ISTORIA DREPTULUI ROMAN

ISTORIA DREPTULUI ROMAN

1. Preliminarii

Spre deosebire de alte popoare din antichitate care au trait in regiunile Marii Mediterane, la Roma dreptul a ajuns sa fie separat de religie, de morala, de filosofie, de retorica ca si de alte domenii de preocupare a spiritului uman. El a constituit obiect de studiu distinct, de care s-au ocupat mai intai pontifii apoi juristii laici[1]. Fara exagerare se poate spune ca romanii au avut o adevarata vocatie pentru drept indeplinind ceea ce pana atunci era un adevarat deziderat filosofic: realizarea ideii de justitie si de echitare. Dreptul era astfel considerat arta binelui si a echitatii.

Pentru o mai buna cunoastere a institutiilor juridice romane si a izvoarelor acestora, este necesar sa amintim cronologic si sintetic perioadele istorice. Amintim ca perioadele au caracter conventional si au fost stabilite tarziu de catre juristi si de istorici. Din aceasta cauza nu exista nici unanimitate de opinii fiind acceptate mai multe clasificari.

(A) O prima diviziune cuprinde:

1. Perioada I - De la intemeierea Romei pana la Legea celor XII table.

2. Perioada a II-a - De la Legea celor XII table pana la Cicero.

3. Perioada a II-a - De la Cicero pana la imparatul Al.Sever (222 d.Hr.)

4. Perioada a IV-a - De la Al.Sever pana la moartea lui Iustinian (565 d.Hr.)

(B) O alta diviziune cu pronuntat caracter istoric si acceptata de majoritatea autorilor cuprinde[2]:

1. Perioada I - este perioada regalitatii. Se intinde de la intemeierea Romei, mai exact din perioada lui Servius Tullius si pana la alungarea regilor (150-510), adica pana la intemeierea republicii.

2. Perioada a II-a - denumita si perioada republicii, reprezinta perioada cuprinsa intre indepartarea regilor (510 i.Hr.) si urcarea pe tron a lui Octavian August (27 i.Hr.). Rebublica romana cunoste doua etape de dezvoltare. In prima perioada regasim o republica aristocratico-sclavagista. In aceasta etapa cel putin trei categorii sociale sunt predominante: aristocratia, plebeii si sclavii. Lupta politica continua dintre plebei si aristocratie (patricieni) a determinat transformarea republicii aristocratico-sclavagiste in republica democratica (cea de a doua etapa). Intr-adevar, lupta politica a plebeilor pentru accesul la magistraturi a reprezentat elementul esential in transformarea republicii, insa, in realitate, aceasta democratie romana era numai formala in masura in care magistraturile erau pe de-o parte onorifice iar pe de alta parte presupuneau costuri ridicate. Aceste aspecte au determinat ca accesul la aceste functii sa fie limitat. Astfel, numai plebeilor bogati si patricienii puteau ajunge magistrati[3].

3. Perioada a III-a - este perioada imperiului, si care dureaza de la Octavian August inca cinci secole pana la moartea imparatului Iustinian (527-565 d.Hr.). Aceasta perioada cunoaste doua faze: (a) Principatul - care se intinde de la Octavian August pana la Diocletian (284 d.Hr.). In aceasta perioada se infiinteaza colonii si are loc romanizarea provinciilor cucerite. Factorii de putere apar ca un compromis intre vechea traditie republicana si tentativa crescanda de putere a monarhului. (b) Monarhia absoluta sau dominatul reprezinta cea de a doua faza a perioadei imperiului. Aceasta etapa incepe cu Diocletian si se termina cu Iustinian. Se desfiinteaza institutiile republicane si creste la maxim puterea absoluta a imparatului. Trebuie subliniat faptul ca ultimul imparat ce domneste asupra intregului imperiu roman este Theodosiu I. La moartea acestuia in anul 395 d. Hr., imperiul roman se va impartii definitiv in imperiul roman de apus si imperiul roman de rasarit, fiind mostenit de cei doi fii ai sai Arcadius si Honorius.

Imperiul roman de apus se dizolva odata cu detronarea lui Romulus Augustulus in anul 476 de catre regele herulilor, Odoacru. In ceea ce priveste imperiul roman de rasarit - denumit dupa moarte lui Iustinian imperiul bizantin - acesta a continuat sa existe pana in secolul al XV-lea (1453) cand orasul Constantinopol a fost cucerit de catre turci.

Dreptul roman nu ia sfarsit odata cu moartea lui Iustinian ci continua sa se aplice si sa se dezvolte fara intrerupere pana in perioada feudala. Acest drept este cunoscut sub numele de drept romano-bizantin sau drept bizantin .

Intrucat intre cele doua diviziuni, (A) si (B), nu sunt deosebiri de esenta, ci de cronologie, vom incerca in cele ce urmeaza o scurta analiza a celei de a doua diviziuni cu principalele momente istorice.

2. Perioada I - Perioada regalitatii

2.1. Notiuni preliminare

Legendara fondare a Romei s-ar situa potrivit traditiei undeva in jurul anului 750-753 i.Hr. Inceputurile Romei apar oarecum in perioada de sfarsit a Troiei. Legenda spune ca zorile cetatii eterne sunt marcate de sosirea pe pamantul Italiei a lui Ascaniu, fiul lui Aeneas si al zeitei Venus, care a pus bazele orasului-cetate Alba Longa. Dupa mai multe generatii vestala Reha Silvia, fiica lui Numitor, care a fost alungat de pe tron de fratele sau Aemulius, da nastere la doi gemeni: Romulus si Remus.

Protejati de slujitorii lui Aemulius, care primisera porunca de la acesta sa-i ucida, cei doi frati gemeni au fost abandonati si gasiti apoi de pastorul Faustulus intr-o pestera alaptati de o lupoaica.

Cand cei doi frati au ajuns la varsta barbatiei acestia l-au ucis pe Aemulius si au reintronat pe bunicul lor Numitor, dupa care s-au hotarat sa intemeieze o cetate. Zeii au hotarat ca unul dintre cei doi frati sa fie intemeietorul cetatii, astfel ca cei doi ajung dusmani de moarte, iar Remus este ucis de Romulus, care intemeiaza cetatea si o denumeste dupa numele sau Roma.

Fara sa negam legenda fondarii Romei, trecerea de la societatea primitiva la una organizata s-a facut treptat si intr-o lunga perioada de timp.

Cert este ca Romulus este primul rege al cetatii eterne. Perioda regalitatii cunoaste sapte regi, ultimul fiind Superbus. La inceput statul se reduce la cetatea Roma. In acea perioada populatia Romei in majoritate italiana, nu era omogena. Dupa traditie, poporul roman s-a constituit in urma fuziunii a trei populatii:

(a) Tribul Rammnes - sau Ramnenses, de origine locala, probabil tribul lui Romulus. Certa este originea sa latina si asezarea sa pe muntele Palatin.

(b) Tribul Tities - sau Titienses, care era de origine sabina si locuiau pe muntele Esquilin.

(c) Tribul Luceres - de origine etrusca; erau asezati pe muntele Caelius, dar traiau si la nord de Tibru. Etruscii au fost un popor stravechi cu o limba si o cultura prea putin cunoscute, dar care au avut o influenta importanta asupra institutiilor politice, religioase si juridice romane.

Sintetizand, se poate spune ca inainte cu opt secole de era noastra, este posibil ca locuitorii celor trei populatii - latinii asezati in Latium, sabinii care se aflau pe malul stang al Tibrului in munti, iar etruscii la nord de Tibru - sa fi ridicat o cetate a carei ziduri formau un patrat Roma quadrata si impreuna cu asezarile din jur au constituit cetatea celor sapte munti septimontium. Ulterior septimontium era sarbatorit pe 11 decembrie a fiecarui an. La sarbatoare aveau loc sapte sacrificii la care participau: (a) populatia celor doua coline ale Palatinului (Palatinul si Germal); (b) populatia celor trei ridicaturi ale Esquilinului (Faqutal, Ospius, Cispius); (c) populatia colinei Velia si Cellus. Sunt excluse colinele din nord de populatie sabina.

Sursele istorice ne indica faptul ca odata cu fondarea Romei, societatea primitiva, in descompunere, cunostea cu preponderenta forma colectiva de proprietate asupra bunurilor (pamant, animale, unelte etc.).

Proprietatea colectiva a acestor bunuri apartinea gintei. Alaturi de proprietatea colectiva incepe sa se dezvolte si proprietatea familiara. Forma a proprietatii colective restranse, proprietatea familiara este germenele proprietatii private.

Odata cu fondarea Romei, Romulus a impartit pamant in mici loturi de circa o jumatate de hectar de familie. Pe pamantul primit titularul putea sa-si construiasca casa si sa-l cultive. Acest lot se numea herendium si se mostenea din tata in fiu. Herendium prezenta caracterele proprietatii gentilice: (a) era inalienabil ca si proprietatea gentilica si (b) era indivizibil.

De regula aceasta suprafata era insuficienta pentru intretinerea unei familii, de aceea familia se indestula din restul pamantului care apartinea colectivitatii.

Dupa aparitia statului, forma e proprietate colectiva se restrange treptat in detrimentul proprietatii particulare.

Samburele statului roman este familia, care isi pastreaza structura in perioada regalitatii. Treptat, unele familii devin mai puternice economic si social decat altele, facand astfel loc diferentei de clasa.

Incepand cu mijlocul secolului al VII-lea i.Hr. si pana la mijlocul celui urmator, fizionomia Romei se transforma, au loc cuceriri de noi teritorii, viata economica si sociala cunoaste inflorire. Familia romana dobandeste noi valente intemeindu-se pe legatura dintre barbat si femeie, consfiintita prin norme de drept, rezervate exclusiv cetatenilor romani[5].

Prin casatorie, barbatul obtine puterea maritala asupra sotiei denumita iustum matrimonium. Sotul dobandeste putere si asupra copiilor rezultati din casatorie, denumita patria potestas.

Puterea pe care seful familiei o are asupra sclavilor din familia sa se numeste dominica potestas. In perioada regalitatii domnea regimul patriarhal, capul familiei fiind atat judecatorul cat si preotul familiei, statul ne putandu-se amesteca in viata privata. In virtutea puterii paterne, tatal dispunea de viata copiilor sai, se folosea de forta de munca a acestora sau ii putea vinde ori ii putea parasii. Puterea paterna, functionand in profitul tatalui, dura toata viata independent de varsta fiului care se putea elibera numai prin emancipare. Intr-adevar, autoritatea absoluta a tatalui asupra familiei sale nu a cunoscut o decadere decat in clipa in care crestinismul a dobandit vigoare, fiind adoptat ca religie oficiala pe intreg teritoriul celor doua imperii romane. Totusi, importanta influentei crestine asupra dreptului roman nu trebuie exagerata. Desi imparatul Constantin cel Mare a dat un edict prin care a recunoscut religia crestina ca religie de stat, el a mentinut dreptul de viata si de moarte al parintilor asupra copiilor. De asemenea Constantin cel Mare a pedepsit cu moartea femeia libera si sclavul cu care avea relatii si a sanctionat cu tortura sclavul fugar. Drept urmare, aparitia crestinismului nu a condus decat la atenuarea anumitor practici sociale insa nu a desfiintat caracterul sclavagist al dreptului roman[6].

Sfera familiei romane trebuie completata cu institutia clientelei. O data cu aparitia aristocratiei gentilice, o parte din membrii gintilor decad, transformandu-se in persoane dependente, cunoscute sub denumirea de clienti[7]. Clientes mai erau si sclavii eliberati sau fugiti din alte cetati precum si strainii, care lipsiti fiind de protectia legilor in Roma regala, se punea sub protectia unui pater familias patrician. Astfel, intre client si patron lua nastere o legatura de fidelitate si ajutor reciproc. Clientii aveau fata de patronul lor o serie de indatorii specifice precum prestarea muncilor agricole, sa isi urmeze patronul in expeditiile militare sau sa isi ajute patronul cu bani. In schimbul acestora clientul putea cere patronului ajutor in caz de nevoie. Clientii eliberati de sub aceasta putere au format ulterior populatia plebeilor, care a dus lupte politice indelungate cu patricienii pentru dobandirea drepturilor publice in perioada republicii .

Puterea parinteasca reprezinta si un criteriu dupa care se stabileste rudenia recunoscuta de ius civile numita agnatio. Puterea parinteasca apartinea numai barbatilor. Rezulta ca agnatii sunt doar acele rude care descind din barbati avand un autor comun. Ei sunt acele persoane care stau ori au stat sub aceeasi putere paterna si s-ar mai fi aflat daca autorul comun ar mai fi trait.

Familiile care sunt constituite pe baza agnatiunii formau un grup denumit gens (ginta). Ginta are un cult comun, membrii ei aveau drept de mostenire si de tutela reciproca daca intr-o familie agnatii lipseau. Ginta era o uniune sociala dar si politico-juridica. Mai multe ginti formau probabil o curie.

In perioada regalitatii alaturi de pater familias intalnim urmatoarea structura statala: (a) regele, (b)     senatul si (c) comitiile - care impart in: (1) centuriate, (2) tribute (3) concilium plebei.

(a) Regele (rex) este stapanul statului, administreaza si comanda membrii cetatii. Regele este judecator suprem dar si seful suprem al religiei. In luarea deciziilor, regele este sprijinit de catre un consiliu al batranilor denumit senatus pe care il consulta fara sa fie obligat sa le urmeze sfatul. Puterea regelui este viagera fara sa se transmita mostenitorilor la moartea acestuia. In cazul mortii regelui, puterea acestuia este preluata de senat.

(b) Senatul este format din 300 de capi ai gintilor. La moartea regelui, fiecare senator preia functia cate 5 zile pana la numirea noului rege.

(c) Comitiile curiate se compun din membrii familiilor aristocrate repartizati in cele 30 de curii. Din comitiile curiate fac parte toti cetatenii (patricienii) indiferent care ar fi statutul lor familial. Rezulta ca in comitiile curiate intra tatal patrician, dar si fiul, fara importanta daca faceau sau nu parte din aceeasi familie.

Comitiile curiate erau convocate de catre Rege pentru a admite sau a respinge proiectele de lege promovate de acesta. Comitiile curiate nu puteau face propuneri legislative, ele fiind atributul exclusiv al Regelui. Propunerile de lege ale Regelui se votau pe curii. Astfel, votul fiecarei curii era dat de catre majoritatea membriilor care o compuneau. Pe de alta parte, mai trebuie subliniat faptul ca votul comitiilor curiate trebuia ratificat de catre senat (auctoritas patrrum) pentru a avea forta obligatorie in cetate. In principiu, nici o schimbare in starea de fapt a cetatii nu se putea realiza fara acordul acestor comitii curiate.

Adunarea poporului alaturi de comitiile curiate mai cuprinde: (1) comitii centuriate, (2) comitii tribute si (3) comitium plebei

Comitiile centuriate. Prin reforma statului facuta de penultimul rege Servius Tullius, compozitia adunarii poporului a fost schimbata. Daca compozitia initiala privea doar patricienii, acum sunt admisi si plebeii la treburile cetatii (drept de vot, impozite, serviciu militar)

Prin reforma, cetatenii romani, indiferent daca erau patricieni sau plebei, au fost impartiti in 5 clase dupa criteriul averii si al rolului militar.

Diviziunea noua a societatii dadea o alta compozitie adunarii poporului si organizarii militare.

Organizarea lui Servius Tullius a avut ca scop sa dea insasi preponderenta aristocratiei.

2. Comitiile tribute. Sunt a doua forma de adunare a poporului. Au fost infiintate in scurtul timp care s-a scurs de la desfiintarea regalitatii pana la Legea celor XII table, mai precis, in a doua jumatate a secolului al III-lea de la formarea Romei.

Comitiile tribute cuprind cetateni romani impartiti in triburi, adica in raport cu diviziunea teritoriala pe care o ocupa. Locul unde fiecare era proprietar constituia factorul hotarator. Ulterior, pe timpul lui Apius Claudius in jurul anului 442 i.Hr. au fost inclusi in comitiile tribute pe langa proprietari i de pamant orice cetatean roman. Noua impartire nu mai avea drept criteriu pamantul, ci domiciliul.

Rolul comitiilor tribute era de a spori preponderenta votantilor proprietari fata de neproprietari care erau cei mai multi. Spre pilda, locuitorii Romei care formau atunci cea mai mare masa a populatiei cuprindeau 4 triburi urbane, iar marii proprietari funciari din afara Romei, mai putini la numar fomrau triburile rustice, la inceput in numar de 27, apoi de 31.

Concilium plebei (concilia plebis). Dupa instaurarea Republicii organizatia politica a Romei a suferit o noua modificare. Aceasta priveste plebeii. Alaturi de ginti se constituie un grup mare care cuprinde intreaga masa a plebeilor. Prin caderea regilor plebea este lipsita de protectorii lor, regii. Pentru a se apara impotriva patricienilor, plebeii si-au facut organizatia lor, caseria, adunarile si arhivele lor. Adunarile plebei se numesc concilium.

Concilium plebei nu era un stat in stat, nu aveau armata, nici tribunale si nici pontifi proprii. Era doar un grup care asculta de o directie comuna. Deciziile erau obligatorii numai pentru plebei. Uneori au ajuns sa-si impuna vointa chiar impotriva majoritatii.

2.2. Clasele sociale in perioada regalitatii

In perioada regalitatii la Roma regasim urmatoarele clase sociale:

Oamenii liberi: patricieni, plebei, cavaleri, nobili si proletari;

Sclavii

Departajarea claselor sociale in doua categorii reprezinta o caracteristica a organizarii sociale a antichitatii. Intr-adevar, distinctia intre oameni liberi si sclavi nu este o creatie a Romei antice, ea fiind prezenta la toate popoarele antichitatii[9]. Consecinta acestei distinctii a avut impact direct asupra capacitatii juridice in dreptul roman. Astfel, pentru a avea capacitate juridica, o persoana trebuia sa indeplineasca cumulativ trei conditii: (a) sa fie liber, (b) sa fie cetatean roman si (c) sa nu stea sub autoritatea unui pater familia. In acest mod, capacitatea juridica a oricarei persoane trebuie privita din trei puncte de vedere: din punctul de vedere al libertatii (status libertatis), al cetateniei (status civitatis) si al familiei (status familiae).

Capacitatea juridica a omului incepea cu nasterea si se incheia cu moartea acestuia. Alaturi de moartea naturala, dreptul roman admitea si alte situatii in care personalitatea juridica a persoanei inceta. Astfel, pierderea oricareia dintre cele trei atribute - libertatea, cetatenia romana si familia - conducea la pierderea capacitatii juridice. Aceasta pierdere, numita capitis deminutio maxima cand s-a pierdut libertatea, capitis deminutio media cand s-a pierdut cetatenia si capitis deminutio minima cand s-a schimbat familia, era asimilata mortii conform regulii capitis deminutio morti coaequatur[10].

Spre deosebire de dreptul modern, in dreptul roman nu s-a admis ideea ca personalitatea juridica a defunctului s-ar prelungi si ca ar putea fi reprezentata de mostenirea ramasa, pana la acceptarea mostenitorului[11].

2.2.1. Oamenii liberi

♦ Patricienii: Este posibil ca la origine sa fi intrat in randul lor membrii gintilor care faceau parte din poporul cuceritor. Denumirea de patrician vine de la cuvantul partes (sef) - sefii gintilor.

♦ Plebeii: este populatia ligurica care la venirea latinilor s-au retras pe muntele Aventin. Cu timpul, in randul plebeilor au intrat si populatii vecine invinse de romani sau de alte popoare care s-au stabilit in cetate.

♦ Cavalerii: sunt o patura de imbogatiti din activitati comerciale, in special din comertul cu sclavi, minerit, sau din arendare de terenuri. Daca posedau o avere de peste 400.000 de sesterti erau trecuti de cenzori pe listele de avere cu titlu de cavaleri. Se bucurau de anumite privilegii, cum ar fi locurile speciale la teatru sau dreptul de a purta inel de aur. Aceasta clasa forma ordinul ecvestru.

♦ Nobilii: erau persoane care au detinut functii in magistratura curula superioara. Alaturi de acestia, vor face parte ulterior din aceasta clasa sociala si familiile plebeiene care ajung nobile prin indeplinirea unei magistraturi curule. Acest fenomen de translatie sociala are loc ca urmare a luptelor duse de catre plebei cu patricienii. Totusi, plebeii care doreau sa obtina o magistratura curula trebuiau sa indeplineasca anumite conditii legate de avere. Astfel, un plebeu nu putea ajunge magistrat decat daca avea un minimum de avere, care sa ii permita sa sustina cheltuielile impuse de functia de magistrat curul. Sub principat s-a impus ca averea celui care doreste sa devina magistrat curul sa fie de minimum 1 milion de sesterti[12]. Averea reprezenta adevaratul mijloc de accedere la conducerea statului. Din randul nobililor se alegea senatul motiv pentru care nobilimea a mai fost denumita si ordinul senatorial.

♦ Proletarii: sunt populatia libera si saraca care nu detineau nici un fel de avere, numai copii proles. Regele Servius Tullius i-a exclus pe proletari de la serviciul public si de la inarmare.

♦ Clientii: cuprindeau persoane straine de ginta care cereau ca favoare sa fie admise in ginta. Printre clienti intalnim sclavi dezrobiti, straini, saracii ori membrii popoarelor invinse. Contractul de clientela (hospitium) era singurul mijloc pentru un strain de a rezida la Roma.

2.2.2. Sclavii

In societatea romana se pare ca sclavia a aparut sporadic, chiar in sanul comunei primitive. De aceea, s-a spus ca sclavia este o institutie de drept a gintilor. Florentin, jurisconsult ce a trait la inceputul secolului al III-lea dupa Hr., a definit sclavia ca fiind "constitutio iuris gentium qua quis dominio alieno contra naturam subiicitur"[13]. Dupa formarea statului roman sclavia ia amploare. Motivul detrminant pentru care aceasta institutie nu a putut fi desfiintata, desi potrivit dreptului natural sclavia nu avea nici un temei , la reprezentat organizarea economica si politica a statului antic / cetatii antice.

Initial sclavia avea caracter patriarhal si restrans, (sclavus domus) sclavul desfasurand munci in casa sau pe ogorul stapanului. Din secolul al II-lea i.Hr. insa, odata cu marile cuceriri romane, creste si numarul sclavilor, intalnim sclavi in activitati dintre cele mai deosebite: agricultori, brutari, mestesugari, invatatori, medici etc. Se formeaza mari targuri de sclavi, negotul lor fiind o afacere profitabila.

Situatia de fapt a sclavilor a fost diferita in functie de aptitudinile acestora. Aceia care nu reprezentau decat forta bruta erau intrebuintati la munca campului. In schimb sclavii care se remarcau printr-o activitate deosebita precum practicarea medicinei, a artelor sau aveau cunostiinte din domenii variate precum pedagogia, oratoria etc., aveau o viata mai usoara in imediata apropiere a lui dominus. Cu toate acestea, situatia juridica a sclavilor era aceeasi indiferent de aptitudinile de care dadeau dovada.

Sclavul nu avea personalitate juridica[15]. El era un element in patrimoniul stapanului sau (dominus) care il trata ca pe o valoare economica. Astfel, stapanul il putea vinde sau il putea inchiria, il putea da in uzufruct sau il putea ucide. Spre deosebire de alte bunuri din cadrul patrimoniului stapanului, sclavului ii erau atribuite cateva trasaturi distincte. Sclavul, fiind inzestrat cu aptitudini omenesti, era intrebuintat de catre stapan ca instrument de achizitie, astfel ca tot ceea ce dobandea acesta devenea proprietatea lui dominus. Sclavul avea, prin urmare, capacitatea de a marii averea stapanului sau insa nu putea in nici o situatie sa ii micsoreze patrimoniul. Nici chiar prin delicte el nu-l putea obliga pe stapanul sau la o obligatie mai mare decat valoarea sa individuala. Stapanul se putea elibera de obligatia nascut ex delicto prin predarea sclavului care a cauzat paguba celui pagubit. Dominus proceda asemanator situatiilor in care un animal al sau cauzase o paguba unui tert.

Fata de terti sclavul era protejat de catre dominus ca orice alt obiect din cadrul patrimoniului acestuia. Astfel, in virtutea calitatii sale de proprietar stapanul putea intenta actiunile prin care cerea restituirea sclavului (rei vindicatio), putea pretinde pe cale judecatoreasca o amenda baneasca pentru sustragerea lui (actio furti) sau putea invoca actio legis Aquiliae atunci cand sclavul a fost ucis sau ranit.

3. Perioada a II-a - Perioada Republicii

In jurul anului 245 i.Hr., dupa fondarea Romei, legenda ne spune ca a avut loc izgonirea regilor. Fiul lui Targuinius Superbus ar fi dezonorat pe virtuoasa Lucretia, sotia lui Tarquinius Collatinus, iar aceasta impreuna cu nepotul regelui, pe cand regele se afla cu armata la asediul cetatii Ardeea a rasculat poporul. La intoarcere regele ar fi gasit partile cetatii inchise si republica proclamata.

Dupa modificarea formei de guvernamant, puterea regala a fost dezmembrata.

Prin anii 338-269 i.Hr., vechiul troc a fost inlocuit de moneda. In perioada republicii autoritatea religioasa a fost separata de autoritatea civila. Autoritatea civila a fost incredintata marelui pontif care se numea rex sacrorum.

Autoritatea civila a fosr prelucrata de doi magistrati patricieni care se numeau consuli alesi pe o perioada de 1 an. Consulii aveau puteri identice. Daca unul abuza de puterea sa, celalalt putea sa i-o paralizeze printr-o decizie contrara. Aceasta interventie poarta denumirea de principiul intercesiunii.

Puterea consulilor se rezuma la potestas si imperium. Potestas este puterea de administratie, in timp ce imperium se referea la puterea de a comanda. Prin anul 319 i.Hr. au fost create censores, initial avand atributii in repartizarea cetatenilor pentru plata impozitelor. Ulterior au fost insarcinati cu listele senatorilor si sa desemneze cavalerii. In perioada din jurul anului 387 i.Hr. s-a creat pretura si edilii curuli, insarcinati cu distribuirea justitiei.

Perioada republicii tine de la alungarea regilor pana la urcarea pe tron a lui Octavian August. In aceasta perioada statul roman a ajuns stapan pe intreaga peninsula Italica. Au loc cucerirea de noi teritorii. Romanizarea intregii peninsule italice pregateste infiintarea de noi colonii. Coloniile la inceput au avut caracter militar si au fost date cetatenilor romani care primeau pana la 1/3 si din pamantul cucerit. Iau fiinta noi localitati cu administratie proprie denumite municipii. Prin expansiunea coloniilor care s-au format apar latinii. Se formeaza o noua categorie sociala denumita peregrini.

Peregrinii sunt strainii care locuiesc la Roma sau in provinciile romane dar nu beneficiaza de drepturi politice si nici economice asa cum beneficiaza cetatenii romani.

In perioada republicii se dezvolta agricultura, comertul in special cu gane si cu sclavi. Se construiesc noi edificii, se schimba modul de viata al societatii, se altereaza viata de familie si se amplifica moravurile.

Pe plan politic se ascute lupta dintre patricieni si plebei, apar antagonisme intre proletari si marii latifundiari pentru o mai echitabila repartitie a pamantului din ager publicus. Ca urmare a acestor transformari, in locul dreptului cutumiar care a dominat perioada regala, acum apare dreptul scris reprezentat prin Legea celor XII table.

Intrucat magistratii sunt patricieni, dreptul consuetudinar este aplicat cu partinire nemultumind plebeii. Prin anul 462 i.Hr. Terentius Arsa propune formarea unei comisii care sa redacteze legi scrise care sa fie cunoscute de intreaga societate. Propunerea urmarea curmarea abuzurilor care s-au petrecut prin aplicarea dreptului nescris. Patricienii se opun initial, insa dupa 8 ani de discutii si insistente, propunerea a fost acceptata.

Din comisiile curiate se aleg 10 barbati decemviri legibus scribundus, care fixeaza in 10 table principalele legi. In anul urmator se mai adauga doua, si se afiseaza toate in forum. Aceste legi au parvenit pana la noi, dar prin fragmente sau comentarii ale juristilor vremii. Ele reprezinta baza dreptului civil roman.

In ultima parte a republicii au loc reformele fratilor Grachi, care dispun improprietarirea proletarilor pe teren din ager publicus. Mai tarziu intre patricieni si plebei are loc egalitatea de clasa.

Pe plan politic, in perioada republicii romane au loc cele doua triumvirate.

(1) Primul triumvirat: Caesar, Crasus si Pompei. Caesar il indeparteaza pe Pompei si ajunge in fruntea statului. Este asasinat in 44 i.Hr.

(2) Al doilea triumvirat: Lepidus, Antonius, Octavianus. In lupta navala de la Actium piere Antoniu. In zilele de 13, 14, 15 august ale anului 29 i.Hr., Octavian isi serbeaza la Roma triumful ca unic stapan. Aceasta marcheaza trecerea catre imperiu si decaderea Republicii Romane. Octavian August ia titulatura de Imperator.

Pe plan juridic, perioada republicana cunoaste tranformari. Magistratura functioneaza in locul regelui prin instituirea celor doi consuli pe o perioada de un an. Magistratii erau alesi de popor avand atributiile laice a regelui. Puterile consurilor erau ingradite.

Comitiile au avut in perioada Republicii o mare inraurire asupra evolutiei dreptului. Principalele atributii ale comitiilor erau:

(a) Legislative - prin votarea ori respingerea legilor aflate in proiect.

(b) Judecatoresti - indeplineau rolul instantelor de apel.

(c) Elective - alegeau magistratii.

Senatul era corp politic la inceput cu caracter consultativ. Senatul dobandeste influenta prin exercitiul unei puteri de fapt, in senat la o anumita epoca intra si plebeii. Senatul dobandeste atributii de politica externa: declara pacea si razboiul, vegheaza la mentinerea ordinii de stat in cazuri grave, se ocupa de domeniul fiscal.

Cei mai fecunzi juristi au fost pretorii, ei erau magistrati cu functie de judecatori.

4. Perioada a III-a - Perioada imperiului

Aceasta perioada dureaza de la Octavian August inca cinci secole si se incheie teoretic la moartea imparatului Iustinian (527-565 i.Hr.).

Aceasta perioada cunoaste doua faze:

● Principatul - care se intinde de la August pana la urcarea pe tron a lui Diocletian (284 i.Hr.). Nu sunt semnalate schimbari politice radicale decat ca August pretinde calitatea de cel dintai cetatean al Romei - principes. Puterea era impartita intre principes si senat.

Factorii de putere apar acum ca un compromis intre vechea putere republicana si tendinta crescanda de putere a monarhului.

Imparatul obtine puteri sporite desi teoretic imparte atributiile de guvernare cu senatul. Imparatul purta titlul de imperator.

Senatul mentine in opinia publica iluzia regimului republican. In vederea legiferarii era o punte de legatura intre comitii si imparat. Senatul era prezidat de consuli. Functioneaza in special in administratie si in perioada electorala.

Magistratura. Magistratii pierd din atributiile avute in perioada republicii. Apar functionari cu competenta crescanda cum ar fi:

(a) consuli din perioada republicana pastreaza numai presedentia senatului si dreptul de a colabora in anumite procese gratioase (in iure cesio, adoptie) sau contencioase (fideicomise).

(b) pretorii pierd puterea de creatie a dreptului ca in perioada republicii.

(c) tribunii au oarecare jurisdictie civila limitata.

(d) edilii pastreaza atributii politienesti. Edilii curuli sunt investiti si au competente jurisdictionale.

● Monarhia absoluta - este cea de-a dea doua faza a perioadei Imperiului. Incepe cu Diocletian si se sfarseste cu prabusirea Imperiului Roman. In aceasta perioada creste la maxim puterea imparatului si sunt desfiintate institutiile republicane care mai fusesera pastrate. Imparatul este unicul factor principal de putere. Se considera sacru. Senatul nu mai beneficiaza de atributiile anterioare. Incepe decaderea imperiului roman pe toate planurile.