DREPTUL FAMILIEI - DESFACEREA CASATORIEI

 

DREPTUL FAMILIEI

DESFACEREA CASATORIEI

Desfacerea Casatoriei prin Divort

1.Introducere.

Divortul*, fenomen social tot mai des intalnit in zilele noastre, devenit aproape banal, disruptie maritala ce se "liberalizeaza", fiind acceptata, nu ca esec, ci ca posibila solutie a diverselor probleme sau incopatibilitati intre soti.

Deobicei sotia motiveaza* intentarea procesului de divort cu lipsa de comunicare, alcoolismul sotului, agresiunea acestuia, iar sotul cu lipsa intelegerii si afectiunii sotiei, infidelitatea consoartei.

Fiind singura modalitate de disolutie a casatoriei deja incheiate, divortul este menit sa rezolve conflictele, atenuand si traumatizarea copiilor ca urmare a disputelor dintre parinti, dar el poate genera alte probleme de ordin material ori psihologic, procesul in sine putand cauza dificultati si conflicte.

Desfacerea casatoriei este o procedura speciala, ce deroga de la dreptul comun. Reprezinta o decizie individuala, pe care cel in cauza trebuie sa si-o asume, si sa fie constient de consecinte.

2.Ca si notiune, desfacerea casatoriei reprezinta masura judecatoreasca de separare definitiva a sotilor, pronuntata in conditiile legii.

Potrivit articolului 38 alin. 1 din Codul Familiei,* instanta judecatoreasca nu poate desface casatoria prin divort decat dupa ce judecatorul da sfaturi de impacare, dar se constata, datorita unor motive temeinice, ca raporturile dintre soti sunt grav vatamate si nu mai este posibila continuarea casatoriei.

3.Conceptiile divortului sunt:

Sistemul divortului remediu, sistemul divortului sanctiune si sistemul mixt al divortului remediu-sanctiune.

Prin interpretarea textului de lege romanesc intelegem adoptarea acestui ultim concept ca urmare a urmatoarelor cauze:

a) existenta unor motive temeinice

b) vatamarea grava a relatiilor de casatorie datorita 'motivelor temeinice'

c) imposibilitatea continuarii casatoriei.

4.Competenta teritoriala

Cererea de divort este de competenta instantei in circumpscriptia careia se afla cel din urma domiciliu comun al sotilor. Daca sotii nu au avut domiciliu comun ori nici unul dintre ei nu mai locuieste in circumscriptia instantei in care se afla cel dinurma domiciliu comun, instanta competenta este aceea

in care se afla domiciliul paratului, iar cand paratul nu are domiciliul in tara, este competenta instanta in circumscriptia careia isi are domiciliul reclamantul.

5.Legitimitatea procesuala activa

Avand caracter personal, actiunea de divort poate fi introdusa si exercitata

doar    de catre soti.

6.Legitimitatea procesuala pasiva

Calitatea de parat o are sotul impotriva caruia s-a introdus actiunea de divort.

In cazul decesului acestuia, casatoria inceteaza, neputand fi continuata fata de mostenitori.

7.Cererea de divort

Continutul cererii.

Cerea de chemare in judecata trebuie sa contina elementele prevazute de art. 612 c.p.c. adica numele copiilor minori nascuti din casatorie sau care se bucura de situatia legala a copiilor nascuti din casatorie, daca nu sunt copii minori se va mentiona in cerere, se va alatura un extract de casatorie si cate un extract de nastere al fiecarui minor.

Cererea se divort si actele doveditoare se vor prezenta de cate reclamant presedintelui judecatoriei, paratul nefiind obligat sa faca intampinare.

Cauzele divortului.

Cauzele concrete ale desfacerii casatoriei nu sunt individualizate in legislatia noastra ,ele putand fi de natura subiectiva, fondate pe conduita culpabila a unuia dintre soti, ori a ambilor soti, conducand la deteriorarea relatiilor de familie.

In practica judiciara s-au constatat motive precum: sustragerea indelungata si nejustificata de la obligatia de a convietui a sotului parat, instanta considerand ca despartirea faptica este definitiva, actele de violenta fizica, verbala ale unuia-ambilor soti, infidelitatea ori existenta unor nepotriviri fiziologice.

Motivele invocate permit instantei sa stabileasca culpa unuia ori ambilor soti.

Divortul nu intervine exclusiv cu titlu de sanctiune impotriva sotului ori sotilor vinovati, ci dimpotriva, ca remediu pentru o stare de nesuportat pentru cel putin unul dintre soti, stabilirea sau repartizarea culpei este relevanta sub aspectul admisibilitatii si efectelor desfacerii casatoriei.

Pretinsa culpa a sotului parat invocate de reclamant, fiind constatata de instanta, face posibila si verificarea celorlalte cerinte in prezenta carora poate fi pronuntata disolutia casatoriei.

Atunci cand se constata vina ambilor soti se presupune culpa concurenta grava a sotului reclamat, de natura sa justifice desfacerea casatoriei.

Divortul nu va putea fi pronuntat daca din probele administrate rezulta culpa exclusiva a sotului reclamant, fara cererea reconventionala a paratului.

Daca divortul s-a pronuntat din vina exclusiva a unuia dintre soti, acela nu va avea drept la intretinere de la fostul sau sot decat timp de un an de la desfacerea casatoriei.

Culpa unuia dintre soti poate fi criteriu de preferinta in favoarea celuilalt la atribuirea locuintei comune.

Vinovatia sotilor, dupa cum rezulta din hotararea instantei, nu are consecinte directe asupra partajarii bunurilor comune, cotele cuvenite fiecaruia fiind stabilite potrivit contributiei reale la dobandirea acelor bunuri.

Cand unul dintre soti a distrus, a risipit ori a sustras o parte a bunurilor comune, cota revenita lui va reflecta conduita sa.

Un amanunt important in legatura cu motivele invocate pentru divort este ratiunea ca acestea sa fi vatamat grav relatiile dintre soti, incat continuarea casatoriei sa nu mai fie posibila.

Aceste motive, de natura subiectiva sau obiectiva, dovedite a se fi rasfrant asupra relatiilor dintre soti, vatamandu-le grav, nu trebuie sa implice disordii dintre unul dintre soti si alti menbri ai familiei in masura in care nu se regasesc in relatia dintre soti.

Trebuie dovedit ca liantul afectiv al relatiei conjugale este distrus, precum si intreg complexul de imprejurari caracteristice spetei.

Deasemenea se mai pot solutiona problemele legate de numelue sotilor, si de incredintarea si obligatia de intretinere a minorilor.

Asupra acestor chestiuni instanta este obligata sa se pronunte.

Interogatoriul nu poate fi cerut pentru probarea motivelor de divort.

8.Procedura divortului

Fiind o procedura speciala, ansamblul de reguli deroga sub mai multe aspecte de la normele generale de procedura civila, completandu-se cu normele dreptului comun in masura necesara si compatibila.

Codul Familiei consacra institutiei desfacerii casatoriei Capitolul IV al Titlului I, art. 37-44, dispozitiile dreptului material completandu-se cu cele ale Codului de procedura civila privitoare la divort art.607-619, prin care se instituie o procedura speciala derogatorie de la dreptul comun, de urmat in toate pricinile, avand ca obiect desfacerea casatoriei.

Caracteristici speciale: dreptul de a cere desfacerea casatoriei este recunoscut exclusiv sotilor, determinarea instantei competente urmeaza reguli speciale, asupra unora dintre cererile accesorii sau incidentale instanta se obliga sa raspunda chiar si din oficiu, actele de dispozitie ale partilor in cursul procesului sunt lipsite de unele restrictii dreptului comun.

Cererea principala este desfacerea casatoriei, reclamantul neputand obtine divortul invocand culpa sa proprie, astfel trebuie sa arate in ce consta culpa sotului parat si dovezile ce sustin alegatiile sale.

Cererea principala poate fi insotita se unele cereri accesorii a caror solutionare este dependenta de rezolvarea data in cererea principala.

Unele dintre aceste cereri accesorii sunt obligatorii, instanta de poate pronunta chiar si din oficiu, in cazul incredintarii copiilor spre cresterea si educarea unuia dintre parinti ori a unei terte personae; stabilirea contributiei parintilor la cheltuielile de crestere si educare a copiilor, apoi chestiunea numelui sotilor dupa desfacerea casatoriei.

Ulterior desfacerii casatoriei, sotul ce a revenit la numele purtat anterior poate redobandi numele de familie purtat in timpul casatoriei solicitand schimbarea numelui pe cale administrativa, cererea trebuie motivate prin dorinta fostului sot de a avea nume comun cu minorii incredintati lui spre crestere si educare, dar cu acordul fostului sau sot exprimat in forma autentica.

Izolat, in practica judiciara se tinde a se inlesni divortul chiar atunci cand culpa provine de la sotul reclamant, iar sotul parat nu a formulat cerea reconventionala pentru desfacerea casatoriei.

Regulile de competenta teritoriala in materie de divort sunt de ordine publica, partile nu pot deroga, prin conventia lor,de la aceste norme.

In procesul de divort partile nu vor putea fi reprezentate, ci doar oral asistate.

Staruinta reclamantului, ori a paratului- reclamant reconventional in obtinerea unor solutii privind soarta casatoriei nu impiedica tranzactia asupra unora din cererile accesorii divortului, precum pastrarea numelui comun* dobandit prin casatorie, atribuirea locuintei comune, partajarea bunurilor comune*, pastrarea numelui comun atribuit prin casatorie. Instanta va lua act de tranzactia partilor prin hotarare partiala nesusceptibila de apel. Invoiala partilor asupra incredintarii copiilor minori si la prestarea intretinerii in favoarea acestora este supusa cenzurii instantei, care o va incuviinta numai daca apreciaza ca interesele copiilor sunt corespunzator protejate.

Instanta mai poate dispune masuri cu caracter vremelnic, adica doar pe durata derularii procesului, pentru ocrotirea intereselor copiilor, incredintarea acestora, obligatia de intretinere si dreptul lor la locuinta comuna. Hotararea finala data in actiunea de divort le desfiinteaza implicit.

Atunci cand din materialul probator administrat nu reiese ca parata-reclamanta reconventional ar avea vreo culpa in desfacerea casatoriei, fata de nesustinerea cererii reconventionale de catre aceasta, nu este posibila desfacerea casatoriei din motive imputabile exclusive reclamantului.

Regula din procedura divortului constituie exceptia in procedura comuna. De drept comun partile pot conveni, fie expres fie tacit asupra audierii ca martori a rudelor sau afinilor pana la al treilea grad inclusiv, descendentii majori nefiind omisi.

In fata instantei de recurs renuntarea reclamantului produce efecte juridice doar daca nu intampina opunerea sotului parat.

De drept comun, dupa inceperea dezbaterilor asupra fondului, reclamantul poate renunta la judecata numai cu acordul paratului.

In cazul renuntarii la judecata, actiunea nu poate fi respinsa ca ramasa fara obiect.

Locuinta proprietate personala a unuia dintre soti, care a constituit domiciliul comun al sotilor nu poate fi atribuita neproprietarului si nici partajata.

Dar,la cererea sotului neproprietar instanta poate oblige proprietarul sa asigure sotului sau, precum si copiilor incredintati acestuia, o suprafata locativa corespunzatoare fie in locuinta sa, fie intr-o alta locuinta, iar in caz de nevoie se va putea dispune evacuarea provizorie a proprietarului pana la indeplinirea de catre acesta a obligatiei privind asigurarea spatiului locativ.

Asta deoarece desfacerea casatoriei nu stinge obligatia legala de intretinere   

a fostului sot ori a copiilor. Iar intretinerea implica asigurarea mijloacelor necesare traiului, inclusiv a locuintei, si poate fi asigurata nu numai prin echivalent banesc, ci si in natura.

Atribuirea locuintei comune si partajarea bunurilor comune dobandite in timpul casatoriei vor fi abordate in instanta de divort numai in prezenta cererii partii. Aceste pretentii se vor putea valorifica si separate, in cadrul unui nou proces.

Pretentia privind atribuirea locuintei comune poate avea ca obiect locuinta detinuta de soti in calitate de chiriasi. Daca este vorba de proprietate comuna si nu s-a cerut partajarea provizorie la initiative partii interesate, instanta va decide urmand criteriile de atribuire aplicabile locuintei inchiriate, daca sotii nu au convenit altfel, beneficiarul contractului privitor la locuinta se atribuie sotului caruia i s-au dat in ingrijire copii.

Masura atribuirii locuintei exclusiv unuia dintre parti si evacuarea celuilalt se ia daca nu exista posibilitatea divizarii locuintei in unitati locative distincte, ceeace ar satisface interesele ambelor parti.

Probele in acest caz vor avea un caracter sumar.

Hotararea pronuntata de judecatorie in materialul ordonantei presedintiale este supusa recursului, in termen de cinci zile de la comunicare, daca s-a dat fara citarea partilor, si 5 zile de la pronuntare daca partile au fost citate.

Termenul de recurs este foarte scurt si trebuie respectat, in caz contrar recursul va fi respins ca tardiv.

9.Hotararea de divort

Instanta atmite cererea de desfacere a casatoriei daca exista motive temeinice. Casatoria va fi desfacuta fie din vina exclusiva a paratului, fie din vina ambelor parti, in functie de concluzia rezultata din probele administrate in cauza.

In caz ca se constata vina exclusiva a sotului reclamant, dupa cererea reconventionala a paratului, divortul se pronunta din culpa exclusiva a reclamantului.

Casatoria este desfacuta din ziua cand hotararea prin care s-a pronuntat divortul a ramas irevocabila, cu efect constitutiv 'ergo omnes' asupra statutului civil al persoanei, comunicandu-se din oficiu serviciului de stare civila competent, pentru a se face mentiunea corespunzatoare pe marginea actului de casatorie.

10. Efectele desfacerii casatoriei.

Efectele patrimoniale ale casatoriei inceteaza, ca si efectele de ordin personal-nepatrimonial.

Aceste efecte vizeaza relatiile dintre soti si dintre soti-parinti si copii.

Sotii pot conveni ca cel care a purtat numele celuilalt in timpul casatoriei sa il poarte in continuare dupa divort, instanta luind act de aceasta invoiala prin hotararea de divort. In lipsa invoielii sotilor in aceasta privinta, instanta poate incuviinta, din motive temeinice, si anume existenta unui interes legitim ce ar putea fi vatamat prin schimbarea numelui, sau, dupa caz, instanta va hotara ca fiecare sa poarte numele ce-l avea inaintea casatoriei.

Inceteaza calitatea de sot, fiecare dintre fostii soti se pot recasatori cu o alta persoana sau chiar intre ei.

Obligatia de sprijin moral ca si cea de fidelitate si de a locui impreuna inceteaza, cum inceteaza si prezumptia de comuniune a bunurilor, dupa pronuntarea divortului.

Bunurile dobandite ulterior divortului vor reprezenta bunuri proprii, ori, dupa caz, aflate in coproprieteatea sotilor, ele pot fi impartite concomitent sau ulterior datei pronuntarii divortului, daca exista intelegere intre acestia.

Raporturile intrafamiliale vor suferi modificari in relatiile cu tertii, in special raporturile patrimoniale, pana acum marcate de regulile comunitatii matrimoniale de bunuri.

Efectele fata de terti vor incepe din momentul in care hotararea judecatoreasca a ramas irevocabila, ori din momentul in care acestia afla despre hotarare.

Se prevede si dreptul la mostenire.

Exercitarea drepturilor si indatoririlor parintesti, raspunderea pentru cresterea si educarea copiilor revin parintilor, dar subsidiar si colectivitatii locale din care face parte copilul si familia, chiar si statul , complementar, prin institutiile si autoritatile publice cu atributii in acest domeniu.

Parintele caruia nu i s-a incredintat minorul are dreptul sa mentina legatura cu el si sa vegheze la cresterea si educarea acestuia, la invatatura si pregatirea profesionala a acestuia.

In cazul schimbarii imprejurarilor, la cererea oricaruia dintre parinti sau a copilului, daca acesta a implinit varsta de paisprezece ani, a autoritatii tutelare sau a vreunei institutii de ocrotire, instanta judecatoreasca va putea modifica masurile privitoare la drepturile si obligatiile personale sau patrimoniale intre parintii divortati si copii.

Exercitarea drepturilor si indatoririlor parintesti asupra bunurilor copilului, daca acesta a fost incredintat unuia dintre parinti, ii revin acelui parinte, iar daca minorul a fost incredintat altei personae ori unei institutii ocrotitoare, instanta va decide care dintre parinti va exercita dreptul de a-i administra bunurile si a-l reprezenta ori a-I incuviinta actele.

Se mentine dreptul parintilor de a avea legaturi personale cu copiii minori, dar cu conditia ca aceste legaturi sa fie exercitate cu buna credinta si numai in concordanta cu interesele minorilor, care primeaza fata de interesele parintilor.

Dupa ponuntarea divortului, instanta stabileste contributia fiecarui parinte la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala a copilului, in lipsa invoielii parintilor se poate dispune la obligarea parintelui caruia nu i s-a incredintat copilul la plata unei pensii de intretinere catre parintele ce il are in grija, conform art. 42 Codul Familiei.

Instanta solutioneaza acum cererea privind locuinta comuna, cea care a constituit domiciliul conjugal. Aceasta fiind comod partajabila, fiecare sot poate primi in folosinta exclusiva cel putin cate o camera separata, cu respectarea normei locative legale, procedandu-se asadar la partitie, daca este posibila convietuirea partilor in aceeasi locuinta, sau la atribuirea locuintei unuia dintre soti. Instanta va tine cont de de interesele copiilor minori, de posibilitatea materiala a sotilor de a-si achizitiona alta locuinta, de starea sanatatii sotilor.

Punerea in executare a titlului obtinut de catre partea interesata pune capat procesului civil, finalitatea acestuia fiind realizarea dreptului de catre partea indreptatita la executare.

In concluzie, dupa obtinerea hotararii de obligare a paratului la evacuarea imobilului sau de incredintare a minorilor, aceasta este executata silit.

Daca sotia nu a implinit varsta de 18 ani la data divortului, ea pastreaza capacitatea deplina de exercitiu dobandita prin incheierea casatoriei.

Divortul nu influenteaza in nici un fel cetatenia sotilor.

Toate efectele divortului se produc pentru viitor.

11. Apelul.

In actuala reglementare singura cale ordinara de atac este apelul.

Recursul a fost randuit, pe buna dreptate, printre caile extraordinare de atac.

Altfel ar insemna ca una si aceeasi hotarare sa fie supusa unor termene de apel diferite, in functie de partea din solutie ce se ataca.

Dupa incheierea procesului de la judecatorie se redacteaza hotararea instantei de fond, care se comunica partilor.

Dupa primirea hotararii sotii vor aprecia daca instanta s-a pronuntat in sensul dorit.

Acela dintre soti care nu va fi multumit de hotararea pronuntata in cazul actiunii de divort va putea declara apel impotriva acesteia.

Atunci reclamantul sau paratul, sau chiar ambele parti vor putea depune o cerere prin care se plang de hotararea primei instante de judecata, aducand critici cu privire la derularea procesului, modul de argumentare al instantei, aplicarea gresita a legii, s.a.

Impotriva hotararii pronuntate de judecatorie in prima instanta, se va face apel, ceace va permite reluarea judecatii de la prima instanta sub toate aspectele analizate, in masura in care acestea sunt invocate de catre parti.

Se va formula o cerere in care solutia de fond a instantei va fi criticata, se va argumenta de ce nu este corecta aceasta prima solutie.

Cel ce declara apelul se va numi apelant, iar partea care nu declara apel se numeste intimat.

Daca ambele parti declara apel, ambii vor dobandi calitatea de apelant- denumire juridica utilizata de Codul de Procedura Civila.

Cererea de apel va cuprinde numele apelantului, domiciliul, calitatea in care se face apelul, dar si numele si domiciliul partii adverse, dupa caz intimatului. Se va indica in mod expres hotararea care se ataca, indicandui-se numarul sentintei, data si dosarul in care a fost pronuntata, dar si instanta care a pronuntat-o; motivarea cererii de apel, si semnatura apelantului.

Cerinte practice privind cererea de apel:

Trebuie aratat ca se doreste schimbarea sentintei.

Apelantul trebuie sa aduca argumente proprii pentru care este nemultumit de sentinta pronuntata de judecatorie.

Cererea se va depune in termenul de declarare a apelului, in atatea exemplare cate parti sunt plus unul pentru instanta.

Cererea trebuie timbrata cu jumatate din ce s-a timbrat la instanta de fond.

Actele de sustinere a motivelor de apel se vor anexa sub forma de copii certificate pentru conformitate,in atatea exemplare cate parti sunt, plus unul pentru instanta.

Cererea de apel se va depune la judecatorie, adica la instanta unde s-a judecat procesul si care a pronuntat sentinta de fond.

Aceasta cerere se poate depune personal la registratura, sau se poate trimite prin posta cu confirmare de primire, pentru a se putea dovedi ca s-a formulat cererea in termenul prevazut de lege.

Intimatul, fiind citat la tribunal, are aceleasi drepturi ca si apelantul, se poate apara, poate formula cereri sau poate depune intampinare, ceeace nu este obligatoriu.

El mai poate solicita probe si poate discuta in contradictoriu orice cerere formulate de apelant.

Intimatul se va apara in fata instantei de judecata, expunandu-si punctual de vedere, pozitia fata de cererea de apel, prin actul procedural numit intampinare.

Prin intampinare, intimatul va putea invoca exceptii, va raspunde in fapt si in drept la toate pretentiile reclamantului, va avea drept sa ceara probe pentru a dovedi ca sustinerile reclamantului sunt netemeinice, adica nu corespund situatiilor de fapt, va putea sustine si nelegalitatea pretentiilor apelantului.

Pentru formularea intampinarii, intimatul va mentiona numele, domiciliul si calitatea sa, daca o formuleaza in nume propriu sau prin mandatar; instanta, numarul de dosar si cauza ce face obiectul apelului, exceptiile pe care le intelege si le ridica; apararile in fapt si in drept, acestea trebuie sa contituie raspunsul la criticile apelantului; probele pentru a contracara sustinerile apelantului, apoi semnatura olografica a persoanei care depune intampinarea.

Termenul de apel, precum si cel de recurs este de 30 de zile si curge de la comunicarea hotararii.
    Apelul sau, dupa caz, recursul reclamantului impotriva hotararii prin care s-a respins cererea va fi respins ca nesustinut, daca la judecata se prezinta numai paratul.
    Apelul sau recursul paratului va fi judecat chiar daca se infatiseaza numai reclamantul.
    Hotararea care se pronunta in conditiile Art. 613^1 alin. 1 este definitiva si irevocabila in ce priveste divortul.
    Hotararea data in materie de divort nu este supusa revizuirii.

Neexistand dispozitii particulare, sunt admisibile- "de lege lata".

"De lege ferenda" s-ar putea concepe o limitare a exercitiului sau efectelor cailor extraordinare de atac in cazul divorturilor, pentru a preintampina consecintele grave la care se poate ajunge prin desfiintarea hotararii de divort.

Celelalte cai exctraordinare de atac sunt: recursul in interesul legii si contestatia in anulare.

12.Recursul

Recursul este reglementat mai strict de catre Codul de procedura civila, putand fi exercitat numai cu respectarea conditiilor si pentru motive strict prevazute de lege.

Recursul exercitat impotriva hotararii pronuntate la tribunel in apel va fi judecat la curtea de apel.

El se traduce printr-o cerere prin care se va critica solutia tribunalului, necesitand argumente pentru care solute nu este corecta*.

Aceasta cerere va cuprinde urmatoarele: numele, domiciliul sau resedinta partilor, indicarea hotararii care se ataca, motivele de nelegalitate pe care se intemeiaza recursul si dezvoltarea lui, acestea din urma se vor pune intr-o cerere separata, semnatura olografa a partii sau a reprezentantului sau.

Actele de sustinere a motivelor de recurs se vor anexa sub forma de copii certificate pentru conformitate.

La sfarsitul fiecarei hotarari judecatoresti se afla inserata mentiunea "cu apel" sau "cu recurs".

Daca dupa incheierea procesului de divort, sotul care a solicitat, din motive intemeiate sau cu acordul celuilalt sot, pastrarea numelui de familie din timpul casatoriei, va dori sa revina asupra propriei cereri formulate in fata instantei de fond, declarand inaintea instantei de recurs ca nu mai doreste sa poarte numele paratului, dorinta acestuia se va accepta.

Motivele de recurs

Doar motivele prevazute la art. 304 al Codului de procedura civila pot constitui temeiul formularii unei cereri de recurs.

Daca se doreste a se critica ceva ce nu se regaseste in motivele prevazute de lege, recursul nu poate fi analizat pe fond de catre instanta competenta.

Exemple de motive

-Nealcatuirea instantei potrivit dispozitiilor legale.

-Darea hotararii cu incalcarea competentei, altei instante, competenta in aceasta materie fiind de ordine publica, poate fi invocata in orice faza procesuala, inclusiv in recurs.

-Incalcarea, prin hotararea data, a formelor de procedura, prevazute sub sanctiunea nulitatii, adica partea ce exercita recursul poate invoca faptul ca nu a fost legal citata la judecarea cauzei, ca i s-a incalcat dreptul la aparare, nerespectarea regulilor de citare a partilor la efectuarea expertizei la fata locului, s.a.

-Acordarea a mai mult decat s-a cerut ori a ceeace nu s-a cerut;

-Nemotivarea hotararii sau folosirea unor motive contradictorii ori straine de natura pricinii;

-Lipsa de temei legal a hotararii ori darea ei cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii.

Doar partea care a pierdut procesul poate invoca aceste aspecte in recurs si numai in ceeace o priveste. Recurentul nu poate invoca faptul ca alte parti nu au fost citate corect in fata instantei de apel.

Cererea de recurs este bine sa se depuna impreuna cu motivele de recurs, acelea aplicabile cauzei respective.

Termenul de exercitare a recursului este de 30 de zile, acesta se va depune la instanta cere a pronuntat hotararea atacata, mai exact la tribunal, chiar daca recursul se judeca la curtea de apel.

Recurentul poate solicita o singura data termen pentru aparare, cererea trebind insa temeinic justificata.

Recurentul poate solicita solutionarea pe fond a cauzei, modificarea sau clasarea hotararii pronuntate de tribunal.

Renuntarea la recurs va trebui expres formulata, asa incat hotararea pronuntata la apel ramane valabila.

Se poate solicita proba cu inscrisuri, partea facand dovada ca a facut demersuri pentru obtinerea lor, atunci va interveni instanta.

Intimatul, ca si in apel, poate sa se apere in fata instantei printr-un act numit intampinare.

La fel ca recurentul, intimatul poate invoca exceptii, poate raspunde in fapt si in drept la toate pretentiile recurentului, are dreptul sa ceara probe pentru a dovedi ca sustinerile reclamantului sunt nelegale si va putea argumenta nelegalitatea pretentiilor acestuia.

Intimatul va putea sustine exceptiile de procedura, aspecte procedurale ce pot inpiedica judecarea cauzei de fond.

De exemplu faptul ca recursul este tardiv, cererea de recurs nu a fost timbrata, recursul nu a fost motivat in termenul cerut, s.a.

Intimatul are aceleasi drepturi ca si recurentul, putand formula cereri in aparare, poate depune intampinarea pentru a-si exprima pozitia fata de recurs, poate sa ceara probe si sa puna conditii.

Intampinarea se va depune in cadrul dosarului la care a fost chemat in judecata intimatul, atasand si cererile si inscrisurile certificate, la registratura instantei ori prin posta, in atatea exemplare cati recurenti    sunt, plus unul pentru instanta, cu cel putin 5 zile inaintea termenului de judecata.

Daca la prima zi de infatisare intimatul nu a depus intampinarea si nu este asistat sau reprezentat de un avocat, el va putea invoca oral exceptiile, apararile de fapt si probele solicitate ce vor fi consemnate in incheierea de sedinta.

Daca intimatul nu primeste cererea de recurs motivata, el poate solicita termen pentru a lua la cunostinta de aceasta si a depune intanpinarea.

Intampinarea va trebui sa contina:

-Numele, domiciliul si calitatea celui ce formuleaza intampinarea, si daca o formuleaza in nume propriu sau prin mandatar.

-Instanta, numarul de dosar si cauza ce face obiectul apelului.

-Exceptiile pe care intelege intimatul sa le ridice.

-Probele de care se va servi intimatul pentru a contracara sustinerile recurentului.

-Semnatura olografa a partii ce depune intampinarea.

In functie de interesul pe care il are, intimatul poate solicita nu doar respingerea recursului, ci si admiterea totala sau partiala a acestuia.

Pozitia intimatului poate fi nuantata, in functie de motivele de recurs formate de recurent, se poate solicita atmitere in parte, numai pentru un anumit motiv de recurs, si respingerea pe alte motive.

13. Studii de caz.

1.13 Stabilirea contributiei sotilor la dobandirea bunurilor numai pe baza marturisirii sotului urmarit de creditori.

Pentru evitarea fraudarii creditorilor unuia din soti, marturisirea sotului datornic, conform caruia a avut o contributie minima la dobandirea bunurilor comune trebuie sustinuta de probe pertinente si concludente care sa confirme aceasta stare de fapt

Reclamanta M.E. a chemat in judecata pe sotul sau M.C. pentru a se dispune impartirea bunurilor comune, dobandit in timpul casatoriei, reclamanta sustinand ca are o cota de contributie la achizitionarea acestora in procent de 90%.

In motivarea actiunii reclamanta a invederat ca paratul M.C. a fost condamnat pentru savarsirea infractiunii de vatamare corporala din culpa, cu obligarea la plata de despagubiri catre partea civila M.R.D. si, pe cale de consecinta, paratul-debitor urmeaza sa raspunda cu bunurile proprii in vederea acoperirii creantei de 25.000 dolari S.U.A. Masa bunurilor de impartit dobandita de soti in timpul casatoriei se compune din casa de locuit cu terenul aferent in suprafata de 125 mp., situat in Comunca Focuri, Judetul Iasi, in valoare de 25.000.000 lei, precum si din bunuri mobile in valoare totala de 11.500.000 lei.

In cursul litigiului paratul M.C. a recunoscut ca reclamanta a avut o contributie la dobandirea bunurilor comune in procent de 90%.
Judecatoria Harlau, Judetul Iasi, prin sentinta civila nr.955 din 19 iunie 2001, a admis actiunea si a constatat ca partile au dobandit in timpul casatoriei bunurile prevazute in hotarare, in valoare de 36.500.000 lei, reclamanta avand o contributie de 90%, iar paratul de 10% la dobandirea acestor bunuri . S-a dispus iesirea din indiviziune prin atribuirea tuturor bunurilor mobile si imobile reclamantei, care a fost obligata la plata sumei de 3.650.000 lei cu titlu de sulta catre parat.

In motivarea sentintei judecatoria a apreciat ca sunt intrunite cerintele art.33 alin.1 si art.36 alin.2 din C.fam

Hotararea a ramas definitiva si irevocabila la 12 august 2001, prin neexercitarea caii de atac a apelului.

Impotriva sentintei a declarat recurs in anulare Procurorul General al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie care a sustinut ca hotararea judecatoreasca atacata a fost pronuntata cu incalcarea esentiala a legii, ceea ce a determinat o solutionare gresita a cauzei pe fond si ca, totodata, sentinta este si vadit netemeinica.

In dezvoltarea recursului in anulare s-a sustinut ca instanta a incalcat prevederile art.30-31 C.fam. si art.5 din Decretul 32/1954, ca a dat o valoare probatorie absoluta marturisirii judiciare pe care paratul a facut-o cu privire la cota de contributie pe care reclamanta a avut-o la dobandirea bunurilor comune, procedeu care a avut ca scop fraudarea drepturilor creditorului M.R.D. si ca se impune reluarea judecatii pentru a se stabili corect contributia sotilor la dobandirea bunurilor si pentru ca, pe cale de expertiza tehnica, sa se determine valoarea de circulatie a bunurilor supuse impartelii judiciare.

Recursul in anulare este fondat.

Potrivit art.30 C.fam., bunurile dobandite in timpul casatoriei, de oricare dintre soti, sunt, de la data dobandirii lor, bunuri comune ale sotilor. Orice conventie contrara este nula.
In virtutea prezumtiei de comunitate, instituita prin textul citat, bunurile dobandite in timpul casatoriei de oricare dintre soti sunt bunuri comune de la data achizitionarii lor, fara a deosebi intre modurile de dobandire, cu exceptia celor primite prin acte cu titlu gratuit, care devin comune numai daca dispunatorul a prevazut expres sau neindoielnic ca vor fi comune, precum si a bunurilor prevazute de art.31 din C.fam., care sunt bunuri proprii ale fiecarui sot.

Calificarea unui bun al sotilor ca fiind comun sau propriu prezinta interes atat in relatiile dintre soti, cat si fata de cei de al treilea, deoarece, in cazul actiunii de partaj a bunurilor comune, fiecare dintre soti are - in principiu -, interesul sa dovedeasca faptul ca unele bunuri sunt proprii si ca atare nu fac obiectul impartelii.

Pe de alta parte, potrivit art.5 din Decretul 32/1954, in masura in care caracterul de bun propriu nu rezulta din act juridic, dovada se poate face nu numai prin inscrisuri, ci si prin martori ori prezumtii, prin marturisire judiciara sau extrajudiciara, derogandu-se de la dispozitiile art.1191 si art.1205 C.civ.. In ceea ce priveste forta probanta a marturisirii, dupa abrogarea art.1200 pct.3 C.civ. (care considera marturisirea judiciara ca o prezumptie legala ce face deplina dovada in contra celui care a marturisit), acest mijloc de proba a fost trecut in randul dovezilor de drept comun, putand fi combatuta prin orice alt mijloc de proba admis de lege, iar judecatorul poate sa inlature motivat recunoasterea unei parti daca din ansamblul probelor administrate in cauza isi formeaza convingerea caa marturisirea respectiva nu corespunde adevarului.

Referitor ka marturisirea judiciara se impune a se distinge dupa cum aceasta constituie un fapt probator, caz in care urmeaza a fi privita ca valabila sau reprezinta, ca in speta, o renuntare partiala sau totala la comunitatea de bunuri, situatie in care marturisirea nu poate fi considerata decat nula pentru ca ea este contrara prevederilror art.30 C.fam.

Mai mult, s-a apreciat ca, in cazul in care marturisirea reprezinta o a la lege sau la dreptul tertilor, intrucat unul din soti recunoaste unor bunuri comune calitatea de bunuri proprii ale celuilalt sot, pentru a le sustrage de la executarea silita, ca urmare a condamnarii pentru savarsirea unei infractiuni, o atare marturisire nu poate fi considerata decat nula.

In speta, reclamanta a solicitat partajul bunurilor comune dobandite de soti in timpul casatoriei pe motiv ca prin decizia penala nr.338 din 19 aprilie 2001 a Curtii de Apel Iasi paratul M.C. a fost obligat sa plateasca partii civile M.R.F. suma de 25.000 dolari S.U.A., sau echivalentul in lei, cu mentinerea masurii sechestrului asigurator instituit asupra bunurilor mobile si imobile ale inculpatului, in vederea repararii pagubei savarsite prin infractiunea de vatamare corporala din culpa.
Paratul a recunoscut in timpul procesului ca imobilul supus partajului este bun propriu al reclamantei, dobandit in timpul casatoriei, dar cu bani primiti de la parintii acesteia, precum si contributia majora a sotiei la achizitionarea bunurilor mobile dobandite in timpul casatoriei, fara insa ca marturisirea sa fie sustinuta de probe pertinente si concludente care sa confirme aceasta stare de fapt .

Singurul act depus la dosarul cauzei, respectiv adeverinta nr.1165 din 10 iunie 2001 a Primariei Comunei Focuri, prin care se precizeaza ca partile figureaza in registrul agricol cu o casa de locuit si terenul aferent in suprafata de 125 mp., precum si cu un autoturism marca Dacia 1300, nu este de natura sa confirme pretentiile reclamantei cu privire la contributia sa majora la dobandirea acestor bunuri . Din contra, inscrisul intareste convingerea, ignorata de instanta de judecata, ca bunurile au fost achizitionate in timpul casatoriei prin contributia ambilor soti, fiind, ca atare, bunuri comune.

Intinderea drepturilor sotilor se stabileste in raport de contributia fiecaruia la dobandirea bunurilor in timpul casatoriei, sotii neavand un drept stabilit de la inceput asupra unei cote din bunurile comune, fiind astfel necesara administrarea de probe prin care sa se determine aportul fiecaruia la dobandirea lor. In lipsa altor probatorii din care sa rezulte ca unul dintre soti a avut o contributie mai mare la achizitionarea bunurilor dobandite in timpul casatoriei, se prezuma ca ambii soti au avut contributii egale si deci impartirea acestor bunuri urmeaza a se face, de asemenea, in parti egale.

In cauza, este fara putinta de tagada ca, marturisirea judiciara obtinuta in cursul judecatii prin interogatoriul luat paratului M.C., a avut ca scop fraudarea drepturilor creditorului M.R.D.deoarece nu s-a administrat nici o alta proba care sa confirme cota de constributie a reclamantei la dobandirea bunurilor comune in procent de 90%.

Fata, de cele ce preced, recursul in anulare se priveste ca fondat si urmare a fost admis, s-a casat sentinta Judecatoriei Hirlau, cu consecinta reluarii judecatii si a refacerii partajului judiciar in vederea stabilirii, pe baza de dovezi, a contributiei fiecarui sot la dobandirea bunurilor comune.

Pronuntata - Inalta Curte de Casatie si Justitie , Sectia civila, decizia nr.2643 din 18 iunie 2003.

2.13 A doua hotare de partaj:

Prin sentinta civila nr. 5558 din 13 septembrie 1996 pronuntata de Judecatoria Braila in dosarul nr. 4421/1996 - s-a declinat competenta materiala de solutionare a actiunii civile de partaj in favoarea Tribunalului Braila.

Impotriva acestei sentinte a declarat apel in termen legal reclamanta invocand nulitatea prevazuta de art. 304 pct. 3 si 9 Cod procedura civila, dedusa din interpretarea gresita a art. 2 lit. b. Cod procedura civila.

S-a motivat ca dispozitiile art. 2 lit. b Cod proc. civila, se refera la procese si cereri privind drepturi si obligatii rezultand din raporturi juridice civile, categorie care exclude pe cele izvorand din comunitatea de bunuri a sotilor si care sunt raporturi juridice de dreptul familiei.S-a mai argumentat ca regimul comunitatii bunurilor astfel cum este reglementat in Codul Familiei constituie singurul regim patrimonial legal obligatoriu, in ceea ce priveste drepturile si obligatiile patrimoniale ale sotilor in timpul casatoriei si ca fata de particularitatile si sediul reglementarii drepturilor si obligatiilor ce decurg din comunitatea de bunuri, nu se poate trage concluzia ca art. 2 lit. b din Codul de procedura civila, se refera la procese sau cereri privind drepturi si obligatii rezultand din raporturile juridice patrimoniale dintre soti.

Prin decizia civila nr. 699/25.10.1996, Tribunalul Braila a respins apelul reclamantei, cu motivarea ca raporturile juridice dintre fostii soti, sunt raporturi juridice civile ce nu exced sfera celor care se refera disp. art. 2 lit. b din Codul de Procedura Civila. Ori, motivele invocate de reclamanta au in vedere situatia in care cererea de partaj este facuta odata cu actiunea de divort, cand devin operante dispozitiunile legale referitoare la prerogarea de competenta prevazuta de art. 17 din Codul de Procedura Civila.

Impotriva acestei hotarari, a declarat recurs reclamanta, sustinand ca a fost data o interpretare gresita dispozitiilor art. 2 pct. 1 lit. b Cod proc. civila. Raportul juridic dedus judecatii, este unul de drept al familiei, fiindu-i asadar, conexe dispozitiunile de competenta exceptionala din materia divortului, nesolutionat la data pronuntarii hotararii criticate.

Analizand recursul declarat de reclamanta, Curtea a apreciat ca acesta nu este fondat si l-a respins ca atare.    Normele de competenta materiala dupa valoare au un caracter absolut, de la care nici partile nu pot deroga prin conventia lor si nici instanta la cererea acestora.Printre exceptiile procedurale referitoare la competenta teritoriala a instantelor sunt si cele prevazute de art. 607 din Codul de procedura civila, referitoare la despartenie, de la care prin conventia lor, partile pot deroga. Avand un caracter relativ, exceptia de necompetenta teritoriala nu poate fi invocata din oficiu de catre instanta. Intr-o asemenea situatie, fiind operante dispozitiunile art. 17 Cod procedura civila, cererile accesorii, chiar daca exced sfera de competenta a instantei sesizate, pot fi solutionate de aceeasi instanta. Dispozitiunile referitoare la prerogarea legala de competenta au insa in vedere doar cererile accesorii si incidentele de procedura. Este adevarat ca in procesele de divort, printre altele cererea avand ca obiect partajarea bunurilor comune are un caracter accesoriu. Asa fiind, instanta competenta material si teritorial, poate prin prerogarea competentei sale sa solutioneze si capatul accesoriu de cerere privind actiunea de partaj, chiar daca valoarea bunurilor ar depasi suma de 150.000.000 lei si chiar daca, spre exemplu imobilul bun comun s-ar gasi in raza teritoriala de competenta altei instante. In cauza insa, actiunea de partaj a fost promovata separat de cea de divort, astfel incat nu-i sunt conexe dispozitiunile procedurale referitoare la prerogarea de competenta. Cum nici prin alte norme speciale nu s-a stabilit o competenta materiala exceptionala, urmeaza a fi aplicate normele de drept comun, insttituit de Codul de Procedura Civila in art. 2 pct. 1 lit. b. Pentru aceste considerente, apreciind ca fata de valoarea de peste 150.000.000 lei a masei partajabile, actiunea pentru partaj de bunuri comune promovata separat de actiunea de divort este de competenta materiala dupa valoare a tribunalului.

Pronuntata - Sectia civila a Curtii de apel Galati Decizie nr. 161R/1997 din 23/12/1997

3.13 Numele sotilor dupa divort

Cerere posterioara hotararii de divort pentru pastrarea numelui din timpul casatoriei:

Problema numelui fiecarui sot se rezolva prin hotararea de desfacere a casatoriei, in conditiile reglementate prin art.40 al C. fam., iar nu in baza unei cereri ulterioare a unui din soti.

Reclamanta F.F. a solicitat in contradictoriu cu B.D.D. incuviintarea sa pastreze dupa divort numele Burdescu avut in timpul casatoriei.
Reclamanta si-a motivat cererea pe imprejurarea ca timp de 25 de ani a fost cunoscuta cu acest nume in mediul universitar in care activeaza atat in calitate de cadru didactic cat si de publicit.
Judecatoria Craiova, prin sentinta civila nr.6572 din 20.III.2002, a admis actiunea si a incuviintat reclamantei sa poate numele dobandit in timpul casatoriei.
In temeiul art.300 alin.1 procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie a dat curs cererii Ministrului Justitiei si a declarat recurs in anulare impotriva sentintei devenita irevocabila la prin neexercitarea cailor de atac.

S-a considerat, in motivarea recursului in anulare, ca instanta a facut o gresita aplicare a art.40 alin.2 din C.fam. pronuntand in acest fel o solutie vadit netemeinica.

Recursul in anulare este intemeiat.
La desfacerea casatoriei prin divort art.40 din C. fam. ofera doua solutii in privinta numelui ce se va purta dupa divort.
Sotii se pot invoi ca si dupa divort sotul care a luat numele de familie al celuilalt sot, in timpul casatoriei, sa poarte acest nume. In lipsa unei invoieli intre soti instanta poate da aceasta incuviintare pentru motive temeinice.

A doua situatie se refera la cazul in care, intre soti nu exista o asemenea invoiala sau instanta nu a dat incuviintarea . In acest caz fiecare sot isi reia numele anterior casatoriei.

In cazul in speta nu a existat o invoiala intre soti pentru ca reclamanta sa poarte dupa divort numele din casatorie si nici reclamanta nu a solicitat acest lucru. Ca urmare, prin sentinta civila nr.2303/1998 s-a dispus ca reclamanta sa poarte in viitor numele avut anterior casatoriei. Aceasta hotarare a ramas definitiva si irevocabila prin neexercitarea cailor de atac.

Fata de aceasta imprejurare, nu se mai putea pronunta o noua hotarare cu privire la un capat de cerere solutionat deja printr-o hotarare definitiva fara sa se incalce dispozitiile art.1201 C.civ. care se refera la autoritatea de lucru judecat.

De altfel, nici nu se mai putea interveni pe cale judiciara cu o asemenea cerere in situatia in care reclamanta este recasatorita si se numeste in prezent Focseneanu. Reclamanta isi putea schimba acest nume potrivit regulei cuprinse in art.12 alin.3 din Decretul 31/1954 numai in cazurile si in conditiile stabilite de lege, care, in cazul din speta, este Ordonanta nr. 41/2003 privind dobandirea si schimbarea pe cale administrativa a numelor persoanelor fizice.

Pentru motivele aratate se va admite recursul in anulare se va casa sentinta atacata si pe fond se va respinge actiunea .

4.13 Cerere de reluare a numelui de familie avut anterior.

Acest tip de cerere, daca este aprobata, va atrage imposibilitatea emiterii unei noi cereri de pastrare a numelui din casatoria formulate anterior, aceasta fiind inadmisibila.

Din analiza dispozitiilor art. 40 C. fam. rezulta ca numele sotilor se reglementeaza 'la desfacerea casatoriei', fiind o consecinta a divortului.

reluarea numelui de familie avut anterior casatoriei, numai pentru motive temeinice sau pe baza acordului sotului, deci prin exceptie, sotul solicitant va putea pastra numele dobandit prin incheierea casatoriei, numele este un atribut de identificare a persoanei fizice, in general, dreptul la nume este un drept personal nepatrimonial, iar casatoria constituie un act juridic ce poate antrena modificarea numelui de familie.

Daca printr-o hotarare definitiva si irevocabila prin care s-a pronuntat divortul s-a dispus reluarea numelui de familie anterior, sotul respectiv nu mai poate ulterior sa solicite pastrarea numelui din casatorie, chiar daca ar exista in acest sens motive temeinice, in sensul art. 40 alin. 2 din Codul familiei

Prin decizia civila nr. 2288 din 26 septembrie 2002 Curtea a respins recursul declarat de reclamanta M. (P.) C. impotriva deciziei civile nr. 255 din 26 aprilie 2002 pronuntata de Tribunalul Caras-Severin

Curtea a retinut ca atat judecatoria, care a respins actiunea formulata de reclamanta, avand ca obiect pastrarea numelui din casatorie, cat si decizia tribunalului, care a respins apelul declarat de reclamanta, sunt legale si nu exista temeiuri pentru modificarea lor.

Astfel, In cadrul actiunii de divort, solutionata prin sentinta civila nr. 42 din 8 ianuarie 2002, reclamanta nu a solicitat pastrarea numelui din casatorie, astfel ca s-a dispus, prin aplicarea art. 40 alin. 3 C. fam. reluarea de catre aceasta a numelui de familie avut anterior casatoriei.

Reclamanta a formulat o astfel de cerere in apel, dar apelul a fost respins ca tardiv, iar recursul declarat de reclamanta a fost anulat ca insuficient timbrat, fiind respinsa apoi si contestatia in anulare formulata de reclamanta.

Potrivit art. 40 alin. 3 C. fam., regula este ca odata cu divortul sotii reiau, in masura in care numele lor de familie a fost modificat ca urmare a incheierii casatoriei, numele de familie avut anterior.

Instanta poate incuviinta pastrarea numelui din casatorie daca exista invoiala celuilalt sot ori pentru motive temeinice, astfel cum prevede art. 40 alin. 2 C. fam.

Prin motive temeinice s-a decis ca trebuie sa se inteleaga orice interes care ar fi vatamat prin modificarea numelui purtat de soti in timpul casatoriei, interes care poate sa fie nu numai moral, ci si material

Constituie motiv temeinic faptul ca sotul este o personalitate stiintifica, literara, muzicala ori artistica si este cunoscut sub acest nume, iar modificarea numelui i-ar aduce prejudicii morale.

Pe de alta parte, in practica s-a decis ca, daca pe numele purtat in timpul casatoriei sotia profesoara are certificatul de absolvire a examenului de definitivat, a examenului de grad si tot pe acest nume este consacrata in activitatea stiintifica, fiind invitata la un congres de specialitate in strainatate, se justifica mentinerea numelui purtat si dupa desfacerea casatoriei

In speta reclamanta a dovedit toate aceste aspecte care o indreptatesc la mentinerea numelui dobandit prin casatorie, dar problema a fost discutata si solutionata printr-o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila, ce a dobandit autoritate sub acest aspect.

In plus, conform cartii de identitate, reclamanta a reluat numele avut anterior casatoriei.

Fata de aceste considerente, cele solicitate de reclamanta prin actiune separata nu mai pot face obiectul unei noi discutii in instanta, astfel ca solutia pronuntata prin hotararea recurata este temeinica si legala, iar critica intemeiata pe dispozitiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ. si art. 40 alin. 1 si 2 C. fam. nu poate fi retinuta.

Pronuntata - Sectia civila a Curtii de apel Timisoara Decizie nr. 2288/2002 din 26/09/2002

5.13 Bunuri commune.

Reclamanta L.A. a chemat in judecata pe sotul ei, L.V. pentru a se dispune partajarea bunurilor comune, printre care un apartament in Ploiesti.
Paratul a depus o intampinare si cerere conventionala, prin care a contestat caracterul de bun comun al apartamentului, sustinand ca acesta este bunul sau propriu, fiind achizitionat la 9 noiembrie 1972, anterior casatoriei care a avut loc la 3 iulie 1973.

Paratul a depus la dosar contractul nr. 6273/1972 si chitanta de depunere a avansului, aratand ca a platit, personal, ratele, pana la data incheierii casatoriei. A aratat, in continuare, ca numai sumele achitate in contul ratelor, de la data casatoriei, 3 iulie 1973, pana la data despartirii in fapt, 27 martie 1982, reprezinta contributia comuna, a sa si a reclamantei, la plata imprumutului acordat de CEC in vederea achizitionarii apartamentului.

Judecatoria Ploiesti, prin incheierea din 9 iunie 1982, a admis in principiu actiunea si cererea reconventionala, a stabilit ca apartamentul este bun propriu al paratului si ca avansul s-a platit de parat din suma cu care matusa reclamantei a inteles sa-i ajute pe amandoi, in perioada anterioara casatoriei, astfel ca reclamanta are numai un drept de creanta in cota de 1/2 din avans si din ratele platite de la data casatoriei pana la despartirea in fapt .

Prin sentinta civila nr. 4861/1982 Judecatoria Ploiesti a admis in parte actiunea si cererea reconventionala si a atribuit apartamentul paratului, cu obligarea acestuia de a plati reclamantei o sulta, in completarea valorii bunurilor mobile ce i-au fost atribuite ei in intregime.

Prin decizia nr. 1919/1982 Tribunalul jud. Prahova a admis recursul declarat de reclamanta, a modificat incheierea si sentinta de mai sus, a cpnstatat ca apartamentul este bun comun si l-a atribuit reclamantei, cu obligarea de a plati paratului o sulta, atribuind acestuia toate celelalte bunuri mobile.

Instanta a retinut ca apartamentul a fost contractat de parat pentru el si pentru reclamanta, inainte de casatorie, si ca avansul a fost platit de parat, insa cu bani pusi la dispozitie de o matusa a reclamantei 'pentru ambii tineri'.

S-a retinut, de asemenea, ca dupa depunerea avansului, partile au platit impreuna rate, reprezentand mai mult de jumatate din valoarea apartamentului pe care l-au considerat proprietatea ambilor.

Procurorul general a declarat recurs extraordinar sustinand, in principal, ca gresit s-a retinut ca apartamentul este bun comun al ambelor parti, el fiind bun propriu al paratului, deoarece a fost contractat si luat in primire de acesta anterior casatoriei, astfel ca trebuiau aduse la imparteala numai avansul si ratele pe care acestia le-au platit impreuna.

Tribunalul Suprem, sectia civila, prin decizia nr. 1298/1983, a respins recursul extraordinar, retinand ca apartamentul este bun comun, potrivit conventiei incheiate de parti, in acest sens, anterior casatoriei.
Impotriva hotararilor de mai sus, procurorul general a declarat recurs extraordinar, sustinand ca acestea sunt vadit netemeinice si esential nelegale, reiterand motivul de casare de mai sus, din primul recurs extraordinar.

Dispozitiile art. 30 din codul familiei, instituie regimul proprietatii comune in codevalmasie asupra bunurilor dobandite in timpul casatoriei, care este obligatoriu.
Prin declararea ca nula a oricarei conventii contrarii se intelege interdictia de a se institui, prin vointa partilor, un alt regim matrimonial asupra bunurilor dobandite in timpul casatoriei. Dispozitia prohibitiva de mai sus vizeaza apararea bazei materiale a familiei care nu poate fi sustrasa regimului juridic instituit de lege

Atunci cand unul dintre viitorii soti construieste un imobil pe numele sau, cu ajutor de la stat sau in regie proprie, dar si cu contributia celuilalt, ambii convenind ca imobilul sa devina bun comun in codevalmasie la data casatoriei lor, conventia astfel incheiata este valabila, urmand sa-si produca efectele de la data incheierii casatoriei partilor. Este vorba in acest caz de o conventie sub conditie care opereaza de la data casatoriei.

Asa fiind, viitorii soti pot conveni ca un imobil construit pe numele unuia din ei, dar cu contributia amandorura, sa intre sub regimul comunitatii de bunuri, la data casatoriei lor.
In speta, s-a retinut corect, pe baza probelor administrate, ca, inainte de casatorie, partile au convenit ca apartamentul in litigiu, desi contractat pe numele viitorului sot si predat acestuia, sa devina, la data incheierii casatoriei, bun comun al ambilor soti.
Simpla existenta a conventiei, in acest sens, este suficienta, prin ea insasi, pentru recunoasterea caracterului comunitar al bunului respectiv.

Faptul ca in conceptia si aplicarea Legii nr. 4/1973, contractul de construire de locuinta, ca si cel de cumparare, se incheie in considerarea persoanei beneficiare, nu-si are aplicare in cazul sotilor, deoarece actul profita, potrivit dispozitiilor art. 30 din codul familiei, adica in puterea legii, si sotului care nu a participat la act

In speta, reclamanta a dobandit acest drept la data casatoriei, in calitatea ei de sotie, careia ii profita actul desi nu a participat la el, fiindu-i aplicabile, astfel, dispozitiile art. 30 din Codul familiei, fiind deci nerelevant faptul ca, la data contractarii, reclamanta nu avea domiciliul in municipiul Ploiesti.

In raport de cele de mai sus, se constata ca sustinerea din recursul extraordinar potrivit careia apartamentul in discutie ar fi bun propriu al paratului este neintemeiata.

De aceea, constatarea din decizia sectiei civile a Tribunalului Suprem in sensul ca apartamentul constituie bun comun urmeaza a fi retinuta, cu precizarea ca apartamentul respectiv a devenit bun comun de la data casatoriei

Fata de cele mai sus aratate, apartamentul fiind bun comun al ambilor soti, in mod corect a fost adus la masa partajabila

In consecinta, recursul extraordinar prin care se solicita a se constata ca bunul respectiv este bun propriu al paratului urmeaza a fi respins ca nefondat.

Pronuntata - Inalta Curte de Casatie si Justitie decizia nr. 77 din 5 decembrie 1983

6.13 Lipsa domiciliului comun al partilor

Sotul reclamant domiciliat in Romania. Hotarare de divort pronuntata in strainatate.

Cat priveste fondul divortului, se constata ca fapta retinuta prin hotarare a carei exequatur se cere - parasirea sotului reclamant de catre sotia parata si reintoarcerea ei in tara de domiciliu, situatie care dureaza de mai multi ani, avand caracter definitiv - indreptateste desfacerea casatoriei potrivit legii romane si nu este contrara ordinii publice din Romania, incat sunt satisfacute si conditiile cerute de art. 375 Cod de procedura civila, privitoare la concordanta acestor hotarari cu legea si ordinea publica din Romania.

ordinii de drept romane si intereseaza starea civila a unui cetatean roman, cu domiciliul in tara, sa se produca, adica sa dobandeasca forta executorie si autoritate de lucru judecat

Asa fiind, se impune admiterea cererii si incuviintarea executarii celor doua hotarari judecatoresti, in sensul inscrierii lor in actul de casatorie.   

 Pronuntata - Tribunalul Suceava, Sectia civila, Decizie nr. 41/1990

din 01/01/1990

14. Incheiere

Desfacerea casatoriei este un eveniment social si juridic cu profunde implicatii adupra vietii sotilor care au decis sa formuleze actiunea de divort.

Efectele divortului sunt resimtite dincolo de judecarea acestuia la tribunal, eroziunea mintala si emotionala poate fi intensa.

Divortul va produce efecte si asupra tertilor, mai ales asupra copiilor, care vor trebui incredintati spre crestere si educare unuia dintre cei doi soti.

Se vor produce, deasemenea, efecte asupra bunurilor sotilor, asupra locuintei, care va fi atribuita unuia dintre soti, in cazul in care nu este comod partajabila in natura.

Nu in ultimul rand se va resimti efectuarea cheltuielilor de proces civil; afectarea unei perioade de timp relativ insemnate pentru a urmari cursul dosarului, dar mai ales stresul de a suporta sedinte de judecata, cu expunerea publica a problemelor de familie.

Din toate aceste motive este indicat sa se analizeze daca mai pote sa existe o alta solutie decat apelarea la justitie pentru rezolvarea problemelor familiale in cauza.

Bibliografie

Anca-Monica Ardeleanu Suport de curs

Dreptul Familiei Volumul 1 Editura Credis

Bucuresti 2009

Emese Florian Dreptul Familiei Editia 2

Editura C.H. Beck

Laura Ivanovici Procesul de Divort

Editia 2 Editura C.H. Beck

Codul de Procedura Civila

Editura Meteor Press

Codul Familiei 2009 actualizat

www.dreptonline.ro

Dreptul Familiei Spete

www.euroavocatura.ro

Spete Dreptul Familiei

www.juristprudenta/spete-dreptul-familiei/blog