Judecata instantelor teritoriale

Judecata instantelor teritoriale

Organizarea administrativa a Tarii Romanesti si a Moldovei se intemeiaza pe curteni, adica slujitorii Curtii domnesti, care aduceau la indeplinire poruncile domnesti. Teritoriul Moldovei era impartit in tinuturi, iar al Tarii Rominesti in judete, care isi aveau originea in organizarea obstilor. Cele doua tari romane aveau o organizare diferita la nivel teritorial atat in ceea ce priveste administratia, cat si in ceea ce priveste organizarea juridica.[1] In Moldova, la nivel teritorial, vornicul era cel care detinea prerogativa de a judeca diverse pricini. Aceasta dregatorie avea inca de la intemeierea statului atributii judecatoresti, dovada in acest sens fiind denumirea cu care apare in documente si in relatiile calatorilor:,, marele judecator al curtii'', ,,judex curia'', ,,judex generalis'', ,,supremus judex ''[2]. Exista un vornic pentru ,,Tara de Jos'' si unul pentru ,,Tara de Sus''. Atributiile lor erau de prezida judecatile din teritoriu, de a judeca ei insisi unele pricini si de a emite sentinte in numele domnului. Ei se bucurau de atributii extinse asa cum afirma Dimitrie Cantemir in lucrarea sa Descrierea Moldovei: ,,pot sa osandeasca pe hoti, pe ucigasi, pe jefuitorii de biserici si alti ticalosi de acest fel chiar fara stirea domnului''. Simbolul autoritatii lor il reprezenta un toiag batut in aur .

In Tara Romaneasca cel care era detinea o prerogativa largita in ceea ce priveste judecata era banul Craiovei. Acesta, ca si vornicii din Moldova, putea sa prezideze judecati in numele domnului, putea sa judece el insusi si sa emite sentinte chiar si in cele mai grave infractiuni. De astfel, el era singurul care avea puterea de a condamna la moarte infractorii in afara de domn. Banul putea lua hotariri de asemenea si in cadrul proceselor civile, legate de diferite litigii privind propietatea funciara. Totusi exerciatea puterii sale era limitata teritorial, fiind cunoscut faptul ca competenta marelui ban era limitata doar la 5 judete de peste Olt. Apare, insa, in cadrul organizarii judecatoresti avand un rol central si datorita prerogativei sale speciale de a fi singurul dregator care avea putea emite o sentinta capitala.[4]

In ceea ce privaste organizarea justitiei in orase, aceasta era exercitata la inceput de catre juzi, soltuzi sau pargari, ca mai apoi incepand in special din secolul al XVII lea, atributiilor lor sa fie preluate de catre persoane anume desemnate de catre puterea centrala[5]. Acestia erau dregatorii teritoriali ai domnului si puteau fi parcalabii, vornicii de targ sau starostii . Acestia erau trimisi de domni sa culeaga dovezi in diverse procese judecate de catre domn, putea sa aplice amenzi, sa judece procese nerezolvate de catre instantele inferioare si totodata sa execute in orase hotararile domnului sau ale altor instante de judecata .

La nivel satesc nu exista un organ competent pentru exercitarea functiei judecatoresti. In satele libere, justitia era impartita in cazuri minore de ,, oameni buni si batrani'' in conformitate cu vechile traditii comunitare satesti . Pe langa judecata efectuata de catre acestia, mai existau tot felul de autonomii judecatoresti locale accptate de catre domnie. Aceste autonomii judecatoresti locale sunt pomenite si in documentele vremii, un exemplu in acest sens fiind marturia lui Dimitrie Cantemir care in lucrarea sa vorbeste despre faptul ca in Campulung Moldovenesc ,, era 50 de sate care toate isi au legi si judecatori propii'' . Pe langa aceste instante autonome de judecata, mai exista o autoritate care putea lua decizii in cazuri judiciare in cadrul obstilor satesti. Acesta era stapanul laic sau ecleziastic care exercita aceasta prerogativa prin intermediul propiilor vornici care puteau aplica amenzile sau sentintele. Este bine cunoscut faptul ca in Evul Mediu domnul putea acorda dreptul de a exercita prerogativa judecata asupra unor sate odata cu acordarea unor privilegii financiare. Dar, desi era acordata de catre domn, aceasta autoritate nu era deplina. Existau unele cazuri precum cele de moarte de om sau de rapire de fete, care era expres rezervate judecatii domnesti. De asemenea, cel nemultumit de judecata stapanului putea apela oricand la judecata domneasca pentru solutionarea cauzei sale.

Un aspect important in ceea ce priveste organizarea sistemului juridic in tarile romane il reprezinta lipsa separatiei puterilor juridice, precum si lipsa unei diferentieri clare intre instantele civile si penale. Dregatorii domnului care aveau atributii judecatoresti sau alte instante teritoriale putea judeca atat cazuri civile cat si penale. De pilda marele vornic in Moldova putea judeca atat litigii de mosii cat si talharii sau omoruri. Acelasi lucru se intampla si in cazul marelui ban din Tara Romaneasca. [11]

Organizarea sistemului juridic in Tarile Romane

Unele din cele mai importante marturii in ceea ce priveste organizarea sistemului juridic la nivel teritorial in spatiul intracarpatic le avem din relatarile de calatorie. Numerosii calatori care poposesc in Tarile Romane in perioada Evului Mediu descopera un univers complex, atat la nivelul autoritatii centrale, cat si la nivelul organizarii societatii. Cei mai multi se declara impresionanti de felul in care societatea romaneasca era organizata si de felul in care oamenii din acest spatiu percepeau realitatile cotidiene. Societatea romaneasca apare in scrierile lor ca un amestec de obiceiuri si realitati preluate in special din spatiul bizantin, dar in acelasi timp avand puternice influente slave. In ceea ce priveste imaginea sistemului judiciar la nivel local atat din Moldova cat si din Tara Romaneasca, se releva din scrierile acestea lipsa unei bune organizaria a acestuia. Multi dintre cei care calatoresc pe aceste meleaguri deplang aceasta lipsa de organizare in acest sector al societatii. In acest sens relevanta este marturia lui Charles De Joppcourtm de la 1616, mercenar francez in slujba Movlestilor si a lui Radu Serban. Acesta observa scrierea sa lipsa unor ,,dregatori anume pentru impartirea dreptatii'' Potrivit relatarii sale ,,nu existau procese'', iar neintelegeriile dintre persoane se aplanau ,,prin interventia prietenilor sau prin judecata domnului''. Relatarea mercenarului francez nu poate fi insa privita ca fiind una pe deplin obiectiva si care sa caracterizeze societatea romaneasca in ceea ce priveste organizarea judecatoreasca, ci poate fi privita ca relatarea unui aspect de nivel local intalnit de catre calatorul francez. Nu se poate vorbi la inceputul secolului al XVII lea de o lipsa totala a unui sistem judiciar in Moldova, ci doar de o precara organizare a acestuia in comparatie cu alte state. Trebuie luata in considerare in interpretarea acestei marturii si originea autorului ei. Acesta vine din spatiul francez in care exista un sistem judiciar foarte bine pus la punct in comparatie cu spatiul romanesc. Pe langa aceste observatii, trebuie recunoscuta insa valoarea relatarii sale care ofera o imagine relevanta in ceea ce priveste organizarea judiciara sau din teritoriu.

O alta relatare privind lipsa unei bune organizari a sistemului judiciar o avem din timpul lui Antonio Maria Graziani din 1564 din timpul domniei lui Despot Voda. Acesta subliniaza in relatarea sa nu lipsa unui sistem judiciar, ci lipsa unui act oficial care care sa reglementeze anumite decizii ale instantelor de judecata: ,,nu au legi scrise, ci toate sunt lasate bunului plac al domnului sau al judecatorului si sunt carmuiti potrivit obiceiului indatinat''. De asemenea el ne ofera amanunte despre felul in care se desfasoara un proces. El scoate in evidenta importanta juamantului in cadrul proceselor de judecata, in locul expunerii unor dovezi precise: ,, daca parasul jura de trei ori, repetand formula unui juramant precum ca cele ce le declara sunt adevarate paratul este condamnat. De asemenea, daca datornicul ar afirma, sub prestare de juramant ca nu trebuie sa platesca i se iarta datoria (atat este de mare credinta in legatura juramantului) '' . Acest mod de a se judeca unele procese reprezenta un fapt inedit pentru calatorul italian care poposeste in aceste tinuturi, dar o practica obisnuita in ceea ce priveste practicarea dreptului de catre instantele teritoriale de la noi. Acest lucru este demonstrat si de prevederile speciale care existau in pravile in ceea ce priveste pedepsirea juramantului sau marturiei false. Aceasta era denumita sugestiv in documente ,, limba stramba'' si era pedepsita prin aplicarea unei amenzi destul de severe celui gasit vinovat de aceasta infractiune. Condamnarea unei persoane sau achitarea ei in cadrul unui proces doar in virtutea unui juramant demonstreaza insa o precara organizare a unui sistem judiciar care nu judeca de cele mai multe ori intr-un mod obiectiv, ci emitea de cele ai multe ori judecati subiective.

Concludenta in ceeea ce priveste lipsa unui suport juridic scris in Tarile Romane este marturia publicistului francez Jean Louis Carra care ne ofera o imagine cit mai completa asupra acelor vremuri in care injustetea si abuzul constituiau firescul deplin al asezarii si temeiniciei sociale[14]. Potrivit lui ,, Moldova, ca si in Tara Romaneasca . nu au nici o lege tiparita sau scrisa. Toate pricinile sunt judecate verbal de domn sau de sfetnicii sai. Sentintele sunt pronuntate prin viu grai si rareori sunt scrise. Daca din intamplare sunt asternute pe vreo foaie de hartie, ele nu constituie un titlu prin faptul acesta, caci nu exista nici o grefa si nici o cancelarie unde sa se depuna'' . Marturia publicistului francez exprima o realitate a sistemului judecatoresc romanesc. Lipsa unor organe compentente care sa pastreze dovezi a unor procese judecate ducea de multe ori la reluarea unor cazuri deja judecate. Aceasta stare de fapt persista un timp indelungat in spatiu romanesc, o amelioare a sa fiind adusa de catre reforma juridica a lui constantin Mavrocordat, care impune procedura scrisa a proceselor, precum si pastrarea unor registre care sa ateste cazurile judecate in cadrul instantelor, fie ele teritoriale sau centrale[16].

Se intalnesc in cadrul relatarilor de calatorie si unele informatii privind functionarii care exercitau prerogativa de judecata in numele domnului la nivel local. Asfel in relatarea lui Petru Bogdan Baksic, vicar apostolic in Tarile Romane intre anii 1640-1670, se pomeneste despre atributiile judecatoresti ale marelui ban in Tara Romaneasca: ,,acest oras( Craiova) este resedinta marelui ban, care este al doilea domn al tarii si are curtea si scaunul sau de judecata deosebit''. Vedem astfel importanta deosebita pe care marele ban o avea in ceea ce priveste exercitarea prerogativei de judecata in spatiul intracarpatic, el fiind considerat aproape ca un egal al domnului si prin virtutea detinerii unui drept important in ceea ce priveste exercitare atributilor sale si anume a celui de a fi singurul, in afara domnului care putea condamna pe inculpati la moarte.

O alta relatare despre atributiile marelui ban o avem de la Paul de Alep, cunoscutul arhidiacon si secretar al Patriarhului Macarie al Antiohiei. Acesta face o descriere generala a atributiilor judecatoresti a marelui ban, venid cu precizarea eronata in ceea ce priveste desfiintarea acestui rang in timpul lui Constantin Serban. Desi informatia nu este pe deplin adevarata, rangul de ban nefiind desfiintat in timpul acestui domn, avem detalii despre unele dintre atributiile judecatoresti a marelui ban. Conform marturiei sale acesta ,, avea puterea de a confisca bunuri si de a osandi la moarte si dadea porunci si punea oprelisti fara a-l intreba pe domn'' [17] . Aceste atribute largite a marelui ban sunt se pare si motivele pentru care domnul desfiinteaza rangul potrivit marturiei lui Paul de Alep: ,, ca sa nu se iveasca aici stricaciune si coruptie''. Observam deci in acest context o suprapunere a autoritatii domnului cu cea a banului si o incercare de diminuare a importantei acestei functii, daca nu chiar de eliminare potrivit relatarii lui Paul de Alep, sub pretextul grijei domnului de a veghea asupra respectarii ordinii in tara. De aceea nu trebuie sa surprinda o marturie mai tarzie din tot din Tara Romaneasca care aminteste de aceiasi demnitate , dar care ne ofera detalii in ceea ce priveste un cadru mai restrans in care marele ban isi exercita atributiile judecatoresti. Astfel in Relatarea Anonima in limba latina despre Tara Romaneasca de la 1688 se vorbeste despre atributiile banului de a judeca in procese penale si doar in unele dintre procesele civile . Relatarea Anonima face referire la procesele privind impartirile de mosii care erau judecate se pare doar de catre domn impreuna cu divanul. Aceasta restrangere a atributiilor judecatoresti a marelui ban poate fi considerata ca facand parte din procesul de centralizare a puterii care are loc incepand din secolul al XVII lea, proces care se reflecta in acest caz si in cadrul marturiilor de calatorie din aceasta perioada.

Relatarile de calatorie ne ofera informatii si despre un alt mare dregator care detine atributii judecatoresti si anume vornicul. Relatari privind aceasta dregatorie sun in special din spatiul Moldovei, desi este cunoscut faptul ca aceasta functie exista si Tara Romaneasca. Acelasi Paul de Alep, in relatarea sa, face referiri la aceasta dregatorie si o aminteste folosind numele turcesc pentru judecator,, kadi''. Potrivit lui, in Moldova ,, existau doi mari vornici : al Tarii de Sus si al Tarii de Jos care indeplineau functii in primul judecatoresti'' . Este scos astfel in evidenta faptul vornicia era perceputa ca o dregatorie cu atributii strict judecatoresti, fata de cea a marelui ban care exercita si alte prerogative pe langa cele judecatoresti. O alta relatare despre atributiile vornicului o avem de la Evlia Celebi, cunoscutul calator otoman, care vorbeste despre impartirea atributiilor celor doi vornici: ,, apoi vine vornicul cel mic. Jumatate din intregul vilaiet se afla sub jurisdictia sa si el judeca toate pricinile care se ivesc. Al doilea vornic judeca toate pricinile din cealalta jumatate a vilaietului'' . Observam astfel o delimitare teritoriala a atributiilor judecatoresti a celor doi vornici mai ales datorita evitarii unei concetrari a puterii judecatoresti in mana unei singure persoane. Dregatoria de vornic este pomenita si in Relatarea Anonima in limba latina despre Tara Romaneasca. Se vorbeste in aceasta scriere despre marele vornic din Tara Romaneasca care era considerat si ,,judele curtii'' si despre subordonatii sai numiti tot vornici si care ,,erau numiti la porunca domnului''. Din aceasta scriere aflam de existenta unui singur vornic in Tara Romaneasca, situatie diferita de cea din Moldova. Tot de aici aflam de asemenea ca dregatoria de vornic era una profitabila deoarece se considera ca vornicul ,, are un venit bun din dregatoria sa'' .Aceasta informatie concorda cu realitatile spatiului romanesc, unde dregatoria de vornic era considerata a fi una destul de profitabila pentru cei care o detineau.

Sunt amintite de asemenea si alti dregatori care aveau atributii juridice. In aceiasi Relatarea Anonima latina despre Tara Romaneasca de la 1688 avem informatii despre atrubutiile judiciare ale vatafului de aprozi. Potrivit sursei amintite aceste reprezenta autoritatea cea mai insemnata in ceea ce privea strangerea datoriilor si se ocupa in special de strangerea datoriilor mai grele. Mai aflam de astfel ca avea libertatea de a incarcera pe cei care erau datori intr-o inchisoare speciala pentru datornici:,, adica atunci cand este condamnat vreun datornic, acesta este bagat din porunca lui in alta inchisoare si nu la puscariie, adica in inchisoarea criminalilor'' . Existenta unei inchisori speciale pentru cei datornici se datorau si numarului mare de impozite pe care unii domni ii obligau pe supusii lor sa le platasca, mai ales in aceasta perioada despre care avem informatii, in scopul recuperarii banilor platiti pentru castigarea tronului.

*

Pe langa mentionarea atributiilor acestor instante teritoriale de judecata avem de asemenea marturii in ceea ce priveste modul in care acestea isi desfasurau activitatea. De cele mai multe ori aceste marturii se refera la modul precar in care acestea isi exercita atributiile de judecata. O relatare in acest sens o avem de la Erasmus Schneider von Weismantes care arata modalitatea superficiala si precara in care instantele isi exercitau atributiile in ceea ce priveste pedepsirea hotilor de cai. Din relatarea sa aflam despre modul defectuos in care funtiona justtia in cazul acestor infractori. El arata indignat de numarul mic de hoti prinsi in comparatie cu numarul mare de infractiuni de acest fel care se savarseau. Tot el ne ofera informatii despre o practica des intalnita in cazul prinderii unor astfel de infractori si anume rascumpararea lor de catre diverse persoane: ,, se gasesc boieri care sa rascumpere pe hot, pentru ca mai apoi sa-l foloseasca mai departe pentru aceiasi activitate''. Acelasi procedeu se aplica se pare si in cazul altor infractiuni, cum ar fi omorurile, potrivit relatarii aceluiasi calator:,, daca i se fura ceva unui strain sau unui boier sau daca a pierdut ceva sau daca a fost ucis cineva, atunci pagubasul putea pretinde despagubire de la acel om sau sat sub a carui carmuire sau pe al carui teritoriu s-a intamplat fapta'' .Raspunderea colectiva a satenilor dintr-unul sau mai multe sate intre hotarele caruia se gasise un mort sau se comisese o infractiune, era menita, prin ,, dusugubina''( denumirea data in Evul Mediu rascumpararii), platita celui pagubit, sa impulsioneze capturarea celui vinovat si pedepsirea sa. Aceasta practica, desi deseori intalnita, era una deosebit aspra pentru comunitate sau pentru persoana pe teritoriu careia se petrecuse infractiunea respectiva. .

Interferenta domnului in judecata teritoriala

Din relatarile calatorilor straini se poate observa o interferenta de cele mai multe ori arbitrara a domnului in cadrul exercitarii actului de judecata in teritoriu. Desi domnul detinea functia de judecator suprem al tarii si putea interveni practic in orice situatie in acest cadru, se observa in cadrul organizarii justitiei in teritoriu o anumita autonomie fata de puterea centrala. Acest lucru se intampla mai ales in cadrul oraselor unde existau autoritati competente in judecacrea infractiunilor. Dar existau cazuri destul de dese in care domnul putea interveni in desfasuarea activitatii acestor instante, neexistand o delimitare clara in ceea ce priveste separarea atributiilor fiecarei instante de judecata. In acest sens avem informatii in Relatarea anonima a Moldovei de la 1688. Anonimul misionar catolic relateaza cazul in care locuitorii din Campulung Muscel au ales din nou jude ( schimbarea judelui se facea anual) pe un anume Andrei ,, care a slujit cu credinta in timpul slujbelor pe multi domni'', dar care era de rit catolic, Serban Cantacuzino ,, nu l-a vrut'' din pricina si atunci cand acesta, trimis de oraseni, s-a dus la domn, refuzand propunerea acestuia de atrece la ortodoxie, a fost ,,osandit sa i se rada barba asa cum om poarta papa de la Roma si astfe i s-a ras barba si i s-a facut doar la barbie ca o coada de randunica si apoi despuiat pana la brau si cu mainile legate, l-a bitut gadele pe acest Andrei in piata si pe uliti, facandu-i grozava necinste'' . Relatarea acestui eveniment are menirea sa scoata in evidenta de catre autor puterea arbitrara pe care o avea domnul la toate nivele societatii. Pedepsirea judelui demonstreaza o puternica interferenta a puterii centrale in ceea ce priveste organizarea instantelor de judecata din teriitoriu, interferenta care trecea de cele mai multe ori peste vointa membrilor comunitatii. Ceea ce iese si mai mult in evidenta in acest caz este interventia pur arbitrara a domnului, facuta din considerente subiective, neavand nici o legatura cu obligatia lui de a a-si proteja supusii.

Un alt caz in care este implicat domnul il avem prezentat in relatea lui Johanm Sommer din timpul domniei lui Despot Voda. Acesta semnaleaza delasarea cu care fusese cercetata moartea unui bogat negustor de catre autoritatiile locale ,, s-a poruncit prin strigare obsteasca sa fie cautati faptasii si cum nu s-a ajuns la nimic( caci carora li se daduse porunca sa cerceteze faceau cercetare cu multa delasare si fara nici o tragere de inima ''vorbind si de banuiala ca domnul ar fi in spatele acestei stari de fapt deoarece toata averea negustorului a fost trecuta mai apoi in visteria domnului: ,, toate lucrurile lui au fost trecute in visteria domnului''. De aici a decurs banuiala de crima impotriva acestuia: ,,cum ca el ar fi poruncit sa fie omorat un om nevinovat de dragul banilor''[25].

Toate aceste marturii culese din relatarile calatorilor care au avut posibilitatea la un moment dat sa cunoasca unele realitati ale lumii medievale din spatiul intracarpatic nu pot insa acoperi pe deplin realitatile acestui complex univers care era cel romanesc, cel putin, in ceea ce priveste aspectul juridic despre care s-a vorbit in aceste pagini. Imaginea conturata in relatarile calatorilor este una semnificativa pentru intelegerea mentalitatii colective din spatiul romanesc.[26] Straini care au lasat marturii de calatorie alcatuiesc imaginea unui sistem judiciar insuficient de bine organizat, lipsit de un sport juridic scris adecvat si bazat in general pe arbitrariu, atat al domnului, cat si a celorlalte instante de judecata. De asemenea se reveleaza imaginea unui spatiu dominat de violenta si abuzuri, in care ignorarea ,,legii'' era considerat un lucru obisnuit la toate nivele sociale. Societatea medievala romaneasca se contureaza ca fiind una in care notiunile de justitie si de dreptate sunt percepute intr-un mod specific fiecarei clase sociale, fara a exista insa o delimitare clara in ceea ce priveste acest aspect.