IZVOARELE DREPTULUI INSTITUTIONAL COMUNITAR

IZVOARELE DREPTULUI INSTITUTIONAL COMUNITAR

IZVOARELE PRIMARE ALE DREPTULUI INSTITUTIONAL COMUNITAR

Sorgintea dreptului comunitar nu se regaseste numai in izvoarele dreptului international evidentiate indirect si partial in statutul Curtii de Justitie ori in tratatele institutive, ci si in practica institutiilor si a statelor membre, si chiar in sistematizarea normelor, realizata de insasi Curtea de Justitie.

Preponderenta izvoarelor dreptului comunitar din punct de vedere cantitativ este data de tratatele institutive (ca izvoare principale primare) precum si de regulile cuprinse in documentele adoptate de institutiile comunitare in aplicarea acestor tratate (izvoare secundare, derivate).

Asadar, dreptul comunitar reprezinta ansamblul regulilor de drept aplicabile in ordinea juridica comunitara, unele dintre acestea chiar nescrise; principiile generale de drept sau jurisprudenta Curtii de Justitie; normele de drept a caror provenienta se afla in afara ordinii juridice comunitare provenind din relatiile externe ale comunitatilor; dreptul complementar provenind din actele conventionale incheiate intre statele membre pentru aplicarea tratatelor.

Cu privire la aplicarea dreptului comunitar in literatura de specialitate nu exista o opinie unitara; autorii ( Jean Victor Lous, Guy Isaac, Jean Boulouis Penelope Kent, David Edward, Pierre Manin s.a) fiind de acord doar cu preeminenta tratatelor institutive ale comunitatilor, ca izvor primar.

In doctina romaneasca problema izvoarelor dreptului comunitar s-a adoptat in urmatoarea clasificare:

Tratatele Institutive si modificatoare - izvoare primare.

Dreptul primar comunitar este constituit din trei tratate institutive ale comunitatilor, tratate permanent modificate, completate si adaptate noilor realitati.

Enumerare si prezentare

In categoria izvoarelor primare distingem:

A.     Tratate originare - sunt cele prin care s-au constituit cele trei comunitati, respectiv:

-Tratatul de la Paris (18.04.1951) intrat in vigoare la 23 iulie 1952, pentru Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO), reanoit de numeroase anexe si protocoale aditionale (ex. protocolul asupra Statutului Curtii de Justitie);

-Tratatele de la Roma din 25 martie 1957 privind Comunitatea Europeana (CEE) si Comunitatea europeana a Energiei Atomice (CEEA) insotite de

numeroase anexe si protocoale (ex. protocolul privind Statutul Bancii Europene de Investitii sau protocolul asupra privilegiilor si imunitatilor de la Bruxelles - 17.4.1957).

B.Tratatele si actele modificatoare - greu de prezentat exhaustiv deoarece modificarile si completarile nu rezulta numai din tratatele propriuzise ci si dintr-o gama diversa de alte documente ale institutiilor comunitare. Cu titlu de exemplu mentionam:

instrumentele care instituie institutiile comune ale celor trei comunitati (Tratatul instituind un Consiliu Unic si o Comisie Unica a Comunitatilor - Bruxelles 8 aprilie 1965 intrat in vigoare in august 1967);

* tratatele referitoare la bugetul Comunitatilor, cu scopul sporirii puterii financiare a Parlamentului European (Tratatul de la Luxemburg din 22 aprilie 1970);

*actele de aderare si de natura diversa care adepteaza si completeaza tratatele anterioare (ex.Actul de aderare la Comunitatea europeana a Danemarcei,Irlandei si Marii Britanii,intrat in vigoare la 1.1.1973.)

Tratatul de la Maastricht din 1993.

Tratatul de la Amsterdam din 1999.

1.1.2. Structura tratatelor comunitare

Cele 3 tratate institutive au o structura identica, guvernata de patru categorii de clauze:

a) Preambulul si dispozitiile preliminare (date de scopurile politice si etice ce-i anima pe sefii statelor fondatoare ;scopuri socio-economice proprii fiecarei comunitati;ansamblul dispozitiilor cu caracter general, care nu se pot aplica direct dar nici nu pot fi considerate simple declaratii de intentii);

b) clauzele institutionale - cele care pun in aplicare " sistemul institutional" al comunitatilor, in sens larg (organizare,functionare,competente etc.);

c) Clauzele materiale - adica cele care ocupa cea mai mare parte din economia tratatelor (continutul) si care cuprind dispozitii ce definesc regimul economic si social (CECO si CEE) sau economic si tehnic (CEEA), instituite prin acestea;

d)  Clauzele finale - care prezinta modalitatile de angajare a partilor, intrarea in vigoare a tratatelor si revizuirea lor.

1.1.3. Aplicarea tratatelor comunitare

In ce priveste aplicarea tratatelor comunitare retine atentia faptul ca Tratatul de la Bruxelles din 1965 - Tratatul de fuziune a executivelor, numai unifica institutiile celor 3 comunitati, acestea putindu-si exercita fiecare puterea in comunitatea careia ii apartine, conform principiului "autonomiei tratatelor comunitare".

In afara de unificarea tratatelor la o data nedeterminata,cele 3 tratate constituie trei grupe de angajamente independente unele fata de altele.

Raportuile lor mutuale raman guvernate de art.232 al Tratatului CEE care, conform regulilor dreptului internatiional, stipuleaza ca dispozitiile Tratatului CEE (tratat general) nu le modifica pe cele ale Tratatului CECA si nu deroga de la prevederile Tratatului CEEA (tratate speciale).

Din dorinta de aface sa prevaleze o mai mare si mai cuprinzatoare armonie in interpretarea dispozitiilor celor 3 tratate, unele in spiritul altora, Curtea de Justitie a limitat considerabil independenta si autonomia aplicarii tratatelor comunitare.

1.2. IZVOARE DE DREPT COMUNITAR

Aceasta categorie de izvoare este formata din ansamblul actelor materiale unilaterale ale institutiilor, nemaifiind in prezenta unui drept conventionl ci in prezenta unui drept legiferat, adica a unui grup de reguli (norme) realizate chiar de catre comunitate, in si pentru aplicarea tratatelor.

Caracteristica principala a comunitalior europene este aceea conform careia capacitatea de a crea reguli de drept este institutionalizata ( conferita anumitor organisme) care o exercita conform unor reguli prestabilite.

Putem spune ca ne aflam in przenta unei puteri normative comparabila cu cea legislativa.

1.2.1. Nominalizarea izvoarelor secundare oficiale

Nominalizarea acestui tip de izvoare de drept o gasim in Tratatul CEE (art.189) in care se arata ca pentru indeplinirea misiunilor, Consiliul si Comisia hotarasc, in conditiile prevazute in tratat, regulamente si directive, iau decizii si formuleaza recomandari sau avize, prevederi ce se regasesc in art. 61. din Tratatul CEEA si in art. 4. al Tratatului CECO.

In afara de lista diferitelor categorii de acte, cele 3 tratate cuprind si o prezentare sistematica a efectelor juridice specifice fiecaruia dintre ele.

Din aceasta observare generala rezulta ca natura unui act nu depinde de denumirea sau de autoritatea care l-a adoptat, ci de obiectul sau si de continut, Curtea rezervindu-si dreptul de interpretare.

Cele partu izvoare derivate ale dreptului comunitar european sunt:

A.Regulamentul - principal izvor derivat de drept care exprima puterea legislativa a comunitatilor. Efectele sale juridice sunt definite complet si fara ambiguitate in art.189. din Tratatul CEE avand a eficacitate si o natura comparabila cu cele ale legilor din sistemul national.

Regulamentul are o influenta generala: cuprinde prevederi generale, impersonale, statuand prin abstractie .Nu se confunda cu decizia.

Obligativitatea, o alta caracteristicaa sa, face ca regulamentul sa se deosebeasca de recomandari si avize care, conform art. 189. al tratatului sus mentiont, nu obliga.

Regulamentul este obligatoriu in toate dispozitiile sale si interzice aplicarea sa incompleta. Prin regulament, autoritatea comunitara dispune de o putere normativa completa.

Regulamentul este direct aplicabil in orice stat membru, adresandu-se direct subiectelor de drept intern din statele membre, deoarece contine drepturi si obligatii pentru acestea.

B.Directiva - reprezinta o forma de legislatie cu doua trepte de aplicare.Se aseamana tehnicii legii-cadru completata cu decrete de aplicare.

In vointa redactorilor tratatului, directiva se doreste a fi un instrument de uniformizare juridica, o formula fondata pe impartirea de sracini intre nivelul comunitar si nivelul national.Este mai flexibila si mai fidela particularitatilor nationale, special adoptata pentru a realiza functia de apropiere intre legislatiile nationale si cea comunitara. Prin faptul ca dispozitia, in temeiul art. 189. leaga statul membru in privinta rezultatului ce urmeaza a fi atins, lasand la latitudinea instantelor nationale alegerea formelor si mijloacelor, aceasta o deosebeste esential de regulament.

In principiu, directiva nu are influenta generala, adresandu-se, de regula, numai unor state membre. Cand totusi o face, ea se prezinta ca un procedeu de legislatie indirecta, Curtea calificand-o ca fiind "un act "avand o influenta generala. Desi la prima vedere nu este evident, directiva nu este direct aplicabila, cu exceptia cazurilor admise de Curte pentru unele conditii particulare.

C.Decizia - caracterizata de Tratatul CEE ca act obligatoriu in toate elementele ei pentru destinatarii desemnati.

Decizia indeplineste functii multiple in sistemul tratatelor dar nu are intotdeauna aceleasi efecte. Decizia nu are influenta generala, ea vizand indeobste, aplicarea prevederilor tratatelor la situatii particulare, caz in care este asimilata actelor nationale, constituind in mana autoritatilor comunitare,un instrument de executie administrativa a dreptului comunitar.

Contrar directivei, decizia este obligatorie in totate elementele ei, nu numai in ce priveste rezultatul atins, putand, in acest scop, sa prevada chiar mijloacele de indeplinire. Datorita acestui fapt, fiind obligatorie pentru destinatarii ei, are deci efect direct cand destinatarul este un particular sau o actiune, adica modifica prin ea insasi situatia juridica.

D. Recomandarea si avizul - acestea distingandu-se in ansamblul izvoarelor de drept derivat prin aceia ca nu leaga, adica nu au forta de constrangere, deci nu sunt izvoare in adevaratul sens al cunvantului.

Constituie totusi instrumente utile de orientare asupra comportamentelor si legislatiilor. Avizele adresate de Comisie exprima in fapt o opinie iar recoman-darile invita la adoptarea unei reguli de conduita.

1.2.2. Competenta de a edicta izvoare derivate de drept comunitar

Se au in vedere urmatoarele principii:

a) Principiul competentei de atribuire.

Fiecare dintre cele 3 tratate rezerva Consiliului si Comisiei folosirea nomenclatorului, numai in conditiile prevazute in acestea. La aceasta exclusivitate se adauga accesul la instrumenlele juridice a celor doua institutii, confirmand principiul competentei de atribuire care domina sistemul institutional comunitar (institutiile nu au putere normativa generala).

Competenta necesara pentru a edicta actele normative enumerate mai sus,trebuie

conferita expres in fiecare caz, prin alte dispozitii ale tratatelor.

b) Principiul legalitatii comunitare - are in vedere faptul ca supunerea dreptului actelor nationale (fiecare institutie actioneaza in limitele atributiilor conferite de tratat) este confirmata intr-o forma operationala prin organizarea unui control jurisdictional al legalitatii.

c) Principiul neinterventiei instrumentelor normative - porneste de la ideea ca dispozitiile tratatelor se abtin de a preciza categoria actelor ce le vor adopta Consiliul sau Comisia si lasa la latitudinea acestora expresa intre 2 sau mai multe acte, prezumand ca institutiile recurg la instrumentul cel mai accesibil, in raport cu natura si continutul masurilor intentionate.

d) Principiul ierarhizarii izvoarelor derivate de drept comunitar- semnifica faptul ca procesul de edictare este susceptibil de a fi organizat pe doua paliere ierarhice:

- masurile care-si gasesc fundamentul direct in tratat ( izvoare derivate de prim nivel):

- masuri destinate executarii primelor (izvoare derivate de nivel doi).

In timp ce sistemele nationale disting intre legi si decrete de aplicare, sistemul comunitar opune regulamentele de baza (aplicate direct prin tratate), regulamentelor de executie (adoptate de Comisie sau Consiliu). Ierarhizarea lor a fost confirmata in multe ocazii de Curtea de justitie.

1.2.3. Intrarea in vigoare a normelor ce formeaza dreptul derivat.

Pentru intrarea in vigoare solutiile retinute in tratate s-au inspirat din ordinea juridica internationla.

Un principiu fundamental existent si aplicabil in ordinea juridica comunitara pretinde ca un act ce emana de la puterile publice sa nu se opuna justitiabililor fara posibiluitatea acestora de a-l cunoaste.Se are deci in vedere publicarea prealabila sau notificare. Intrarea imediata in vigoare (in chiar ziua publicarii in J.O.C.E.) intervine numai in caz de necesitate imperioasa.

In ce priveste aplicarea in timp Curtea a precizat ca sunt valabile principiile generale de drept ale statelor.

1.2.4. Actele atipice si ectele institutiilor, neprevazute in tratate.

a)  Actele atipice - sunt cele pe care tratatele le denumesc regulamente, directive, decizii, avize, intr-o maniera exagerata, deoarece nu au nici natura si nici efectele celor cu acelasi nume, prevazute in Tratatul CEE (art.189) nefiind supuse nici aceluiasi regim de edictare.

b)  Actele institutiilor neprevazute in tratate - Practica comunitara a dezvoltat de-a lungul timpului, sub o denumire neutra, respectiv: rezolutii, deliberari, concluzii sau declaratii comunitare, utilizarea acestora drept acte, desi tratatele nu le prevad.

Acest fapt a ingrijorat Parlamentul European care, in Raportul BERGER facut in numele Comisiei Juridice in sedinta din 12.3.1969 a intrevazut riscul denaturarii mecanismului institutional.