care indica natura organului care indeplineste functia de sef al statului: presedinte, monarh-rege, imparat, Directorat, Consiliul de Stat, Consiliul revolutiei, Consiliul federal. Indica modul in care sunt constituite si functioneaza organele supreme si este raportata la trasaturile definitorii ale sefului de stat si la raporturile sale cu puterea legiuitoare. Statele se impart in republici si monarhii.

Republica - forma de guvernare in care organul care indeplineste functia de sef de stat este ales pe o perioada anumita. Seful statului poate fi ales pe viata (in Iugoslavia sub presedintia lui Tito), ales prin vot universal (alegeri preziden-tiale) sau ales de catre parlament (alegeri parlamentare).

Republica semiprezidentiala - alegerea presedintelui prin vot universal direct si prin raspunderea politica a guvernului fata de parlament. Ceea ce imprima un anumit caracter, este caracterul regimului politic in functie de principiul separatiei celor trei puteri.

Monarhia - forma de guvernare in care organul care indeplineste functia de sef al statului este un monarh care ocupa tronul fie prin alegerea pe viata, fie prin succesiune ereditara. Monarhiile sunt de doua feluri: monarhia absoluta (monarhul este unicul organ suprem in stat) si limitata sau constitutionala (seful statului si organe care exercita puterea, parlament, prim-ministru).

Monarhia dualista se deosebeste de cea constitutionala prin faptul ca guvernul este numit de monarh si subordonat acestuia.